Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 2458/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ 2458/R/2009
Ședința publică din:12.11.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
- -
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de intervenienții și, împotriva deciziei civile nr.157/A din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimatul reclamant -, precum și pe intimații pârâți, -, având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în cauză se constată că nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.10.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4056/03.04.2008 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N a fost espinsă excepția prescripției, a fost admisă în parte acțiunea completată precizată și extinsă formulată de reclamantul, împotriva pârâților, și s-a constatat că prin titlul de proprietate nr- defunctei Și și li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 4200 mp; s-a constatat că din masa succesorală rămasă după defuncții Si face parte terenul de 4200 mp moștenitori fiind pârâții și în calitate de copii in cote egale; s-a dispus înscrierea n cf a dreptului de proprietate a titularilor titlului, respectiv și asupra terenului de mai sus cu titlu de lege si apoi a pârâților și cu titlu de moștenire; s-a dispus rectificarea nr. top 863 din cf 1507 de la suprafața de 4064 mp la aceea reală de 4200 mp; au fost obligați pârâții și să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzarea-cumpărare privind terenul de 4200 mp în caz de refuz prezenta sentință ținând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare potrivit variantei nr 2 raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de inginer expert ; s-a dispus înscrierea în cf a dreptului de proprietate al reclamantului cu titlu de cumpărare; au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu precizate formulate de intervenienții și; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare privind terenul de 2500 mp; au fost obligați intervenienții, și pârâtul senior să plătească reclamantului suma de 10 834 RON cheltuieli ce judecată reprezentând taxa de timbru și onorar avocațial.
Pentru a pronunța acesată sentință instanța a reținut că prin titlul de proprietate -F 19 defunctei, pârâților și sen li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 4200 mp 45 parcela 63 pârâții fiind frați, copii defunctei și ai defunctului.
Din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.08. 1995 reiese că pârâtul sen s-a obligat a vinde antecesorului intervenienților și, defunctului terenul în suprafață de aproximativ 3500 mp - 5000 mp situate în localitatea vis - a vis de Gara CFR, consemnându-se achitarea de către promitentul cumpărător a prețului de 3 milioane de lei actul nefiind semnat de acesta existând stipulată o clauză în contract potrivit căreia în cazul în care vânzătorul renunță se obligă să achite de 10 ori prețul respectiv 30 de milioane de lei.
Conform declarației de la fila 4 dată și semnată de pârâta în data de 9.02.2005 reiese că această pârâtă s-a obligat a vinde reclamantului terenul de 4200 mp 45 parcela 63 din titlul depus la dosar, prețul de 40 milioane de lei fiind achitat integral, iar conform declarației - chitanță datată 8.02.2005 reiese că pârâtul senior s-a obligat a vinde terenul de 4200 mp reclamantului prețul fiind achitat în totalitate.
Din declarația, chitanța încheiată la 16.06.2004 aflată în original în mapa de plastic alături de actele originale descrise mai sus care au fost lăsate in păstrare grefei si atașate la dosar cu ocazia soluționării dosarului, reiese că pârâtul senior a primit cu titlu de împrumut de la reclamant suma de 40 de milioane de lei. În script se mai menționează că dacă suma nu va fi returnată în 60 de zile de la semnarea actului, pârâtul se obligă să cedeze în echivalentul sumei de mai sus o suprafață de 20 de ari teren situate vis a vis de gara localității.
Din actul aflat la aceeași mapă, sub semnătura privată, reiese că pârâtul senior s-a obligat a vinde pârâtului suprafața de 288 mp din terenul în litigiu, făcându-se referire în act că suprafața se vinde din suprafața vândută prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la 14.08.1995, titularul contractului fiind de față și cedează această suprafață. Contractul a fost semnat de antecesorul intervenientilor, fapt necontestat de moștenitorii săi.
Tot la mapă exista o declarație încheiată la 19.04.2003 de unde reiese că pârâtul sen. are cunoștință ca terenul de aproximativ 25,2 ari nr. top 836 identificat în anexa 1 aflată la aceeași mapă a fost vândut si a ajuns sa fie cumpărat de reclamant de la, actul purtând semnătura pârâtului sen și a reclamantului.
