Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 952/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 952/R/2008
Ședința publică din 24 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Țuluș Ana Ionescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.671 din 21 noiembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamanta - SRL și pe pârâta, având ca obiect prestație tabulară.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda sub nr. 2746/2003, reclamanta C SRL i-a chemat in judecată pârâții, solicitând instanței să fie obligată pârâta să-i recunoască dreptul de proprietate asupra cotei de 1/4 parte, din imobilul înscris in titlul de proprietate nr. 25891/317/20.09.1995 emis in favoarea defunctului, să fie obligată pârâta căsătorită să-i recunoască dreptul de proprietate asupra cotei de 1/4 din imobilul înscris in același titlu de proprietate si asupra cotei de 1/4 parte din imobilul înscris in CF. 513, nr. top 70,71, casă, curte si grădină în suprafață de 3100 mp, si să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de 1/4 parte din imobilul înscris in CP 513, nr. top 70,71 cu titlu de cumpărare.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin convenția sub semnătură privată încheiată la data de 2 martie 2003 cu pârâta, căsătorită, prin mandatarul acesteia, aceasta s-a obligat să înstrăineze in favoarea sa cota de 1/4 parte din imobilul înscris in CP 513, nr. top 70,71, precum si cota de 1/4 parte din terenul înscris in titlul de proprietate nr. 25891/317/20.09.1995 pentru prețul de 80.000.000 lei.
La data de 19.08.2002, pârâta i-a înstrăinat cota de 1/4 parte din terenul înscris in titlul de proprietate nr. 25891/317/20.09.1995.
Pârâta, fostă, a formulat cere reconvențională prin care a solicitat rezoluțiuna antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 2 martie 2003 pentru neîndeplinirea culpabilă de către reclamantă a prețului stipulat in convenție.
In motivarea cererii reconvenționale, pârâta a arătat că, deși a întreprins prin mandatarul ei toate demersurile pentru a obține actele necesare încheierii contractul autentic de vânzare-cumpărare, respectiv a achitat impozitul, a obținut adeverința de nesechestrate, reclamanta nu a înțeles să se prezinte la notarul public pentru a achita restul de pret. Astfel, din prețul de 80.000.000 lei, s-a achitat suma de 23.000.000 lei, din care 10.000.000 lei la data semnării convenției, cu titlu de arvună si 13.000.000 lei la data de 11.04.2003.
Prin Sentința civilă nr. 634/2004, Judecătoria Turdaa admis in parte cererea principală si a respins cererea reconvențională, obligând-o pe pârâta să-i predea reclamantei act de intabulare cu privire la cota de 1/4 parte din imobilul înscris in CF. 513, A + 1, nr. top 70,71, in caz contrar sentința urmând să locul contractului autentic de vânzare-cumpărare și dispunând intabularea in CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului mai sus indicat si au fost respinse restul petitelor din cuprinsul cererii principale.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că, asupra imobilului înscris în CF. 513, nr.top 70, 71 casă, curte si grădină, sunt proprietari în cote părți căsătorită, si C SRL în cote egale de câte 1/4 parte.
Prin convenția sub semnătură privată încheiată la data de 2 martie 2001, mandatarul pârâtei s-a obligat in numele si pentru aceasta să înstrăineze reclamantei cota de 1/4 parte din imobilul înscris in CF 513 A + 1, nr. top 70,71 si cota de 1/4 parte din terenurile înscrise în titlul de proprietate nr.25.891/317/20.09.2005.
Prețul stabilit de părți a fost de 80.000.000 lei, din care, la încheierea convenției, s-a achitat 10.000.000 lei.
In cuprinsul antecontractului, părțile au stabilit ca restul de preț de 70.000.000 lei să fie plătit la semnarea contractului în fata notarului, stabilindu-se, așadar, cu precizie momentul la care cumpărătorul era ținut să achite in întregime prețul vânzării.
In sarcina vânzătoarei, concomitent cu obligația cumpărătoarei de plată a prețului, s-a născut o obligație de a face, respectiv de a preda actele necesare intabulării, obligație care, in temeiul art. 1073 Cod Civil, trebuie executată in natură. Cu toate acestea, pârâta nu face dovada faptului că ar fi notificat-o pe reclamantă pentru a se prezenta la notar in vederea încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare.
In consecință, pârâta aflându-se in culpă față de neexecutarea obligației de a face, nu este îndreptățită să invoce neplata integrală a prețului ca temei al rezoluțiunei contractului. Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat intre părți la data de 2 martie 2003 dat naștere unei obligații de a face în sarcina promitentei vânzătoare, respectiv aceea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare in formă autentică, contract să transfere proprietatea de la vânzător la cumpărător.
Pentru acest considerent, în baza art. 22-24 din Legea 115/1938, a fost admisă cererea de chemare in judecată pentru cota de 1/4 parte din imobilul casă curte si grădină înscris în CF 513 nr. top 70,71.
In ceea ce privește petitele de prestație tabulară având ca obiect terenurile înscrise in titlul de proprietate nr. 25891/317/20.09.1995, instanța a constatat că, deși temeiul de drept invocat de reclamantă a fost dispozițiile art. 22-24 din Decretul Lege 115/1938, reclamanta nu a înțeles să solicite si intabularea in CF a dreptului de proprietate dobândit de pârâte în baza titlului de proprietate și nici obligarea pârâtelor să-i predea acte apte de intabulare sau, in caz contrar, sentința să țină locul actului autentic de vânzare-cumpărare.
Apreciind că acțiunea in prestație tabulară, astfel cum este reglementată de art. 22-24 din Decretul Lege 115/1938, vizează, in primul rând, intabularea în CF a dreptului dobândit prin convenție, cererea reclamantei nu poate fi soluționată favorabil astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 671/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanta SRL și pârâta împotriva sentinței civile nr. 634/2004 din 26.02.2004, pronunțată în dosarul nr. 2746/2003 al Judecătoriei Turda, ce a fost menținută, apelanta fiind obligată să-i plătească intimatei suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reținut că, pe lângă imobilul casă, curte si grădină înscris in 513, nr. top 70,71, au făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 2 martie 2003 între pârâta apelantă prin mandatar si reclamanta C SRL si cota de 1/4 parte din terenurile înscrise în titlul de proprietate nr.25891/317/20.09.1995.
Dacă, pentru imobilul din intravilan, este foarte posibil ca vânzătoarea să fi pus la dispoziția cumpărătoarei actele necesare pentru încheierea actelor de vânzare-cumpărare în forma autentică, fără discuție, pentru terenurile din extravilan, nu a putut să pună la dispoziție asemenea acte, pentru că nu este în măsură nici in momentul de fată să i le furnizeze.
Pentru încheierea convenției de vânzare cumpărare in formă autentică este necesară depunerea extrasului de CF, care să probeze că s-a realizat intabularea in CF a beneficiarului titlului. O asemenea împrejurare rezultă fără îndoială din dispozițiile art. 28 alin. 1 si 2 din Legea 7/1996, potrivit cărora dreptul de proprietate dobândit prin efectul legii, cum este si cazul de față, sunt opozabile terților fără înscrierea in CF. însă, dacă titularul intelege să dispună de ele, aceste drepturi se vor înscrie in prealabil. Or, fără extrasul de CF, fără îndoială, notarul nu poate proceda la încheierea contractului de vânzare-cumpărare in formă autentică pentru terenurile din extravilan.
Astfel fiind, administrarea unor probe testimoniale suplimentare era lipsită de utilitate.
Este întemeiată, deci, concluzia primei instanțe potrivit căreia culpa pentru neîncheierea contractului in formă autentică aparține pârâtei, care prin neexecutarea propriei sale obligații, aceea de a face demersurile in vederea intabulării in CF in cartea funciară a terenului vândut, ce a pus cumpărătoarea in situația de a nu-și îndeplini in întregime obligația corelativă de plată a prețului, obligație ce este scadentă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Prin ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda la data de 18 mai 2006 în dosar nr. 1329/P/2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitei (administratorul societății comerciale reclamante) de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals în înscris uri sub semnătură privată si uz de fals prev. de art. 290 si art. 291 Cod Penal, reținându-se că fapta ce formează obiectul plângerii formulată de partea vătămată, deși a existat in materialitatea sa, în sensul că a existat o acțiune de falsificare a semnăturii părții vătămate în convențiile încheiate la 19 august 2002 si 2 martie 2003, nu au fost săvârșite de învinuită.
Din cele reținute mai sus, rezultă că organele de urmărire penală au constatat că semnătura de pe convenția încheiată la data de 2 martie 2003 nu ar aparține mandatarului pârâtei, însă falsul constatat rămâne lipsit de relevanță în cauză, în condițiile in care pârâta, in numele si pe seama căreia s-a încheiat respectiva convenție, recunoaște existenta convenției, devreme ce solicită rezoluțiunea acesteia pe motivul neîndeplinirii de către cumpărătoare a obligațiilor contractuale.
Nu are relevantă în cauză nici înscrisul aflat la fila 23 dosar, care este fals in opinia pârâtei apelante, întrucât, contrar actului încheiat in forma olografă, in acest act tehnoredactat, s-a trecut avansul in sumă de 40.000.000 lei, pe când in contractul olograf avansul este de 10.000.000 lei, întrucât reclamanta nu s-a prevalat de acel înscris, ci de înscrisul olograf depus la fila 6 dosar, iar cumpărătoarea a recunoscut in permanentă că avansul achitat la data achitării convenției este suma de 10.000.000 lei, iar ulterior a mai achitat suma de 13.000.000 lei.
Pârâta apelantă a mai pretins că semnătura pârâtei de pe înscrisul aflat la fila 7 dosar ar fi falsificată. O atare susținere a fost apreciată lipsită de interes pentru pârâta apelantă, în condițiile in care pârâta, singura interesată să invoce acest aspect, nu a declarat apel in cauză.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a apreciat netemeinicia apelului declarat de pârâta.
In ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, instanța a apreciat, de asemenea netemeinicia, acestuia pe motiv că, dispozițiile art. 28 alin.l si alin.2 din Legea 7/1996, ce reia parțial dispozițiile art. 26 din Decretul Lege 115/1938, duc la concluzia lipsită de echivoc că, pentru a dispune de dreptul dobândit prin titlul de proprietate, beneficiarul acesteia este ținut să-și intabuleze în prealabil acest drept.
In contextul acestor dispoziții legale, este temeinică și legală concluzia primei instanțe potrivit căreia nu poate dispune executarea silită in natură a obligației de face asumată de pârâtele cumpărătoare prin antecontractele de vânzare-cumpărare mai înainte de a se realiza intabularea în CF a dreptului de proprietate dobândit de acestea prin titlul de proprietate.
Chiar dacă pârâtele nu si-au intabulat dreptul de proprietate dobândit prin titlul de proprietate, in temeiul disp. art. 974 Cod Procedură Civilă, în calitate de creditor al acestora, reclamanta avea posibilitatea să solicite in proces intabularea dreptului de proprietate dobândit prin titlu de către debitoarele sale, însă nu a făcut o astfel de cerere.
Nu este întemeiată susținerea reclamantei apelante potrivit căreia in situația rămânerii definitive si irevocabile a soluției astfel cum a fost pronunțată ce judecătorie, ar exista putere de lucru judecat care ar împiedica-o pe viitor si promoveze o nouă acțiune in executarea silită a obligației asumate de vânzătoare în antecontractul de vânzare-cumpărare, căci, din considerentele sentinței, rezultă că instanța nu s-a pronunțat cu privire la îndreptățirea reclamantei de a obține executarea in natură a obligației asumată de pârâte de a încheia contractul în formă autentică, ci a respins acțiunea mai degrabă pe condiții de formă.
Este exclusă invocarea excepției autorității de lucru judecat intr-o nouă acțiune în obiectul acesteia să fie formulată conform cu textul legal invocat ca temei de drept și în care cererea de obligare a pârâtelor la încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare ar fi precedată de solicitarea de intabulare, or, intabularea s-ar realiza pe cale administrativă, căci nu ar exista identitate de obiect.
Invocarea principiului procedural al disponibilității este neîntemeiată, căci părțile nu pot tranzacționa acolo unde legea dispune imperativ. In plus, după cum rezultă din apelul pârâtei, aceasta nu este nicidecum de acord cu admiterea acțiunii cu privire la terenurile extravilane.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâta, solicitând modificarea ei, admiterea apelului pârâtei, cu consecința schimbării sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea recursului ei, pârâta învederează că, deși instanțele de fond admit acțiunea de executare silită a antecontractului, nu se pronunță asupra plății restului de preț, în sumă de 5300 lei, preț ce trebuie reactualizat raportat la valoarea actuală imobilelor. Așadar, instanțele de fond au validat un contract de vânzare-cumpărare fără ca una dintre condițiile esențiale, respectiv plata prețului, să fi fost îndeplinită de către reclamantă, ceea ce face ca pârâtele să rămână atât fără imobilele vândute, cât și fără preț, cu atât mai mult cu cât, față de data stabilită pentru plata acestuia, suma nu mai reprezintă o valoare reală, făcându-se astfel o greșită aplicare a legii în sensul art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
În plus, instanțele de fond nu au avut în vedere clauza de răzgândire expres stabilită de părți în contract. Prin îndeplinirea procedurii ofertei reale de plată, în condițiile art.1114 civil și 586-590 Cod proc.civ. pârâta și-a manifestat explicit și neechivoc voința de a activa această clauză, instanțele omițând să se pronunțe asupra acestui motiv, fiind întrunit motivul de recurs prev. de art.304 pct. 7 Cod proc. civ.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pe motiv că ea, împreună co soțul ei, sunt proprietari tabulari sub B 12 și B 13 asupra cotei de 2/4 parte din parcelele cu nr.top 70 și 71 din Cf 513, pârâta fiind chemată în judecată de reclamantă în acest dosar ca urmare unei erori materiale, respectiv coincidenței de nume cu proprietara tabulară de sub B 8.
Acesta constituie un motiv de ordine publică ce impune casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât nu au fost comunicate actele de procedură față de persoana în contradictoriu cu care cererea de chemare în judecată a fost concepută, precum și datorită lipsei calității procesuale pasive a pârâtei care a formulat întâmpinarea.
În recurs, au formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentei, intervenienții și, invocând viciul de procedură cu pârâta, în condițiile arătate în întâmpinare, precum și împrejurarea referitoare la fondul cauzei privind culpa reclamantei în neîncheierea contractului autentic promis, în condițiile în care, în cuprinsul antecontractului, a fost stabilit un termen de 40 de zile pentru încheierea contractului autentic, iar recurenta a achitat la zi impozitul și a obținut adeverința de nesechestrare, dorind să încheie contractul autentic, însă fiind refuzată de reclamantă, care a refuzat și plata prețului, contractul neputând fi executat din vina ei, ceea ce atrage activarea clauzei de arvună în sensul art.1298 civil.
Așa cum rezultă din adresa depusă în dosarul judecătoriei la data de 11.08.2003, pârâta recurentă înțeles să se prevaleze de însușirea arvunei, concomitent cu denunțarea contractului.
În plus, nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea acțiunii prev. de art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, întrucât reclamanta nu a achitat prețul stabilit în antecontract, or textul permite doar părții care și-a executat obligațiile contractuale să solicite executarea silită a antecontractului.
Analizând recursul formulat de pârâta și cererea de intervenție accesorie în favoarea acesteia formulată de intervenienții și raportat la disp. art. 304 pct. 7 și 9. pr. civ. ce constituie temeiul lor în drept, curtea apreciază că acestea sunt nefondate, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esență, motivele de recurs și cererea de intervenție accesorie se referă la trei împrejurări în ceea ce privește contratul încheiat între reclamantă și pârâta recurentă, și anume: este invocată excepția de neexecutare a contratului de către reclamantă, pe motiv că aceasta nu a achitat prețul, împrejurarea că pârâta nu ar fi dorit să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului promis, întrucât nu dispunea de banii necesari pentru a plăti diferența de preț, pârâta recurentă arată că a optat pentru activarea clauzei de arvună, prevăzută în contract ca și clauză de dezicere și a și restituit reclamantei dublul arvunei pe calea ofertei reale de plată.
