Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 27/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 27
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - D -, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 921 din 9 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în Târgoviște, Bd. -, - 13, etaj3,. 7, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 16 ianuarie 2008, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta - D - a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâtul să fie obligat la plata către reclamantă a sumei de 195.324 lei reprezentând prejudiciu cauzat societății ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajat al societății în funcția de șef serviciu comercial, iar raporturile de muncă au încetat la data de 29.11.2006 pe baza acordului părților, ocazie cu care a fost evocat și debitul reclamat prin cererea de față, conform notei de lichidare, fără ca pârâtul să formuleze vreo opoziție sau obiecție.
A mai susținut reclamanta că în virtutea calității sale, pârâtul a inițiat raporturi comerciale în numele societății cu - SRL -, tratând direct cu administratorul acesteia, numitul, pârâtul livrând marfă în valoare de 195.324 lei pentru care a primit file CEC fără acoperire.
S-a mai arătat că pârâtul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că afacerea este suspectă, de vreme ce livrările s-au făcut cu o periodicitate de ordinul zilelor, iar filele CEC nu se decontaseră în bancă, valorile fiind exorbitante și acest lucru rezultă și din notele explicative luate de la salariații care au cunoscut circuitul afacerii imputate.
De asemenea, s-a arătat că reclamanta nu numai că nu a primit val. mărfii, însă a fost ținută să o plătească furnizorului - -, ratând și comisionul pentru vânzarea respectivă, pe care avea să-l culeagă potrivit activității sale statutare, învederându-se totodată că societatea emitentă a CEC-urilor și administratorul acesteia sunt insolvabili, astfel că reclamanta pretinde acoperirea prejudiciului de la prepusul său, care a avut contribuție la generarea acestuia, lucrând neglijent și încălcându-și atribuțiile de serviciu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 269 alin.3 și art. 270 din Codul muncii.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că înscrierea în nota de lichidare a debitului reclamat nu are nici o consecință asupra părților raportului de muncă, răspunderea patrimonială fiind guvernată de normele și principiile răspunderii contractuale, potrivit art. 270 din Codul muncii.
S-a mai arătat că organul de urmărire penală a efectuat cercetări asupra pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență, cercetările fiind finalizate conform rezoluției din 26.03.2007 a Parchetului Târgoviște, cu neînceperea urmăririi penale, nestabilindu-se în sarcina părătului încălcarea vreunei obligații de serviciu.
Totodată, s-a învederat că prin adresa nr. 1163/7.06.2006 compartimentul comercial în care pârâtul exercita funcția de șef serviciu a fost înștiințat despre venitul minim lunar ce trebuia realizat din vânzările către terți, în caz contrar salarizarea diminuându-se proporțional cu realizările, ceea ce a determinat acceptarea livrării de mărfuri cu valoare mare, însă prin respectarea riguroasă a metodologiei de lucru, susținându-se, de asemenea, că în intervalul de livrare nu a existat vreo filă CEC refuzată la decontare pentru a se lua măsuri de stocare livrărilor, iar nici o altă informare nu a ajuns la cunoștința serviciului comercial, legat de insolvabilitatea beneficiarului.
Pe baza probatoriilor administrate, cu înscrisuri și interogatoriile părților, prin sentința civilă nr. 921/9.10.2007, Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 270 din Codul muncii salariatul este ținut să răspundă patrimonial în măsura în care încalcă atribuțiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă și în fișa postului, iar reclamanta nu a precizat în concret ce atribuții de serviciu au fost încălcate, imputându-se reclamantului lipsă de prudență și de abilitate.
S-a mai reținut că încă din data de 31.03.2006, pârâtul, având funcția de șef serviciu comercial al societății reclamante până la data de 29.11.2006, a semnalat anumite deficiențe în ceea ce privește aprovizionarea și desfacerea mărfurilor, solicitând pentru acest motiv încetarea raporturilor de muncă, cerere ce i-a fost respinsă de conducerea societății, iar ulterior, prin adresa nr. 1116/7.06.2006, compartimentul comercial a fost înștiințat despre faptul că trebuie să realizeze un venit minim lunar din vânzări către terți, în caz contrar diminuându-se proporțional salarizarea.
A mai arătat prima instanță că pârâtul, încercând să îndeplinească această sarcină de serviciu, a efectuat livrări de mare valoare la intervale scurte, către același beneficiar, respectând însă metodologia de lucru, la care s-a făcut trimitere, existând aprobarea conducerii comerciale a societății, fiind evident că se cunoștea modalitatea de lucru și faptul că se acordau termene de plată de 30 zile, fără a exista vreo condiționare ca livrările succesive către același client să fie efectuate doar în măsura încasării val. mărfurilor.
S-a reținut, totodată, că pe perioada de livrare a mărfurilor nu a existat vreo filă CEC refuzată la decontare pentru a determina oprirea livrărilor și nici alte informații despre insolvabilitatea beneficiarului pentru a trezi suspiciuni pârâtului și a opri livrările, iar conform actului adițional la contractul individual de muncă, pentru livrările mai mari de 100.000.000 lei pe client nu se puteau face livrări de mărfuri fără aprobarea conducerii dacă nu erau asigurate instrumentele de plată, situație care nu se regăsește în cauză întrucât pentru mărfurile livrate au fost emise file CEC, astfel că nu se poate vorbi despre încălcarea vreunei atribuții de serviciu sau a dispozițiilor conducerii societății, chiar și prin rezoluția dată în dosarul nr. 4476/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște dispunându-se neînceperea urmăririi penale formulată de reclamantă împotriva pârâtului.
De asemenea, prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse de reclamantă la dosar nu a reieșit că aceasta a făcut vreun demers pentru recuperarea pagubei de la beneficiar, în condițiile în care paguba se putea recupera, în ipoteza răspunderii patrimoniale a salariatului, doar dacă erau epuizate toate posibilitățile de recuperare de la debitor.
Așa fiind, instanța a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 din Codul muncii, respingând în consecință cererea reclamantei.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, după ce se arată care au fost considerentele pentru care instanța de fond a respins cererea reclamantei, se susține că raționamentul instanței este eronat, în dezacord cu principiile care guvernează răspunderea patrimonială și cu probele administrate, care nu au fost coroborate în mod logic.
Se învederează că și prima instanță a reținut, pentru ultima livrare, că intimatul-pârât nu a avut acordul conducerii, această livrare fiind condiționată în mod expres de decontarea livrărilor anterioare, astfel încât chiar și hotărârea atacată reține culpa pârâtului, ce a făcut livrarea nesocotind interdicția directorului comercial, aspect care trebuia să conducă la reținerea răspunderii patrimoniale, măcar pentru un prejudiciu egal cu valoarea primei și ultimei livrări.
Se arată în continuare că referatele depuse în probațiune au fost aprobate de directorul comercial pentru aprovizionare și nu pentru desfacere, pârâtul nerespectând atribuțiile de serviciu privitoare la operațiunea desfacerii, cu privire la care a informat că se va realiza în viitor, fără a concretiza când și în ce manieră, fiind nevoie de o altă aprobare, după ce se întocmeau și înregistrau comenzile clientului.
De asemenea, se susține că este eronată susținerea instanței de fond potrivit căreia nu există atribuții de serviciu pe care pârâtul să le fi neglijat sau nesocotit, făcându-se în continuare trimitere la atribuțiile pârâtului din fișa postului, punctele 30 și 35 și din actualizarea fișei postului din data de 7 martie 2007, neexistând documentele cerute, ci numai o informare generală cu ocazia solicitării aprobării aprovizionării, că bunurile urmează să se vândă la - -, dispozițiile de livrare întocmite neavând aprobarea conducerii.
Împrejurarea că nu a fost aprobată decât operațiunea aprovizionării rezultă și din poziția pârâtului exprimată în ședința consiliului de administrație din data de 16.10.2006, dar care pentru instanța de fond nu are nici o semnificație, aspecte care se coroborează și cu nota explicativă a gestionarului, la al cărei conținut recurenta a făcut, de asemenea, trimitere.
În continuare, recurenta face pe larg referire la notele explicative date de intimatul-pârât, arătând că înscrisurile depuse în probațiune se coroborează cu răspunsurile date la interogatoriu de către intimatul-pârât.
Considerentul care este cel mai puternic pentru respingerea acțiunii, reținut de prima instanță, a fost acela că nu s-au făcut dovezi că s-au depus toate diligențele pentru acoperirea prejudiciului de către beneficiarul livrărilor, însă recurenta a făcut toate demersurile pentru repararea pagubei, și anume: a formulat plângere penală pentru înșelăciune împotriva administratorului beneficiarului, constituindu-se parte civilă pentru despăgubirea reprezentând val. mărfurilor livrate, inculpatul fiind trimis în judecată, iar dosarul aflându-se în soluționare; a învestit cu formulă executorie cecurile încercând realizarea creanței, contractând serviciile unei firme de detectivi particulari pentru identificarea eventualelor venituri sau bunuri urmăribile ale beneficiarului sau administratorului acestuia, constatându-se că ambii sunt în stare de insolvabilitate; a formulat cerere de deschidere a procedurii falimentului, înscriindu-se la masa credală cu creanța în discuție, fiind cert că nu există perspective pentru realizarea creanței direct de la beneficiar sau de la administratorul acestuia, astfel încât regresul poate fi fructificat.
Prima instanță, arată recurenta, a imputat acesteia că nu a făcut dovezile respective, deși recurenta a formulat cerere de continuare a probațiunii pe acest aspect, în ședința în care cauza a fost luată în pronunțare, cerere care nu a fost examinată pentru a se putea valorifica acest considerent de respingere a acțiunii.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru rezolvarea completă a fondului și pentru continuarea și completarea probațiunii, imposibil de realizat direct în fața instanței de recurs, iar în subsidiar, admiterea recursului și, după evocarea fondului și examinarea cauzei sub toate aspectele, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a răspuns motivelor de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În recurs, au fost depuse la dosar, în copie, o serie de acte atât din partea recurentei, cât și a intimatului-pârât.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este neîntemeiată critica recurentei prin care se susține că prima instanță ar fi reținut culpa pârâtului pentru ultima livrare și ca atare, ar fi trebuit angajată răspunderea patrimonială a acestuia cel puțin pentru un prejudiciu egal cu valoarea ultimei livrări.
Astfel, contrar susținerilor recurentei, din considerentele sentinței atacate nu rezultă că instanța ar fi reținut că pârâtul este în culpă referitor la ultima livrare făcută către - SRL.
Prima instanță a reținut că pârâtul a respectat metodologia de lucru în privința livrărilor efectuate, iar susținerea reclamantei potrivit căreia aprobarea directorului comercial s-ar fi referit doar la aprovizionare nu a fost primită în lipsa unei rezoluții în acest sens pe cererile înaintate de pârât, folosindu-se ca argument chiar rezoluția directorului de pe referatul privind ultima livrare, la care face trimitere recurenta, acesta impunând condiția de a se fi decontat deja prima filă de CEC a beneficiarului - SRL.
Aceasta nu înseamnă, însă, că s-ar fi reținut chiar de către instanța de fond culpa pârâtului pentru ultima livrare, câtă vreme, așa cum rezultă din probatoriile administrate, prima filă CEC emisă de - SRL, în valoare de 3962,77 lei, cu termen scadent la 29.06.2006, fusese deja încasată, iar în privința următoarei file CEC, emisă de aceeași societate beneficiară, aceasta nu putea fi deja decontată la momentul ultimei livrări, de vreme ce nu se împlinise încă termenul de scadență fixat.
În raport de rezoluțiile directorului comercial al societății recurente aflate pe referatele înaintate acestuia de intimatul-pârât și conținutul acestor referate, în care s-a indicat expres și cui se va vinde marfa pentru care se făcuse aprovizionarea, modalitatea de plată - cu filă CEC și termenul scadent fixat, nu poate fi primită susținerea recurentei conform căreia aprobările s-ar fi dat numai pentru aprovizionare și nu și pentru desfacere, nefăcându-se nici o mențiune în acest sens pe rezoluțiile de pe referatele respective, care au fost aprobate, cu excepția ultimei livrări unde s-a pus condiția mai sus-arătată.
Așa cum corect a reținut și prima instanță, reclamanta nu a precizat în concret ce atribuții de serviciu au fost încălcate de pârât, făcându-se referire în cuprinsul acțiunii la lipsa de prudență și de abilitate a acestuia.
Potrivit fișei postului, pârâtul era șeful serviciului comercial al societății reclamante, stabilind raporturi comerciale cu alte societăți în vederea derulării activității comerciale a reclamantei, având ca atribuții, printre altele, elaborarea, defalcarea și realizarea programului de desfacere și implicit, a celorlalți indicatori economico-financiari pe ficare lună și pe fiecare unitate, luarea tuturor măsurilor de prevenire a formării stocurilor cu mișcare lentă sau fără mișcare și de lichidare a unor astfel de stocuri (filele 52-54 dosar fond).
În cursul anului 2006, respectiv la 31.03.2006, intimatul-pârât a solicitat încetarea contractului de muncă invocând lipsa unei strategii clare privind aprovizionarea și desfacerea măsurilor și semnalând unele deficiențe, conform cererii depuse de acesta (fila 25 dosar fond), cerere care nu i-a fost aprobată, continuând raporturile de muncă cu societatea.
Prin adresa societății recurente, având numărul 1163/7.06.2006 (fila 17 dosar fond), către compartimentul comercial, intimatul-pârât a fost înștiințat că începând cu luna iunie 2006 există obligația de a realiza venituri facturate terților într-un anumit cuantum, în caz contrar salarizarea făcându-se proporțional cu realizarea veniturilor.
Acesta a fost contextul în care intimatul-pârât, șeful serviciului comercial, pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu, a efectuat, într-adevăr, livrări de valori mari către - SRL, la intervale scurte de timp, respectând însă metodologia de lucru și neexistând un plafon valoric peste care nu se putea livra marfă către același beneficiar.
Trebuie precizat că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, anterior efectuării primei operațiuni cu societatea sus-menționată, în cursul lunii iunie 2006, marfa pentru care s-a emis prima filă CEC, completată personal de administratorul societății beneficiare - - a fost facturată și livrată numai după ce s-au făcut verificări la Banca Transilvania că firma are bani în cont și nu sunt probleme cu decontarea.
De asemenea, din declarația intimatului-pârât depusă în copie la dosarul de fond (filele 83-85), rezultă că și după efectuarea primei tranzacții s-a luat legătura și cu reprezentantul unei alte firme care avusese anterior relații comerciale cu - SRL, obținându-se relații favorabile, marfa fiind achitată tot cu filă CEC.
În cuprinsul aceleiași declarații, intimatul-pârât a mai arătat că la fiecare livrare factura s-a întocmit în prezența delegatului firmei - SRL -, care, în funcție de valoare, a completat filele CEC cu sumele respective și cu termenele de decontare, detașându-se din carnetul de cecuri, urmărindu-se de către intimat seriile filelor CEC emise, din care a reieșit că provin din trei carnete diferite, de unde s-a concluzionat că societatea respectivă are afaceri și cu alte societăți.
Recurenta face trimitere în cuprinsul recursului la anumite atribuții ale intimatului prevăzute într-o fișă a postului ce vizează postul de merceolog (filele 46-51 dosar fond), însă acesta a fost șeful serviciului comercial, iar fișa pentru acest post, depusă în copie la dosar, este cea înregistrată sub nr. 621/7.03.2003, precum și cea înregistrată sub nr. 102/18.01.2006, neputându-se reține încălcarea vreunei atribuții dintre cele expres prevăzute de acestea.
De asemenea, se vorbește despre o fișă a postului intimatului, actualizată la 7.03.2007, moment la care raporturile de muncă ale intimatului-pârât cu societatea deja încetaseră, conform deciziei emisă de recurenta-reclamantă depusă în copie la dosarul de fond (fila 55). Atribuțiile menționate de recurentă ca fiind în fișa actualizată se regăsesc în fișa postului înregistrată sub nr. 102/18.01.2006, însă împrejurarea că administratorul - SRL a emis file CEC fără acoperire, iar recurenta nu a recuperat val. mărfurilor livrate acestei societăți, nu poate constitui un argument suficient pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului.
Mai mult, prin rezoluția din data de 26.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, dată în dosarul nr. 4476/P/2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul pârât, reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, neputându-se stabili că făptuitorul a încălcat vreuna din obligațiile de serviciu prevăzute în fișa postului de șef serviciu comercial. Plângerea penală depusă de - D - Târgoviște privea săvârșirea de către intimatul-pârât a infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 pen. constând în aceea că în calitate de șef serviciu comercial al societății, încălcându-și atribuțiile de serviciu, în perioada iunie-iulie 2006, livrat către - SRL mărfuri în valoare de 195.320,67 lei pentru plata cărora societatea respectivă a emis file CEC, ce au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil, cauzând astfel un prejudiciu societății constând în suma respectivă.
Nici poziția intimatului-pârât avută de acesta față de societatea angajatoare, anterior promovării prezentei acțiuni, în legătură cu suma în discuție, la care recurenta se referă, nu putea justifica, prin ea însăși, admiterea acțiunii, fiind necesar a se face dovada întrunirii în cauză a cerințelor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului, conform dispozițiilor art. 270 din Codul muncii.
De altfel, intimatul-pârât a refuzat solicitarea venită din partea societății, de a semna un angajament de plată, iar punctul de vedere al acestuia privitor la semnarea acestui angajament rezultă și din nota din data de 6.10.2006 adresată societății, depusă în copie la dosar, în recurs (fila 48).
Instanța de fond a încuviințat la termenul din 29.06.2007, la solicitarea ambelor părți, probe cu înscrisuri și interogatorii, care au fost administrate în cauză, iar la termenul din 21.09.2007 pricina a fost amânată pentru termenul din 5.10.2007 numai pentru a da posibilitatea apărătorului pârâtului de a lua cunoștință de înscrisurile ce fuseseră depuse la dosar la acel termen chiar de reclamantă, prin apărător.
Recurenta-reclamantă avea posibilitatea de a depune la dosarul cauzei, până la închiderea dezbaterilor la instanța de fond, orice alte înscrisuri pe care le aprecia pertinente și concludente cauzei, inclusiv în ceea ce privește demersurile acesteia pentru recuperarea creanței de la - SRL, probatoriile fiind încuviințate de instanță încă din data de 29.06.2007, litigiile de muncă soluționându-se în regim de urgență, astfel încât în mod corect instanța a apreciat cauza în stare de judecată la termenul din 5.10.2007.
Este adevărat că recurenta a depus la dosarul cauzei, în recurs, conform art. 305.pr.civ. o serie de înscrisuri noi, în copie, la care a făcut trimitere în motivarea recursului, privind demersurile făcute de aceasta pentru recuperarea prejudiciului, de la societatea SRL, beneficiara mărfurilor livrate de recurentă și neachitate și de la administratorul acesteia, numitul.
Astfel, printre altele, în dosarul penal nr. 7965/2006 al Tribunalului Dâmbovița, în care figurează ca inculpat, administratorul societății sus-menționate, societatea recurentă s-a constituit parte civilă pentru suma de 195.320,67 lei reprezentând val. unui număr de 10 CEC-uri emise ca instrumente de plată, pentru acoperirea cărora nu a existat disponibil bănesc. Dosarul penal este însă și în prezent în curs de soluționare, aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind pronunțată așadar o soluție definitivă, inclusiv pe latura civilă.
De asemenea, recurenta a făcut și demersuri pentru declanșarea procedurii prevăzută de legea insolvenței împotriva debitoarei - SRL, iar prin sentința nr. 97/3.07.2007 a Tribunalului Dâmbovița - secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis cererea de intrare în faliment a societății debitoare, dispunându-se dizolvarea acesteia, procedura nefiind încă finalizată (filele 43-44 dosar recurs).
Înscrisurile noi depuse în copie la dosar, în recurs, de către recurentă nu pot justifica însă admiterea recursului în sensul celor solicitate de aceasta, în condițiile în care, în raport de considerentele mai sus-arătate și având în vedere probatoriile administrate, nu se poate reține culpa pârâtului în îndepliniriea atribuțiilor de serviciu, care să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, astfel încât soluția primei instanțe, prin care a fost respinsă cererea reclamantei, apare ca fiind corectă.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul reclamantei ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Urmează, de asemenea, a se lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimatul.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta - D -, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 921 din 9 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în Târgoviște, Bd. -, - 13, etaj3,. 7, județul
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
--- - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored./SȘ
2 ex./28.01.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
G -
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
