Actiune in raspundere contractuala. Decizia 229/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2699/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.229
Ședința publică de la 09.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Corina Gabriela Buruiană
GREFIER - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, apelantul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.958/04.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, - și cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și SC " NORD" SA.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.03.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat consecutiv pronunțarea la 26.03.2009, 02.04.2009 și apoi la 09.04.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 958 din 04 iunie 2008, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea formulată de reclamanții și prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primar General, Primăria Municipiului B, SC Nord SA, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; a constatat nulitatea absolută a art. 3 din contractul de vânzare - cumpărare nr. 1119/23661/1996; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 151.127 euro, în echivalent lei la data plății; a admis cererea de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținută că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă, sub nr-, din 09 august 2007, și, reprezentați prin mandatar, în calitate de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primar General, Primăria Municipiului B, SC Nord SA, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul art. 1337 și următoarele și art. 966 și următoarele Cod civil, art. 50 din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 11, 20 și 44 din Constituția României, au solicitat:
Să se constate nulitatea absolută a art. 3 (mențiune) din contractul de vânzare - cumpărare nr. 1119/23661 din 29 octombrie 1996, încheiat cu Primăria Municipiului B, prin SC Nord SA;
Să se dispună angajarea răspunderii pentru evicțiune în sarcina pârâților și să fie obligați pârâții în solidar la plata următoarelor sume de bani:
- în principal, suma de 163.600 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând valoarea de circulație a imobilului cumpărat conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 1119/23661 din 29 octombrie 1996;
- în subsidiar, suma de 2.752 lei, actualizată, reprezentând prețul achitat pentru cumpărarea imobilului conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 1119/23661 din 29 octombrie 1996.
Să fie obligați pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 18 ianuarie 2005, reclamanții și, moștenitorii fostei proprietare a imobilului situat în-, sector 1, B, au revendicat imobilul, arătând că titlul statului nu este valabil, imobilul fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin sentința civilă nr. 11385 din 10 noiembrie 2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, nr. 23267/2005 (cu număr unic -), irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1018 din 09 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, și prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 93 R din 13 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Xa Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, s-a admis acțiunea în revendicare. Prin hotărârea instanței, actualii reclamanți au fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită imobilul din-,. 1, sector 1,
Examinând valabilitatea titlului statului, instanțele de judecată au reținut expres că prevederile Decretului nr. 92/1950 contravin Constituției României de la 1948 și dispozițiilor tratatelor internaționale la care România era parte. Prin urmare, instanțele au reținut că titlul reclamanților este preferabil (fiind mai bine caracterizat) titlului actualilor reclamanți, care au dobândit imobilul de la un neproprietar (statul nepreluând valabil imobilul).
În speță, contractul de vânzare - cumpărare nu a fost anulat sau desființat, compararea titlurilor neavând această finalitate, ambele titluri sunt valabile, dându-se preferință unuia dintre el, după anumite criterii. Astfel, nu este întrunită ipoteza prevăzută de dispozițiile legii speciale, respectiv art. 50 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea prețului, ci se aplică dreptul comun în materie, respectiv dispozițiile codului civil, art. 1337 și următoarele Cod Civil.
Prin acordarea preferinței celuilalt titlu de proprietate, reclamanții au fost tulburați în dreptul lor de proprietate ceea ce antrenează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, astfel încât calitate procesuală pasivă în cauză are Primăria Municipiului B și nu Statul sau Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora.
Faptul generator al tulburării a fost însă produs prin faptele vânzătorului.
Astfel, așa cum s-a reținut irevocabil prin hotărâre judecătorească, imobilul a fost preluat abuziv de către stat, acesta neavând un titlu valabil care i-ar fi putut da dreptul să vândă ceea ce făcea previzibilă o eventuală tulburare a dreptului de proprietate al cumpărătorului.
S-a reținut că nu pârâta a fost cea care a deposedat abuziv proprietarul, deoarece Primăria Municipiului B este o autoritate publică locală a statului care a deposedat abuziv și care a fost însărcinată printr-o dispoziție legală specială - Legea nr. 112/1995 - să se ocupe de aceste imobile, respectiv de vânzări, restituiri, etc.
Astfel, includerea clauzei de exonerare de răspundere pentru evicțiune, înseamnă să înlături răspunderea pentru propria faptă ceea ce este, în materie de evicțiune nulă conform art. 1339 Cod civil.
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat întemeiată cererea privind constatarea nulității absolute a art. 3 din contractul de vânzare -cumpărare nr. 1119 din 29 octombrie 1996.
Totodată, așa cum am arătat a avut loc o tulburare de drept din partea vânzătorului, iar faptul generator al evicțiunii este deposedarea nelegală a proprietarului, fiind îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii.
răspunderii vânzătorului pentru evicțiune presupune, conform art. 1337 și următoarele Cod civil, repararea prejudiciului suferit de cumpărătorul evins.
În privința prejudiciului, având în vedere că în cauză nu s-a aplicat dispozițiile speciale ale art. 50 din Legea nr. 10/2001, ci dreptul comun în materie, astfel încât cuantumul prejudiciului nu a constat în valoarea prețului reactualizat, ci în valoarea de circulație a imobilului pentru o despăgubire integrală, neexistând nici o culpă a reclamanților, titlul lor de proprietate este valabil, nefiind desființat.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit că această valoare este în cu antum de 151.127 euro, sumă la care a fost obligată pârâta, în echivalent la data plății.
Față de admiterea cererii principale și față de considerentele expuse anterior privind faptul generator al evicțiunii, tribunalul a admis și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Primăria Municipiului B și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În esență, Primăria Municipiului Bam otivat apelul în sensul că, este incidentă excepția lipsei calității procesuale pasive a municipalității (în condițiile Legii nr. 112/1995 și HG nr. 20/1996) deoarece suma ridicată din vânzarea apartamentului nu a fost însușită de instituția municipalității ci de Ministerul Finanțelor Publice (art. 39 pct. 1 lit. a din HG nr. 20/1996 și art. 13 alin. 6 lit. a din Legea nr. 112/1995) deoarece s-a constituit un fond extrabugetar pentru aceste sume la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, iar potrivit art. 51 alin. 2 și 3 din legea nr. 10/2001 (modificată prin Legea nr. 247/2005 și OUG nr. 184/2002) toate cererile referitoare la prețul reactualizat se fac la Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar (art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995). În acest sens, ca legitimare procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice este și art. 51 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001 (modificată prin Legea nr. 247/2005 și OUG nr. 184/2002) sumele fiind restituite numai de Ministerul Finanțelor Publice (persoană juridică în patrimoniul căreia s-a produs efectiv această îmbogățire).
Totodată, apelanta nu răspunde pentru evicțiune (nu sunt întrunite plata prețului și despăgubirile) iar sumele de bani nu se regăsesc în bugetul primăriei (există și clauza 3 din contractul de vânzare - cumpărare că vânzătorul nu răspunde, de evicțiune - filele 2 - 4 dosar curte).
Referitor la apelul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor (filele 7 - 16 dosar curte) în esență se invocă prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților de a solicita constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1119/23661 din 29 octombrie 1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, care conform Legii nr. 10/2001 expiră la 14 august 2002și deci nu se justifică chemarea în garanție, iar în condițiile în care a fost admisă acțiunea în revendicare, se impunea compararea titlurilor, fiind aplicabile regulile de drept substanțial, iar în cauză se impune reținerea cu autoritate de lucru judecat clauza exoneratoare de răspundere pentru evicțiune, chiar când s-a revendicat imobilul vândut în baza Legii nr. 112/1995, cumpărătorii fiind de rea credință. Se mai invocă și nerespectarea art. 1339 Cod civil, că reclamanții au cunoscut pericolul evicțiunii și că față de art. 60 Cod de procedură fiscală, cerea de garanție trebuia respinsă.
Totodată, obligația de garanție revine, în caz de evicțiune, exclusiv vânzătorului respectiv Primăriei Municipiului
De asemenea, în lipsa unei hotărâri irevocabile privind nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din speță, nu se poate stabili obligația de plată a prețului actualizat.
Se mai arată că acțiunea formulată este practic o acțiune de îmbogățire fără just temei, conform art. 50 din Legea nr. 10/2001 trebuind restituit numai prețul actualizat.
Se mai critică soluția că, reclamanți nu au fost dați în debit cu taxa judiciară la fond, taxă judiciară de timbru.
În final se arată că cererea de garanție este fără obiect iar în subsidiar neîntemeiată.
Apelurile sunt nefondate.
Cu privire la apelul Primăriei Municipiului
Acesta se axează în principal pe excepția lipsei calității procesuale pasive a municipalității (nu primăria a primit banii din vânzarea apartamentului) și pe faptul că în contractul de evicțiune există clauza exonerării și nu ar fi întrunite elementele pentru răspunderea în evicțiune (plata prețului și despăgubiri).
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a municipalității aceasta nu poate fi primită.
Deși, nu a fost invocată la fond, ci numai prin motivele de apel, se reține că, calitate procesuală (activă sau pasivă) semnifică titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție dreptul a cărui sancțiune o cere; este "traducerea procesuală a calității de titular al dreptului", puterea în virtutea căreia o persoană exercită o acțiune în justiție, justificată de un interes personal și direct (impropriu se vorbește în teorie de o "legitimare activă" și "legitimare pasivă").
Așa cum este prevăzut în art. 41 alin. 1 Cod de procedură civilă, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate sta în judecată. Potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, se arată când aceasta începe și când încetează iar interconexiunea dintre "calitate" și "interes" este existentă în acest caz.
La limită, putem spune că, calitatea procesuală este absorbită de "interes".
Or, în speță numai prin lege (în situații speciale) se stabilește forme distincte de legitimare procesuală.
A lega, cum face apelanta, lipsa calității de faptul că nu a primit banii din vânzare, nu este un element care să conducă prin sine însăși la faptul că nu are calitate procesuală pasivă.
Este clar că vânzătorul, Primăria Municipiului B, a delegat spre altă unitate subordonată efectuarea acestei operații, dar aceasta nu înseamnă că a pierdut calitatea procesuală pasivă.
Este corect că nu primăria nu a încasat prețul, dar aceasta nu este un element care să ducă la pierderea calității procesuale și nu înseamnă că și-a pierdut calitatea de vânzător (atât timp cât această calitate o are în acte) că prin lege, prețul primit prin vânzarea apartamentului a fost dirijat în bugetul Ministerului Finanțelor Publice, nu are relevanță asupra calității procesuale.
Ca atare, critica referitoare la evicțiune nu este întemeiată, instanța de fond dând corect și argumentat soluția în acest sens (aceasta este nulă conform art. 1339 cod civil - fila 176 verso din motivarea sentinței de fond).
Ca atare, ambele motive de apel fiind neîntemeiate nu pot fi primite.
Referitor la apelul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Și acest apel este nefondat.
Invocarea excepției prescripției în cazul unei acțiuni în constatarea nulității "absolute" a contractului de vânzare - cumpărare (prescripția dreptului material) nu poate fi primită.
În cazul nulităților absolute, nu se poate vorbi de prescriptibilitate iar invocarea dispozițiilor încetării aplicării Legii nr. 10/2001 la 14 august 2002 nu poate fi acceptată. În cauză nici-una din dispozițiile prevăzute de Decretul nr. 167/1958 (privind prescripția) nu operează așa încât critică este neîntemeiată.
Și problema admiterii acțiunii în revendicare, eventuala aplicării instituției cumpărării titlurilor, a regulilor de drept substanțial referitoare la situația vânzării bunului acestuia, nu pot fi reținute ca fiind motive de apel (cu atât mai mult cu cât nu au fost analizate și de instanța de fond) dar care practic reprezintă susțineri, care nu justifică, greșita sau nu a calității de chemare în garanție a apelantei.
Referitor la evicțiune, așa cum s-a arătat la apelul primăriei, nici această critică nu poate fi primită, cu atât mai mult că acea faimoasă clauză de exonerare de evicțiune ar avea autoritare de lucru judecat.
De, altfel dreptul reclamanților s-a născut de al data când au fost deposedați de apartament.
Nici buna sau reaua credință a proprietarilor nu au relevanță sub acest aspect cât timp există hotărâri judecătorești (care chiar dacă nu sunt irevocabile în opinia apelantei) sunt definitive și acte normative care stabilesc deposedarea abuzivă a foștilor proprietari (Legea nr. 247/2005).
În ce privește cererea de chemare în garanție a apelantei (art. 50 din Legea nr. 10/2001) nici acest motiv de critică nu este reținut, deoarece corect această cerere, față de dispozițiile legale în materie, cât prețul încasat de vânzător, de la apartament a intrat în bugetul apelantei, cererea este pe deplin justificată.
Motivul unei eventuale îmbogățiri fără just temei, deoarece este vorba de un preț actualizat, nu este întemeiat, deoarece nu a fost pus în discuția fondului, iar pe de altă parte nu constituie un motiv de apel care să justifice respingerea cererii de chemare în garanție.
De asemenea și invocare art. 60 Cod de procedură fiscală, în cauză nu are legătură și nu prezintă relevanță juridică în soluționarea apelului civil.
Nu se poate reține nici că obligația în garanție de evicțiune revine Primăriei Municipiului B, atâta timp cât nu aceasta a încasat prețul, dar și în situația când această clauză de exonerare a fost constatată nulă de instanța de fond.
Fără a mai face distincție între caracterul "definitiv" sau "irevocabil" al unei hotărâri judecătorești se reține că nici acesta nu este un motiv de apel întemeiat.
Ca atare nu poate fi reținută că cererea de garanție nu are obiect sau este neîntemeiată și în totalitatea lor motivele de apel nu pot fi primite, așa cum au fost formulate în scris de Ministerul Economiei și Finanțelor (filele 6 - 16 dosar curte).
În ce privește aderarea la apel formulată de și (filele 24 - 28 dosar curte).
În esență, reiterează motivele formulate de cele două apelante.
Pentru a nu mai relua argumentația care a stat la baza reținerii, că atât motivele de apel ale Primăriei Municipiului B cât și de Ministerul Economiei și Finanțelor, acestea nu pot fi primite.
De altfel o asemenea instituție juridică de "apel incident" nu este prevăzută în Codul d e procedură civilă, ci eventual o cerere de aderare la apel, conform art. 293 alin. 1 Cod de procedură civilă. Or, față de termenul când a fost formulată "aderarea la apel", anume "palul incident" acesta este tardiv și instanța reține ca fiind concluzii scrise pentru soluționarea fondului, urmând a nu mai da o soluție separată de respingere ca tardivă a cererii de aderare la apel, sau ca nefondată.
Ca atare, cum motivele de apel nu pot fi primite și sunt neîntemeiate, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă apelurile se vor respinge ca nefondate.
Conform art. 274 și următoarele Cod de procedură civilă și art. 298 Cod de procedură civilă vor fi obligate apelantele la plata a 6.009,71 lei cheltuieli de judecată, în apel către intimații - reclamanți reprezentând onorariu de avocat conform chitanței de la dosar.
Referitor la darea în debit cerută de apelanta Ministerul Economiei și Finanțelor de fond a intimaților - reclamanți, cum cererea decurge din aplicarea Legilor nr. 112/1995 și nr. 10/2001, se reține că sunt scutite de plata taxelor de timbru.
Văzând și dispozițiile art. 298 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de apelanta - pârâtă Primăria Municipiului B cu sediul în B,-, sector 5, și apelantul - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 958 din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și intimații - pârâți Municipiul B prin Primarul General cu sediul în B,-, sector 5, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și SC Nord SA cu sediul în B,-, sector 1, ca nefondate.
Obligă pe apelante să plătească intimaților - reclamanți suma de 6.009,71 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
.
9ex./27.05.2009
-3.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Corina Gabriela Buruiană
