Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 1697/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

(778/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1697

Ședința publică din 09.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Vlad

JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții - reclamanți, și de recurenții - pârâți -, împotriva deciziei civile nr.73 A/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți -, SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE "PROFESOR Doctor ", MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și cu SC " ROMANIA SRL fostă SC " " SRL

Obiectul cauzei - pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2009 fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art.260 alin.1 din Codul d e procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 25 noiembrie 2009, apoi la data de 02 decembrie 2009 și la data de 09 decembrie 2009, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cererilor de recurs de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 la data de 09.05.2005, sub nr.4861/2005, reclamanții și i-au chemat în judecată pe pârâții, Spitalul Clinic de și Ginecologie" Prof. Dr., Ministerul Sănătății, Clinica -Ambulatoriu de Specialitate - Secția Ginecologie și Statul R prin Ministerul Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata unei pensii viagere în cuantum de 20.000.000 ROL pe lună și la plata sumei de 5.000.000.000 ROL, daune morale și materiale; cu cheltuieli de judecata.

Prin sentința civilă nr.453/25.01.2008 a Judecătoriei Sectorului 6 B, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC și respinsă cererea reclamanților - și formulată în contradictoriu cu această pârâtă; a fost respinsă acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâții și Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată. De asemenea, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții, și Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie " ". S-a dispus obligarea pârâtului, în solidar cu Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie " " la plata către reclamanți a unei pensii viagere luare de 400 lei și a sumelor de 833,33 daune materiale și 50.000 lei daune morale; a fost obligat pârâtul, în solidar cu Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie " ", la plata pensiei viagere lunare de 800 lei, către reclamanți, a sumei de 833,33 lei daune materiale și 50.000 lei, daune morale; s-a dispus obligarea pârâtei către reclamanți la plata unei pensii lunare viagere de 800 lei și a sumei de 833,33 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale. De asemenea, au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată,

Pentru a pronunța acesta sentință, instanța a reținut că pârâta SC SRL nu are calitate procesuala pasivă, întrucât în actul medical efectuat de către pârâtul în această clinică, pârâta nu a făcut decât să pună la dispoziție aparatura necesara și spațiul, neavând încheiat cu medicul respectiv un contract.

Cu privire la pârâtul Ministerul Sănătății s-a reținut că nu s-a dovedit existenta unui raport juridic între pârâți și acesta, iar în ceea ce-l privește pe pârâtul, întrucât acesta este singurul care a citit corect ecografia tridimensională a reclamantei, s-a considerat că cererea formulată în contradictoriu cu acesta este neîntemeiată.

Referitor la ceilalți pârâți, instanța a reținut că au săvârșit o faptă ilicită ce a cauzat un prejudiciu, existând și legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Astfel, pârâta, medicul genetician, întrucât nu a recomandat un consult genetic înaintea concepției celui de-al doilea copil și urmărirea ecografică riguroasă a sarcinii și, de asemenea, deși reclamanta a informat-o pe pârâtă că are acasă un copil "cu probleme", pârâta nu a depus un minim de diligență pentru aflarea diagnosticului acestui copil, trebuie să răspundă, chiar dacă nu a încălcat o obligație legală ci una morală, impusă de conștiința și pregătirea sa profesionala.

Culpa pârâtul, medicul curant, constă în aceea că a recomandat efectuarea ecografiei tridimensionale în a 32-a săptămână de sarcină, când aceasta trebuia recomandată între săptămânile 20-24, pentru un eventual diagnostic cât mai precoce și nu a știut să interpreteze ceea ce a descoperit la ecografie pârâtul, ca reprezentând o malformație congenitală; nu a știut că diagnosticul din ecografie reprezintă o anomalie congenitală. Ca atare, culpa sa a constat în neglijența în efectuarea actului medical.

Cu privire la culpa pârâtului, aceasta constă în nerecomandarea unei ecografii la un alt aparat sau o ecografie tridimensională, deși a constatat o diferența de ordinul mm la femur la efectuarea ecografiei în săptămâna a 24-a de sarcină a reclamantei și în neinterpretarea corectă a rezultatelor ecografiilor.

Răspunderea Spitalului, în solidar cu pârâții și, reținută în temeiul dispozițiilor art.1000 alin.3 civ. este reprezentată de actul medical deficitar efectuat de către cei doi medici angajați ai spitalului. S-a reținut că nu este vorba de o culpa medicală în accepțiunea Legii nr.270/2003, întrucât nu pârâții au creat anomalia congenitală printr-o acțiune, ci cauzele care au condus la efect sunt importante.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, și Spitalul Clinic de și Ginecologie "Prof. ", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului formulat de către apelantul - pârât, se arată că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii atacate faptul că reclamanta a probat îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii sale că, în speță, prejudiciul ca element esențial al răspunderii delictuale civile constă în nașterea unui copil cu o anomalie congenitală, fiind evident că s-a încălcat un drept al reclamantei sub aspectul informării corecte a acesteia cu privire la posibilitatea ca acel copil să se nască sănătos și implicit fiind încălcat dreptul pacientei de a alege să dea viață unui copil cu o anomalie congenitală.

Motivarea instanței de fond cu privire la aspectul mai sus-menționat este neîntemeiata deoarece:

a) prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoana, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o alta persoană.

b) în speța, existența prejudiciului nu poate fi reținută, pe de o parte deoarece, vătămarea gravă a integrității corporale a unei persoane poate să se concretizeze numai într-un prejudiciu patrimonial determinat, constând în cheltuielile medicale, fapt ce nu a fost dovedit în nici un fel de către reclamanți în dosarul cauzei, dar și într-un alt prejudiciu care este consecința caracterului ireversibil al vătămării (de exemplu: desfigurarea, paralizia), care lipsesc persoana în cauză de posibilitatea deplină de a participa la viața socială, ceea ce nu este cazul în situația dată, întrucât vătămarea nu prezintă un caracter ireversibil și, de asemenea, nu conduce la o imposibilitate efectiva și deplina de participare la viața socială.

c) pe de altă parte, efectul negativ suferit de către persoana care solicită repararea prejudiciului trebuie să se nască și să existe ca urmare a faptei ilicite săvârșită de către altă persoană, iar în speța nu se poate reține aceasta condiție, întrucât pârâtul nu a fost el cel care a produs efectul negativ întrucât, pe de o parte, acesta nu s-a produs ca urmare a unei fapte ilicite a acestuia, iar pe de altă parte, o eventuală neglijență a sa nu poate fi reținută deoarece a acționat în conformitate cu dispozițiile legii și cu cele menționate în fișa postului.

d) în acest sens, este de menționat faptul că neglijența actului medical efectuat de către pârâtul, așa cum reiese din motivarea hotărârii atacate, nu poate fi reținută deoarece momentul în care acesta a recomandat efectuarea ecografiei 3D a fost la o dată la care se putea observa la vreo anomalie și anume în semestrul II de sarcina, până la 24 de săptămâni. Cu toate acestea în literatura de specialitate se prevede faptul că "în trimestrul III de sarcina pot fi vizualizați centrii de osificare epifizară distală murala și proximală tibială. Centrul de osificare epifizar distal femural este vizibil la 33 de săptămâni de amenoree, iar cel proximal tibial de la 35 de săptămâni. " - - - în obstretică, Ed. Medicală. Și totuși, pârâtul cunoscând faptul că reclamanta mai are un copil născut cu o problema la un picior, a insistat ca aceasta să își facă ecografia 3D înainte de data la care aceasta a făcut-o efectiv. Nu este atrasă culpa sa medicală în cazul de față în care reclamanta nu a fost diligentă să își facă programare și să își execute aceasta ecografie până în 32 de săptămâni. Însăși reclamanta recunoaște in interogatoriul administrat in cauza faptul că pe parcursul acestei sarcini a fost îndrumată către numeroase analize, iar începând cu cel de-al doilea trimestru i s-au efectuat circa 2-3 ecografii pe lună. In același sens, si instanța de judecată ce a judecat cauza in fond a menționat faptul ca "pe parcursul sarcinii, reclamanta a fost asistată de către medicul sau curant, care a recomandat reclamantei efectuarea unor ecografii suplimentare în cadrul clinicii private și Spitalul, de către pârâții și.

e) în ceea ce privește culpa sa sub aspectul faptului că nu a știut să interpreteze ceea ce a descoperit doctorul la ecografie, este de asemenea, eronat deoarece, așa cum se precizează și în motivarea hotărârii, aceste aspecte descoperite de doctorul vizau "planta în poziție valg față de planul frontal al gambei și divergența între haluce și degetul 2, care nu reprezintă anomalii congenitale, deoarece în prima situație este vorba despre o poziționare laterală a labei piciorului, care nu are nimic în comun cu lipsa unei porțiuni a tibiei, iar în a doua situație reținută de instanță este vorba despre o distanță între degetul mare al labei piciorului fată de celelalte degete, situație care de asemenea, nu are nici o legătură cu anomalia minorului care constă în lipsa unei porțiuni din tibie, ambele situații neputând fi catalogate ca fiind anomalii congenitale și care în - nici un caz nu pot fi confundate cu anomalia prezentată de reclamantă "agenezie de tibiei". Cu atât mai mult face această afirmație cu cât este cunoscut faptul în literatura de specialitate cât și în practica medicală faptul că, în timpul pe care îl petrece în burta mamei, își poate modifica poziția de nenumărate ori. Ori această poziționare laterală a labei piciorului precum și o oarecare distanță între degetul mare al labei piciorului față de celelalte degete poate fi, pur și simplu, poziția în care își ținea piciorului în momentul efectuării ecografiei. Însăși pârâtul, în interogatoriul care i s-a luat afirma faptul că în funcție de poziția fătului în momentul ecografiei, și în cazul unei ecografii 3D, lipsa os-tibie, femur, se poate întâmpla să nu fie observată.

f) în sensul celor mai sus-expuse, din declarația doctorului rezultă că agenezia de tibie, nu se putea observa la ecografia 2D, iar tot ceea ce a rezultat din ecografia 2D efectuată la 24 săptămâni au vizat o mică diferență între lungimile femurului care, din nou, nu reprezintă anomalii congenitale și nu au nici o legătură cu anomalia minorului, care constă în lipsa unei porțiuni din tibie "agenezie de tibie". Cu atât mai mult această diferență sesizată la nivelul femurului nu constituie anomalie congenitală cu cât astfel de diferențe de ordin milimetric atât la membrele inferioare cât și la cele superioare pot apărea până în trimestrul III de sarcină. Aceasta afirmație este subliniată și prin faptul că în cuprinsul ecografiei morfologice efectuate la 31-32 săptămâni, lungimea femurului apare de 62 mm ori astfel cum este prevăzut de literatura de specialitate 6,2 cm este lungimea femurului corespunzătoare vârstei de 31 -32 de săptămâni - -- în obstretică, Ed. Medicala.

g) mai mult, din raportul de expertiză efectuat în cauză, contrar celor reținute de către instanța de judecată, rezultă în mod evident că nici în prezent nu există teste moleculare care să determine existența maladiei "agenezie de tibie", și nu așa cum a reținut în mod greșit instanța că ar exista teste de acest gen. În aceste condiții rezultă în mod evident că nu pârâtul este cel care a produs efectul negativ întrucât, pe de o parte, acesta nu s-a produs ca urmare a unei fapte ilicite a sa, iar pe de altă parte, o eventuală neglijență a sa nu poate fi reținută, deoarece pe de o parte, nici până în prezent nu există tehnică de a determina această malformație în răstimpul în care s-ar fi putut interveni asupra pacientei prin chiuretaj în condiții de siguranță cu privire viața acesteia, iar pe de altă parte a acționat în conformitate cu dispozițiile legii și cu cele menționate în fișa postului.

i) în ceea privește susținerea instanței de judecată care a judecat fondul referitor la faptul că expertul genetician a afirmat că agenezia de tibie se putea evidenția prin analiza amniocenteză, face mențiunea că este total incorect. Instanța de judecată nu a înțeles esența analizei de tipul amniocentezei.

Astfel, Expertul afirma cu totul altceva, respectiv faptul ca "în funcție de tipul anomaliei (anomaliilor) identificate se indică examen citogenetic al celulelor fetale (amniocite prevelate prin puncția sacului amniotic amniocenteza). Ori astfel cum este prevăzut și în literatura de specialitate, în ceea ce privesc anomaliile cromozomiale, amniocenteza poate indica doar: cariotipul fetal (care în situația ageneziei de tibie este normal - astfel cum și reiese din buletinul de sfat genetic depus de către reclamantă), sexul fătului pentru bolile ereditare legate de cromozomul În ceea ce privește analiza ADN - lui, prin analiza de amniocenteza pot fi evidențiate următoarele aspecte: sexul fătului, boli genetice când gena este identificată. În cazul de față cariotipul genetic, efectuat la Centrul de Medicală din I, întregii familii, a ieșit normal, însa așa cum susține și expertul genetician acesta se putea recomanda numai în cazul în care s-ar fi considerat de care anomalie este, ori, tot din susținerile medicului genetician rezidă faptul că "in eventualitatea în care anomalia este unică, este puțin probabil ca examenul citogenetic convențional (disponibil în anii 2002-2003) să fi arătat modificări de structură sau numărul cromozomilor.

h) în ceea ce privește faptul că pârâtului i s-a adus la cunoștință, de către reclamantă, că minorul ar fi avut probleme la picior, consideră că în mod greșit instanța a apreciat ca fiind o culpă a sa deoarece așa cum reține în motivarea hotărârii, aceasta a reținut culpa reclamantei sub aspectul de a nu fi prezentat toate actele medicale ale fratelui minorului.

Mai mult decât atât, aceasta maladie posibil genetică, care operează la nivel de ADN, nu putea fi determinată la nivelul anilor 2002-2003 de către nici o instituție medicală din România, așa cum rezulta, de altfel și din răspunsurile acestor instituții de la dosar.

Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite, iar în speță așa-zisa neglijență învederată de către instanța de fond nu poate fi reținută deoarece așa cum a arătat, din probatoriul administrat în cauză nu numai că nu reieșea acest fapt, fiind indicate alte anomalii care nu erau de natură genetică, dar din concluziile expertizei rezultă că nici până în prezent nu există tehnica de a determina această malformație în răstimpul în care s-ar fi putut interveni asupra pacientei prin chiuretaj în condiții de siguranță cu privire viața acesteia, data la care putea fi depistată o astfel de maladie, 24 de săptămâni, fiind esențială, întrucât după această dată nu se mai putea efectua întreruperea de sarcina.

Instanța de fond a omis în dispozitivul hotărârii să se pronunțe cu privire la Statul Român prin Ministerul Finanțelor ceea ce conduce la situația în care sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art.297, alin. 2, teza 2 din Codul d e Procedură Civilă.

Totodată, facem mențiunea că nu sunt justificate nici daunele acordate către reclamanți nici pensia viageră solicitată de către aceștia în favoarea minorului, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a dovedit în nici un fel suma solicitată.

În motivarea apelului formulat de către apelantul-pârât, se arta următoarele:

În mod greșit instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii atacate faptul că reclamanta a probat îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

a) prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.

c) pe de altă parte, efectul negativ suferit de către persoana care solicită repararea prejudiciului trebuie să se nască și să existe ca urmare a faptei ilicite săvârșită de către altă persoană, iar în speță nu se poate reține această condiție, întrucât pârâtul nu a fost el cel care a produs efectul negativ întrucât, pe de o parte, acesta nu s-a produs ca urmare a unei fapte ilicite a sa, iar pe de altă parte, o eventuală neglijență a sa nu poate fi reținută deoarece a acționat în conformitate cu dispozițiile legii și cu cele menționate în fișa postului.

d) în acest sens, este de menționat faptul că neglijența actului medical efectuat de către pârât, așa cum reiese din motivarea hotărârii atacate, nu poate fi reținută deoarece acesta, având calitatea de medic ecografist, avea în atribuții doar obligația de a efectua la anumite intervale de timp ecografii de rutina. Astfel, pârâtul a efectuat numai ecografii 2D din care nu se putea observa la vreo anomalie.

e) în ceea ce privește culpa pârâtului sub aspectul faptului că nu a știut să interpretez ceea ce a descoperit doctorul la ecografie, este de asemenea eronat deoarece, în primul rând nu intră în competența sa de a-i interpreta acesteia ecografiile efectuate de către alți medici, iar în al doilea rând, așa cum se precizează și în motivarea hotărârii, aceste aspecte descoperite de doctorul vizau "planta în poziție vag față de planul frontal al gambei și divergența între haluce și degetul 2" care nu reprezintă anomalii congenitale, deoarece în prima situație este vorba despre o poziționare laterală a labei piciorului, care nu are nimic în comun cu lipsa unei porțiuni a tibiei, iar în a doua situație reținută de instanță este vorba despre o distanță între degetul mare al labei piciorului față de celelalte degete, situație care de asemenea, nu are nici o legătură cu anomalia minorului care constă în lipsa unei porțiuni din tibie, ambele situații neputând fi catalogate ca fiind anomalii congenitale și care în nici un caz nu pot fi confundate cu anomalia prezentată de reclamantă "agenezie de tibie". Cu atât mai mult face aceasta afirmație cu cat este cunoscut faptul în literatura de specialitate cât și în practica medicală faptul că în timpul pe care îl petrece în burta mamei, își poate modifica poziția de nenumărate ori, această poziționare laterală a labei piciorului precum și o oarecare distanță între degetul mare al labei piciorului față de celelalte degete poate fi, pur și simplu, poziția în care își ținea piciorului în momentul efectuării ecografiei. Însăși pârâtul, în interogatoriul care i s-a luat, afirmă faptul că în funcție de poziția fătului în momentul ecografiei, și în cazul unei ecografii 3D, lipsa os-tibie, femur, se poate întâmpla să nu fie observat. Astfel cum și expertul genetician precizează "se poate datora unor cauze mecanice ce țin de poziționarea vicioasă intrauterină a fătului".

f) în sensul celor mai sus-expuse, din declarația pârâtului rezultă că agenezia de tibie, nu se putea observa la ecografia 2D, iar tot ceea ce a rezultat din ecografia 2D, efectuată la 24 săptămâni, a vizat o mică diferență între lungimile femurului care, din nou, nu reprezintă anomalii congenitale și nu au nici o legătură cu anomalia minorului care constă în lipsa unei porțiuni din tibie -"agenezie de tibie". Cu atât mai mult această diferență sesizată la nivelul femurului nu constituie anomalie congenitală cu cât astfel de diferențe de ordin milimetric atât la membrele inferioare cât și la cele superioare pot apărea până în trimestrul III de sarcină. Totuși, contrar celor afirmate de către instanța, astfel cum se poate constata și din proba depusă la dosar de către reclamanta, respectiv biletul pe care este scrisă interpretarea acestei ecografii, pârâtul a specificat/recomandat faptul că pacienta trebuie să revină la ecografie peste 3 săptămâni. Această afirmație este subliniată și prin faptul că în cuprinsul ecografiei morfologice efectuate la 31-32 săptămâni, lungimea femurului apare de 62 mm ori astfel cum este prevăzut de literatura de specialitate 6,2 cm este lungimea femurului corespunzătoare vârstei de 31 - 32 de săptămâni - - - în obstretică, Ed. Medicala.

Cu alte cuvinte, luând în considerare cele expuse mai sus dorește să evidențieze faptul că rezultatele normale la ecografia fetală nu garantează un copil normal, sănătos. Totodată, astfel cum a afirmat și pârâtul, atât în cazul ecografiei bidimensionale (2D) cât și în cazul ecografiei tridimensionale (3D) calitatea imaginilor depinde de prezența/absența lichidului amniotic în jurul zonei de interes, de poziția fătului sau grosimea peretelui matern. Astfel că, situarea fătului în contact cu placenta sau peretele uterin, oligoaminosul, interpunerea cordonului ombilical sau obezitatea mamei pot face dificile sau chiar imposibilă reconstrucția cu acuratețea suprafeței fetale.

g) mai mult, din raportul de expertiză efectuat în cauză, contrar celor reținute de către instanța de judecată rezultă în mod evident că nici în prezent nu există teste moleculare care să determine existența maladiei "agenezie de tibie", și nu așa cum a reținut în mod greșit instanța că ar exista teste de acest gen. În aceste condiții rezultă în mod evident că nu a fost el cel care a produs efectul negativ întrucât, pe de o parte, acesta nu s-a produs ca urmare a unei fapte ilicite a sa, iar pe de alta parte, o eventuală neglijență a sa nu poate fi reținută, deoarece pe de o parte, nici până în prezent nu există tehnica de a determina această malformație în răstimpul în care s-ar fi putut interveni asupra pacientei prin chiuretaj în condiții de siguranța cu privire la viața acesteia, iar pe de altă parte, a acționat în conformitate cu dispozițiile legii și cu cele menționate în fișa postului.

i) în ceea privește susținerea instanței de judecată care a judecat fondul referitor la faptul că expertul genetician a afirmat că agenezia de tibie se putea evidenția prin analiza amniocenteza dorește să facă mențiunea că este total incorect. Consideră că instanța de judecată nu a înțeles esența analizei de tipul amniocentezei.

h) în ceea ce privește faptul că pârâtului i s-a adus la cunoștință, de către reclamantă, că minorul ar fi avut probleme la picior, consideră că în mod greșit instanța a apreciat ca fiind o culpă a pârâtului, deoarece așa cum reține în motivare a hotărârii, aceasta (instanța de judecată) a reținut culpa reclamantei sub aspectul de a nu fi prezentat toate actele medicale ale fratelui minorului.

Instanța de fond a omis în dispozitivul hotărârii să se pronunțe cu privire la Statul Român prin Ministerul Finanțelor ceea ce conduce la situația în care sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 297 al. 2. teza 2 din Codul d e Procedură Civilă.

Totodată nu sunt justificate atât daunele acordate către reclamanta cât și pensia viageră solicitată de către aceasta în favoarea minorului, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a dovedit în nici un fel suma solicitată.

De asemenea, instanța de fond în mod greșit a obligat fiecare parte la plata a 50.000 Ron în timp ce reclamanta a solicitat ca pârâții să fie obligați în solidar la aceasta.

În motivarea apelului declarat de apelantul-pârât Spitalul Clinic de Ginecologie "prof, ", se arată următoarele:

Instanța de fond a fost sesizată de reclamanții și cu o cerere de chemare în judecată îndreptata împotriva mai multor pârâți, printre care și Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie "Prof.Dr. " solicitând instanței să dispună, prin hotărârea ce o va pronunța, obligarea pârâților la plata unei pensii viagere de 20.000.000 ROL/luna în favoarea fiului lor minor, precum și la plata sumei de 5 miliarde ROL, daune morale și materiale.

Deși au dovedit cu documente medicale și a reieșit clar și din alte probe existente la dosar (ex. - interogatoriul Dr. ) ca fertilizarea in vitro nu a fost efectuată în cadrul spitalului, instanța nu a binevoit să ia act de acest fapt important, relevant și esențial în "antrenarea" răspunderii spitalului în înțelesul art.1000 alin 3 Cod civil.

Instanța a neglijat și aspectul că dr., cea care a efectuat înseninarea, nu deținea la instituția respectivă un contract de munca cu Spitalul.

Dacă ne aflăm în fața unei "fapte a omului ce a cauzat altuia un prejudiciu" și în cazul spitalului această faptă nu ar putea fi decât culpă medicală, textul legii, respectiv art.4 din Legea nr.270/2003 - dispune că "pentru prejudicii cauzate pacienților din culpa medicală, răspunderea este individuală".

Nu înțelege care și câte "accepțiuni" are în interpretarea instanței sintagma "culpa medicală" și care sunt diferențele specifice dintre acestea și cea la care face referire Legea nr.270/2003.

Reclamanta, afirmă fără a face dovada că nu i-au fost prezentate riscurile acestei proceduri și se contrazice singură, în chiar cererea de chemare în judecată, când spune că a avut discuții cu toți doctorii și a fost informată despre procedură și riscurile ei.

Atribuțiile spitalului sunt, conform legii, acelea de a asigura condiții de cazare, igiena, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale ce determina prejudicii pacienților; legislația în vigoare la aceea dată nu prevede că un spital are atribuții în garantarea actelor medicale ori de a răspunde în solidar cu angajații săi. Nici legea pacientului (nr.46/2003) nu reține în sarcina instituției - respectiv a spitalului - atribuții de natura celor stabilite de instanța de fond.

În motivarea apelului declarat de apelanta-pârâta se arată următoarele:

Consideră că sentința apelată este netemeinică și nelegală sub aspectul reținerii răspunderii civile delictuale a pârâtei față de prejudiciul suferit de intimații-reclamanți și obligării, pe cale de consecință, a pârâtei la plata către aceștia a unei pensii viagere și daune morale și materiale, întrucât pârâta a acționat în relația cu pacienta cu diligență și profesionalismul impus de lege și de statutul profesiei. Întregul probatoriu administrat în cauza arată că nu se poate retine vreo legătură de cauzalitate, nici măcar indirectă, între modul în care a acționat pârâta și prejudicial suferit de către reclamanți prin nașterea unui copil cu o anomalie genetica.

Mai mult, pârâta este medic specialist în obstretică-ginecologie, medic supraspecializat în fertilizarea in vitro, în postura din care i-a consultat pe intimați, la recomandarea medicului curant. Or, în această postură de medic supraspecializat, pârâta nu avea obligația legală a recomandării nici unei analize care să exceadă problemei în care a fost consultată, lucru reținut și de instanța de fond. Nefiind medicul ginecolog curant al reclamantei, relația pârâtei cu acesta s-a limitat exclusiv la procedurile necesare în acest scop.

De altfel, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, natura genetică a afecțiunii primului născut al intimaților reclamanți, față de care s-ar fi recomandat efectuarea unui consult genetic, a fost identificată abia după nașterea celui de-al doilea copil, astfel încât la momentul conceperii acestui al doilea copil nu existau nici un fel de date care să sugereze măcar la nivel de precauție suplimentară necesitatea efectuării unui astfel de consult.

Chiar instanța de fond admite în considerentele sentinței că analizele medicale pe care pârâta le-ar fi recomandat pacientei nu ar fi condus la identificarea bolii genetice, dar menționează că ar fi convins instanța că pârâta a procedat conform conștiinței, moralei și pregătirii sale profesionale.

La data de 24.06.2008 a fost depusă la dosar o cerere de completare a motivelor de apel formulate de către apelanții - pârâți și.

A fost invocată nulitatea hotărârii apelate în condițiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât din petitul cererii de chemare în judecată așa-zișii reclamanți și au formulat cererea "în calitate de părinți ai minorului, în numele acestuia". Așadar, conform cadrului procesual stabilit de către reprezentanții minorului prin cererea de chemare în judecată (și păstrat prin cererile precizatoare ulterioare), calitatea de reclamant în cauză aparține minorului, în timp ce părinții acestuia stau în proces în calitate de reprezentanți legali ai acestuia.

În subsidiar, în cazul în care va fi respins acest motiv de apel, solicită a fi luată în considerare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

La data de 24.06.2008, apelanta-pârâtă, și-a completat motivele de apel.

A arătat că, apelanta-pârâta a fost consultată în calitatea sa de medic androlog, supraspecializat în domeniul reproducerii umane asistate, în situația în care medicul curant al acestora, îi era coleg și a înțeles să-i trimită la ea pentru efectuarea unei spermograme.

In acest context, în care în urma efectuării spermogramei rezultatul a fost de astenoteratospermie, le-a explicat intimaților reclamanți că acest lucru înseamnă că spermatozoizii au o mobilitate redusă (sunt leneși) și că acest diagnostic recomandă o înseninare artificială, care înseninare artificială este de fapt un ajutor dat naturii, fecundarea în aceasta situație având loc în mod, ca la o sarcină normală.

Prin decizia civilă nr.73 A din 20.01.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului - pârât Ministerul Sănătății, a admis apelurile declarate de apelanții-pârâți, Spitalul Clinic de și Ginecologie "Prof, Dr. ", în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți, Ministerul Sănătății, SC SRL, a schimbat, în parte, sentința apelată nr.453/25.01.2008 a Judecătoriei Sectorului 6, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată împotriva pârâților, și Spitalul Clinic de Ginecologie "Prof. Dr. " și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că intimatul-pârât Ministerul Sănătății nu a formulat cerere de apel împotriva sentinței civile nr.453/25.01.2008 a Judecătoriei Sectorului 6, prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Ministerul Sănătății. În situația în care acesta era nemulțumit de soluția instanței de fond, considerând că instanța în mod greșit s-a pronunțat în contradictoriu cu Ministerul Sănătății pe fondul cauzei, deși acesta nu avea calitate procesuală pasivă în această cauză, calea de urmat era declararea apelului împotriva sentinței pentru aceste considerente.

Întrucât Ministerul Sănătății a fost parte în dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 6, iar instanța de fond a considerat că are calitate procesuală pasivă pronunțând o soluție și în contradictoriu cu acesta în calea de atac de față, Ministerul Sănătății are calitate procesuala pasivă.

În considerentele hotărârii tribunalul a reținut, în ceea ce privește completarea motivelor de apel d e către apelanții-pârâți și cu privire la nulitatea hotărârii apelate în condițiile art.105 alin. 2 Cod procedură civilă, că aceștia au susținut că rezultă în mod explicit că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamanți, însă nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentanți legali ai minorului, astfel că reclamant în cauza de față era minorul. Întrucât atât pe parcursul procesului cât și prin sentința civilă, Judecătoria sectorului 6 Bap ronunțat o hotărâre avându-i pe și ca reclamanți, sentința civilă este lovită de nulitate.

Tribunalul nu a putut reține aceste susțineri ale apelanților-pârâți și, întrucât reclamanți în cererea de chemare în judecată apar ca fiind și, cererea de chemare în judecata fiind formulată în nume propriu și nu în calitate de reprezentanți ai minorului. În conținutul cererii de chemare în judecată aceștia fac referire la prejudiciul cauzat lor prin nașterea copilului lor cu agenezie de tibie ca urmare a neinformării lor de către medicii chemați în judecată ca pârâți, a riscului de recurență a anomaliei și în neglijența actului medical.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a minorului, tribunalul a reținut că întrucât acesta nu a fost parte în proces, nu poate analiza calitatea sa procesuală activă în cauza de față.

În ceea ce privește fapta care i se impută apelantei - pârâte, medicul specialitatea andrologie, și anume neprezentarea riscurilor cât și neîndrumarea reclamanților pentru mai multe investigații, tribunalul a reținut că aceasta nu a săvârșit o fapta ilicită.

Astfel, reclamanții au afirmat că aceasta le-a comunicat că există un risc de recurenta de 1/1.000.000 născuți vii, ca și cel de-al doilea copil să se nască cu aceeași problema ca și fratele său. Ca atare, nu i se poate imputa apelantei-pârâte lipsa de informare a reclamanților.

În ceea ce privește neîndrumarea reclamanților către mai multe investigații, pe de o parte, aceasta pârâta a fost consultată în calitatea sa de medic specialitatea andrologie pentru efectuarea înseninării artificiale și nu pentru urmărirea evoluției sarcinii reclamantei, iar pe de altă parte, reclamanta nu a comunicat acesteia care este de fapt problema la picior a primului copil, astfel că aceasta nu avea suficiente date pentru a indica anumite teste pe care să le efectueze reclamanta și care de altfel, nici nu existau la momentul respectiv și nici în prezent pentru depistarea acestei anomalii congenitale.

În ceea ce-l privește pe medicul curant al reclamantei, apelantul-pârât se arată în cererea de chemare în judecată că acesta a garantat reclamanților că nu există nici o problemă, că situația primului copil este o excepție și nu se poate întâmpla același lucru din nou. De asemenea, că nu a știut să interpreteze ecografiile efectuate de medicii ecografiști, una dintre acestea fiind cea la care s-a evidențiat o diferență de dimensiuni la un picior (ecografia din săptămâna a 24-a de sarcina efectuată de către medicul ), iar cea de-a doua efectuată de către medicul ( în săptămâna a 32-a de sarcina).

In cazul raportului juridic dintre medic și pacient, obiectul obligației ce revine medicului nu constă în îndatorirea de a atinge rezultatul dorit - obligația acestuia nefiind una de rezultat ci una de prudență și diligență (obligație de mijloace). Neatingerea rezultatului prevăzut nu face să se presupună ipso facto, lipsa de diligență din partea medicului, adică lipsa de prudență și de diligență din partea sa, deci neîndeplinirea obligației însăși. Aceasta întrucât medicii nu garantează un rezultat care nu depinde de ei, ci de alte cauze exterioare actului medical, astfel că nu se poate vorbi de încălcarea obligației de către medici prin neatingerea rezultatului dorit și anume nașterea copilului sănătos.

Încălcarea obligației de informare a părinților cu privire la riscul recurentei anomaliei și la cel de-al doilea copil, nu poate fi reținută de către instanță, întrucât reclamanților li s-a adus la cunoștință care era probabilitatea (1/1.000.000.) nașterii copilului cu aceeași anomalie, așa cum aceștia au afirmat prin cererea de chemare în judecata, cu toate acestea asumându-și acest risc.

În cazul de față însă nu au existat elemente care să conducă la această a doua situație, întrucât reclamanta nu a prezentat date suficiente medicilor, comunicându-le doar că "mai are acasă un copil cu o problema la un picior" ( așa cum arată în cererea sa de chemare în judecată). Astfel, medicii neavând date suficiente (dacă in familia reclamantei există și alte persoane cu un astfel de diagnostic în afară de primul copil și care anume era diagnosticul primului copil al reclamantei). De altfel, până la nașterea minorului, aceasta nu a cunoscut care este cauza ce a condus la nașterea copiilor cu agenezie de tibie (care așa cum se arată în raportul de expertiză reprezintă lipsa tibiei, având ca și cauze fie genetice fie negenetice, și anume, radiații, medicamente, infecții etc.), efectuând investigații genetice abia în anul 2005, la aproximativ 2 ani de la nașterea celui de-al doilea copil. Pe de altă parte, nici aceste teste efectuate la Centrul de Medicală I (fila 149 din volumul 1 al dosarului Judecătoriei sectorului 6) privind cariotipul constituțional, nu au indicat anomalii cromozomice structurale la reclamanta.

Pornind de la răspunsul dat de către medicul genetician la întrebarea nr.7, referitoare la posibilitatea descoperirii unei eventuale malformații congenitale la în săptămânile 20-24 de sarcină, rezultă că anterior acestei date investigațiile efectuate nu ar fi condus la un rezultat care să indice existența anomaliei congenitale.

Conform art.185 Codul penal, întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârșită în vreuna dintre următoarele împrejurări: a) în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop: b) de către o persoana care nu are calitatea de medic de specialitate; c) dacă sarcina a depășit 14 săptămâni, se pedepsește cu închisoarea.

Alineatul 6 al aceluiași articol arată că nu se pedepsește întreruperea cursului sarcinii efectuate de către medic: a) dacă întreruperea cursului sarcinii este necesară pentru a salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un grav și iminent pericol și care nu poate fi înlăturat altfel; b) în cazul prevăzut. de alin.1 lit. c când întreruperea cursului se impune din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale și c) în cazul prevăzut de alin.2, când femeia însărcinata s-a aflat în imposibilitate de a-și exprima voința, iar întreruperea cursului sarcinii se impune din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale.

Astfel, întreruperea sarcinii nu ar fi putut fi efectuată în a 20-a săptămâna de sarcină, decât în condițiile alin.6 al art.185 Cod penal, în sens contrar constituind infracțiunea de provocare ilegală a avortului. Or, în cauza de față situația era alta, viața și integritatea fizică a reclamantei nefiind în pericol și nu era recomandată întreruperea de sarcina nici în scop terapeutic.

În ceea ce privește posibilitate informării intimaților-reclamanți în timp optim cu privire la evoluția sarcinii și starea fătului (adică dacă prezintă vreo anomalie), față de răspunsul medicului genetician referitor la posibilitatea descoperirii acestei anomalii la ecografia morfofetală între de 20-24 de săptămâni, ca apoi intimații-reclamanți să alegă dacă se impune întreruperea sarcini și dacă doresc acest lucru, răspunsul este în sensul că reclamanții nu puteau fi informați într-un timp util astfel încât să poată alege între a continua sarcina sau aoî ntrerupe. Întrucât după 14 săptămâni nu se poate efectua întreruperea de sarcina decât în condițiile arătate de art.185 alin.6 Codul penal, în caz contrar o întrerupere de sarcina constituind infracțiunea de provocare ilegală a avortului, după 20 de săptămâni, era mult prea târziu ca medicul ecografist sau ginecolog să recomande întreruperea sarcini., integritatea sau sănătatea intimatei-reclamante nu a fost nici un moment în pericol și de asemenea, întreruperea de sarcina nu era recomandată nici ca tratament terapeutic.

Ori, în această situație nu s-a putut reține că aceștia au săvârșit o faptă ilicită, atâta timp cât la 14 săptămâni de sarcină era imposibilă descoperirea acestei anomalii prin orice metode, iar după aceasta săptămână, chiar dacă rezultatele ar fi indicat aceasta anomalie, nu se mai putea recomanda întreruperea de sarcina.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanții și, cât și pârâții, și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. Dr. ".

Prin recursul formulat reclamanții și, au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanțe de apel și, rejudecând cauza, să se dispună respingerea apelului promovat dispunând menținerea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții - reclamanți au arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale și a fost interpretat greșit actul dedus judecății referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie având în vedere că obligația procesuală a reclamanților era să probeze îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale respectiv existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat un prejudiciu fiecare condiție urmând a fi analizată în mod distinct, nu cum a cenzurat instanța de apel pornind doar de la faptă, neindicând ce probe clare are în vedere la argumentele preluate în mod simbolic din motivele de apel ale apelanților care, deși având mai mult conotații strict medicale această instanță le-a cunoscut, însă nu le-a și examinat prin prisma probatoriului interpretând total eronat actul dedus judecații și făcând o interpretare și implicit aplicare greșită a dispozițiilor legale.

Recurenții - reclamanți au arătat că este un semn mare de întrebare în ceea ce privește analizarea prejudiciului de către instanța de apel ca element esențial al răspunderii delictuale ce consta în rezultatul, în efectul suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei săvârșite de o altă persoană, întrucât în cauza de față prejudiciul, efectul negativ constă tocmai în nașterea unui copil cu o anomalie congenitala.

Instanța de apel nu face nici un fel de apreciere măcar generală în ceea ce privește faptul că în această cauză s-a încălcat în mod evident un drept al persoanei, respectiv al reclamantei de a fi informată corect asupra șanselor cu privire la posibilitatea ca acel copil să se nască sănătos și, implicit, a fost încălcat dreptul pacientei de a alege să dea viață unui copil cu o anomalie congenitală.

În ceea ce privește fapta ilicită ca element al răspunderii civile delictuale analizată de instanța de apel pentru fiecare medic în parte fiind de altfel unica condiție a răspunderii apreciată ce a fost verificată de către această instanță eliminând celelalte cerințe ale răspunderii, recurenții consideră, ca nu ar exista, motivând în mod distinct pentru fiecare medic pârât urmând că în expunerea de motive să preia aceste considerente pentru fiecare în parte.

Pornind de la acest raționament al instanței de apel respectiv al inexistentei faptei ilicite recurenții sunt nevoiți să învedereze instanței de recurs ca instanță de control judiciar, că, în această cauză, fapta ilicită a medicilor a constat în neinformarea reclamanților cu privire la existența posibilității ca cel de-al doilea copil să se nască cu agenezie de tibie cauzată în special pe lipsa de pregătire în ceea ce privește efectuarea unor analize genetice pe care medicii au "uitat" să le recomande cât și în actul medical deficitar constând în evaluarea greșită a investigațiilor ori în neefectuarea tuturor investigațiilor necesare identificării eventualelor malformații la pe timpul evoluției sarcinii toate acestea constând în realitate în neglijența cu care s-a realizat actul medical cât și lipsa de profesionalism ce a existat din partea acestora.

Intimata - pârâtă pentru care instanța de apel a găsit acel alibi perfect pentru aoe xonera de orice răspundere respectiv că reclamanții au afirmat că acest medic nu le-ar fi comunicat că există un risc la recurentă de 1/1000.000 născuți vii și ca și cel de-al doilea copil să se nască cu aceeași problemă ca și fratele său, deși în realitate nu a existat așa ceva.

Un alt argument al instanței de apel redat în maniera unei aprecieri proprii fără un suport probator se referă la faptul că pârâta in calitatea sa de medic specialitatea andrologie ar răspunde doar pentru efectuarea înseninării artificiale și nu pentru urmărirea evoluției sarcinii mai ales că reclamanta nu ar fi comunicat acesteia care este de fapt problema la picior a primului copil astfel că acesta nu a avut suficiente date pentru a indica anumite teste.

Aceste două argumente ale instanței de apel nu sunt în realitate motive contradictorii, întrucât dacă reclamanții au afirmat că acest medic - pârât le-a comunicat riscul de recurentă atunci semnul lor de întrebare este simplu la ce risc de recurentă s-a referit medicul în cauză dacă nu a cunoscut situația relatată de recurenți pentru primul copil acesta fiind și motivul venirii lor la B, trimiși fiind de medici din B așa cum reiese din al doilea argument.

Recurenții solicită ca instanța de recurs, ca instanță de control judiciar, să verifice că acest medic habar nu avea, ca de altfel toți medicii implicați, că se putea face și implicit trebuia recomandat consultul genetic înaintea concepției celui de-al doilea copil.

Totodată, consideră că acest medic era obligat să solicite recurenților mai întâi efectuarea tuturor testelor care garantau posibilitatea eliminării oricăror riscuri și apoi să se ocupe de inseminare astfel încât în acest caz fapta ilicită există și este pe deplin dovedită.

În ceea ce privește pe medicul curant pârâtul și pentru acesta instanța de apel consideră în mod greșit că nu i se poate reține o faptă ilicită având în vedere pe de o parte aceleași motivări privind riscul de recurentă, iar pe de altă parte ce-l privește pe medic în calitatea lui de medic curant că și-ar fi îndeplinit pe deplin toate obligațiile față de reclamantă în calitate de pacientă, fapt pentru care nu se poate imputa vreo atragere la răspundere ca și la ceilalți medici.

Recurenții argumentează că fapta acestui medic a constat în neștiința de a recomanda efectuarea unor analize genetice absolut necesare verificării unor probleme genetice în contextul în care nici măcar nu cunoștea că existau centre medicale de depistare a bolilor genetice, neinformarea reclamanților cu privire la existența posibilității ori riscului ca cel de-al doilea copil să se nască cu agenezie de tibie cât și prin actul medical deficitar constând în evaluarea greșită a investigațiilor ori în neefectuarea tuturor investigațiilor necesare identificării eventualelor malformații la pe timpul evoluției sarcinii, toate acestea constând în realitate în neglijența cu care s-a realizat actul medical cât și lipsa de profesionalism ce a existat din partea acestuia.

În cauza de față, acest pârât nu numai că nu a știut ce recomandări medicale trebuiau avute în vedere, dar s-a constatat cu foarte mare ușurință chiar și de către instanța de fond că acesta nu a știut nici măcar să interpreteze ecografiile efectuate în timpul sarcinii care cădeau în obligația acestuia, așa cum s-a întâmplat cu ecografia la 24 de săptămâni de vârstă gestațională, când s-a constatat o diferență de ordinul milimetrului la femur, care s-a interpretat ca o problemă de ordin tehnic și în nici un caz nu s-a apreciat că ar fi trebuit refăcută sau să se recomande ecografia tridimensională.

Se pot adăuga mult mai multe elemente ce atrage culpa medicului curant începând cu momentul când a dispus efectuarea ecografiei tridimensionale (mai mult, la insistențele reclamantei) la 32 de săptămâni când de fapt ecografia morfologică fetală se recomandă între săptămânile 20-24, în vederea stabilirii unui diagnostic cât mai precoce posibil, deși același expert genetician apreciază că membrele pot fi vizualizate începând cu săptămânile 13-14 de sarcină, iar degetele de abia în jurul săptămânii 20, putând a se verifica răspunsul la întrebarea 9 din raportul de expertiză medico legală.

Ceea ce este și mai elocvent, este că acest medic nu a recomandat analize genetice întrucât după opinia acestuia, nu credea că ar exista centre medicale de depistare a bolilor genetice în anul 2002. Deși în același raport de expertiză se comunică recurenților că atât un consul genetic cât și analize ce puteau efectua cariotipul de sânge periferic al părinților, în eventualitatea în care consultul genetic ar fi relevant că acesta este util pentru diagnostic, se puteau face la Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului " " din B, șa Cabinetul de, cât și din înscrisurile depuse de reclamanți la Spitalul Clinic de Copii " din I", Centrul de Medicală - Cabinetul de și Boli.

În ceea ce privește pârâtul, medic specialist ecografist, care după opinia instanței de apel nu ar fi săvârșit o faptă ilicită, recurenții consideră că prin faptele efectuate la momentul interpretării ecografiilor, acesta se face răspunzător în mod direct alături de medicul, pentru modul greșit de interpretare a ecografiilor și prin faptul că era dator să recomande reclamantei efectuarea unei ecografii tridimensionale în cazul în care nu era în măsură să elucideze problema ivită în mod evident la săptămâna 24 de sarcină.

Mai mult chiar, din raportul de expertiză medico - legală, reiese că membrele pot fi vizualizate începând cu 13 -14 săptămâni de sarcină, iar intervalul 20-24 este optim pentru vizualizarea structurilor fetale și implicit pentru posibilitatea alegerii între continuarea și interpretarea sarcinii. Ori, în cauza de față, deși au fost efectuate ecografii din 3 în 3 săptămâni, acesta nu a fost în stare să facă o analiză mai atentă, ori să verifice cu mai multă prudență și diligență evoluția fătului gestațională, deși constatată în mod elocvent diferența de ordin milimetric la femur (ceea ce s-a concretizat și în realitate prin lipsa osului la naștere) acesta prefera din prea mult "profesionalism" să considere că ar fi în realitate o problemă de ordin tehnic a ecografului, fără însă a considera de cuviință să fie repetată ecografia la un alt aparat sau ceea ce era cel mai esențial, așa cum reiese din raportul de expertiză medico - legală, să recomande ecografia tridimensională, iar dacă acestuia nu îi era cu putință (așa cum apreciază instanța de apel în apărarea lui în mod greșit) să fi făcut recomandarea medicală la momentul eliberării notei medicale.

În ceea ce privesc celelalte condiții pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, având în vedere că instanța de apel nu le-a analizat prin prisma eliminării implicite a acestora ca urmare a inexistenței faptei ilicite a medicilor, suntem nevoiți să facem aceleași apărări ca la instanța de fond, respectiv aceea că în cauza de față există posibilitatea ca pacienta să fi fost informată într-un timp optim pentru a putea alege să de-a naștere unui copil cu același tip de malformație sau să aleagă să întrerupă sarcina sau chiar cum a apreciat și instanța de fond, să aleagă să nu mai rămână însărcinata dacă analizele medicale ar fi indicat după o studiere și analiză profesionistă cel mai mic risc de malformație.

Recurenții arată că veniturile lor sunt foarte mici și nu pot acoperi costurile mari suplimentare necesare asigurării copilului lor a unei vieți cât mai aproape de cea normală și de a-l integra în societate. De aceea au solicitat și obligarea pârâților la plata unei pensii viagere, care să acopere nevoia permanentă de protezare a piciorului ca și toate costurile suplimentare de care au nevoie pentru a crește fiul lor cât mai normal și decent cu putință.

O altă problemă este că Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări Sociale nu îi sprijină întrucât tot timpul afirmă ca nu există bani și implicit nu pot fi ajutați deși și aceste foruri sunt obligate în acest sens.

O dovadă în plus de superficialitatea și iresponsabilitatea medicilor decurge și din faptul că aceștia i-au garantat recurentei că nu va putea rămâne însărcinata pe cale a ceea ce iar nu este adevărat întrucât ulterior nașterii, respectiv după 9 luni a constatat ca este însărcinată și datorita problemelor existente a decis împreuna cu soțul său să facă un avort întrucât riscul a devenit prea mare, iar din punct de vedere medical se pare că nu mai pot crede ceea ce afirma medicii.

În plus în cauza de față recurenții consideră că se află într- situație cu totul delicată în domeniul reproducerii respectiv inseminarea artificială care s-a realizat la spital și nu cabinet când serviciile de sănătate prestate impun în aceste cazuri plata unor taxe corelative serviciilor deși se pare că acum se uită că aceste instituții care reprezintă garantul pentru fiecare persoană interesată de a i se asigura cele mai bune și sigure metode privind sănătatea reproducerii nu ar mai avea nici o obligație corelativă situației create.

Prin recursul formulat de recurenții - pârâți și se solicită, admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de apel, în principal,în sensul admiterii apelului și a constatării nulității hotărârii primei instanțe, cu consecința trimiterii cauzei primei instanțe pentru rejudecare, iar în subsidiar, în sensul admiterii apelului și al desființării hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, referitor la greșita soluționare a nulității hotărârii apelate, recurenții - pârâți au arătat următoarele:

Așadar, conform cadrului procesual stabilit de către reprezentanții minorului prin cererea de chemare în judecată (și păstrat prin cererile precizatoare ulterioare), calitatea de reclamant în cauză aparține minorului, în timp ce părinții acestuia stau în proces în calitate de reprezentanți legali ai acestuia.

Prin hotărârea recurată, soluționarea acestei probleme de drept a primit o motivare care nu corespunde cadrului procesual determinat prin cererea de chemare în judecată și confirmat prin cererile precizatoarea ulterioare.

Numai că, pe întreg parcursul judecății în primă instanța, ca și în apel, cauza s-a judecat cu citarea părinților în calitate de "reclamanți", iar prin hotărârea primei instanțe, s-a dispus admiterea în parte a cererii "reclamanților" și și obligarea pârâților la plată către aceștia a sumelor de bani cerute, de fapt, prin acțiune, în numele copilului minor (inclusiv a pensiei viagere, cerute de părinți a fi plătită de către pârâți în favoarea minorului, conform capătului principal de cerere a fost acordată).

Or, cel puțin în ceea ce privește pensia viageră nu se poate susține că titular al dreptului obiectiv este altcineva decât minorul.

Trebuie să remarcăm, totodată, că neregularitatea mai sus arătată nu se datorează vreunei erori materiale a primei instanțe în redactarea dispozitivului hotărârii, deoarece și în cuprinsul considerentelor (care sunt expuse pe 14 pagini), toate condițiile de admisibilitate a pretențiilor - atât în fapt, cât și în drept - sunt analizate exclusiv prin raportare la persoana (și în special a "reclamantei" ):

Așadar, în condiții în care așa-zișii reclamanții și aveau de fapt calitatea de reprezentanți legali ai reclamantului, hotărârea apelată ca și hotărârea recurată au fost date cu încălcarea dispozițiilor art.129 alin.(6) Cod procedură civilă, deoarece instanța s-a pronunțat asupra unei alte cereri decât cea a reclamantului, în timp ce cererea acestuia, dedusă judecății, a rămas nesoluționată.

Prin cel de-al doilea motiv invocat referitor la rezolvarea de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, recurenții - pârâți au arătat că soluția instanței de apel cu privire la acest aspect este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă).