În realitate, obligația de plată a prețului nu rezultă din promisiunea de vânzare cumpărare, ci din contractul de vânzare cumpărare la a cărui încheiere s-a obligat pârâta recurentă, în temeiul art. 1295.civ. Este adevărat că părțile, în virtutea principiului libertății contractuale prev. de art. 969.civ, pot insera și în promisiunea de vânzare cumpărare clauze anticipatorii privind predarea bunului vândut sau/și plata prețului, însă, în promisiunea încheiată între părți, se prevede expres că plata prețului se va realiza la data încheierii contractului de vânzare promis, or acesta nu a fost încheiat până în prezent, executarea silită a acestei obligații constituind obiectul prezentului proces.
Nepronunțarea instanței asupra neplății diferenței de preț nu constituie un motiv de casare a hotărârii, respectiv de respingere a acțiunii, întrucât, în virtutea principiului disponibilității rezultând din dispozițiile art. 129 alin. ultim pr. civ. pârâta putea formula, pe calea cererii reconvenționale, în subsidiar, un astfel de capăt de cerere, ceea ce nu făcut, instanța neputându-se pronunța decât asupra cererilor cu care a fost investită.
Desigur, se mai pune problema refuzului reclamantei de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului promis, deci a invocării de către aceasta a propriei sale turpitudini, însă caracterul nefondat al acestei apărări a fost pe larg explicat de instanța de apel, care a reținut că obiectul convenției îl constituie mai multe terenuri, iar pârâta recurentă este în culpă în nerealizarea formalităților privind înscrierea dreptului ei de proprietate asupra celor din extravilan, împrejurare esențială pentru încheierea contractului promis conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora titularul unui drept real nu poate dispune de acesta fără a-l înscrie în prealabil în cartea funciară, chiar și în situația în care dreptul este opozabil fără înscriere.
În ceea ce privește clauza de arvună, tot o clauză anticipatorie, de fapt, fiind specifică contratului promis, conform art. 1298.civ. este adevărat, așa cum susține pârâta, că aceasta a fost prevăzută în contract cu scopul de a funcționa ca și clauză de dezicere, așa cum rezultă din termenul utilizat de părți, respectiv acela de "răzgândire", ceea ce înseamnă că oricare dintre părți poate decide desființarea unilaterală a contractului, cu condiția să notifice celeilalte această intenție. Numai că se pune problema până la ce dată poate partea interesată să invoce clauza de dezicere, dacă există sau nu o limită temporală. În realitate, invocarea clauzei poate avea loc în măsura în care reprezintă un exercițiu normal al dreptului, conform art. 3 din Decretul nr. 31/1954 și nu intră în sfera abuzului de drept, adică până la data când cealaltă parte cere executarea silită a contractului. Pârâta recurentă a invocat clauza de dezicere abia în cursul apelului, nici măcar nu în motivele de apel, apelul fiind declarat la data de 7 mai 2004, motivat la 11 august 2004, iar oferta reală de plată fiind realizată la 30 noiembrie 2004 și depusă în dosar la termenul de judecată din 20 decembrie 2004, primul termen la care pârâta a făcut referire la clauza de dezicere. Iată, deci, că invocarea clauzei îmbracă forma abuzului de drept, motiv pentru care instanța de apel în mod corect nu a reținut aplicabilitatea acesteia. Nepronunțarea asupra acestei împrejurări derivă din simplul fapt că nu a fost invocată prin motivele de apel, pârâta limitându-se să depună actele privind oferta reală de plată la un termen oarecare de judecată, nefiind prezentă la dezbaterea cauzei pe fond, așa cum rezultă din considerentele deciziei obiect al recursului. Iată, deci, că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 304 pct. 7. pr. civ. privind nemotivarea hotărârii. Oricum, conform disp. art. 312 alin. 3.pr.civ. motivul prev. de art. 304 pct. 7. pr. civ. este unul de modificare a hotărârii și nu de casare, instanța de recurs putând complini nemotivarea, ceea ce a și făcut, conform celor arătate mai sus.
Referitor la motivele privind necitarea pârâtei care nu a formulat apel și recurs, respectiv a numitei, pe de o parte, pârâta și intervenienții accesorii în favoarea acesteia nu justifică un interes, iar, pe de altă parte, este și nefondată, întrucât, inițial, prin cererea de chemare în judecată, adresa acesteia a fost indicată ca fiind pe-. 27, adică la domiciliul trecut în contract ( 7 dosar judecătorie), procedura fiind realizată prin afișare la acest domiciliu pe tot parcursul judecării cauzei în fața primei instanțe (13, 25, 29, 40, 44, 41, 48, 58), tot la această adresă fiindu-i comunicată sentința civilă nr. 634/2004 a Judecătoriei Turda (64 din dosarul judecătoriei). De altfel, la data de 11 august 2003, pârâta recurentă a înregistrat la dosar întâmpinare în care indică adresa surorii ei ca fiind cea din cererea de chemare în judecată, unde aceasta a fost citată (22 dosar judecătorie).
În cursul soluționării apelului, pârâta a fost citată inițial la aceeași adresă (16), ea fiind prezentă la termenul de judecată din 25 octombrie 2004, când a luat termen în cunoștință ( 25 dosar nr. 8543/2004 al Curții de Apel Cluj ), ulterior, ea este citată la aceeași adresă (33 din același dosar), însă, la termenul din 20 decembrie 2004, este îndreptată eroarea materială din încheierea precedentă în sensul că toate părțile au termen în cunoștință (39). Apoi, pârâta se prezintă din nou la termenele din 14 februarie 2005 (44), 11 aprilie 2005 (51), 16 mai 2005 (54), 20 iunie 2005 (70).
Ulterior, la data de 23 iunie 2005, căsătorită cu, indică prin obiecțiunile la raportul de expertiză un alt domiciliu, și anume Str. -. -, fostă T, Bl. 70,.23 și face referire la împrejurarea că ar fi proprietara de sub (71), reiterând indicarea noii adrese după ce cauza este trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Cluj în temeiul art. II din Legea nr. 219/2005 ( 3 dosar tribunal), aceasta fiind adresa la care este citată în continuare (12,17, la data de 17 noiembrie 2005 prezentându-se în instanță și luând termen în cunoștință, 20) și la care i se comunică hotărârea obiect al recursului (96), neexercitând recurs.
În recurs abia, cu domiciliul pe str. -. -, citată la acest domiciliu în recurs și prezentă în fața instanței la ambele termene de judecată (7, 34, 40), invocă prin întâmpinare împrejurarea că ar fi fost făcută o confuzie între ea și proprietara tabulară cu același nume de sub B 9, fără a dovedi, pe de o parte, că există două persoane cu același nume și că de sub B9 nu este identică cu de sub, iar, pe de altă parte, că promitenta vânzătoare din titlul de proprietate este alta decât prezentă în fața instanței.
În realitate, așa cum rezultă din cuprinsul CF nr. 513 (11-13 dosar recurs), proprietara tabulară de sub B9 a înstrăinat cota ei de parte din casa și terenul aferent reclamantei prin contractul autentificat sub nr. 569/19 august 2002 de notarul public ), reclamanta intabulându-și dreptul de proprietate asupra acestei cote sub, cu încheierea nr. 10958/22 aug.2002 cf. iar cu privire la terenurile din titlul de proprietate instanțele de fond s-au pronunțat în sensul respingerii acțiunii reclamantei, acesta fiind motivul pentru care pârâta citată la adresa din contract în fața primei instanțe nu a formulat apel.
Iată, deci, că, indiferent de existența unei confuzii de nume, nedovedită și care, în măsura în care ar exista, ar fi imputabilă celei care s-a prezentat în numele pârâtei chemată în judecată și citată la adresa din contract, indicând o altă adresă la care să-i fie comunicate actele de procedură, față de pârâta acțiunea a fost respinsă, aceasta nejustificând vreun interes și neexercitând căi de atac.
În temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 671 din 21 noiembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/2.06.2008
Jud.apel:,
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Andrea Țuluș Ana Ionescu
