Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 258/2009
Ședința publică de la 09 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1057/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâtul recurent asistat de avocat și av. pentru reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Avocata pârâtului recurent depune la dosar cerere în probațiune prin care solicită refacerea raportului de expertiză tehnică în baza aceluiași onorariu, apreciind că expertul nu a răspuns obiecțiunilor formulate de pârât, cerere susținută și oral.
Avocata reclamantei intimate se opune, încuviințării cererii formulate, arătând că potrivit disp. art. 3054)cod procedură civilă instanța de recurs nu poate produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Avocata pârâtului recurent, față de împrejurarea că hotărârea atacată nu are calea apelului, apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 292 cod pr. civilă.
Instanța, deliberând asupra cererii în probațiune formulată de mandatara pârâtului recurent invocată în această fază a recursului, apreciază că expertul a răspuns atât obiectivelor, cât și obiecțiunilor formulate de părți în fața instanței de fond, iar refacerea raportului de expertiză în fază de recurs este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă această cerere.
Mandatarii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata pârâtului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul de a fi diminuat cuantumul prejudiciului până la suma de 6.066,68 RON așa cum a fost justificată prin factura din 9.07.2007 și nu suma stabilită de instanța ca urmare a devizului din 17.07.2007, când a fost trecută de două ori manopera.
Avocata reclamantei intimate, față de împrejurarea că mandatara recurentului nu a mai susținut și celelalte motive de recurs, pune concluzii limitate la susținerile de astăzi în sensul respingerii ca nefondat a recursului pârâtului. La fila 7 din dosarul de fond conform devizului de reparație nr. 1.9.165/17.07.2007 costul reparațiilor a fost stabilit la suma de 11.459,92 lei, fiind redus de instanța de fond în urma efectuării raportului de expertiză la suma de 6.066 la care s-a adăugat valoarea manoperei. Față de celelalte motive solicită respingerea recursului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocata pârâtului recurent arată că susține și celelalte motive, însă oral a susținut doar completare motivelor.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr- reclamanta LSl - a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la suportarea costurilor de reparație, respectiv la suma de 9.630, 18 lei.
În motivarea acțiunii sale reclamanta arată că pârâtul, angajat conducător auto este vinovat de producerea accidentului de circulație din data de 18.05.2007, în urma căreia autoturismul marca nr. de înmatriculare SB-06.- a fost avariat; avarii a căror reparație se ridică la suma pretinsă conform devizulului atașat acțiunii.
În drept se invocă aert. 270 Codul Muncii.
În probațiune s-a depus Anexa 1, raport de accident nr. 1.1112/2007, referat nr. -/2007, deviz de reparație nr. 1.9.165/2007, proces verbal seria - nr. -/2007 de sancționare contravențională a pârâtului, factura fiscală nr. 3772/2007, deviz de reparație nr. 325/2007, copie carte de identitate a autovehiculului, fișă post, contract individual de muncă nr. 2.695/2007.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâtul arată că este de acord cu acțiunea reclamantului în măsura stabilirii cuantumului pretențiilor printr-un raport de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 1057/11.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu sub dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta L S în contradictoriu cu pârâtul și în consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.954,46 lei cu titlu cheltuieli de reparație autoturism.
Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a reținut, cu referire la probele dosarului și dispozițiile art. 270 Codul Muncii că pârâtul este obligat a repara prejudiciul cauzat din culpa sa, printr-o faptă în legătură cu serviciu, prejudiciu care constă în repararea autoturismului avariat, în cuantumul reieșit din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat, recurs, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, cu pârâtul, solicitând, în temeiul art.304 indice 1 Cod procedură civilă, admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul diminuării cuantumului prejudiciului, până la valoarea reală stabilită prin raportul de expertiză.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul critică sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectual cuantumului prejudiciului reținut de instanță, deoarece, susține recurentul, în cauză era vorba de un autovehicul foarte vechi, fabricat în 1985, uzat fizic și moral, pentru care nu era necesară o reparație atât de costisitoare; raportul de expertiză a fost efectuat cu mare ușurință; prejudiciul nu este lichid, cert; în timpul efectuării expertizei a formulat obiecțiunii care nu au fost consemnate.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata L S se solicită respingerea recursului ca nefundat, prejudiciul fiind corect determinat de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține următoarele:
Recursul este fondat sub următorul aspect:
Potrivit art. 270 Codul munci "salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".
Având în vedere natura contractuală a răspunderii salariatului, rezultă că răspunderea este integrală, acoperind paguba efectivă.
În speță, recurentul, angajat conducător auto în cadrul societății intimate, este răspunzător de avariile cauzate autovehicului marca nr. de înmatriculare SB-06.-, urmare accidentului de circulație din data de 18.05.2007 pe raza loc., jud V; vinovăția acestui conducător auto la producerea accidentului reieșind din procesul verbal de contravenție seria - nr. -/2007 încheiat de V (16).
În ce privește întinderea prejudiciului cauzat societăți intimate prin această faptă a recurentului, în legătură cu serviciu, este de menționat că în procesul verbal de contravenție; precum și în raportul de accident nr. 1.1112/2007 întocmit de comp. siguranța circulației din cadrul intimatei sunt enumerate avariile produse autoturismului; iar cu devizul de reparație nr. 325/09.07.2007 și factura nr. 3772/09.07.2007 sunt justificate cheltuielile cu manopera și costul pieselor și materialelor folosite la repararea autovehiculului în discuție.
Greșeala instanței de fond în stabilirea cuantumului prejudiciului este, însă, determinată de faptul că, valoarea totală de 6066, 68 lei a facturii nr. 3772/09.07.2007 a fost adunată cu valoarea manoperei de 2887,78 lei reieșită din devizul de reparație nr. facturii nr. 325/09.07.2007, rezultând un total de 8954, 46 lei, deși în conținutul facturii nr. 3772/09.07.2007 era cuprins la punctul 1 contravaloarea acestui deviz. Deci, în suma totală stabilită de instanță contravaloarea manoperei din devizul nr. 325/09.07.2007 se regăsește de două ori, suma corectă a prejudiciului fiind de 6066, 68 lei; așa cum dealtfel este reținut și în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză(70-73).
Ca atare, soluția primei instanțe se impune a fi modificată sub acest aspect, celelalte critici aduse de recurent fiind nefondate, raport la ansamblul probatoriu administrat în cauză și la faptul că natura creanței de certă și lichidă este stabilită prin titlul executoriu obținut în cauză de intimată.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 punct 9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul cu care a fost investită de către recurent, va modifica sentința atacată, stabilind cuantumul prejudiciului reținut în sarcina pârâtului la suma de 6066, 68 lei, în loc de 8954,46 lei.
Vor fi menținute în rest, dispozițiile sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1057/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată în ce privește cuantumul prejudiciului reținut în sarcina pârâtului pe care îl stabilește la suma de 6066,68 RON în loc de 8954,46 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu |
Grefier, |
Red.
Tehnored./ 17 Martie 2009
Jud. fond.
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu