Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 3167/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3167
Ședința publică de la 19 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
************
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta - SRL M, împotriva sentinței civile nr. 5119/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte și -, având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns. recurenta reclamantă - SRL M reprezentată de avocat, intimata pârâtă și intimata pârâtă - reprezentată de avocat.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiin cererii de formulat, excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat A pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Gorj, iar pe fond admiterea cererii considerând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii patrimoniale și obligarea intimatelor la plata despăgubirilor, depune concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata pârâtă -, solicită respingerea recursului și arată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 5119 de la 06 octombrie 2008 respins cererea formulată de reclamanta - SRL M, în contradictoriu cu pârâtele și -.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că pârâtele și - au fost salariatele reclamantei - SRL ca gestionare începând cu 01.02.2006, respectiv, începând cu 20.10.2006 până la 26.02.2007, așa cum reiese din contractele individuale de muncă ale pârâtelor, aflate în copie la filele 6, respectiv 10 din dosar, iar în urma inventarierii din 03.01.2007 s-a constatat o lipsă în gestiunea acestora de 19.662,17 lei și la inventarul reluat în 28.01.2007 s-a stabilit în sarcina lor un debit total de 22.686,53 lei. s-a efectuat pentru perioada 25.06.2006 -28.01.2007.
Datorită faptului că pârâtele au considerat că nu au culpă în producerea prejudiciului, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile care să stabilească, pe baza evidențelor contabile și a celorlalte acte, contravaloarea lipsei în gestiune și explicitarea modului de cauzare a acesteia, respectiv culpa intimatelor în cauzarea prejudiciului.
În concluziile raportului de expertiză, expertul a arătat că deoarece gestiunea a fost comună expertiza nu poate stabili care a fost soldul faptic pentru fiecare gestionară și a mai arătat că notele de recepție a mărfurilor intrate în gestiunea magazinului alimentar și documentele ce au stat la baza întocmirii acestora, respectiv facturi fiscale nu sunt semnate în totalitate de către cele două cogestionare.
Totodată, expertul a menționat că obligația întocmirii notelor de recepție revenea pârâtelor potrivit fișelor postului. Instanța constată însă că acestea nu sunt datate (filele 8,12), fiind incertă data de la care pârâtele au obligația îndeplinirii atribuțiilor prevăzute în conținutul lor.
Tribunalul a constatat că dispozițiile imperative ale art. 7 din Legea nr.22/1969 statuează că în cazul gestiunii încredințate mai multor persoane, trebuie să fie luat acordul scris al gestionarilor, însă la dosar nu există nici un document în acest sens.
Pe de altă parte, la începutul și sfârșitul inventarierii comisia de inventariere era obligată să ia gestionarilor declarații, care însă nu se regăsesc la dosarul cauzei.
Instanța a mai reținut că potrivit art. 16 din 2230/69 este interzis oricăror persoane să intre în locurile de păstrare a bunurilor, iar din depozițiile martorilor reiese că în locurile de păstrare a bunurilor, contrar legii aveau acces și persoane străine de gestiune, deseori nora administratorului efectuând operațiuni specifice gestionarului, deși nu avea această calitate.
Astfel, s-a constatat că operațiunile de gestiune au fost efectuate neconform cu dispozițiile legale din cauza administrării defectuoase și neclare care nu poate fi imputată intimatelor.
Conform art. 270 Codul muncii salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagube materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Așadar, pentru a se angaja răspunderea pârâtelor, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: fapta ilicită și personală a salariatului, prejudiciul cauzat patrimoniului unității, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Ori, fapta ilicită și personală a pârâtelor care a condus la crearea prejudiciului nu a fost dovedită. Deși, raportul de expertiză a reținut un prejudiciu la societatea reclamantă de 22.686,53 lei constatat cu ocazia inventarierii, nu rezultă raportul de cauzalitate dintre aceste elemente și nu este îndeplinită condiția privind vinovăția salariatelor, astfel încât s-a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor și instanța de fond a respins cererea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - " " SRL M criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că în mod greșit instanța a reținut că societatea nu a respectat dispoz. art. 7 din Legea 22/1969 potrivit cărora în caz de gestiune colectivă trebuie să fie luat acordul scris al gestionarilor. Aceste dispoziții a arătat recurenta nu sunt de natură să înlăture răspunderea gestionarilor iar în cazul de față cele două pârâte au acceptat implicit să lucreze împreună.
De asemenea, s-a arătat că în mod greșit instanța a reținut că gestionarelor nu li s-au luat declarații de început de inventar, aceste declarații aflându-se la dosar.
Instanța de fond a ignorat total concluziile raportului de expertiză care stabilea existența lipsei în gestiune, precum și culpa pârâtelor în îndeplinirea sarcinilor de gestionare și anume faptul că acestea nu au efectuat întocmirea documentelor de recepționare a mărfurilor primite.
A mai fost criticată sentința și pentru faptul că instanța de fond a reținut că în gestiunea celor două pârâte au avut acces și alte persoane, fapt neadevărat și chiar dacă ar fi fost adevărat acestea aveau posibilitatea să anunțe conducerea societății sau să refuze continuarea activității.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În cazul răspunderii gestionarilor pentru lipsa în gestiune operează o prezumție de culpă în sarcina acestora ceea ce înseamnă că odată stabilită lipsa în gestiune aceștia trebuie să facă dovada că lipsa respectivă nu le este imputabilă.
În speță dovada lipsei în gestiune s-a făcut atât cu inventarul efectuat de către societatea reclamantă, cât și cu expertiza contabilă întocmită în cauză, expertiză care a constatat lipsa respectivă.
Ca și cauze care ar înlătura vinovăția pârâtelor în producerea lipsei respective reținute de către instanța de fond au fost nedatarea fișelor postului pârâtelor neputându-se astfel stabili data de la care intimatele au obligația îndeplinirii atribuțiilor prevăzute în conținutul lor.
Concluzia instanței de fond este una eronată, fișa postului este anexă a contractului individual de muncă și ca atare cel care trebuie să fie datat este contractul individual de muncă și nu fișa postului. La dosarul cauzei există contracte individuale de muncă ale pârâtelor purtând număr și dată de înregistrare la ITM
O altă cauză reținută de instanța de fond care ar concura la înlăturarea răspunderii materiale a pârâtelor este lipsa acordului scris a celor două gestionare de a lucra împreună.
Nici această cauză nu poate fi reținută. Este adevărat că legea prevede acest acord scris însă lipsa lui nu poate conduce automat la înlăturarea răspunderii materiale a gestionarilor, cu atât mai mult cu cât cele două pârâte au acceptat să lucreze împreună, iar nici una dintre acestea nu a invocat că lipsa din gestiune s-ar datora celeilalte.
A mai reținut de asemenea instanța de fond că la începutul și sfârșitul inventarierii comisia de inventariere era obligată să ia declarații gestionarilor, declarații care nu se regăsesc la dosar. Și această concluzie este eronată. Pe lângă faptul că nici un text de lege nu precizează că lipsa acestor declarații ar conduce la nulitatea inventarului astfel efectuat, la paginile 16-17 din dosarul instanței de fond se găsesc declarațiile pârâtelor date în data de 28.01.2007 odată cu începerea inventarierii. Faptul că la finalul inventarierii nu s-au mai luat declarații se datorează culpei gestionarelor care nu s-au mai prezentat la locul de muncă.
Este întemeiată și critica vizând concluzia instanței că în locurile de păstrare a bunurilor, contrar legii, aveau acces și persoane străine de gestiune, deseori nora administratorului efectuând operațiuni specifice gestionarelor deși nu avea această calitate.
Această stare de fapt chiar dacă ar fi fost stabilită cu certitudine nu poate decât să accentueze vina gestionarelor în producerea prejudiciului în condițiile în care acestea având cunoștință despre acest fapt nu au informat conducerea societății și nu au luat măsurile necesare pentru interzicerea accesului persoanelor străine în gestiune.
Potrivit art. 270 Codul muncii salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Potrivit art. 271 din același cod când paguba a fost produsă de mai mulți salariați cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport de măsura în care a contribuit la producerea ei.
Potrivit alin.2 al aceluiași articol dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei, și atunci când este cazul și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.
Față de considerentele expuse, având în vedere și concluziile expertizei întocmite în cauză, precum și actele aflate la dosar din care reiese lipsa în gestiunea pârâtelor, instanța constată că în mod greșit instanța de fond a considerat că nu a fost dovedită fapta ilicită și personală a pârâtelor în crearea prejudiciului și că nu a rezultat raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, astfel că în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și 312 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va obliga pe pârâta la plata sumei de 12253,53 lei și - la plata sumei de 10433 lei reprezentând despăgubiri.
În baza art. 274 Cod pr.civilă vor fi obligate pârâtele către reclamantă la 1900 lei cheltuieli de judecată la fond și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL M, împotriva sentinței civile nr. 5119/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte ȘI.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 12 253,53 lei și pârâta - la plata sumei de 10433,00 lei reprezentând despăgubiri.
Obligă pârâtele către reclamantă la 1900 lei cheltuieli de judecată la fond și recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
28.05.2009
Red.jud. -
3 ex/AS
L
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan
