Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4947/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3454/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4947/
Ședința publică de la 01.07.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant SPITALUL ORĂȘENESC împotriva sentinței civile nr.132/02.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică și intimata-pârâtă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 30.06.2009, după care,
Președintele completului comunică un exemplar al întâmpinării recurentului-reclamant prin consilier juridic.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate. Criticile aduse sentinței pronunțate de Tribunalul Teleorman sunt de netemeinicie și nelegalitate. Arată că instanța de fond admis excepția nulității absolute a actului adițional al contractului colectiv de muncă, or în cauză era vorba de actul adițional al contractului individual de muncă. Consideră că instanța a încălcat dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Recurentul-reclamant critică sentința și cu privire la art.304 pct.8 Cod procedură civilă întrucât instanța de fond a apreciat că obligația intimatei prevăzută în actul adițional la contractul de muncă are caracterul unei clauze penale, ci se solicită angajatului ca în cazul nerespectării obligațiilor asumate de bună voie să fie obligat la plata unei despăgubiri.
Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Arată că primul motiv de recurs nu este întemeiat, întrucât instanța de fond a făcut referire la contractul individual de muncă, faptul că s-a referit la contractul colectiv de muncă, este o eroare materială.
Față de cel de-al doilea motiv de recurs, arată că instanța de fond în mod corect a interpretat actul juridic dedus judecății, reținând că actul adițional la contractul de muncă conține o clauză penală și că s-au încălcat dispozițiile art.38 din Codul Muncii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1303/27.09.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Orășenesc în contradictoriu pârâta; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30008,40 lei reprezentând cheltuieli făcute de unitate pentru pregătire în specialitate a pârâtei.
În considerente a reținut că, la data de 25.02.2000, pârâta a încheiat act adițional la contractul de muncă prin care se obligă să lucreze în unitatea unde a ales post de rezident cel puțin 5 ani de la data când a obținut titlul de medic specialist. În caz contrar fost obligată să plătească despăgubirea reprezentând cheltuielile făcute de unitate cu specializarea sa.
Prin Ordinul MS nr. 440/25.04.2005, pârâta a fost confirmată ca medic specialist.
La data de 14.02.2007, pârâta a formulat cerere prin care își prezintă demisia începând cu data de 01.03.2007, iar la data de 28.02.2007, reclamantul întocmește nota de lichidare pentru pârâtă prin care se specifică datoria acesteia de 30.008,40 lei, notă pe care
pârâta și-o însușește prin semnătură.
În raport cu situația de fapt reținută și din considerentele ce se vor expune instanța a admis acțiunea.
Potrivit art. 195 alin. 1 Codul Muncii "Salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art. 194 alin.2 lit. b și alin. 3 nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol "Durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă".
În speță, anterior formării profesionale, s-a încheiat act adițional la contractul individual de muncă, între pârâtă și reclamant prin care pârâta se obligă să lucreze pentru reclamant 5 ani după obținerea specializării, în caz contrar a fost obligată să plătească despăgubirea reprezentând cheltuielile făcute de unitate.
De subliniat și faptul că, s-a constat de către Curtea Constituțională că, în condițiile în care salariatul a beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională, cu durata mai mare de 60 de zile, acesta poate avea inițiativa încetării contractului individual de muncă, pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin actul adițional, salariatul suportă consecințele prevăzute în acel contract, cu care a fost de acord înainte de începerea cursului sau a stagiului de formare profesională, fără a se putea susține o îngrădire a dreptului la muncă sau a libertății alegerii locului de muncă - decizia 271/2004.
Convenția prin care pârâta și-a asumat obligația de plată a despăgubirilor reprezentând cheltuielile făcute de unitate, este pe deplin valabilă, atâta timp cât, în speță nu s-a făcut dovada vreunei situații care să excludă răspunderea acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 969 cod civil " Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractuale".
În cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale a pârâtei, și anume: fapta ilicită care constă în nerespectarea obligației contractuale, existența prejudiciului cuantificat în cheltuielile făcute de unitate cu specializarea pârâtei, raportul de cauzalitate între cele 2 elemente menționate și vinovăția pârâtei, care depunându-și demisia din funcție s-a sustras îndeplinirii obligației.
În privința cuantumului prejudiciului cauzat se apreciază, că în mod corect s-a avut în vedere de către reclamant cheltuielile făcute cu specializarea pârâtei, în speță, salariile realizate de aceasta în perioada 01.03.2000-30.04.2005, din care s-a dedus perioada cât a lucrat la reclamant de la obținerea specializării, cuantum cu care pârâta a fost de acord prin semnarea notei de lichidare fără obiecțiuni.
În consecință, în baza art. 969 Cod civil, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pe pârât la plata sumei de 30.008,40 lei reprezentând cheltuieli făcute de unitate pentru pregătirea în specialitate a pârâtei.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs spitalul Orășenesc Z, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că, prin sentința civila susmenționata, Tribunalul Teleorman, la rejudecarea in fond a cauzei a admis excepția nulității absolute a actului adițional invocata de parata si a respins ca nefondata acțiunea Spitalului Orășenesc Z, cu motivarea ca actul adițional la contractul individual de munca nr. 4/29.02.2000 încheiat intre părțile litigante conține o clauza penala potrivit căreia parata are obligația sa lucreze in cadrul reclamantului cel puțin 5 ani de la data când a obținut titlu de medic specialist, in caz contrar, urmând sa plătească despăgubirea reprezentând cheltuieli făcute de unitate. De asemenea prin aceeași sentința civila, in motivarea soluției instanța a reținut ca potrivit dispozițiilor art. 17 din Codul Muncii, clauzele contractului individual de munca nu pot fi afectate de modalități, arătând ca actul adițional nu poate fi încheiat sub condiție suspensiva, intru-cat nu este permis ca nașterea efectelor unui asemenea contract sa fie in funcție de realizarea unui eveniment viitor si incert, in speța daca parata obține specializarea si daca nu va lucra cel puțin 5 ani in beneficiul reclamantului.
Sentința civila nr. 132/02.02.2009 pronunțata de Tribunalul Teleorman, este netemeinica si nelegala, pentru următoarele motive:
- art. 304, pct. 6 Cod procedura civila: "daca instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut";
Instanța a admis excepția nulității absolute a actului adițional la contractul colectiv de munca, și a respins pe cale de consecința acțiunea formulata de Spitalul Orășenesc Z, deși in speța era vorba de actul adițional la contractul individual de munca si nu colectiv.
- art. 304, pct. 8 Cod procedura civila: când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.
Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, stabilind ca obligația intimatei prevăzuta la pct. 2 alin. 3 din actul adițional la contractul de munca nr. 4/29.02.2000 are caracterul unei clauze penale. În speța acea clauza nu este o clauza penala inserata intr-un contract de munca si nu angajează răspunderea patrimoniala a intimatei. Astfel deși preexista un contract valabil încheiat, nu se retine vreo culpa in sarcina angajatului ci doar se solicita angajatului care nici nu prestează munca la angajator, plata unei despăgubiri in cazul nerespectării obligațiilor asumate de buna voie de către angajat. În speța nu sunt incidente dispozițiile art. 269 Codul Muncii privind răspunderea patrimoniala, temeiul juridic nefiind producerea unui prejudiciu in patrimoniul m reclamantului. învederam instanței ca in speța este vorba de o răspundere civila contractuala, care are ca temei contractul de munca si actul adițional la acesta încheiat de părți, respectiv Spitalul Z si intimata, spre deosebire de răspunderea civila delictuala care își are temeiul in fapta ilicita, neexistând un raport juridic.
Răspunderea contractuala intervine in cazul încălcării obligațiilor existente prestabilite, ca si in speța de, in care obligația apare din contract, astfel ca fapta ilicita se reduce la neexecutarea acțiunii concrete la care era obligata intimata in baza actului adițional la contractul de munca, anume aceea de a lucra in unitate cel puțin 5 ani de la terminarea rezidențiatului.
De asemenea in speța, actul adițional la contractul individual de munca nu este afectat de o Ic ondiție suspensiva așa cum a reținut instanța de fond, in sensul ca nașterea efectelor acestuia ar fi I in funcție de un eveniment viitor si incert, in speța daca nu va lucra 5 ani in beneficiul Spitalului Astfel contractul individual de munca si actul adițional si-au produs efectele fără a fi afectate de o condiție suspensiva, anume intimata si-a efectuat rezidențiatul, a beneficiat de drepturile de personal (salariale) necondiționat pe toata durata rezidențiatului, i-a fost menținut postul vacant pana la finalizarea rezidențiatului, a beneficiat de vechime in munca, de asigurării de sănătate șomaj, etc. deci intimata a beneficiat de toate drepturile conferite de contractul individual de munca si de actul adițional la acesta, necondiționat si independent de respectarea propriilor obligații asumate. Faptul ca actul adițional prevede obligații reciproce pentru părți nu este de natura a fi interpretat ca este afectat de o condiție suspensivă. Intimata doar si-a asumat prin actul adițional obligația proprie ca in cazul in care nu va lucra pentru Spitalul Z 5 ani, va plați despăgubiri reprezentând cheltuielile făcute de unitate cu pregătirea acesteia in specialitate. Recurentul a arătat că instanței ca aceasta obligație a intimatei s-a născut abia la data finalizării rezidențiatului, anume 2005, data la care contractul de munca si actul adițional își produsese deja - art. 304, pct. 9 când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii
Instanța de fond a aplicat greșit legea, reținând existenta in speța a unei clauze penale prin prisma prevederilor art. 38 din Codul Muncii, motivând ca salariatul obligându-se in perspectiva unui eventual prejudiciu, înseamnă sa renunțe la drepturile salariale conferite de lege pentru munca prestata, ceva ce este inadmisibil.
În speța, nu este vorba de o renunțare la drepturi de către intimata, respectiv de o renunțare la salariu așa cum a reținut instanța, ci de un act adițional la contractul individual de munca al intimatei, încheiat in data de 29.02.2000, prin care s-au stabilit obligații reciproce pentru părți, atât salariat cat si angajator, si anume angajatorul Spitalul Z s-a obligat sa suporte cheltuielile de natura salariata pentru pregătirea in specialitate a intimatei (salariata) si sa-i mențină postul vacant pe toată durata specializării, iar intimata salariata s-a obligat sa lucreze pentru Spitalul Z cel puțin 5 ani de la data obținerii titlului de medic specialist, in caz contrar obligându-se la plata despăgubirilor reprezentând cheltuielile de școlarizare efectuate de reclamant cu pregătirea intimatei.
de cele menționate mai sus recurentul a arătat ca in speța nu sunt aplicabile dispozițiile art. 38 din Codul Muncii, intru-cat intimata prin actul adițional la contractul de munca nu a renunțat Ia nici unul din drepturile conferite de lege (drepturi enumerate in art. 39 din Codul Muncii ), respectiv la dreptul la salarizare pentru munca depusa, intru-cat intimata avea încheiat cu Spitalul Z un contract de munca cu caracter special in baza căruia beneficia de specializare timp de 5 ani, perioada in care nu presta munca ci doar frecventa cursuri de pregătire teoretica si practica, întreaga perioada a rezidențiatului fiind un stagiu de pregătire profesionala desfășurata in alte unități sanitare, normată integral ca activitate didactica (așa cum prevede si actuala OG 12/2008 privind rezidențiatul) si deci nu constituie o munca prestata. Instanța de recurs trebuie sa retina aspectul ca Spitalul Z nu a solicitat restituirea salariilor primite despăgubiri reprezentând cheltuielile de natura salariala făcute de unitate cu pregătirea in calitate a intimatei.
În aceste condiții salarizarea pe durata rezidențiatului s-a făcut tocmai in scopul ca unitatea uitară, după definitivarea profesionala a intimatei sa beneficieze de activitatea intimatei cel puțin 5 ani atât cat unitatea a suportat cheltuielile pentru specializarea intimatei, in caz contrar intimata fiind obligata la plata despăgubirilor egale cu cheltuielile făcute de unitate cu specializarea intimatei. Astfel unitatea sanitara ajunge in situația de a susține material pregătirea profesionala a unui medic rezident, fără ca acesta sa presteze munca la acest angajator, creându-se un beneficiu doar pentru intimata rezidenta prin aceea ca se pregătește pe cheltuiala angajatorului, fără ca unitatea sa beneficieze la finalizarea rezidențiatului de activitatea intimatei atunci când devine medic specialist. Mai mult decât atât, pe întreaga perioada de rezidențiat, cat intimata a beneficiat de drepturile salariale legal cuvenite in baza actului adițional, nu a solicitat anularea actului adițional la contractul de munca, considerându-l legal pe întreaga perioada a rezidențiatului, adică pe o perioada de 5 ani.
De asemenea instanța de fond a aplicat greșit legea motivând soluția prin prisma dispozițiilor art. 17 din Codul Muncii, anume ca actul adițional nu poate fi încheiat sub condiție suspensiva intru-cat nu este permis ca nașterea efectelor unui asemenea contract sa fie in funcție de realizarea unui eveniment viitor si incert, in speța daca parata obține specializarea si daca nu va lucra cel puțin 5 ani in beneficiul Spitalului
Recurentul face precizarea ca art. 17 din Codul Muncii invocat de instanța de fond reglementează obligația angajatorului de informare a salariatului si nu afectarea unui act de modalități. Mai mult, ambele prevederi legale invocate de instanța de fond (art. 38 si 17 din Codul Muncii nici nu sunt aplicabile in speța de căci sunt prevăzute in Codul Muncii - Legea 53/2003, care nu era in vigoare la data încheierii raportului
juridic de munca încheiat intre intimata si Spitalul Z, anume 2000, ci era in vigoare Legea 10/1972, iar actul adițional la contractul de munca al intimatei a fost încheiat in temeiul art. 21 din legea 1/1970, astfel ca in speța își găsesc aplicarea prevederilor celor 2 acte normative.
Clauza inserata in actul adițional la contractul de munca nu poate fi considerata o condiție suspensiva, ci este o clauza convenita prin buna învoiala de părțile contractului individual de munca asupra obligațiilor reciproce, clauza conforma cu dispozițiile art. 21 din Legea 1/1970 si ale art. 5, alin. 3, 4 si 5 din OUG 58/2001 precum si a tuturor normelor imperative referitoare la valabilitatea contractelor, inclusiv art. 969 si 970 Cod Civil.
în consecința recurentul arată ca in speța actul adițional la contractul individual de munca al intimatei este deplin valabil, este încheiat cu respectarea prevederilor legale iar instanța de fond nu a dat eficienta prevederilor art. 969 si 970 Cod Civil potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante.
De asemenea angajarea răspunderii materiale a rezidentului in cazul nerespectării obligației de a lucra după rezidențiat in unitatea care i-a finanțat rezidențiatul, este prevăzuta si in însăși ordinul de confirmare a intimatei ca rezident (depus la instanța de fond) si este menținută si in actuala OG 12/2008 care reglementează in prezent rezidențiatul si care prevede in art. 6 alin. 7: nerespectarea de către salariata a obligației asumate îl obliga pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesionala, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii in rezidențiat, precum si la restituirea primei de instalare, proporțional cu perioada nelucrata din perioada stabilita, conform actului adițional la contractul individual de munca.
Recurentul a învederat instanței ca aceste cheltuieli de personal (salariale) au fost făcute de Spitalul Z pentru pregătirea profesionala a intimatei pe durata rezidențiatului si nu pentru munca prestata, căci durata rezidențiatului este normată integral ca activitate didactica si nu ca munca prestata (art. 9, alin. 3 din OG 12/2008).
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizand recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este fondat, urmand a fi admis, pentru urmatoarele considerente:
Avand in vedere data la care intre parti s-a incheiat contractul individual de munca si actul aditional, dar si perioada la care se refera pretentiile recurentei, Curtea constata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile nr.OUG 58/2001. Ulterior, activitatea de rezidentiat a fost reglementata prin OG nr.12/2008.
Conform art. 3 alin. 5 din nr.OUG 58/2001 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, stagiaturii si activitatii de cercetare medicala in sectorul sanitar, "dupa obtinerea titlului de specialist acestia(n-medicii care au optat pentru rezidentiat pe post) sunt obligati sa lucreze la unitatea sanitara cu care au incheiat contractul individual de munca cel putin un numar de ani egal cu durata corespunzatoare finantarii rezidentiatului in specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs"
Se arata in continuare, la alineatul 6, ca "ocuparea unui alt post decat cel pe care au fost confirmati ca rezidenti se poate face numai dupa indeplinirea obligatiei prevazute la alin. 5. Nerespectarea acestei obligatii atrage raspunderea materiala a rezidentului, prevazuta anume in contractul individual de munca".
Raportand dispozitiile legale mentionate la situatia de fapt din speta, se observa ca cererea de chemare in judecata este intemeiata. Intimata- parata a ocupat un post de medic rezident in cadrul Spitalului Orasenesc Z, participand la concursul de rezidentiat pe post, ceea ce a atras obligatia sa de a desfasura activitate in cadrul spitalului o anumita perioada de timp. Intre parti s-a incheiat la data de 25.02.2000, actul aditional la contractul individual de munca nr.4/29.02.2000, prin care s-a stabilit anticipat intinderea prejudiciului pe care trebuie sa il repare parata, in caz de nerespectare a obligatiei legale de a functiona ca specialist in cadrul spitalului un numar de 5 ani de la obtinerea specialitatii.
Prejudiciul a fost evaluat anticipat ca fiind echivalentul cheltuielilor efectuate de spital pe perioada rezidentiatului.
La data 14.02.2007, intimata-parata si-a prezentat demisia, cererea fiind inregistrata sub nr.691/14.02.2007. Curtea constata ca raporturile juridice de munca au incetat la cererea salariatului, inainte de expirarea perioadei stabilite de 5 ani prevazuta atat in art. 3 alin. 5 din OUG nr. 58/2001 si reluata in cuprinsul actului aditional.
Prin urmare, au devenit incidente dispozitiile art. 3 alin. 6 din OUG nr. 58/2001, anterior citate, privind raspunderea materiala a rezidentului.
Dat fiind faptul ca partile au stabilit anticipat cuantumul prejudiciului, parata urmeaza a fi obligata la repararea acestuia.
In ceea ce priveste nulitatea actului aditional, Curtea nu poate retine sustinerile intimatei si ale instantei de fond.
In primul rand, de data incheierii contractului, instanta de fond nu trebuia sa analizeze valabilitatea clauzelor actului aditional prin raportare la actualul Cod al muncii, ci prin raportare la Legea nr.10/1972.
Toate apararile paratei-intimate privind nulitatea clauzei din actul aditional la contractul individual de munca nu vor fi retinute de C, intrucat in sistemul nostru de drept nu exista nulitati virtuale. Cat timp un act juridic nu a fost declarat nul prin hotarare judecatoreasca este prezumat a fi valabil si isi produce toate efectele. Prin urmare, parata este tinuta sa isi execute obligatiile derivand din actul aditional respectiv, in baza art. 969.civ.
Prin clauza respectiva, intimata nu a renuntat la drepturi prevazute de lege, nefiindu-i ingradita libertatea muncii, ci partile au evaluat de comun acord cuantumul prejudiciului in cazul nerespectarii obligatiei de a desfasura activitate in cadrul spitalului o anumita perioada de timp.
de considerentele expuse, constatand ca hotararea primei instante a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale, motiv de modificare prevazut de art. 304 pct. 9.proc.civ. Curtea va admite recursul, va modifica in tot sentinta recurata, in sensul admiterii actiunii, cu consecinta obligarii paratei la plata către reclamant a sumei de 30008,4 lei, reprezentând cheltuielile efectuate de spital pe durata rezidentiatului, ca perioada de formare profesionala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL ORĂȘENESC împotriva sentinței civile nr.132/02.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
Modifică sentința în sensul că:
Admite acțiunea, obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 30008,4 lei, către recurentă reprezentând despăgubiri pentru perioada 01.03.2000-30.04.2005.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./06.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Valentina Sandu, Amelia Farmathy
