Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4264/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4264
Ședința publică din data de 24 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr.6115/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta reclamantă depunând delegația de reprezentare, consilier juridic, prezent fiind și intimatul pârât, lipsind intimatul pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează excepția tardivității recursului, după care, instanța pune în discuția părților, excepția tardivității recursului.
Consilier juridic, solicită respingerea excepției tardivității recursului, considerând că acesta este declarat în termen, comunicare hotărârii fiind făcută la și nu la sediul societății. Depune în acest sens originalul comunicării hotărârii.
Intimatul pârât solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv.
Instanța unind excepția cu fondul, acordă cuvântul părților pe fond.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului pentru motivele invocate în cererea de recurs și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâților la plata sumei reprezentând prejudiciul cauzat.
Intimatul pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului Gorj ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 6115/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de petenta cu sediul în comuna (clădirea centrul de ), judetul G, împotriva intimaților,.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Prin Raportul de inspecție fiscală nr.3156/03.05.2007 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice G în urma unui control efectuat la au fost constatate diferențe între obligațiile fiscale înregistrate de agentul economic care au avut drept consecință calcularea unor majorări de întârziere, dobânzi și penalități pentru neplata acestora în termen astfel: 28.432 lei,-majorări de întârziere pentru impozitul pe profit calculat suplimentar, ca urmare a reîntregirii de către organul fiscal a profitului impozabil cu sume considerate nedeductibile fiscal sau care au depășit limita de deductibilitate prevăzută de lege, 28.819 lei -majorări de întârziere privind taxa pe valoare adăugată de plată stabilită suplimentar de către organul de control și 45.939 lei-majorări de întârziere pentru neconstituirea și nevirarea contrubuției la fondul pentru persoanele cu handicap.
Intimații au ocupat funcții de conducere în cadrul petentei Sind astfel: -administrator în perioada 17.02.2004-14.08.2006 și director executiv în perioada 14.08.2006-07.11.2007, iar -contabil șef în perioada 26.01.2004-27.02.2007.
Potrivit art.270.alin.1 din Codul muncii,Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Astfel, pentru a se angaja răspunderea patrimonială a salariatului este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de angajat a salariatului, fapta ilicită și personală a angajatului, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
În speță, petenta, în calitate de angajator nu a dovedit sarcinile de serviciu ale intimaților, decurgând din contractul individual de muncă sau înscrise în fișa postului a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a creat prejudiciul.
Referitor la prejudiciul invocat de petentă, din concluziile raportului de expertiză reiese că majorările de întârziere în cuantum de 106.724 lei stabilite de organele fiscale au fost determinate de aprobările organului colectiv de conducere pentru bazele de impunere și reprezintă o cheltuială neeconomicoasă colaterală aprobării date de Consiliul de Administrație.
Mai mult, între aceste majorări de întârziere și activitatea desfășurată de cei doi intimați, nu există legătură de cauzalitate, astfel că, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile angajării răspunderii patrimoniale enumerate de art.270 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta învederând că, instanța nu a avut în vedere probele care au fost administrate în cauză, respectiv fișa postului de director executiv al societății depuse la dosar și potrivit căreia intimatul era obligat să organizeze, să conducă, să controleze și să supravegheze organizarea și conducerea contabilității societății.
De asemenea, instanța nu a luat în considerare implicațiile legale ale funcției de administrator cu care se asimilează funcția de director executiv, invocând în acest sens dispoz. art.1442al.1 și al.2 din legea 31/1990.
Instanța a nesocotit dispozițiile art.10 al.1 din legea 82/1991 când a statuat asupra responsabilității acestuia.
În ceea ce-l privește pe intimatul, învederează că instanța de fond s-a mulțumit să constate că nu are o fișă a postului, neluând în considerare dispoz. art.10 al.4 din legea 82/1991, acestuia fiindu-i angajată răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile constatând în plata cu întârziere a impozitului pe profit, taxă pe valoare adăugată, vărsăminte pentru persoanele cu handicap neîncadrate.
Al doilea motiv de recurs vizează faptul că, majorările de întârziere au fost determinate de aprobările organului de conducere pentru baza de impunere și reprezintă o cheltuială neeconomicoasă, colaterală aprobării Consiliului de administrație.
Această fundamentare a instanței de fond este neîntemeiată, din moment ce expertiza contabilă invocă faptul că, cheltuielile nedeductibile au fost aprobate în ședințele Consiliului de administrație din 28.04.2004 și 26.07.2004, însă conform actelor depuse, intimatul deținea funcția de administrator începând cu 17.02.2004.
Hotărârile organelor de conducere datează din 2004, pe când impozitul pe profit, taxa pe valoare adăugată și vărsămintele pentru persoanele cu handicap neîncadrate nu au fost plătite la termen până la data de 31 dec. 2006.
Curtea constată că recursul reclamantei este declarat în termenul legal întrucât în dosarul de fond nu există dovada comunicării hotărârii recurate reclamantei.
În dosarul de fond există o dovadă de comunicare pe numele reclamantei dar nu este menționată data comunicării și portă ștampila altei societăți,ceea ce conduce la conluzia că hotărârea primei instanțe nu a fost comunicată reclamantei,recurssul fiind declarat în termen.
Pe fond Curtea reține aplicarea în cauză a dispoz. art. 312 alin. 3 raportat la alin. 5 Cod pr.civ. pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 261 Cod pr.civ. în cuprinsul hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea să pronunțe o anumită soluție, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Din considerentele hotărârii rezultă că instanța face o sinteză a concluziilor raportului de expertiză și o expunere a dispoz. art. 270 alin. 1 din Codul muncii, reținând că nu ar intervenit răspunderea patrimonială întrucât petenta nu a dovedit sarcinile de serviciu ale intimaților, a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a creat prejudiciul.
De asemenea reține că deși s-a constatat existența unui prejudiciu, majorările de întârziere au fost determinate de aprobările organului colectiv de conducere și între aceste majorări și activitatea desfășurată de intimați nu există legătură de cauzalitate.
Practic hotărârea recurată nu este motivată în sensul exigențelor prev. de art. 261 Cod pr.civ.în condițiile în care la dosarul cauzei au fost depuse înscrisurile care atestau atribuțiile de serviciu ale pârâților, respectiv fișa postului pentru funcția de director executiv, și fișa postului pentru funcția de contabil, și în raport de care prima instanță avea obligația să stabilească dacă prejudiciul a fost rezultatul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a acestor atribuții și există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Angajatorul în petitul cererii de chemare în judecată a învederat instanței că pârâții nu au acționat cu prudența și diligența cerută de funcțiile deținute, și au încălcat sarcinile de serviciu inerente acestor funcții.
De asemenea, motivarea este și contradictorie întrucât deși se reține că există un prejudiciu constând în aceste majorări de întârziere, instanța consideră că, chiar dacă unitatea angajatoare nu a dovedit sarcinile de serviciu ale intimaților a căror neîndeplinire au creat prejudiciul, nu există legătură de cauzalitate între activitatea desfășurată de cei doi și acest prejudiciu iar pentru a se ajunge la o asemnea concluzie era necesară analizarea atribuțiilor de serviciu ale pârâților.
Sunt argumentele pentru care Curtea constată că prima instanță nu a dezlegat practic fondul cauzei, neanalizând condițiile prevăzute de art. 270 Codul muncii, a căror îndeplinire ar atrage răspunderea patrimonială a salariaților pentru pagubele materiale produse angajatorului.
Pe cale de consecință se va admite recursul declarat și se va casa sentința trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr.6115/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și, având ca obiect, acțiune în răspundere patrimonială.
Casează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare în fond.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.3/24.07.2009
/ și
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu