Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 372/R/2009
Ședința publică din 23 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Anca
-- -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții
și, împotriva deciziei civile nr.458/A din 24 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe ârâții p., -, având ca obiect prestație tabulară.
dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanta reclamanților recurenți și de reprezentantul pârâților intimați și au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 16 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 19 februarie 2009, pârâții intimați și au depus "Concluzii scrise".
CURTEA
Prin entința civilă nr. 9434 din 28.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților, și și, în consecință: au fost obligați pârâții și să încheie cu pârâții și contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul. nr. 3 situat în localitatea,-, - 2, parter, județul C, în caz contrar sentința ține loc de act pentru întabulare, a obligat pârâții și să încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la același imobil menționat anterior, în caz contrar sentința urmând să țină locul actului pentru întabulare, s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului cu titlu de cumpărare, bun comun, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul menționat; au fost obligați pârâții și să plătească reclamanților suma de 2.670,02 lei cheltuieli de judecată și a fost respinsă în întregime acțiunea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali și.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 27.09.1999 pârâții și au încheiat cu pârâții și un contract de vânzare- cumpărare sub semnătură privată cu privire la imobilul. nr. 3, situat în comuna,-, -2, jud. Prețul convenit de părți a fost de 6.000 lei (60.000.000 lei), suma ce a fost achitată în întregime de către promitenții cumpărători.
La rândul lor, pârâții au cumpărat acest apartament în anul 1995 de la Institutul de Cercetări și Miniere C-N și nu și-au înscris în CF dreptul de proprietate asupra acestui apartament.
La 21 ianuarie 2004, pârâții și au încheiat cu reclamanții și un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată cu privire la același apartament pentru prețul de 10.000 euro, achitat în întregime de promitenții cumpărători la data încheierii contractului.
Pârâții și au susținut că în realitate au încheiat cu reclamanții un contract de împrumut cu garanție imobiliară, în sprijinul acestor susțineri au depus o copie a contractului de vânzare-cumpărare pe versoul căruia apare semnătura reclamantului și sunt menționate 3 date diferite, iar în dreptul fiecăreia este trecuta suma de 700 USD și la sfârșit suma de 4375 USD.
Reclamanții reconvenționali și au susținut că acesta ar fi contraînscrisul, respectiv actul secret doveditor al existenței simulației. Pentru dovedirea acestor susțineri, au fost audiați martorii participanți la încheierea contractului și care au avut cunoștință despre încheierea tranzacției.
Prin audierea martorilor fost confirmată susținerea reclamanților în sensul că nu a fost de față la semnarea contractului reclamanta și ca reclamantul a adus contractul scris de acasă, pârâții și semnând doar actul, împrejurări ce au făcut verosimila susținerea reclamanților în sensul că au rămas unele calcule mai vechi pe foaia pe care a fost redactat contractul de vânzare-cumpărare.
De aceea, mențiunile de care s-au prevalat reclamanții reconvenționali, care nici măcar nu sunt datate, nu au putut fi calificate ca fiind un contraînscris în conformitate cu art. 1175. civ.
Neexistând contraînscris doveditor al încheierii contractului de împrumut dintre părți, nu a putut fi susținută teza simulației, astfel că instanța a respins în întregime acțiunea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali.
În ceea ce privește acțiunea introductivă, instanța a reținut starea de fapt mai sus menționată, constatând că este întemeiată, astfel că a fost admisă așa cum a fost formulată.
Cu privire la cererea prin care reclamantul a solicitat instanței, pe cale oblică, obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică și în subsidiar ca hotărârea să țină loc de act notarial de vânzare-cumpărare, instanța a avut în vedere antecontractul încheiat la data de 24.09.1999 și poziția părților, care nu au contestat valabilitatea contractului.
Întrucât un antecontract prin care părțile intenționează transmiterea unui drept real de proprietate cu privire la un imobil naște în sarcina lor o obligație de a face, constând în încheierea în viitor a contractului în formă autentică, această obligație este susceptibilă de executare silită prin pronunțarea de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și având în vedere antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21.01. 2004, instanța a obligat pârâții și să încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul . nr. 3, situat în comuna,-, -2, jud., în caz contrar sentința va ține loc de act pentru intabulare.
Pârâții și au declarat apel în termen împotriva sentinței civile, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii civile formulată de reclamanți, admiterea cererii reconvenționale formulate de către pârâții reclamanți reconvenționali, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, aducând următoarele critici:
Instanța de fond s-a folosit preferențial de probele administrate în cauză și unele chiar le- omis.
Astfel, înlăturarea declarației martorului este lipsită de temei, atâta timp cât martorul a arătat că nu este în relații de dușmănie cu părțile, iar împrejurările relatate de martor referitoare la natura reală a convenției încheiată între ei și reclamanți. Reținerea primei instanțe potrivit căreia însemnările de pe verso-ul contractului de vânzare-cumpărare sunt însemnări mai vechi, fără legătură cu convenția, nu este susținută de probe, nu este argumentată și nici verosimilă, dimpotrivă, dovedesc existența contractului de împrumut.
Instanța a omis să analizeze anumite dovezi, cum este de exemplu notificarea comunicată de reclamanți, prin care li se punea în vedere că în " cazul în care nu vor achita, vor proceda potrivit celor înscrise în contract", formulare care relevă de asemenea existența contractului de împrumut.
In concluzie, instanța a apreciat greșit probatoriul administrat în cauză, și in consecință, a concluzionat eronat că nu este dovedită existența contraînscrisului.
Apoi, instanța nu indică motivele pe care își bazează această concluzie.
Instanța a făcut aplicarea greșită a legii atunci când a admis acțiunea reclamanților și a trecut peste susținerea apelanților referitor la faptul că la momentul la care au încheiat contractul de vânzare cumpărare, consimțământul apelanților a fost viciat întrucât au avut reprezentarea că încheie un contract de gaj și nu unul de vânzare-cumpărare.
În situația unei simulații prin care, după cum se pretinde în prezenta speță, reclamanții au urmărit de la început neutralizarea actului secret de împrumut, refuzând încheierea acestuia la momentul la care s-a acordat împrumutul, fiind de acord doar cu încheierea actului public, aparent, simulația care presupune doar un acord simulatoriu, fără a mai fi necesară întocmirea unui act secret în care să se înscrie înțelegerea ocultă a părților, nu se poate pretinde părții să facă dovada înscrisului secret, un început de dovadă fiind suficient.
Prin întâmpinarea depusă la fila 29 dosar, intimații reclamanții și au solicitat respingerea apelului formulat de pârâți, păstrarea ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea poziției lor procesuale intimații au arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că s-a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare, că martorii audiați nu au confirmat existența unor discuții privind un contract de împrumut, mențiunile existente pe verso-ul convenției în temeiul unor prezumții legale pot constitui calcule mai vechi pe foaia unde s-a redactat actul, iar în ceea ce privește simulația, contraînscrisul invocat de apelanți nu are caracterul unui act ascuns.
În ceea ce privește aplicarea greșită a legii, se arată că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii, nereținând nici eroarea nici simulația invocate de apelanți, deoarece eroarea ca viciu de consimțământ poate fi invocată doar dacă poartă asuprasubstanței obiectuluiconvenției sau asuprapersoaneicu care s-a contractat, iar starea de fapt dintre părți nu implică nici una din aceste două situații, căci apelanții au prevăzut în contract că se obligă să vândă apartamentul cumpărătorilor și că au primit un preț în schimbul dreptului de proprietate înstrăinat, drept pentru care intimații nu pot invoca un eventual consimțământ viciat și nici faptul că au fost în eroare.
Prin decizia civilă nr. 458/A din 24.09.2008 a Tribunalului Clujs -a admis apelul declarat de pârâții și - împotriva sentinței civile nr. 9434 din 28.11.2007, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N pe care o schimbă în totul astfel: a fost respinsă acțiunea reclamanților și împotriva pârâților, și ; a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții și soția; s-a constatat simulația contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 21.01.2004 între reclamanții și soția și pârâții și soția privind imobilul din comuna,-, -2,. 3 jud. C; pârâții reconvenționali și soția au fost obligați să plătească apelanților suma de 3.781 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe, din care 1.981 lei taxe judiciare și 1.800 lei onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în considerentele deciziei faptul că eclamanții și își întemeiază cererea de chemare în judecată pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții și la data de 21.01.2004 în forma înscrisului sub semnătură privată.
Pârâții au pretins că natura reală a contractului de vânzare-cumpărare de care se prevalează reclamanții este aceea de contract de garanție pentru împrumutul de 4400 euro acordat de reclamanți.
Reanalizând probatoriul administrat in cauză, tribunalul a apreciat că susținerile pârâților referitoare la natura convenției încheiate cu reclamanții sunt dovedite.
Astfel, martorul, a cărui declarație este consemnată la fila 97 dosar, a arătat că in iarna anului 2003 sau 2004 l-a însoțit pe fiul reclamantului la locuința pârâților, unde reclamantul urma să le împrumute niște bani pârâților. Acesta a relatat despre predarea banilor, despre împrejurarea că reclamantul a adus contractul de acasă, redactat, despre predarea de către reclamant a sumei de 4000 și ceva de dolari pârâtului, despre calcularea dobânzilor și înțelegerea părților ca împrumutul să fie restituit in rate din două în două luni. Martorul face referire la împrejurarea că de față la semnarea convenției a fost și martorul. La rândul său martorul a arătat și el despre martorul că ar fi fost de față la încheierea convenției, însă nu a putut furniza informații instanței despre natura actului încheiat de părți, discuțiile purtate de părți cu ocazia încheierii actului, arătând că a stat la locuința părților doar preț de 5 minute, doar cât a semnat actul, după care a plecat. Martorul a relatat într-adevăr despre dorința reclamanților de a cumpăra un apartament, cunoscută de el anterior încheierii convenției și nevoia financiară in care se aflau pârâții, însă in opinia instanței aceste împrejurări nu sunt concludente, căci sunt anterioare momentului încheierii convenției și nu este exclusă posibilitatea ca părțile să-și fi schimbat intențiile inițiale.
În opinia tribunalului, prima instanță a înlăturat fără temei declarația martorului, căci existența plângerii penale formulată de fiul reclamantului împotriva acestui martor nu este obligatoriu să ducă la concluzia nesincerității martorului, mai ales dacă avem in vedere că plângerea penală este formulată după începerea procesului, pentru fapte săvârșite in anii 2003-2004, pentru care martorul a fost scos de sub urmărire penală, și nu putem exclude întrutotul ideea că scopul plângerii penale, referitoare la fapte consumate demult, a fost exact acela al discreditării unui martor important in cauză.
Susținerile martorului referitoare la stabilirea unor rate sunt confirmate de mențiunile făcute pe spatele convenției, despre care prima instanță a acceptat cu mare ușurință afirmația reclamanților potrivit cărora ar fi fost făcute anterior și fără legătură cu actul consemnat în înscris. In opinia tribunalului, susținerile reclamanților nu pot fi primite. Reclamanții au pretins că au redactat actul acasă, la indigo, deci au făcut preparative în vederea redactării acestuia, de aceea nu ni se pare verosimil ca actul să fi fost redactat pe o hârtie scrisă deja din lipsa unei curate. O asemenea susținere ar putea fi privită ca acceptabilă dacă actul ar fi fost încheiat in mod intempestiv.
Apoi, și notificarea trimisă de reclamanți pârâților la data de 6 august 2004, in care aceștia au fost somați ca în maximum 10 zile săîși achite datoriaconform contractului de vânzare-cumpărare, confirmă de asemenea susținerea pârâților potrivit căreia actul real încheiat cu reclamanții a fost unul de împrumut. Dacă reclamanții ar fi avut reprezentarea că actul la care se referă este unul de vânzare-cumpărare, nu avea ce să caute in textul somației noțiunea de achitare a datoriei, care se referă la obligațiile stabilite in bani, nu de predare a unui bun și de transferare a dreptului de proprietate, căci asemenea obligații își asumaseră pârâții prin convenția depusă la dosar.
Față de toate aceste considerente apreciem că între reclamanți și pârâții nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, ci un contract de împrumut.
Actul secret la care se referă art. 1175 cod civil este privit in sensul de negoțium juris, nu de instrumentum probationem, ori în speță s-a făcut dovada existenței actului juridic secret în sensul de negotium juris, chiar dacă acesta nu a fost consemnat în toate clauzele sale și în cuprinsul unui înscris.
În aceste condiții, cererea reclamanților de obligare a pârâților la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare este lipsită de temei prin prisma dispozițiilor art. 1073 și 1077 Cod civil și art. 27 din Legea 7/1996, de vreme ce pârâții nu și-au asumat obligația transmiterii unui drept real. Tot astfel, neîntemeiată este și cererea de obligare a pârâților la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu pârâții, cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 974 Cod civil, în considerarea pretinsei calități a reclamanților de creditori ai pârâților.
În schimb, cererea reconvențională formulată de pârâții, prin care au solicitat instanței să constate simulația contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21.01.2004, natura reală a convenției încheiate fiind aceea de contract de împrumut, este întemeiată.
Prin prisma celor reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 295 și 296 Cod proc. civ. a fost admis apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 9434/28.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, pe care a schimbat-o în totul, astfel:
În temeiul dispozițiilor art. 1073-1077, art. 974 Cod civil și art. 27 din Legea 7/1996 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților,.
În temeiul dispozițiilor art. 1175 Cod civil a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții și soția împotriva reclamanților și, constatându-se simulația contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21.01.2004 între reclamanții și soția și pârâții și soția privind imobilul din comuna,-, -2,. 3.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod proc. civ. pârâții reconvenționali și au fost obligați să plătească apelanților suma de 3781 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe, din care 1981 lei taxe judiciare de timbru și 1800 onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și, solicitând admiterea recursului, în temeiul art. 303 alin. 6. proc. civ. art. 304 pct. 8 și 9 proc. civ. în sensul modificării hotărârii atacate, a respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a fost reprodus dispozitivul deciziei recurate și parțial considerentele avute în vedere de instanța de apel, apreciindu-se de către recurenți că instanța de apel a calificat în mod greșit actul juridic dedus judecății ca fiind un contract de împrumut cu garanție imobiliară, deși voința reală a părților a fost aceea de a încheia un contract de vânzare cumpărare, contract pe care chiar așa l-au intitulat părțile și pe care părțile erau obligate să-l respecte conform art. 969 civ.
S-a arătat de către recurenți că nici unul din martorii audiați nu a confirmat existența vreunei discuții dintre părți în legătură cu încheierea unui contract de împrumut, martorii audiați în apel nu au adus nimic nou în relațiile dintre părți, iar declarația martorului, pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția, trebuia înlăturată întrucât acesta a fost cercetat penal pentru infracțiunea de delapidare la plângerea prealabilă a fiului intimaților, unde acesta era angajat.
S-a mai invocat în motivarea recursului faptul că din probele administrate în cauză rezultă că nu a existat și nu s-a făcut vorbire despre nici un contract de împrumut, astfel încât prin reținerea de către instanța de apel a faptului că s-ar fi încheiat un astfel de contract, această instanță a schimbat natura actului și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Instanța de apel, arată recurenții, a reținut în mod eronat instituția juridică a simulației, precum și faptul că ar fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 1175.civ. câtă vreme nu există un contraînscris doveditor al încheierii contractului de împrumut între părți, intimații nefăcând în nici un fel dovada existenței unei convenții secrete. Mențiunile existente pe verso - ul convenției, invocate de instanța de apel, în temeiul unor prezumții legale, sunt calcule mai vechi pe foaia unde s-a redactat actul fără nici o legătură cu actul încheiat.
Contractul real dintre părți este cel de vânzare-cumpărare, neputând fi vorba de simulație, câtă vreme contraînscrisul invocat de pârâți nu are caracterul unui act ascuns.
Instanța de apel se prevalează de o notificare trimisă de reclamanți pârâților, cu următorul text: "în caz că nu veți achita, vom proceda conform celor prevăzute în contract", în realitate, această notificare privind achitarea datoriei conform contractului de vânzare-cumpărare, adică de a se prezenta la 31.07.2004 cu extras de CF privind imobilul vândut, această notificare neputând fi apreciată ca proba contraînscrisului.
Instanța de apel omite să facă referire la Notificarea nr. 695/2004, redactată de un avocat, care este absolut clară și nu lasă posibilități de interpretare a naturii datoriei, ci stabilește cu claritate faptul că promitenții vânzători aveau obligația de a-și întabula dreptul de proprietate asupra apartamentului și de a se prezenta în 25.10.2004 în vederea perfectării formelor de vânzare-cumpărare.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a reținut simulația convenției dintre părți, și a interpretat eronat această instituție juridică, fără să țină seama de definiția dată în doctrină operației juridice complexe a simulației, care, pentru a fi prezentă trebuie să presupună existența a două înscrisuri.
În ceea ce privește prețul achitat în mod nefondat se susține că ar fi neserios, pentru dovedirea existenței actului secret, respectiv a contractului de împrumut, toate actele depuse de apelanți fiind eliberate efectiv la indicațiile pârâților și nereprezentând o realitate a pieței imobiliare, deși prețul a fost stabilit în urma negocierilor și prin voința liberă a părților semnatare ale contractului.
Tot în motivarea recursului au fost invocate considerente personale referitoare la persoana apelantului și la atitudinea pe care acesta ar fi avut-o față de reprezentanții firmelor care au emis respectivele adrese.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații au solicitat respingerea recursului, în principal, ca nefondat, în baza art. 1175 civ. iar pe cale de excepție, să se constate nulitatea recursului, întrucât motivele invocate în susținerea recursului nu sunt motive de nelegalitate, ci de netemeinicie.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, așa cum pertinent au observat intimații, preponderent, în marea lor majoritate, recursul vizează aspecte de netemeinicie, intrând astfel sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât, s-ar încadra în pct. 10 și 11 ale art. 304 proc. civ. în prezent abrogate.
Este știut faptul că, urmare a abrogării pct. 10 al art. 304 proc. civ. prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, care să implice o reproducere a probațiunii administrate în fața primelor două instanțe, o reapreciere sau reanalizare a probelor susceptibile de a conduce la o schimbare a stării de fapt, o reiterare a împrejurărilor de fapt ale cauzei, ori care să implice considerații de ordin personal privind persoana ori starea uneia sau alteia dintre părțile cauzei.
Orice asemenea motive de recurs, care se întemeiază exclusiv pe aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate sunt inadmisibile în recurs, recursul trebuind să vizeze strict motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Pe cale de consecință, toate motivele de recurs referitoare la considerații de fapt ale cauzei, la înțelegerea dintre părți, la probațiunea administrată în cauză - martorii audiați în fața instanței de fond, martorii audiați în apel, notificările expediate de către una ori alta dintre părți, relațiile de prezumată dușmănie dintre martorul și fiul intimaților, considerentele de apreciere personală, referitoare la persoana apelantului și la atitudinea acestuia, cenzurarea adreselor emise de diferitele firme imobiliare, cu privire la prețul prezumtiv de vânzare-cumpărare, etc. precum și toate acele motive de recurs care vizează reproduceri ale istoricului parțial al cauzei, ale relațiilor dintre părți, intră sub incidența inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, și care ar fi putut fi cenzurate de către instanța de recurs doar dacă pct. 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. nu ar fi fost expres abrogate.
Singurele motive de aparentă nelegalitate din memoriul de recurs sunt cele care s-ar încadra în pct. 8 al art. 304 proc. civ. respectiv în pct. 9 al aceluiași articol, ambele însă vizând în realitate modul în care instanța de apel a înțeles să facă aplicarea art. 1175. civ. și aceasta pentru că eventuala interpretare greșită de către instanța de apel a actului juridic dedus judecății este strâns legată de problematica întrunirii cerințelor impuse de art. 1175. civ. respectiv de existența actului public și de existența actului secret.
Art. 1175 civ. prevede "actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane".
Acest text legal exprimă concis esența simulației, respectiv subliniază caracterul acesteia, de operațiune juridică complexă, car constă în încheierea și existența concomitentă, între aceleași părți contractante a două contracte, unul aparent sau public, prin care se creează o situație juridică aparentă, contrară realității, și altul secret, care dă naștere situației juridice reale dintre părți, anihilând sau modificând efectele produse în aparență în temeiul contractului public.
În general, și de principiu, contractul secret, cunoscut sub denumirea de contraînscris, se încheie în formă scrisă, însă regula dovedirii actului secret printr-un contraînscris, redactat în formă scrisă, cunoaște și unele excepții, care se aplică în ipoteza în care părțile înțeleg să deroge de la prevederile art. 1191 alin. 2.civ. și anume: când actul secret s-a încheiat prin fraudă sau consimțământul uneia din părți a fost viciat prin dol sau violență; când părțile au un început de dovadă scrisă; când părțile contractante au fost în imposibilitatea morală de a-și preconstitui un înscris pentru dovada actului real; în cazul unei simulații ilicite făcute în scopul de a eluda dispozițiile imperative ale legii sau prin care se încalcă interesele statului.
În speță, așa cum rezultă din starea de fapt reținută de instanța de apel, și la care instanța de recurs este obligată să se raporteze, există un început de dovadă scrisă, constând în mențiunile făcute pe verso-ul așa-zisului contract de vânzare-cumpărare ( 29,. 28 dosar fond), mențiuni referitoare la stabilirea unor rate de restituire a împrumutului.
În mod pertinent a subliniat Tribunalul faptul că în mod nefondat reclamanții au pretins că acele mențiuni de pe verso-ul convenției existau la data redactării contractului, având în vedere că actul a fost redactat acasă, la indigo, ceea ce înseamnă că reclamanții au făcut preparativele necesare în vederea redactării actului, apărând astfel greu de crezut faptul că au redactat convenția pe o hârtie deja scrisă.
Tot Tribunalul apreciază, apreciere corectă prin prisma stării de fapt reținută de această instanță că și notificarea trimisă de reclamanți pârâților la data de 06.08.2004, și prin care aceștia au fost somați ca în maximum 10 zile să își achite datoria "conform contractului de vânzare cumpărare", reprezintă un început de dovadă scrisă, ce confirmă astfel susținerea pârâților, potrivit căreia, actul real încheiat între părți a fost unul de împrumut, iar nu de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză, existând un început de dovadă scrisă, părțile nu erau obligate să redacteze contraînscrisul în formă scrisă.
De altfel, actul secret despre care face vorbire art. 1175 civ. poate fi primit nu doar cainstrumentum probationem, ci și canegotium juris, sub acest din urmă aspect dovedirea actului secret fiind pe deplin făcută în speță.
În speță, așa cum corect a reținut Tribunalul, ne găsim în prezența simulației sub forma deghizării totale, respectiv contractul de împrumut, a fost deghizat de părțile contractante într-un contract de vânzare cumpărare.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1175.civ. în speță fiind vorba despre o adevărată simulație sub forma deghizării totale, așa-zisul contract de vânzare cumpărare încheiat între părți fiind în realitate un contract de împrumut.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că în speță nu sunt prezente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9. proc. civ.
Pentru ca instanța de recurs să aprecieze că relațiile dintre părți nu ar îmbrăca forma juridică a simulației, s-ar impune o reapreciere a probelor administrate în fața primelor două instanțe, demers inadmisibil ca urmare a abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304. proc. civ.
dată de părți convenției încheiată între ele, respectiv denumirea de "contract de vânzare-cumpărare", nu leagă instanța de judecată, mai ales că s-a contestat de către intimații natura juridică a acestei convenții, aceștia susținând constant că vânzarea-cumpărarea a fost simulată, și că în realitate părțile au încheiat un contract de împrumut.
Prin urmare, este irelevantă denumirea pe care părțile au înțeles să o atribuie convenției pe care au încheiat-o, câtă vreme, ansamblul probațiunii administrate de către instanța de apel a relevat faptul că natură reală a convenției încheiate între părți a fost aceea de contract de împrumut, iar nu de vânzare-cumpărare.
Așa fiind, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
Intimații au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, însă Curtea constată că acestei solicitări nu i se poate da curs favorabil, întrucât intimații nu au făcut dovada acestor cheltuieli de judecată.
Prin urmare, în temeiul art. 274. proc. civ. raportat la art. 1169 civ. Curtea urmează să respingă solicitarea intimaților de obligare a recurenților la cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 458/A/din 24.09.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Respinge cererea intimaților privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -- - -
Red./dact.MM
2ex/24.02.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Anca
