Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1760/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(7045/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1760R
Ședința publică din 20.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Bianca Antoaneta Scrob
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă - SRL, și de recurenta-intimată - împotriva sentinței civile nr.4349 din data de 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31020/3/LM/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-intimată prin avocat I cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.7540/28.07.2008, lipsind recurenta-reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta-intimată, prin avocat solicită admiterea recursului său, casarea sentinței civile în parte și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unui nou raport de expertiză sau admiterea obiecțiunilor formulate la data de 18.04.2008. Mai arată recurenta-intimată că în cauză a fost depus un raport de expertiză extrajudiciară care avea un cuantum, expertul desemnat de instanță a calculat prin raportul de expertiză alt cuantum, iar în urma răspunsului la obiecțiuni, expertul a ajuns la un rezultat diferit de cel al expertizei. De asemenea arată că nu au fost luate în considerare toate înscrisurile la cuantificarea prejudiciului. Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond putea proceda la compensarea acestora.
Cu privire la recursul formulat de recurenta-reclamantă solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4349/23.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte cererea principală precizată, formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta; a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 65693,58 lei și a admis cererea reconvențională precizată și completată, a obligat pe reclamanta-pârâtă la plata drepturilor salariale cuvenite pârâtei-reclamante pentru perioada 01.06.2005-14.12.2005, în raport de salariul de bază lunar, de 2500 lei și a dobânzii legale curse de la data introducerii cererii-13.10.2006 până la plata debitului principal, a obligat pe reclamanta-pârâtă la plata contribuțiilor de asigurări sociale pentru pârâta-reclamantă aferente următoarelor perioade: martie, aprilie, mai, iunie august, noiembrie, decembrie 2002, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai 2003, ianuarie-decembrie 2004, ianuarie-decembrie 2005, obligat pe reclamanta-pârâtă la restituirea carnetului de muncă al pârâtei-reclamante; a fost obligată pârâta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta-pârâtă, în sumă de 2000 lei.
În considerente a reținut că pârâta-reclamantă a avut calitatea de salariată a reclamantei-pârâte în funcția de agent turism și apoi director al Filialei C, raporturile de muncă încetând prin demisie, la data de 14.12.2005, sens în care s-a emis decizia 31/16.01.2006.
Prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice postului, încasarea în numerar a contravalorii serviciilor fără a emite chitanțe și facturi fiscale, precum și emiterea de facturi fără emiterea de chitanțe (încălcându-se și Legea contabilității nr. 82/1991), salariata a produs angajatorul un prejudiciu în sumă de 65693,58 lei, nefiind dovedite în totalitate pretențiile reclamantei, care a solicitat suma de 81.528 lei.
Îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu s-a concretizat într-o pagubă cu valoare economică pentru angajator, fiind dovedită legătura de cauzalitate între cele două fenomene.
Prejudiciul este real și cert, întinderea acestuia fiind determinată, prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, în baza datelor economice concrete rezultate din evidențele contabile ale societății comerciale.
Fapta a fost săvârșită cu vinovăție, salariata având capacitatea de a-și reprezenta rezultatul negativ, ilicit al acesteia, cât și voința liberă în desfășurarea conduitei sale.
Îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 270 Codul munii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit al celui care a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului, atrage răspunderea patrimonială a pârâtei, urmând ca acțiunea principală precizată să fie admisă în parte, pentru suma de 65693,58 lei.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța a reținut următoarele: potrivit mențiunii din carnetul de muncă al reclamantei, începând cu data de 10.02.2003, salariul de bază lunar al pârâtei-reclamante a fost de 25.000.000 lei vechi. Afirmația reclamantei, cu privire la cuantumul salariului este susținută și de adeverința de salariu eliberată de angajator la data de 24.08.2005, sub nr. 459.
Deși, reclamanta-pârâtă a invocat actul adițional nr. 21 din 10.01.2005 care stabilește salariul pârâtei-reclamante la suma de 3.500.000 lei vechi, instanța a reținut, în urma verificării de scripte, că semnătura de pe acest înscris nu aparține salariatei.
Potrivit art. 163 Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Angajatorul, căruia îi revine sarcina probei, potrivit art.287 Codului muncii, nu a dovedit că a efectuat plata salariului pentru intervalul perioada 01.06.2005-14.12.2005, urmând ca cererea reclamantei să fie admisă.
De asemenea, angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a contribuțiilor de asigurări sociale, prevăzută de art.40 lit. f) Codul muncii, pentru martie, aprilie, mai, iunie august, noiembrie, de 2002, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai 2003, ianuarie-decembrie 2004, ianuarie-decembrie aspect ce rezultă și din comunicarea făcută de DGFP-MB/ 5 instanței, astfel că cererea sa în acest sens a fost admisă.
Instanța a admis și cererea de obligare a angajatorului la predarea carnetului de muncă salariatei, față de dispozițiile art. 4 din Decretul 92/1976, care stabilesc obligația de înmânare a carnetului de muncă titularului, la încetarea activității, completat cu toate înscrierile la zi.
Reținând culpa procesuală a pârâtei-reclamantei, față de admiterea cererii principale, în temeiul art. 274. pr. civ. aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul expert judiciar.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenta - SRL și recurenta-reclamantă, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului său, recurenta-reclamanta a arătat că prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice postului: încasarea în numerar a contravalorii serviciilor fără a emite chitanțe și facturi fiscale precum și emiterea de facturi fără emiterea de chitanțe, încălcându-se dispozițiile Legii Contabilității nr. 82/1991, salariata a produs angajatorului un prejudiciu de 65693,58 lei astfel cum instanța de fond a constatat.
Hotărârea este lipsita de temei legal privind obligația reclamantei-pârâte la plata drepturilor salariale cuvenite pârâtei-reclamante pentru perioada 01.06.2005-14.12.2005 în raport de salariu de bază lunar de 2500 lei și dobânzii legale de la data introducerii cereri de la 13.10.2006 până la plata debitului principal.
Eronat la pagina 2 alineat final instanța a reținut potrivit mențiunii din carnetul de muncă al reclamantei începând cu data de 10.02.2003 salariu de bază al pârâtei-reclamante a fost de 25.000.000 ROL, deoarece din examinarea cărții de muncă pozițiile 50-60 rezultă că la 01.01.2005 s-a modificat funcția și salariul la 3.000.000 ROL la 3.500.000 ROL, iar la 01.07.2005 s-a schimbat salariul conform deciziei nr. 31/16.07.2005 la 350 RON și la 14.12.2005 prin decizia nr. 31/16.01.2006 i s-a desfăcut contractul de muncă conform art. 797din Codul muncii.
Adeverința de salariu nr. 459/24.08.2005 nu a fost înregistrată la.
A fost eliberata la cererea pârâtei-reclamante pentru a putea dobândi un credit bancar și nu reprezintă salariu primit de aceasta conform statului de salariu care nu a fost contestat de aceasta.
Greșit recurenta a fost obligată la plata contribuțiilor de asigurări sociale pentru pârâta-reclamantă, deoarece Laf ăcut dovada plații contribuțiilor de asigurări sociale prin înscrisurile depuse la dosar aspect ce nu a fost evidențiat din adresa depusă la instanța de către P-MB/ 5, pentru care - Lae fectuat plata contribuțiilor de asigurări sociale pentru toți angajații, în speță pârâta fiind angajată cu contract de muncă individual înregistrat la. B i-au fost achitate integral aceste contribuții.
Greșit recurenta a fost obligată la restituirea carnetului de muncă, pentru că acesta a fost returnat pârâtei-reclamante la data de 07.11.2007 conform procesului-verbal de conciliere depus la dosarul cauzei.
Pentru aceste motive recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței de fond în sensul respingerii cererii reconvenționale ca neîntemeiată.
În susținerea recursului său, recurenta arată că a fost chemata în judecată pentru ca instanța să dispună obligarea sa la plata despăgubirilor bănești în sumă de 81.528 RON către reclamantă.
În temeiul actului adițional la Contractul de societate și Statutul - SRL, autentificat sub nr. 885/26.07.2000 la Biroul Notarului Public " " pârâta-reclamantă a devenit asociat al - SRL dobândind 15 părți sociale, reprezentând 15% din întreg capitalul social.
De asemenea, recurenta a încheiat cu societatea reclamantă, al cărei asociat este, contractul de muncă nr. 3222/01.10.2000 pe perioadă nedeterminată având funcția de agent de turism.
Ulterior, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 3/28.07.2003 s-a stabilit deschiderea unui punct de lucru la C și în acest sens s-a încheiat un act adițional la Contractul de societate autentificat sub nr. 1678/30.07.2003 Ia Biroul Notarului Public " ".
Deși recurenta nu a avut nicio discuție în acest sens cu ceilalți doi asociați, după deteriorarea relațiilor dintre ei, recurenta a aflat de existența actului adițional nr. 21/10.01.2005 la contractul de muncă menționat mai sus, fără ca recurenta să semnez acel act adițional.
Prin încheierea de ședința, în urma verificărilor de scripte,
instanța de fond a constatat că semnătura de pe actul adițional nr.
21/10.01.2005 din dreptul numelui recurentei-reclamante nu aparține acesteia.
În consecință, pârâta-reclamantă îndeplinea în cadrul societății funcția de agent de turism și avea salariul brut în cuantum de 2500 lei.
Mai mult, recurentei-reclamante nu i s-a întocmit fișa postului, iar în
cadrul punctului de lucru erau angajate mai multe persoane care aveau obligația să întocmească chitanțe și facturi atunci când se impunea și recurenta nu se afla în incinta sediului. În această situație recurentei nu-i poate fi imputată suma de bani solicitată prin cererea de chemare în judecată.
Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, acest aspect nu reiese din nicio probă administrată în cauză de către reclamantă.
Societatea angajatoare nu a depus la dosarul cauzei o fișă a postului din care să reiasă care erau atribuțiile de serviciu ale recurentei pentru că o astfel de fișă a postului nici nu există.
În cadrul filialei C existau mai mulți angajați care aveau printre atribuțiile pe care le exercitau și pe acelea de a încasa în numerar contravaloarea serviciilor și de a emite facturi fiscale și chitanțe. De altfel, din studierea facturilor și chitanțelor emise se poate observa că scrierea acestora nu aparținea unei singure persoane.
Având în vedere aceste aspecte, recurenta consideră că nu se poate stabili în sarcina recurentei-reclamante vinovăția în producerea prejudiciului stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză și nici nu se poate stabili legătura de cauzalitate între fapta prejudiciabilă (care nu s-a stabilit prin probatoriul administrat ca aparține în exclusivitate pârâtei) și presupusul prejudiciu produs reclamantei.
În data de 12.12.2005 recurenta a comunicat pe fax angajatorului, - SRL, demisia sa motivată de faptul că după închiderea punctului de lucru din C, deși în repetate rânduri recurenta a încercat clarificarea situației sale, nu a primit nici un răspuns și nici un alt loc de muncă și de asemenea, nu i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite.
La Adunarea generală extraordinară din data de 14.10.2005 recurenta nu putut participa întrucât nu au fost respectate dispozițiile legale privind convocarea - art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, fiind convocată cu doua zile înainte de data desfășurării Adunării generale extraordinare, adică pe data de 12.10.2005, printr-un mesaj fax transmis la ora 17.11.2005.
La Adunarea generală extraordinară a asociaților din data de 14.10.2005 s-a decis suspendarea activității punctului de lucru din Constanță începând cu data de 01.11.2005, punct de lucru în care recurenta își desfășura activitatea în mod efectiv, deși nu existau motive temeinice așa cum recurenta arătat în răspunsul pe care l-a formulat și transmis la data de 24.10.2005 la sediul central al societății.
În momentul în care s-a decis suspendarea activității punctului de lucru din C nu a fost prezentată o situație financiar-contabilă din care să rezulte pierderi ale punctului de lucru iar societatea nu avea cum să constate fără o astfel de situație "pierderile financiare semnificative și lipsa de numerar din casierie" care au fost invocate în cererea de chemare în judecata.
În ceea ce privește actele financiare ale punctului de lucru din C, recurenta menționează faptul că acestea au fost prezentate societății în fiecare lună, și nu a existat nici o solicitare de predare a documentelor societății căreia să nu i se dea curs.
De altfel, se poate lesne observa faptul că societatea nu are un punct de vedere unitar cu privire la data de când recurenta nu a predat documentele financiare ale punctului de lucru, întrucât în Procesul verbal al Ședinței Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 14.10.2005 menționează faptul că nu a predat documentele contabile pe ultimele trei luni de activitate (adică din iulie 2005), iar în cererea de chemare în judecată afirmă faptul că recurenta nu a predat documentele contabile din luna martie 2005.
Plângerile telefonice ale diverșilor prestatori de servicii turistice menționate în cererea de chemare în judecată nu sunt reale, întrucât și daca acestea ar fi existat ar fi fost adresate inițial punctului de lucru din C și ulterior sediului central. Asemenea plângeri nu au fost adresate punctului de lucru din
Registrele de casa ale punctului de lucru din C nu au fost rescrise. Ultima dată recurenta a achiziționat pentru punctul de lucru 6 registre de casă, documente care nu au regim special, datorita faptului că se emitea factura numai dacă recurenta cumpăra mai mult de 5 astfel de registre. Din aceste registre doar unul a fost folosit, iar celelalte 4 nu au fost găsite la sediul punctului de lucru cu ocazia inventarului din 25.10.2005 întrucât recurenta le avea acasă unde sunt și în prezent. Acest ultim aspect este motivat de faptul că de cele mai multe ori, volumul de muncă fiind mare, recurenta completa aceste registre și acasă.
În ceea ce privește activitatea desfășurata, fiind un punct de lucru al societății SRL, serviciile turistice-prestate clienților de Agenția din C reprezentau de fapt revânzarea pachetelor turistice ale altor agenții de turism.
Fiecare pachet turistic avea un comision propriu care intre 8 -10% aspect ce reiese din contractele încheiate cu furnizorii și care în prezent se afla în posesia recurentei-reclamante.
Prestările de servicii tiket-ing (vânzări bilete de avion) au un regim deosebit față de celelalte categorii de servicii turistice astfel încât nefiind agenție IATA, biletele de avion se vând prin intermediul unei alte agenții.
Comisionul pentru revânzarea biletelor de avion este de maxim 4-5%, inclusiv agenția din B a - SRL care este de mai mulți ani în circuitul agențiilor de turism beneficiază de acest comision în limitele precizate mai sus.
În toată perioada în care recurenta a desfășurat activitatea în cadrul societății a respectat dispozițiile legale și nu a prejudiciat în nici un mod societatea.
În ceea ce privește încheierea polițelor medicale de călătorie recurenta solicită ca instanța să aibă în vedere următoarele aspecte:
Societatea Global Business SRL nu are ca obiect de activitate principal sau secundar, intermedierea în vederea încheierii de contracte de asigurare, așa încât recurenta nu poate fi acuzată de desfășurat activități concurente cu acelea societății și nici nu a prejudiciat societatea prin încheierea polițelor de asigurare medicala de călătorie.
Chiar și în situația în care societatea ar fi avut ca obiect de activitate încheierea de asigurări medicale de călătorie, - SA nu încheia contracte de colaborare cu persoane juridice, ci doar cu persoane fizice.
În conformitate cu adresa nr. 7343/02.10.2006 a Sucursalei C a - B SA și a contractului de agent, rezultă faptul că recurenta a fost agent de asigurare la din 08.12.2000, cu mult timp înainte de a fi angajată a societății reclamante și a continuat să fie și ulterior întrucât doar așa se puteau încheia asigurări medicale de călătorie pentru clienții punctului de lucru, neîncheind contracte de colaborare cu persoane juridice.
De asemenea, din anexele 7 și 8 ale întâmpinării depuse la dosarul de fond, reiese în mod clar faptul că nivelul comisionului acordat pentru asigurările medicale de călătorie în străinătate este de 15% din primele de asigurare din care 10 % este reținut de societatea de asigurare cu titlu de impozit la sursa, comisionul de 40 % menționat în cererea de chemare în judecată nu poate fi avut în vedere.
Nu a existat nici un contract de colaborare între societatea reclamantă si pe care recurenta sa-l fi reziliat.
În privința societății de asigurare, a existat un contract de colaborare cu acesta societate, însă în cursul anului 2005 a fost preluata de către, aceasta din urma societate nefiind de acord să preia contractele de colaborare încheiate de.
Astfel că a reziliat contractele de colaborare încheiate, inclusiv pe acela pe care îl avea cu societatea reclamantă.
Cu privire la capătul de cerere privind producerea unui prejudiciu prin încheierea de asigurări medicale de sănătate și săvârșirea unor fapte de concurență neloială, societatea angajatoare nu adus probe în susținerea
lui astfel încât se impunea respingerea lui ca nedovedit.
În ceea ce privește expertiza contabilă efectuată în cauză în legătură cu care au fost admise doua seturi de obiecțiuni de către instanța de fond și se poate lesne observa răspunsul diferit față de expertiza extrajudiciară efectuata în cauza, recurenta solicită instanței de recurs să dispună în temeiul art. 212. proc. civ. efectuarea unei noi expertize de către un alt expert, iar în subsidiar întregirea prezentei expertize și admiterea prezentelor obiecțiuni pentru următoarele considerente:
Obiectivul expertizei stabilit de către instanța a fost stabilirea existentei și cuantumul prejudiciului produs de recurenta-reclamantă - SRL.
Cu toate acestea, expertul a formulat un punct de vedere, deși nu i-a fost solicitat, cu privire la creditările recurentei care formează obiectul unui alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sector 5 B, atât în expertiza inițiala dar și în cele doua răspunsuri Ia obiecțiuni formulate ulterior.
Din răspunsul formulat cu privire la acest aspect, se poate observa punctul său de vedere contradictoriu cu privire Ia creditari, întrucât inițial le scade din prejudiciul total pentru ca ulterior să nu le considere legale întrucât nu au fost aprobate de către Adunarea Generală.
Întrucât la convocările care au avut loc la sediul d-nei expert, nu s-a purtat nicio discuție cu privire la creditari și la existenta sau nu a Hotărârilor AGA de aprobare a ereditarilor, recurenta consideră că informațiile menționate în răspunsurile la obiecțiuni le-a obținut în urma unor discuții separate cu reprezentanții societății pârâte, fapt ce îndreptățește recurenta să pună sub semnul întrebării obiectivitatea d-nei expert.
Mai mult, deși în obiecțiunile formulate și admise de către instanța, recurenta a invocat neluarea în calcul a tuturor actelor contabile și de fiecare data a indicat și facturile și chitanțele pe care trebuie să le aibă în vedere la întocmirea expertizei, nici de această dată nu a ținut cont de obiecțiunile recurentei și nu a consultat toate actele contabile ale societății cu privire la perioada vizată.
Așa cum recurenta observat de la început, modalitatea de lucru și structurarea expertizei este identică cu expertiza extrajudiciară realizată de către expertul numit de societatea, existând suspiciunea că doar a copiat aceasta expertiză, fără a mai consulta toate actele contabile, pentru ca are aceleași omisiuni ca și cele din expertiza extrajudiciară.
Pentru aceste considerente, recurenta solicită instanței efectuarea unei noi expertize în cauză de către un nou expert și încuviințarea de aceasta dată a unui expert parte.
Recurenta solicită să se dispună, în subsidiar întregirea prezentei expertize și admiterea prezentelor obiecțiuni pentru următoarele considerente:
- Obiecțiunea nr. 1 - Se analizează ANEXA 8 si ANEXA 9 de la Expertiza situația prestărilor de servicii diverse.
D-na expert nu a răspuns la această obiecțiune. A folosit aceleași sume, neluând în calcul obiecțiunile recurentei cu documentele din spatele lor, singura diferența fiind valoarea comisionului agenției. Astfel rămân obiecțiunile:
ANEXA 8 - clienți facturați - 419.132.013 lei
- clienți încasați - 406.369.329 + 13.250.000 ( ) = 419.619.329 lei anexa 2 la prezentele obiecțiuni);
- diferența PLUS 487.316 lei 419.619.329 - 419.132.013 = 487.316 lei;
- clienți pentru care a-a putut identifica furnizorul care nu apar înregistrați în nici o anexă a raportului și care au fost încasați sunt evidențiați în anexa nr. 2 la prezentele obiecțiuni și reprezintă suma totală de 226.539.340 lei, sumă care se adaugă la totalul ANEXEI 8 astfel:
- 419.619.329 + 226.539.340 = 646.158.669 lei - clienți facturați și încasați;
- ANEXA 9 - facturi furnizori: 467.597.936 - 24.435.168 = 443.162.768 lei - facturi furnizori;
Suma de 24.435.168 lei reprezintă o înregistrare dublă, această sumă fiind înregistrata și în ANEXA 3-
Diferența PLUS: 646.158.669 - 443.162.768 = 202.995.901 lei
Se iau în calcul sumele inițiale, din expertiza, neținându-se cont de obiecțiunile anterioare acceptate chiar de D-na expert, la care se adaugă noul comision calculat în a doua tranșă de răspunsuri la obiecțiuni. Dacă se urmărește punctul III se va observa că se analizează aceleași sume, de această dată ținându-se cont de obiecțiunile anterioare.
Suma de 92.250.028 lei este eronata.
Obiecțiunea nr. 2 - Serviciile de -.
D-na expert a răspuns parțial. A acceptat comisionul de 5 % și a luat în calcul facturi și chitanțe în USD, emise către clienți și primite de la prestatori dar nu în totalitate. Nu a luat în calcul toate documentele numite și neînregistrate în Expertiza ( Anexa 1 de la aceste obiecțiuni), omițând să ia în calcul, deși apar în Registrul de casa în USD, următorii:
1. - factura -/15.03.2005 valoare 922 usd / 24.787.970 lei
2. - factura -/23.08.2005 valoare 848 usd / 24.592.000 lei
- Chitanța nr.-/23.08.2005 valoare 848 usd / 24.592.000 lei
Pentru ceilalți clienți facturați și încasați în EUR, menționați în aceeași anexa (ANEXA 4), nu se dă nici un răspuns. Totalul lor:
1. - factura nr. -/10.05.2005 valoare 317 euro / 11.446.553 lei;
Chitanța nr.-/10.05.2005 valoare 317 euro /11.446.553
lei;
2. - factura nr.-/12.10.2005 valoare 152 euro/ 5.472.000 lei;
- Chitanța nr. 566.2854/12.10.20065 valoarea 152 euro/5.472.000 lei;
3. -factura nr.-/24.10.2005 valoarea 500 euro/ 18.050.000 lei;
- Chitanța nr. -/24.10.2005 valoarea 500 euro/18.050.000 lei;
4. - factura nr. -/24.10.2005 valoare 500 euro / 18.050.0001ei
- Chitanța nr.-/24.10.2005 valoare 500 euro / 18.050.000 lei
Din documentele contabile pe care recurenta le deține în copie și pe care le-a predat în original societății, aceasta a constatat că nu erau înregistrați în nici una din anexele vizate, care însumează valoarea de 102.398.523 lei (conform anexei 1 la prezentele obiecțiuni), clienți facturați și încasați pe ticketing. Această sumă de 102.398.523 lei se adaugă la totalul sumei stabilite de D-na expert pentru facturile emise către clienți (93.497.380 lei) și rezultă suma totală de 695.895.903 lei astfel: 102.398.523 + 593.497.380 = 695.895.903 lei.
Diferența dintre suma încasată și suma facturată de către furnizori (Anexa 5) este de -397.097.851 lei:
695.895.903 - 1.092.993.754 = - 397.097.851 lei
Obiecțiunea nr. 3 - Prestări servicii efectuate de diverși furnizori (ANEXA 8 si ANEXA 9 din Expertiză ):
Neavând actele contabile (în copie) decât pentru perioada 01.03.2005 -25.10.2005, pentru perioada anterioara recurenta nu avea cum să specific numărul facturii; doar o situație în, fiind în măsură să specific data și suma înregistrării în Registrul de casă, unde se găsește și factura aferentă. expertei cu privire la așa zisele probleme (sume încasate de la clienți neîntocmindu-se facturi, sunt neavenite deoarece nu a verificat Registrul de casă menționat în obiecțiuni, unde ar fi găsit facturile emise.
Astfel rămân obiecțiunile ( ANEXA 2 ):
1. S - factura nr. -/09.01.2005 valoare 9.450.720 lei;
- Registru de casă din 29.12.2004 valoarea 11.140.000 lei.
2. - factura nr. -/24.01.2005 valoarea 30.790.032 lei /789 euro;
- Registru de casă din 20.12.2004 valoarea 33.905.412 lei.
3. - factura nr. -/04.01.2005 valoarea 21.620.500 lei/550 euro;
- Registru de casă din 24.12.2004 valoarea 48.112.128 lei/1696 usd.
1. LATINA SA - factura nr. 18186/28.06.2005 valoare 23.659.200 lei;
2.LATINA SA - factura nr. 18186/28.06.2005 valoare 11.600.000 lei; - extras 13.06.2005 valoare 41.650.000 lei.
Se menționează că s-a regăsit încasarea în extrasul de cont specificat în obiecțiuni dar nu rectifică suma din Anexa 8 sau Anexa 9.
1. - factura nr.-/16.07.2005 valoare 24.750.816 lei
/ 694 euro;
- factura nr. -/15.07.2005 valoare 27.936.500 lei / 947 usd.
Chitanța nr.-/15.07.2005 valoare 7.286.500 lei / 247 usd.
Chitanța nr.-/14.07.2005 valoare 20.510.000 lei / 700 usd.
2. - factura nr.-/16.08.2005 valoare 34.791.280 lei
/ 974 euro.
- factura nr.-/15.08.2005 valoare 37.686.800 lei /1327 usd.
Chitanța nr.-/15.08.2005 valoare 37.686.800 lei / 1327 usd.
sumele încasate în Anexa 3 din Expertiza situația deconturilor clienți și furnizori 2005, mărind astfel comisionul mediu al agenției, dar nu scade valoarea din Anexa 9 Expertizei - Furnizori diverși pentru care nu s-a putut identifica clientul.
1. - factura -/01.10.2005 valoare 23.735.000 lei.
- factura.nr.-/05.07.2004 valoare 26.108.500 lei
16.08.2004. Aceeași situație ca la punctual A) - clienți facturați și încasați în 2004 și plata furnizor în 2005.
1. recunoscute dar neevidențiate în calcul:
11.140.000 lei - - 33.905.412 lei - - 48.112.128 lei - - .
41.650.000 lei - LATINA- 27.936.500 lei - - 26.108.500 lei - -.
37.686.800 lei - -
TOTAL 226.539.340 LEI
Reprezintă clienții încasați și facturați, beneficiari ai serviciilor facturate de prestatori de la Anexa 9.
Ar trebui adăugata suma la totalul Anexei 8 - Clienți diverși (406.369.329 + 13.250.000= 419.619.329)
419.619.329 + 226.539.340 = 646.158.669 lei - clienți facturați și încasați
430.011.931 lei - Furnizori diverși - ANEXA 9 Diferența PLUS: 646.158.669 - 430.011.931 = 216.146.738 lei
2. care reprezintă facturile prestatorilor care ar fi trebuit scăzute din totalul Anexei 9, deoarece au fost identificați clienții:
9.450.720 lei - 30.790.032 lei - 21.620.500 lei -
24.922.540 lei - 23.659.200 lei - LATINA 11.600.000 lei - LATINA 24.750.816 lei - 23.735.000 lei - 34.791.280 lei -
TOTAL 205.320.088 LEI
Aceasta sumă se scade din totalul ANEXEI 9) - Furnizori diverși (430.011.931 lei)
430.011.931 - 205.320.088 = 224.691.843 LEI 419.619.329 - 224.691.843 = 194.927.486 LEI
Indiferent în ce mod s-ar calculă, rezultă o diferența în PLUS.
Deci suma de 10.539.762 lei ce se propune pentru a fi imputata nu este reală.
prejudiciului:
- suma de 554.146.062 lei (suma în minus) care i se impută recurentei nu corespunde realității și m demonstrat că diferența în minus dintre facturile de la furnizori (1.092.993.754 lei) și suma totală încasată de la clienți (695.895.903 lei) este de 397.097.851 lei;
- suma de 92.250.028 lei (suma în minus) care i se impută recurentei nu corespunde realității și a demonstrat că de fapt din documente reiese o sumă de 202.995.901 lei în plus, deci nu există prejudiciu care să îi fie imputabil;
- suma de 10.539.762 lei ( suma în minus ) care i se impută ca fiind diferența dintre valoarea furnizorilor de prestări servicii turistice mărită cu suma de adaos mediu și valoarea sumelor încasate de la clienți actualizate cu sumele găsite ulterior, nu corespunde realității și a demonstrat, la obiecțiunea III acest lucru.
- în plus, și suma de 92.250.028 lei și 10.539.762 lei se refera la aceleași documente( ANEXA 8 si ANEXA 9 din Expertiza), fiind calculate diferențe în două moduri diferite, în primul caz neținându-se cont de obiecțiunile anterioare și în al doilea caz, ținându-se parțial cont de ele, deși aceste obiecțiuni sunt acceptate de către expert. Daca se urmăresc sumele se observă că este vorba despre aceleași totaluri:
454.447.099 lei - facturi servicii diverse -ANEXA 9 (Expertiza și răspunsul de la pct. 1 )
- 454.447.099-24.435.168 lei - facturi servicii diverse - ANEXA 9-(pct. 3 de la a doua serie de răspunsuri la obiecțiuni) cu modificarea după acceptarea obiecțiunilor anterioare
- 406.369.329 lei - clienți încasați - ANEXA 8 ( Expertiza și răspunsul de la pct. 1)
- 406.369.329 + 13.250.000 = 419.619.329 lei - ANEXA 8 (pct. 3 de la a doua serie de răspunsuri la obiecțiuni) cu modificarea după acceptarea obiecțiunilor anterioare
Recurenta consideră că au fost luate în calcul de doua ori în mod voit, dorindu-se mărirea prejudiciului prin orice mijloc.
Și într-un caz și în celalalt nu au fost prinse toate documente, neexistând prejudiciu, așa cum recurenta arată mai sus.
Având în vedere aceste obiecțiuni ce trebuie avute în vedere și de către instanța de judecată, raportul de expertiza nu putea fi omologat.
În subsidiar, daca instanța va reține cauza spre rejudecare, pentru aceleași considerente prezentate mai sus pe larg recurenta solicită instanței de recurs să nu țină seama de conținutul expertizei contabile.
Deși în cauză a fost încuviințata și administrata și proba cu interogatoriul reclamantei, instanța de fond în mod eronat a reținut în cuprinsul sentinței că au fost administrate probele cu înscrisuri, expertiza tehnică de specialitate contabilitate.
În cauza a fost administrată și proba cu interogatoriul reclamantei ce a fost comunicat acesteia la termenul din 25.05.2007, însă răspunsurile nu au mai fost depuse la dosarul cauzei până la pronunțare și deși recurenta a solicitat instanței de fond să facă aplicarea dispozițiilor art. 225.proc.civ. aceasta nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța de fond în mod legal a admis-o așa cum a fost precizată, însă din eroare recurenta consideră că reține pentru anul 2002 luna martie ca fiind neachitată în realitate fiind vorba despre luna ianuarie, pentru următoarele considerente:
În perioada 01.06.2005-14.12.2005 societatea nu i-a achitat drepturile salariale cuvenite, deși o dată cu comunicarea deciziei de a demisiona recurenta a solicitat acesteia și achitarea drepturilor salariale restante.
Din adeverința de salariu nr. 459/24.08.2005 reiese faptul că salariul de încadrarea este de 2500 lei/luna, iar salariul net realizat este de 1783 lei/lună.
Prin încheierea din 20.10.2006 instanța de fond a pus în vedere reclamatei-pârâte să facă dovada achitării drepturilor salariale precum și a contribuției de asigurări sociale către CNPAS.
Reclamanta-pârâtă afirmă în întâmpinarea depusă la termenul din 15.12.2006 că a achitat drepturile salariale solicitate prin cererea reconvențională și contribuția de asigurări sociale către CNPAS, însă nu face dovada achitării acestor obligații. Nu a depus statele de plată, așa cum în mod legal a reținut și instanța de fond.
Reclamanta-pârâtă a anexat întâmpinării copii ale contractului de muncă, ale deciziei 31/16.01.2006 precum și ale actului adițional nr. 21/10.01.2005 însă aceste înscrisuri nu fac dovada achitării drepturilor salariale și nici ale contribuțiilor la CNPAS.
Înregistrarea acestor documente la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B nu fac dovada achitării drepturilor salariale și nici ale contribuțiilor la CNPAS sau ale altor obligații datorate instituțiilor statului în temeiul raportului de muncă de către angajator.
Menționez faptul că actul adițional nr. 21/10.01.2005 la contractul de muncă nu a fost semnat de reclamantă, aspect constatat și de către instanța în urma verificării de scripte.
Din adeverința de salariu nr. 459/24.08.2005 emisă de - SRL reiese faptul că salariul de încadrarea pentru perioada în care nu i-au fost achitate drepturile salariale este de 2500 lei/lună, iar salariul net realizat este de 1783 lei/lună.
În perioada 01.06.2005-14.12.2005 societatea nu i-a achitat drepturile salariale cuvenite, deși o dată cu comunicarea deciziei de a demisiona recurenta solicitat acesteia și achitarea drepturilor salariale restante.
În data de 01.09.2006 CNPAS i-a comunicat un document din care reiese faptul că în anul 2002 angajatorul nu a achitat contribuțiile de asigurări sociale pe lunile ianuarie, aprilie, mai, iunie, august, noiembrie și decembrie, iar instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că contribuția pe martie 2002 nu a fost achitata, în realitate fiind vorba despre contribuția din ianuarie 2002.
Din același document reiese faptul că în anul 2003 angajatorul nu a achitat contribuțiile de asigurări sociale pe lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai.
Având în vedere aceste aspecte, angajatorul a fost obligat în mod legal de către instanța de fond la achitarea cotelor de contribuție restante, pentru perioadele menționate, precum și pentru anii 2004-2005, neachitarea sumelor menționate reieșind și din adresa DGFP-MB/ 5.
Societatea angajatoare nu a făcut dovada achitării lor, deși au depus la dosarul cauzei o serie de ordine de plată, toate datate pe data de 22.12.2005 acestea nu se referă la achitarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru perioada solicitată.
În data de 01.09.2006 CNPAS recurentei ia comunicat un document din care reiese faptul că în anul 2002 angajatorul nu a achitat contribuțiile de asigurări sociale pe lunile ianuarie, aprilie, mai, iunie, august, noiembrie și decembrie.
Din același document reiese faptul că în anul 2003 angajatorul nu a achitat contribuțiile de asigurări sociale pe lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai.
Având în vedere aceste aspecte, recurenta solicită îndreptarea erorii strecurate în sentință în sensul că a fost menționată luna martie 2002 ca nefiind achitată, în realitate fiind vorba despre luna ianuarie 2002.
Cu privire la cheltuielile de judecata in fond, instanța in mod nelegal a acordat cheltuieli de judecata numai reclamantei.
Deși instanța de fond a admis în totalitate cererea reconvențională a pârâtei-reclamante nu a acordat acesteia cheltuielile de judecată, constând în onorariul de avocat. Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial, iar cererea reconvențională integral, recurenta consideră că instanța de fond trebuia să facă cel puțin o compensare a cheltuielilor de judecată.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenti, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimata-recurenta a fost salariata recurentei-intimate - SRL, fiind angajata initial in funcția de agent turism în baza contractului individual de muncă nr. 3222/20.10.2000, functie ce a fost modificata prin actul aditional nr.21/01.01.2005 in cea de director filiala la Punctul de Lucru din Constanta.
Raporturile juridice de munca au incetat prin decizia nr.31/16.01.2006, in baza art.79 al.7 din Codul muncii, prin demisia salariatului.
Prin cererea principala, instanta de fond a fost investita cu actiunea in raspundere patrimoniala promovata de fostul angajator, iar prin cererea reconventionala cu actiunea in pretentii a fostului salariat pentru drepturile salariale restante aferente perioadei 01.06.2005-14.12.2005, în raport de salariul de bază lunar, de 2500 lei la care se adauga dobânda legala, precum si pentru plata contribuțiilor de asigurări sociale pentru pârâta-reclamantă aferente perioadei precizate si cererea avand ca obiect restituirea carnetului de muncă al pârâtei-reclamante.
In ceea ce priveste recursul formulat de catre recurenta-reclamanta - SRL, Curtea constata ca in mod temeinic si legal, instanta de fond a admis cererea reconventionala asa cum a fost precizată și completată, a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata drepturilor salariale cuvenite pârâtei-reclamante pentru perioada 01.06.2005-14.12.2005, în raport de salariul de bază lunar, de 2500 lei și a dobânzii legale curse de la data introducerii cererii-13.10.2006 până la plata debitului principal,a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata contribuțiilor de asigurări sociale pentru pârâta-reclamantă aferente următoarelor perioade: martie, aprilie, mai, iunie august, noiembrie, decembrie 2002, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai 2003, ianuarie-decembrie 2004, ianuarie-decembrie 2005 si a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la restituirea carnetului de muncă al pârâtei-reclamante.
Astfel, asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetul de munca al reclamantei la pozitia 56, decizia nr.12/10.02.2003(fila 180 dosar de fond) si din adeverința de salariu nr. 459/24.08.2005 emisa de catre angajator, in perioada la care se refera pretentile intimatei-recurente, aceasta avea un salariu de baza lunar brut de 2500 lei. In privinta acestui element al contractului individual de munca, nu au intervenit modificari ulterioare valabile, deoarece actul aditional invocat de catre recurenta-intimata nu poate fi retinut, deoarece acesta nu a fost semnat de catre salariat, asa cum a rezultat in urma verificarii de scripte, astfel, incat nu reprezinta vointa valabila a acestuia.
Curtea nu poate retine nici sustinerile recurentei-intimate in sensul ca in mod gresit instanta de fond ar fi retinut valabilitatea adeverintei nr. 459/24.08.2005, fata de faptul ca aceasta nu a fost inregistrata la ITM. Nicio prevedere legala nu dispune inregistrarea unei adeverinte de salariu la ITM sub sanctiunea nevalabilitatii acesteia. Mai mult, adeverinta respectiva este un act provenit de la angajator si se coroboreaza cu celelalte inscrisuri administrate in cauza, respectiv mentiunile din carnetul de munca si decizia nr.12/10.02.2003.
Anagajatorul nu a facut dovada achitarii drepturilor salariale pentru perioada 01.06.2005-14.12.2005, în raport de salariul de bază lunar, de 2500 lei, desi sarcina probei ii apartinea, potrivit art.287 Codul muncii.
Curtea retine si dispozitiile art. art. 163 Codul muncii, potrivit carora plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Statele de plata depuse la dosar nu sunt semnate de catre salariat, iar angajatorul nu a depus alte documente justificative din care sa rezulte plata salariului, motiv pentru care in mod corect instanta de fond a dispus plata salariului pentru intervalul mentionat.
Curtea retine din inscrisurile administrate in cauza, respectiv comunicarea făcută de DGFP-MB/, ca angajatorul nu a dovedit nici îndeplinirea obligației de plată a contribuțiilor de asigurări sociale, prevăzută de art.40 lit. f) Codul muncii, pentru martie, aprilie, mai, iunie august, noiembrie, de 2002, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai 2003, ianuarie-decembrie 2004, ianuarie-decembrie.
Instanta nu poate retine sustinerile intimatei-recurente referitoare la faptul ca din eroare instanta de fond a constatat ca anagajtorul nu a platit contributiile la asigurari sociale pe luna martie 2002, in loc de ianuarie 2002, deoarece din adresa comunicata de catre MFP-Agentia de Administrare Fiscala DGFP-MB/ 5 rezulta ca societatea nu are depuse declaratiile nominale pe lunile martie, aprilie, mai, iunie august, noiembrie, de 2002, nefiind relevat un debit pentru luna ianuarie 2002(fila 465-466 dosar fond).
Apararile recurentei-intimate in sensul ca facut dovada platii contributiile la asigurari sociale nu pot fi retinute de C, deoarece la dosar au fost depuse doar ordinele de plata, fara a fi anexate si declaratiile nominale prin care s-ar face dovada ca s-a platit su suma aferenta drepturilor salariale ale fiecarui salariat. Din adresa mentionata rezulta ca anagajatorul nu a depus aceste delaratii nominale nici la institutiile prevazute de lege, iar din relatiile comunicate reiese ca oricum acesta figureaza cu debite la bugetele speciale.
Instanța a admis și cererea de obligare a angajatorului la predarea carnetului de muncă salariatei, față de dispozițiile art. 4 din Decretul 92/1976, care stabilesc obligația de înmânare a carnetului de muncă titularului, la încetarea activității, completat cu toate înscrierile la zi.
Curtea va inlatura sustinerile recurentei-reclamante in sensul că a fost returnat carnetul de munca al pârâtei-reclamante la data de 07.11.2007 conform procesului-verbal de conciliere depus la dosarul cauzei, deoarece nu s-a dovedit acest fapt prin depunerea inscrisului respectiv, desi, potrivit art.287 Codul muncii, sarcina probei apartinea angajatorului, iar din procesele verbale de concilere depuse la filele 328-339 rezulta ca societatea a refuzat eliberarea carnetului de munca pe motivul refuzului fostei salariate de a semna notele de lichidare.
Pentru toate aceste considerente, avand in vedere si dispozitiile art.312 cod procedura civila, Curtea va respinge recursul formulat de catre recurenta-intimata - SRL ca nefondat.
In ceea ce priveste recursul declarat de intimata-recurenta, Curtea constata intemeiate in parte criticile aduse sentintei de fond, sub aspectul solutionarii cererii principale avand ca obiect raspunderea patrimoniala, dar si cererea reconventionala, sub aspectul cheltuielilor de judecata.
Astfel, instanta de fond a retinut ca prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice postului, încasarea în numerar a contravalorii serviciilor fără a emite chitanțe și facturi fiscale, precum și emiterea de facturi fără emiterea de chitanțe (încălcându-se și Legea contabilității nr. 82/1991), salariata a produs angajatorul un prejudiciu în sumă de 65693,58 lei, nefiind dovedite în totalitate pretențiile reclamantei, care a solicitat suma de 81.528 lei.
Curtea constata ca pentru angajarea raspunderii patrimoniale a salariatului fata de angajator trebuie verificata intrunirea cumulativa a conditiilor prevazute de dispozitiile art.270 Codul muncii.
Astfel, in baza textului de lege mentionat alariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
In cauză s- făcut dovada existenței raportului juridic de muncă, dintre salariat și angajatorul păgubit, față de existența contractului de muncă.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentei-parate trebuie analizate și celelalte elemente ale răspunderii civile contractuale: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate și vinovăția.
Din probele administrate in cauza, Curtea constata ca nu s-au dovedit fara indoiala conditiile raspunderii patrimoniale.
In privinta faptei ilicite, a prejudiciului si a legaturii de cauzalitate, din inscrisurile depuse la dosar, nu rezulta ca prejudiciul, in cuantumul stabilit in raportul de expertiza, a fost determinat prin fapta ilicita, exclusiva si personala a salariatei. Cu alte cuvinte, in principal nu a fost dovedita legatura de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicita a salariatei.
Instanta de fond se limiteaza sa motiveze ca "îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu s-a concretizat într-o pagubă cu valoare economică pentru angajator, fiind dovedită legătura de cauzalitate între cele două fenomene", fara a arata cum a ajuns la concluzia ca exista o corelatie intre fapta ilicita si prejudiciul inregistrat in patrimoniul reclamantei-angajatoare. Fapta ilicita imputata salariatilor in actiunea in raspundere patrimoniala trebuie analizata in functie de obiectul acestora de activitate, respectiv in functie de obligatiile stailite in contractul individual de munca, fisa postului si regulamentul intern. În temeiul art.287 Codul muncii, angajatorul este cel care trebuie să dovedească în instanță ce sarcini de serviciu avea salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au creat prejudiciul respectiv.
Sub acest aspect, trebuie avut in vedere faptul ca la judecarea fondului recurenta-parata s-a aparat in sensul ca nu era singura persoana cu atributii în cadrul filialei C de a încasa în numerar contravaloarea serviciilor și de a emite facturi fiscale și chitanțe, aspect care rezulta si din studierea facturilor și chitanțelor emise, in care se poate observa că scrierea acestora nu aparținea unei singure persoane.
Instanta de fond nu a analizat aceasta aparare si nici nu a dispus administrarea unor probe pentru a clarifica daca prejudiciul invocat a fost produs prin fapta exclusiva, univocă și directă a recurentei-parate, care erau atributiile acesteia, daca mai existau si alte persoane care încasau în numerar contravaloarea serviciilor și emiteau facturi fiscale și chitanțe.
Aceste aspecte prezinta importanta sub aspectul solutionarii fondului, deoarece răspunderea patrimonială a salariatului este, de regulă, o răspundere personală sau individuală. Astfel, de regulă, se stabileste în sarcina unui singur salariat, care este vinovat de producerea pagubei prin fapta proprie. Aceasta este forma tipică a răspunderii patrimoniale. Când prejudiciul este cauzat din vina mai multor salariați, aceștia au, de regulă, o răspundere conjunctă. Astfel, art.271 din Codul muncii prevede că atunci ând paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și, atunci când este cazul, și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.
Avand in vedere apararile recurentei-parate, tocmai aceste aspecte trebuiau lamurite cu ocazia solutionarii fondului, prin administrarea unor probe suplimentare din care sa rezulte ca exista legatura de cauzalitate intre fapta exclusiva a salariatului si prejudiciu sau daca acesta era rezultatul incalcarii unor atributii de serviciu de catre mai multi salariati.
In acest sens, Curtea constata ca instanta de fond nu si-a intemeiat pe probatoriul administrat si nu a motivat de ce este indeplinita conditia existentei legaturii de cauzalitate, incalcandu-se astfel principiul rolului activ, prevazut de art.129 al.4 si 5 Cod procedura civila, potrivit caruia cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În atare situație, în baza mijloacelor de probă aflate în dosarul cauzei, Curtea nu poate concluziona asupra pretențiilor deduse judecății întrucât nu sunt și nu pot fi cunoscute în acest stadiu procesual aspecte din care sa rezulte existenta legaturii de cauzalitate dintre fapta imputata salariatei si prejudiciul invocat de angajator, motiv pentru care, in temeiul art.312 Cod procedura civila se impune admiterea recursului si casarea sentintei atacate cu trimitere spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru lămurirea acestor aspecte se impune ca instanta de fond sa solicite expertului sa depuna la dosar toate actele care au stat la baza efectuarii expertizei, iar reclamantei sa depuna fisa postului si regulamentul de ordine interioara, precum si dovezi cu privire la comunicarea acestor acte salariatei.
În plus, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, se impune audierea unor martori pe aspectul existentei faptei ilicite, dar si pentru a se verifica daca prejudiciul este urmarea univoca si directa a incalcarii atributiilor de serviciu ale paratei-recurente sau daca la existenta acestuia au contribuit si alti salariati cu atributii asemanatoare.
Ori, în faza recursului nu poate fi administrată această probă, aspect ce se desprinde din dispozițiile imperative ale art. 305 Cod de procedură civilă.
Cu ocazia rejudecarii fondului, in functie de probatoriul suplimentar, instanta urmeaza sa analizeze si daca celalte conditii ale raspunderii patrimoniale se mai regasesc in cauza, respectiv daca intreg cuantumul prejudiciului poate fi imputat paratei-recurente, urmand sa aprecieze, daca va fi cazul, in functie de apararile si sutinerile partilor raportate la toate probele administrate, daca mai este necesara efectuarea unei noi expertize sau daca se impune doar a se solicita lamuriri expertului.
In functie de solutia ce se va pronunta pe fond, Tribunalul urmeaza sa analizeze si cererea partilor avand ca obiect cheltuielile de judecata, in functie de culpa procesuala a fiecareia. Sub acest ultim aspect, Curtea constata ca, desi instanta de fond a admis in parte atat cererea principala, cat si cererea reconventionala, nu a dispus decat obligarea paratei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata. Dar, potrivit art.276 Cod procedura civila când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Avand in vedere toate aceste considerente de fapt si de drept, în temeiul art. 312 alin.3 Cod de procedură civilă, recursul recurentei-pârâte - va fi admis, va fi casată în parte sentința atacată și cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță pentru completarea probatoriului sub aspectul cererii principale formulată de reclamanta - SRL și sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de parti, urmand a menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate si respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă - SRL.
In temeiul art.274 Cod procedura civila, avand in vedere solutia ce urmeaza a se pronunta pe recursul recurentei-intimate - SRL, constatand culpa procesuala a acesteia, curtea va dispune si obligarea sa la 1500 lei cheltuieli de judecată efectuate de intimata-recurenta - in recurs, conform chitantei depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declara de recurenta-pârâtă - împotriva sentinței civile nr.4349 din data de 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31020/3/LM/2006 în contradictoriu cu recurenta-reclamantă - SRL.
Casează în parte sentința recurată.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță privind soluționarea cererii principale formulată de reclamanta - SRL și sub aspectul cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr.4349 din data de 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31020/3/LM/2006 în contradictoriu cu recurenta-pârâtă -.
Obligă intimata-recurentă - SRL la 1500 lei cheltuieli de judecată catre recurenta-pârâtă -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./1.04.2009
Jud. fond:.
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Bianca Antoaneta Scrob, Carmen
