Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

decizia civilă nr.12/ Dosar nr-

Ședința publică din data de 09 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător

JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma

Judecător: - -

Grefier: -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta- " SERV" SA - " TRANSILVANIA SUD" -, împotriva sentinței civile nr.1706 din data de 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 5 ianuarie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 09 ianuarie 2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 835/2.09.2008 a Tribunalului Sibiu,a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta - Serv.SA Transilvania SUD S, în contradictoriu cu pârâta, în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că sediul societății reclamante este în B, iar potrivit dispozițiilor art. 284 din Codul muncii, care prevăd în mod imperativ, la alin. 2 că cererile referitoare la cazurile prevăzute în alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința ori după caz sediul, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Brașov.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Brașov, sub nr-, iar prin sentința civilă nr. 1706/2008 fost declinată competența de soluționare, a dosarului, privind pe reclamanta - Serv " SA - Transilvania SUD S, și pârâta, în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Prin "instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are sediul" se înțelege instanța în raza căreia se află sediul social, nu instanța unde se află situată vreo sucursală sau filială a societății.

Reclamanta în cauza de față este - " Serv" SA cu sediul în B, societate cu personalitate juridică înființată prin HG nr.74/2005.

Aceasta are în componență 8 sucursale de întreținere și servicii energetice, fără personalitate juridică, prevăzute în anexa 2 din HG nr.74/2005 printre care și Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " Transilvania Sud" De asemenea, aceeași societate mai are în componență 42 de agenții de întreținere și servicii energetice, fără personalitate juridică, printre care și Agenția din S unde își desfășoară munca pârâta.

Astfel cum rezultă din art.3 alin.2 din anexa 1 din HG nr.74/2005, sucursala și agenția reprezintă sedii secundare ale - " Serv" SA, fără personalitate juridică. Asta înseamnă că nu pot sta în judecată, neputând fi subiecte de drept.

În exercitarea atribuțiilor societății - conform art.20 pct.A lit.e și art.20 lit.C pct.2 din HG nr.74/2005 - societatea - " Serv" SA a delegat competențe sucursalelor din teritoriu, inclusiv în materia reprezentării juridice în fața instanțelor de judecată.

În virtutea acestor competențe Transilvania Sud a promovat, în numele societății - " Serv" SA, acțiunea de față, având ca obiect recuperarea de la salariat a unor sume de bani primite necuvenit. Așadar, reclamantă în cauză este - " Serv" SA iar nu Transilvania Sud, care are doar un drept de reprezentare lapromovarea și susținerea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta - Serv SA - " Transilvania Sud", criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că Tribunalul Brașov, nu a observat cu atenție înscrisurile depuse și nu a ținut cont de competențele în materia raporturilor de muncă și reprezentării în instanță care au fost acordate de - Serv.

Se mai arată că sucursalele și agențiile din subordinea - Serv, reprezintă sedii secundare ale acesteia și în exercitarea atribuțiilor societății, în conformitate cu statutul societății, s-au delegat competențe sucursalelor din teritoriu, inclusiv în materia reprezentării juridice în fața instanțelor de judecată și a altor organe și de competență privind raporturile de muncă.

Se mai arată că prin hotărârea 6/2005 a fost delegată sucursalei, competența încheierii contractelor individuale de muncă pentru personalul din subordine, deci pentru personalul din cadrul sucursalei și agențiilor subordonate sucursalei " Transilvania Sud". Prin urmare, pârâta, are raporturi juridice de muncă cu - Serv SA, cu sediul în B și potrivit dispozițiilor art. 284 alin 2 din Codul muncii, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Brașov.

Examinând sentința în raport de criticile formulate în recurs, instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Prezenta acțiune a fost promovată de reclamanta - Serv SA - Transilvania Sud S, cu sediul în B, care este o agenție a Societății Comerciale " Serv" SA, fără personalitate juridică. Potrivit dispozițiilor art. 41 al. 2 din codul d e procedură civilă, asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Din interpretarea "per a contrario" a acestui text de lege, rezultă că, partea care nu are personalitate juridică, nu poate sta în judecată în calitate de reclamantă.

Criticile din recurs legate de faptul că societatea comercială cu sediul în B, și-a delegat prin statut o serie de competențe, inclusiv cele în materia reprezentării juridice în fața instanțelor de judecată și delegările de competență în materia raporturilor de muncă, nu poate fi primită. Prin actul despre care se face vorbire, respectiv, statutul societății, s-a avut în vedere noțiunea de reprezentare în instanță de către agențiile din teritoriu, ceea ce este un lucru diferit de promovarea în instanță a unei acțiuni în calitate de reclamant, care presupune existența capacității procesuale de exercițiu. Aceasta înseamnă existența aptitudinii de a avea folosința unui drept, de a-și valorifica singură acest drept în justiție, exercitând personal drepturile procesuale și îndeplinind tot astfel obligațiile procesuale. Ori în speță, prezenta reclamantă, nu are personalitate juridică și implicit capacitate procesuală de exercițiu, și în consecință nu poate promova acțiuni judiciare, în nume propriu.

În temeiul delegării prin statut a competențelor despre care s-a făcut vorbire mai sus, se prezumă că societatea comercială cu sediul în B, a consimțit la promovarea prezentei acțiuni, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei, revine Tribunalului București.

Față de cele ce preced, curtea apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins și sentința primei instanțe menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Decide:

Respinge recursul declarat de reclamanta " Serv" - " Transilvania Sud" B împotriva sentinței civile nr.1706/M/06.11.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 ianuarie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.-/21.01.09

Tehnored.AN/22.01.09 - 2 ex.

Jud. fond /

Președinte:Maria Carmen Tică
Judecători:Maria Carmen Tică, Daniel Marius Cosma

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Brasov