Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1414/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1414

Ședința publică din data de 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta Compania de Transport Public A împotriva sentinței civile nr. 1073 pronunțată la data de 25.06.2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat -, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea reclamantei recurente, lipsă fiind pârâtul intimat.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 16.10.2009 pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond asupra recursului.

Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii.

CURTEA,

Deliberând,constată următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 1073 pronunțată la data de 25.06.2009 de către Tribunalul Arad în Dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamantei - - A împotriva pârâtului - pentru obligarea la plata unei despăgubiri în sumă de 542 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin depășirea consumului normat de motorină cu 147 litrii, la autobuzul pe care l-a condus în luna noiembrie 2008.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că din documentația depusă de reclamantă și care constă în procesul verbal nr. 10238/18.12.2008, de analiză a consumului de carburanți, precum și a autobuzelor pe luna noiembrie 20085, nota privind determinarea consumului mediu de combustibil la autobuzele din dotarea reclamantei, cât și la cel pe care a lucrat pârâtul și fișa activității zilnice pentru autobuzul în discuție, rezultă că în luna menționată, respectiv noiembrie 2008, pârâtul a depășit consumul normat de motorină, consum calculat potrivit metodologiei stabilite în capitolul 1 al Ordinului nr. 14/1982 al Ministerului Transporturilor și.

A mai reținut Tribunalul că potrivit contractului individual de muncă încheiat la data de 13.04.1990, actului adițional la contractul individual de muncă nr. 10814/07.11.2007, a fișei postului și atribuțiilor pârâtului, acesta avea calitatea de șofer autobuz, și a depășit consumul de motorină utilizată în vederea desfășurării activității zilnic.

În condițiile art. 270 din Codul Muncii, răspunderea pârâtului intervine numai cu condiția producerii unui prejudiciu. Deși prin încheierea din data de 28 mai 2009 instanța a solicitat reclamantei precizarea modului de calcul al prejudiciului raportat la particularitățile tehnice ale autoturismului, aceasta nu s-a conformat, nu a făcut dovada prejudiciului creat de către pârât.

Prin înscrisurile depuse reclamanta nu a făcut dovada că prejudiciul este cert, respectiv că s-a produs, să fie dovedit și determinat, respectiv stabilit sub aspect pecuniar.

Astfel, reclamanta nu a depus cartea tehnică a autovehiculului pentru a se putea verifica consumul normat specific acestuia și nici nu a solicitat efectuarea unei expertize tehnice, pentru ca o persoană neutră și de specialitate să se pronunțe cu privire la existența vreunui prejudiciu creat de pârât reclamantei prin depășirea consumului normat.

În situația în care reclamanta făcea dovada prejudiciului cert cauzat de pârât avea obligația să facă și dovada faptului că prejudiciul cauzat s-a datorat din culpa acestuia.

În consecință, Tribunalul a considerat că nu poate reține răspunderea materială a pârâtului conform prevederilor art. 270 Codul Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta - -, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 07.08.2009, solicitând modificarea în tot a sentinței supusă reformării, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.

Sintetizând motivele de recurs ale reclamantei, care, în opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 8 și 9. pr. civ. Curtea constată că acestea s-au referit în esență la interpretarea eronată a probelor administrate în cauză de către judecătorii fondului, interpretare ce i-a determinat să rețină în considerentele sentinței recurate că pârâtul nu a putut să prevadă consecințele faptei sale.

Recurenta a mai adăugat că instanța de fond nu a ținut seama de procesul verbal, întocmit de comisia tehnică din cadrul societății, prin care s-a constatat depășirea consumului normat, nu cu 10, ori 20 de litri, ci cu 147 litri de motorină într-o singură lună, fără ca autobuzul să fi avut vreo defecțiune care să justifice un asemenea consum exagerat. Tot pentru dovedirea prejudiciului a fost depus la dosar și calculul consumului normat, precum și modul de stabilire a valorii prejudiciului, prin raportare la prețul mediu de achiziție a motorinei dată în folosință în luna respectivă și s-a explicat prin notele de ședință atașate la dosar la data de 22.05.2009 sistemul de calcul al prejudiciului.

Pârâtul intimat nu s-a prezentat în instanță și a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză nu s-au dovedit condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii materiale.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 304 ind. 1. pr. civ. Curtea constată următoarele:

Într-adevăr, prin demersul său judiciar, reclamanta tinde la recuperarea de la angajatul său a sumei de 542 lei, reprezentând echivalentul valoric al prejudiciului pretins a fi fost cauzat de pârât, cu ocazia depășirii consumului normat de carburanți de către autovehiculul pe care l-a condus, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe parcursul lunii noiembrie 2008.

Așa cum corect au observat judecătorii fondului, o atare obligație de despăgubire derivă din principiul consacrat prin art. 270 din Codul Muncii, potrivit căruia salariații răspund potrivit normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și in legătură cu munca sa. Prin raportare la normele procedurale cu caracter special în materie de probațiune, conținute de art. 287 Codul Muncii, potrivit cărora"sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare", Curtea constată că reclamanta s-a conformat imperativului art. 1169. civ. căci prin coroborarea înscrisurilor aflate la dosarul de fond rezultă îndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare antrenării răspunderii civile contractuale a salariatului,pentru pretinsele daune materiale, inclusiv fapta sa ilicită și personală, săvârșită în legătură cu munca sa, vinovăția angajatului și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs.

Astfel, conform actului adițional la contractul individual de muncă nr. 10814/07.11.2007, pârâtul este angajatul societății reclamante în funcția de șofer, iar printre atribuțiile sale înscrise în fișa postului se află și aceea de a circula economic, respectând încadrarea în normele de consum. Înscrisurile menționate mai confirmă și faptul, de altfel corect reținut de instanța de fond, că pârâtul are calitatea de gestionar cu privire la motorina utilizată în vederea desfășurării activității zilnice și responsabilitățile stabilite de Legea nr. 22/1969, privind gestionarea bunurilor.

În privința faptei ilicite, săvârșirea ei a fost confirmată prin Procesul Verbal nr. 10238/18.12.2008 întocmit în cadrul societății angajatoare și fisele activității zilnice pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare -, prin care se constată că în luna noiembrie 2008, autobuzul condus de pârât a depășit cu 147 litri de motorina consumul normat de 24,34 litrii/100 km (stabilit conform notei de la fila 12 dosar fond).

Este adevărat că în cursul judecății în fond a litigiului, reclamanta nu s-a preocupat în a dovedi că a calculat corect consumul normat al autobuzului, prin raportare la particularitățile tehnice ale autobuzului, scop în care ar fi fost utilă consultarea unui expert, proba trebuind a fi solicitată și administrată în conformitate cu dispozițiile art. 287 Codul Muncii, ceea ce nu s-a realizat, reclamanta neînțelegând să dovedească în aceste condiții pretențiile.

Concluzionând asupra celor mai sus expuse, instanța de recurs apreciază că judecătorii fondului au interpretat corect probatoriul administrat de reclamantă, din care nu rezultă că prejudiciul pretins a fi produs de către pârât este cert, astfel că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderi materiale, cum corect a hotărât prima instanță.

În baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, față de cele reținute mai sus, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania de Transport Public A împotriva sentinței civile nr. 1073/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.- /19.11.2009

Tehnored. /2 ex./19.-

Prim inst.: Tribunalul Arad -,

Președinte:Dumitru Popescu
Judecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1414/2009. Curtea de Apel Timisoara