Din antecontractul de la f 132 reiese că defunctul s-a obligat a vinde pârâtului terenul de 3820 mp situate vis avis de stația CFR cu suma de 24 de milioane de lei, cumpărătorul oblicindu-se să achite suma în termen de 5 zile când părțile au stipulat că vor încheia un nou contract cu localizarea suprafețelor vândute.
Din declarația de la f 179 încheiată la 3.11.2003 aflată în copie si depusă de reclamant care a arătat în ședința publică din 9.11.2006 că nu deține originalul, reiese că defunctul a primit de la 30 de milioane de lei,sumă ce reprezintă plata de către pârâtul a clauzei stipulate în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.08.1995, clauză de renunțare ce prevedea că în cazul în care vizatorul renunța la promisiunea de vânzare a terenului către va plăti de 10 ori suma încasată. Actul a fost semnat de defunct si de pârâtul sen.
In cauză a fost luat interogatoriul reclamantului unde reiese că acesta a cumpărat 5 parcele în zonă, că actul de la f 14 s-a semnat de la ea acasă, acesteia i s-a explicat ce semnificație are actul, că folosește terenul din anul 2003 și nu a fost împiedicat de nimeni în folosință
Din interogatoriul luat pârâtului sen reiese că recunoaște că a vândut lui prin actul încheiat la 14 08 1995 terenul de 28 de ari, că suma de 3 milioane de lei primită cu titlu de preț reprezenta tot prețul, nerecunoscând că ar fi semnat alte acte de înstrăinare sau ca ar fi dat lui suma de 30 de milioane de lei pentru răscumpărare, recunoaște că a împrumutat de la reclamant suma de 40 de milioane de lei pe care a vrut sa o restituie însă reclamantul nu a primit-o.
Din interogatoriul luat intervenientei f 192 -195 reiese că pârâtul a folosit tot timpul terenul in litigiu, arătând că terenul de 3820 mp la care face referire antecontractul de la f 132 este un alt teren, fapt confirmat și de reprezentanta reclamantului in ședința publică din 5.10.2006, arătând că clientul său s-a si intabulat cu privire la acest teren. Intervenienta a mai arătat că aceasta și familia ei folosește terenul iar reclamantul a depozitat materiale de la sfârșitul anului 2005.
Din interogatoriul luat pârâtului, reiese că acesta a cumpărat de la 288 mp teren care a și fost măsurat, arătând că e real ca terenul vândut lui de către acesta nu are legătură cu terenul în litigiu.
Pe terenul în litigiu defunctul a edificat o construcție, respectiv pe 1000 mp, existând și certificatul de urbanism de la f 84 - nr 29/4 07 2000, de unde reiese că terenul se află în intravilanul localității, defunctul fiind amendat așa cum reiese din procesul verbal de contravenție de la f 86 la 15.11.2001 că a început construcția unei clădiri fără a respecta documentația, vis vis de gara CFR.
Din probele testimoniale administrate în cauză reiese că la 3.11.2003 a fost chemat să asiste la o înțelegere între și prin care îi dădea lui în baza unei înțelegeri contractuale 30 de milioane de lei pentru că s-a răzgândit în privința vânzării terenului situat vis -a vis de stația CFR, martorul văzând că cei 2 au semnat un act scris, văzând când s-au numărat banii și s-au predat lui. La acest incident au fost prezenți si numitul și încă un muncitor. A mai arătat martorul că atunci a mai avut loc o discuție prin care se oferea să vândă reclamantului terenul daca îi împrumută 40 de milioane de lei. Martorul a arătat că reclamantul nu a fost tulburat de nimeni în folosința terenului.
Martorul reclamantului a arătat ca știe că reclamantul a cumpărat terenul în litigiu de la pârâtul și că spre iarna anului 2003- 2004 asistat la o discuție unde a fost prezent si martorul anterior arătat, în urma căreia pârâtul îi dădea lui 30 de milioane de lei ca răscumpărare pentru un teren, iar a semnat în fata martorului, reclamantul folosind terenul în litigiu ulterior întocmirii actului. A mai arătat martorul că a promis reclamantului că îi va da o copie de pe declarația chitanța deoarece intenționa să îi vândă terenul în litigiu.
Din declarația martorului pârâtului reiese că prețul de 3 milioane de lei pentru terenul în litigiu a fost plătit de lui în fața martorului, acesta arătând că a semnat contractul încheiat intre cei doi Martorul a arătat ca l-a văzut pe de 2 sau 3 ani la teren. A mai învederat martorul că s-a auzit insă în sat că ar fi vândut terenul si nu știe că înțelegerea dintre si ar fi căzut.
Din declarația martorului intervenientilor care a semnat contractul din 14.08.1995, reiese că între și a existat promisiunea de vânzare pentru terenul în litigiu, folosind terenul până în 2003 -2004 când au aparat discuții cu reclamantul știind că pârâtul a garantat restituirea unui împrumut reclamantului cu terenul in litigiu neivind cunoștință că înțelegerea intre și sa fi căzut.
Din declarația martorului reiese că a asistat la încheierea convenției din 14 08 1995 când a dat banii lui, respectiv 3 milioane de lei pentru terenul în litigiu. Acest martor nu are cunoștință ca să fi renunțat la teren si l-a perceput pe ca proprietar ajutându-l la cultivarea terenului și la construirea casei. De altfel martorul nu a auzit că sa fi fost amendat pentru construire fără autorizație având o altercație cu reclamantul, așa cum a arătat, în octombrie 2006.
Raportul de expertiză efectuat concluzionează că actul încheiat la 8.02. 2005 a fost semnat de, că toate mențiunile de pe actul datat 9.02.2005 au fost realizate cu același tip de pastă neagră, neputând însă stabili dacă mențiunile au fost trecute în același moment sau în momente diferite.
In ceea ce privește expertizarea unei copii a unui act, acesta nu se poate face așa cum reiese din adresa de la f 298 emisa de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice
In cauză s-a efectuat și o expertiza topografica întocmită de inginer expert de unde reiese ca terenul in litigiu de 4200 mp se află identificat în CF 1507 nr. top 863 și că suprafața reală a acestui nr top este de 4200 mp, nu 4064 cum apare in cf terenul in litigiu obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare din 4.08.1995 care este cel din titlu depus la dosar.
In ceea ce privește antecontractul de la f 4 el poartă semnătura pârâtei, această concluzie desprinzându-se si din concluziile raportului de expertiză grafică care indică că scriptul a fost completat cu pix negru de aceeași culoare coroborat cu neprezentarea pârâtei la interogator art 225 Cod proc.civ. deși instanța a citat-o cu această mențiune de nenumărate ori, ba mai mult i-a si comunicat actul de la f 4 odată cu citația f 247, aceasta a nu a formulat nici o opoziție, reprezentantul pârâților arătând ca de fapt nu o reprezintă pe acestă pârâtă.
De asemenea nici pârâtul sen nu a dovedit că scriptul de la f 56 nu emană de la el, susținerile sale fiind infirmate de concluziile raportului de expertiză grafică care indicat ca semnătura îi aparține. Poziția acestui pârât a fost de fapt extrem de nesigură, acesta nerecunoscând nici un fel de intenție de vânzare către reclamant deși a recunoscut că ar fi primit împrumut de la acesta suma de 4o de milioane de lei pe care nu i-a restituit. Astfel instanța a apreciat că se aplică și dispozițiile art 182 Cod proc.civ. în sensul că dacă partea care defăimă un înscris ca fals nu stăruie în declarație sau lipsește înscrisul va fi socotit ca recunoscut.
Ori din probele coroborate se desprinde ideea ca acest pârât a avut o înțelegere cu reclamantul in sensul împrumutului, existând depus la dosar și act scris, părțile înțelegând ca împrumutul să devină prețul plătit pentru achiziționarea trenului in litigiu de către reclamant.
In ceea ce privește antecontractul încheiat între antecesorul intervenientilor și pârâtul, părțile au înțeles să facă aplicația clauzei contractuale potrivit căreia vânzătorul dacă renunță se obligă să achite de 10 ori suma încasată.
Reclamantul a depus la dosar copia chitanței din 3.11.2003 care atesta că părțile au înțeles să aplice clauza, deci practic contractul s-a rezolutionat.
Instanța a considerat că în cauză s-ar aplica dispozițiile art 174 Cod proc.civ. respectiv s-a dovedit deținerea înscrisului, iar din probele testimoniale administrate martorii reclamantului atestând plata de către a sumei de 30 de milioane de lei către, instanța a apreciat că nu poate interveni sancțiunea pentru reclamant de a nu se tine cont de înscris dacă nu se depune originalul, în condițiile în care actul nu emană de la reclamant, iar din probele testimoniale a reieșit ca pârâtul i-a înmânat o copie, având intenția sa-i vândă terenul.
Astfel instanța a reținut ca fiind reale susținerile reclamantului și confirmate de martorii acestuia, ceilalți martori învederând doar ca nu au cunoștință că înțelegerea dintre și cu privire la vânzarea terenului ar fi căzut. De asemenea instanța a înlăturat declarația martorului considerând-o părtinitoare în condițiile în care intre acesta si reclamant a avut loc o dispută verbală așa cum martorul a declarat.
Instanța înlăturat apărările reclamantului din întâmpinare care au fost formulate sub forma unor apărări de fond în ceea ce privește valabilitatea convenției dintre și între ei încheindu-se un veritabil contract cu toate elementele, care așa cum s-a motivat mai sus s-a rezolutionat de părți. Instanța nu a insistat asupra acestor aspecte în condițiile în care a reținut că, convenția acestora s-a rezolutionat, precum și apărările pârâtului în sensul nerespectării dreptului de preemtiune prev de art 5 din L 54/1998 deoarece potrivit art. 5 înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, al vecinilor ori al arendașilor.
Ori, în speță s-a procedat la încheierea unei promisiuni de vânzare și nicidecum la o vânzare. De altfel, în prezent, actul normativ este abrogat și oricum sancțiunea fiind potrivit art. 14 din același act normativ nulitatea relativă, nu absolută.
De altfel, reclamantul si-a precizat acțiunea în urma administrării probelor, că nu a făcut nici o referire cu privire la precizarea de la f 107, instanța a considerat necesar să se pronunțe asupra petitului în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtului să-i recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului de 2500 mp, in condițiile în care nu s-a dovedit in vreun fel că acesta ar fi proprietar asupra acestei suprafețe prin vreun act translativ de proprietate, singurul act fiind antecontractul de la f 92 care se referă la suprafața de 288 mp.
Prin decizia civilă nr. 157/17.03.2009 Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de intervenienții și împotriva sentinței civile nr. 4056/03.04.2008 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, pe care o menține în totul.
Apelanții au fost obligați în solidar să plătească intimatului suma de 10000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, cu referire la prima critică adusă sentinței date de instanța fondului, referitoare la actul considerat hotărâtor în soluționarea procesului, respectiv actul intitulat "declarație chitanță" din 03.11.2003, aflat la fila 179 dosar fond, că potrivit acestui act, intimatul i-a plătit defunctului, antecesorul apelanților, suma de 30.000.000 lei, făcându-se astfel aplicarea clauzei din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia în 14.08.1995, potrivit căruia dacă vânzătorul renunță la vânzare îi va plăti lui de 10 ori suma încasată.
Cu privire la critica referitoare la nedepunerea actului o dată cu întâmpinarea la cererea de intervenție, tribunalul a înlăturat-o, reținând că judecătorul fondului în baza rolului activ prevăzut de art. 129 alin. 5. proc. civ. avea obligația să ia în considerare toate probele care au fost administrate în cursul procesului în considerarea necesității aflării adevărului și în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Raportat la acest text de lege, tribunalul a apreciat că faptul nedepunerii acestei probe în condițiile prevăzute de art. 112 și 115. proc. civ. nu poate să impună judecătorului neanalizarea acesteia și înlăturarea ei doar pentru acest considerent, aceasta cu atât mai mult cu cât probațiunea a fost administrată în decursul a trei ani, în cauză depunându-se atât din partea reclamantului cât și din partea intervenienților precizări și extinderi de acțiune, care au făcut ca probațiunea să se întindă pe o perioadă mai îndelungată de timp, fiind vastă și complexă. În atare condiții este evident că probațiunea a fost administrată și în condițiile art. 138 pct. 3. proc. civ. iar judecătorul fondului nu putea să facă abstracție de această probă doar pentru simplul fapt că nu a fost depusă la termenul din 02.06.2006 când reclamantul intimat a depus întâmpinare la cererea de intervenție a apelanților.
Tribunalul a apreciat că instanța de fond trebuia să ia în considerare acest înscris tocmai în respectarea prevederilor art. 129 alin. 5. proc. civ. că concluzia exprimată de către apelanți cum că nedepunerea acestui act odată cu întâmpinarea sau cu restul actelor depuse la 30.03.2006 înseamnă că acesta a fost contrafăcut rămâne o simplă afirmație, intervenienții neaducând nici o probă în privința contrafacerii acestuia.
Cu referire la a doua critică, referitoare la faptul că instanța de fond a luat în considerare actul din 03.11.2003, deși acest act a fost depus doar în fotocopie și nu în original, tribunalul a apreciat că instanța de fond a statuat în mod corect că dispozițiile art. 139. proc. civ. nu sunt aplicabile deoarece acest înscris nu emană de la reclamant, actul fiind încheiat între și, iar pe de altă parte, verosimilitatea acestui înscris a fost apreciată de instanța de fond prin coroborarea acestuia cu probele testimoniale, respectiv cu declarațiile martorilor și, din care a rezultat că pârâtul i-a înmânat o copie de pe acest înscris reclamantului, având intenția să îi vândă terenul din litigiu.
Cea de-a treia critică privitoare la acest act, și referitoare la faptul că actul din 03.11.2003 nu a fost semnat de către persoanele care pretind că au fost prezente la încheierea acestuia în calitate de martori, a fost înlăturată, deoarece atât martorii cât și au declarat faptul că nu li s-a cerut să semneze acest act deoarece atmosfera era relaxată, fără tensiuni, iar prezența lor acolo a fost considerată de părțile care au încheiat actul a fi necesară doar pentru a se asista la remiterea banilor de către în favoarea lui.
doi martori au declarat faptul că au văzut în mod direct faptul că acești bani au fost înmânați lui, că i-a primit cu titlu de răscumpărare pentru terenul în litigiu și au văzut când a semnat acest înscris.
În acest context, susținerea apelanților cum că un asemenea act nu a fost încheiat niciodată nu are nici un suport probator, dimpotrivă cele două declarații de martor, anterior enunțate, nefiind combătute prin nici o altă probă, apelanții nereușind să demonstreze că defunctul lor tată nu a semnat acel act și mai mult că nu a primit acei bani înapoi de la cu titlu de răscumpărare.
n privința temeiniciei cererii reclamantului, care constituie în fapt cel de-al doilea punct al criticii din cadrul motivelor de apel tribunalul a reținut că și acestea sunt nefondate. Aceasta, prin prisma faptului că instanța de fond a avut de analizat pe de o parte probațiunea propusă de reclamant iar pe de altă parte a avut de analizat probațiunea propusă de intervenienți pentru dovedirea "cumpărării" terenului din litigiu de una din cele două părți. Cu alte cuvinte instanța de fond a avut de comparat titlurile celor două părți. Or, din acest punct de vedere, chiar dacă este real că între reclamantul și intimatul nu există un veritabil contract de vânzare-cumpărare, intervenienții nu au cum să combată faptul că tatăl lor nu a rezoluționat antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în 14.08.1995 cu intimatul, căruia instanța de fond i-a si recunoscut de altfel valabilitatea. Dacă tot se vorbește de probațiunea schimbată din mers de către reclamant si modificări de acțiune rebuie amintit că exact același lucru l-au făcut si intervenientii, la rândul lor prevalându-se de un antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv cel din 14.08.1995, care nu purta semnătura cumpărătorului, cea a tatălui lor, iar la momentul formulării cererii de intervenție s-a solicitat prestația tabulară pe o suprafață de 3.000-5.000 mp, pentru ca ulterior să se vorbească de 1.000 mp, iar mai apoi de 4.200 mp, fără ca aceștia să poată oferi o explicație logică în acest sens.
Pe de altă parte, în analizarea temeiniciei cererii reclamantului intimat trebuie văzut că instanța a coroborat cu limpezime actele sub semnătură privată depuse de reclamant la fila 4 și 56 dosar fond. Cu referire la cel de la fila 4 instanța a reținut că intimata s-a obligat să vândă acest teren reclamantului, actul purtând semnătura intimatei, iar cu referire la scripul depus la fila 56, care emană de la pârâtul, intitulat "declarație chitanță" și din care rezultă că intimatul recunoaște că a vândut parcela de 4.200 mp din 45 parcela 63 din TP 3174/2337 reclamantului, instanța de fond a reținut că din raportul de expertiză grafică efectuat în cauză rezultă că acest înscris a fost semnat de senior.
Este adevărat că tot între aceleași părți respectiv și s-a încheiat anterior declarației chitanță (aceasta fiind încheiată la data de 02.08.2005), respectiv la data de 16.06.2004 un contract din care rezultă că senior a primit cu titlu de împrumut de la reclamant suma de 40.000.000 lei. Tot în acest script s-a menționat că dacă sum nu va fi returnată în 60 de zile de la semnarea actului, pârâtul se obliga să cedeze în echivalentul sumei de mai sus o suprafață de 20 ari teren situat vis-a-vis de gara localității.
Din coroborarea înscrisurilor depuse în susținerea acțiunii principale și anterior enumerate, tribunalul a reținut că se desprinde concluzia, așa cum a reținut și instanța de fond, a faptului că între pârâtul și reclamantul s-a încheiat inițial o înțelegere referitoare la un împrumut, însă ulterior părțile au înțeles că împrumutul nerestituit să devină prețul plătit pentru achiziționarea terenului în litigiu de către reclamant.
Instanța de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile art. 969. civil, referitoare la obligativitatea părților să respecte convențiile legal făcute între acestea. Chiar dacă inițial contractul a fost unul de împrumut, acesta ulterior a devenit unul de vânzare-cumpărare prin voința părților, deci cu respectarea principiului onsensualismului. Din punctul de vedere al instanți ei de apel nu au cum să fie înlătura e scriptele sub semnătură privată de la fila 4 și 56 care emană de la promitenții vânzători și prin care aceștia recunosc vânzarea terenului către reclamantul, coroborate ulterior cu declarațiile martorilor si, care au arătat că din 2003 reclamantul se afla în posesia terenului și că la momentul semnării actului din 2003 i-a înmânat actul încheiat de el cu în scopul de a-i vinde terenul.
În ceea ce privește invocarea faptului că instanța de fond nu a analizat de ce inițial reclamantul l-a chemat în judecată pe pârâtul si a pretins că a cumpărat de la acesta o parte din teren, tribunalul a reținut că instanța de fond a reținut cu privire la acesta că nu a dovedit că deține un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.500 mp, și, pe cale de consecință a fost respins petitul privind obligarea acestui pârât să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare privind terenul de 2.500 mp. Atâta timp cât acest pârât nu a declarat apel și nici reclamantul, cu referire la acest capăt de cerere, tribunalul nu va putea să analizeze temeinicia sentinței din acest punct de vedere în considerarea principiuluitantum devolutum, tantum apelatum.Așa fiind, criticile aduse de apelanți referitoare la împrocesuarea lui nu au putut fi reținute de instanța de apel.
In ceea ce privește motivele de nulitate invocate în privința actului din 16.04.2004, încheiat între și, referitoare la lipsa formei autentice a actului și a existenței cauzei ilicite, tribunalul a reținut că neîncheindu-se un act translativ de proprietate nu a fost necesară condiția formei autentice, iar în privința cauzei ilicite, tribunalul a explicat anterior de este valabil înscrisul sub semnătură privată din 16.04.2004, la momentul la care a analizat acest act din punctul de vedere al art. 969.civ. Pe de altă parte, tribunalul reținut că reclamanții nu dovedit cu probe existenta cauzei ilicite.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal intervenienții și, solicitând în principal admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii de intervenție în interes propriu.
În subsidiar, recurenții au solicitat casarea deciziei pronunțată în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea recursului referitor la cererea principală, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. recurenții au arătat că administrarea probei cu înscrisuri, respectiv depunerea înscrisului intitulat "declarație chitanță" din data de 3.11.2003 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale prev. de art. 139 Cod proc.civ. Astfel, atât prima instanță, cât și instanța de apel, cu toate că actul a fost depus în copie, au apreciat în mod nelegal că disp. art. 139 Cod proc.civ. nu au fost încălcate, deoarece înscrisul respectiv nu emană de la reclamant, astfel că acesta nu era obligat să depună înscrisul în original.
Cele două instanțe confundă noțiunea de parte în procesul civil cu aceea de parte unui act juridic. Or, potrivit art. 139 Cod proc.civ. orice parte care înțelege să se prevaleze de un înscris trebuie să dețină originalul acestuia pentru eventuale verificări, această normă referindu-se la noțiunea de parte în proces și nu la aceea de parte semnatară unui act.
În al doilea rând, cele două instanțe aplică în mod greșit dispozițiile legale atunci când se referă la declarația chitanță din 16 iunie 2004 și declarația chitanță din 8.02.2005. în sensul că transformă un contract de împrumut într-unul de vânzare-cumpărare, prin simpla voință a părților, fără ca această voință să fie materializată printr-un act adițional sau prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
Declarația chitanță din 16 iunie 2004 nu poate fi interpretată altfel decât ca un contract de împrumut cu garanție reală imobiliară, forma autentică fiind cerută ad validitatem, potrivit disp. art. 1772.civil.
Cu privire la cererea subsidiară întemeiată pe disp. art. 312 alin. 3 Cod proc.civ. recurenții au arătat că probațiunea administrată în cauză se impune a fi suplimentată în raport de declarația și calitatea de martor a lui, care mai avut această calitate și în dosarul nr. 8359 al Judecătoriei Cluj -N, unde a declarat că " nu l-a văzut niciodată pe defunctul ".
În al doilea rând, se impune suplimentarea probațiunii pentru dovedirea rezoluțiunii vânzării încheiată între antecesorul lor și, cu atât mai mult cu cât fost ignorată proba cu interogatoriul acestui pârât administrată la instanța de fond.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul s- opus admiterii recursului, arătând că cererea recurenților de trimitere cauzei pentru rejudecarea apelului este neîntemeiată, întrucât recurenții puteau să solicite completarea probațiunii cu ocazia judecării apelului.
În ce privește fondul cauzei, intimatul a arătat că antecesorul recurenților vândut întregul teren deținut în loc..
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct.9 Cod proc.civ. curtea reține următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. -, defunctei, pârâților și senior li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 4200 mp situat în tarlaua 45, parcela 63, pârâții fiind frați, descendenți ai defunctei.
La data de 14.08.1995 ( 76) pârâtul senior se obligă să vândă numitului, antecesorul intervenienților terenul în suprafață de 3500 - 5000 mp, actul consemnând achitarea de către promitentul cumpărător a prețului de 3.000.000 lei. În același contract era stipulată o clauză potrivit căreia în cazul în care vânzătorul renunță, "se obligă să achite de 10 ori prețul, respectiv 30.000.000 lei".
Din declarația de la 179, aflată în copie și depusă la dosarul cauzei de către reclamantul în ședința publică din 9.11.2006, reiese că defunctul primit de la senior suma de 30.000.000 lei, ce reprezintă plata de către acesta a clauzei stipulată în antecontractul de vânzare-cumpărare din 14.08.1995, clauză de renunțare ce prevedea că în cazul în care vânzătorul renunță la promisiunea de vânzare a terenului către va plăti de 10 ori suma încasată.
Această reținere se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv și, care confirmă faptul că au fost prezenți la înțelegerea dintre și, prin care senior îi înmâna lui suma de 30.000.000 lei pentru că s- răzgândit în privința vânzării terenului, că știe că reclamantul cumpărat terenul în litigiu de la pârâtul senior și că acesta promis că va înmâna reclamantului o copie de pe declarația chitanță, deoarece intenționa să-i vândă terenul în litigiu.
Prin urmare, așa cum s-a reținut de către instanța de apel, actul la care se referă recurenții "declarația chitanță" din 3.11.2003 este încheiat între alte părți, defunctul senior și defunctul, actul fiind depus la dosarul cauzei de către reclamant în xerocopie.
Dispozițiile art. 139 Cod proc.civ. nu au fost încălcate așa cum susțin recurenții. Aceasta, pentru că, înscrisul intitulat "declarație" nu emană de la reclamant, reclamantul nu este parte a acestui act, astfel că, față de el, actul are valoarea unui fapt juridic, care poate fi apreciat de instanță prin coroborarea acestuia cu celelalte probe administrate în cauză.
Cu privire la motivul de recurs referitor la interpretarea declarației chitanță din 16 iunie 2004 și a celei din 8.02.2005, curtea reține următoarele:
Din declarația chitanță încheiată la 16 iunie 2004 ( 104), reiese că pârâtul senior primit de la reclamant cu titlu de împrumut suma de 40.000.000 lei. În același act se menționează că, dacă suma nu va fi returnată în 60 de zile de la semnarea actului, senior se obligă să cedeze, în echivalentul sumei o suprafață de 20 ari teren.
Din actul sub semnătură privată de la fila 104 reiese că pârâtul senior s- obligat să vândă pârâtului suprafața de 288 mp din terenul în litigiu, în acest act făcându-se referire că suprafața se vinde din suprafața vândută prin antecontractul din 14.08.1995, titularul acestui contract, fiind de față, cedează această suprafață și semnează contractul, fapt necontestat de intervenienți (încheierea de ședință din 8.03.2006 - 105).
În declarația chitanță din 8.02.2005 senior declară că vândut reclamantului parcela de teren din tarlaua 45, parcela 63 din titlul de proprietate nr. 3174/2337. Din coroborarea acestor probe curtea apreciază că instanța de apel a făcut o legală aplicare disp. art. 969.civil, referitoare la faptul că, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Chiar dacă inițial contractul a fost unul de împrumut, prin voința părților, cu respectarea principiului consensualismului, a devenit unul de vânzare-cumpărare. Această reținere rezultată din actele sub semnătură privată încheiate este întărită de declarațiile martorilor audiați în cauză, care au arătat că din anul 2003 reclamantul se află în posesia terenului.
Recurenții sunt în eroare atunci când invocă disp. art. 1772.civil și lipsa formei autentice contractului, deoarece în cauză nu s- încheiat un contract translativ de proprietate, care să impună condiția formei autentice, ci doar o promisiune de vânzare-cumpărare.
Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 312 alin. 3 Cod proc.civ. curtea reține următoarele:
Prin declarația de apel intervenienții au solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii de intervenție în interes propriu. În motivarea apelului apelanții au procedat la o analiză a probelor administrate în cauză și au concluzionat că instanța de fond interpretat greșit probele cauzei, motiv pentru care se impune admiterea apelului.
Prin apelul declarat și pe parcursul soluționării apelului, apelanții asistați de avocat nu au solicitat completarea probațiunii în baza efectului devolutiv a apelului, mai mult, în ședința publică din 10.03.2009 ( 53 verso) au declarat că nu mai au de formulat cereri în probațiune.
Celelalte motive invocate de recurenți, referitoare la aprecierea probelor nu se încadrează în disp. art. 304 Cod proc.civ.
În concluzia celor reținute, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. curtea va respinge recursul intervenienților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenieni și, împotriva deciziei civile nr.157/A din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact. GC
9 ex/15.12.2009
Jud.apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
