Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 5135/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1744/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr5135/
Ședința publică din data de 14 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr.7408 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44218/3/, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -, & 2002 SRL - având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 07 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art. 260 alin.(1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru azi, 14 iulie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.12.2007 sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanta -, & 2002 SRL a chemat în judecată pârâtul, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 3.456 Euro, reprezentând cheltuieli de școlarizare a salariatului pârât suportate de societate.
Prin sentința civilă nr.7408/27.11.2008, Tribunalul Bucureștia admis cererea formulată de reclamanta -, & 2002 SRL și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3456 Euro, în echivalent lei de la cursul din data plății, reprezentând despăgubiri; a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pârâtul a fost salariatul reclamantei din 20.03.2006, în baza contractului individual de muncă nr.1344/04.04.2006, desfășurându-și activitatea în calitate de referent contabilitate primară. Părțile au încheiat un act adițional la contract prin care au stabilit condițiile de participare a salariatului la școlarizare în cadrul departamentului de contabilitate. Raporturile de muncă au încetat la 25.07.2007, în baza art.61 lit.a din Codul muncii, conform deciziei nr.14/31.07.2007.
Fostul angajator a pretins obligarea salariatului la restituirea cheltuielilor suportate cu școlarizarea, proporțional cu perioada rămasă nelucrată față de cea stabilită prin convenția părților. În actul adițional la contractul individual de muncă s-a prevăzut obligația angajatorului de a-l instrui pe salariat și de a suporta cheltuielile aferente școlarizării evaluate la 5.200 Euro, dar și obligația salariatului de a frecventa școlarizarea și de a rămâne salariat timp de un an de zile după terminarea școlarizării. Pentru situația încetării contractului înainte de termen salariatul și-a asumat obligația de a restitui angajatorului, integral, cheltuielile ocazionate cu pregătirea profesională.
Având în vedere dispozițiile art.195 al.1 și 4 coroborat cu art.194 al.2 și 3 Codul muncii, având în vedere împrejurarea că pârâtul a fost concediat pe motive disciplinare înainte de expirarea perioadei de un an după terminarea stagiului de școlarizare, instanța a considerat că pârâtul datorează reclamantei suma de 2456 Euro, în echivalent lei.
În legătură cu cuantumul sumei datorate, s-a considerat că reprezintă echivalentul cursurilor desfășurate în perioada ianuarie-iulie 2007, în timpul programului de lucru, astfel cum a rezultat din înscrisuri dar și depoziții ale martorilor. S-a reținut și faptul că prelegerile au fost susținute de profesorul universitar, de managerul Departamentului de contabilitate, de patronul societății, care este auditor.
De asemenea, s-au avut în vedere contractele nr.3245/27.01.2004 și nr.100/31.01.2006, cu valabilitate prelungită prin acte adiționale până la 01.01.2008, prin care - Software SRL s-a obligat să asigure societății reclamante, pe lângă servicii de asistență tehnică, și servicii de consultanță prin organizarea de cursuri de pregătire a salariaților reclamantei la sediul furnizorului, servicii care au fost remunerate de reclamantă conform facturilor fiscale și extraselor bancare depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 05.12.2008 pârâtul, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la 12.03.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate la data de 10.02.2009, s-a susținut nelegalitatea sentinței atacate prin raportare la dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă și s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
A susținut recurentul-pârât că la analiza probelor administrate în cauză Tribunalul București nu a ținut seama de dispozițiile art.195 Codul muncii, în sensul că nu a existat un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile și nici un stagiu cu scoatere din activitate o perioadă de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru.
Nefiind dovedite cursurile de formare profesională, nu poate fi ținut recurentul la plata sumei de 3456 Euro, întrucât s-ar încălca dispozițiile art.38 Codul muncii, cu valoare imperativă în privința salariatului. În contractul individual de muncă nu pot fi inserate clauze de agravare a răspunderii salariatului, răspunderea patrimonială fiind o varietate a răspunderii civile contractuale în cadrul căreia nu operează prezumția de culpă.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta s-a îndreptat împotriva pârâtului cu o acțiune în răspundere patrimonială întemeiată pe dispozițiile art.270 Codul muncii, constând în restituirea cheltuielilor de școlarizare pe care unitatea le-a făcut cu pregătirea fostului salariat în perioada anului 2007, cu scoatere parțială din activitate, pentru cursuri de contabilitate.
Cererea reclamantei este întemeiată, iar soluția tribunalului este construită pe baza unei interpretări și aplicări corecte a normelor cuprinse în art.270 raportat la art.188 și următoarele Codul muncii.
Curtea notează faptul că pregătirea profesională a salariaților este obligatorie, putând fi făcută în modalitățile văzute de art.189 Codul muncii printre care și participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din țară sau din străinătate. Cheltuielile cu participarea la aceste programe de formare profesională sunt asigurate de către angajator, conform art.190 alin.2 Codul muncii, iar salariații sunt obligați să suporte aceste cheltuieli în condițiile în care întrerup raporturile de muncă cu angajatorul, din motive imputabile lor, în perioada convenită prin act adițional la contractul individual de muncă.
Nu în ultimul rând, Curtea observă că față de regula în privința cheltuielilor cu școlarizarea arătată anterior, dispozițiile art.194 și 195 Codul muncii instituie situații de excepție, când fie durata cursurilor depășește 60 de zile, fie nu depășește această perioadă, dar presupune diminuarea duratei zilnice din timpul normal de lucru.
În cauză, pârâtul a participat la un curs de formare profesională în cadrul societății angajatoare, cu scoatere parțială din activitate pentru pregătirea în funcția de contabil.
Ceea ce este însă eronat în soluția primei instanțe este analiza împrejurărilor de fapt referitoare la durata acestor cursuri și, prin urmare, întinderea despăgubirii pe care salariatul o datorează fostului său angajator pentru nerespectarea clauzei contractuale de a nu înceta raporturile de muncă înaintea împlinirii unei perioade de un an de la data finalizării cursurilor.
Este de observat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat suma de 3456 Euro, reprezentând contravaloarea școlarizării pârâtului în departamentul de contabilitate al firmei. Nu se precizează însă în cuprinsul acțiunii perioada în care s-a efectuat școlarizarea și în ce condiții, respectiv cu scoaterea salariatului din activitatea de referent contabilitate primară sau după orele de program. De asemenea, nu se precizează de unde rezultă cuantumul sumei pretinse pârâtului.
Singurele considerente de fapt ale pretenției deduse judecății sunt acelea vizând raportul de muncă stabilit între părți, actul adițional semnat prin care s-au stabilit condițiile de participare a pârâtului la școlarizare în cadrul departamentului de contabilitate și împrejurarea încetării raporturilor de muncă în condiții de concediere pentru abateri disciplinare conform art.61 lit.a Codul muncii. Reclamanta a precizat totuși că pârâtul a primit instruire teoretică și practică timp de aproape un an și J în cadrul societății.
În actul adițional semnat la o dată necunoscută instanței, parte integrantă din contractul individual de muncă nr.21/20.03.2006, se precizează obiectul ca fiind stabilirea condițiilor de participare a salariatului la școlarizare în cadrul departamentului de contabilitate al angajatorului pe o perioadă de 2 ani și condițiile finanțării cursurilor în sensul că taxa de participare de 5.200 Euro, ce include atât susținerea școlarizării cât și materialele puse la dispoziția angajatului, va fi suportată de angajator.
Conform art.3.2.2. din actul adițional, pârâtul s-a obligat a rămâne salariatul angajatorului, după absolvirea școlarizării, pe o perioadă de un an de la terminarea școlarizării. În cazul în care contractul de muncă încetează din orice motive, acesta are obligația de a restitui angajatorului integral toate cheltuielile ocazionate de participarea salariatului la școlarizare.
Prin întâmpinarea formulată la data de 30.04.2008, pârâtul a susținut că în luna martie 2007 fost semnat actul adițional la contract, la fel ca și ceilalți salariați ai societății, însă acest înscris nu este nici datat, nici înregistrat la instituțiile abilitate. Pârâtul a precizat de asemenea, că toate cursurile de perfecționare au fost obligatorii pentru tot colectivul de activitate, însă s-au desfășurat în afara orelor de program, în incinta societății, fiind susținute de către managerul, iar o parte de către o altă persoană, cursurile nefiind finalizate de către salariați pentru că au fost susținute în mod defectuos și neprofesionist. În plus, aceste cursuri au fost susținute fără costuri care să justifice suma imputată, pentru că întreaga activitate a firmei nu a fost afectată, iar cel care prezenta nu avea calificarea necesară în pregătire profesională în materie, nu a prezentat o tematică de curs, numărul de ore, modalitatea de desfășurare și, în fine, nu s-a pus problema eliberării unor atestate.
Printr-o precizare de acțiune, datată 13.05.2008, societatea reclamantă a arătat că taxa de participare de 5.200 de Euro împărțit la durata de 24 de luni și înmulțit cu 16 luni, durata cursurilor urmate de pârât, a dat rezultatul de 3.466,72 Euro. S-a precizat și faptul că, pe întreaga perioadă a cursurilor, pârâtul a fost scos total din producție, primind toate drepturile salariale menționate în contractul individual de muncă.
Din toate aceste poziții ale părților, Curtea reține că salariatul a avut raporturi de muncă cu societatea reclamantă între 20.03.2006 și până la data de 25.07.2007, dată de la care produce efecte juridice decizia de sancționare disciplinară nr.14/31.07.2007. Așadar, pârâtul a avut calitatea de salariat timp de 16 luni, însă a fost prezent efectiv la serviciu și, prin urmare, exista posibilitatea de a fi prezent la cursurile de perfecționare numai timp de 15 luni, întrucât salariatul nu s-a mai prezentat la serviciu din data de 17.07.2007, după cum se menționează în decizia de sancționare.
Curtea consideră însă că durata reală a cursurilor de pregătire a fost mult mai mică decât cea afirmată de reclamantă, cursurile începând în realitate în ianuarie 2007, aspect rezultat din nota explicativă semnată de reclamantă și depusă la dosar la 13.10.2008. Se precizează în acest înscris că pârâtul a participat la cursuri predate de administratorul sau managerul, luând notițe, începând cu 04.01.2007, apoi 05.01.2007, apoi 12.01.2007, 26.01.2007. Apoi, în luna martie respectiv aprilie, pârâtul a participat la 3 cursuri predate de lectorul universitar, continuate în luna aprilie respectiv mai și iunie de alte 4 întâlniri predate de cei care conduceau societatea.
În același înscris intitulat notă explicativă, societatea reclamantă precizează că pretențiile solicitate reprezintă valoarea în bani a timpului în care salariații societății au fost nevoiți să întrerupă programul normal de lucru pentru care sunt remunerați de către clienți, astfel că pârâtul și alți salariați asemeni lui, lipsiți de orice pregătire în domeniul contabilității să acumuleze cunoștințe de contabilitate și să poată desfășura activitate în acest domeniu.
În plus, martorii audiați în cauză fac referire la aceeași perioadă de timp de desfășurare a cursurilor, care în nici un caz nu au vizat întreaga durată de muncă zilnică, ci perioada de după program. La fel, în interogatoriul administrat pârâtului la propunerea reclamantei, se formulează o întrebare prin care se solicită fostului salariat să precizeze dacă a participat la cursuri de pregătire profesională organizate de societate începând cu luna ianuarie 2007 și până în iulie 2007, data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă. Răspunsul pârâtului a fost afirmativ.
În concluzie, pârâtul a participat în cadrul angajatorului la pregătire profesională în contabilitate, sporadic, în cursul lunilor ianuarie-iunie 2007 (despre iulie 2007 nu există referiri concrete la vreun curs organizat și la care să fi participat pârâtul), deci pe o durată de 5 luni din durata maximă de 2 ani cât s-a convenit între părți.
Referitor la obiectul și durata pregătirii profesionale, Curtea va înlătura considerațiile reclamantei vizând pregătirea făcută de pârât pe întreaga perioadă în care a fost salariat. pentru utilizarea programului informatic. Din contractul încheiat între - Software SRL și societatea reclamantă rezultă convenția acestor părți asupra implementării unui anumit sistem informatic de contabilitate care a inclus în preț și pregătirea salariaților beneficiarului pentru operarea cu acest sistem, la sediul furnizorului, gratuit. Așadar, contractele semnate la 27.01.2004 și la 31.01.2006 pentru asistență tehnică și servicii precum și facturile emise de furnizor beneficiarului nu presupun nici un fel de efecte în privința salariatului pârât.
Din cuprinsul actului adițional la contractul individual de muncă referitor la cheltuielile de pregătire profesională, despre care Curtea în absența oricăror alte dovezi produse de angajator reține afirmația salariatului că ar fi fost semnat în martie 2007, rezultă obligația salariatului de a restitui cheltuieli de pregătire făcută în departamentul de contabilitate pe o perioadă de 2 ani, ceea ce presupune cursuri de contabilitate, iar nu de sistem informatic în acest domeniu. De altfel, această clauză din actul adițional, cuprinzând puține elemente clare, neechivoce, trebuie interpretată în favoarea debitorului obligației, după cum rezultă din regulile generale de interpretare a clauzelor îndoielnice din contracte. Prin urmare, este lipsit de relevanță înscrisul depus la dosar în recurs de intimata-reclamantă asupra cursurilor urmate de salariat la sediul furnizorului produsului informatic.
În fine, asupra cuantumului cursului de pregătire profesională ținut de chiar angajator se ridică problema de a ști dacă angajatorul poate să evalueze munca prestată în calitate de formator al salariaților săi. În acest sens, rezultă fără echivoc, din nota explicativă a reclamantei, că suma de 5.200 Euro este contravaloarea timpului alocat de manageri pentru pregătirea salariaților. Deși acest aspect nu este dovedit în nici un fel, prin faptul că salariatul a semnat actul adițional exprimându-și astfel consimțământul asupra evaluării, rezultă imposibilitatea Curții de a cenzura acest plafon bănesc.
Prin urmare, este fără echivoc participarea salariatului pârât la cursuri de perfecționare pe o durată de 5 luni dintr-o durată totală de 24 luni evaluată la 5.200 Euro. Prin evaluarea cuantumului lunar și înmulțirea cu cele 5 luni rezultă un prejudiciu produs de salariat angajatorului în cuantum de 1.083 Euro, sumă pe care recurentul-pârât o va avea de restituit fostului său angajator pe temeiul art.270 Codul muncii coroborat cu art.189 lit.a Codul muncii. Cu aplicarea art.312 al.3 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea primei instanțe în sensul arătat anterior.
În temeiul art.274 Cod pr.civilă, văzând culpa procesuală în sarcina intimatei reclamante, Curtea va dispune obligarea acesteia să achite recurentului-pârât cheltuielile de judecată avansate în recurs în cuantum de 1.000 lei dovedite cu chitanța nr.23/12.03.2009 emisă de Cabinet Avocat. Pentru cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 al.3 Cod pr.civilă, în sensul micșorării cheltuielilor totale de 2.000 lei, având în vedere complexitatea cauzei, munca îndeplinită de avocat și pretențiile evaluate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr.7408 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44218/3/, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - & 2002 SRL.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.083 Euro, în echivalent lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimata-reclamantă să plătească recurentului-pârât suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./09.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
