Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4439/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1596/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4439/
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta -, împotriva sentinței civile nr.2085 din data de 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (1798/C/2008), în contradictoriu cu intimatul Spitalul Orășenesc, având ca obiect:"acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta -, prin avocat, lipsind intimatulSpitalul Orășenesc.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta -, prin avocat, având cuvântul, învederează instanței că împuternicirea avocațială nu se regăsește printre actele și lucrările dosarului, deși aceasta a fost depusă la dosar odată cu cererea de recurs și față de această împrejurare, solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului și amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise cât și împuternicirea avocațială.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de avocatul ales al recurentei și dispune lăsarea pricinii la a doua strigare, pentru când avocatul recurentei va depune la dosar împuternicirea avocațială.
La reluarea pricinii, respectiv la a doua strigare, se prezintă recurenta-,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.42 din 15.06.2009 depusă la dosar-fila 20, lipsind intimatulSpitalul Orășenesc.
Recurenta -, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta -, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând, în principal, admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul obligării recurentei la plata sumei de 26.765,25 lei, reprezentând echivalentul a 36 de salarii medii pe economie, astfel cum rezultă din nota de lichidare și în angajamentul de plată.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2085 din data de 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Spitalul Orășenesc, invocată de pârâta -; s-a admis acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul Spitalul Orășenesc, împotriva pârâtei - și s-a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 34.452 lei cu titlu de despăgubire patrimonială.
Pentru a pronunța această hotărâre, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă, prima instanță a reținut netemeinicia acesteia, având în vedere că litigiul de față își are izvorul într-un raport juridic de muncă născut între cele două părți.
Pe fondul cauzei, instanța a avut în vedere că la data de 13.04.2000, pârâta a fost încadrată cu contract individual de muncă medic rezident la Spitalul Orășenesc, ocazie cu care între părți s-a încheiat și un act adițional la acest contract de muncă, prin care pârâta s-a obligat să funcționeze ca specialist pe postul ocupat la respectiva unitate spitalicească o perioadă de minimum 5 ani de la obținerea specializării, în caz contrar urmând să plătească unității sanitare o despăgubire echivalentă cu 36 salarii medii pe economie, de la data renunțării.
S-a constatat că, anterior semnării contractului individual de muncă și a actului adițional cu reclamantul, prin adresa nr.5640/21.03.2000 emisă de Ministerul Sănătății pârâtei i se aduseseră la cunoștință condițiile în care acestea urmau a fi încheiate.
S-a arătat că, la data de 11.05.2005 prin dispoziția nr.119/2005 a Direcției de Sănătate Publică C, pârâta a fost confirmată ca medic specialist în urma promovării examenului susținut în sesiunea din 16.03.2005, iar la data de 22.06.2005 aceasta și-a depus cererea de demisie, nerespectându-și obligația asumată prin actul adițional la contractul de muncă de a funcționa minim 5 ani pe postul de medic specialist, dată la care a devenit scadentă cealaltă obligație asumată prin actul susmenționat, respectiv aceea de a restitui Spitalului o sumă echivalentă cu 36 salarii.
S-a apreciat ca fiind concordantă clauza referitoare la plata acestei despăgubiri cu dispozițiile art.21 din Legea nr.1/1970 și art.71 din Legea nr.10/1972, întrucât pregătirea în specialitate a pârâtei s-a făcut cu scoaterea din producție (în centrul universitar ales) și nicidecum în cadrul Spitalului Orășenesc, astfel cum rezultă din dispoziția nr.84/2000 și adresa nr.5640/21.03.2000.
S-a ținut seama de adresa nr.1944/24.11.2008 prin care reclamantul a comunicat că valoarea despăgubirilor patrimoniale solicitate pârâtei, conform art.1075 Cod civil, este în cuantum de 34.452 lei și s-a considerat că, stabilirea la nivelul de 36 salarii medii pe economie a despăgubirilor datorate de rezidențiatul care nu-și respectă obligația asumată la încheierea contractului de muncă s-a făcut inițial de către conducerea Ministerului Sănătății conform aprobării nr. OH/1457/24.02.2000 pentru ca ulterior să fie preluată în OUG nr.259/07.12.2000 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.
S-a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că actul adițional la contractul de muncă este lovit de nulitate absolută, conform sentinței civile nr.700/31.03.2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.118/CM/2006, având în vedere că această sentință civilă a fost modificată, acțiunea fiind respinsă ca fiind tardivă prin decizia irevocabilă nr.2894/01.09.2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta -, criticând sentința pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
nstanța de fond a respins greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, ignorând adresele de la Ministerul Sănătății Publice și de la Autoritatea de Sănătate Publică, care atestă că în perioada rezidențiatului salariul medicului a fost suportat de acest minister și Casa de Asigurări de Sănătate, iar nu de către Spitalul Orășenesc, precum și carnetul de muncă al pârâtei, din care rezultă că deși repartiția a fost către Spitalul Orășenesc, încadrarea a fost făcută de Dispensarul, instituții diferite.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite nici una dintre condițiile acestei răspunderi patrimoniale, întrucât nu s-a făcut dovada prejudiciului produs în patrimoniul reclamantului, a faptei ilicite și personale săvârșită în legătura cu munca sa și nici a vinovăției pârâtei.
S-a învederat că instanța de fond a reținut eronat că pregătirea în specialitate a pârâtei s-a făcut cu scoaterea din producție, de vreme ce pârâta a lucrat zi de zi și această despăgubire reprezintă de fapt salariul încasat pentru munca depusă.
S-a precizat că răspunderea patrimonială a recurentei pârâte nu poate fi angajată, pentru că aceasta nu este beneficiarul unei sume nedatorate sau a unor bunuri care nu i se cuveneau, care nu mai pot fi restituite în natură ori a unor servicii la care nu era îndreptățit.
S-a menționat că pârâta nu a părăsit sistemul medical românesc și specializarea pentru care a făcut pregătire profesională, lucrând în prezent in cadrul aceluiași program național de sănătate, dar într-o localitate mult mai apropiată de cea de domiciliu.
Cu privire la actul adițional, recurenta a arătat că acesta ar putea servi ca temei al unei alte acțiuni, dar nu în răspundere patrimonială, care are un vădit caracter abuziv, aducând o îngrădire principiului de dreptul muncii privind libertatea salariatului în alegerea locului de muncă potrivit propriilor criterii.
În subsidiar, recurenta a învederat că suma de 26765 lei reprezintă echivalentul a 36 salarii medii pe economie (nete), potrivit notei de lichidare, astfel că prima instanță a dispus în mod greșit obligarea sa la plata sumei de 34.452 lei.
Prin întâmpinarea formulată intimatul Spitalul Orășenesc, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
În speță, recurenta a susținut examenul de rezidențiat sub formarezidențiatului pe post, fiind încadrată de către intimat, în funcția de medic rezident anul I, potrivit contractului individual de muncă încheiat în data de 13.04.2000.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă, recurenta s-a obligat să funcționeze ca specialist pe acest post o perioadă de minim 5 ani de la obținerea specialității. Totodată, recurenta s-a obligat, în baza aceluiași act adițional la contractul individual de muncă, ca în cazul nerespectării obligației de funcționare ca specialist pe post pe o perioadă de 5 ani de la obținerea specialității, să restituie unității sanitare - o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunțării.
Actul adițional încheiat de către părți a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data semnării sale (aprilie 2000), respectiv art.21 din Legea nr.1/1970.
Posibilitatea încheierii unui act adițional de către părți, în care să fie înscrise, pe de o parte, obligația unității de a suporta cheltuielile pentru pregătirea salariatului, iar, pe de altă parte, îndatorirea salariatului de a lucra în unitatea respectivă cel puțin 5 ani de la terminarea formei de învățământ, sub sancțiunea, în cazul nerespectării acestei obligații, plății unei despăgubiri reprezentând cheltuielile făcute de unitate pentru pregătirea profesională a salariatului era înscrisă și în art.82 lit.e din contractul Colectiv de muncă pe anul 2000.
Rezidențiatul reprezintă o formă de pregătire postuniversitară a absolvenților licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, organizat conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
Rezidențiatul pe post se organizează în funcție de numărul de posturi solicitate de unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Sănătății precum și de ministerele cu rețea sanitară proprie, conform normativelor de personal elaborate de Ministerul Sănătății, în specialitățile prevăzute în specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală. Rezidențiatul pe post se organizează numai din motive de maximă necesitate și numai pentru zonele geoeconomice defavorizate, sub forma unei sesiuni distincte față de concursul național organizat cu locuri destinat pe specialități. Rezidenții care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidențiatul pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, cu unitatea sanitară care a publicat postul respectiv.
Prima instanță a respins în mod judicios excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului reclamant, în condițiile în care acesta a avut calitatea de angajator al recurentei pârâte, astfel cum rezultă din dispoziția nr.84/15.04.2000 a Ministerului Sănătății Direcției de Sănătate Publică C, contractul individual de muncă, actul adițional la acesta, cât și din dispoziția nr.28/7.07.2005 emisă de Spitalul de constatare a încetării raporturilor de muncă dintre părți, prin demisia salariatei.
Este relevant a adăuga că prin adresa nr.10235/13.11.2008 emisă de către Ministerul Sănătății Publice Autoritatea de Sănătate Publică a Județului C se confirmă că drepturile salariale ale medicilor angajați ai spitalelor, care efectuează stagiul de rezidențiat, sunt suportate de Ministrul Sănătății Publice și ajung prin transfer la spitale, care efectuează plățile și au obligația de ale recupera de la medicii respectivi în cazul nerespectării clauzelor contractuale, cum este și cazul de față.
