Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 2135/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2135/R/2009
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta recurentă G împotriva sentinței civile nr. 237 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați R și, având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în răspundere patrimonială.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 20 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 237 din 02.02.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SRL G împotriva pârâților R și, având a obiect un litigiu de muncă.
A fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâții au fost angajații societății reclamantei începând cu data de 15.09.2006, respectiv 15.10.2007, până la data de 16.05.2008, dată la care au încetate contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului pentru lipsa nemotivată de la locul de muncă.
Pârâții și-au desfășurat activitatea la fabrica de pâine a societății din G, lucrând la brutăria societății unde munca se desfășura în ture, pârâții lucrând împreună și formau unul din schimburile de lucru. În data de 16.04.2008, pârâți nu s-au prezentat la locul de muncă.
Rezultă din prevederile art. 270 alin. din Codul Muncii că salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina lor și în legătură cu munca lor.
Condițiile de fond pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților sunt: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția salariatului.
Reclamanta a arătat că prejudiciul material de 20.000 lei s-a produs datorită faptului că pârâții nu s-au mai prezentat la locul de muncă și nu a fost cine să lucreze în în care lucrau aceștia, astfel că producția era mai mică, iar suma de 1215 lei reprezintă prejudiciul cauzat prin distrugerea unui geam termorezistent de la cuptorul de pâine și contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul de serviciu încredințat acestuia.
Prin actele depuse la dosar, reclamanta nu a reușit să facă dovada prejudiciului material suferit, nefiind depuse acte din care să rezulte că într-adevăr a suferit acest prejudiciu și nu a făcut dovada faptului că vreun geam termorezistent de la cuptorul de pâine ar fi fost spart, nefiind depusă vreo factură sau chitanță pentru repararea vreunui geam.
Având în vedere starea de fapt rezultată din probele administrate precum și prevederile articolului menționat mai sus, tribunalul a constata că acțiunea înaintată nu este întemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.
În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SRL G, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că, prin actele depuse la dosar, a făcut dovada faptului că pârâții au fost angajații societății, că aceștia au format un schimb de lucru (lucrând împreună), precum și că aceștia nu s-au mai prezentat la serviciu, în mod nejustificat, începând cu data de 16.04.2008.
Pentru dovedirea prejudiciului material suferit ca urmare a lipsei pârâților de la locul de muncă, reclamanta a depus în probațiune un centralizator al veniturilor și cheltuielilor aferente produselor de panificație, pe luna aprilie 2008, din care rezultă veniturile și cheltuielile totale aferente produselor de panificație, profitul realizat de reclamantă în această lună, precum și profitul realizat de un schimb de lucru.
Acest document contabil se coroborează cu notele contabile nr.1 și 5 din luna aprilie 2008, extrase din contabilitatea unității și depuse la dosarul cauzei.
Aceste acte contabile, precum și sumele care rezultă din acestea nu au fost contestate de către pârâți, care aveau posibilitatea să solicite efectuarea unei expertize contabile pentru a verifica corectitudinea datelor prezentate.
Aceștia s-au limitat doar la a depune la dosarul cauzei o situație financiară a societății care cuprindea indicatori financiari conform bilanțului depus pe anul 2007, situație nerelevantă pentru soluționarea cauzei întrucât aceasta cuprinde doar profitul avut de reclamantă pe anul 2007, profit rămas după ce au fost scăzute investițiile făcute de societate pe parcursul acelui an.
Lipsa nejustificată a pârâților de la locul de muncă a produs reclamantei prejudiciul arătat în acțiune, întrucât schimbul de lucru în care aceștia lucrau nu și-a putut desfășura activitatea, fapt recunoscut chiar de către aceștia în răspunsurile la interogatoriu.
Ca atare, întrucât societatea nu a putut desfășura activitatea cu acest schimb de lucru, este evident faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu, acesta fiind dovedit cu actele contabile care atestă profitul obținut de un schimb de muncă.
Dacă s-ar fi lucrat și cu acest schimb de muncă format din pârâți, societatea ar fi avut obținut un profit mai mare decât a avut ca urmare a lipsei acestora de la locul de muncă.
Cu privire la prejudiciul suferit ca urmare a distrugerii geamului termorezistent de la cuptorul de pâine, instanța de fond a reținut în mod greșit că acesta nu fost dovedit, subscrisa depunând la dosarul cauzei factura fiscală nr.- din 19.04.2008 emisă de Interior în valoare de 900 lei, precum și chitanța aferentă acesteia din aceeași zi, acte din care rezultă că a cumpărat de la aceasta un geam termorezistent pentru cuptorul de pâine.
De asemenea, pârâtul Rar ecunoscut în răspunsul la interogatoriu faptul că a distrus acest geam și a comunicat acest lucru d-nei, aspect care se coroborează cu procesul-verbal încheiat de gestionara la data de 12.04.2008.
În ce privește prejudiciul reprezentat de contravaloarea reparațiilor la autoturismul de serviciu, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestuia, în sensul existenței sau inexistenței sale precum și dacă acesta a fost dovedit sau nu, prejudiciul fiind dovedit de reclamantă cu documentele care atestă contravaloarea reparațiilor efectuate.
În drept, reclamanta invocă prevederile art.299, art.304, art.3041pr.civ. și Codul muncii.
Prin întâmpinarea înregistrată la 11 septembrie 2009, pârâții R și au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
În motivare, pârâții arată că, potrivit evidențelor de la Ministerul Finanțelor, reclamanta - recurentă pe întreg anul 2008 avut un profit de doar 4876 RON (ceea ce înseamnă în medie 406,33 RON/lună), iar lor le invocă de o pierdere de 20.000 RON în doar 1 lună, 17.04.2008 - 16.05.2008, (ceea ce înseamnă în medie 240.000 RON/an) și doar pentru schimbul de noapte.
Reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu sau, dacă acesta ar exista, a cuantumului lui. Nu a fost depus nici un act contabil, nici o expertiză din care să rezulte că încasările reclamantei au fost cu 20.000 RON mai mici în perioada 17.04.2008-16.05.2008 decât media încasărilor normale.
Cât privește pretinsa faptă ilicită, ce arată că interpretarea clauzelor contractului individual de muncă trebuia făcută conform voinței reale a părților, iar aceasta reiese din contractul de împrumut din 08.09.2006, încheiat cu dl. - reprezentantul SC SRL, conform căruia durata pentru care R urma să lucreze pentru SC SRL a fost de 1 an și J, adică 14.09.2006-14.03.2008.
Sub aspectul raportului de cauzalitate se subliniază că nu s-a dovedit că prejudiciul a fost cauzat de lipsa de la locul de muncă a doi muncitori necalificați, care trebuia doar să mute cărucioarele cu făină.
Nu există nici vinovăția, R având convingerea sinceră că raporturile contractuale definite de ansamblul înțelegerilor s-a încheiat la împlinirea termenului de 1 an și
Cât privește avarierea autoturismului -, se arată că acesta nu este și nu a fost proprietatea reclamantei, iar pe de altă parte s-au efectuat lucrări de întreținere și schimbare de piese care se fac pentru menținerea autoturismului în stare de funcționare normală, obligatorii pentru oricare proprietar de autoturism. Aici nu se pune problema de un prejudiciu, adică de o pierdere cauzată de o faptă ilicită, ci de o uzură normală a unui autoturism.
Pentru această pretinsă daună, reclamanta nu a indicat nici o faptă ilicită.
Raportat la avarierea unui geam termorezistent, din nou se subliniază că reclamanta nu a făcut nici o dovadă a vreunui prejudiciu, nici o fotografie, nu s-a efectuat nici o expertiză, nu s-a depus nici o factură sau vreo chitanță pentru repararea vreunui geam termorezistent. Așa-zisul proces-verbal nesemnat de pârât, în care gestionara consemna declarația lui că ar fi distrus un geam nu are nici o valoare. În procesul-verbal nici măcar nu s-a constatat distrugerea geamului, doar o pretinsă recunoaștere nesemnată de pârât, fără ca măcar gestionara și celelalte persoane să se deplaseze la fața locului și să consemneze ce au constatat în mod concret.
Pe de altă parte, nu se indică ce s-a întâmplat cu acest geam: a fost crăpat, spart, ciobit. Nu s-a indicat cum a fost avariat: a fost lovit cu pumnul, piciorul, un obiect dur, sau a fost avariat datorită unei utilizări necorespunzătoare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, raportat la toate cele trei prejudicii materiale care reclamanta a pretins a-i fi reparate de către pârâți, cerere respinsă de prima instanță.
Astfel, cât privește pretinsul prejudiciu determinat de lipsa nemotivată de la locul de muncă al pârâților, Curtea constată că așa cum a reținut și prima instanță, acesta nu a fost dovedit.
Reclamanta a depus în probațiune, sub acest aspect, un centralizator și extrase din evidența contabilă a firmei aferente lunii aprilie 2008, iar prin raportare la profitul realizat în acest interval, a apreciat prejudiciul creat de pârâți prin lipsa lor de la serviciu ca fiind mai mare decât acest profit, printr-o aproximare făcută în defavoarea pârâților.
Curtea apreciază neprobat acest capăt de cerere, lipsind un element al comparației între profitul firmei pe perioada absenței pârâților cu cel realizat în perioada anterioară, când funcționau două ture. Există posibilitatea ca firma să fi realizat un profit similar în luna când pârâții au absentat de la serviciu, printr-o intensificare a activității, sau să fi înregistrat într-adevăr pierderi financiare, însă conform art.1169 civ. sarcina probei incumbă reclamantului; în absența dovezii, situația juridică invocată este ca și inexistentă (idem est non esse non probari).
În raport de acestea, apare ca superfluu a se cerceta celelalte aspecte invocate în legătură cu acest prejudiciu, privind durata (determinată sau nedeterminată) a contractului de muncă al pârâtului R.
Cât privește susținerea recurentei că pârâții nu au solicitat efectuarea unei expertize contabile, pentru verificarea corectitudinii datelor contabile prezentate, aceasta este cu totul nejuridică, în contextul în care pârâții nu au contestat veridicitatea acestor înscrisuri, ci pertinența și mai ales concludența lor. Era în sarcina reclamantei să probeze cu înscrisuri concludente sau chiar cu expertiză, faptul că a suferit un prejudiciu.
Dacă s-ar agrea susținerea recurentei, ar însemna să se permită oricărui reclamant să răstoarne sarcina probei (adesea oneroasă dacă este vorba despre o expertiză, sau uneori dificil de făcut) în sfera atribuțiilor pârâtului, printr-o prezentare a unor începuturi de dovadă, a unor probe neconcludente sau incomplete.
Or, nu se poate accepta asemenea abatere de la principiul de drept enunțat de art.1169 civ. dublat, în materia dreptului muncii de stipulațiile art- 287 Codul muncii, care statuează că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
Evident, față de aceste considerente, nu se va mai cerceta nici pertinența contra probei propuse de pârâți, anume, situația financiară a societății reclamante ce cuprinde indicatorii financiari conform bilanțului depus pe anul 2007.
Același considerent este operant și în ce privește prejudiciul pretins ca urmare a distrugerii unui geam termorezistent.
Singurele mijloace de probă administrate sub acest aspect sunt factura și chitanța prin care reclamanta a achiziționat la data de 19.04.2008, un geam termorezistent pentru cuptorul de pâine și procesul verbal de constatare nr.1/12.04.2008 prin care gestionara societății atestă că a primit verbal încunoștințarea din partea pârâtului R că ar fi distrus unul dintre geamurile termorezistente de la V cuptorului de pâine, de față fiind încă două angajate.
Or, așa cum s-a arătat și în întâmpinare, o astfel de declarație de martor extrajudiciară nu are valoare probatorie, motiv pentru care se consideră neprobată fapta ilicită, lipsind ca urmare legătura de cauzalitate cu presupusul prejudiciu și vinovăția. Reclamanta avea datoria de a propune probe concludente, anume, depoziții de martori care să fie audiați în condiții de contradictorialitate, de către instanță, pentru a atesta fapta.
Se rețin în acest sens prevederile art. 287 Codul muncii. Pretinsa recunoaștere a faptei prin răspunsul la interogatoriu nu există, întrucât pârâtul a arătat doar că geamul era ciobit și că a comunicat acest fapt d-nei, fără a-și însuși vinovăția raportat la acest fapt.
Întemeiate sunt apărările pârâților intimați și cât privește prejudiciul reprezentat de contravaloarea reparațiilor la autoturism.
Astfel, chiar dacă acesta nu era în proprietatea societății reclamante, în mod evident, era la dispoziția acesteia faptic, astfel încât a putut fi pus la îndemâna pârâților pentru a se deplasa de la domiciliu la locul de muncă.
Contractul de comodat depus în probațiune de reclamantă pentru a justifica în speță calitatea procesuală activă sub acest aspect nu este opozabil pârâților, neavând dată certă, însă chiar făcând abstracție de această probă, Curtea constată că reclamanta are calitatea de a solicita restituirea cheltuielilor făcute de ea pentru repararea autoturismului asupra căruia a exercitat posesia faptică și pe care l-a încredințat pârâților, întrucât cheltuielile necesare folosinței lucrului sunt un accesoriu al folosinței, aș acum s-a arătat în doctrină.
Solicitarea nu este însă fondată, deoarece așa cum reiese din facturile depuse în probațiune, reparațiile au corespuns uzurii normale a autovehiculului, constând din înlocuirea unor piese care se uzează în timp ca urmare a folosirii normale a autovehiculului. Nefiind invocate nici o împrejurare în care pârâții ar fi prejudiciat în alt mod autoturismul, printr-o folosire necorespunzătoare sau prin producerea vreunui accident, nu se poate constata vreo culpă din partea acestora raportat la necesitatea de a fi reparat autoturismul. Simpla afirmație a reclamantei că pârâții au folosit bunul necorespunzător nu este suficient, fiind necesare probe în acest sens, care însă nu au fost aduse. Or, uzura normală bunului trebuie suportată de angajator, întrucât bunul a fost încredințat angajatului ca mașină de serviciu, deci în considerarea interesului societății. Evident, a avea la îndemână mașina de serviciu este și în interesul și pentru comoditatea angajatului, însă în general, interesul principal este al angajatorului, care în acest mod asigură o mai rapidă deplasare a angajaților săi pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Ca atare și cheltuielile curente legate de autoturism trebuie să fie tot în sarcina acelui contractant care are beneficiul major, anume, angajatorul. De altfel, singurul temei juridic invocat de reclamanți pentru a solicita aceste despăgubiri îl reprezintă răspunderea patrimonială a salariaților, or cheltuielile ocazionate de înlocuirea pieselor la un autoturism al firmei nu se încadrează în textul de lege incident, anume, art. 270 Codul muncii,nereprezentând o pagubă materială produsă angajatorului din vina și în legătură cu munca pârâților, ci încadrându-se în situația de excepție prevăzută la alin. 2 al articolului menționat, anume, în riscul normal al serviciului.
Omisiunea primei instanțe de a evoca acele considerente care au determinat respingerea acțiunii cât privește acest prejudiciu a fost astfel complinită prin considerentele Curții, neputând conduce (această omisiune) la modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, așa cum a solicitat reclamanta, întrucât nu reprezintă un motiv de modificare.
Față de aceste considerente, văzând și prevederile art.312 alin.1 raportat la art.3041pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SRL G împotriva sentinței civile nr. 237 din 02.02.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - -, -
GREFIER
Red.T/Dact.
5 ex./16.11.2009
Jud.fond: și
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Cristina
