Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 518/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,

DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 518/

Ședința publică din 30 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihail Lohănel

JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif

JUDECĂTOR 3: Dorina

Grefier șef secție

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SERV SA TRANSILVANIA SUD S, având ca obiect: "acțiune în răspundere patrimonială",

împotriva sentinței civile nr. 447/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 14 aprilie, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților lipsă să depună la doar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 21.04.2009, apoi pentru deliberare a amânat pronunțarea la 28 aprilie 2009, apoi pentru imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, a amânat pronunțarea la 30.04.2009.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 447/M/2009 Tribunalul Brașova admis acțiunea precizata,formulată de reclamanta " Serv" SA- " Transilvania Sud"- S, în contradictoriu cu pârâtul. A obligat pe parat sa restituie reclamantei suma de 3188 lei, suma încasata in mod necuvenit,cu titlu de indemnizație de concediu si prima de vacanta.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că paratul este angajatul reclamantei pe perioada nedeterminata,incepand cu data de 09.03.2005,in functia de sef atelier.

Paratul a efectuat 24 zile de concediu de odihna pe anul 2006 si a incasat indemnizatia de concediu si prima de vacanta aferente, in cuantum total de 8328 lei.

Aceasta suma a fost stabilita prin includerea in calculul indemnizatiei de concediu de odihna a adaosului de acord de care a beneficiat paratul in cele trei luni anterioare efectuarii concediului de odihna.

Reclamanta a invocat faptul ca aceasta modalitate de calcul este gresita intrucat adaosul de acord nu este un spor la salariu si nici nu are un caracter permanent.

Instanta a reținut ca, potrivit prevederilor art.145 alin.1 din Codul muncii, " pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.",iar alin.2 prevede ca "indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu".

Prin Contractul Colectiv de munca Unic la nivel national incheiat pentru anii 2005-2006 s-a stabilit in art.59 alin.1 ca pe durata concediului de odihna salariatii vor primi o indemnizatie ce reprezinta media zilnica a veniturilor din luna/lunile in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu .

Aceste prevederi legale au fost explicate si detaliate in Actul aditional la Contractul colectiv de munca al "" incheiat in anul 2002, act aditional incheiat in anul 2005, prin care contractul colectiv de munca al al "" incheiat in anul 2002 fost modificat conform anexei 1, -se o noua numerotare articolelor.

Astfel,prin art.2.30 alin.1 din contract, conform noii numerotari, s-a stabilit ca: "pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca, conform prevederilor art.4.34 din "

2 prevede ca "indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a drepturilor salariale prevazute la alin.1 (exclusiv ajutoarele materiale, premiile si adaosul prevazut la art.4.83, precum si premiile jubiliare, dupa caz) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu".

In art.4.34 din acest contract sunt enumerate sporurile cu caracter permanent care se iau in calcul pentru stabilirea indemnizatiei de concediu de odihna,iar printre acestea nu se numara adaosul de acord.

Instanta a constatat astfel ca adaosul de acord nu intra in categoria drepturilor salariale in raport de care se stabileste indemnizatia de concediu si, in mod indirect, prima de vacanta.

Instanta a constatat ca adaosul de acord nu reprezinta unul si acelasi lucru cu salariul de baza asa cum sustine paratul,ci este un adaos la salariul de baza,conform dispozitiilor art.41alin.1 lit.a din CCM Unic la nivel national pe anii 2005-2005.

Protocolul nr.12278 din data de 01.09.2003 nu mai produce efecte juridice intrucat s-a incheiat in mod expres "pentru aplicarea unitara a art.2.31 din Contractul Colectiv de Munca al /2002",iar paratului nu-i este aplicabil la nivel de unitate incheiat pentru anul 2002, ci Actul Aditional din 2005 ce modifica acest.

Nici nota interna comuna nr.11985/2006 nu-i este aplicabila paratului deoarece a fost negociata ulterior calcularii si incasarii de catre parat a sumelor in litigiu,prevederile acesteia producandu-si efecte doar pentru viitor.

Pentru considerentele, tribunalul a constatat ca cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanta este intemeiata.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul criticând hotărârea pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, hotărârea atacată este lipsită de temei legal întrucât conform art. 38 al CCM unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 adaosul de acord nu este un spor salarial ci este chiar salariul, este o formă legală de salarizare.

Toate actele normative sau contractuale semnate de părți, preved. art. 145 Codul Muncii și art. 59 din CCM unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, aplicabile raportului juridic în cauză, reglementează calcularea indemnizației de concediu și a primei de vacanță prin raportare directă la veniturile salariale ale angajatului anterioare perioadei de concediu.

Prin urmare, se arată că, drepturile salariale cuprinse în acte normative, au un caracter minimal pentru părți, iar prin contracte colective sau înțelegeri contractuale, părțile pot deroga în sensul stabilirii în favoarea salariaților, de drepturi la un nivel superior celor prevăzute de lege, Codul muncii neputând anula astfel de drepturi negociate între părți. Se mai arată că drepturile salariale, taxele legale, CASS, sunt plătite din lucrările de proiectare și nu din fondurile angajatorului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata solicită respingerea recursului, întrucât instanța de fond a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304 indice 1 Cod procedura civila, curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 reglementează la art. 38 în cadrul formelor de salarizare și salarizare în acord, iar la art. 37 alin. 4 Cap. IV, arată că, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.

La art. 41 din CCM se arată care sunt adaosurile la salariul de bază, fiind menționat și adaosul de acord.

Prin urmare, adaosul de acord nu se confundă cu salariul de bază, fiind un adaos la salariul de bază care se primește numai în raport cu rezultatele obținute cu producția realizată, neavând un caracter permanent (nefiind un venit permanent).

De altfel, această constatare rezultă și din prevederile art. 4.34 din CCM al reclamantei potrivit cărora, adaosul de acord nu este prevăzut ca spor permanent se ia în calcul la stabilirea indemnizației de concediu de odihnă.

Potrivit prevederilor Contractului colectiv de muncă al societății (art. 2.30(1) și (2)), înlocuit cu respectarea prevederilor art. 145 alin. 1 și 2 Codul muncii și art. 59 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, drepturile salariale care intră în baza de calcul al indemnizației de concediu sunt: salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent, prevăzute în contractul individual de muncă al fiecărui salariat.

Prin urmare, modul de calcul al indemnizației de concediu reglementat de CCM al reclamantei prin neluarea în calcul a adaosului de acord nu contravine actelor normative invocate de recurent, iar prevederile Codului Muncii nu anulează drepturile negociate în favoarea salariaților prin Contractul Colectiv de Muncă.

Dimpotrivă, conform art. 2.31 din CCM al intimatei reclamante, pe lângă indemnizația de concediu, salariatul beneficiază de o primă de vacanță în cuantum de 100 % din indemnizația de concediu.

Ultima critică este nefondată, întrucât conform normelor legale în vigoare drepturile salariale, CASS, taxele legale (contribuțiile la bugetul de stat) sunt plătite din fondul angajatorului.

Pentru aceste considerente, curtea apreciază că instanța de fond a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății, motiv pentru care în baza art. 312 (1) Cod procedura civila, va respinge recursul și va menține ca legală hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 447/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 30.04.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier șef sectie,

Red. /27.05.2009

Dact. /28.05.2009

Jud. fond: -

Președinte:Mihail Lohănel
Judecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 518/2009. Curtea de Apel Brasov