Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 113/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 113/R/2008
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1718 pronunțată de Tribunalul Sălaj la data de 03.09.2007 în dosarul nr- privind și pe pârâtul, având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în răspundere patrimonială.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1718 din 3 sept.2007, Tribunalul Sălaj, a respins ca nefondată acțiunea reconvențională formulată de - "" - C-N împotriva pârâtului pentru obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 588,08 ei reprezentând daune cauzate societății și a dobânzilor legale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâtul a fost angajat al reclamantei reconvenționale C-N având funcția de responsabil marketing-dezvoltare în perioada 1 august - 30 noiembrie 2005, iar în perioada 1 decembrie 2005-28 februarie 2006 ocupat funcția de responsabil financiar-contabilitate.
Prin Decizia nr.25 din 29 decembrie 2006, pârâtului reconvențional i s-a imputat suma de 588,08 lei reprezentând cota parte cuvenită proporțional din prejudiciul produs reclamantei reconvenționale în legătură cu munca sa.
Pârâtului reconvențional i s-a imputat faptul că la recepția unei cantități de mere de la din Republica Mal ipsit o cantitate de 2430,64 kg mere în valoare de 838,57 lei, valoare din care pârâtul reconvențional este ținut să acopere o parte de 588,08 lei, corespunzător cu răspunderea sa la producerea prejudiciului.
Instanța a reținut că diferențele cantitative constatate la recepție reprezintă pierderi normale minime pe timpul transportului, deoarece transportul merelor se realiza în vrac, de la distanțe mari, cu mijloace auto de 20 de tone capacitate, diferențele constând între 0,5%-1,5% din cantitatea transportată.
Aceste diferențe constatate de către pârâtul reconvențional și de către ceilalți angajați ai reclamantei reconvenționale care aveau atribuții privind recepția materiei prime au fost înscrise direct pe actul de recepție. Aceste lipsuri cantitative reprezintă costuri legale aferente procesului de producție, înregistrându-se în evidențele contabile.
Reclamanta reconvențională putea obține contravaloarea cantității de mere care au lipsit la recepții de la furnizorul din Republica M în termenul de prescripție de 6 luni în cazul diferențelor cantitative și calitative conform prevederilor Decretului-Lege nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
Față de cele ce preced, instanța a respins ca nefondată cererea reconvențională.
Împotriva sentinței, reclamanta - "" - a declarat în termen recurs, solicitând modificarea în sensul admiterii cererii sale reconvenționale.
Apreciază că în mod greșit instanța a reținut că diferențele constatate sunt pierderi normale minime pe timpul transportului, deși chiar pârâtul a recunoscut aceste diferențe.
De fapt se mai critică netemeinicia sentinței și prin aceea că în cauză deși reclamanta a făcut dovada prejudiciului, a faptei culpabile a pârâtului dintre prejudiciu și faptă, instanța de fond nu a ținut cont de aceste elemente ale răspunderii civile și nici de probele de la dosar.
Se mai arată că sentința este netemeinică și nelegală și pentru că instanța a aplicat greșit și dispozițiile Decretului Lege nr.167/1958 privind prescripția extinctivă în condițiile în care prevederile acestui act normativ puteau fi invocate în situația în care cererea se îndrepta împotriva furnizorilor, pe când cererea reclamantei este îndreptată împotriva unui angajat,m care se face culpabil de nerespectarea obligațiilor de serviciu, atât în conformitate cu dispozițiile muncii cât și celor contractuale și conforme cu fișa postului.
Prin întâmpinarea de la dosar (fila 13-14), pârâtul s-a opus admiterii recursului apreciind sentința ca legală și temeinică.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din acțiunea promovată de reclamantă, aceasta susține că în virtutea atribuțiilor de serviciu, pârâtul ar fi trebuit să urmărească respectarea legislației în materie, derularea corespunzătoare a contractelor încheiate cu furnizorii de materie primă, în condiții neprejudiciabile pentru societatea reclamantă.
Paguba produsă societății în cuantum de 838,57 lei, reprezintă în fapt lipsa cantității de marfă constatată la recepția acesteia prin de intrare recepție, întocmit de gestionara de la furnizorul - SRL din Republica M în cantitate de 2430,64 kg,d ar care nu au fost comunicate cu furnizorul în termenul prevăzut de 48 de ore, și nici nu s-a luat nici o măsură ulterioară privind recuperarea.
Dar, este de știut că potrivit dispozițiilor art.270 și următoarele muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina și din legătură cu munca lor.
Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
În acest context, se impune a se sublinia faptul că pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a angajatului este necesar să existe printre altele o faptă prejudiciabilă, vinovăția angajatului, un prejudiciu și o legătură cauzală între faptă și prejudiciu.
În cazul din speță, pe lângă ceea ce corect a reținut instanța de fond în considerente, se constată că de fapt reclamanta nu a făcut dovada faptei prejudiciabile comisă de pârât în producerea prejudiciului.
În primul rând se constată că de fapt pârâtul nici nu a fost prezent la recepția mărfii, ocazie cu care se susține că s-a produs prejudiciu, acesta fiind delegat, potrivit actelor de la dosar, în alte locații.
Mai mult, trebuie subliniat faptul că raporturile de muncă ale pârâtului cu reclamanta au încetat la data de 31.03.2006 ori așa cum prevăd și dispozițiile art.4 alin.1 lit.a din Decretul Lege nr.167/1958, reclamanta trebuia ca în termen de 6 luni, respectiv, până în luna aprilie 2006, deci după plecarea pârâtului din societate, aceasta din urmă puteau să-și recupereze prejudiciu de la furnizor prin acționarea acestuia în judecată lucru care însă în mod nejustificat nu s-a făcut.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, raportat la toate criticile aduse sentinței, Curtea constată legalitatea și temeinicia acesteia, astfel că văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - "" - C-, împotriva sentinței civile nr. 1718 din 03.09.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - Pt.- - - -
în conc.matern.
Semnează
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
Red.AR
Dact./2ex.
07.03.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon
