Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 2248/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2248
Ședința publică din data de 22 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de chemata în garanție, împotriva sentinței civile nr.5039/01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC Energetic SA și intimații pârâți și Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G, având ca obiect, acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta chemată în garanție, personal și asistată de avocat, lipsind intimații.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta chemată în garanție, solicită în principal, admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se pronunța asupra adresei nr. 6471 cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, cu cheltuieli de judecată, onorariu avocat și cheltuieli de transport.
Depune bon benzinărie.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin acțiune, petenta Energetic chemat în judecată pe intimații și Casa de Asigurări de Sănătate a județului G pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la restituirea, respectiv la decontarea sumei de 818 lei, reprezentând contravaloarea indemnizației de incapacitate temporară de muncă, achitată lui și a cărei decontare a fost refuzată de G.
În motivarea acțiunii a arătat că salariatul a beneficiat de plata a 19 zile concediu medical în luna ianuarie 2007 în baza certificatului medical seria - nr.- din 05.01.2007, din care angajatorul are obligația să suporte c/val.primelor 5 zile conform dispozițiilor art.12, alin.1,lit.A din OUG nr.158/2005 iar conform dispoz.lit.B restul indemnizației se suportă din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate.
Petenta a mai arătat că în baza art.36 din OUG nr.158/2005 a achitat integral suma de mai sus, urmând a face compensarea cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a județului G, care a refuzat compensarea cu motivarea că certificatul medical a fost eliberat cu o retroactivitate de 4 zile, încălcându-se prevederile art.17-20 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.158/2005, în sensul că certificatul medical nu se poate elibera retroactiv pe mai mult de 24 ore, cu anumite excepții care nu sunt îndeplinite în situația de față.
Că, încălcarea prevederilor legale s-a produs de către medicul emitent care se află în raporturi contractuale cu intimata G.
Intimata Casa de Asigurări de Sănătate a județului Gaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, cu motivarea că partea ce se face vinovată de producerea prejudiciului este medicul specialist neurolog, care se află în relații contractuale de furnizare servicii medicale cu G, și care a eliberat certificatul medical respins la plată cu încălcarea dispozițiilor legale.
Astfel, certificatul a fost emis cu o retroactivitate de 4 zile în loc de 24 ore iar potrivit art.4 din Ordinul nr.233/2006, completarea eronată sau necompletarea conform instrucțiunilor atrag neplata indemnizației de asigurări sociale de sănătate,.
Intimata Gaf ormulat cerere de chemare în garanție a medicului emitent al certificatului, pentru a fi obligat la plata sumei de 818 lei reprezentând contravaloarea indemnizației de incapacitate temporară de muncă, ca urmare a eliberării certificatului medical pentru intimatul, cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Chemata în garanție, medic a formulat întâmpinare prin care a arătat că la eliberarea certificatului a omis să treacă numărul aprobării comisiei de expertiză a capacității de muncă, respectiv 6571/21.12.2006, depusă în copie la dosar.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G, instanța consideră că este nefondată urmând aor espinge întrucât între ea și petentă există raporturi contractuale
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 5039 din 01 octombrie 2008 respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului
A admis în parte acțiunea formulată de petenta SC" împotriva intimatei Casa de Asigurări de Sănătate Județului
A fost obligată intimata G la plata sumei de 818 lei reprezentând contravaloarea indemnizației de incapacitate temporară de muncă pe perioada 01.01.2007 - 19.01.2007, de care beneficiat intimatul.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de intimata G împotriva numitei.
A fost obligată chemata în garanție să plătească G suma de 818 lei contravaloarea indemnizației de incapacitate temporară de muncă pe perioada 01.01.2007 - 19.01.2007, de care beneficiat intimatul.
A fost respinsă acțiunea împotriva intimatului .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Ca urmare a prezentării de către intimatul a certificatului de concediu medical seria - nr.- din 05.01.2007, petenta i-a achitat integral indemnizația de concediu medical, conform dispozițiilor art.36 din OUG nr.158/2005, urmând ca suma de 818 lei, reprezentând contravaloarea diferenței de indemnizație pentru numărul de zile de concediu medical, ce depășește 5 zile, să fie decontată de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului
Cu adresa nr.18.736/28.09.2007, intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Gac omunicat petentei refuzul la plată, cu motivarea că certificatul medical pentru salariatul pe perioada 01.01-19.01.2007 a fost eliberat cu încălcarea dispozițiilor art.17 din Ordinul nr.60/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor nr.OUG158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, în sensul că s-a emis cu o retroactivitate de 4 zile.
Analizând certificatul medical în litigiu, instanța constatat că acesta a fost emis la data de 05.01.2007 pentru o perioadă de 19 zile, începând cu 01.01.2007, fiind încălcate prevederile art. 17 alin. 1 și 3 din Ordinul nr.60/2006.
Astfel, potrivit art. 17 alin.1 "certificatul de concediu medical se completează și se eliberează la data la care se acordă consultația medicală", iar potrivit alin.3 "în situația imposibilității prezentării asiguratului la medic, se pot acorda certificate de concediu medical cu retroactivitate de 24 ore".
Vinovat de nerespectarea dispozițiilor legale, se face medicul specialist care a eliberat certificatul, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr.233/2006.
Întrucât intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G se află în relații contractuale cu petenta, aceasta avea obligația să deconteze contravaloarea indemnizației de concediu medical, urmând să recupereze această sumă de la medicul care a eliberat certificatul medical, cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât acesta din urmă avea încheiat un contract de furnizare servicii medicale, cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului
Din întâmpinarea formulată de chemata în garanție - medic, cea care a emis certificatul medical, rezultă că acest certificat era dat în prelungirea celui emis pe luna decembrie 2006 și a omis să treacă avizul medicului expert de la Comisia de Expertiză a Capacității de Muncă, doctor.
Este adevărat că în baza dispozițiilor art. 17 alin.4 din Ordinul nr.60/2006, certificatele de concediu medical se pot elibera și la o dată ulterioară acordării consultației, numai pentru luna anterioară în anumite situații de excepție, respectiv și în situația pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale peste 90 de zile.
Din copia adresei nr.6571/21.12.2006, emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală din cadrul, nu rezultă numele medicului expert, care a avizat prelungirea certificatului medical, adresa nu este semnată și nu este ștampilată, astfel încât, instanța nu poate să o ia în considerare ca fiind un aviz valabil pentru prelungirea concediului medical conform art. 17 alin.4 lit. d din Ordinul nr.60/2006.
Totodată, din certificatul medical nu rezultă mențiunea existenței unui aviz dat de medicul expert pentru acordarea concediului medical cu o retroactivitate mai mare de 24 de ore, astfel încât, instanța consideră că vinovată de emiterea eronată a certificatului medical se face medicul specialist neurolog, ce urmează a fi obligată să plătească către Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G contravaloarea indemnizației de incapacitate temporară de muncă în cuantum de 818 lei.
Acțiunea fost respinsă împotriva intimatului, acesta nefiind în culpă pentru eliberarea certificatului medical și care, potrivit actelor depuse la dosar respectiv, scrisoarea medicală, era îndreptățit să beneficieze de concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Chemata în garanție a formulat în termen recurs împotriva sentinței civile nr. 5039 din 01 octombrie 2008 Tribunalului Gorj, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea cererii de chemare în garanție.
Critică sentința pentru aprecierea greșită a actului juridic dedus judecății și anume certificatului medical eliberat de recurentă și avizului exprimat prin adresa nr. 6571 din 21 decembrie 2006, de către Cabinetul de Expertiză Medicală deși din antetul și ștampila acestei adrese rezultă clar avizul medicului expert.
De asemenea, este criticată sentința pentru lipsa rolului activ al instanței, impus de art. 129 cod procedură civilă deoarece nu a verificat autenticitatea mențiunilor din adresa nr. 6571/2006 spre fi comparate cu veniturile din actul original spre a i se acorda puterea juridică corespunzătoare.
În acest sens este criticată sentința și pentru motivul prevăzut de art.3041cod procedură civilă și art. 304 pct. 7 cod procedură civilă pentru motive contradictorii, neputând fi antrenată răspunderea recurentei întrucât reclamanta nu a suferit un prejudiciu, având obligația legală de plăti CASS, contribuțiile pentru salariați iar CASS este obligată să plătească concediile medicale.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că este nelegală și va fi modificată.
Sunt întemeiate criticile privind interpretarea greșită actului juridic dedus judecății, așa cum este sancționată de art. 304 pct. 8 cod procedură civilă, deoarece instanța nu a observat mențiunile înscrise pe certificatul medical al numitului, care îndeplinesc cerințele de formă stabilite prin nr. 60/2006, act care, fiind depus în copie xerox, poartă avizele medicului expert, cu semnătura și ștampila acesteia, CASS G refuzând nejustificat plata.
Cum, însă, pe copiile xerox ale adresei nr. 6571 din 21 decembrie 2006, formulată de Cabinetul de Expertiză Medicală este și semnătura și ștampila medicului expert, fiind însă greu lizibile și depuse numai față nu și verso, în recurs a depus și copia verso, din care rezultă cu siguranță ștampila și semnătura medicului expert, în fața instanței de recurs, recurenta prezentând originalul acestuia, act care, confruntat cu cel de la dosar, se constată existența acestor atestări, motivarea instanței în privința acestor lipsuri fiind greșită.
De altfel, din adresa CASS nr. 18736 din 28 septembrie 2007, de refuz la plată a sumei pentru către reclamant (filele 2-6 dosar fond) rezultă că motivul respingerii plății este lipsa numărului convenției nu lipsa atestării de către medicul expert, astfel că susținerile pârâtei din întâmpinare sunt neîntemeiate.
Oricum, însă, recurentei nu i se poate reține nici pentru a- fi antrenată răspunderea patrimonială. conform art. 998-1000 cod civil, motiv pentru care, Curtea apreciază întemeiate criticile formulate și în baza art. 312 cod procedură civilă va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii cererii de chemare în garanție medicului, iar în baza art. 274 cod procedură civilă, intimata CASS va fi obligată la 279,99 lei către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de chemata în garanție, împotriva sentinței civile nr.5039/01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC Energetic SA și intimații pârâți și Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G, având ca obiect, acțiune în răspundere patrimonială.
Modifică în parte sentința, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G la 279,99 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
3 ex/DM/22.05.2009
fond.
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu