Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4915/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.674/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4915/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr.7165 din data de 19.11.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13257/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 - având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 23 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate recurentului-pârât G de a formula și prezenta la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 30 iunie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7165/19.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea privind pe reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 B în contradictoriu cu pârâtul G; a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50.056 lei, reprezentând prejudiciu.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă.
În considerente a reținut că pârâtul a exercitat funcția de director general al DGASPC Sector 4 B, începând cu data de 26.08.2004, până la 01.06.2005.
Anterior numirii sale în funcție, reclamanta, în urma organizării unor licitații de achiziții publice pentru achiziționarea de stații de lucru și imprimante, a încheiat contractul nr.9724/28.07.2004 cu SC SRL, care i-a livrat produse în valoare de 762.161.823 lei vechi, având ca termen de plată 10 zile de la primire, respectiv 15.08.2004.
Reclamanta a refuzat prin directorul general, pârât în cauză, să plătească marfa livrată de către SC SRL, context în care aceasta din urmă a promovat acțiune în justiție la Judecătoria Sectorului 4 B, care prin sentința civilă nr.6106 din 22.11.2004, pronunțată în dosarul nr.9998/2004 a obligat DGASPC Sector 4 B la plata mărfurilor livrate.
Împotriva acestei sentințe, s-a promovat de către DGASPC prin reprezentantul său - pârâtul G, cerere de anulare care a fost respinsă prin sentința civilă nr.1179/02.03.2005, obligând debitoarea la plata sumei de 30.000.000 lei vechi.
Împotriva sentinței civile nr.1179/02.03.2005, s-a formulat recurs de către DGASPC Sector 4 B, deși sentința recurată era irevocabilă, recurs ce a fost respins ca inadmisibil de Tribunalul București Secția a IV-a prin decizia nr.483/11.05.2005, context în care s-a achitat taxa judiciară de timbru de 83000 lei vechi și timbru judiciar de 50.000 lei vechi.
De asemenea, Tribunalul a reținut că debitul a fost executat silit în data de 22.06.2005, dosar de executare silită nr.4344/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 B, împrejurare în care s-au efectuat cheltuieli de executare în sumă de 94.431.757 lei vechi, iar ca urmare a îndeplinirii cu întârziere a obligației de plată, creditoarea a obținut pe cale judecătorească obligarea debitoarei la plata de penalități, calculate conform art.20.1 din contractul de furnizare, în sumă de 32.352,77 lei noi și cheltuieli de judecată de 5245,60 lei noi (sentința civilă nr.6886/28.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 4 B).
În raport cu înscrisurile depuse la dosar, instanța a constatat că reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 50.056 lei, sumă compusă din cheltuieli de judecată, taxe judiciare și cheltuieli de executare, sumă la care a fost obligat pârâtul, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale prevăzute de dispozițiile art. 270 alin. 1 Codul muncii.
Astfel instanța a reținut că pârâtul a avut calitatea de salariat al reclamantei în perioada în care s-a produs prejudiciul.
Prejudiciul a fost produs reclamantei de către pârât din vina și în legătură cu munca sa.
Din probele administrate în cauză, inclusiv recunoașterea pârâtului (pag.87 din dosarul Judecătoriei Sectorului 4 B), care prin întâmpinare susține că nu a fost de acord cu plata unor produse de proastă calitate, rezultă vina acestuia pentru producerea prejudiciului ce constă prin efectuarea unor cheltuieli din bugetul local sau bugetul statului, cheltuieli nejustificate care trebuiau evitate.
Refuzul pârâtului de a nu achita contravaloarea produselor livrate de către firma furnizoare, sub pretextul că marfa livrată nu corespundea calitativ este nejustificat, ținând seama că pentru acest aspect avea alte instrumente juridice sau contractuale și nu antrenarea unor cheltuieli publice nelegale.
Conform fișei postului (pârâtul, în calitatea sa de director general, a exercitat funcția de ordonator terțiar de credite, având ca atribuție, pe lângă răspunderea pentru executarea bugetului DGASPC Sector 4 B și pe aceea de a verifica din oficiu sau la cerere încasarea și cheltuirea sumelor din bugetul de venituri și cheltuieli aprobate de Consiliul Local Sector 4 B, împrejurare față de care instanța a constatat că prejudiciul produs reclamantei este în legătură cu munca pârâtului prin încălcarea acestor obligații de serviciu.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul G, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărâre netemeinică și nelegală reținând în mod greșit situația de fapt.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod greșit în considerentele sentinței recuratei că recurentul nu ar fi fost de acord cu plata unor produse de proastă calitate livrate pârâtei de către SC SRL, astfel cum rezultă și din cuprinsul alin. 2 din pag. 4 a sentinței.
Astfel, instanța de fond afirmă explicit în acest alineat că recurentul nu ar fi fost de acord cu plata acestor produse, această atitudine a recurente rezultând din faptul că prin dispoziția nr. 364/4.08.2004 recurentul ar fi dispus constituirea unei comisii pentru recepționarea echipamentelor în discuție, și că prin dispoziția nr. 392/19.08.2004 având în vedere refuzul comisiei de a recepționa echipamentele livrate de SC SRL, a dispus înființarea unei alte comisii, având o componență diferită.
Mai mult, instanța de fond a reținut faptul că deși plata echipamentelor trebuia făcută până cel mai târziu în data de 15.08.2004, recurentul, ca reprezentant al reclamantei, a refuzat să efectueze plățile.
Greșeala majoră a instanței de fond rezidă în faptul că a individualizat în mod greșit atât persoanele care au deținut funcția de director la momentul încheierii contractului și emiterii celor 2 dispoziții de constituire a comisiilor de recepție, precum și numele persoanei care a refuzat efectuarea plații.
Astfel, recurentul a deținut funcția de Director General al reclamantei în perioada 26.08.2004 - 23.05.2005.
Or, nu recurentul Gaî ncheiat contractul de furnizare produse nr. 9714/28.07.2004 cu SC SRL;
- nu recurentul Gae mis cele 2 dispoziții, respectiv nr. 364/4.08.2004 și 392/19.08.2004 prin care s-au constituit cele 2 comisii de recepție a echipamentelor, numirea celei de a doua fiind necesară datorită gravelor neconcordanțe dintre echipamentele contractate și echipamentele livrate;
- nu recurentul Gar efuzat să faă plata până pe data de 15.08.2004;
- nu recurentul Gac onstatat că facturile nu au fost remise în original de către SC SRL;
- nu recurentul Gac onstatat că o parte din facturile emise de SC SRL nu sunt semnate.
Așadar, instanța de fond a individualizat greșit în timp atât perioada în care s-a încheiat contractul, cât și directorul care a refuzat efectuarea plații, ce au avut la momentul la care Director General al reclamantei era d-na.
Greșeala instanței de fond apare cu atât mai inexplicabila cu cât toate documentele poartă nu semnătura recurentului, ci semnătura d-nei.
Recurentul consideră că această gravă confuzie privind situația de fapt determină implicit și o netemeinicie a sentinței civile pronunțate, deoarece toate aceste fapte sunt reținute în sarcina recurentului în mod greșit, eronat.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, deoarece simpla trimitere la prevederile art. 270 din Codul muncii nu este suficientă, instanța având obligația să verifice dacă sunt întrunite condițiile cerute chiar de acest articol, respectiv dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale.
În tot cuprinsul sentinței instanța nu precizează care din obligațiile contractuale ce-i reveneau conform contractului individual de muncă și conform fișei postului ar fi fost încălcate de recurent.
Sub acest aspect recurentul a apreciat că este în prezența unei hotărâri nemotivate sub aspectul existenței elementelor ce comportă incidența în cauza a art. 270 din Codul muncii, fapt ce conduce implicit la nelegalitatea sentinței recurate.
Instanța de fond nu numai că a reținut în mod greșit situația de fapt, dar chiar o denaturează, făcând aprecieri ce contrazic realitatea, cu privire la persoana care s-ar fi făcut răspunzătoare pentru suportarea de către recurentă a sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită.
Astfel, în pag. 5 alin. 4 a sentinței recurate, instanța de fond a reținut că s-au efectuat cheltuieli de executare în sumă de 94.431.757 lei vechi, datorita îndeplinirii cu întârziere a obligației de plata, precum și noi penalități de 32.352,77 RON și cheltuieli de judecată de 5245,60 RON.
Această afirmație contrazice realitatea, deoarece la momentul la care aceste sume au căzut în sarcina reclamantei, recurentul nu mai deținea funcția de director general al pârâtei.
Astfel, somația executorului pentru plata sumelor datorate SC SRL a fost expediată în data de 23.05.2005, și nu a fost trimisă la sediul reclamantei, ci pe adresa Consiliului Local.
Or, începând din data de 23.05.2005, recurentul intrase în concediu medical, iar ulterior, în data de 1.06.2005, a și fost revocat din funcția de director general.
Practic, începând din data de 23.03.2005 funcția de Director General a fost îndeplinita de d-na, iar aceasta a refuzat să plătească sumele datorate și datorită îndeplinirii cu întârziere a obligației de plată, sumele au fost plătite pe calea executării silite și a născut astfel, în sarcina reclamantei, obligația de plată a sumei de 94.431.757 lei vechi.
Instanța de fond a făcut afirmații ce dovedesc nu numai lipsa de obiectivitate în analizarea cauzei, ci chiar rea intenție, afirmând că "ar fi avut la îndemână și alte instrumente juridice sau contractuale, și nu antrenarea unor cheltuieli publice nelegale".
Recurentul consideră că prin această afirmație instanța de fond nu numai că își depășește atribuțiile și falsifică realitatea pentru a susține o hotărâre netemeinică și nelegală, dar ignoră probatoriile administrate în cauză, respectiv controlul Curții de Conturi care a concluzionat clar și explicit că atât prin încheierea contractului, cât și prin recepționarea frauduloasă în baza conivenței existente cu membrii comisiei de recepție, s-au încălcat în mod grav prevederile OUG nr. 60/2001 privind achizițiile publice, aprobata prin Legea nr. 212/2002, respectiv art. 51, 57, 68, 28 și 12, precum și prevederile Hotărârii de Guvern nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr. 60/2001, respectiv art. 2, 23, 29, 27.
Totodată, în urma controlului Curții de Conturi privind modalitatea în care s-a organizat licitația și s-a încheiat contractul cu SC SRL, s-a concluzionat că s-a încălcat și Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1012/6.06.2001, privind aprobarea structurii, conținutului și modului de utilizare a documentației standard pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de produse.
Așadar: controlul Curții de Conturi a stabilit că:
- licitația, respectiv înregistrarea ofertei SC SRL s-au desfășurat cu încălcarea prevederilor legale în domeniu;
- contractul (care nu a fost încheiat de recurent) a fost întocmit și semnat cu încălcarea prevederilor legale în domeniu;
- cea de a doua comisie care a recepționat echipamentele săvârșit grave nelegalități, acceptând alte echipamente decât cele contractate întreaga procedura de la organizarea licitației și până la recepția echipamentelor.
Era astfel firesc ca recurentul să accepte inițierea în instanță a căilor
de atac propuse de departamentul juridic prin consilier juridic Negre, deoarece nu putea autoriza efectuarea unor plați ilegale, având în vedere că echipamentele contractate nu fuseseră livrate și că în locul echipamentelor contractate li se livraseră material consumabil.
Instanța de fond a ignorant în mod inadmisibil, incredibil chiar, faptul
că, în ceea ce privește vinovăția recurentului, atât organele de cercetare
penală, cât și instanțele judecătorești s-au pronunțat irevocabil în sensul
reînceperii urmăririi penale față de recurent, ca răspuns la plângerea
formulată de SC SRL, în sensul că ar fi dispus cu vinovăție și rea intenție neefectuarea plăților datorate către această societate.
Recurentul nu înțelege cum este posibil ca instanța de fond să ignore hotărârile judecătorești care au autoritate de lucru judecat în ceea ce privește vinovăția recurentului, să denatureze situația de fapt în sensul tragerii la răspundere a recurentului pentru fapte ce fie nu le-a săvârșit, fie au fost confirmate și susținute de instituții precum Curtea de Conturi și organele de cercetare penală.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat în parte.
Astfel, sunt nepertinente motivele legate de faptul că nu recurentul a încheiat contractul de furnizare bunuri din partea societății, că nu acesta a emis dispozițiile de constituire a comisiilor de recepție, că nu el a refuzat plata până la 15.08.2004, respectiv nu a constatat neregularitatea întocmirii facturilor de către furnizor, în condițiile în care pretențiile formulate nu își au cauza în niciuna din situațiile anterior menționate, ci în refuzul culpabil al plății produselor în perioada aflată sub imperiul mandatului de director general al pârâtului, ceea cea a prilejuit prejudiciul constând atât în penalitățiile de întârziere curse în timpul acestui mandat, cât și în cheltuielile de judecată și executare datorate pentru executarea silită a debitului.
Mai mult, recurentul nu se poate prevala nici de pretinsa nevalabilitate a contractului, de vreme ce, astfel cum pertinent și temeinic a reținut prima instanță, nu a apelat la mijloacele juridice de care dispunea pentru denunțarea contractului și a calității pretins necorespunzătoare a mărfurilor, concomitent cu returnarea acestora, dimpotrivă, le-a păstrat, fiind utilizate și în prezent de salariații instituției, sub aceste aspecte fiind pe deplin satisfăcute elementele răspunderii patrimoniale pentru paguba produsă angajatorului din vina și în legătură cu munca sa, prevăzute de art. 270 alin. 1 din Codul muncii.
este și motivul referitor la faptul că nu se face vinovat de neplata debitului până la 15.08.2004, întrucât prejudiciul pus în sarcina recurentului nu este aferent acestei perioade, ci ulterior ei, penalitățile acordate prin sentința civilă nr. 6886/28.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 5, fiind calculate pentru o perioadă ulterioară, respectiv după 28 de zile de la data de 15.08.2004, adică de la o dată aflată în interiorul mandatului părții.
îi sunt și cheltuielile de executare silită a sentințelor civile nr. 1179/02.03.2005 și 6106/22.11.2004 ale aceleiași judecătorii, pronunțate în perioada aceluiași mandat și neexecutate de bunăvoie, ceea ce a făcut necesar apelul la executorul judecătoresc și avansarea cheltuielilor aferente în același interval, anterior încetării, la 21.06.2005, a mandatului pârâtului. Sub aspectul refuzului neechivoc de îndeplinire de bunăvoie a obligațiilor izvorâte din contract, respectiv din hotărâri judecătorești irevocabile sau promovarea unor căi de atac vădit nefondate sau inadmisibile, este irelevant pretinsul concediu medical (de altfel nedovedit) din perioada executării silite, câtă vreme aceasta s-a desfășurat în intervalul exercitării funcției de către recurent și a fost determinată de atitudinea culpabilă a acestuia (astfel, somația de achitare a cheltuielilor de executare a fost adresată Direcției la data de 25.04.2005).
Nici absența vinovăției penale nu este de natură să atragă alte concluzii, câtă vreme atragerea răspunderii patrimoniale, de sorginte civilă, nu presupune ca vinovăția să îmbrace forma penală, de cel mai înalt pericol social, fiind necesară și suficientă stabilirea atitudinii subiective față de fapta săvârșită, în sens contrar obligațiilor care-i reveneau, pe baza calității, potrivit legii s-au contractului.
În acest sens, în calitate de conducător al instituției, nu se poate apăra invocând că nu avea obligații în legătură cu achitarea mărfurilor achiziționate și respectarea contractului încheiat de Direcție, neanulat și nerezolvit, de vreme ce asigura conducerea acesteia, exercita toate atribuțiile ce reveneau Direcției, ca și funcția de ordonator terțiar de credite, îndeplinind și planul anual de achiziții și investiții.
Recursul este însă întemeiat cât privește valoarea penalităților puse în sarcina pârâtului după încetarea mandatului său, respectiv după data de 01.06.2005 până la data de 22.06.2005, astfel cum au fost acordate prin sentința nr. 688/28.11.2005 a Judecătoriei Sector 4 (totalizând suma de 2515 lei), respectiv valoarea cheltuielilor de judecată acordate prin aceeași hotărâre de 5245,60 lei.
Se constată din acest punct de vedere că pârâtul-recurent nu poate fi făcut răspunzător pentru penalitățile curse ulterior încetării mandatului său întrucât sursa lor nu se mai află în atitudinea culpabilă a acestuia, și nici pentru cheltuielile de judecată aferente unui proces introdus tot după expirarea mandatului său, anume la 07.10.2005, ele putând fi evitate dacă în intervalul 01.06-07.10.2005, plata obligațiilor principale sau accesorii, rezultate din contract, era făcută de bunăvoie, sarcină care însă, nu mai revenea pârâtului.
În consecință, potrivit celor expuse, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9 și 3041pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul înlăturării obligației de plată stabilite în sarcina pârâtului pentru sumele de 2515 lei (penalității aferente perioadei 01.06.-22.06.2005) respectiv 5245,6 lei, cheltuieli de judecată acordate prin sentința civilă nr. 6886/28.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 4, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr.7165 din data de 19.11.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13257/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligația de plată stabilită în sarcina pârâtului-recurent, pentru sumele de:
- 2515 lei, penalități aferente perioadei 01.06.2005-22.06.2005;
- 5245,60 lei cheltuieli de judecată acordate prin sentința civilă nr. 6886/28.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 4.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./09.09.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
