Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1486/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1486
Ședința publică din data de 12 august 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Traian Logojan Cristina Pigui
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA-Direcția Silvică P, cu sediul în P, str. - -, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1379 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul, în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în S, Calea B nr. 50, județul P, și intimatul chemat în garanție SC NEAGRĂ SRL cu sediul în,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât, reprezentat de avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr. 39/30.07.2008 emisă de Baroul Prahova, lipsind reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA-Direcția Silvică P și intimata-chemată în garanție SC NEAGRĂ SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-pârât.
Avocat, pentru intimatul-pârât, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru intimatul-pârât, având cuvântul arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând corect împrejurarea că pârâtul a fost salariatul reclamantei în funcția de pădurar până la data de 12.01.2005 când i s-a desfăcut contractul de muncă, iar perioada în care a lucrat a avut ca atribuții, printre altele, gestionarea masei lemnoase și răspunderea privind modul de gestionare a acesteia.
De asemenea, precizează că intimatul a avut în gestiune și partida 1163/P care a fost dată în exploatare SC SRL în perioada 15.02.2004-30.04.2004 și respectiv în perioada 15.09.2004-15.10.2004, efectuându-se un control la Ocolul Silvic S în perioada martie - iulie 2004 care nu a vizat partida 1163/P pentru care face obiectul acțiunii și care nu a fost dovedit cu niciun act de control în care să stabilească prejudiciul imputat intimatului.
Totodată, menționează că în perioada controlului pârâtul îndeplinea funcția de muncitor silvic și nu mai avea în gestiune nicio partidă, iar partida 1163/P fiind în exploatare SC SRL până la data de 15.10.2004, perioadă în care paza juridică o avea societatea ce are partida în exploatare.
Astfel, din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond rezultă că prejudiciul a fost înregistrat în perioada exploatării partizelor 1507 AC, 1485 AC, 1506 AC, care nu s-au aflat în gestiunea intimatului, ci în gestiunea SC Neagră SRL, în urma câștigării licitației masei lemnoase în anul 2002.
Referitor la achitarea de către pârât a sumei de 7500 lei, se arată că această sumă a fost achitată de reprezentanții societăților comerciale ce au exploatat partidele, și anume SC SRL și SC Neagră SRL în urma înțelegerii cu reprezentanții OS
Așadar, sumele depuse la casierie cu titlu de acoperire a prejudiciului nu sunt în nume propriu ci??? din???contul societăților susmenționate, care sunt concesionare ale partidelor.
Pentru motivele învederate, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva pentru Direcția Silvică Pac hemat în judecată pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei de 33.662, 44 lei (RON) reprezentând prejudiciu cauzat Ocolului Silvic S în legătură cu gestionarea masei lemnoase de către pârât în calitate de pădurar la Cantonul nr.5 " " nr.1163/
În motivarea acțiunii s-a susținut de către reclamantă că pârâtul a fost încadrat în calitate de pădurar în baza unui contract de muncă pe durată nederminată în cadrul Ocolului Silvic S, iar cu prilejul unui control finalizat la 27 iulie 2004 prin raportul întocmit de Autoritatea Națională de Control-Garda Națională de Mediu, s-au constatat lipsuri în gestiunea din gestiunea pârâtului cu privire la cantitatea de 6623lemn în valoare de 407.659.000 lei (ROL).
Pe parcurs, pârâtul și-a luat obligația să achite din această sumă, prin angajament de plată suma de 13.233.000 lei (ROL). Dar pe parcurs, la casieria unității a fost depusă suma totală de 75.000 lei (ROL), astfel că pârâtul a recunoscut valoarea prejudiciului reținută în sarcina sa, iar în final a fost necesară retrogradarea acestuia în funcția de muncitor silvic, după care i s-a și desfăcut contractul de muncă, formulându-se și plângere penală împotriva sa.
Cu toate acestea, pârâtul nu a achitat întregul debit ce reprezintă prejudiciul, situație în care s-a formulat prezenta acțiune.
Pârâtul a formulat întâmpinare conform art.115 și urm.Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeate deoarece cele invocate de reclamantă prin acțiune nu corespunde realității întrucât controlul efectuat la Cantonul Silvic nr.5 arătat în acțiune nu vizează partida nr.1163/P gestionată de pârât, ci, din cuprinsul raportului întocmit de organele de control la 26.07.2004 rezultă că prejudiciul a fost înregistrat în partidele cu nr.1485AC,1506AC și 1507AC care nu s-au aflat în gestiunea sa ci a SC " Neagră" SRL care a obținut-o prin vânzare la licitație în anul 2002 și pentru care au fost emise autorizații de exploatare și întocmite procese-verbale de predare-primire a respectivelor partide de către reprezentanții Ocolului Silvic S și ai societății reclamante, situație în care în mod vădit nu este vizată partida gestionată de pârât cu nr.1163/P pentru care s-a sstabilit prejudiciul de 33.662,44 lei.
S-a mai arătat că măsurile de sancționare nu au legătură cu gestionarea partidei în litigiu, iar referitor la suma de 75.000 lei (ROL) a precizat că nu a fost depusă la reclamantă de către pârât, ci de către societățile comerciale care au preluat în exploatare partidele sus-arătate și care se fac vinovate de crearea prejudiciului, situație constată de altfel și în cazul altor pădurari aflați în situații similare.
De asemenea, raportul de evaluare nu este corect întocmit deeoarece nu s-a calculat volumul arborilor la specia fag și nici nu s-a stabilit corect diametrul arborilor ținându-se seama de măsura cioatei la înălțimea de 15 cm.
La data de 18.09.2007 pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a SC " Neagră" SRL pentru ca în eventualitatea admiterii acțiunii să fie obligată chemata în garanție să-i achite suma la care va fi obligat către reclamantă întrucât prejudiciul s-a creat în cele trei partide preluate de către această societate, cererea fiind admisă de instanță și introdusă în cauză societatea respectivă.
La data de 11.12.2007 chemata în garanție a formulat întâmpinare cerând respingerea acțiunii întrucât nu a creat niciun prejudiciu, iar partida nr.1163/P nu s-a aflat în exploatarea sa, pe de altă parte, față de natura litigiului, care este de muncă, nu se poate formula o cerere de chemare în garanție.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și cu expertiză salarizare întocmită de către.
După administrarea probelor, Tribunalul Prahova, prin sentința nr.1379 din 13 mai 2008, respins acțiunea reclamantei ca și cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiate.
În motivarea sentinței s-a reținut în esență că din probele administrate nu s-a putut stabili în sarcina pârâtului că a creat o pagubă în valoare totală de 40.765, 90 lei în dauna reclamantei, în condițiile în care notele de constatare vizează alte partide decât cea gestionată de pârât, iar angajamentele de plată și actele de control existente la dosar nu constituie probe pentru dovedirea prejudiciului pretins a fi cauzat de către pârât, neexistând o concordanță între suma solicitată prin acțiune și cele menționate în actele de control, emise unilateral de către reclamantă.
Faptul că au fost achitate diferite sume de bani reclamantei nu poate duce la constatarea recunoașterii pretinsului prejudiciu de către pârât, neexsitând o coroborare cu celălalte probe administrate în cauză, inclusiv cu expertiza ce a fost efectuată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeince și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Criticând sentința, reclamanta a susținut că prejudiciul cauzat de pârât rezultă atât din actele de control întocmite în cauză, cât și din depunerile de către acesta a unor sume de bani la casieria unității, recunoscând astfel comiterea faptei.
Totodată, instanța de judecată a apreciat în mod greșit concluziile raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât cu prilejul reprimirii în gestiune de către pârât a partidelor exploatate de către o altă societate comercială, nu a susținut existența vreunui prejudiciu, astfel că este singurul răspunzător de prejudiciul creat.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, pârâtul a funcționat în calitate de pădurar la Ocolul Silvic S, având în primire partida nr.1163/P, în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Sub un prim aspect este de observat că angajamentele de plată privind achitarea unor sume de bani de către pârâtul-intimat nu poate constitui un temei al admiterii acțiunii dacă cele menționate în acțiune sub aspectul prejuduciului nu se coroborează cu probe certe în legătură cu existența și cuantumul acesteia.
Pe de altă parte, posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție cum a invocat reclamanta, nu poate fi înlăturată de plano în cadrul litigiilor de muncă, întrucât această onstituție este reglementată de dispozițiile procedurale civile care constituie dreptul comun în materie de la care legislația muncii nu derogă.
În același timp este de observat că în perioada 15.02-30.04.2004 și respectiv 15.09-15.10.2004, partida gestionată o perioadă de timp de către pârât, a fost dată în exploatare către SC " " SRL care avea paza juridică a patrimoniului acestei partide, iar " Neagră" SRL a primit în exploatare partidele 1507AC, 1485AC și 1506AC, care nu se aflau în gestiunea pârâtului ci a acestui chemat în garanție, urmare licitației din anul 2002.
Prin constatările organelor de control s-a stabilit că prejudiciul invocat în acțiune s-ar fi produs în partida 1163/P și nu în alte partide, ceea ce necesita delimitarea cu certitudine a cuantumului prejudiciului existent în această partidă, siituație în care este fără relevanță angajamentul de plată asumat de către pârât pentru o parte din pretinsul prejudiciu.
Dimpotrivă, este de observat faptul că suma de 75.000.000 lei pentru acoperirea unui prejudiciu nu a fost depusă de către pârt, ci de către reprezentanții celor două societăți care au preluat în exploatare unele partide de la Ocolul Silvic S, ceea ce demonstrează și sub acest aspect nerelevanța amgajamentului de plată asumat de pârât.
În cauză este necesară efectuarea unei expertize tehnice silvice prin care să se stabilească cu precizie în raport de actele dosarului, cele existente la sediul reclamantei și constatările efectuate pe teren cu privire la existente, dimensiunile acestora și alte elemente relevante, în care dintre partide s-au localizat prejudicii referitoare la nejustificarea tăierii unor arbori, care este cuantumul acestor prejudicii și eventual perioadele în care au fost create, aceasta cu atât mai mult cu cât dn probele administrate în cauză rezultă și unele carențe de exploatare ale partidelor avute în exploatare de către cele două societăți cum reiese din înscrisurile depuse la dosar privind nejustificarea unor cantități de material lemnos rezultat în urma unor tăieri nejustificate.
Aceste considerente impun reluarea judecății și completarea probatoriilor, inclusiv cu expertiză de specialitate, pentru a se stabili cu certitudine existența prejudiciului, cuantuml acestuia, partidele în care s-a localizat, inclusiv cu privire la cele două societăți care aui preluat în exploatare unele partide, după care să se stabilească de către instanță, în mod cert, dacă pârâtul a acționat cu vinovăție în îndeplinirea atribțiile sale de serviciu, în calitate de pădurar pentru partida avută în gestiune și dacă s-a creat cu acest prilej un prejduciu de către pârât, în caz afirmativ precizându-se cuantumul acestuia și ce reprezintă, ținându-se seama și de actele dosarului și apărările formulate de pârât pe parcursul procesului.
În raport de cele ce preced și disp.art.304,3041și 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul de față, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, conform considerentelor expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Națională a Pădurilor "ROMSILVA"- Direcția Silvică P, împotriva sentinței civile nr.1379 din 13 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtul și chemata în garanție SC " Neagră" SRL și în consecință;
Casează cu trimitere sentința sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal conform considerentelor prezentei decizii,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 august 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Traian Logojan Cristina Pigui
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
3ex./16.09.2008
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
- -
Operator de date cu caracter personalâ
Număr notificare 3120/2006
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Traian Logojan Cristina Pigui