Curtea apreciază că actul adițional intervenit între părți își produce efectele juridice în cauză, atâta timp cât dispozițiile legale în baza cărora a fost încheiat (art.21 din Legea nr.1/1970 și art.71 din Legea nr.10/1972) erau în vigoare la data încheierii sale, iar în timpul cât actul adițional a fost în ființă, nu s-a constatat prin hotărâre judecătorească existența vreunei clauze nelegale care să atragă nulitatea absolută a acestuia.
Potrivit probelor administrate în cauză, Curtea a reținut că intimata a dovedit faptul că și-a respectat obligația asumată prin contractul individual de muncă, respectiv aceea de a achita în condițiile legii cheltuielile pentru pregătirea în specialitatea medicului rezident pe întreaga perioadă a stagiului și de a-i menține acestuia postul vacant pe timpul cursului de specializare.
Totodată, intimata a probat faptul că recurenta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin actul adițional la contractul individual de muncă nr.5/13.04.2000, respectiv aceea de a lucra în unitate cel puțin 5 ani de la data confirmării sale ca medic. Astfel, intimata a demonstrat că recurenta a avut inițiativa denunțării unilaterale a contractului individual de muncă, de vreme ce a solicitat expres încetarea raporturilor de muncă prin demisie.
Având în vedere dispozițiile imperative ale art.21 din Legea nr.1/1970 în vigoare la data încheierii contractului de muncă și a actului adițional, precum și faptul că actul adițional are putere de lege între părțile contractuale potrivit art.969 Cod civil, Curtea constată că fiind nefondate criticile de fond aduse hotărârii recurate.
Apărarea recurentei în sensul că drepturile salariale cuvenite din activitatea prestată sunt încălcate prin încheierea actul adițional la contractul individual de muncă și că nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu material, va fin înlăturată de către C, întrucât intimata a solicitat în cauză obligarea recurentei la plata unei despăgubiri, reprezentând cheltuielile făcute de unitatea spitalicească pentru pregătirea sa profesională, în temeiul unei dispoziții legale în vigoare la momentul încheierii actului adițional, respectiv art.21 din Legea nr.1/1970 potrivit căruia, salariatul avea "îndatorirea de a lucra în unitatea respectivă cel puțin 5 ani de la terminarea formei de instruire, precum și sarcina în cazul nerespectării acestei îndatoriri, de a plăti o despăgubire, reprezentând cheltuieli făcute de unitate sau alte organe pentru pregătirea profesională".
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la faptul că nu a fost scos din producție, Curtea reținut că este neîntemeiată, având în vedere că, în speță, cursurile de specialitate a medicilor rezidenți sunt organizate în unitățile sanitare de stat sau privat acreditate, deci la locul de muncă.
Nu poate fi primită nici apărarea în sensul că recurenta nu a urmat cursuri de formare profesională, de vreme ce rezidențiatul reprezintă o formă de pregătire postuniversitară a absolvenților licențiați ai facultăților de medicină finalizată prin examen pentru obținerea titlului de medic specialist, iar în perioada stagiului, medicul rezident are obligația de a-și însuși în cele mai bune condiții cunoștințele tehnice și practici de specialitate și de a executa în întregime tehnicile prevăzute în unitățile unde se pregătește, neavând drept de liberă practică.
De adăugat că obligația medicilor rezidenți de a lucra, după obținerea titlului de specialist, la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puțin un număr egal cu durata corespunzătoare finanțării rezidențiatului în specialitate pentru care s-a scos postul la concurs, precum și angajarea răspunderii materiale a rezidențiatului în cazul nerespectării acestei obligații, s-au menținut și ulterior apariției noului Cod al muncii, fiind prevăzute expres în acte speciale, respectiv art.3 alin.4 și 5 din OUG nr.58/2001, privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, stagiaturii și activității de cercetare medicală în sectorul sanitar, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr.41/2002, OUG nr.64/2002, Legea nr.648/2002, Legea nr.173/2004, Legea nr.463/2004 și OUG nr.72/2006, cât și în art.6 alin.7 din OG nr.12/2008, după abrogarea OUG nr.58/2001.
În privința cuantumului sumei la care a fost obligată recurenta pârâtă, Curtea reține ca fiind fondate criticile aduse hotărârii recurate, având în vedere că din nota de lichidare și angajamentul de plată față de Spitalul Oroșenesc, rezultă care este echivalentul a 36 salarii medii pe economie (nete), respectiv 26765 lei.
Pentru considerentele arătate, văzând și dispozițiile art.312 din pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta la 26765 lei despăgubiri către reclamant și se vor menține dispozițiile sentinței privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta -, împotriva sentinței civile nr.2085 din data de 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (1798/C/2008), în contradictoriu cu intimatul Spitalul Orășenesc.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că obligă pârâta la 26765 lei, despăgubiri către reclamant.
Menține dispozițiile sentinței privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: RF./2ex.
28.07.2009
Jud. fond.:; G
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
