Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 404/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILA NR. 404/R/2008

Ședința publică din data de 14 februarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Adrian

-

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta -"SENS VEST"SRL-AGENTIA DE TURISM și AUTOGARA împotriva sentinței civile nr. 2301 din 29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente - avocat, lipsă fiind pârâta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care la întrebarea instanței care a fost munca prestată de pârâta intimată reprezentantul reclamantei recurente arată că munca prestată de pârâta intimată era acea să deservească barul din incintă. Nu mai are alte cereri în probațiune și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul recursului.

Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea parțială a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Susține pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. Pârâta a fost angajată din 2004 cu contract de muncă îndeplinind funcția de agent comercial și a îndeplinit o singură activitate - a deservit barul din incintă. Pârâta se face vinovată de producerea prejudiciului.

Curtea, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2301 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a espins acțiunea formulată și precizată de reclamanta - SENS VEST SRL, DE TURISM ȘI AUTOGARĂ împotriva pârâtei și s-a dmis în parte cererea reconvențională formulată de reclamantă și în consecință a fost obligată reclamanta să-i achite pârâtei salariul aferent lunii aprilie 2005 în sumă de 310 RON și suma aferentă concediului de odihnă neefectuat. S-a respins solicitarea pârâtei de acordare a daunelor morale în sumă de 5000 RON.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că ârâta p. a fost angajata reclamantei, începând cu data de 09.09.2004, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM C sub nr. 82403/20.09.04, în funcția de ospătar, având ca atribuții sarcini specifice pentru fast food și magazin alimentar, și altele conform obiectului de activitate al firmei detaliate în fișa postului.

Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 270, alin.(l) din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de angajat a celui care a produs prejudiciul, fapta ilicită și personală a celui încadrat, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită și vinovăția salariatului.

Pentru a da naștere răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să întrunească cumulativ următoarele trăsături: să fie efectiv, să fie real și cert și să fie actual.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 22/1969 ", în înțelesul prezentei legi, este acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituție publică care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a unui agent economic, autoritate sau instituție publică, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile."

De asemenea, art. 10 din Legea nr. 22/ 1969 prevede obligația gestionarului de a constitui o garanție în numerar.

Prin Hotărârea nr. 2230/ 1969 la art. 1 se prevede că: Predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale se face între gestionarul care predă și cel care primește, pe baza dispoziției Autogară T și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta.

Prin Decizia Civilă nr. 279/R/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr- s-a admis recursul declarat de reclamanta - Sens Vest SRL, Agenție de Turism și Autogară T împotriva sentinței civile nr. 1858/2006 pronunțată de Tribunalul Cluj care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare s-au reținut următoarele:

Pârâta a fost angajata reclamantei, începând cu data de 09.09.2004, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM C sub nr. 82403/20.09.04 în funcția de ospătar, având ca atribuții sarcini specifice pentru fast food și magazin alimentar, și altele conform obiectului de activitate al firmei detaliate în fișa postului.

Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 270, alin.(l) din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de angajat a celui care a produs prejudiciul, fapta ilicită și personală a celui încadrat, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită și vinovăția salariatului.

Pentru a da naștere răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să întrunească cumulativ următoarele trăsături: să fie efectiv, să fie real și cert și să fie actual.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 22/1969 ", în înțelesul prezentei legi, este acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituție publică care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a unui agent economic, autoritate sau instituție publică, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile."

De asemenea, art. 10 din Legea nr. 22/ 1969 prevede obligația gestionarului de a constitui o garanție în numerar.

Prin Hotărârea nr. 2230/ 1969 la art. 1 se prevede că: Predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale se face între gestionarul care predă și cel care primește, pe baza dispoziției scrise a conducătorului instituției. În dispoziție se vor arăta: gestiunea care se predă, numele și prenumele gestionarilor și ale persoanelor care, conform prezentei hotărâri, participă la operația de predare-primire, precum și locul, ziua și ora începerii acestei operații.

Din actele depuse la dosar nu rezultă că pârâta avea atribuții de gestionar.

Nu s-au respectat prevederile legale în vigoare, respectiv art.1-5 din nr. 2230/1969 privind gestionarea bunurilor materiale. Predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale nu s-a făcut între gestionarul care predă și cel care primește, pe baza dispoziției scrise a conducerii. Nu a fost întocmită Dispoziția care trebuia să arate: gestiunea care se predă, numele și prenumele gestionarilor și ale persoanelor care participă la operația de predare-primire, precum și locul, ziua și ora începerii acestei operații.

Art. 4 din același act normativ menționează că: Predarea primirea gestiunii se face prin inventarierea totală a bunurilor din gestiune, întocmindu-se un proces-verbal ce se semnează de gestionarul care predă și de gestionarul care primește gestiunea, precum și de persoanele prevăzute în articolul 3.

Reclamata a depus o fișă a postului care nu este datată și nu poartă semnătura pârâtei.

Din actele depuse la dosarul cauzei nu reiese raportul de cauzalitate dintre prejudiciul cauzat și calitatea de salariat a pârâtei, astfel că nu sunt întrunite trăsăturile care trebuiesc îndeplinite cumulativ pentru a exista răspundere patrimonială.

Referitor la cererea reconvențională, instanța a constatat că reclamanta-pârâtă nu a dovedit, deși sarcina probei îi aparține conform art. 287 din Codul muncii, că s-a achitat pârâtei salariul aferent lunii aprilie 2005 și nici faptul că s-a compensat concediul de odihnă neefectuat în conformitate cu art. 141 alin.4 din Codul muncii.

Cu privire la daunele-morale solicitate de contestatoare, în cuantum de 5.000 RON, instanța a reținut că acest termen sugerează lezarea adusă drepturilor extrapatrimoniale ale persoanei, provenind din atingerea unor valori sau atribute care îi definesc personalitatea. Având în vedere faptul că pârâta-reclamantă nu a dovedit dimensiunea prejudiciului moral suferit, instanța a respins acest capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SENS VEST SRL AGENTIA DE TURISM ȘI AUTOGARA T, solicitând modificarea parțială a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii cu obligarea pârâtei la plata sumei de 2967, 6 lei reprezentând prejudiciu cauzat în calitate de gestionar.

În motivarea recursului arată că rezultă din cuprinsul contractului individual de muncă nr.130 faptul că începând cu data de 8 sept.2004, pârâta a fost angajata reclamantei în calitate de ospătar-vânzător, având responsabilități specifice unui gestionar.

În perioada producerii prejudiciului doar pârâta și colega ei erau singurele persoane care activau ca și salariate și care aveau gestiune, fiind astfel cert că ele sunt culpabile în producerea prejudiciului, fapt ce rezultă și din nota explicativă scrisă și semnată de pârâta în data de 14 martie 2005.

Consideră că neatacarea deciziei de imputare de către pârâtă, denotă recunoașterea vinovăției acesteia.

Arată că anterior emiterii deciziei de imputare a existat un precedent în cadrul societății în sensul că pârâta a mai cauzat un prejudiciu în sumă de 2967,6 lei, dar aceasta sumă a fost achitată benevol de către pârâtă.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite în parte recursul pentru următoarele considerente:

Pentru a respinge acțiunea principală, prima instanță a reținut că pârâta nu a avut calitatea de gestionară și că nu sunt îndeplinite celelalte condiții ale răspunderii patrimoniale.

Procedând astfel, prima instanță a analizat doar dacă pârâta a fost angajată ca gestionară, ceea ce era superfluu în condițiile în care funcția ei era de agent comercial și șef magazin. Astfel, controlul exercitat de prima instanță s-a limitat la constatarea că pârâta din punct de vedere al condițiilor formale, impuse de Legea nr.22/1969, nu putea fi angajată ca gestionară, omițând însă să ia în considerare că art.31 din Legea nr.22/1969 asimilează gestionarului și pe angajatul care primește, păstrează și eliberează bunuri, fără a avea calitatea de gestionar în înțelesul articolului1.

Or, concluzia primei instanțe referitoare la lipsa calității de gestionar a pârâtei trebuia să se întemeieze pe o analiză detaliată a stării de fapt, incluzând verificarea executării în fapt a activităților specifice gestionarului, respectiv primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri, în condițiile în care este de presupus că pârâta, ca agent comercial și șef magazin, primea banii de la clienți, îi păstra, iar la sfârșitul programului îi preda, corelativ operațiunilor de servire a clienților ceea ce, de asemenea, ar semnifica accesul la stocul de marfă.

În acest sens, Curtea reține că martorii Copil 8f.118 fond) și (119 fond) au relatat că pârâta îndeplinea activități comerciale, respectiv vindea produsele din stocul de marfă la care avea acces și încasa banii, fiind de reținut că martorii s-au referit la pârâtă cu termenul de gestionară.

De asemenea, este necontestată împrejurarea că numai pârâta și colega ei aveau acces la depozitul magazinului-bar, după cum rezultă și din ordinul de serviciu din 08.01.2005 ( 9 fond).

În fine, Curtea mai constată că pârâta a participat la inventarierea valorilor materiale din magazinul reclamantei, semnând atât procesul verbal de inventariere, cât și un angajament de plată pentru un prejudiciu anterior, în condițiile în care atribuțiile sale de serviciu erau neschimbate.

În atare situație aprecierea instanței de recurs este că pârâta a îndeplinit în fapt funcția de gestionar, având atribuțiile specifice acestei funcții, primirea, păstrarea, inventarierea și eliberarea unor bunuri și valori.

În raport de calitatea de gestionar faptic a pârâtei nu sunt aplicabile dispozițiile art.1-5 din nr.2230/1969 care reglementează activitatea salariatului încadrat în mod expres ca gestionar. Astfel, art.31 din Legea nr.22/1969 asimilează gestionarului în sensul art.1 din același act normativ și pe angajatul care în fapt desfășoară aceleași activități, chiar dacă nu este încadrat în această funcție, rezultând prin urmare că nerespectarea dispozițiilor nr.2230/1969 privind gestionarea bunurilor materiale în cazul gestiunii faptice nu împiedică angajarea răspunderii gestionarului de fapt.

În același sens, nu este relevantă nesemnarea fișei postului de către pârâtă, din moment ce a consimțit la executarea raporturilor juridice de muncă, acționând ca gestionară.

Or, având în vedere calitatea de gestionar a pârâtei în sarcina sa operează prezumția de culpă pentru prejudiciul suferit de reclamantă și stabilit cu certitudine de către comisia de inventariere, în baza actelor contabile, aspect necontestat de către pârâtă.

În consecință, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii materiale a pârâtei, conform art.270 Codul muncii, respectiv calitatea de gestionar a pârâtei, prejudiciul de 3.511,05 lei, raportul de cauzalitate prezumat în cazul gestionarului între activitatea sa și prejudiciu, legătura prejudiciului cu activitatea precum și vinovăția pârâtei.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite în parte recursul, va modifica în parte sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 2967,6 lei reprezentând despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale, calculată conform art.1088 civ. de la data intentării acțiunii (14.03.2006) și până la data plății efective.

În raport de claritatea dispozițiilor art.1088 civ. nu se justifică solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii pentru o perioadă anterioară înregistrării acțiunii respectiv 05.06.2005 - 14.03.2006, această cerere urmând a fi respinsă.

De asemenea, deși recurentul a solicitat și modificarea soluției dată cererii reconvenționale, nu a indicat nici un motiv de drept sau de fapt în sprijinul acestei cereri, ceea ce având în vedere și că, în această privință, prima instanță a aplicat corect dispozițiile art.287 Codul muncii, nu poate determina decât menținerea dispozițiilor sentinței privind cererea reconvențională.

În fine, având în vedere admiterea atât a cererii principale, cât și a celei reconvenționale Curtea, în temeiul art.276 pr.civ. va compensa parțial cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță de părți, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei.

În recurs, în temeiul art.274 pr.civ. pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 357 lei cheltuieli de judecată efectuate în acest stagiu procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamanta - "SENS VEST SRL AGENȚIA DE TURISM ȘI AUTOGARA T" SRL împotriva sentinței civile nr.2301 din 29.11.2007a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta pe care o obligă să plătească reclamantei suma de 2967,6 lei, cu titlu de despăgubiri precum și dobânda legală aferentă începând cu data de 14.03.2006 și până la momentul plății efective.

Respinge cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale pentru perioada 05.06.2005-13.03.2006.

Menține celelalte dispoziții referitoare la cererea reconvențională.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, în urma compensări.

Obligă pe intimata să plătească recurentei suma de 357 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

--- - - - -

Red.AR

Dact.szM/3ex.

31.03.2008

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Adrian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 404/2008. Curtea de Apel Cluj