Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 1053/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1053/2008-
Ședința publică din 18 iunie 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarat de reclamantul din O,-,.117, jud. B, de pârâtul din, -,. 13,. 16, jud. S M și din localitatea, sat, nr.l03, jud. S M, și de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B cu sediul în B, sector 1, B-dul. -, nr. l/A, împotriva deciziei civile nr.48/Ap din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr.903 din 2 mai 2007 pronunțată de Judecătoria, în dosar nr-, având ca obiect: acțiune în răspundere delictuală.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 10 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 17 iunie 2008, apoi pentru 18 iunie 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.903/02.05.2007 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Careia admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B și a obligat pârâții, respectiv, în calitate de făptuitor, și Ministerul d e Interne, în calitate de comitent pentru prepusul său, să plătească reclamantului suma de 3000 lei (treimiilei) cheltuieli de spitalizare și suma de 2000 lei daune morale pentru suferința cauzată. Totodată pârâții au fost obligați să achite în contul reclamantului suma de 1000 lei reprezentând onorariu pentru expertiză și costul deplasărilor la instanțe, onorariul pentru avocat nefiind dovedit.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamantul, în data de 27 mai 1999, în calitate de militar în termen la UM 0728, a participat la o ședință de tragere cu pușca mitralieră în cadrul plutonului său. La un incident de tragere ce s-a ivit a venit la reclamant pârâtul lt., care a încercat să remedieze defecțiunea, ocazie cu care l-a lovit cu încărcătorul de 3 ori în cap, încărcător care avea o muchie foarte ascuțită.
În urma acestui incident, reclamantul a formulat plângere prealabilă la Parchetul Militar Oradea, pronunțându-se sentința penală nr. 60/11.04.2001, de către Tribunalul Militar Timișoara, dispunându-se, în baza disp.art.11 pct.2 lit.d Cod procedură penală rap. la art.10 lit.b Cod procedură penală, încetarea procesului penal.
Împotriva acestei sentințe penale s-a declarat recurs, pronunțându-se astfel Decizia nr.100 din 24.10.2001 de către Tribunalul Militar Teritorial B, prin care s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate.
Potrivit art.346 alin.4 Cod procedură penală, instanța penală nu a soluționat acțiunea civilă deoarece a pronunțat achitarea inculpatului, în baza disp. art.10 lit.b Cod procedură penală.
În asemenea caz, cel interesat, respectiv reclamantul, s-a adresat cu acțiune separată în fața instanței civile.
S-a atașat dosarul nr.30/2001 al Tribunalului Militar Timișoara, iar la termenul de judecată din 11.02.2002 s-a admis și s-a dispus efectuarea unei expertize medico legale tomografice în urma căruia să se stabilească starea actuală a reclamantului și urmările pe care le prezintă în urma loviturilor.
Cu toate că s-au acordat mai multe termene în dosarul inițial cu nr.1179/2002, reclamantul nu s-a prezentat la. T pentru efectuarea expertizei, iar instanța, în baza disp.art.1169 Cod civil, a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților ca neîntemeiată.
În îndrumarul Tribunalului Satu Mare cuprins în Decizia civilă nr. 239/R/2004 din dosar nr.2305/2004, s-a recomandat instanței în rejudecare în acord cu principiul înscris în art.6 din Convenția Drepturilor Omului raportat la art.21 din Lg.429 din 23.10.2003, respectiv, dreptul la un proces echitabil și având în vedere că instanța de recurs nu poate administra probe noi cu excepția înscrisurilor conform art.305 pr.civilă, iar în speță este necesară efectuarea unei expertize medico legale pentru dezlegarea pricinii, fapt pentru care a fost trimis în rejudecare dosarul amintit mai sus, punându-se în discuția părților acest lucru și, prin urmare, s-a făcut adresă către T pentru a comunica data la care reclamantul să se prezinte pentru efectuarea examenului tomografic, urmând ca reclamantul să se prezinte, cum de altfel, s-a și prezentat și ca urmare a fost înaintat instanței de către IML T raportul de expertiză medico legală având ca obiectiv stabilirea stării actuale a reclamantului și urmările pe care le prezintă în urma loviturilor primite în data de 27.05.1999.
Din concluziile raportului de expertiză depus la dosarul de fond în data de 20 iunie 2005, rezultă că examinările și investigațiile efectuate imediat după producerea leziunilor, cât și internările ulterioare repetate conturează instalarea unei sechele post traumatice cerebrale post contuzie cerebrală, respectiv sindromul de "cerebrastenie post traumatică". Având în vedere aceste complicații, comisia a apreciat că timpul de îngrijire medicală pentru leziunile suferite a fost de maximum 45 de zile de îngrijiri medicale.
Acest raport a fost comunicat și pus în discuția părților, iar poziția Ministerului d e Interne a fost în sensul că, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și a raportului de expertiză, nu se poate susține medical că deteriorarea stării de sănătate a reclamantului s-a produs ca urmare a traumatismului cranio cerebral din 27.05.1999 și nici că această stare este cu certitudine consecința unui traumatism de acest fel, deoarece documentele prezentate arată fără echivoc interesarea exclusivă a părților moi ale capului, lipsindu-i afectarea evidentă a părților osoase și cerebrale.
Reprezentanta reclamantului, av., a învederat instanței faptul că dorește efectuarea unei completări la expertiza medico legală, aceasta fiind încuviințată de instanță și s-a dispus trimiterea întregul dosar către IML T în vederea efectuării completării conform obiectivelor formulate de aceasta.
La fila nr.127 din dosarul de fond, instanța a formulat o adresă către IML T prin care a solicitat efectuarea unor completări la expertiza medico legală considerând că nu s-au luat în considerare toate actele medicale aflate la dosarul cauzei, mai exact, internarea la Spitalul Militar Oradea, precum și actele medicale cu privire la zilele de îngrijiri medicale, solicitând totodată, ca radiografia să fie citită de către un medic specialist. Ca urmare acestei adrese, IML Taî naintat un raport de expertiză medico legală supliment prin care s-a precizat faptul că această comisie își menține aprecierea privind timpul de îngrijiri medico legale acordat, respectiv reținând complicațiile constatate, este de 45 de zile arătând, de asemenea, că în raportul de expertiză din 18 mai 2005 au fost luate în considerare toate documentele medicale puse la dispoziție. Cu privire la internări la Spitalul Militar Oradea, s-a arătat că internarea la acest spital în perioada 03.08.1999-16.08.1999 cu diagnostic "arsură veche picior drept infectată" nu are legătură cu incidentul din 27.05.1999. De asemenea, adeverința medicală întocmită de spitalul de urgență O, eliberată în 02.03.2005, consemnează faptul că se afla în evidență cu diagnosticul "sindrom subiectiv sinistrozic post traumatic cronic cerebral, stare după veche arsură a feței dorsale a piciorului drept fiind internat în perioada 27.01-10.02.2000, nu este în relație de cauzalitate cu incidentul din 27.05.1999, iar radiografiile au fost interpretate de către medici specialiști.
Această completare la raportul de expertiză a fost comunicată tuturor părților.
În ședința publică din 7 decembrie 2005, reclamantul a declarat că nu a fost chemat pentru examinare și nu a fost interpretată electroencefalograma de către un specialist neînțelegând motivul, astfel că a solicitat o contraexpertiză, probă care a fost încuviințată de către instanță, emițându-se în acest sens o adresă către " Minovici" B, împreună cu întreg dosarul cu mențiunea să fie programat reclamantul pentru examinare.
Reprezentantul pârâtului a considerat că nu se impune efectuarea unei contraexpertize deoarece la efectuarea raportului de expertiză medico legale s-a ținut cont de toate actele medicale, răspunzându-se la toate întrebările, respectiv, obiectivele formulate în scris.
La fila nr.148 din dosarul de fond, IN. " Minovici", fiind solicitat avizul Comisiei Superioare medico legale de către instanță, a comunicat că solicitarea instanței a fost luată în discuție de către comisia superioară și că este necesară efectuarea unei noi expertize medico legale la INML B, fiind înaintat dosarul instanței la comisia de nouă expertiză medico legală din cadrul INML B, urmând ca după finalizarea raportului de nouă expertiză medico legală aceasta să fie înaintată comisiei superioare pentru discuții.
Conform adresei de la fila 150 din dosarul de fond, INML Minovici a solicitat instanței mai multe foi de observație și de asemenea, ca reclamantul să se prezinte la examinarea medico legală într-o zi de miercuri s-au joi între orele 9-12. Potrivit adresei de la fila 165 din dosarul de fond, instanța a comunicat INML Minovici B faptul că reclamantul deține actele medicale solicitate, punându-i-se în vedere acestuia să le prezinte personal.
În ședința publică din 22 februarie 2006, s-a pus în vedere reclamantului să se prezinte la sediul INML B la data de 1 martie 2006.
Conform adresei de la fila nr.178 de la dosar, făcută către INML Minovici B, instanța de fond a precizat că s-a pus în vedere reclamantului să se prezinte la Spitalul Militar Oradea secția neurochirurgie în vederea examinării după care să se prezinte la 5 aprilie 2006 la INML B " Minovici".
Conform adresei INML de la fila nr.194, aceștia au returnat dosarul privind pe deoarece nu au fost trimise actele solicitate, inclusiv cele cerute din cadrul ordonanței Judecătoriei Carei.
Au fost depuse note de ședință din partea av., în reprezentarea reclamantului prin care s-a învederat că expertiza solicitată în cauză este o probă utilă și de care reclamantul dorește să probeze în cauză. Faptul că dosarul cauzei s-a trimis fără efectuarea acesteia se consideră un abuz din partea comisiei deoarece instanța de fond a trimis întregul dosar pentru ca aceasta să ia act de toate actele medicale ce se găsesc în acesta. Faptul că s-a solicitat actele medicale de la reclamant consideră că este un abuz deoarece aceste acte medicale rămân la arhiva instituției medicale unde a beneficiat de internare și este mai presus de voința părțile în a le prezenta.
Reclamantul, având în vedere cele arătate mai sus, a formulat plângere în contencios administrativ la secția Tribunalului București, plângere împotriva refuzului de a efectua expertiza, solicitând în dosarul de fond un termen mai, depunând la dosar, la fila nr.204, xerocopia acțiunii înregistrată sub dosar - cu termen la data de 20.09.2006 înregistrată la 31.05.2006.
La solicitarea reprezentantei reclamantului, s-a acordat un termen mai pentru a se soluționa plângerea înregistrată în contencios administrativ, iar în ședința publică din 11 octombrie 2006, în baza disp. art.244 pct.1 pr.civilă a fost suspendată acțiunea civilă în pretenții până la soluționarea plângerii în contencios administrativ împotriva INML Minovici, înregistrată la Tribunalul București sub nr.-. La data de 30 ianuarie 2007 fost depusă, din partea reprezentantului reclamantului, o cerere de repunere pe rol a dosarului deoarece motivul suspendării a încetat, cauza de la Tribunalul Bucureștis -a soluționat, motiv pentru care a solicitat continuarea judecății în dosarul de fond, atașându-se SC 7761 din 13.12.2006 a Tribunalului București prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamant.
În ședința publică din 21 februarie 2007, reprezentanta reclamantului a învederat instanței că reclamantul nu mai insistă la efectuarea altei expertize pe motiv că reclamantului i s-au cerut să depună acte, respectiv foi de observație pe care nu le deține, solicitând audierea martorilor pentru a dovedi pretențiile, valoarea acestora, precum și cuantumul cheltuielilor pe perioada cât reclamantul a fost bolnav și spitalizat, martorii încuviințați fiind și. S-au depus, de asemenea, xerocopiile carnetului de muncă a reclamantului, precum și bilete de transport de la CFR și bon de benzină, iar prin precizarea de acțiune reclamantul și-a mărit câtimea cheltuielilor din perioada spitalizărilor O și B de la 3000 la 18.000 RON, iar cu privire la daunele morale, de la suma de 150 milioane lei vechi la 100.000 RON și de la pârâtul de ord. II, Ministerul d e Interne, 1500 RON.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză a reieșit că aceștia au împrumutat-o pe mama reclamantului cu diverse sume de bani în perioada în care reclamantul a fost spitalizat la B și O dar nu s-a precizat concret că aceste sume au fost în totalitate folosite pentru spitalizarea reclamantului, neexistând în acest sens acte doveditoare, ci fiind simple supoziții.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de fond a ajuns la concluzia că acțiunea civilă intentată de către reclamantul este întemeiată doar în parte, deoarece, potrivit celor relatate de reclamant și dovedite cu martorii audiați și cu actele de la dosar, reclamantul a suferit leziuni în urma incidentului petrecut la data de 27 mai 1999, leziunile fiind provocate de către pârâtul de ord.I, dar, conform expertizelor depuse la dosar și completarea la expertiză, zilele necesare pentru îngrijiri medicale sunt în număr de 45, iar în urma acestor leziuni nu există dovada la dosar că reclamantul a suferit sechele, datorită cărora nu poate să se angajeze în câmpul muncii, fiind neîntemeiată solicitarea în acest sens a pretenției de a obliga pârâtul să-i achite suma de 2.300/lună în perioada 2000-2002 și respectiv 3.200/lună în perioada 2002-2004, deoarece fapta s-a petrecut în timp ce reclamantul era militar în termen, după incident, acesta a revenit într-o altă unitate și nu are nici un fel de legătură cu locul de muncă.
În baza disp.art.998, 999 Cod civil, datorită faptului că reclamantul a suferit leziuni în urma incidentului, pentru a căror vindecare au fost necesare 45 de zile îngrijiri medicale, instanța de fond a considerat că reclamantul este îndreptățit la plata unei sume de 2.000 RON lei daune morale pentru suferința cauzată, din partea pârâtului de ord.I, în calitate de făptuitor și respectiv, în calitate de comitent pentru prepusul său, Ministerul d e Interne, suma care urmează a fi achitată este ca urmare a răspunderii civile delictuale a pârâtului de ord.I, existând un acord de cauzalitate între faptă și consecințele acesteia.
În baza disp. art.274 pr.civilă pârâții au fost obligați, în solidar, să achite în contul reclamantului suma de 1000 lei reprezentând onorariu pentru expertize și costul deplasărilor la instanțe, mai puțin onorariu pentru avocat ales, deoarece la dosar nu a fost depusă chitanța care să dovedească că s-a achitat vreun onorar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ și reclamantul.
Prin recursul declarat pârâtul solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, în cazul în care se va considera că sunt întrunite toatele elementele necesare angajării răspunderii civile delictuale, solicită a se face o apreciere justă a cuantumului prejudiciului suferit de reclamant, atât cel material, reprezentat de cheltuieli de spitalizare, în funcție de înscrisurile doveditoare aflate la dosar, cât și cel moral, în măsura în care a fost dovedit.
Consideră hotărârea recurată ca lipsită de temei legal.
În motivarea căii de atac arată că în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală pentru a stabili întinderea prejudiciului și gravitatea leziunii suferite de reclamant în urma incidentului din data de 27.05.1999. Această expertiză medico-legală este de fapt o interpretare a unor acte medicale mai vechi, din cuprinsul ei rezultând că au fost studiate și examinate documentele medicale privitoare la reclamant care au fost puse la dispoziția comisiei, fără a se realiza o examinare a reclamantului la momentul întocmirii expertizei. Așadar, arată că nu este vorba de o expertiză medico-legală propriu-zisă, ci de un punct de vedere al unor specialiști din cadrul T cu privire la un caz medical documentat pe baza unor înscrisuri mai vechi. De aceea, concluzia comisiei nu este una lipsită de echivoc, raportul de expertiză stabilind doar faptul că "se conturează" instalarea unei sechele. Mai arată că este evident faptul că, la momentul respectiv, fiind în posesia unor documente care atestau faptul că reclamantul suferă de un sindrom de cerebrastenie, comisia de expertiză a concluzionat că acest sindrom s-ar putea să fi survenit în urma incidentului din data de 27.05.1999, fără a putea stabili cu certitudine acest lucru, datorită intervalului M de timp scurs de la data producerii incidentului.
Apreciază că pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâților trebuia făcută dovada existenței legăturii de cauzalitate între fapta pârâtului, de lovire a reclamantului, și instalarea sindromului de cerebrastenie posttraumatică, fapt care nu a putut fi realizat datorită intervalului M de timp scurs între momentul producerii incidentului din poligonul de tragere și soluționarea cauzei, soluționare întârziată în mod apreciabil prin cererile repetate de amânare formulate de reclamant și prin atitudinea sa necooperantă în vederea administrării probatoriului, aspecte care se desprind cu ușurință din studierea dosarului.
În aceste condiții, consideră că nu a fost dovedită cu certitudine legătura de cauzalitate între fapta pârâtului și prejudiciul cauzat reclamantului prin înrăutățirea stării de sănătate, aspecte ce au fost susținute de instituția recurentă și în cadrul întâmpinării depuse la instanța de fond și, mai mult, au arătat că instalarea sindromului de cerebrastenie de care suferea reclamantul ar fi putut avea și alte cauze.
În vederea clarificării acestui aspect, aceleași documente medicale studiate de comisia de expertiză medico-legală din cadrul T au fost puse la dispoziția Comisiei Centrale de Expertiză Medico-Militară formată din medici specialiști din cadrul instituției recurente-pârâte, care a ajuns la concluzia că sindromul de cerebrastenie de care suferea reclamantul la data respectivă ar putea avea alte cauze, concluzie susținută cu argumente de ordin medical, asupra cărora nu poate exista vreo îndoială, având în vedere pregătirea de specialitate, experiența și profesionalismul acestor specialiști în domeniu.
Consideră că instanța de fond a trecut cu multă ușurință peste aceste aspecte expuse în cuprinsul adresei direcției de specialitate nr.-/08.07.2002.
Față de cele de mai sus, solicită a se constata că intimatul-reclamant nu a reușit să facă dovada existenței unei legături de cauzalitate între incidentul din data de 27.05.1999 și producerea unui prejudiciu constând în instalarea sindromului de cerebrastenie, motiv pentru care nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului și, implicit, nici a instituției recurente în calitate de comitent.
Recurentul-reclamant prin recursul declarat solicită admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive cu toate capetele de acțiune, în sensul acordării în întregime a cheltuielilor efectuate în perioada spitalizării și a salariului nerealizat în perioada 2000-2004 și a majorării daunelor morale la cuantumul stabilit în precizarea de acțiune din 28.03.2007, precum și toate cheltuielile de transport necesare perioadei de judecată din anul 2002 și până la pronunțarea sentinței și a cheltuielilor reprezentând onorarii avocați; cu cheltuieli de judecată.
În baza art.282 Cod procedură civilă, a invocat nelegalitatea căii de atac, fiind vorba de un cuantum al pretențiilor ce depășește 1 miliard, ca fiind apelul.
Critică hotărârea atacată, în principal, datorită faptului că deși s-a stabilit legătura de cauzalitate dintre fapta intimatului de ordin 1, instanța de fond a stabilit un cuantum al cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării la O și la B în cuantum de 3000 RON.
A precizat că prin martorii audiați în cauză a dovedit că, în această perioadă, aparținătorii familiei au efectuat cu hrana suplimentară, deplasări, medicamentație, cheltuieli ce se ridică la suma de 18.000 RON, martorii fiind chiar persoane care au împrumutat familia recurentului-reclamant cu sume de bani, toate aceste cheltuieli fiind prevăzute.
Mai mult, a arătat că însăși recurentul-reclamant a efectuat cu deplasările la spital, la analize, la expertize medicale, la Parchetul Militar, cheltuieli totale de 8000 RON, pe care le va dovedi cu bilete de tren, bonuri benzină, bonuri taxi, chitanțe. Astfel, cheltuielile totale sunt de circa 26.000 RON.
De asemenea, a menționat că a arătat și probat că în urma loviturilor recurentul-reclamant a rămas cu sindrom numit "cerebroastenie post traumatică" datorită căruia a manifestat tulburări grave ale sănătății acestuia, fiind în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă până în anul 2004 când a reușit să se încadreze în muncă după ce s-a ameliorat și s-a simțit mai bine, lucru dovedit cu martorii audiați și cu copia cărții de muncă a acestuia.
A mai arătat că deși nu a acceptat în totalitate expertizele medico-legale, apreciind că nu au luat în considerare toate actele medicale, și așa acestea au stabilit un număr total de refacere de 45 zile și că sindromul este clar un sindrom "post traumatic" și nu apare pe fondul unor trăsături de personalitate.
În ceea ce privește susținerea că recurentul-reclamant nu a prezentat un document de spitalizare sau tratament medical pe perioada anilor 2000-2001, arată că această susținere a fost combătută cu biletul de ieșire din spital de la Spitalul Clinic de neurologie și psihiatrie O cu diagnosticul "encelopatie de natură posibil posttraumatică, hiperosteroză frontală internă", apoi în anul 2002 din nou a fost internat la același spital cu diagnosticul "cerebroastenie posibil posttraumatică".
În anul 2000, recurentul-reclamant a terminat stadiul militar, în urma agresiunii conform certificatului medico-legal din 21.06.1999 - acesta la data prezentării, la aproximativ o lună când a fost pur și simplu ținut în infirmeria unității fără a beneficia de o supraveghere medicală adecvată, avea o cicatrice de 6 cm. roșie-sidefie, acoperită pe alocuri de cruste negricioase și acuza amețeli mai ales la efort. De aici rezultă că traumatismul suferit nu era deloc de neglijat și că acesta se putea vedea și după o lună de zile când a fost eliberat certificatul medico-legal. În toată această perioadă traumatismul suferit a fost tratat superficial la infirmerie și de aici au urmat o serie de internări medicale conform biletului de trimitere din 22.06.1999 la Spitalul Militar Oradea pentru analizele necesare și o atentă supraveghere. Astfel, consideră că fapta intimatului de ordin 1 și a Ministerului d e Interne al cărui angajat era, este cu atât mai gravă cu cât imediat după producerea incidentului au ascuns o faptă josnică pentru un ofițer și în loc să beneficieze de atenție medicală, l-au trimis la infirmerie până când consecințele s-au agravat. Ulterior, acesta s-a întors în unitate dar recomandarea a fost "inapt pentru activități cu muniție de război și gardă până la eliberare" lucru ce a fost tot consecința faptei intimatului de ordin 1.
A menționat că toate aceste stări de amețeli și recomandare de a nu efectua efort au durat până în anul 2004, timp în care recurentul-reclamant nu a putut beneficia de o încadrare în muncă, nu a mai putut continua studiile, motiv pentru care consideră că instanța de fond a apreciat destul de sumar prejudiciile provocate de intimați recurentului-reclamant.
În privința daunelor morale, consideră că acestea sunt derizorii raportat la fapta intimatului, care și-a pus amprenta asupra stării de sănătate a recurentului-reclamant, la faptul că l-au dus la examen medical amănunțit abia la o lună de la producerea faptei, când s-a observat agravarea stării de sănătate a acestuia.
În drept, a invocat art.304 ind.1 Cod procedură civilă, art.274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant, care și-a motivat calea de atac pe precizarea de acțiune din 28.03.2007.
Consideră acțiunea reclamantului ca nefondată pentru următoarele considerente:
Referitor la perioada spitalizării în Spitalul Militar Oradea, arată că în acea perioadă recurentul-reclamant era militar în termen, iar spitalizarea și tratamentul medical au fost gratuite, iar referitor la aspectul că pe perioada spitalizării aparținătorii familiei acestuia s-au împrumutat de la diferite persoane, a arătat că nu există acte doveditoare în acest sens.
Totodată s-a mai arătat că nu există nici un act prin care recurentul-reclamant să confirme că a fost angajat la vreo instituție, iar din cauza stării de sănătate nu a putut să-și onoreze sarcinile impuse la locul de muncă.
În ceea ce privește acuzația că "a fost ținut în infirmeria unității fără o supraveghere medicală adecvată", a arătat că din acte, adrese, întâmpinări existente la dosar, rezultă contrariul.
Referitor la daunele morale solicitate, în valoare de peste 1 miliard lei, menționează că nu mai este cadru activ în Jandarmeria Română, fiind trecut în rezervă la cerere prin demisie, fără a beneficia de ajutor la trecerea în rezervă sau pensie militară, în prezent este fără loc de muncă, iar în urma divorțului s-a hotărât retribuirea imobilului fostei soții și obligarea sa la plata unei pensii de întreținere pe seama fiicei sale. Mai arată că inițial a fost de acord să-i achite recurentului-reclamant suma la care a fost obligat prin sentința civilă nr.903/02.05.2007 pentru a lua sfârșit calvarul celor 8 ani prin tribunale, ca apoi să poată pleca la muncă în străinătate.
În cazul în care recursul va fi admis și sentința atacată va fi modificată, solicită cercetarea tuturor aspectelor și aprecierea justă a prejudiciului suferit de reclamant, iar suma cuvenită să fie eșalonată pe mai mulți ani și pe semestre ale anului având în vedere situația de fapt a intimatului-pârât.
Recurentul-pârât Ministerul Internelor și Reformai Administrative prin întâmpinarea formulată la recursul exercitat de reclamantul solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Referitor la cheltuielile de spitalizare recurentul a susținut că totalul cheltuielilor efectuate de familia sa cu ocazia spitalizării s-ar ridica la o sumă mult mai M decât cea stabilită de instanța de fond, că pretențiile sale au fost dovedite prin probe testimoniale și, de asemenea, că va depune și înscrisuri doveditoare ale acestor cheltuieli.
În ceea ce privește faptul că martorii audiați au declarat că au împrumutat familia recurentului cu diferite sume de bani, care ar fi fost folosite în scopul acoperirii cheltuielilor de spitalizare, apreciază că, în primul rând, nu se poate stabili existența acestor împrumuturi pentru că, deși pentru încheierea unui contract de împrumut nu este nevoie decât de acordul părților, forma scrisă este cerută ad probationem, așadar existența unui contract de împrumut nu poate fi făcută decât cu înscrisuri. În al doilea rând, chiar în cazul în care s-ar face dovada existenței acestor împrumuturi, nu se poate stabili cu certitudine scopul în care au fost folosite sumele împrumutate, în lipsa unor înscrisuri doveditoare pe care recurentul a susținut că le va depune, înscrisuri care, pe parcursul judecării cauzei în fond, cu atât mai mult cu cât această fază procesuală s-a întins pe o perioadă de câțiva ani, nu au fost depuse.
Referitor la venitul nerealizat din muncă, apreciază că imposibilitatea prestării muncii de către recurentul-reclamant nu se putea stabili pe baza unor declarații ale martorilor, care nu au nici un fel de pregătire în domeniul medicinei muncii, aceste persoane, cel mult, ar fi putut să cunoască faptul că recurentul nu a prestat muncă, dar acest lucru nu presupune și faptul că se afla în imposibilitate de a presta orice activitate salarizată, aspect care putea fi stabilit numai de către o comisie medicală specializată.
În condițiile în care oferta de locuri de muncă acoperă domenii foarte variate, apreciază că recurentul-reclamant nu a făcut dovada că ar fi fost într-o stare de incapacitate totală de muncă, neputând să ocupe nici măcar un loc de muncă care necesită un efort minim sau un loc de muncă cu program flexibil.
În ceea ce privește daunele morale, în primul rând, apreciază că solicitarea recurentului de obligare a MIRA, în mod independent, la plata de daune morale în cuantum de 150.000 RON, este inadmisibilă în condițiile în care răspunderea instituției intimate în cadrul acestui proces este o răspundere pentru fapta altuia, neexistând o faptă proprie a MIRA care să-i fi produs recurentului-reclamant un prejudiciu distinct de cel produs prin fapta intimatului-pârât. Fiind vorba de răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, răspunderea unuia nu poate fi mai M decât cea a celuilalt, întrucât este vorba de un singur prejudiciu, cauzat de prepus, pe care cei doi sunt ținuți să îl repare în solidar, și nu de răspunderi diferite născute din două fapte, care au cauzat prejudicii diferite.
În al doilea rând, consideră că pretențiile recurentului-reclamant de acordare a daunelor morale în cuantumul precizat sunt cel puțin exagerate, suma fiind comparabilă cu cea acordată de instanțele penale în cazul infracțiunilor de omor sau de vătămare corporală gravă. Or, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, este evident că, în cazul în care procesul penal ar fi fost finalizat, fapta cauzatoare de prejudicii nu ar fi întrunit elementele constitutive ale vătămării corporale grave.
Precizează că sunt situații în care se impune acordarea unor compensații persoanelor care au suferit daune morale și care se stabilesc prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin subiectiv, ci avându-se în vedere particularitățile fiecărui caz în parte. În cauza de față, raportat la probele administrate, care au rolul să contureze atât dimensiunile suferințelor pricinuite, cât și întinderea prejudiciului moral cauzat, apreciază că nu se impune majorarea daunelor morale acordate de instanța de fond.
Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de MIRA reprezentat prin Direcția Generală Juridică, reclamantul solicită respingerea acestuia.
În fapt arată că potrivit expertizelor efectuate în cauză, chiar dacă zilele de îngrijiri medicale sunt mult mai multe, rezultă totuși că reclamantul a beneficiat de medicamentație și internări o perioadă de 45 de zile, conturându-se instalarea unor sechele posttraumatice, respectiv sindromul "cerebrastenie posttraumatică", datorită căruia acesta nu s-a mai putu angaja, manifestând amețeli, stări de și slăbiciune. Întrucât sechelele s-au instaurat ulterior datei de 27.05.1999 automat rezultă legătura de cauzalitate dintre aceste sechele și fapta ofițerului, pentru că alt traumatism nu a mai suferit și înainte a fost declarat pentru efectuarea serviciului militar.
În ceea ce privește susținerea instituției recurente că s-a dovedit cu certitudine că instalarea sindromului ar fi putut avea și altă cauză, arată că nu s-a dovedit că în acea perioadă ar fi existat orice altă situație decât fapta dovedită pe deplin a ofițerului din data de 27.05.1999, iar faptul că s-a scurs o anumită perioadă de timp este tot culpa pârâților, nefiindu-i acordate îngrijiri medicale.
Menționează că orice opinie medicală extraprocesuală a unor medici în afara instituțiilor abilitate nu este oportună sau validă cauzei.
de cauzalitate este fără echivoc reclamantul, militar, în data de 27.05.1999 a fost lovit în cap cu încărcătorul de la armă, a fost ținut în infirmerie deși avea dureri mari de cap, apoi orice altă internare la Spitalul Militar Oradea și B în 1999, 2000, 2001 sunt tot urmarea acestei fapte. Nimeni nu a stabilit alte cauze în expertizele de specialitate efectuate.
În ședința publică din 28.11.2007, tribunalul, raportat la precizarea de acțiune aflată la fila 241 din dosarul de fond, privind valoarea pretențiilor, a recalificat calea de atac din recurs în apel în baza art.84 Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise, apelantul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative reprezentat prin Direcția Generală Juridică, reiterează motivele cuprinse în calea de atac promovată împotriva hotărârii instanței de fond.
Prin decizia civilă nr.48/Ap din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de apelantul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, cu sediul în B, sector 1, P-ța -, nr.1A împotriva sentinței civile nr.903/2007 a Judecătoriei Carei.
A fost admis apelul declarat de apelantul, domiciliat în O,-,.117, jud.B, împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în, Al. -,.13,.16, jud. S
S-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a fost obligat intimatul-pârât și apelantul-pârât să plătească apelantului-reclamant suma de 7000 lei cheltuieli de spitalizare, 5.000 lei daune morale, cuantumul salariilor minime brute pe economie de care a fost lipsit apelantul-reclamant pe perioada 01.03.2000-2002, respectiv 70 lei/lună pentru perioada 01.03.2000-01.03.2002, 175 lei/lună pentru perioada 01.03.2002-01.12.2002, inclusiv.
Intimatul-pârât și apelantul-pârât au fost obligați să plătească apelantului-reclamant suma de 4149 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și costul expertizelor medicale și cheltuieli de transport pentru toate fazele procesuale.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond întemeiat și legal a reținut starea de fapt, stabilind că sunt întrunite condițiile disp.art.998-999 cod civil în persoana intimatului-pârât prepus și disp.art.1000 alin.3 Cod civil în persoana apelantului-pârât MIRA prin Direcția Generală Juridică în calitate de comitent.
În baza probelor administrate în cauză se poate stabili legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intimatului-pârât prepus și prejudiciul creat în persoana apelantului-reclamant prin instalarea sindromului de cerebrastenie posttraumatică în urma incidentului din 27.05.1999, când apelantul-reclamant a fost lovit, în calitate de militar la UM 8728, în cadrul unei ședințe de tragere în cadrul plutonului său cu încărcătorul de 3 ori în cap de către intimatul-pârât prepus cu intenție, fapt ce a determinat desfășurarea unui proces penal în urma plângerii prealabile a apelantului-reclamant la Parchetul Militar Oradea, dispunându-se prin Sentința penală nr.60/01 a Tribunalului Militar Timișoara încetarea procesului penal față de intimatul-pârât în baza art.10 lit.b Cod procedură penală, fără soluționarea laturii civile în baza art.346 alin.4 Cod procedură penală.
Din cele descrise mai sus rezultă fapta ilicită a prepusului reținută în cadrul rechizitoriului din dosar nr.164/P/2000 al Parchetului Militar Oradea.
În urma acestei lovituri, apelantul-reclamant a suferit leziuni traumatice produse prin lovire activă cu un contondent, necesitând îngrijiri medicale de 12 zile, aspect ce rezultă din dosarul de urmărire penală nr.164/P/2000 al Parchetului Militar Oradea. În continuare, apelantul-reclamant avea o stare de sănătate precară, prezentând crize de pierdere a cunoștinței, fiind trimis la diferite examinări medicale, așa cum rezultă din biletul de internare nr.22/iunie 1999 (fila 8 din dosar nr.1179/2002 a Judecătoriei Carei ), bilet de trimitere la consultație către Policlinica MT emis de Direcția Medicală UM 0829 B din 09.06.1999 (fila 10 dosar nr.1179/2002), acte ce se regăsesc la filele 88-90 din dosarul de fond nr.2233/Rj/2004 al Judecătoriei Carei, având și perioade diferite de internare așa cum rezultă din biletele de ieșire din spital, astfel: biletul de ieșire din spital din 14.03.2002 FO.728 emis de Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie O, perioada de internare 25.02.2002 - 14.03.2002 (fila 11 dosar nr.1179/2002); biletul de ieșire FO.1613 cod 93 emis de același spital clinic cu diagnosticul encefalopatie de natură posibil posttraumatică, perioada de internare fiind 04.05.2001-18.05.2001 (fila 13 dosar nr.1179/2002); biletul de ieșire nr. 3632 Spitalul Militar București, Secția NP cu diagnosticul: 1.hipoacuzie de transmisie; 2.sinuzită frontală; 3. cerebrastenie posttraumatică (fila 14 dosar nr.1179/2002); biletul de ieșire nr.361 - Spitalul Militar București - diagnostic: hipoacuzie de transmisie, perioada de internare 14.07.1999-20.07.1999 (fila 15 dosar nr.1179/2002), având în total 45 zile de internare, din cele de mai sus rezultând prejudiciul produs apelantului-reclamant, constând în afectarea stării de sănătate a acestuia.
Tribunalul, în consens cu instanța de fond, a considerat că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a intimatului-pârât și prejudiciul suferit de apelantul-reclamant în baza următoarelor probe:
- raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală T (fila 55 dosar rejudecare fond nr.2233/Rj/04 al Judecătoriei Carei ) sub dosar nr.268/18.05.2005 în care se concluzionează că "examinările și investigațiile efectuate imediat după producerea leziunilor, cât și internările repetate conturează instalarea unei sechele posttraumatice cerebrale post contuzie cerebrală, respectiv sindromul de cerebrastemie posttraumatică.
Având în vedere aceste complicații, timpul de îngrijiri a fost de maximum 45 zile îngrijiri medicale".
În cadrul suplimentului la raportul de expertiză medico-legală mai sus arătat din 28.09.2005 (fila 135 dosar nr.2233/Rj/2004) comisia își menține concluziile.
În cadrul raportului de expertiză din faza de urmărire (dosar nr.164/P/2000 - fila 27), fila 102 dosar nr.2233/Rj/2004, efectuat de Institutul de Medicină Legală T nr.1781/14.12.2000, comisia a apreciat în urma examinării victimei că leziunile de violență ar fi necesitat 12 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor și au opiniat fără să se pronunțe cu certitudine că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent, posibil încărcătorul puștii mitralieră despre care face vorbire partea vătămată.
Reținând aceste probe, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală (filele 44-52 dosar nr.123/P/1999 al Parchetului Militar Oradea ), precum și cele reținute în cadrul sentinței penale nr.60/2001, precum și a deciziei penale nr.100/2001 a Tribunalului Militar Teritorial B, tribunalul a considerat că în privința intimatului-pârât sunt întrunite condițiile disp.art.998-999 Cod civil.
Având în vedere că la data săvârșirii faptei ilicite, intimatul avea calitate de locotenent în cadrul UM 0728, iar apelantul-reclamant calitatea de militar în termen, prejudiciul a fost cauzat în funcția ce i s-a încredințat, astfel cum prevede disp.art.1000 alin.3 Cod civil " și comitenții de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat", astfel există un raport de prepușenie între intimatul-pârât și apelantul-pârât comitent Ministerul Internelor și Reformei Administrative (Lg.106/1996, Lg.481/2004 privind protecția civilă, art.8 din 88/2001 cu modificările ulterioare).
Expertiza invocată de către apelantul-pârât comitent și întocmită de Ministerul d e Interne sub nr.38038/2002 (fila 6 din dosarul de apel - al Tribunalului Satu Mare ), prin care se arată că sindromul de cerebrastenie posttraumatică "poate apare independent de evenimentul precizat în documente pe fondul unor trăsături de personalitate și al unui tip constituțional preexistent chiar încorporării în unitatea sau ulterior acesteia dar fără legătură cu stagiul militarcu datele existente, nu se poate susține din punct de vedere medical că deteriorarea stării de sănătate a subiectului s-a produs ca urmare a din 27.05.1999", nu poate fi luată în considerare, fiind o probă extrajudiciară nedispusă de instanță și nu are calitatea de a combate întregul probatoriu administrat, mai sus descris.
Cu privire la motivul de apel privind aprecierea justă a cuantumului prejudiciului suferit de apelantul-reclamant, invocat în cadrul apelului pârâtului-comitent, tribunalul la analizat raportat și la criticile de apel formulate de apelantul-reclamant, considerând că aceste critici sunt parțial întemeiate, cu următoarea argumentare:
La stabilirea cuantumului cheltuielilor de spitalizare, tribunalul a luat în considerare cele 45 de zile de spitalizare, așa cum rezultă din biletele de ieșire din spital mai sus analizate, depozițiile martorilor audiați în cauză și (filele 229-231 dosar de fond). Martorul a relatat perioadele de spitalizare la Spitalul Militar Oradea, Spitalul de Psihiatrie din O, Spitalul Militar București, arătând că mama apelantului-reclamant în perioada spitalizării la Bas tat în chirie, el personal a dat acesteia suma de 50 milioane lei vechi, după internarea fiului la spitalul din B, iar de la începutul perioadei în care reclamantul a fost internat la B, mama acestuia a cheltuit în jur de 45 milioane lei, aceste cheltuieli erau necesare pentru că apelantul-reclamant a fost obligat să țină regim și pentru deplasarea cu diferite mijloace de transport.
Din depoziția martorului (fila 231) rezultă aceleași aspecte privind perioadele de spitalizare, arătând că la sfârșitul perioadei de spitalizare în B i-a dat mamei apelantului-reclamant suma de 30 milioane lei vechi. După perioada spitalizării i-a mai dat mamei apelantului-reclamant, fie 5 milioane, fie 10 milioane lei, pentru a merge la procese.
Raportat la aceste probe, luând în considerare și biletele de la diferitele mijloace de transport (tren, metrou), tribunalul a apreciat cuantumul acestor cheltuieli la 7000 lei.
Capătul de cerere privind acordarea salariului minim pe economie pe perioada 2000-2002, în opinia tribunalului a fost respins neîntemeiat de instanța de fond, deoarece datorită tocmai problemelor de sănătate apărute ulterior și derivate din fapta ilicită a intimatului-pârât nu s-a putut angaja, starea de cerebrastenie posttraumatică a persistat și după lăsarea la vatră a apelantului-reclamant (01.03.2000) pe perioada anilor 2001, 2002, existând acte medicale în acest sens - biletul de ieșire din spital din 14.03.2002 eliberat de Spitalul Clinic de Psihiatrie O (fila 83 dosar de fond), adeverință medicală eliberată de Spitalul Militar d e Urgență O din 02.03.2005, prin care se adeverește că apelantul-reclamant se află în evidență cu diagnosticul sindrom subiectiv sinistrozic posttraumatic cranio - cerebral, stare după veche arsură a feței dorsale a piciorului drept cu cicatrice ameliorate: Clinică nr.132/2000, data internării 27.01.2000, data ieșirii 10.02.2000, biletul de ieșire FO 1613 cod 93 Spitalul Clinic de Neurologie (fila 85 dosar de fond).
Martorul (fila 229) în cadrul depoziției sale a relatat instanței de fond că apelantul-reclamant după eliberarea din armată, în februarie 2000, acesta a reușit să se angajeze abia în anul 2005.
În perioada 2000-2005 avea dureri de cap, probleme de comportament, nu era coerent în discuții.
Din verificarea carnetului de muncă (filele 235-237) rezultă că s-a angajat în anul 2003.
Reținând probele mai sus expuse, tribunalul a considerat cererea apelantului-reclamant ca întemeiată privind acordarea salariului de bază minim brut pe țară pe perioada 01.03.2000-2002, deoarece repararea prejudiciului în cadrul răspunderii civile delictuale are drept scop înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite. Cuantumul acestor despăgubiri privind imposibilitatea angajării apelantului-reclamant se va stabili raportat la salariul minim brut pe țară astfel: 70 lei RON/lună pentru perioada 01.03.2000-01.03.2002; 175 lei RON/lună pentru perioada 01.03.2002-01.12.2002, inclusiv, conform HG 1166/2000, respectiv Lg.nr.101/2000 cu privire la stabilirea salariului de bază minim brut pe țară.
Instanța de fond, în mod corect, a acordat apelantului-reclamant daune morale, deoarece prin aducerea atingerii integrității fizice a acestuia, provocându-i suferințe fizice și psihice, implicit apelantul-reclamant a suferit un prejudiciu moral, cu atât mai mult cu cât apelantul avea calitatea de militar în termen, iar relația stat-cetățean presupunea din partea intimatului-pârât, fiind cadru militar prin ordinea și disciplina militară, respectarea și ocrotirea integrității corporale a apelantului-reclamant, în calitate de cetățean încorporat.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat cuantumul daunelor morale, contrar celui reținut de instanța de fond, la 5000 RON.
Raportat la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de instanța de fond, tribunalul a stabilit un cuantum de 4.149 lei al acestor cheltuieli în baza următoarelor probe:
Onorariile de avocat în toate fazele procesului, inclusiv prezenta cale de atac reprezintă 1750 lei - 1.000.000 lei vechi onorariu av. contract de asistență juridică 93/2002 (fila 37 dosar nr.1179/2002); 500.000 lei vechi contract de asistență juridică 109/2002, în baza căruia s-a emis împuternicirea avocațială de la fila 43 din dosar nr.1179/2002; dosar nr.5632/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - onorariu avocat 1.000.000 lei vechi, contract de asistență juridică nr.236 (fila 3); dosar nr.2305/2004 al Tribunalului Satu Mare -fila 17 - 5.000.000 lei vechi; dosar nr- al Tribunalului Satu Mare, onorariu avocat 500 lei (fila 10), onorar avocat 500 lei (fila 33), în total 1750 lei.
Costul expertizelor reprezintă în total 794 lei, rezultând din următoarele acte: factura nr.137/06 (fila 145 dosar de fond rejudec.), factura nr.255/06 (fila 155 dosar fond rejudec.), factura nr.-/06 (fila 31.
Cu privire la cheltuielile de transport, luând în considerare bonurile de benzină cu datele corespunzătoare termenelor de judecată, tribunalul a stabilit 1604 lei. Total cheltuieli de judecată acordate (onorariu avocat + expertize + cheltuieli de transport) din toate fazele procesului, în baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat intimatul-pârât și apelantul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative reprezentat prin Direcția Generală Juridică la 4.149 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a respins restul capetelor de cerere ca neîntemeiate și nelegale privind corespondența, nu rezultă în ce scop s-a realizat această corespondență. Din contractul de asistență juridică nr.-/2006 (fila 62 dosar de apel) nu rezultă la care dosar se referă. Cheltuielile de transport - tren în valoare de 2980,3 lei nu au fost acordate, întrucât în cadrul cheltuielilor de transport acordate s-au avut în vedere bonurile de benzină, datele biletelor de tren nu corespund cu termenele de judecată din dosar nr.2233/2004 al Judecătoriei Carei.
Pentru motivele mai sus expuse, tribunalul, în baza art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat de apelantul-pârât comitent, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant, a modificat în parte sentința apelată, conform dispozitivului deciziei și a menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.
Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs reclamantul și pârâții și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Reclamantul a solicitat majorarea despăgubirilor civile reprezentând daune materiale și morale, motivând că, în urma traumatismului suferit i-a fost afectată definitiv sănătatea, s-a angajat abia în decembrie 2003, așa cum rezultă din înscrisurile depuse, instanța de apel în mod greșit nu a avut în vedere acest aspect și de asemenea salariile acordate nu au fost actualizate și nu au fost conforme cu legile în vigoare la data când reclamantul a fost lipsit de venituri.
A mai solicitat reclamantul majorarea cheltuielilor de judecată acordate și care au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, fiind greșit omisă acordarea lor de instanța de fond și apel.
Pârâtul a solicitat înlăturarea obligării sale la despăgubiri civile, deoarece el era în exercitarea atribuțiilor de serviciu și nu a comis nici o faptă culpabilă.
In subsidiar a solicitat eșalonarea plății sumei la care a fost obligat de instanța de apel, deoarece nu obține venituri.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat modificarea deciziei în sensul de a se înlătura obligarea pârâtei la cheltuieli de spitalizare și daune morale.
S-a motivat că, existența unui contract de împrumut se poate dovedi doar cu înscrisuri și nu cu martori, așa cum a reținut instanța de apel.
Cu privire la acordarea salariului brut pe economie pe perioada 2000 - 2002, recurenta a invocat că, reclamantul nu a făcut dovada incapacității sale de muncă în această perioadă, dovadă care se poate face exclusiv cu acte medicale. In concluzie recurentul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, iar în subsidiar reducerea despăgubirilor la prejudiciul efectiv suferit de reclamant, în funcție de înscrisurile depuse.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a solicitat despăgubiri civile în temeiul art. 998, 999 Cod civil, raportat la dispozițiile art. 1000 al.3 Cod civil, acțiune ce a fost admisă de instanțe împotriva pârâților în calitate de prepus și Ministerul Administrației și Internelor în calitate de comitent.
In mod corect au reținut instanțele că, în speță sunt incidente dispozițiile legale mai sus arătate, fapta pârâtului de a aplica 8 lovituri cu încărcătorul armei reclamantului, la data de 27 mai 1999, lovituri în urma cărora reclamantul a suferit leziuni ce au necesitat 45 de zile îngrijiri medicale și care au dus la instalarea sindromului de cerebrastenie posttraumatică, îndeplinește toate condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului în calitate de prepus al comitentului Ministerul Administrației și Internelor, cât timp reclamantul la data incidentului era militar în termen iar pârâtul era superiorul său.
Această stare de fapt este stabilită definitiv prin decizia 100/24.10.2001 a Tribunalului Militar București, prin care s-a menținut încetarea procesului penal față de inculpatul, pentru lipsa avizului dat de superiorul său pentru a fi tras la răspundere penală.
In ce privește recursul pârâtului, Curtea constată că acesta nu a formulat apel, astfel că este inadmisibilă solicitarea sa de a se respinge acțiunea reclamantului, criticile formulate privind cuantumul sumelor urmând a fi analizate odată cu cercetarea recursului reclamantului și copârâtului.
Cu privire la eșalonarea plății despăgubirilor, această cerere excede motivelor de recurs prev. de art. 304 Cod procedură civilă.
Recursul pârâtului Ministerul Administrației și Internelor este nefondat, pentru aspectele ce se vor analiza mai jos.
Existența unor împrumuturi acordate familiei reclamantului pentru a-l susține material pe acesta pe perioada internărilor în spital, poate fi dovedită și cu depoziții de martori, fiind o stare de fapt și existând prezumția că dacă aceste împrumuturi au fost acordate în perioada în care reclamantul era internat în spital, sumele au fost folosite pentru susținerea financiară a bolnavului, fiind notoriu că o persoană spitalizată are nevoie de îngrijiri speciale care necesită costuri suplimentare.
Corect a reținut instanța de apel că, urmare a sindromului de cerebrastenie posttraumatică, confirmat medical, coroborat cu depozițiile martorilor din care rezultă că reclamantul nu s-a putut angaja, acestuia i se cuvin despăgubiri civile cuvenite pentru perioada în care nu a putut obține venituri.
de cerebrastenie posttraumatică, diagnostic pus reclamantului de mai mulți medici, conform actelor medicale aflate la dosar, duce la dereglări psihice cronice, evolutive, variind de la astenizare până la stări severe de demență. Stările astenice includ o cefalee polimorfă, senzații de greață și vomă, amețeli, anxietate, diverse tulburări neurovegetative, etc. Tocmai datorită acestui sindrom, urmare directă a leziunilor suferite în data de 27 mai 2005, reclamantul nu s-a putut încadra în muncă, aspect ce rezultă așa cum am arătat mai sus, din depozițiile martorilor audiați.
Greșit a reținut însă tribunalul întinderea acestei perioade de timp, în fapt din copia cărții de muncă rezultă că reclamantul s-a angajat abia în luna decembrie 2003, astfel că acestuia i se cuvin salariile minime pe economie până la data angajării, adică 01 decembrie 2003.
De asemenea cuantumul acestor salarii minime au fost greșit reținute de instanța de apel, cât timp prin HG101/2000 salariul minim era de 70 lei pe lună, prin HG. 1166/2000 salariul minim era de 100 lei pe lună, prin HG. 231/2001 salariul minim era de 140 lei pe lună, prin HG. 1037/2001 salariul minim era 175 lei pe lună, iar prin HG. 1105/2002 salariul minim era 250 lei pe lună.
Prin urmare, pentru perioada cât nu a avut capacitate de a muncii, i se cuvin reclamantului următoarele despăgubiri: pentru intervalul 01.03.2000 - 01.12.2000 -630 lei, pentru intervalul 01.12.2000 - 01.03.2001 - 300 lei, pentru intervalul 01.03.2001 - 01.03.2002 - 1880 lei, pentru intervalul 01.03.2002 - 01.01.2003 -1750 lei și pentru intervalul 01.01.2003 - 01.12.2002 - 2750 lei, toate aceste sume urmând a fi actualizate la data plății.
Cu privire la daunele morale. Curtea apreciază că și acestea nu au fost corect cuantificate de instanțe, urmând a se dispune majorarea acestora la 50.000 lei.
Instanța de recurs are în vedere că, reclamantul fiind militar în termen, prin urmare aflat într-o structură socială de strictă subordonare, a fost agresat de superiorul său, fără nici un motiv, iar comitentul nu a depus nici o diligentă pentru înlăturarea efectelor agresiunii (fapta culpabilă a prepusului) și nici pentru tragerea la răspundere a acestuia pentru fapta comisă. Dimpotrivă, prin adresa nr.-/12 septembrie 2000 comandantul 0728 a comunicat Parchetului Militar Oradea, că nu este de acord să sesizeze Parchetul Militar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului. Singura măsură luată împotriva ofițerului, a fost consemnarea acestuia în unitate pentru 5 zile.
Față de împrejurarea că agresiunea împotriva reclamantului a fot dovedită, aceasta a avut urmări drastice și grave pentru sănătatea subordonatului, apreciem că se impune majorarea despăgubirilor civile - daune morale și în considerarea faptului că împotriva persoanei care a comis agresiunea nu se mai pot lua alte măsuri de natură penală, contravențională ori civilă, fiind epuizate toate mijloacele legale de sancționare a acestuia.
La aprecierea cuantumului acestor daune, Curtea are în vedere și împrejurarea că nici comitentul și nici prepusul, după vătămarea gravă cauzată sănătății reclamantului, nu au depus nici o diligentă pentru înlăturarea urmărilor acesteia, reclamantul fiind cel care s-a internat într-un spital civil, din proprie inițiativă, la circa 3 săptămâni după agresiune.
Prin urmare, este fondat recursul reclamantului cu privire la daunele morale și la despăgubirile civile mai sus analizate, dar și cu privire la cheltuielile ocazionate de internarea în spital a acestuia, cheltuieli de deplasare și cazare la B, pentru mama sa, pentru medicație și cheltuielile ocazionate pentru alimentație și supraalimentație.
Instanța de apel deși a reținut declarațiile martorilor și, care au confirmat că au împrumutat familia reclamantului cu sume de bani, fără nici o motivare a redus cheltuielile totale ce rezultă din probele administrate, la suma de 7.000 lei.
În fapt, suma dovedită de reclamant este de 14.000 lei și la aceasta urmează a fi obligați pârâții, reactualizată la data efectuării plății, raportat la data când cheltuiala a fost efectuată.
Și cheltuielile de judecată acordate reclamantului au fost greșit calculate de
instanța de apel. Astfel, reclamantul a dovedit cu înscrisuri și chitanțe cheltuielile
efectuate până la nivelul de 5210,26 lei, cheltuieli ocazionate cu deplasările la
instanță sau în vederea efectuării probelor încuviințate. Sunt justificate de asemenea
cu chitanțele aflate la dosar, cheltuielile de 2400 lei și 700 Euro, reprezentând
onorarii avocațiale.
Cheltuielile ocazionate de corespondența "" în sumă de 107, lei realizate de avocatul din Carei, au fost de asemenea dovedite, instanța de apel în mod greșit le-a înlăturat cu motivarea că nu rezultă în ce scop s-a realizat această corespondență, din contractul de asistență juridică nerezultând la ce dosar se referă. Este greșită această reținere, cât timp nu s-a probat că reclamantul ar mai avea și alte cauze pe rolul instanțelor.
În afara cheltuielilor dovedite cu chitanțe, Curtea, față de vechimea cauzei, expertizele efectuate, toate acestea impunând numeroase deplasări a reclamantului în fața instanțelor și a instituțiilor angajate în derularea procesului, apreciază cuantumul total al cheltuielilor cuvenite reclamantului la 30.000 lei.
Pentru aceste considerente, în speță fiind incidente dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, cu referire la art. 312, 316 și 296 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamant și se va modifica în parte decizia instanței de apel, în sensul majorării despăgubirilor civile acordate, la care pârâții vor fi obligați, în solidar.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe pârâți, în solidar și la 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceleași motive, recursurile pârâților și MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B sunt nefondate și urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamantul din O,-,.117, jud. B, împotriva deciziei civile nr.48 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pe pârâți, în solidar să plătească reclamantului următoarele sume, cu titlu de despăgubiri civile, daune morale:
- 630 lei actualizați din luna decembrie 2000 la data plății;
- 300 lei actualizați din martie 2001 la data plății;
- 1880 lei actualizați din martie 2002 la data plății;
- 1750 lei actualizați din ianuarie 2003 până la data plății;
- 2750 lei actualizați din decembrie 2003 la data plății;
- 14.000 lei din care suma de 4.500 lei actualizată din luna iulie 1999 și suma de 4000 lei actualizată din luna mai 2001 la data plății efective a acestor sume.
Majorează daunele morale acordate reclamantului la suma de 50.000 lei, obligând în solidar pârâții la plată.
Majorează cheltuielile de judecată stabilite de instanța de apel la suma totală de 30.000 lei.
Menține restul dispozițiilor deciziei
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții din, -,. 13,. 16, jud. S M și din localitatea, sat, nr.l03, jud. S M, și de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B cu sediul în B, sector 1, B-dul. -, nr. l/A, împotriva aceleași decizii.
Obligă părțile intimate, în solidar să plătească părții reclamante suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.R /18.06.2008
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./18.06.2008
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Cigan Dana
