Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 276/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 276
Ședința publică din data de 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Cristina Pigui Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în G,-, județ D, împotriva sentinței civile nr. 1249 din 30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta - STOP SRL Târgoviște,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă - STOP SRL Târgoviște reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind recurentul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâtul, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, filele 9 - 10.
Avocat, având cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimata reclamantă susține, în esență, că recurentul critică soluția instanței de fond considerând că, a fost obligat în mod greșit la plata sumelor de bani așa cum s-a dispus prin dispozitiv și că nu a fost instruit în legătură cu obligațiile de serviciu.
Din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că recurentul a primit avans spre decontare sumele stabilite de instanța de fond, așa cum corect s-a reținut precum și cuantumul amenzii primită pe teritoriul Ungariei care nu a fost aplicată pentru încălcarea normelor rutiere, ci pentru cele stabilite de Acordul european privind orele de odihnă și circulație în transportul internațional. - arată că toți conducătorii auto sunt testați periodic înainte de a li se elibera autorizație, care cuprinde atât drepturile cât și obligațiile acestora.
De asemenea, nici cererea reconvențională nu este admisibilă, arătând că în mod greșit se susține că nu ar fi primit salariul pentru perioada lucrată în cadrul societății, cu actele existente la sediul intimatei și la ITM făcându-se dovada că recurentul și-a încasat salariul, situație pe care acesta nu reclamat-o, ci a reclamat numai completarea carnetului de muncă cu orele suplimentare efectuate.
Se solicită respingerea recursului și, pe fond, menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- reclamanta - " STOP" SRL Târgoviște, a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumelor de 107 euro sau echivalentul lor în lei la data plății, 100 lei (RON) și 2833,40 lei (RON) ce reprezintă sumele pe care reclamanta i le-a înmânat pârâtului ca avans spre decontare și nu le-a justificat și sumele necesare pentru plata unei amenzi.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul său în funcția de șofer, iar la 30.05.2007 a fost îndrumat într-o cursă externă de transfer mărfuri, primind un avans spre decontare de 100 RON și 150 Euro. La data de 01.06.2007, cu ocazia unui control efectuat pe teritoriul Ungariei pentru verificarea respectării timpului de conducere și odihnă, acesta a fost sancționat cu 200.000 forinți, reținându-se și autovehiculul până la plata amenzii.
Pentru a evita plata unor daune către client, societatea reclamantă a trimis pârâtului suma de 2833,40 RON ce a fost schimbată în forinți la vama, iar la întoarcere i s-a solicitat pârâtului să justifice amenda spre decontare și acesta a prezentat documente justificative doar pentru cheltuirea sumei de 73 Euro.
Ulterior pârâtul și-a prezentat demisia la 18.07.2007, fiind emisă de către reclamantă decizia nr. 32/2007 prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al pârâtului.
Având în vedere prejudiciul creat, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor menționate în temeiul dispozițiilor Codului muncii.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanta nu i-a făcut cunoscute principalele reglementări aplicabile pe teritoriul statului unde urma să-și desfășoare activitatea conform art. 18 din Codul muncii, situație în care poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Ulterior, pârâtul a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata salariului neachitat începând cu 20.10.2006, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, a orelor suplimentare efectuate, garanția reținută în cuantum de 1800 lei și dobânda calculată la aceste sume, motivând că abia în luna aprilie 2007 i s-a încheiat de către reclamantă contract individual de muncă, deși a lucrat la aceasta încă din 20.10.2006, fiind nevoit să se adreseze
Reclamanta a formulat întâmpinare cu privire la cererea reconvențională a pârâtului, solicitând respingerea acesteia și arătând că, prin cererea de demisie, pârâtul a solicitat doar salariul pe ultima lună și diurna. I-au fost achitate cu nr. 256/02.08.2007: restul de plată pentru luna mai 2007 și pentru perioada lucrată din luna iunie 2007, 93 lei compensarea în bani a concediului de odihnă pentru perioada lucrată și 50 lei - garanția reținută prin dispoziția de încasare nr.180/27.05.2007.
Reclamanta a mai precizat că pârâtul nu a efectuat ore suplimentare, timpii de mers, de ședere și odihnă fiind stabiliți prin Acordul European, care acoperă și repausul săptămânal, ținând cont de particularitățile meseriei de conducător auto. Reclamanta a depus și concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.1249/30.11.2007 Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea formulată de reclamanta - " STOP" SRL Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul, a obligat pârâtul să plătească reclamantei sumele de 100 RON, 2833,40 RON și 107 Euro (prin echivalent bănesc la data plății), respingându-se cererea reconvențională formulată de pârât.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că pârâtul a fost angajat al societății reclamante, iar în calitatea sa de conducător auto, a fost amendat pe teritoriul Ungariei cu suma de 200.000 forinți pentru nerespectarea timpilor de odihnă și de mers, conform tahografului, astfel cum reiese și din procesul verbal de audiere, hotărârea de amendare și chitanța care atestă plata amenzii (filele 7-9 dosar fond).
Suma cu care a fost achitată amenda i-a fost înaintată de către reclamantă și schimbată la vama (filele 17 din dosar - suma de 2833,40 lei).
Aceste aspecte nu au fost contestate de către pârât, singura apărare a acestuia fiind în sensul că reclamanta nu a respectat prevederile art.18 din Codul muncii, în sensul de a-l informa în cazul în care își desfășoară munca în străinătate.
Instanța a apreciat că aceste prevederi nu îi sunt aplicabile pârâtului care nu urma să-și desfășoare activitatea exclusiv în străinătate, ci era doar în tranzit pe teritoriul unor state, iar sancțiunea ce i-a fost aplicată ținea de nerespectarea de către conducătorul auto a diagramei tahograf și, deci, a îndatoririlor sale profesionale și nicidecum de conduita reclamantei.
Prin această atitudine culpabilă, pârâtul a produs un prejudiciu efectiv reclamantei în sumă de 2833,40 RON, la care se adaugă sumele de 100 RON și 107 Euro, primite de pârât cu titlu de avans spre decontare (fila 18 dosar fond) și nejustificate de acesta, astfel că s-a considerat că sunt întrunite toate cerințele prevăzute de art. 270 din Codul muncii, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
Cât privește cererea reconvențională formulată de pârât, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin cererea de demisie înregistrată la societatea reclamantă sub nr. 27/28.06.2007, acesta a solicitat doar plata salariului pe ultima lună și diurna cuvenită, iar prin nr.256/02.08.2007 reclamanta i-a achitat acestuia 659 lei, ce reprezintă drepturi salariale restante, indemnizația de concediu odihnă și garanția reținută în sumă de 50 lei iar nu de 1800 lei, cât a precizat pârâtul (fila 70 dosar).
Pârâtul nu a făcut dovada efectuării altor ore suplimentare și nici a depunerii unei garanții mai mari, dovadă care nu se poate face în cazul garanției decât prin înscrisuri conform art.1191 Codul civil.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Romei, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, a învederat recurentul că în mod eronat a fost obligat la plata sumelor de 107 Euro și 100 RON reprezentând avans spre decontare precum și 2833,40 RON reprezentând bani trimiși de către reclamantă în vederea achitării unei amenzi stabilită de către autoritățile din Ungaria, întrucât culpa aparține reclamantei care și-a încălcat obligația legală de a face cunoscute reglementările aplicabile pe teritoriul statului unde recurentul urma să-și desfășoare activitatea.
În consecință, recurentul consideră că reclamanta a încălcat disp. art. 18 din Legea nr. 53/2003, dispozițiile acestuia aplicându-se și tranzitului pe drumurile publice din alte țări.
Al doilea motiv de recurs îl constituie faptul că instanța de fond nu a acordat salariul neachitat, aferent activității prestate la - "-STOP" SRL începând cu data de 20.10.2006 și nu a dispus compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, a orelor suplimentare efectuate, returnarea garanției reținute, sume care urmează să fie actualizate cu dobânda legală.
Prin aceasta, prima instanță a încălcat disp. art. 38 din Legea nr.53/2003, precum și art. 10, 154 și 155 din aceeași lege.
În plus, consideră recurentul că instanța de fond a făcut o confuzie între instituția demisiei și instituția recunoașterii pretențiilor reclamantei.
Legal citată intimata a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pârâtul a fost angajat al societății reclamante, iar în calitatea sa de conducător auto, a fost amendat pe teritoriul Ungariei cu suma de 200.000 forinți pentru nerespectarea timpilor de odihnă și mers, conform tahografului. Acest aspect a fost dovedit cu: procesul verbal de audiere, hotărârea de amendare și chitanța care atestă plata amenzii (filele 7-9 dosar fond).
Conform dovezilor de la filele 17 din dosar, suma de 2833,40 lei cu care a fost achitată amenda i-a fost înaintată de către reclamantă și schimbată la vama.
În legătură cu faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 18 din Codul muncii în sensul de a-l informa pe pârât despre condițiile în care își desfășoară munca în străinătate, Curtea constată că aceste prevederi nu îi sunt aplicabile pârâtului care nu urma să-și desfășoare activitatea exclusiv în străinătate, ci era doar în tranzit pe teritoriul unor state, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond. În caz contrar ar însemna să se adauge la lege. Sancțiunea ce i-a fost aplicată pârâtului ține numai de nerespectarea de către conducătorul auto a diagramei tahograf și deci a îndatoririlor sale profesionale și nicidecum de conduita reclamantei.
Prin această atitudine culpabilă, pârâtul a produs un prejudiciu efectiv reclamantei, în sumă de 2833,40 RON, la care se adaugă sumele de 100 RON și 107 Euro, primite de pârât cu titlu de avans spre decontare (fila 18 dosar fond) și nejustificate de acesta. Ca atare, în mod corect a reținut instanța de fond că sunt întrunite toate cerințele prevăzute de art. 270 din Codul muncii, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
Cât privește cererea reconvențională formulată de pârât, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâtul a solicitat prin cererea de demisie înregistrată la societatea reclamantă sub nr.27/28.06.2007 doar plata salariului pe ultima lună și diurna cuvenită, iar prin nr. 256/02.08.2007, reclamanta i-a achitat acestuia 659 lei reprezentând drepturi salariale restante, indemnizația de concediu odihnă și garanția reținută în sumă de 50 lei ci nu de 1800 lei, cât a precizat, fără dovezi, pârâtul (fila 70 dosar). În mod corect a reținut prima instanță că pârâtul nu a făcut dovada efectuării altor ore suplimentare și nici a depunerii unei garanții mai mari, dovadă care nu se poate face în cazul garanției decât prin înscrisuri conform art.1191 Codul civil.
Așa fiind, constată că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat.
Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă:
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în G,-, județ D, împotriva sentinței civile nr. 1249 din 30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta - STOP SRL Târgoviște,-, județ
Obligă recurentul la pala sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Cristina Pigui Vera
- - - - - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./21.03.2008
/
dos.fond nr- Trib.
jud.fond
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Cristina Pigui Vera
