Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 10729/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10729

Ședința din Camera de Consiliu de la 10 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier

****************

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 26 noiembrie 2008 privind judecarea recursurilor declarate de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG J și pârâta, împotriva sentinței civile nr. 718 din 23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică de la 26 noiembrie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.

CURTEA

Asupra recursurilor de față

Prin cererea adresată Tribunalului Gorj și înregistrată sub nr-, petentul Spitalul Județean Tg.J a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata, să fie obligată aceasta la plata sumei de 1.758 lei reprezentând contravaloarea sporului de 50% la salariul de bază încasat în mod necuvenit în perioada 01.07.2005-31.12.2005, actualizată cu indicele de inflație până la data efectivă a plății și să se dispună rectificarea cu efect retroactiv a înscrierilor efectuate în carnetul de muncă în sensul eliminării sporului de 50% și încadrarea intimatei în Secția chirurgie I, începând cu data de 01.01.2006.

În motivarea acțiunii, petentul a arătat că intimata ocupă funcția de asistent medical principal în cadrul Secției chirurgie I, iar în perioada 01.07.2005-31.12.2005 a beneficiat în mod necuvenit de drepturi salariale reprezentând spor de 50% prin aplicarea incorectă a Anexei nr.2 pct.D(4) din Regulamentul de acordare a sporurilor aprobat prin nr.721/2005, ținând seama de faptul că la nivelul Spitalului Județean Tg.J nu au existat și nu există nici în fapt, nici în drept, blocuri operatorii, iar petenta și-a desfășurat activitatea în sala de operații.

A mai arătat petentul că, potrivit Ordinului nr.1443/2005, blocul operator reprezintă o structură de sine stătătoare nominalizată în structura organizatorică a unității sanitare cu paturi, cu personalitate juridică, sălile de operații care compun blocul operator fiind utilizate în program continuu 24 de ore din 24 și coordonate de un medic desemnat de conducerea unității.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată, arătand că acest spor se regăsește și în anexa nr.4 indice 2 din CCM nr.2678/12.12.2005 la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007.

La data de 12.03.2007 intimata a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței obligarea petentului intimat la acordarea sporului de 50% la salariul de bază în conformitate cu Ordinul nr.721/2005 raportat la.OUG nr.115/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr.125/2005, la plata integrală a acestui spor de la data de 01.01.2006 și până la zi actualizat cu indicele de inflație, să anuleze dispoziția prin care s-a dispus suspendarea acordării sporului de 50% începând cu data de 01.01.2006, să anuleze dispoziția prin care s-a dispus încadrarea și operarea în carnetul de muncă,asistent medical generalist principal, Secția chirurgie II fixe din,asistent medical generalist principal, Secția chirurgie II Bloc operator și să fie obligat petentul intimat să rectifice operațiunea din carnetul de muncă a cărei anulare o solicită și să o înscrie în carnetul de muncă la rubrica,meseria sau funcția", ,asistent medical generalist principal, Secția chirurgie II Bloc operator, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reconvenționale, intimata petentă a arătat că este salariata intimatului în funcția de asistent medical în cadrul Secției chirurgie II, iar în perioada 01.07.2005-31.12.2005 a beneficiat de sporul pentru condiții deosebit de periculoase de 50% din salariul de bază, prevăzut de Anexa 2 lit.D pct.4 din Regulamentul nr.721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.13 din UG. nr.115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2005, însă începând cu data de 01.01.2006 intimatul a suspendat neîntemeiat plata acestui spor.

Prin sentința civilă nr.614/28.03.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de petentul intimat și a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de intimata petentă, în sensul că a fost obligat petentul intimat la plata către intimata petentă a sporului de 50% din salariul de bază conform Ordinului nr.721/2005, pe perioada 01.01.2006-28.03.2007, suma urmând a fi actualizată la data plății efective, a fost obligat petentul intimat să asigure pe viitor plata sporului de 50% din salariul de bază către intimata petentă, a fost anulată dispoziția nr.105/06.02.2006 emisă de petentul intimat, a fost respins capătul de cerere privind anularea dispoziției prin care s-a dispus încadrarea și operarea în carnetul de muncă a mențiunii,asistent medical generalist principal, Secția chirurgie II fixe, a fost obligat petentul intimat să efectueze în carnetul de muncă al intimatei petente începând cu 01.01.2006 mențiunea,asistent medical generalist principal, Secția chirurgie II Bloc operator și a fost obligat petentul intimat la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul intimat, iar prin decizia nr.1606/19.06.2007, Curtea de APEL CRAIOVAa casat sentința nr.614/28.03.2007 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei pronunțată de instanța de recurs s-a decis ca, cu ocazia rejudecării, să se stabilească dacă în incinta recurentului există bloc operator, dacă intimata petentă își desfășoară activitatea în una din activitățile prevăzute în Anexele 4.1 - 4.6, urmând ca în raport de condițiile în care se desfășoară activitatea intimatei petentă, ce spor se aplică pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă eliberat în baza criteriilor prevăzute la art.5 din CCM în perioada 2005-2007, precum și cuantumul acestui spor în funcție de timpul cât prestează activitatea sau nu în blocul operator și data de la care se acordă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- și s-a dispus citarea părților.

Petentul intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii introductive și respingerea cererii reconvenționale, reiterând apărările din primul ciclu procesual și a depus la dosar statul de funcții începând cu 01.05.2007, Ordinul nr.1424/04.09.2007 privind modificarea și completarea Ordinului nr.721/2005, tabelul nominal cu personalul Secției chirurgie generală II care beneficiază de spor grupa a II-a de 15% începând cu data de 04.09.2007, CCM la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, CCM la nivelul Spitalului Județean Tg.J pe perioada 2006-2007, adresa nr.13342/27.07.2006, dispoziția nr.570/28.07.2006, buletinul nr.30/29.06.2006 de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 718 din 23 ianuarie 2008 respins acțiunea formulată de petentul intimat Spitalul Județean Tg. J împotriva intimatei petente.

A respins cererea reconvențională formulată de intimata petentă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Condițiile de acordare a sporului pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 50% din salariul de bază sunt prevăzute de UG. nr.115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2005 și de Regulamentul nr.721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de bază și au în vedere,personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocul operator., condiții pe care intimata petentă le îndeplinea în perioada 01.07.2005-31.12.2005, perioadă în care a beneficiat de acest spor.

Potrivit art.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi,blocul operator grupează toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri) medicale. În spitalele generale, profilurile medicale care utilizează blocul operator sunt: chirurgia generală, ortopedia, traumatologia și arșii, cardiologia, gastroenterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, oftalmologia, pediatria, oncologia, și serviciul de urgență.", iar potrivit art.1 din Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, publicat în Monitorul Oficial nr.12/06.01.2006,Blocul operator reprezintă o structură de sine stătătoare, ce este nominalizată în structura organizatorică a unității sanitare cu paturi, cu personalitate juridică."

S-a reținut astfel, că, doar începând cu data intrării în vigoare a Ordinului nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, deci, după perioada 01.07.2005-31.12.2005, blocul operator a devenit, din punct de vedere legal și administrativ o structură distinctă, de sine stătătoare, cu personalitate juridică, în cadrul unităților sanitare,

Până la intrarea în vigoare a Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, blocul operator nu a reprezentat o structură de sine stătătoare în cadrul unităților sanitare, ci exista ca o structură sui generis care grupa,toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri) medicale", în condițiile at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor de autorizare sanitară a unităților sanitare cu paturi.

Potrivit art.272 alin.1 din Codul muncii, singurul act normativ care reglementează răspunderea patrimonială a salariaților, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

In cazul de față, intimata nu a încasat de la angajator o sumă nedatorată, astfel încât, având în vedere prevederile legale menționate mai sus, instanța va respinge acțiunea formulată de petent ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea reconvențională, instanța reținut că începând cu data intrării în vigoare a Ordinului nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, deci, după perioada 01.07.2005-31.12.2005, blocul operator a devenit, din punct de vedere legal și administrativ o structură distinctă, de sine stătătoare, cu personalitate juridică, în cadrul unităților sanitare,

În ceea ce privește cererea de anulare a dispoziției nr.105/06.02.2006, s-a reținut că prin această decizie s-a suspendat acordarea sporului de 50% prevăzut în Anexa nr.2 pct.D 4 din Ordinul nr.721/2005 până la aprobarea înființării în structura organizatorică a blocurilor operatorii, începând cu 01.01.2006, astfel că a avut loc o modificare a salariului petentei printr-o dispoziție unilaterală a intimatului, fără acordul petentei, care poate fi invocata în termenul de 30 de zile prevăzut de art.283 alin.1 din Codul muncii, fapt ce nu s-a întâmplat.

Împotriva sentinței au declarat recurs Spitalul Județean de Urgență Tg. J și, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs, Spitalul Județean de Urgență Tg. J susține că instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii recurate motive contradictorii și străine de natura pricinii în sensul că, pe de o parte sunt invocate prevederile legale ce definesc blocul operator (art. 46 din ordinul nr. 713/2004, și art. 1 din ord. nr. 1443/2005), iar pe de altă parte se reține că, odată cu intrarea în vigoare a. nr. 1443/2005 " blocul operator a devenit, din punct de vedere legal și administrativ, o structură distinctă, de sine stătătoare, cu personalitate juridică în cadrul unităților sanitare".

Susține că instanța a făcut o interpretare greșită prevederilor. nr. 1443/1995, în sensul că a statuat că "doar începând cu data intrării în vigoare a. nr. 1443/2005 al privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, deci după perioada 01 iulie 2005 - 31 decembrie 2005, blocul operator devenit, din punct de vedere legal și administrativ o structură distinctă, de sine stătătoare, cu personalitate juridică, în cadrul unităților sanitare", ori actul normativ sus menționat nu reglementează decât modul de organizare și funcționare al blocului operator și nicidecum nu reprezintă un act normativ prin care blocul operator devine structură de sine stătătoare.

Mai susține că în mod greșit prima instanță reținut că "blocul operator există ca structură sui generis în condițiile art. 46 din. nr. 713/2004", iar pe de altă parte reține că " au fost inițiate prin adresa nr. 592 din 13.01.2006 și se află în curs de derulare, demersurile administrative pentru înființarea în drept a două blocuri operatorii în cadrul Spitalului județean Tg. J", ceea ce conduce la ideea că nu au existat blocuri operatorii în cadrul unității, ci doar săli de operație în cadrul fiecărei secții ce deservesc doar activitatea secțiilor respective. În sensul deservirii de către personalul ce urmează a fi încadrat în blocul operator a mai multor secții cu profil chirurgical.

Precizează că încadrarea petentei în Anexa nr. 3 pct. 2, spor grupa a II-a 5%, a avut la bază buletinul de determinare nr. 30/2006, sens în care s-a emis dispoziția nr. 570/2006, ținându-se cont și de faptul că petenta este încadrată în secția Chirurgie 2 și nu în blocul operator, aceasta desfășurându-și activitatea în condiții deosebite și nu în condiții deosebit de periculoase.

Recurenta-reclamată, în motive de recurs, susține că instanța de fond a făcut grave confuzii între structurile organizatorice conform actelor normative și condițiile efective de muncă ale salariaților, precum și între blocul operator unic centralizat și blocurile operatorii mici și mijlocii astfel cum sunt definite ele chiar de actele normative pe care instanța și-a întemeiat hotărârea.

Consideră că hotărârea nu este motivată în fapt și în drept față de cererea reconvențională formulată.

Pe fondul cauzei, consideră că instanța a dat interpretare total eronată probatoriului administrat în cauză, întemeindu-și soluția numai pe susținerile petentei intimate, fără a verifica susținerile sale

Ca urmare, dispoziția nr. 105, prin care s-a acordat sporul, este emisă la data de 06.02.2006, dar este dată cu efect retroactiv, respectiv cu data de 01.01.2006; că deși depus la dosarul cauzei 3 sentințe rămase definitive și irevocabile, prin care învedera instanței că această dispoziție a fost anulată în litigii similare, nu s-a făcut referire la acest aspect. Mai mult, dispoziția nu i-a fost comunicată, cum nu i-a fost comunicată nici dispoziția de rectificare a cărții de muncă. luând cunoștință de aceste documente în timpul litigiului.

