Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4490/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3149/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4490/
Ședința publică de la 17.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL CULTURII, cultelor și NAȚIONAL împotriva sentinței civile nr.1232/16.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6879/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant prin consilier juridic, care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea la plata sumei de 2150 lei, reprezentând cheltuieli suportate de recurentul-pârât cu participarea la cursuri a intimatei-pârâte.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1232/16.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Culturii și Cultelor în contradictoriu cu pârâta, ca neîntemeiata.
A obligat reclamanta la 1500 lei cheltuieli de judecata către parata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile au încheiat la data de 18.04.2006 actul adițional nr.3 la contractul individual de muncă, prin care au stabilit că pârâta va participa la programul de formare profesională specializată în administrația publică "Managementul afacerilor publice europene", cheltuielile ocazionate de participare fiind suportate din fondurile reclamantului.
Raporturile de muncă au încetat la data de 1.04.2007, în baza acordului părților, conform ordinului nr.290/26.03.2007 emis de reclamant.
Reclamantul a pretins obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.150 lei, reprezentând contravaloarea cursului de formare profesională specializată în administrația publică.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă angajatorul și-a asumat obligația de a suporta cheltuielile aferente formării profesionale, iar pârâta s-a obligat să nu aibă inițiativa încetării contractului individual de muncă. Totodată, în cazul nerespectării obligației, salariata și-a asumat obligația de a suporta toate cheltuielile ocazionate de participarea sa la programul de formare profesională.
Față de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că pârâta, care a recunoscut că în perioada aprilie 2006 - noiembrie 2006 a participat la programul de formare profesională specializată în administrația publică, la cursul "Managementul afacerilor publice europene", și că toate cheltuielile ocazionate de participare au fost suportate din fondurile angajatorului, nu datorează reclamantei cheltuielile ocazionate de formarea sa profesională, întrucât clauza ce a făcut obiectul actului adițional și dispozițiile legale menționate stabilesc că această obligație revine salariatului numai în situația în care acesta a avut inițiativa încetării raporturilor de muncă.
Astfel, decizia emisă de angajator, în baza căreia a încetat contractul individual de muncă încheiat între părți, stabilește că încetarea raporturilor de muncă a avut loc în temeiul acordului părților, iar nu din inițiativa salariatei, cele două temeiuri având natură juridică diferită, potrivit art.55 lit. b și lit. c din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurentul Ministerul Culturii, Cultelor și Național.
În susținerea recursului a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Potrivit dispozițiilor art. 261 pct.5 Cod procedură civilă, instanța de judecată este obligată a arăta în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
În speță, în raport de materialul probator administrat de instituția noastră, instanța de fond a omis să analizeze punctual situația de fapt învederată în conținutul întâmpinării.
Recurentul a menționat că, la data de 22.08.2005 Ministerul Culturii si Cultelor a încheiat contractul individual de muncă nr. 93, cu pârâta, având ca obiect ocuparea de către pârâtă a funcției de director de cabinet la cabinetul Ministrului.
Pârâta a solicitat suportarea de către instituția angajatoare a cursului de formare specializată în administrația publică "Managementul afacerilor publice europene", organizat de Institutul Național de Administrație.
Aceste cursuri de formare profesională la care a participat pârâta s-au desfășurat în perioada aprilie 2006-noiembrie 2006, în urma concursului național de admitere la Programul de formare specializată destinat funcționarilor publici de conducere, pârâta fiind declarată admisă.
La data de 18.04.2006 s-a încheiat actul adițional nr. 3/2006 la contractul individual de muncă nr. 93/22.08.2005, convenind modificarea unor elemente din contractul individual de muncă, prevăzute la cap. M, respectiv: "Drepturi și obligații generale ale părților".
Potrivit prevederilor art. 2: salariata se obligă sa nu aibă inițiativa încetării contractului individual de muncă, cu consecința suportării sancțiunii prevăzute la articolul următor, respectiv:
Art. 3 nerespectarea de către salariată a obligației prevăzute la art. 2 determină obligarea acesteia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de participarea la programul de formare specializată în administrația publică, celelalte prevederi ale contractului individual de muncă rămânând neschimbate și producându-și efectele în continuare.
În urma verificărilor efectuate de către Curtea de Conturi pentru perioada anului 2006, cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la obligațiile ce revin angajaților care urmează cursuri de pregătire cu durată mai mare de 60 de zile, respectiv 90 de zile, precum și a legalității sumelor plătite în anul 2006 pentru cursuri de perfecționare și formare specializată, s-a reținut că, pârâta ar urma să fie obligată la achitarea sumei de 2150 lei reprezentând contravaloarea cursului de formare specializată în administrația publică "Managementul afacerilor publice europene".
Inspectorii Curții de Conturi au apreciat că prin demersul de încetare a raporturilor de muncă întreprins de fosta salariată, aceasta și-a încălcat obligațiile pe care si le-a asumat prin semnarea Actului adițional nr. 3/2006 la Contractul individual de muncă nr. 93/22.08.2005.
Drept urmare, prin adresa nr. 117/04.12.2007 emisă de Ministerul Culturii și Cultelor s-a încercat stingerea acestui debit pe cale amiabilă, solicitându-i-se pârâtei achitarea debitului în cuantum de 2150 lei până la data de 19.12.2007.
Având în vedere faptul că, deși Ministerul Culturii și Cultelor a încercat stingerea acestui raport juridic litigios pe cale amiabilă, pârâta nu a respectat termenul până la care urma să procedeze la stingerea obligației de plată față de subscrisul, respectiv, până la data de 19.12.2007 recurentul a promovat o cerere de chemare în judecată.
Așa cum a învederat mai sus, suportarea de către angajator a cheltuielilor ocazionate de participarea la curs era condiționată de obligația salariatului de a nu avea inițiativa încetării contractului individual de muncă.
Or, potrivit cererii înregistrate sub nr.1185/26.03.2007, care a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Culturii și Cultelor nr. 290/2007, ordin prin care a încetat contractul individual de muncă al pârâtei, demonstrează contrariul.
Astfel, instanța de fond a interpretat greșit probatoriul depus la dosar în susținerea cererii recurentului din care rezultă foarte clar faptul că intimata a cerut din inițiativă personală încetarea contractului individual de muncă, în condițiile în care, doar în urma acestei cereri s-a născut, practic, manifestarea de voință a intimatei pentru încetarea contractului de muncă. în lipsa cererii și în lipsa inițiativei intimatei, ministerul, de unul singur, nu ar fi putut să procedeze la încetarea contractului, pentru că prin consimțământ, se înțelege acea condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil manifestată în exterior.
Manifestarea în exterior a consimțământului în speța a recurentului a fost materializată prin cererea formulată de intimată cu intenția de a-și înceta raportul de muncă.
Intenția de a produce efecte juridice, la rândul ei, este unanim privită de către literatura de specialitate și de către practica juridică, drept condiție care decurge din esența actului juridic civil și care este manifestarea de voință a intimatei din speța recurentului, făcută în scopul de a stinge un raport juridic concret, respectiv, de a-i înceta contractul individual de muncă.
Instanța de fond era obligată să se pronunțe în funcție de apărările ambelor părți, privind temeinicia pretențiilor acordării cheltuielilor de judecată, indiferent că acestea sunt pretinse cu titlu de taxe judiciare de timbru sau onorariu de avocat, cu atât mai mult cu cât întinderea lor, stabilită într-un cuantum substanțial de 1500 lei - în opinia recurentului nu se justifică de fel în raport cu întinderea prestației apărătorului reclamantei, într-o singură fază procesuală.
Rezultă așadar, până la evidență, că instanța de fond - erijându-se în apărătorul uneia din părți - s-a pronunțat extra petita, săvârșind un exces de putere atunci când a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale referitoare la culpa procesuală a instituției recurente "căzută în pretenții" și la justificarea acestor pretenții în fața instanței, întrucât, a omis faptul că această măsură de a recupera contravaloarea cursului de formare specializată a fost dispusă de către Curtea de Conturi în urma verificărilor efectuate pentru perioada anului 2006, cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la obligațiile ce revin angajaților care urmează cursuri de pregătire cu durată mai mare de 60 de zile, respectiv 90 de zile, precum și a legalității sumelor plătite în anul 2006 pentru aceste cursuri.
În acest context, atunci când părțile formulează cereri de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța este obligată să facă aplicarea riguroasă a dispozițiilor art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Or, în speță, această motivare nu apare în considerentele hotărârii. Astfel, rezultă că suma de 1500 lei, pretinsă arbitrar de reclamantă cu titlu de onorariu de avocat pentru prestația îndeplinită de către acesta, a fost acordată de către instanța de fond - în lipsa oricăror dovezi - fără aod efini punctual ce anume reprezintă ca atare și, mai înainte ca judecătorul să facă o apreciere a cuantumului, având în vedere munca îndeplinită de avocat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea găsește recursul formulat ca fiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Art. 195 alin. 1 Codul muncii prevede că salariații care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile, în condițiile art.194 alin.2 lit. b și alin.3, și anume când participarea la școlarizare presupune scoaterea integrală sau pentru o perioadă mai mare de 25% din durata normală a timpului de lucru, nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin trei ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională, precum și sancțiunea aplicabilă acestora, în cazul nerespectării acestei obligații, care constă în obligația de a suporta toate cheltuielile ocazionate de pregătirea lor profesională, proporțional cu perioada rămasă nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
În cauză, condițiile prevăzute la art. 195 Codul muncii și art. 2 și 3
din actul adițional nr.3/18.04.2006 la contractul individual de muncă nu sunt îndeplinite întrucât încetarea raporturilor de muncă nu a intervenit ca urmare a inițiativei pârâtei, ci ca urmare a acordului părților, salariatei nu-i incumbă obligația de a suporta cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională.
Prin recursul formulat recurentul Ministerul Culturii, Cultelor și Național nu formulează critici concrete cu privire la soluția dată de către tribunal cererii deduse judecății, ci susține doar că instanța nu ar fi interpretat corect soluția de fapt.
Curtea observă că Tribunalul a analizat în mod judicios și coroborat probatoriul administrat și a pronunțat o sentință temeinică și legală.
Cât privește obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a făcut în mod corect aplicarea art. 274 alin. 2 pr. civ. iar măsura de cenzura onorariului avocațial poate fi dispusă numai atunci când acesta este disproporționat de mare față de obiectul cauzei și munca avocatului.
Or, în speță, suma pretinsă prin acțiune a fost de 2150 lei, iar cauza a avut cinci termene.
Față de acestea, un onorariu avocațial de 1500 lei nu apare ca fiind disproporționat de mare.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL CULTURII, CULTELOR și NAȚIONAL împotriva sentinței civile nr.1232/16.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6879/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-20.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
