Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 493/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 493
Ședința publică din data de 9 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
: - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtul, cu domiciliul în,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 1272 din 4 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă - -, cu sediul în comuna, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul pârât reprezentat de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică încheiat la 5 martie 2008, (fila 16 dosar recurs) și intimata reclamantă - - reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică nr. 5 din 6 februarie 2008.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar pentru intimata reclamantă - - "note scrise" și chitanța fiscală nr. 5 din 5 februarie 2008 reprezentând onorariu apărător în valoare de 700 lei, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Avocat, la rândul său depune la dosar chitanța fiscală nr. - din 5 martie 2008 reprezentând onorariu apărător, după care, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat având din nou cuvântul pentru recurentul pârât arată că pentru acest termen de judecată intimata reclamantă avea obligația să depună fișa postului recurentului pârât, dar din verificarea actelor dosarului, rezultă că aceasta nu a fost depusă.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1272 din 4 octombrie 20076 pronunțată de Tribunalul Prahova, se arată că instanța de fond a analizat superficial condițiile răspunderii patrimoniale a salariatului față de angajator, mulțumindu-se să invoce în sprijinul soluției date definiția prejudiciului și condițiile existenței acestuia fără a trata juridic condițiile referitoare la vinovăție și legătura de cauzalitate dintre presupusa faptă săvârșită de pârât și prejudiciul produs ca urmare acestei fapte, întrucât este evident că din niciun înscris depus la dosar nu rezultă că acesta avea ca sarcină de serviciu efectuarea de plăți în contul societății reclamante.
Se arată de asemenea că reclamanta a depus la dosar adresa nr. 85 din 9 martie 2006 emisă de prin care se solicita ca suma de 1000 lei să fie restituită - Import-Export SRL P cu titlu de cauțiune pentru participarea acesteia la licitație, adresa fiind semnată de de directorul și contabilul șef al societății care, completată cu Dispoziția de plată nr. 1 din 9 martie 2006 și condus la efectuarea plății și implicit la aplicarea sancțiunii contravenționale de către organul fiscal. Întrucât la acea dată societatea nu avea pe nimeni în funcția de casier, din dispoziția conducerii societății pârâtul efectuat respectiva plată în numerar, fără însă a cunoaște dispozițiile OG nr. 15/1996.
Pentru aceste motive recurentul pârât prin apărătorul său solicită admiterea recursului casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea la instanța de fond pentru completarea probelor.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimata reclamantă - -, arată că societate nu a întocmit fișă a postului pentru pârâtul, însă susține că solicitarea recurentului ce vizează constatarea unei abateri disciplinare și efectuarea cercetării administrative prealabile nu au nicio relevanță în cauză, întrucât obiectul acesteia este răspunderea patrimonială și nu sancționarea disciplinară a angajatului.
Instanța de fond constatat că recurentul prin fapta sa proprie, săvârșită la locul de muncă, a produs societății un prejudiciu, respectiv a cauzat sancționarea societății cu amendă contravențională de către organele de inspecție financiară.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv dispoziția de plată nr. 1 din 9 martie 2006, rezultă că recurentul este singurul care a luat decizia efectuării plății în numerar.
În ipoteza în care recurentul nu ar fi avut atribuții de casier, răspunderea patrimonială a acestuia tot ar fi fost atrasă, întrucât prin fapta sa acesta și- depășit atribuțiile de serviciu.
Referitor la critica recurentului privind admiterea de către instanța de fond a celui de-al doilea capăt de cerere, se arată că aceasta este de asemenea nefondată, întrucât, instanța de fond procedând la administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriu, constatat existenței prejudiciului în sumă de 2474 RON cauzat de recurent prin decontare fără aprobare și fără documente justificative cantității de 765 litri benzină.
Dovada cu martori solicitată de recurent în fața instanței de fond nu putea fi primită, întrucât nu poate fi acceptată probă cu martori în contra înscrisurilor contabile ale societății.
Pentru aceste motive se solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamanta -""- a chemat in judecată pe pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei de 7474 lei reprezentând prejudiciu adus societății prin încălcarea unor dispoziții legale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul i-a produs paguba de 7474 lei reprezentând: 5000 lei amendă contravențională achitată de societate în urma controlului efectuat de Garda Financiară-Comisariatul Regional P și 2474 lei-contravaloare a 765 litri benzină decontată de pârât fără forme legale și fără aprobarea conducerii executive a societății.
În fapt, reclamanta a arătat că pârâtul având calitatea de gestionar casier al societății a restituit fără aprobare, o sumă mai mare de 10.000 lei către - Export SRL, reprezentând garanția de participare la o licitație, fapta fiind interzisă de lege conform art.5 alin.2 din nr.15/1996 privind întărirea disciplinei financiare; că această faptă a fost constatată și sancționată contravențional de organele Gărzii financiare cu amendă de 5.000 lei.
Același pârât, fără aprobare și documente justificative a decontat prin casieria al cărei gestionar era în perioada octombrie-decembrie 2006, suma de 2474 lei reprezentând contravaloarea a 765 litri benzină pentru autoturismul proprietate personală.
În dovedirea acestor susțineri, reclamanta a depus înscrisuri (filele 4-60).
Pârâtul, legal citat a depus întâmpinare (fila 65) prin care a cerut respingerea acțiunii deoarece plata sumei depuse drept garanție s-a făcut după ce conducerea societății prin director și director economic a emis ordin de plată, iar decontarea sumei de 2474 lei reprezentând contravaloarea benzinei a fost aprobată de conducerea societății.
Părțile au administrat probe cu interogatorii și înscrisuri.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1272 din 4 octombrie 2007 admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârât la plata sumei de 7474 lei, reținând că potrivit art.270, 274 din codul muncii, salariații răspund patrimonial potrivit principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, iar pârâtul în calitate de fost angajat al societății pârâte a creat în patrimoniul acesteia paguba totalizând suma cerută prin acțiune, prejudiciul fiind real, cert, direct și actual.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a invocat cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 cod pr.civ.
Sub un prim aspect, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis primul capăt de cerere, fără ca la dosar să existe dovada abaterii disciplinare reținute în sarcina sa și fără ca reclamanta să facă proba parcurgerii procedurii cercetării disciplinare prealabile, care era obligatorie, conform art.267 din codul muncii.
Recurentul a mai susținut că din nicio probă nu rezultă obligația sa de serviciu de a efectua plăți în contul societății, iar restituirea sumei de 10.000 lei a făcut-o din dispoziția conducerii, pentru că reclamanta nu avea casier angajat.
O altă critică privește împrejurarea că în mod greșit prima instanță i-a respins proba cu audierea de martori spre a dovedi că alături de alți angajați, inclusiv directorul societății, foloseau autoturismele proprietate personală în folosul firmei, iar carburantul era ulterior evidențiat în documentele contabile si decontat.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului și în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor, iar in subsidiar-respingerea acțiunii reclamantei ca neînemeiată (filele 4-5).
Intimata-reclamantă -""- prin avocat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând în ședința dezbaterilor, concluzii scrise (fila 22).
Curtea, verificând hotărârea atacată, prin prisma criticilor aduse de recurent, a actelor si lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat nu este fondat și va fi respins pentru considerentele care succed:
Din sentința civilă nr.6930 din 27 septembrie 2007 Judecătoriei Ploiești depusă la instanța de fond (filele 4-6) rezultă că societatea reclamantă a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art.5 din nr.15/1996 și constând în efectuarea unor plăți în numerar peste plafonul legal-de 10.000 lei-către diverse persoane juridice. Plângerea contravențională a societății a fost respinsă așa încât aceasta a solicitat prin acțiunea de față, recuperarea sumei achitate cu titlu de amendă de la pârât-salariat gestionar ce a comis efectiv fapta contravențională.
Pârâtul recurent nu a contestat fapta, însă a susținut că în mod greșit instanța de fond l-a obligat la plata sumei de 5.000 lei, fără a se constata în sarcina sa vreo abatere disciplinară, care trebuia cercetată după procedura instituită de art.267 din codul muncii.
In plus, pârâtul-recurent a mai susținut că a avut aprobarea conducerii
societății care a emis ordin de plată pentru restituirea sumei către societatea -""-.
Intr-adevăr, prin adresa nr.85 din 9 martie 2006 (fila 74) s-a solicitat de către conducerea societății reclamante Băncii P, restituirea sumei de 10.000 lei depuse de o firmă participantă la licitație, iar la data de 17 martie 2007 (fila 69) unitatea bancară a operat transferul respectivei sume, însă pârâtul a emis dispoziția de plată în numerar a sumei (filele 72-73) pe care a și predat-o sub semnătură la data de 9 martie 2006 lui - încălcând astfel dispozițiile legale pentru care societatea angajatoare a și fost sancționată contravențional, așa cum s-a arătat.
În aceste împrejurări, pe baza dispozițiilor art.270 din codul muncii, evocate și aplicate corect de instanța de fond, pârâtul trebuie să răspundă patrimonial pentru paguba creată angajatorului, răspunderea instituită în sarcina sa fiind una patrimonială iar nu disciplinară, pentru a face aplicabile prevederile art.267 din codul muncii, cum în mod greșit a susținut recurentul-pârât.
În egală măsură, nu are relevanță juridică pentru cauza de față dacă recurentul-pârât a acționat din dispoziția conducerii, ori în locul casierului societății pentru care postul nu era ocupat, câtă vreme nu ordinul de plată emis de conducere ci plata efectivă, în numerar este fapta ce a atras răspunderea contravențională și implicit, producerea pagubei pe de o parte, cum nici atribuțiile de serviciu ale pârâtului-recurent nu interesează, fiind relevantă exclusiv acțiunea salariatului care din culpa sa a produs respectiva pagubă.
Cât privește cea de a doua critică referitoare la refuzul primei instanțe de a audia martori pentru ca pârâtul să poată proba folosirea autoturismului personal pentru interesele angajatorului, Curtea constată că în disputa juridică a părților nu acest aspect este decisiv, ci lipsa documentelor legale justificative pentru consumul de benzină de 765 litri, decontat de pârât.
Ceea ce reclamanta a afirmat că reprezintă pagubă și urmează a fi recuperată de la pârât, este contravaloarea carburantului decontat fără forme legale și fără aprobarea conducerii societății, ori aceste împrejurări nu pot fi probate cu martori, ci doar prin documente contabile care nu există în dosar.
Pentru aceste considerente, se constată că în mod legal și temeinic tribunalul a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză și a interpretat mijloacele de probă administrate de părți, astfel că recursul exercitat se va respinge ca nefondat conform art.312 cod pr.civ. cu consecința, prevăzută de art.274 din același cod, a obligării recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă și reprezentând contravaloarea onorariului de avocat în suma de 700 lei.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul, cu domiciliul în,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 1272 din 4 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă - -, cu sediul în comuna, jud.
Obligă recurentul la 700 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored.
2 ex./05.05.2008
. fond - al Tribunalului Prahova
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
