Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 17.
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr.950 din 09.07.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul-pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE prin consilier juridic, cu delegație depusă la fila 33 dosar fond, lipsind apelantul-reclamant
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 07.12.2009, apelantul-reclamant a depus chitanța nr.- PJ din data de 02.12.2009 emisă de Primăria cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către apelantul-reclamant și procedează la anularea acestora.
Reprezentantul intimatului-pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul intimatului-pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, pune concluzii de respingere a apelului astfel cum a fost formulat de apelantul-reclamant și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
Curtea reține apelul în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul 109/30/07.01.2008 la Tribunalul Timiș, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale solicitând să fie obligat pârâtul la plata pensiei militare de invaliditate cu începere de la data introducerii cererii, urmând a se constata că potrivit art. 1000 alin. 3.civil pârâtul poartă răspunderea - în calitate de comitent pentru fapta prepusului său - pentru prejudiciul cauzat reclamantului constând în vătămarea integrității corporale datorată unui accident ce a avut loc în timpul exercitării serviciului militar.
A mai solicitat reclamantul ca pârâtul Ap. să-i plătească daune materiale constând în salariul de care a fost lipsit în anul 1990, când a fost concediat pentru că nu corespundea din punct de vedere fizic postului ocupat, și până în prezent, contravaloarea acestor daune fiind precizată la suma de 47540 lei.
Totodată a solicitat reclamantul ca pârâtul să fie obligat la plata de daune morale constând în echivalentul durerii suferite cu ocazia accidentului suferit, și respectiv a operației efectuate, echivalentul efortului suplimentar de muncă pe care reclamantul este obligat să-l depună ca urmare a vătămării integrității sale corporale, la care se adaugă prejudiciul moral rezultat din intervenția medicală.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, la data de 25.06.1969, reclamantul a fost încorporat la P în vederea satisfacerii stagiului militar, că în timpul unui exercițiu militar a suferit un accident soldat cu vătămarea sa corporală, fapt care a necesitat o intervenție chirurgicală al cărei cost a fost suportat de unitatea militară, dar la acel moment nu a putut solicita despăgubiri datorită presiunilor exercitate asupra sa.
În urma acestui accident, reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 20.02.1970, iar ulterior acesta s-a angajat pentru o perioadă de timp, respectiv până în anul 1990 când, datorită handicapului de care suferea și care îl împiedica să-și îndeplinească sarcinile de serviciu, a fost concediat.
A arătat reclamantul că în prezent, având o vârstă înaintată, nu mai poate presta vreo activitate, astfel că singurele sale drepturi sunt cele conferite de lege pentru gradul de handicap, respectiv gradul 3, stabilit de Comisia de evaluare.
În drept au fost invocate prevederile art. 1000 alin. 3.civil, art. 998-999.civil, art. 2, art. 7 alin. 1, art. 10, art. 27-37, Legea nr. 164/2001.
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat să se disjungă capătul 2 de cerere, respectiv obligarea sa la plata pensiei militare de invaliditate și care reprezintă un petit de asigurări sociale ce atrage o competență specială de celelalte solicitări, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală și pentru care competenta este cea a instanțelor de drept comun.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență materială privind petitul 1, 3 și 4, excepția de necomptență teritorială privind petitul 2 al cererii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului privind petitul 2, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului privind petitele, 1,3 și 4 excepția de inadmisibilitate a acțiunii privind petitele 2, 3 și 4, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitele 1,3 și 4.
Pe fondul cauzei s-a solicitat de către pârât respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1530/17.03.2008 pronunțată de Tribunalul, s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială absolută a instanței, declinându-se competența de soluționare a acțiunii civile în favoarea Judecătoriei Sectorului 5
Totodată a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata pensiei militare de invaliditate.
În cadrul dosarului constituit la Judecătoria Sectorului 5 B, reclamantul a depus la data de 23.04.2008, o cerere precizatoare în care a arătat că solicită daune morale în cuantum de 50.000, despăgubiri în valoare de 204.000 lei, precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii în cu antum de 1000 lei lunar.
Prin sentința civilă nr. 7662/21.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 Baf ost admisă excepția de necompetență materială a instanței, astfel că s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pe rolul Tribunalului București, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 950/09.07.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitele 1, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, cu consecința respingerii acestor capete de cerere ca fiind prescrise.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Reclamantul a fost încorporat la P, la data de 25.06.1969, în vederea satisfacerii serviciului militar obligatoriu, însă la data de 20.02.1970, urmare a unui accident, a fost trecut în rezervă, fiind declarat inapt serviciul militar pareză membru drept.
Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 998/16.02.2006 emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, reclamantului i-a fost stabilit gradul de handicap în ceea ce privește starea de sănătate.
Prin acțiunea pe care a promovat-o, reclamantul a solicitat - în raport de dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală - să se constate răspunderea pârâtului Ap., în calitate de comitent pentru fapta prepusului său, pentru prejudiciul adus reclamantului ca urmare a vătămării integrității sale corporale în timpul exercitării serviciului militar, situație care ar impune obligarea pârâtului la plata de daune materiale constând în salariul de care reclamantul a fost lipsit începând din anul 1990 și până în prezent, precum și acordarea de daune morale.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripție extinctivă s-a statuat că, "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar conform art. 3 din același act normativ se prevede că termenul de prescripție este de 3 ani.
În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, art. 7 din decret stabilește că "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune".