Referitor la modificarea din carnetul de muncă, arată că petentul intimat nu a făcut dovada că aceasta s-ar fi operat în urma emiterii vreunei decizii/dispoziții.

Faptul că DSV G pus în vedere reclamantei, remedierea anumitor situații care nu sunt conforme cu ordinele ministerului, nu înseamnă automat că blocul operator nu mai funcționează sau că personalul medical sanitar nu mai este încadrat în acest loc de muncă. Că în blocul operator s-au efectuat intervenții chirurgicale pentru mai multe specialități, că se asigură personal 24 de ore din 24 de ore.

Precizează că, având în vedere locul de muncă în care este încadrată, reclamanta avea obligația să stabilească și sporurile prevăzute de art. 5 și urm. din Ordinul nr. 721/2005, iar în funcție de această expertizare să-i acorde sporul cel mai mare, dar reclamanta, pe lângă faptul că nu și-a îndeplinit și nu a respectat obligațiile ce decurg din lege și contractul colectiv de muncă, încearcă că o priveze și de drepturile salariale diminuând nejustificat venitul salarial.

Recursul formulat se Spitalul Județean de Urgență Tg. J se va respinge pentru următoarele considerente:

Din actele depuse în dosar rezultă că, pârâta este angajată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu J, în funcția de asistent medical principal la Secția Chirurgie II.

Că, reclamanta a beneficiat în perioada 01.07.2005 - 31.12.2005, de un spor de 50% la salariul de bază, pentru activitatea depusă în cadrul secției, în baza dispozițiilor din anexa nr. 2, lit. D, punct.4 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor OUG nr. 115/2004 modificată și completată prin Legea nr. 125/2005 și a avizului comun al Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Finanțelor Publice, prin care s-a stabilit că de acest spor beneficiază întreg personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocurile operatorii.

Potrivit mențiunilor din statul de funcții, reclamanta a desfășurat activitate în funcția de asistent medical principal la Secția Chirurgie II - sala de operație.

Din înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu declarația martorului, rezultă că activitatea reclamantei în perioada 2005-2008 (supusă analizei instanței în cauza de față), s-a desfășurat exclusiv în sala de operație a Secției Chirurgie II, existând o departajare certă între asistentele care au deservit blocul operator și celelalte asistente încadrate în secție.

Așa fiind, în perioada în litigiu, pârâta a desfășurat activitate efectiv la blocul operator, indiferent cum a fost definit. A participat efectiv la operațiile chirurgicale, activitate medicală care este specifică unei săli de operație și implicit unui bloc operator din care face parte sala de operații din punct de vedere organizatoric.

Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 1443 din 23.12.2005 al Ministerului Sănătății se cere pentru blocul operator atât din punct de vedere legal cât și administrativ, existența unei structuri distincte, de sine stătătoare, cu personalitate juridică în cadrul unităților sanitare, autoritățile unității spitalicești fiind obligate potrivit legii la întreprinderea măsurilor legale cerute de respectivul ordin.

Și cum aceste măsuri nu au fost întreprinse de către angajator, nefiind înființat un bloc operator cu personalitate juridică, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat pârâtul nu a mai beneficiat de sporul de bloc operator.

Se constată astfel că până la această dată blocul operator așa cum era definit de lege nu reprezenta o structură de sine stătătoare în cadrul unităților sanitare, din punct de vedere juridic, ci exista ca o structură exprimată generic care grupa " toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri) medicale", în condițiile art.46 din Ordinul 713/2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea a normelor de autorizare sanitare a unităților sanitare cu paturi.

Dacă aceasta este evoluția legislativă în ceea ce privește definirea blocului operator, în ceea ce privește starea de fapt, se constată că aceasta nu a suferit modificări în perioada analizată, locul de muncă al intimatului îl reprezintă secția de chirurgie 2, secție ce include sală de operații și salon aseptic.

Aceleași condiții de muncă au determinat încadrarea locului de muncă al pârâtului în categoria blocului operator sub imperiul Ordinului 713/2004 pentru ca ulterior același loc de muncă să fie apreciat că nu intră în categoria blocului operator ca urmare a incidenței Ordinului 721/2005, condițiile de muncă aferente postului nepresupunând nici o modificare în fapt.

Prin Legea nr. 125/2005, de aprobare a OUG 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din unitățile bugetare, la art. 13 se prevede:

"Art. 13- (1) în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:

e ) pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, dializă, personalul blocului operator, psihiatrie, medicină legală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de
- sterul Sănătății, cuantumul sporului este de 50-100% din salariul de bază.

Ordinul MS nr. 721/2005, a aprobat Regulamentul de acordare a sporurilor lasalariu pentru personalul din unitățile sanitare care, prevede:

Art.7. La acordarea sporului.s-au avut in vedere următorii factori care determina încadrarea.natura factorilor nocivi,. intensitatea de acțiune a factorilor nocivi,durata de expunere.alte condiții.

4.2. 3 Regulamentul de acordare a sporurilor, aprobat cu Ordinul MS nr. 721 /07.07.2005, prevede in Anexa 2, cap. D, punctul 4, acordarea unui spor de 50% pentrupersonalul mediu sanitar si auxiliar sanitar încadrat in blocul operator, fără insa sa fie definită explicit noțiunea debloc operator.

Acordarea sporurilor constituie o excepție tocmai pentru compensarea faptului ca nu pot fi eliminați factorii de risc de îmbolnăvire a personalului pentru lucru in condiții deosebit de ericuloase.

p.

Acordarea sporurilor:

- se face pe baza criteriilor stabilite (art. 7);

- este condiționată de existența Buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă (art. 5);

- nu este condiționată in niciun fel de faptul că un spital este autorizat sau nu;

- nu este condiționată de răspunsul organelor centrale la unele solicitări privind codificarea structurii organizatorice pe linie administrativă;

Suspendarea sporurilor se poate face numai după îmbunătățirea condițiilor de muncă (art. 17).

Enumerarea locurilor de muncă și activităților nu este exhaustivă pentru că nu s-ar justifica legislativ (ar fi un exces de reglementare) și nici nu este posibil să fie o enumerare atotcuprinzătoare a meseriilor și funcțiilor care pot beneficia de sporuri.

Acest principiu de reglementare se observa si in Legea nr. 125/2005 in care la art. 13 se completează enumerarea cu expresia.și altele asemenea.

În acest sens, noțiunea generică de bloc operator reunește toate meseriile și activitățile care au legătură cu actul medical operator.

Aceste modificări însă urmează a fi raportate la definirea locului de muncă astfel cum este ea reglementată de Codul muncii, știut fiind faptul că locul muncii este element esențial al contractului de muncă, potrivit art.10 Codul muncii.

Potrivit Legii 76/2002 locul de muncă este definit ca fiind " cadrul în care se desfășoară o activitate din care se obține un venit și în care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu", iar ppotrivuit art.2 din OUG 96/2003 locul de muncă este definit ca fiind " zona delimitată în spațiu, în funcție de specificul muncii, înzestrată cu mijloacele și cu materialele necesare muncii, în vederea realizării unei operații, lucrări sau pentru îndeplinirea unei activități de către unul ori mai mulți executanți, cu pregătirea și îndemânarea lor, în condiții tehnice, organizatorice și de protecția muncii corespunzătoare, din care se obține un venit în baza unui raport de muncă ori de serviciu, un angajator".

Locul muncii alături de felul muncii constituie unul din elementele esențiale ale contractului de muncă, așa cum am arătat care nu poate fi modificat ulterior decât prin acordul părților și în condițiile stabilite de lege.

Ori, atâta timp cât locul de muncă, datorită caracteristicilor sale intră în categoria celor definite de blocul operator, astfel cum este el definit în condițiile activității medicale - blocul operator fiind o concentrare a mai multor săli de operație, din motive economice, al asigurării condițiilor igenico-sanitare și de asepsie - este fără îndoială că în cauză atâta timp cât vom vorbi de o sală de operație din cadrul unei secții cu activitățile medicale desfășurate în aceasta ne aflăm în fața unui bloc operator, astfel cum este el definit de dispozițiile ce reglementează activitatea medicală.

Împrejurarea că motive economice sau de altă natură fac necesară organizarea sălilor de operații, astfel încât unitatea spitalicească că asigure o cât mai bună utilizare a resurselor economice și financiare, nu este de natură a modifica caracterele, între care și cele juridice ale unui loc de muncă, activitatea desfășurată în sala de operație fiind activitatea ce se circumscrie blocului operator.

Rămâne obligația angajatorului de a-și organiza activitatea în condiții de rentabilitate și în condițiile cerute de lege pentru conturarea blocului operator cu personalitate juridică.

Iar atâta timp cât aceasta nu este îndeplinită din culpa exclusivă a angajatorului, inactivitatea celui din urmă nu poate fi imputată angajatului ce lucrează în condiții de bloc operator, și care urmează să beneficieze de drepturile legale.

activitatea în condițiile prevăzute în Anexa nr.2, lit. D, pct. 4 din Regulamentul nr. 721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr.115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, reclamanta este îndreptățită, pentru perioada în litigiu, la acordarea sporului de 50%.

Recursul formulat de pârâta, se admite pentru considerentele ce se expun în continuare:

Cererea reconvențională formulată de pârâtă în ceea ce privește plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% începând cu data de 01.01.2006, motivele de fond analizate la soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant sunt deplin valabile. Dreptul recurentei pârâte de a beneficia de sporul de 50% nu s-a stins niciodată, el fiind determinat de faptul că reclamanta și-a desfășurat în continuare, deci și după data de 01.01.2006, munca în aceleași condiții.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea angajatorului de a anula dispoziția/decizia prin care s-a dispus încadrarea și operarea în carnetul de muncă "asistent principal PL, Secția Chirurgie II fixe" din "asistent medical principal PL Secția Chirurgie II -perator și înscrierea la rubrica "meseria sau funcția" a mențiunii "asistent medical principal PL Secția Chirurgie II -perator".

Potrivit dispozițiilor din Ordinul nr. 136 din 26 iulie 1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă

" Cu privire la înscrierile ce se vor face la capitolele din carnetul de muncă se stabilesc următoarele:

4.La capitolul IV:d) În coloana 5 se precizează, pentru muncitori, meseria, categoria și treapta de retribuire, iar pentru personalul, funcția, clasa și gradația"

Prin urmare, menționarea locului de muncă la coloana 5 din carnetul de muncă nu reprezintă o mențiune obligatorie. Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Normele de aplicare ale Decretului nr. 92/1976, cererea pârâtei-reclamante referitoare la rectificarea carnetului de muncă este nefondată.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea urmează să respingă recursul declarat de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Tg și să admită recursul declarat de pârâta . Sentința recurată urmează a fi modificată în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale, iar reclamantul-pârât va fi obligat să plătească salariatei, diferența dintre salariile calculate cu aplicarea sporului de 50% din salariul de bază conform nr. 721/2005, cuvenite pentru perioada 01.01.2006 - 10.12.2008 și salariile efectiv plătite în această perioadă în sumă reactualizată la data plății în raport de fiecare scadență lunară. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG împotriva sentinței civile nr. 718 din 23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

Admite recursul declarat de pârâta, împotriva aceleași sentințe.

Modifică sentința în sensul că admite în parte cererea reconvențională.

Obligă Spitalul Județean de Urgență Tg. J să plătească salariatei, diferența dintre salariile calculate cu aplicarea sporului de 50% din salariul de bază conform nr. 721/2005, cuvenite pentru perioada 01.01.2006 - 10.12.2008 și salariile efectiv plătite în această perioadă în sumă reactualizată la data plății în raport de fiecare scadență lunară.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red.jud.

4 ex/07.01.2009

fond: /

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 10729/2008. Curtea de Apel Craiova