Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4651/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2534/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4651/
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT, împotriva sentinței civile nr.6900 din data de 10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10750/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-pârât - având ca obiect"acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport B, prin consilier juridic d-na, cu delegație atașată la fila 9 dosar recurs, lipsind intimatul-pârât .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport B, prin consilier juridic d-na, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport B, prin consilier juridic, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulat și motivat în scris și, pe cale de consecință, pe fond, solicită admiterea acțiunii și, respectiv, obligarea pârâtului la plata sumei de 78,34 lei, reprezentând contravaloarea a 9 litri de soluție antigel.
În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, recurenta-reclamantă, prin avocat, arată că înțelege să solicite, în funcție de rezultatul soluționării recursului, soluționarea și acestui capăt de cerere.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.6900 din data de 10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10750/3/LM/2007, a fost espinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport (), în contradictoriu cu pârâtul .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul a avut calitatea de salariat al reclamantei în perioada 01.04.1991 - 02.05.2007, în funcția de conducător auto, în baza contractului individual de muncă nr.30532/8.05.1991, raporturile de muncă încetând în temeiul dispozițiilor art.55 lit. "b" din Codul muncii, conform Deciziei nr.178/2.05.2007.
S-au avut în vedere dispozițiile art.270 din Codul muncii, care reglementează răspunderea patrimonială a salariaților, întemeiată pe principiile răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
De asemenea, s-au mai avut în vedere și dispozițiile art.271, care prevăd că modalitatea de stabilire a răspunderii salariaților, în cazul în care paguba a fost produsă de mai mulți salariați, aceasta făcându-se în raport cu măsura în care fiecare salariat a contribuit la producerea ei sau proporțional cu salariul net de la data constatării pagubei, în situația în care nu se poate determina contribuția fiecărui salariat la producerea pagubei.
Astfel, prima instanță a reținut că, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtului, este necesar ca acesta să fi săvârșit cu vinovăție o faptă ilicită în legătură cu munca sa, care să fi produs un prejudiciu reclamantei, prejudiciu care trebuie să fie real și cert.
A mai reținut că, urmare a verificării efectuate de către regia reclamantă la data de 09.08.2006, potrivit procesului-verbal întocmit cu acel prilej, s-a constatat că lichidul din instalația de răcire a autobuzului cu numărul de circulație B-07-, pe care și-a desfășurat activitatea și pârâtul, avea un punct de congelare necorespunzător, de -15 grade Celsius, în loc de -7 grade Celsius, cât era normal pentru menținerea în stare corespunzătoare a componentelor instalației de răcire.
Astfel, reclamanta a considerat că, pentru a ajunge la temperatura normală a lichidului de răcire, (respectiv de -7 grade Celsius), a fost necesară completarea soluției existente cu 18 kg antigel pur, culpa pentru producerea prejudiciului constând în contravaloarea antigelului fiind comună și aparținând celor doi șoferi care au funcționat pe autobuz.
Conform prevederilor art.28 din Instrucțiunea nr.0903, care cuprinde atribuțiile și sarcinile conducătorului de autobuz, acesta are obligația de a verifica starea tehnică a autobuzului înainte de ieșirea din traseu, respectiv de a verifica sistemul de direcție, de frânare, starea pneurilor, etanșeitatea sistemului de alimentare, respectiv circuitul de motorină, ulei, lichid de răcire etc.
Totodată, art.30 mai stabilește obligația conducătorului de autobuz de a solicita maistrului remedierea defecțiunilor constatate, iar dacă acestea nu se pot remedia în timp util, să rămână la dispoziția stației de mișcare pentru ieșirea în traseu cu un alt autobuz.
Prin răspunsul la interogatoriu, pârâtul a recunoscut că a cunoscut obligațiile prevăzute de normele interne menționate, precum și că a introdus apă în instalația de răcire, însă a justificat gestul său cu împrejurarea că a semnalat verbal despre problemele existente la instalația de răcire și că a cerut antigel, însă solicitarea a rămas fără rezultat, motivându-se că nu există pe stoc lichid de răcire. Pârâtul a mai invocat faptul că pe autobuzul său au mai lucrat și alți șoferi, întrucât în perioada aprilie - iunie a fost în concediu medical.
Din foile de parcurs, întocmite în perioada aprilie - august 2006, a rezultat că autobuzul cu numărul de circulație B-07- a fost condus, în această perioadă, de mai mulți șoferi, existând perioade în acest interval de timp când pârâtul nu și-a desfășurat activitatea cu acest vehicul.
Potrivit foilor de prezență, în perioada aprilie - iulie 2996, pârâtul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă și și-a efectuat concediul de odihnă, fiind pontat fie prezent, fie în concediu medical sau în concediu de odihnă.
Față de această situație, instanța de fond a constatat că nu se poate stabili cu certitudine întinderea prejudiciului produs în patrimoniul reclamantei, constând în contravaloarea antigelului cu care s-a completat instalația de răcire a autobuzului aflat în proprietatea sa și nici cât din răspundere revine pârâtului, având în vedere că autobuzul a fost condus de mai mulți salariați în perioada prezumată a fi cea în care s-au săvârșit faptele de încălcare a normelor interne cauzatoare de prejudicii.
Împotriva sus-menționatei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanta Regia Autonomă de Transport, arătând că eși în sentința civilă se rețin corect starea de fapt, condițiile răspunderii patrimoniale - condiții care sunt îndeplinite, în speță, pentru angajarea răspunderii celui în cauză, recunoașterile pârâtului și obligațiile ce îi reveneau intimatului, conform atribuțiilor de serviciu, instanța de fond a comis o gravă eroare, care a determinat pronunțarea unei sentințe netemeinice.
Singurul element al sentinței pronunțate pentru care s-a respins acțiunea, deși considerentele sunt total opuse acestei soluții (context în care sentința ar putea fi privită și drept contradictorie), constă în faptul că pe autobuz au lucrat mai mulți șoferi, conform foilor de parcurs.
Recurenta arată că intimatul nu a semnalat, nici la data preluării autobuzului și nici pe parcursul desfășurării activității, până la data controlului, existența vreunei diferențe cantitative sau calitative la antigel, deși conform prevederilor art.28 din Instrucțiunea nr.0903, inclusiv din datele Anexei 2, pct.5, din aceeași Instrucțiune nr.0903, cel în cauză avea obligația zilnică, la plecarea în cursă, de a verifica starea tehnică a autobuzului, respectiv nivelul lichidului de răcire.
Ca atare, preluând autobuzul fără obiecțiuni, desfășurându-și activitatea, de asemenea, fără obiecțiuni până la data în care singur a recunoscut că a introdus apă în sistemul de răcire (nelegal și nejustificat din punct de vedere tehnic), ceea ce a determinat scăderea temperaturii de congelare, inclusiv până la data controlului.
Mai mult decât atât, șoferii, deci implicit cel în cauză, au obligația, conform prevederilor art.30 din aceeași instrucțiune - prevederi reținute de instanța de fond - de a semnala maistrului orice gen de defecțiuni, pe care, însă, nu le-a semnalat.
De asemenea, în condițiile în care cel în cauză a fost cel care a pus apă în sistemul de răcire, fapt recunoscut și care reprezintă un fapt personal interzis și care a determinat scăderea temperaturii de congelare, care putea determina și alte efecte mai grave la componentele autobuzului, rezultă că intimatul, ca atitudine subiectivă, avea cunoștință, pe de o parte, de lipsa soluției, iar pe de altă parte, a acționat necorespunzător, dat fiind introducerea apei în loc de soluție antigel.
Recurenta a mai criticat și faptul că, fie și contraproba făcută de - fișa de magazie, în dovedirea nerealității susținerilor sale (cu privire la lipsa soluției de antigel), alături de celelalte aspecte ce rezultă din situația de fapt și din încălcarea obligațiilor de serviciu, sunt de natură a dovedii vinovăția celui în cauză, în producerea prejudiciului și a combate soluția instanței de fond.
Mai arată că, în plus, conform prevederilor art.40 lit. "g" din lnstrucțiunea nr.0903, șoferii sunt obligați să asigure integritatea autobuzului, aspect care vizează, implicit, cantitatea și calitatea antigelului.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod proc. civilă.
Deși legal citat, intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la instanța de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În situatia în care un salariat savarșește din culpă o faptă ilicită care în prejudiciază pe angajator, în executarea contractului individual de muncă intervine raspunderea celui dintâi față de cel de-al doilea pentru repararea prejudiciului în cauză.
Instituția răspunderii salariatului pentru prejudiciile aduse angajatorului în legătură cu munca este fundamental diferit tratată de reglementarea actuală generală - Codul muncii adoptat prin Legea nr.53/2003, față de cea anterioară - Codul muncii anterior, adoptat prin Legea nr.10/1972.
Sediul actual al materiei răspunderii patrimoniale se regăsește în art. 269 - art. 275 din Codul muncii, care tratează, concomitent, atât răspunderea materială a angajatorului față de salariat, cât și răspunderea materială a salariatului față de angajator, situația din prezenta cauză referindu-se la această din urma relație de răspundere.
Potrivit dispozițiilor art. 270 alin.1 din Codul muncii (Legea nr.53/2003):
(1)Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legatură cu munca lor.
(2) Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.".
Așadar, răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de muncă și se întemeiază pe normele și principiile răspunderii civile contractuale.
Aceastaeste o răspundere individuală, excluzând, în principiu, solidaritatea.
Pentru a exista răspunderea patrimonială, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții:
1.Calitatea de salariat a persoanei care a produs prejudiciul, respectiv persoana care este parte a unui raport juridic de muncă tipic, stabilit pe perioada nedeterminată sau determinată, respectiv pentru timp normal sau parțial de muncă.
2.Fapta ilicită a salariatuluisă fie săvârșită în legătură cu munca sa.
3.Prejudiciul, adică acea modificare a patrimoniului care se realizează atât prin diminuarea activului, urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, sau prin creșterea pasivului. Valoarea prejudiciului cuprinde prejudiciul efectiv dar și beneficiul nerealizat.
Pentru ca salariatul să răspundă patrimonial, prejudiciul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să fiereal,adică determinat pe baza unor analize economice concrete, salariatul nefiind ținut să răspundă pentru valori pierdute din patrimoniul angajatorului din alte cauze; să fiecert, atât în ceea ce privește existența cât și evaluarea sa; să fiecauzat direct angajatorului. În situația prejudiciului produs indirect, angajatorul răspunde în calitate de comitent pentru prepusul său, față de terțul prejudiciat; să fiematerial, condiție care rezultă din cuprinsul art.270 alin.1 din Cod u l muncii, unde se prevede expres ca salariații răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Nu este operabilă regula potrivit căreia repararea prejudiciului se face în natură, soluție care reiese din interpretarea art.273 alin.1 și alin.2 din Codul muncii, ce se referă la reținerile din salariu. În materia răspunderii patrimoniale, este admisibilă clauza referitoare la răspunderea angajatorului pentru daune morale, aceeași clauză fiind nulă în măsura în care ar privi răspunderea salariatului față de angajator.să nu fi fost reparat. În situația în care salariatul deteriorează un bun al firmei, care este asigurat și pentru care s-au solicitat despăgubiri, salariatul nu va mai putea fi ținut să repare prejudiciul.Evaluarea prejudiciului se face potrivit normelor speciale, acolo unde acestea există, iar în absența unor astfel de reglementări, pentru evaluarea prejudiciului, se vor avea în vedere normele dreptului civil, în raport de prețurile la momentul în care se realizează acordul de voință sau se sesizează instanța de către cel păgubit.
În cazul degradării de bunuri, evaluarea pagubelor se face în toate situațiile ținându-se seama de gradul real de uzură a bunului.
4.Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat. Răspunderea patrimonială presupune un rezultat dăunător care să se concretizeze într-o pagubă cu valoare economică generată de salariați din vina și în legătură cu munca lor.
5.Vinovățiaeste o condiție a răspunderii patrimoniale fără de care aceasta nu există.
În caz de coparticipare la producerea unui prejudiciu, răspunderea materială este întotdeauna conjunctă (mai puțin în cazul gestionarilor) și, dacă nu se poate stabili partea de culpă a fiecărui salariat, răspunderea operează potrivit principiului proporționalității, respectiv fiecare salariat acopă paguba proporțional cu salariul său net, de la data constatării (în cazul gestionarilor, se ia în calcul și timpul lucrat anterior producerii faptei prejudiciabile), aspecte regasite în Codul muncii actual, ce erau regelementate și de Codul muncii anterior.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 271. din Codul muncii:
(1) Când paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.
(2) Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.
Față de cele expuse mai sus, Curtea reține că, într-adevăr, în speță, pârâtul a afirmat că el cunoștea obligațiile prevăzute de normele interne și a recunoscut că a introdus apă în instalația de răcire. Însă, acesta a susținut, în apărarea sa că, deși a semnalat verbal despre problemele existente la instalația de răcire și a solicitat antigelul necesar pentru buna funcționare a autovehiculului, solicitarea a rămas fără rezultat, întrucât superiorii ierarhici au motivat că nu există lichid de răcire pe stoc.
Curtea mai reține că, din probele administrate în cauză, rezultă că că pe autobuzul pârâtului au mai lucrat și alți șoferi, întrucât în perioada aprilie - iunie acesta s-a aflat în concediu medical.
Astfel, din foile de parcurs, întocmite în perioada aprilie - august 2006, rezultă că autobuzul cu numărul de circulație B-07- a fost condus, în acest interval de timp, de mai mulți șoferi, existând perioade când pârâtul nu și-a desfășurat activitatea cu acest vehicul.
De asemenea, din foile de prezență întocmite în perioada aprilie - iulie 2996, rezultă că pârâtul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă și că și-a efectuat și concediul de odihnă, motiv pentru care a fost pontat fie prezent, fie în concediu medical sau în concediu de odihnă.
Față de aceste împrejurări, Curtea apreciază că în mod justificat a reținut instanța de fond că nu se poate stabili cu certitudine întinderea prejudiciului produs în patrimoniul reclamantei, constând în contravaloarea antigelului cu care s-a completat instalația de răcire a autobuzului aflat în proprietatea sa și nici cât din răspundere revine pârâtului, dat fiind faptul că autobuzul a fost condus de mai mulți salariați, în perioada prezumată a fi cea în care s-au săvârșit faptele de încălcare a normelor interne, cauzatoare de prejudicii. Or, este posibil ca și ceilalți conducători auto să fi efectuat operațiuni care să fi condus la situația constatată de angajator.
Curtea reține că, în ceea ce îl priveșe pe intimatul-pârât, nu se regăsesc, în speță, elementele răspunderii patrimoniale a salariatului, întrucât nu s-a făcut dovada întinderii prejudiciului, a părții din acesta care ar reveni în sarcina intimatului-pârât și nici a legăturii de cauzalitate dintre fapta salariatului (aceea de a pune apă în instalația de răcire) și prejudiciul suferit de angajator, a cărui reparare ar fi necesitat utilizarea a 18 litri de antigel.
Nu rezultă, deci,dacă necesitatea folosirii acelei cantități de antigel s-a ivit ca urmare directă a faptei salariatului de a pune apă în instalația de răcire sau ca urmare a riscului normal al serviciului, respectiv dacă folosirea antigelului, în discuție, a fost determinată direct de operațiunea efectuată în mod neregulemantar de către salariat sau nu cumva toată cantitatea de antigel ce a fost folosită - de 18 litri - ori doar o parte din aceasta ar fi trebuit, oricum, asigurată de către angajator pentru buna funcționare a autovehiculului.
Ca urmare, Curtea constată că angajatorul, căruia, în temeiul dispozițiilor art.287 din Codul muncii, îi revine sarcina probei în prezentul conflict de muncă, nu a făcut aceste dovezi, nu a probat indubitabil că el ar fi asigurat toate condițiile pentru buna funcționare și exploatare a autovehiculului poprietatea sa, astfel ca să se poată reține vinovăția exclusivă a salariatului.
entru toate considerentele expuse mai sus, apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea,în opinie majoritară, va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În opinie majoritară:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT, împotriva sentinței civile nr.6900 din data de 10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10750/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-pârât .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
red. / dact.
2 ex. / 24.08.2009
Jud. fond:;
Cu opinia separatăa doamnei judecător - - -, în sensul admiterii recursului, modificării, în tot, a sentinței și admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtului la 78,34 lei, contravaloare prejudiciu, cu exonerarea reclamantei de plata cheltuielilor de judecată.
În opinia separată se apreciază că recursul este fondat și se impunea admiterea lui, cu consecința modificării în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, obligării pârâtului la repararea prejudiciului produs prin fapta culpabilă și exonerării reclamantei de plata cheltuielilor de judecată avansate la fond.
Astfel, contrar opiniei majoritare, apreciem că reclamantul-angajator a făcut dovada tuturor elementelor răspunderii patrimoniale atrase salariatului, în condițiile art. 270 din Codul muncii, respectiv a faptei ilicite, recunoscute, de introducere de apă în sistemul de răcire, a prejudiciului cauzat, constând în cantitatea de antigel necesară pentru readucerea temperaturii la valori normale, vinovăția rezultând din atitudinea subiectivă neechivocă a angajatului față de abaterea săvârșită în pofida obligației contrare și exprese cuprinse în reglementările referitoare la atribuțiile și sarcinile conducătorului de autobuz.
În sensul art. 287 din Codul muncii, este ca angajatorul să producă toate probele în sprijinul afirmațiilor sau apărărilor sale, dar o dată produse, nu i se poate pretinde să răstoarne anticipat și toate apărările pârâtului, până ce acesta nu și le-a dovedit. Astfel, de vreme ce a probat existența elementelor răspunderii, revenea salariatului să-și probeze susținerile legate de faptele străine, exoneratoare de răspundere, simpla lor formulare nefiind născătoare de îndoială juridică legitimă.
Nu i se putea pretinde angajatorului să probeze faptele negative corelative afirmațiilor pârâtului, cum că a semnalat lipsa antigelului și această soluție nu i s-a dat ori că necesarul de antigel ar fi fost oricum același, sau că nu se poate stabili care dintre șoferi a introdus apă în instalația de răcire, în condițiile în care el a recunoscut fapta, iar dovada faptului pozitiv contrar celui negativ rămâne în sarcina aceluia care îl afirmă. De asemenea, nepertinente sunt și apărările privitoare la defecțiunile furtunului pe care circulă lichidul de răcire, în speță nefiind în discuție numai răcirea temperaturii în instalație, ci introducerea de apă în aceasta, ca abatere recunoscută, față de care salariatul nu putea fi exonerat de răspundere în baza unor simple presupuneri, necircumstanțiate și nedovedite, cum că și alții ar fi putut proceda la fel în privința autobuzului în perioada de concediu a intimatului, mai ales că acestuia i s-a imputat doar J din prejudiciu, reținându-se culpa concurentă a celuilalt șofer.
În caz contrar, dacă s-ar cere ca angajatorul nu numai să-și probeze susținerile, dar și să răstoarne orice posibile apărări sau prezumții, ar însemna să fie supus acesta unei "probatio diabolica", imposibil de efectuat, care nu este în spiritul și nici măcar în litera legii referitoare la mijloacele de dovadă, valoarea probantă a acestora și exigențele privitoare la sarcina probei.
Judecător,
- - -
Red.
Tehnored.
2 EX./02.09.2009
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
