Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4521/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.1450/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 4521/
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.457 din data de 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28062/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata C, având ca obiect:"acțiune în răspundere patrimonială".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 10 iunie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17 iunie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.457 din data de 21.01.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, în contradictoriu cu pârâta C; s-a obligat pârâta să despăgubească reclamanta cu suma de 1126,25 lei și s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect plata penalităților cuantum de 2792,25 lei și recalcularea acestora până la data achitării integrale a debitului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut in copia contractului individual de muncă încheiat la data de 01.07.2000, că pârâta a avut funcția de casier începând cu data de 01.07.2000 și că prin decizia nr.661/29.05.2006, s-a dispus începând cu data de 01.06.2006, încetarea contractului individual de muncă al pârâtei, în conformitate cu prevederile art.264 alin.1 lit.f din Codul muncii.
S-a ținut seama că prin angajamentul din 12.07.2005 pârâta s-a obligat să suporte integral prejudiciul pe care l-a produs reclamantei și s-a constatat că sunt îndeplinite prevederile art.270 din Codul muncii, motiv față de care s-a dispus obligarea pârâtei să o despăgubească pe reclamantă cu suma de 1126,25 lei.
S-a considerat că în baza art.1088 cod civil reclamanta avea posibilitatea pentru a fi despăgubită cu prejudiciul integral suferit să solicite obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și că penalitățile reprezintă o sancțiune aplicabilă în contractele civile și comerciale.
Cu privire la Decretul nr.209/1976 privind aprobarea Regulamentului operațiunilor de casă ale unităților socialiste invocat de către reclamantă, prima instanță a reținut că acest act normativ nu are articolul nr.50 și că prevederile sale nu se referă la aplicarea penalităților.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere că părțile prin contractul individual de muncă nu au negociat și nu au prevăzut ca în cazul în care salariata produce angajatorului un prejudiciu, poate fi obligată și la penalități.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Hotărârea primei instanțe este în parte netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea legii ( art.304 pct.9 Cod proc.civ.) în ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect plata sumei de 2792,25 lei, reprezentând penalități calculate până la data de 30.06.2008.
Astfel, recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art.50 din Decretul nr.209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casă, conform cărora "pentru nerespectarea termenelor de depunere a numerarului la banca și la celelalte instituții de credit, a limitei soldului de casă și a normelor de efectuare a plăților în numerar din încasări se pot aplica următoarele sancțiuni: - o penalizare de 0,05% pe zi de întârziere în următoarele situații: nedepunerea la termen a încasărilor: depășirea limitei soldului de casa: restituirea cu întârziere a numerarului ridicat pentru plata retribuțiilor sau a altor drepturi neachitate; o penalizare de 0.05% pentru încălcarea regulilor cu privire la plățile în numerar din încasări, calculată asupra sumei plătite; interzicerea cheltuirii de numerar din încasări pe termen de până la 3 luni, în cazurile de încălcare a regulilor cu privire la efectuarea de plăți în numerar din încasări, cu obligația ca în acest interval de timp orice fel de cheltuieli să se facă numai din numerarul ridicat de la bănci sau de la instituțiile de credit la care au deschise conturile, justificându-se fiecare plată în parte. Penalizarea de 0,05% pe zi de întârziere, prevăzută la lit. a), se aplică și organelor care încasează amenzi, precum și altor persoane care nu au calitatea de casier, pentru sumele încasate și nedepuse la termenele și în condițiile prevăzute de dispozițiile legale. Perioada pentru care se calculează penalizarea prevăzută la lit. a) curge din ziua următoare aceleia în care suma trebuia să fie depusa până în ziua ce o precede pe aceea în care suma se depune efectiv. Penalizările aplicate unităților socialiste se recuperează de la persoanele vinovate, in condițiile legii."
De asemenea, recurenta a invocat prevederile art. 51 din același act normativ, conform cărora "sumele încasate cu titlu de penalizare, potrivit art. 38 și 50, de la persoanele vinovate de încălcarea disciplinei de casa se varsă la bugetul republican, la subcapitolul "încasări din diverse alte surse" și a învederat că instanța de fond, fără a verifica incidența în speță a temeiului de drept invocat în acțiunea introductivă cu privire la solicitarea de obligare a pârâtei și la plata penalităților, s-a limitat la constatarea faptului că decretul invocat cuprinde doar două articole.
S-a menționat că temeiul de drept invocat cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea la plata penalităților este pe deplin aplicabil în cauză, față de faptul că intimata pârâtă a ocupat funcția de casier I în cadrul Serviciului Administrativ, Arhivă și a Documentelor la Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6, iar prin fapta sa ilicită constând în nedepunerea la termen la casierie a sumelor încasate din vânzarea registrelor unice de control, intimata pârâta a creat patrimoniului recurentei un prejudiciu, penalizările prevăzute de art.50 din Decretul nr.209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casă reprezentând o sancțiune aplicabilă persoanei vinovate de încălcarea disciplinei de casă.
În ceea ce privește reținerea instanței de fond, în sensul ca prin contractul individual de muncă părțile nu au negociat și nu au prevăzut ca în cazul în care salariata i-ar produce angajatorului un prejudiciu să fie obligată și la penalități, recurenta a precizat că obligarea la penalitățile datorate este prevăzută de un act normativ special care reglementează posibilitatea stabilirii acestora în sarcina angajatului ce ocupa funcția de casier în situația în care acesta se face vinovat de nedepunerea în casierie la termen a sumelor încasate, iar potrivit fișei postului depusă la dosarul cauzei, intimata pârâta avea stabilită ca principala atribuție "efectuarea tuturor operațiunilor de casă, încasări, plăți, cu respectarea strictă a regulamentului de plată".
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:
În speță, recurenta reclamantă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B a solicitat instanței de fond ca prin hotărâre judecătorească să dispună obligarea intimatei pârâte, care a ocupat funcția de casier I in cadrul Serviciului Administrativ, Arhivă și a Documentelor la Administrația Finanțelor Publice Sector 6, în baza contractului de muncă nr. 1/01.07.2000, la plata unei despăgubiri în cuantum de 1126,25 lei și a unor penalități, în valoare de 2792,25 lei.
Instanța de fond a dispus obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 1126,25 lei, cu titlul de despăgubiri și a respins în mod judicios cererea recurentei reclamante cu privire la plata penalităților în cuantum de 2792,25 lei, de vreme ce pentru această sumă nu au fost îndeplinite cerințele necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
Curtea reține că angajarea răspunderii patrimoniale în sarcina intimatei pârâte presupune îndeplinirea cumulativă a anumitor condiții referitoare la faptă ilicită și personală a salariatului, prejudiciu cauzat patrimoniului angajatorului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului.
Or în cauză, recurenta reclamantă nu a dovedit faptul că prin fapta ilicită a intimatei pârâte a fost diminuat efectiv patrimoniul său cu suma pretinsă în cauză (2792,25 lei), prejudiciul solicitat a fi recuperat neavând caracter cert, sub aspectul existenței sale.
Dispozițiile art.50 din Decretul nr.209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casă invocate prin cererea de recurs nu au aplicabilitate în cauză, întrucât prevăd posibilitatea aplicării uneisancțiuni, constând înpenalizare de 0,05%pe zi de întârziere pentru depășirea termenului de depunere a numerarului la bancă și alte instituții de credit și deci instituie o altfel de răspundere.
Prin urmare, de vreme ce obiectul litigiului dedus judecății vizează angajarea răspunderii patrimoniale a intimatei pârâte pentru paguba materială produsă angajatorului său din vina și în legătură cu munca sa, în temeiul prevederilor art.270 muncii, în cauză nu se poate stabili în sarcina acesteia o altfel de răspundere, respectiv nu se poate aplica cu titlu de sancțiune o penalizare de 0,05% pe zi de întârziere, în valoare totală de 2792,25 lei.
Curtea reține că însăși recurenta a arătat că prejudiciul pretins reprezintă o sancțiune prevăzută de o lege specială. În această situație nu poate fi reținut niciun prejudiciu în patrimoniul recurentei, în condițiile în care aceasta nu a fost, la rândul ei, sancționată pentru a se întoarce împotriva propriului angajat vinovat, iar pe de altă parte, aplicarea unei sancțiuni pecuniare prin lege specială nu înseamnă că suma ce reprezintă cuantumul sancțiunii intră în patrimoniul societății, ci, în lipsa unei alte dispoziții exprese derogatorii, se constituie venit la bugetul statului.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.457 din data de 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28062/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.:,Dact.: RF./2ex.27.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