Astfel, după cum s-a arătat și la secțiunea anterioară, conform cadrului procesual fixat de către reprezentanții minorului prin cererea de chemare în judecată, calitatea de reclamant în cauză aparține minorului, acțiunea fiind exercitată în numele acestuia de către părinți, în calitate de reprezentanți legali, conform art.11 din Decretul nr.31/1954, coroborat cu art.105 alin.1 din Codul Familiei.

În aceste condiții, subsecvent nulității mai sus invocate cu privire la hotărârea apelată (decurgând din faptul că prima instanța a soluționat o altă cerere decât cea cu care a fost investită), au invocat prin motivele de apel - ca excepție de ordine publică ce poate fi invocată în orice stare a pricinii - excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în formularea pretențiilor deduse judecății.

Astfel, exercitând acțiunea civilă în numele minorului, părinții nu valorifică pretențiile lor proprii, ci o pretenție a minorului, în numele căruia ei acționează.

Cu privire la pretențiile deduse judecății conform celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv: daune materiale în cuantum de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli făcute de părinți în perioada 27.06.2002 - 08.08.2003 și daune morale - diferența de până la 500.000 lei - pentru încălcarea dreptului părinților de a fi informați corect cu privire la riscul de a da naștere unui copil cu probleme congenitale, reclamantul nu are, în mod evident, calitatea de titular în raportul de drept dedus judecății, întrucât nu el este subiectul pasiv al pretinsei fapte ilicite, ci părinții săi, după cum nu el este cel care a înregistrat prejudiciul material și, respectiv, moral afirmat, acestea fiind produse tot în persoana părinților săi.

Cu privire la pretențiile deduse judecății conform primului capăt de cerere, respectiv: "pensie viageră", în cuantum de 2.000 /lună, în favoarea reclamantului, recurenții - pârâți consideră că nici în acest caz reclamantul nu are calitatea de titular în raportul de drept dedus judecății.

Or, dacă cu privire la costurile legate de nevoia de protezare a piciorului, s-ar putea admite că prejudiciul aparține minorului, costurile suplimentare necesare pentru creșterea minorului în mod cert nu aparțin acestuia, ci părinților săi.

În concluzie, față de cele arătate, recurenții - pârâți consideră că reclamantul nu are calitate procesuală activă în raport de pretențiile formulate potrivit celui de-al doilea capăt de cerere (daune morale și daune materiale) și nici în raport de pretențiile formulate, potrivit primului capăt de cerere ("pensie viageră") în măsura în care acestea se referă la acoperirea costurilor suplimentare necesare pentru creșterea sa.

Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, curtea reține următoarele aspecte.

În primul rând se remarcă faptul că ambele recursuri sunt stufos și nesistematizat formulate, astfel că instanța va analiza, în primul rând problema cadrului procesual și ulterior îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Curtea reține că, prin cererea de chemare în judecată reclamanții și au acționat atât în calitate de reprezentanți ai minorului ( fapt ce rezultă din petitul acțiunii ) cât și în calitate proprie ( așa cum rezultă din considerentele acțiunii - în care se invocă în mod explicit crearea în patrimoniul lor a unui prejudiciu prin faptul nașterii unui copil cu malformații ).

În acest caz nu este întemeiată critica referitoare la o eventuală nulitate a hotărârilor, întrucât instanțele au examinat toate acest aspecte referitoare la toate persoanele implicate, atât prima instanță cât și tribunalul examinând efectiv îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și cu privire la părinți și cu privire la copil.

Pe de altă parte, criticile formulate de recurenții - pârâți, cu privire la copil, din modalitatea în care au fost formulate, nu vizează o excepție a lipsei calității procesuale active a minorului, ci neîndeplinirea, în persoana acestuia a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999. civil.

Tribunalul analizând acest motiv de apel arată că, nu în patrimoniul copilului s-a născut prejudiciul, ci în patrimoniul părinților, astfel încât chiar dacă se folosește sintagma " minorul nu a fost parte în proces " se analizează de fapt, în patrimoniul cui s-a născut prejudiciul cauzat de faptele pretins ilicite ale medicilor, ceea ce echivalează cu o analiză pe fond a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Aceeași concluzie rezultă și din faptul că, în petitul acțiunii reclamanții arată în mod explicit că acționează ca " reprezentanți legali ai minorului", iar instanța de fond a reținut întrunirea în persoana minorului a condițiilor prevăzute de art. 998 - 999. civil, în ceea ce privește pensia viageră, în timp ce tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, fără a admite o excepție a lipsei calității procesuale a minorului.

Pe fondul cauzei, curtea va analiza condițiile răspunderii civile delictuale, invocate de reclamanți ca fiind temeiul juridic al acțiunii, în același sens fiind și criticile formulate prin recurs.

Potrivit art. 998 din Codul civil, "Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar potrivit art. 999 din Codul civil, răspunderea operează nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și pentru acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa.

În cadrul unei definiții jurisprudențiale celebre, s-a reținut că medicul are nu obligația de a vindeca pacientul bolnav, ci pe aceea de a-i acorda "îngrijiri conștiincioase, atente, prudente și conforme datelor actuale ale științei.

Prin urmare, medicului îi incumbă obligațiile de îngrijire și informare (consiliere). Medicul are obligația ca, anterior efectuării actului medical, să explice pacientului tratamentul pe care îl va urma, să-i prezinte soluțiile medicale care ar putea fi adoptate, riscurile inerente fiecărei variante, precum și să-l sfătuiască în privința tratamentului pe care îl consideră cel mai adecvat.

În aprecierea îndeplinirii obligației de îngrijire reținem ideea că, în cazul medicului, trebuie să se țină seama de un criteriu obiectiv de determinare a culpei, adică de diligența medie din cadrul profesiei. În mod cu totul excepțional ar putea fi reținute anumite circumstanțe personale, cum ar fi gradul mare de oboseală a medicului, cauzat de numărul mare de pacienți. Oricum, medicul are calitatea de profesionist, neputându-se comporta cu o diligență mediocră. Fiind vorba de o culpă profesională, ar trebui să se țină seama de diligența medie din cadrul profesiei medicale.

Așadar, de principiu, medicul nu va putea fi socotit vinovat de nereușita unui tratament, dacă el a ținut seama de metoda care se aplică, în mod obișnuit, în situații analoge. Pentru elucidarea acestui aspect, expertiza medico-legală este de mare utilitate.

Tot în privința stabilirii culpei medicale, mai trebuie să se țină seama de eventuala existență a unei cauze care exonerează de răspundere. Aceasta presupune posibilitatea ca, la momentul efectuării actului medical să nu fi existat o modalitate de diagnosticare pentru o anumită afecțiune. Este firesc ca, într-o asemenea situație, medicul să nu poată fi ținut răspunzător, întrucât acționează fără culpă profesională, ținând seama de datele actuale ale științei medicale.

Prin urmare, raportat la speța de față, recurenții - reclamanți le impută medicilor trei fapte culpabile: 1. neinformarea privind posibilitatea nașterii unui copil cu malformații; 2. realizarea unui act medical defectuos, cu referire strictă la neprescrierea tuturor analizelor necesare eliminării oricărui risc (analize genetice) și 3. interpretarea defectuoasă a ecografiilor efectuate în mod constant pe parcursul sarcinii.

În ceea ce privește obligația de informare privind riscul nașterii unui copil cu malformații suntem în prezența unei obligații de rezultat, întrucât obligația la care am făcut referire se rezumă la comunicarea efectivă a informațiilor medicale. Sarcina probei îndeplinirii unei asemenea obligații revine medicului, sub acest aspect curtea reținând că nu există controverse, întrucât pacientei i s-a adus la cunoștință, astfel cum recunosc reclamanții chiar prin cererea de chemare în judecată riscul de 1 la 1.000.000, cum este evidențiat și de raportul de expertiză medico - legală.

Sub aspectul nerecomandării analizelor genetice, curtea reține că nu sunt întemeiate criticile recurenților sub aspectul existenței unei culpe medicale pentru nici unul dintre medicii chemați în judecată.

Astfel, conform raportului de expertiză medico - legală efectuat în dosarul cauzei, coroborat cu răspunsurile celui ce a întocmit raportul de expertiză la întrebările adresate direct de către părți, rezultă, pe de o parte că în situația în care cariotipul genetic ar fi fost recomandat, rezultatul ar fi fost normal, întrucât "defectul genetic, în măsura în care există este sub limita de rezoluție a unei analize citogenetice", iar pe de altă parte, " testele genetice moleculare nu erau disponibile la acea dată, iar pentru diagnosticul ageneziei de tibie nu se cunosc nici în prezent teste moleculare care să permită identificarea mutației responsabile".

Așa fiind și având în vedere că, așa cum am arătat anterior, expertiza medico - legală este de mare utilitate, curtea apreciază că nu poate fi reținută existența unei fapte ilicite a nici unuia dintre medici pentru neefectuarea analizelor medicale în discuție( genetice ), pe de o parte întrucât, o analiză care se putea efectua, ar fi avut un rezultat normal, iar pe de altă parte întrucât, din punct de vedere științific nu există încă analizele necesare pentru evidențierea acestei maladii.

Cu privire la interpretarea eronată a ecografiilor, curtea reține pe de o parte, că atât medicul ginecolog curant, cât și medicul specialist ecografist au acționat în limitele obligației de diligență și prudență, pacientei fiindu-i efectuate ecografii din trei în trei săptămâni, fiindu-i urmărită sarcina în mod atent.

Însă, conform raportului de expertiză medico - legală " membrele pot fi vizualizate începând cu săptămânile 13- 14 de sarcină, degetele fiind vizibile abia în săptămâna 20, intervalul optim fiind în perioada 20-24 de săptămâni". Sub acest aspect, curtea reține că, încă de la internare, reclamanta a dus la cunoștința medicilor faptul că are un copil cu malformație la un picior ( în foaia de observație aflată la fila 249 din dosarul de fond fiind consemnat acest aspect, apărând și mențiunea accidentală, cu semnul întrebării ). Deși nu le-a pus la dispoziție acte medicale suplimentare, fiind de altfel evident că primului copil nu îi fuseseră efectuate analize genetice, față de mențiunile din cuprinsul raportului de expertiză medico - legală, se reține un act medical defectuos din partea pârâtului sub aspectul interpretării ecografiilor efectuate. Este de remarcat că, în acest caz era necesar să examineze, din punct de vedere ecografic, membrele cu foarte multă atenție, ele putând fi vizualizate conform expertizei în perioada 13-14 săptămâni, iar în cazul în care ar fi avut cel mai mic dubiu să recomande ecografii suplimentare la alte unități medicale ( chiar atunci când a sesizat o potențială problemă, a pus-o pe seama ecografului foarte vechi și nu a recomandat ecografii suplimentare în alte unități medicale ). Nu se poate reține că și medicul ginecolog este culpabil în acest caz, întrucât specializarea medicilor în mai multe ramuri și efectuarea ecografiilor de către un medic specializat în acest domeniu, atrage răspunderea exclusivă a acestuia, el fiind și cel care are obligația interpretării rezultatelor ecografiilor, în calitatea sa de specialist.

Urmarea faptei culpabile, a greșitei interpretări a ecografiilor, prejudiciul constă în nașterea unui copil cu malformație și nu în faptul că, în cazul în care s-ar fi acționat corespunzător reclamanta ar fi dat naștere unui copil "normal".

Raportul de cauzalitate presupune să se dovedească faptul că, la originea prejudiciului se află actul medical defectuos. Prin urmare, sub acest aspect problema comportă două discuții, după cum este vorba despre prejudiciul adus minorului, sau despre prejudiciul părinților acestuia.

Este evident că, în ceea ce îl privește pe minor nu exisă raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, întrucât în cazul în care medicul ar fi sesizat la ecografie existența unei anomalii, consecința ar fi fost întreruperea sarcinii, cum au susținut chiar reclamanții pe parcursul întregului proces. În această situație nu se poate aprecia că, pentru minor, era mai bine să nu se fi născut, decât să se nască cu agenezie de tibie, întrucât dreptul la viață este cel mai important, iar malformația nu este de natură să-i afecteze substanțial calitatea vieții. În acest sens, din actele dosarului rezultă că malformația de care suferă minorul, poate fi corectată în viitor prin intervenții chirurgicale.

Părinții însă, au fost prejudiciați și există raport de cauzalitate între actul medical defectuos și prejudiciu, respectiv nașterea unui copil cu malformație, întrucât, dacă ar fi avut cunoștință despre existența bolii, ar fi avut posibilitatea să ia decizia întreruperii sau păstrării sarcinii, în cunoștință de cauză. Nu poate fi primită motivarea tribunalului, în sensul inexistenței faptei ilicite datorită imposibilității întreruperii sarcinii în perioada 20-24, întrucât raportul de expertiză arată în mod neechivoc faptul că membrele pot fi vizualizate în intervalul 13-14, dată la care întreruperea sarcinii era posibilă.

Sub aspectul cuantumului despăgubirilor, curtea reține, pe de o parte că nu poate fi acordată pensia viageră, titular al acesteia neputând fi decât minorul, iar față de acesta s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Despăgubirile materiale solicitate de recurenții - reclamanți, personal nu au fost dovedite sub nici un aspect, simpla referire la necesitatea protezării piciorului, în condițiile în care statul suportă integral aceste cheltuieli nu justifică acordarea daunelor materiale. Pe de altă parte, în nici un caz susținerea recurenților referitoare la decontarea tardivă a cheltuielilor de către stat, nu sunt un argument pentru admiterea cererii, întrucât o gestionare defectuoasă a acestei chestiuni de către stat, nu justifică suportarea de către medic a responsabilității acestei probleme și implicit a sumelor aferente protezelor.

Curtea reține că, în speță se impune numai acordarea unor daune morale recurenților reclamanți, al căror cuantum urmează a fi apreciat în raport de reținerea unei singure fapte ilicite, exclusiv în sarcina medicului specialist ecografist, a asumării de către reclamanți a unui risc ce le-a fost adus la cunoștință de către medici, situație în care suma de 20.000 lei se apreciază ca fiind îndestulătoare.

Răspunderea Spitalului de Ginecologie este solidară cu cea a medicului față de persoana prejudiciată în temeiul art. 1000 alin. 3. civil. legată de calitatea de prepus a medicului a fost generată de ideea caracterului independent al activităților sale profesionale, dar argumentul principal al răspunderii solidare se întemeiază pe ideea unei răspunderi obiective a unității medicale, bazată pe ideea de risc și/sau pe teoria garanției. Esențial pentru angajarea răspunderii solidare a unității medicale este dreptul victimei la securitate, drept care este garantat prin extinderea sferei persoanelor chemate să repare prejudiciul cauzat.

În sprijinul incidenței dispozițiilor art. 1000 alin. 3. civil și al existenței raportului de prepușenie în toate cazurile între unitatea sanitară și medic pot fi invocate ca și argumente: contractul individual de muncă naște, de regulă, un raport de prepușenie; ori, medicul este titularul unui asemenea contract de muncă; controlul, direcția și supravegherea prepusului medic se realizează într-un mod atipic, expresia internă a acestuia fiind chiar răspunderea disciplinară a medicului pentru actul medical defectuos; condiția săvârșirii faptei ilicite în cadrul funcțiilor încredințate este îndeplinită; în sfârșit, comitentul nu trebuie privit decât ca un garant al insolvabilității medicului. Curtea reține că, textele legale care au instituit principiul independenței profesionale nu se referă decât la o autonomie "intelectuală" a medicului, în sensul că măsurile de tratament sunt alese individual, fără contribuția unor alte persoane. Aceasta nu va avea însă ca efect înlăturarea subordonării față de conducerea unității în care medicul își desfășoară activitatea. În altă ordine de idei, existența raportului de prepușenie nu încalcă independența medicului., apreciem că unitatea va răspunde în calitate de comitent pentru faptele ilicite ale medicului acesta având calitatea de prepus în tot ce ține de actul medical.

În raport de aceste considerente în baza art. 312. pr. civ. curtea respinge recursul formulat de recurenții - pârâți și admite recursul declarat de recurenții - reclamanți, modifică în parte decizia din apel și schimbă în parte sentința. Admite în parte acțiunea și obligă pârâtul, în solidar cu Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie "Prof. Dr. " la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale față de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenții - pârâți - și, împotriva deciziei civile nr.73 A din 20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurenții - reclamanți și și cu intimații - pârâți -, SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE "PROFESOR Doctor ", MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și cu SC " ROMANIA SRL fostă SC " " SRL.

Admite recursul declarat de recurenții - reclamanți și împotriva deciziei civile nr.73 A/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurenții - pârâți și și cu intimații - pârâți -, SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE "PROFESOR Doctor ", MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și cu SC " ROMANIA SRL fostă SC " " SRL.

Modifică în parte decizia din apel în sensul că:

Schimbă, în parte, sentința civilă apelată nr.453 din 25.01.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în sensul că:

Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanții și.

Obligă pârâtul în solidar cu Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie "Prof. Dr. " la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale față de reclamanți.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei din apel.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.2/27.01.2009

Secția a III-a Civ. -

Jud. sector 6. -

Președinte:Elena Vlad
Judecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana

Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 1697/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 1697/2009. Curtea de Apel Bucuresti