La admiterea excepției de prescripție, prima instanță a avut în vedere și dispozițiile art. 8 din menționatul Decret care stabilesc că "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Or, cel puțin din anul 1990 se poate considera că a încetat orice act de violență morală ce s-ar fi putut exercita asupra reclamantului, dată fiind înlăturarea regimului anterior, astfel că petentul era în măsură să cunoască atât paguba cât și persoana care răspunde de aceasta, însă în speță reclamantul a promovat acțiunea de abia în luna ianuarie 2008.
Cum solicitările făcute de reclamant prin cererea de chemare în judecată și anume acordarea de daune materiale și morale ce decurg din răspunderea civilă delictuală se referă la drepturi cu caracter patrimonial, în raport de considerentele expuse, a fost apreciată ca întemeiată excepția de prescripție a dreptului material la acțiune privind petitele 1, 3 și 4 din cererea introdusă de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
În motivarea apelului se susține în esență că:
Solicită instanței de apel să reexamineze cererea de chemare în judecată a Ministerului Apărării Naționale, prin care nu se urmărește culpabilizarea cuiva, ci doar recunoașterea unuia dintre drepturile civile ale apelantului, respectiv dreptul acestuia și obligația corelativă a Ministerului Apărării Naționale de a repara prejudiciul cauzat, prejudiciu a cărui întindere se accentuează odată cu trecerea timpului.
Instanța să cerceteze cu minuțiozitate detaliile speței, întrucât constatarea prescrierii dreptului la acțiune îi pare apelantului ca fiind departe de a satisface principiile fundamentale ale dreptului civil, respectiv principiul obligării celui vinovat la a repara prejudiciul cauzat prin fapta sa; încercarea apelantului de a-și valorifica în instanță drepturile este datorată stării de nevoie în care a ajuns și care se află într-o relație de cauzalitate inexorabilă cu starea lui de handicap.
Solicită apelantul ca, în situația în care va fi menținută soluția Tribunalului București, Secția a III-a civilă, să se considere ca fiind lovită de prescripție și suferința pe care o are de îndurat de ani de zile și care acum se amplifică pe fondul ireversibil al îmbătrânirii; se apreciază cu acuratețe juridică, dar care exclude omul, subiectul vătămării, că nu și- valorificat, în termenul general de prescripție, dreptul la acțiune în sens material, însă se omite cât de neplăcut este pentru o persoană să meargă și să solicite societății recunoașterea stării sale de handicap și neputința fizică.
A solicitat acordarea unei compensații bănești pentru prejudiciul suferit, nu de la data producerii acestuia, sau de la data la care am cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul și pe cel responsabil, ci de la data la care starea de nevoie s-a acutizat, astfel încât s-a văzut nevoit să întreprindă acest demers.
Arată apelantul că nu dorește decât să se stabilească în mod legal dreptul la repararea prejudiciului, iar moral, Ministerul Apărării Naționale să recunoască că dreptul acestuia la viață și la o bătrânețe lipsită de grija zilei de mâine, a fost flagrant încălcat datorită stării lui de handicap; chiar dacă dreptul la acțiune în sens material se stinge prin prescripție, suferința apelantului nu a încetat în intervalul celor trei ani ai termenului general de prescripției extinctivă.
În drept, sunt invocate prevederile art. 998, 999, 1000, al 3, din Codul Civil, art. 282 și următoarele din Codul d e Procedură Civilă.
Apel legal timbrat.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 295 alin. 1.pr.civ. Curtea constată caracterul nefundat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Apelantul însuși, a arătat în dezvoltarea motivelor de apel, că aprecierea primei instanțe este caracterizată de "acuratețe juridică", deci constituie o aplicare judicioasă a reglementărilor legale relative la prescripția extinctivă, însă criticile care le aduce sentinței apelate se concentrează pe aspecte care țin de starea de nevoie în care apelantul-reclamant s-ar afla în prezent.
Prejudiciul pretins de apelantul-reclamant, legătura acestuia cu accidentul suferit în timpul satisfacerii serviciului militar într-o unitate aflată în subordinea intimatului-pârât și stabilirea existenței unei fapte ilicite și a culpei unui/unor prepuși ai acestuia din urmă în producerea respectivului accident ar presupune o analiză asupra fondului pretențiilor deduse judecății, analiză care nu poate fi făcută de instanță în raport de exigențele Decretului 167/1958 care, prin art. 18, instituie obligația instanței ca, premergător oricărei analize asupra fondului, să verifice dacă nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
O asemenea obligație stabilită de legiuitor în sarcina instanței este expresia unei interdicții legale pentru aceasta de a proceda la judecata unor pretenții în privința cărora s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă, iar în ce îl privește pe titularul dreptului subiectiv civil dedus judecății echivalează cu refuzul concursului forței de constrângere a statului pentru valorificarea dreptului subiectiv pretins.
Având în vedere caracterul imperativ al normelor juridice relative la prescripția dreptului la acțiune, cât și principiul legalității care guvernează actul de justiție - principiu consacrat prin art. 123 alin. 1 din Constituția României și prin art. 2 alin. 1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - în speță nu se poate face abstracție de împrejurarea că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-apelant a fost adusă în fața instanței după împlinirea termenului legal de prescripție, pentru rațiuni care ar privi situația personală a acestuia.
Față de aceste considerente și de dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către apelant hotărârii atacate și, în consecință. În conformitate cu prevederile art. 296.pr.civ. va dispune respingerea apelului astfel susținut.
Văzând și dispozițiile art. 299 și urm. pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant domiciliat în mun. T,-,.C,etaj. 1,.5,județul T împotriva sentinței civile nr.950 din 09.07.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE cu sediul în B,--5,sector.5, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. GS/4 ex. / .
Tehnored. AP
Secția a III-a civilă-- Jud. fond:
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru
