Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 269/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA - CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 269/

Ședința publică din 20 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Carmina Orza JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 518 din 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul apelant avocat, lipsă fiind pârâtul intimat.

Procedura îndeplinită.

Recursul declarat a fost legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părții prezente la dezbateri asupra apelului.

Reprezentanta reclamantului apelant avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, desființarea în totalitate a hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru judecarea pe fond a litigiului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.02.2008 la Tribunalul Arad reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B și solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daune morale și 5250 lei cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul a arătat că în anul 1971 i s-a propus, de către secretarul de la de A să se înscrie în rândurile membrilor de partid și pentru că a refuzat ( făcând parte din cultul penticostal), în perioada 1971-1973 fost chemat la biroul comitetului de partid pentru a fi convins, a fost amenințat că va fi trimis la canal și nu i s-a aprobat transferul la Fabrica de Conserve G, a fost chemat de mai multe ori la securitate, iar din anul 1976, când unchiul soției sale, stabilit în SUA, i-a depus la Ambasada Americană suportul financiar și actele necesare emigrării cu toată familia, represaliile s-au întețit.

Reclamantul mai arată că a fost supravegheat în dosarul de urmărire informativă nr. 872/1979, numele conspirativ folosit fiind "Americanul," că era considerat un element fanatic și periculos, că, după plecarea din țară i s-a cenzurat corespondența, că fratele său a fost disponibilizat din armată, iar în 1984, când a murit tatăl său, nu i s-a permis intrarea în țară.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin A, a invocat excepția de prescripție a introducerii acțiunii, potrivit dispozițiilor art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958 care prevăd că: dreptul la acțiune în repararea prejudiciului, pe temeiul art. 998-1003 cod civil se prescrie în termenul de prescripție de 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 518 din 28 mai 2008 Tribunalul Arada respins acțiunea civilă exercitată de către reclamantul, împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - B, ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că obiectul acțiunii reclamantului este unul patrimonial reprezentând daune morale și că art. 1 din Decretul 167/1958 prevede că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar art. 3 prevede că termenul prescripției este de 3 ani.

Chiar dacă reclamantul a obținut dosarul de urmărire în 2007 el a cunoscut faptul că a fost urmărit, iar dovedirea prejudiciului se putea face cu orice mijloc de probă nu numai cu copia dosarului astfel că în cauză a intervenit prescripția dreptului la acțiune, situație în care instanța a respins acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 518 din 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în termen legal a declarat apel reclamantul criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului desființarea hotărârii pronunțate de tribunal conform dispozițiilor art. 297 Cod pr.civilă și trimiterea cauzei pentru rejudecare

în fond la prima instanță.

În motivarea apelului reclamantul a arătat că a chemat în judecată pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B în reprezentarea Statului Român, și a solicitat obligarea acestuia la daune morale în sumă de 500.000 Euro plus cheltuieli de judecată în sumă de 5250 Ron.

Dosarul de urmărire informativă a fost eliberat reclamantului de către CNSAS la data de 12.11.2007, dată de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune.

A invocat dispozițiile cuprinse în art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului unde se prevede că: orice persoană, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe de judecată chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane sau instituții care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Norma de drept la care se face trimitere, respectiv art. 3 din Decretul nr. 167/1958, precizează momente alternative de la care a început să curgă prescripția care sunt: fie momentul cunoașterii pagubei (care este momentul subiectiv) și a celui care produs-o, fie momentul obiectiv, de când persoana putea și trebuia să cunoască acele împrejurări.

considerat că nu se află sub incidența excepției procesuale invocate, atâta vreme cât dosarul de urmărire informativă cu nr. 872, întocmit filă cu filă de fosta securitate în timpul urmăririi reclamantului, a fost obținut de la CNSAS la data 12 noiembrie 2007.

Pe de altă parte practica și jurisprudența în materie au statuat că despăgubirile cerute de foștii deținuți politici repuși în drepturi după 18 ani de la căderea comunismului sau cele sub formă de daune morale, vor putea fi solicitate fie de persoanele în cauză fie de moștenitorii lor până la gradul IV inclusiv. Se conchide că aceste drepturi sunt imprescriptibile, principiu de drept avut în vedere și de CEDO la soluționarea cauzelor de acest gen.

A arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat în cursului anului 2008 o decizie de admitere a recursului declarat de petent pentru obținerea unor astfel de pretenții. Decizia a rămas irevocabilă. Cauza respectivă a fost o premieră absolută în istoria instanțelor din România raportat și la sumele admise ca pretenții, reprezentând daune morale, iar ulterior au apărut articole de presă întitulate "omul care stabilit prețul suferinței".

În baza celor susținute în cererea de apel, s- solicitat admiterea acestuia, să se dispună desființarea în totalitate a hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, cu cheltuieli de judecată.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport de motivele de apel invocate și dispozițiile cuprinse în art. 292 - 297 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, obiectul acțiunii reclamantului l-a constituit cererea acestuia de obligare a pârâtului la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daune morale motivat de faptul că în perioada regimului comunist reclamantul a fost persecutat urmărit și amenințat.

Chiar dacă obiectul cererii reclamantului are caracter patrimonial, trebuie avut în vedere faptul că reclamantul a obținut dosarul de urmărire informativă, nr. 872, la data de 12 noiembrie 2007 iar acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Arad la 25.02.2008, în termenul de prescripție de trei ani, prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958.

Decretul 167/1958 reglementează modul și momentul în care se calculează principalele termene de prescripție.

Principiul este acela că " prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită

De regulă nașterea dreptului la acțiune se produce în momentul în care dreptul subiectiv a fost încălcat.

În speța de față trebuie făcută deosebire în ceea ce privește nașterea dreptului la acțiune, după cum obligațiile își au izvorul într-un act juridic sau într-un fapt juridic.

În cazul faptelor juridice se poate întâmpla să treacă un anume interval de timp până la cunoașterea obligației și a debitorului obligației.

Potrivit art. 8 alin.1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubelor produse printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În cauza de față Curtea apreciază că reclamantul a putut cunoaște "atât întinderea pagubei cât și persoanele care răspuns de ea" doar în momentul în care a intrat în posesia dosarului de urmărire informativă nr. 872 întocmit de fosta securitate, adică la data de 12 noiembrie 2007.

A refuza reclamantului soluționarea "pe fond" a litigiului înseamnă a-i încălca dreptul la un proces echitabil consacrat de art.14 al.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice care stabilește că "Toți oamenii sunt egali în fața și Curților de Justiție. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află se fie examinat în mod echitabil și public de către un tribunal competent, independent și imparțial,stabilit prin lege".

Ca urmare, față de cele ce preced, Curtea stabilește că prima instanță în mod greșit a soluționat acțiunea în temeiul excepției de prescripție, prevăzută de art. 3 din Decretul 167/1958 context în care văzând că fondul cauzei nu a fost supus analizei, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă urmează să admită apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 518 din 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, să desființeze sentința civilă apelată și să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 518 din 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Desființează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red.CO/ 29.12.2008

Dact.NF/ 30.12.2008

Ex.2

Trib. Președinte.

Președinte:Carmina Orza
Judecători:Carmina Orza, Trandafir Purcărița

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 269/2008. Curtea de Apel Timisoara