Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1004/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.5906/2008
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 1004/
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererilor de recurs formulate de recurentele-""- șiîmpotriva sentinței civile nr.604 F din data de 17.06.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- (2515/2007), având ca obiect:"acțiune în răspundere patrimonială".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 04.02.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2009 și apoi la data de 18.02.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. civile nr.604 F din data de 17.06.2007, pronunțată în dosarul nr- (2515/2007), Tribunalul Ialomițaa admis în parte cererea formulată de reclamanta "" împotriva pârâtei; a obligat pârâta către reclamantă la plata următoarelor sume: 3.220,75 lei reprezentând indemnizație pentru concediu de odihnă, 790 lei salariu aferent lunii iulie 2005, sume încasate necuvenit și care se vor actualiza cu indicele de inflație începând cu data de 13.09.2007 și până la plata efectivă, suma de 852,28 lei reprezentând avansuri de trezorerie nejustificate și penalități de întârziere aferente, în cuantum de 852,28 lei; a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Pârâta a îndeplinit funcția de contabil in cadrul unității reclamante, începând cu data de 01.02.2004, astfel cum rezulta din contractul individual de munca înregistrat sub nr. -/18.02.2004, fiind numită contabil șef prin decizia nr. 3/01.03.2004 emisă de directorul societății.
Prin raportul de audit nr. 175 /13.09.2007, s-a reținut că pârâta a produs reclamatei un prejudiciu de 49.924,03 lei, care se compune din: 16.774,6 lei mărfuri ridicate din depozit și neachitate; 3.842,28 lei avansuri de trezorerie justificate cu documente necorespunzătoare; 3000 lei avansuri de trezorerie nejustificate până la data controlului; 9.533, 04 lei penalități de întârziere aferente avansurilor de trezorerie, determinate în conformitate cu Decretul 209/1996; 7.254,09 lei convorbiri telefonice internaționale efectuate în interes personal; 5.509,19 lei creanțe prescrise; 3.220,75 lei indemnizație concedii de odihnă încasate nejustificat; 790 lei salarii necuvenite.
Prin răspunsurile la interogatoriul luat pârâtei, aceasta a susținut că ridicarea mărfurilor din depozit s-a făcut cu acordul conducerii societății, bunurile fiind destinate salariaților ca stimulente - cadouri de Paști, de C, iar în ceea ce privește obiectele de inventar, a menționat că achiziționarea acestora s-a făcut pe baza necesarului întocmit de ea și de directorul executiv, având, de asemenea, acordul conducerii.
In cauză, pentru a se determina natura și întinderea prejudiciului produs reclamantei, pe perioada controlului, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare.
La concluziile raportului de expertiză au fost formulate obiecțiuni de către ambele părți, iar prin suplimentul la raportul de expertiză s-au stabilit și sumele reprezentând penalități de întârziere calculate la prejudiciul constând în avansuri ridicate din casierie și justificate cu întârziere, în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 209/1976.
Instanța de fond a reținut că pârâta nu este răspunzătoare pentru suma de 16.774,68 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor ridicate de aceasta din gestiunea depozitului.
Astfel, în ceea ce privește suma de 1.925,07 lei, reprezentând contravaloarea pachetelor acordate salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paști si C, față de existența referatelor întocmite de pârâtă și aprobate de conducerea societății, expertul a concluzionat că pârâtei nu-i poate fi imputată această pagubă, creată prin neachitarea mărfurilor ce au fost ridicate din depozitul reclamantei.
În ceea ce privește diferența de 14.849,61 lei pentru care expertiza contabilă a stabilit răspunderea pârâtei (motivat de faptul că nu există un acord scris al conducerii societății în sensul efectuării respectivelor cheltuieli), instanța, nu și-a însușit aceste concluzii, cu motivarea că, din actele dosarului rezultă fără echivoc că mărfurile ridicate și neachitate nu au fost însușite de pârâtă, aceasta neproducând o pagubă materială din vina sa, în sensul art. 270 Codul muncii.
Astfel, prima instanță a reținut că pârâta asigură conducerea executivă a societății, deși nu deține o fișă a postului care să cuprindă atribuțiunile acesteia, activitatea sa fiind cunoscută de către administratorul unic al societății, întrucât dispozițiile erau și sunt date de acesta, iar atunci când era cazul, în situații urgente, după luarea unor măsuri, pârâta i le comunică.
Suma de 14.849,61 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de protocol, apa acordată salariaților pe timpul caniculei, precum si diverse obiecte de inventar care se regăsesc in patrimoniul societății reclamante nu poate fi imputată pârâtei, în condițiile în care, în chiar cuprinsul raportului de expertiză se arată că administratorul societății și directorul executiv consideră că, pentru sumele reprezentând cheltuielile menționate, nu ar trebui să răspundă pârâta, doar lipsa încheierii unor documente legale corespunzătoare, fiind imputabilă acesteia.
Ca atare, instanța a apreciat că în ceea ce privește suma de 16.774,68 lei reprezentând mărfuri ridicate din depozit și neachitate, nu poate fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtei.
Pe baza concluziilor raportului de expertiză - potrivit cărora, din suma totală de 3.842,28 lei, reprezentând avansuri de trezorerie justificate cu documente necorespunzătoare nu poate fi reținută în sarcina pârâtei suma de 2.990 lei, reprezentând valoarea obiectelor de inventar care fac parte din patrimoniul firmei, conform listelor de inventar, bilanțului și balanței contabile, documente care poartă semnătura conducerii societății - instanța a reținut că prejudiciul produs de pârâtă este numai în valoare de 852 lei, reprezentând contravaloarea avansurilor de trezorerie justificate cu documente necorespunzătoare, la care se datorează penalități de întârziere în limita avansului, de 852,28 lei, conform art. 38 alin. (4) și (5) din Decretul nr. 209/1976.
Cu privire la suma de 3000 lei reprezentând avansuri de trezorerie nejustificate până la data controlului, s-a stabilit că a fost recuperată în întregime de societate, imediat după promovarea acțiunii, sub acest aspect pretențiile reclamantei fiind neîntemeiate.
De asemenea, cu privire la suma de 7.254,09 lei reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice internaționale efectuate de pârâtă în interes personal, instanța a constatat că a fost achitată integral, prin plățile făcute în perioada 29.06.2007-19.02.2008, așa cum se reținute în raportul de expertiză.
Cu privire la suma de 5509.19 lei, reprezentând creanțe neîncasate, de la clienții prescriși pentru care nu s-au făcut demersurile legale in vederea recuperării, instanța a reținut că pârâta nu are o fișă a postului, iar reclamanta nu a demonstrat că aceasta ar avea printre atribuțiile de serviciu și o astfel de obligație, respectiv de efectuare a demersurilor legale pentru recuperarea sumelor datorate de clienții rău platnici. Mai mult decât atât, din raportul de expertiză a rezultat că aproape în totalitate facturile neplătite provin din perioada de dinainte de a fi numită contabil șef, ceea ce a condus la concluzia lipsei vinovăției pârâtei în producerea pagubei provenind din nerecuperarea sumelor datorate de la diferiți clienți, sume pentru care a intervenit prescripția.
Aplicând prevederile art. 141 alin. 4 din Codul muncii, care interzice compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3220,75 lei, sumă actualizata cu indicele de inflație începând cu data de 13.09.2007 și până la plata efectivă.
Cât privește suma de 790 lei, reprezentând salariu încasat necuvenit, s-a reținut că, potrivit actului adițional la contractul de munca nr. 62/16.08.2005 înregistrat la I sub nr. -, începând cu data de 01.08.2005, s-a dispus majorarea salariul de încadrare al pârâtei, suma în discuție fiind primită de aceasta ca diferență de salariu pentru luna iulie, deși majorarea nu se dispusese de la data de 01.07.2005, situație ce face ca această sumă să fie considerată necuvenit încasată.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 272 alin. 1 din Codul muncii, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 790 lei, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 13.09.2007 (data constatării pagubei) și până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, recurenta reclamantă "" a arătat, în esență, următoarele:
- în mod greșit prima instanță a nesocotit concluziile expertizei contabile, stabilind că pârâta nu se face răspunzătoare pentru suma de 14.849, 61 lei și nu a avut în vedere facturile cuprinse în anexa 1-1/69 a actului de control, care privesc alte perioade decât perioada de vară în care a fost caniculă. În plus, dacă s-ar aprecia că în această sumă se regăsesc și cheltuieli de protocol, acestea ar fi trebuit să fie evidențiate corespunzător în contabilitate, iar nu să se emită facturi pentru un client fictiv "". Referitor la același capăt de cerere, prima instanță a nesocotit dreptul părții la apărare, în sensul că a respins obiecțiunea privind concluzia expertului în sensul că suma de 1.925,07 lei nu ar fi imputabilă pârâtei, reprezentând cadouri oferite salariaților de Paști și de
- avansurile nejustificate și penalitățile de întârziere aferente sunt imputabile pârâtei, care nu a avut aprobarea administratorului sau directorului executiv pentru achiziționarea unor bunuri fără documente legale de pe piața liberă. Chiar dacă aceste bunuri au fost înregistrate în patrimoniul societății cu ocazia inventarierilor efectuate, acestea nu erau necesare pentru desfășurarea activității, iar valoarea lor a fost stabilită de pârâtă în mod arbitrar, astfel încât se impune obligarea intimatei la plata sumei de 3.852,28 lei, rezultată în urma scăderii sumei de 3000 lei, integral recuperată cu dispoziția de încasare nr. 4/3.12.2007, din suma de 6.851,28 lei.
- soluția primei instanțe este greșită și sub aspectul obligării pârâtei la penalitățile de întârziere, întrucât suma de 3000 lei a fost achitată după promovarea acțiunii;
- referitor la creanțele pentru care s-a împlinit termenul de prescripție, s-a susținut că pârâta avea obligația de a organiza și conduce evidența contabilă, indiferent dacă avea sau nu o fișă a postului pentru funcția deținută, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 82/1991. Nu prezintă relevanță nici împrejurarea că o parte dintre creanțe sunt anterioare datei la care pârâta a fost numită în funcție.
- în privința cheltuielilor de judecată, instanța a încălcat prevederile art. 274 și 276 din Codul d e procedură civilă, respingând în totalitate acest capăt de cerere, câtă vreme cererea reclamantei a fost admisă în parte. Prin urmare, s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând cota-parte din onorariul expertului contabil plătită de recurenta reclamantă.
În susținerea cererii de recurs,recurenta pârâtăa arătat, în esență, următoarele:
- compensarea în bani a concediului de odihnă, reținută ca fiind nelegală de prima instanță, a fost efectuată din ordinul administratorului societății și s-a făcut pentru toți salariații, reprezentând, în realitate, contravaloarea orelor suplimentare prestate peste program, în timpul liber (concediul de odihnă), iar nu indemnizație de concediu.
- suma de 852,28 lei, reprezentând avansuri de trezorerie, a fost folosită în interesul societății, însă, instanța de fond în mod greșit a respins proba cu martori, prin care aceste susțineri puteau fi dovedite.
- suma de 790 lei în mod greșit s-a reținut că ar reprezenta salariul aferent lunii iulie 2005, întrucât, în fapt, ea reprezintă plata concediului de odihnă, care s-a efectuat conform recalculării pe anul respectiv.
Prin întâmpinarea depusă, recurenta reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de.
În recurs, nu au fost administrare probe.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat de recurenta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora compensarea în bani a concediului de odihnă, reținută ca fiind nelegală de prima instanță, a fost efectuată din ordinul administratorului societății și s-a făcut pentru toți salariații, reprezentând, în realitate, contravaloarea orelor suplimentare prestate peste program, în timpul liber (concediul de odihnă), iar nu indemnizație de concediu.
În mod corect, Tribunalul a reținut, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, că suma de 3220,75 lei a fost încasată în considerarea concediului de odihnă neefectuat.
Astfel cum rezultă din răspunsul la obiecțiunile formulate de recurenta pârâtă la raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 449 a dosarului instanței de fond), pe statele de plată privind această sumă se menționează plată concediu odihnă, neexistând nici un document în care să se facă referire la efectuare de ore suplimentare. Este adevărat că expertul semnalează existența unor situații similare în privința altor salariați, cărora nu li s-au imputat sumele respective, însă această împrejurare nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii în sarcina recurentei a obligației de restituire a sumei încasate necuvenit, cu încălcarea dispozițiilor legale.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 272 alin. 1 din Codul muncii.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei potrivit căreia suma de 852,28 lei, reprezentând avansuri de trezorerie, a fost folosită în interesul societății, astfel încât nu se justifică obligarea sa la plata acestei sume.
Situația de fapt rezultată din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză (filele 407-408 din dosarul instanței de fond) a fost corect reținută de prima instanță. Astfel, deși prin raportul de audit intern, au fost constatate nereguli privind modul de achiziționare a unor bunuri în valoare totală de 3.842,28 lei (fără să se întocmească un referat de necesitate aprobat și nici un alt document justificativ, la prețuri de învoială), din această sumă, prima instanță, omologând raportul de expertiză sub acest aspect, a scăzut valoarea obiectelor aflate în patrimoniul societății, înregistrate în contabilitate sau pentru care s-a constatat că există referat de necesitate.
În urma acestei operațiuni, rezultat suma de 852 lei, pentru care s-a constatat că se face răspunzătoare recurenta pârâtă.
Cum, în cauză, unitatea reclamantă a dovedit că recurenta pârâtă a prejudiciat-o prin fapta sa culpabilă costând în îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, prin nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 82/1991 referitoare la documentele justificative, în mod corect prima instanță a dispus obligarea sa la repararea prejudiciului produs, în temeiul art. 270 din Codul muncii.
Împrejurări cum ar fi existența unor cauze care să excludă culpa pârâtei sau o altă întindere a prejudiciului decât cea reținută prin raportul de audit puteau fi dovedite, nu cu martori, ci cu înscrisuri și expertiză contabilă, probe încuviințate de prima instanță.
Prin urmare, nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că instanța de fond în mod greșit a respins proba cu martori, prin care susținerile privind folosirea sumei de 852,28 lei în interesul societății puteau fi dovedite, întrucât proba testimonială nu era utilă cauzei. Astfel, prejudiciul produs angajatorului a fost pe deplin dovedit cu înscrisuri, ca și fapt ilicită și culpabilă a recurentei, care, la achiziționarea bunurilor, a procedat cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Neîntemeiată este și critica potrivit căreia în mod greșit s-a reținut că suma de 790 lei ar reprezenta salariul aferent lunii iulie 2005, întrucât, în fapt, ea reprezintă plata concediului de odihnă, care s-a efectuat conform recalculării pe anul respectiv, câtă vreme aceste susțineri nu își găsesc suportul în materialul probator administrat.
În mod corect, instanța de fond a reținut, având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză, la care recurenta pârâtă nu a formulat obiecțiuni sub acest aspect, că, potrivit actului adițional la contractul de munca nr. 62/16.08.2005 înregistrat la I, majorarea salariului de încadrare al pârâtei s-a dispus începând cu data de 01.08.2005. Or, suma în discuție a fost primită de recurentă ca diferență de salariu pentru luna iulie, deci cu o lună mai devreme, astfel încât, fiind necuvenit încasată, se impune a fi restituită.
Pentru considerentele expuse, Curtea văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de recurenta pârâtă, ca nefondat.
În ce privește recursul declarat derecurentareclamantă "",Curtea reține următoarele:
Este întemeiată critica recurentei potrivit căreia, în mod greșit prima instanță a nesocotit concluziile expertizei contabile și a stabilit că pârâta nu se face răspunzătoare pentru suma de 14.849, 61 lei.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, care se coroborează cu celelalte probe administrate, niciunul dintre documentele privind așa-numitele cheltuieli de protocol și cheltuielile cu apa acordată angajaților pe perioada caniculei, în baza cărora marfa a fost ridicată din depozit, nu conține elementele necesare pentru a se putea stabili destinația mărfii. Or, simpla semnătură a pârâtei de primire a mărfurilor nu îndreptățește concluzia efectuării acestui tip de cheltuieli, în condițiile în care nu există aprobarea administratorului pentru efectuarea lor.
Prin urmare, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința atacată, în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 14.849, 61 lei.
Referitor la același capăt de cerere, nu poate fi primită critica potrivit căreia prima instanță a nesocotit dreptul părții la apărare, în sensul că a respins obiecțiunea privind concluzia expertului potrivit căreia suma de 1.925,07 lei nu ar fi imputabilă pârâtei, reprezentând cadouri oferite salariaților de Paști și de Astfel, concluziile expertului se coroborează cu mențiunile din raportul de audit și cu anexele acestuia, din care rezultă data și valoarea facturilor pe baza cărora s-au oferit salariaților produse de sărbători. De altfel, deși în raportul de audit se face referire la depășirea plafoanelor aprobate de acționarul majoritar, această susținere nu este dovedită, astfel încât nu se poate reține că recurentei i-a fost produs un prejudiciu în acest cuantum, ce se impune a fi reparat.
Curtea va înlătura și susținerile recurentei reclamante potrivit cărora avansurile nejustificate și penalitățile de întârziere aferente sunt imputabile pârâtei, care nu a avut aprobarea administratorului sau directorului executiv pentru achiziționarea unor bunuri fără documente legale de pe piața liberă. Cum bunurile au fost înregistrate în patrimoniul societății cu ocazia inventarierilor efectuate, nu se poate reține că acesta nu ar fi utile și nici că reclamanta a suferit un prejudiciu care să justifice obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 3.852,28 lei, rezultată în urma scăderii sumei de 3000 lei, integral recuperată cu dispoziția de încasare nr. 4/3.12.2007, din suma de 6.852,28 lei, astfel cum se susține în cererea de recurs. . prejudiciului stabilită prin expertiză este de 852,28 lei, sumă la plata căreia în mod corect pârâta a fost obligată de prima instanță.
În mod just Tribunalul a stabilit, și cu privire la suma de 3000 lei reprezentând avansuri de trezorerie nejustificate până la data controlului, că a fost recuperată în întregime de societate, la câteva zile după promovarea acțiunii, prin dispoziția de încasare nr. 4/03.12.2007 sub acest aspect pretențiile reclamantei fiind neîntemeiate.
Referitor la penalitățile în privința cărora recurenta pretinde că s-ar datora pentru această sumă, Curtea reține că, la concluziile raportului de expertiză au fost formulate obiecțiuni de către ambele părți, iar prin suplimentul la raportul de expertiză s-a stabilit și suma reprezentând penalități de întârziere calculate la prejudiciul constând în avansuri ridicate din casierie și justificate cu întârziere, în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 209/1976.
Prima instanță în mod corect a dispus obligarea pârâtei la plata sumei astfel stabilite.
Nu poate fi primită nici susținerea societății recurente în sensul că pârâta era răspunzătoare pentru creanțele în privința cărora s-a împlinit termenul de prescripție, întrucât aceasta avea obligația de a organiza și conduce evidența contabilă, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 82/1991, indiferent dacă avea sau nu o fișă a postului pentru funcția deținută.
Cum, în lipsa fișei postului (care reprezintă documentul ce definește postul ca atare, în cuprinsul său fiind evidențiate obligațiile principale pe care salariatul și le asumă la încheierea contractului individual de muncă), angajatorul nu a făcut dovada că pârâta avea obligația de încasare operativă a tuturor creanțelor, astfel cum se susține în motivele de recurs, iar existența unei astfel de obligații nu poate fi prezumată, în mod corect instanța de fond a respins ca, neîntemeiat, acest capăt de cerere, stabilind în mod just că nu poate fi imputată pârâtei nerealizarea creanțelor în general, și cu atât mai mult a celor anterioare numirii sale în funcție.
De altfel, potrivit clauzelor contractului individual de muncă al pârâtei, atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, care ar fi trebuit să se constituie în anexă la menționatul contract.
Nu poate fi primită nici critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată.
Cum proba cu expertiză contabilă a fost solicitată de ambele părți, care au achitat în cote egale onorariul stabilit de instanță (filele 393-394), astfel cum a fost majorat (filele 439-441), Curtea reține că nu se impune obligarea pârâtei la plata în întregime către recurentă a sumei reprezentând partea din onorariul expertului stabilită în sarcina sa, așa cum s-a solicitat, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantei a fost admisă numai în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.604 F din data de 17.06.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- (2515/2007), în contradictoriu cu intimata -""-.
Admite recursul declarat de către recurenta -""- împotriva sentinței civile nr.604 F din data de 17.06.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- (2515/2007) în contradictoriu cu intimata .
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta și la plata sumei de 14.849,61 lei.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
Red./tehnored.
2.ex./18.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
