Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 314/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 314
Ședința din Camera de Consiliu de la 07 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier - - -
***************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2008, privind cererea de revizuire formulată de, împotriva deciziei civile nr. 1641 din 20.06.2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.02.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pentru a da posibilitatea apărătorului intimatei de a depune concluzii scrise, instanța în conformitate cu prevederile art. 146 și 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 07.02.2008.
În urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față.
Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 1851 din 13 iunie 2006, a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL Tg.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta - SRL Tg.J criticând - o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 4105 de la 04 decembrie 2006 a admis recursul formulat de reclamantă, a casat sentința și a reținut cauza în vederea rejudecării pentru completarea probatoriilor, fixând termen la 17 ianuarie 2007.
În rejudecare, cauza a primit nr. 3795/CM-AS/2006, iar la termenul din 17.01.2007 instanța a procedat la discutarea cererilor de probatoriu, a încuviințat proba cu înscrisuri și a interogat din oficiu pe pârât declarația acestuia fiind consemnată la dosar.
Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 1641/20 iunie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumelor: 9374 RON - dobânzi de întârziere; 2796 RON; 15119 lei RON - dobânzi TVA și 3652 lei penalități TVA și la 1690 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că pârâtul a avut calitatea de contabil șef și director economic al reclamantei pe parcursul anilor 2002-2004, calitate în care avea obligația inventarierii patrimoniului societății atât cu privire la activul societății, cât și pasivul acesteia.
În urma unui control efectuat de către DGFP G pe perioada respectivă societatea a fost amendată cu suma de 3000 RON pentru că nu a efectuat inventarierea patrimoniului la 31 decembrie 2004 și de asemenea i-au fost imputate mai multe sume cu titlu de impozit pe profit, dobânzi la impozit pe profit și penalități de întârziere pentru înregistrarea eronată în contabilitate a unor cheltuieli.
Instanța a constatat că reclamanta a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul și fapta cauzatoare de prejudiciu, precum și dovada prejudiciului concret suferit.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire pârâtul, cerere precizată la data de 08.01.2008, motivat de faptul că instanța nu i-a acordat prezumția de vinovăție încălcând astfel art.5 din CEDO.
Un alt motiv al cererii de revizuire a fost acela că admițând acțiunea fără să constate dacă societatea respectivă a fost condusă de cineva, ce drepturi și ce obligații avea conducerea și care au fost relațiile de serviciu între pârâtă și respectiva conducere, completul de judecată a produs o mare eroare judiciară.
Pentru a fi în prezența răspunderii civile delictuale a arătat revizuientul trebuie să existe o faptă ilicită, încălcarea unei prevederi legale și să se cunoască autorul său, iar administrația societății nu a contestat sancțiunile primite la organul fiscal constatator.
Un alt motiv de revizuire a fost acela că decizia a fost influențată negativ de conflictul profesional dintre cei doi avocați.
De asemenea revizuientul a mai arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiunea introductivă deoarece controlul vizează perioada 01.01.2002- 31.08.2005, iar societatea nu a solicitat recuperarea sumelor rezultate în urma controlului pentru perioada 31.12.2004-31.08.2005.
Analizând cererea formulată instanța reține că potrivit art. 322 Cod pr.civilă se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul pentru motivele stricte enumerate în textul respectiv.
Observând motivele invocate prin cererea de revizuire, cât și prin precizarea la această cerere se constată că acestea nu sunt întemeiate. Astfel, cât privește motivul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiunea introductivă, din analiza acțiunii formulate de către reclamantă în fața tribunalului reiese în mod clar că aceasta a solicitat obligarea la plata sumei de 33.934 lei, arătând că urmare a controlului efectuat de DGFP G și care a cuprins perioada 01.01.2002 - 30.06.2005 s-a constatat o serie de nereguli privind modul de înregistrare în evidența contabilă, așa cum reiese din raportul de inspecție fiscală.
Instanța de recurs în soluționarea pe fond a cauzei exact această sumă a avut-o în vedere și la această sumă a fost obligat pârâtul, așa încât nu se poate spune că a acordat mai mult decât s-a cerut.
Faptul că pârâtul a fost angajatul societății până la 31 decembrie 2004, iar unitatea nu a solicitat recuperarea sumelor pentru perioada 31 decembrie 2004 - 31 august 2005 de care s-ar face răspunzătoare o altă persoană nu are relevanță în raportul de motivul de revizuire invocat.
Celelalte motive invocate în precizarea cererii de revizuire nu se încadrează în motivele enumerate în art. 322 Cod pr.civilă, ele constituind eventual motive de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei respective ce nu pot fi analizate pe calea extraordinară de atac a revizuirii.
Pentru considerentele expuse constatând că cerere de revizuire este neîntemeiată va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul, împotriva deciziei civile nr. 1641 din 20.06.2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL Tg.
Obligă revizuientul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata - SRL Tg.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
11.02.2008
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu