Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 5249/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3673/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5249/
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Societatea Română de Televiziune () împotriva sentinței civile nr.628 din data de 10.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4936/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"acțiune în răspundere patrimonială - plată sumă".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta Societatea Română de Televiziune (), prin consilier juridic în baza delegației delegației nr.33662 din 29.06.2009 depusă la dosar-fila 12, lipsind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta Societatea Română de Televiziune (), prin consilier juridic, având cuvântul, arată că, în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia depune la dosar adresa nr.47345 din 11.10.2007 emisă de Societatea Română de Televiziune la care se află anexată fișa contului reprezentând dovada înregistrării în contabilitate a debitului creat de către intimat în perioada 01.09.2007 - 30.09.2007, precum și confirmarea de primire datată 10.01.2007.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 cod proc. civilă, încuviințează pentru recurentă proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății, luând act de administrarea acesteia la termenul de azi.
Recurenta Societatea Română de Televiziune (), prin consilier juridic, interpelată fiind, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta Societatea Română de Televiziune (), prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, desființarea sentinței civile recurate, rejudecarea în fond a cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, depunând la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.628 din data de 10.09.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins în consecință acțiunea formulată de reclamanta Societatea Română de Televiziune, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Pârâtul a avut calitatea de salariat al reclamantei Societatea Română de Televiziune, iar raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 05.11.2003, potrivit deciziei de concediere nr.406/05.11.2003. În actul de concediere se menționează că pârâtul a lipsit nemotivat din data de 04.09.2003.
Prevalându-se de dreptul de acțiune în justiție conferit de art. 270 și 272 din Codul muncii, reclamanta a solicitat obligarea fostului său salariat la plata contravalorii unor tichete de masă utilizate în mod necuvenit în perioada iulie - octombrie 2003, unei sume încasate cu titlu de indemnizație de concediu și de primă de vacanță pentru anul 2003, aferentă perioadei nelucrate, precum și la plata contravalorii prejudiciului produs de pârât din vina și în legătură cu munca sa, prejudiciu evidențiat prin nota de constatare întocmită la data de 13.01.2004, constând în contravaloarea unor bunuri primite pe bază de inventar și a combustibilului consumat nejustificat.
Cum dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data încetării raporturilor de muncă - 05.11.2003, față de data cererii de chemare în judecată,introdusă la instanță la 12.02.2007 și comunicată prin poștă la 12.01.2007, potrivit plicului de la fila 10 din dosar, aceasta apare ca fiind introdusă cu depășirea termenului de trei ani.
Nu se poate reține, a stabilit Tribunalul. că dreptul reclamantei de a pretinde acoperirea prejudiciului produs de pârât s-a născut la data emiterii notei de constatare de către compartimentul control financiar intern al reclamantei, la data de 13.01.2004, sau la o dată ulterioară, când a fost înștiințată conducerea unității, întrucât prejudiciul produs de pârât exista la data concedierii acestuia și putea fi cunoscut de reclamantă, iar demersurile și procedura internă pentru stabilirea întinderii acestuia cădeau în sarcina creditoarei.
De altfel, din procesele verbale depuse la dosar la filele 24, 26, 27, 29, 38 și 39 rezultă că, în cadrul instituției reclamante, se cunoștea anterior datei concedierii pârâtului faptul că acesta nu s-a mai prezentat la serviciu, că autoturismul ce i-a fost predat pe bază de inventar se afla abandonat în curtea instituției, că lipseau bunuri din autoturism, că o anumită cantitate de combustibil nu poate fi justificată de pârât. De asemenea, la data emiterii deciziei de concediere, se putea verifica situația financiară a pârâtului, respectiv situația concediului de odihnă efectuat raportat la perioada de timp lucrată și drepturile bănești plătite, precum și situația bonurilor de masă primite de pârât.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Societatea Română de Televiziune, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond a reținut faptul că Societatea Română de Televiziune a introdus cererea de chemare în judecată împotriva pârâtului la data de 12.02.2007, deși, la dosarul de fond, a depus copia documentului prin care se confirmă expedierea prin poștă a cererii de chemare în judecată, document ce a fost înregistrat la cu nr. J/76825/10.01.2007 și a fost transmis la data de 12.01.2007, fiind confirmată primirea de către instanță la data de 15.01.2007.
Judecătorii fondului au apreciat că la data desfacerii contractului individual de muncă pârâtul avea obligația de a restitui tichetele de masă ridicate necuvenit și că avea cunoștință de această obligație a pârâtului încă din data de 5.11.2003 (data desfacerii contractului individual de muncă).
Așadar, instanța de fond a apreciat că dreptul material la acțiune se naște din momentul desfacerii contractului individual de muncă.
Or, pârâtul datora tichete de masă utilizate necuvenit pentru lunile iulie-octombrie 2003, iar distribuirea tichetelor de masa în se face la sfârșitul fiecărei luni pentru luna viitoare, avându-se in vedere numărul de zile lucrătoare din luna ce urmează, precum și foaia de prezență remisă pentru luna anterioara; din acest motiv regularizarea distribuirii tichetelor de masa se efectuează la un interval de 2 luni.
Dacă instanța observa că tichetele de masă acordate pârâtului pentru luna octombrie 2003, la sfârșitul lunii septembrie 2003, se regularizează la un interval de 2 luni, interval care se împlineștela sfârșitul lunii noiembrie 2003și că pârâtului i s-a desfăcut contractul individual de muncă la începutul lunii noiembrie 2003, atunci ar fi calculat în mod separat momentul nașterii dreptului material la acțiune pentru recuperarea contravalorii fiecărui tichet de masă necuvenit și ar fi constatat că, în momentul concedierii, nu se cunoștea existenta și întinderea prejudiciului astfel rezultat.
Așadar, cum, în momentul concedierii, nu cunoștea prejudiciul, întrucât regularizarea distribuirii tichetelor de masă s-a făcut după concedierea pârâtului, data nașterii dreptului material la acțiune este ulterioară momentului concedierii.
În privința prejudiciului material constatat prin nota, a mai susținut recurenta, Președintele - Director General al nu poate dispune recuperarea unui prejudiciu care nu este evidențiat printr-un act constatator al compartimentelor de specialitate din subordinea sa.
Compartimentul Control Financiar Intern din a efectuat, în baza nr.HG 720/1995 și a nr.OG 119/1999, pe baza ordinului de serviciu al angajatorului, o verificare privind existenta si integritatea valorilor materiale gestionate de pârâtul.
Angajatorul a luat la cunoștință în data de 13.01.2007 despre existența unui prejudiciu în valoare totală de 1165, 89 RON (11.658.850 ROL) pentru care este responsabil conducătorul auto.
Angajatorul nu putea dispune demararea procedurilor legale pentru recuperarea prejudiciului constatat de la pârâtul în momentul concedierii deoarece în acel moment nu se cunoștea întinderea prejudiciului și persoana care răspunde din punct de vedere legal de repararea acestui prejudiciu.
Așadar, numai începând din data de 13.01.2007, prin actul de constatare prezentat de, Președintele - Director General al a avut cunoștință de existența și de întinderea unui prejudiciu produs de fostul salariat din vina și în legătură cu munca lui și că trebuie să dispună acoperirea acestui prejudiciu.
În conformitate cu prevederile art. 16 alin.1 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, introducerea cererii de chemare în judecată la data de 12.01.2007 întrerupe prescripția dreptului material la acțiune.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs, a fost depusă la dosar, în cadrul probei cu înscrisuri, fișa contului reprezentând dovada înregistrării debitului în contabilitate.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 5.11.2003, conform deciziei de concediere nr. 406 din aceeași dată, prin care intimatului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă din motive disciplinare, reținându-se că, din data de 4.09.2003, acesta a lipsit nemotivat.
În mod corect instanța de fond a reținut că dreptul angajatorului de a pretinde printr-o acțiune în justiție obținerea de despăgubiri de la fostul salariat, în temeiul art. 270 și art. 272 din Codul muncii, este prescris, dându-se astfel eficiență dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Prima instanță a făcut o corectă analiză a materialului probator administrat în cauză, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, stabilind că dreptul la acțiune al recurentei reclamante s-a născut la data concedierii salariatului - 5.11.2003, și, prin urmare, de la această dată începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel încât, la data de 12.02.2007 (când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată) și chiar la data de 12.01.2007 (când cererea de chemare în judecată a fost expediată prin poștă, conform mențiunilor înscrise pe plicul aflat la fila 10 din dosarul instanței de fond), dreptul la acțiune era prescris.
Este lipsită de suport afirmația potrivit căreia prima instanță a socotit acțiune prescrisă, prin raportare la data de 12.02.2007, câtă vreme în considerentele sentinței se face mențiune expresă cu privire la trimiterea prin poștă a cererii de chemare în judecat în data de 12.01.2007.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că, la momentul concedierii, Societatea Română de Televiziune nu cunoștea prejudiciul întrucât regularizarea distribuirii tichetelor de masă s-a făcut după concedierea pârâtului, astfel încât termenul de prescripție a început să curgă ulterior datei concedierii.
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora situația concediului de odihnă efectuat, raportat la perioada de timp lucrată, nu avea nici o relevanță în momentul desfacerii contractului individual de muncă al salariatului.
Astfel, se reține că recurenta reclamantă a solicitata obligarea pârâtului la restituirea contravalorii celor 45 de tichete de masă cu privire la care se pretinde că ar fi fost încasate necuvenit de către salariat pentru perioada iulie-octombrie 2003, precum și a indemnizației de concediu/primei de concediu aferente celor 8 zile nelucrate, în temeiul art. 272 din Codul muncii, care reprezintă transpunerea în cazul raporturilor de muncă regulilor și principiilor plății lucrului nedatorat.
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în cazul acțiunii în răspundere civilă pentru paguba cauzată prin fapta ilicită, precum și în cazurile asimilate - îmbogățire fără justă cauză, plata lucrului nedatorat -, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia ori putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
În speță, acest moment a fost identificat corect de instanță ca fiind momentul încetării raporturilor de muncă dintre părți, când angajatorul avea obligația de a verifica situația concediului de odihnă efectuat de fostul salariat ș ia drepturilor bănești plătite, în vederea regularizării acesteia. Neefectuarea, la acea dată, a verificărilor privind aspectele de mai sus, din culpa angajatorului, nu poate fi invocată de acesta în apărarea sa.
Chiar dacă s-a accepta că, astfel cum susține recurenta, la data concedierii nu se efectuase în totalitate regularizarea celor 45 de bonuri de masă încasate necuvenit de intimatul pârât, întrucât distribuirea tichetelor de masă în se face la sfârșitul fiecărei luni pentru luna următoare, avându-se în vedere numărul de zile lucrătoare din luna pentru care tichetele se datorează și foaia de prezență remisă pentru luna anterioară, astfel încât regularizarea tichetelor se face la un interval de 2 luni, prin calcularea termenului de prescripție cu respectarea dispozițiilor art.12 din Decretul nr. 167/1958 (potrivit cărora, în cazul în care debitorul este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fie care dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție distinctă), tot nu s-ar putea ajunge la concluzia că acțiunea formulată de reclamantă la data de 12.01.2007, privind restituirea contravalorii tichetelor de masă încasate necuvenit de către pentru perioada iulie-octombrie 2003, ar fi fost introdusă în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, nici chiar pentru tichetele de masă aferente lunii octombrie 2003.
de temei este și susținerea recurentei în sensul că prejudiciul material produs angajatorului de salariat, din vina și în legătură cu munca sa, la acoperirea căruia angajatorul este îndreptățit în temeiul prevederilor art. 270 din Codul muncii, a fost cunoscut după data încetării raporturilor de muncă dintre părți, odată cu întocmirea notei de constatare din data de 9.01.2004 a Compartimentului din, înregistrată la Cabinetul Directorului General în data de 13.01.2004, de existența căreia era condiționată declanșarea procedurilor de recuperare a debitului.
Curtea reține că, în chiar cuprinsul sus-amintitei note, se constată existența unor deficiențe ale procedurilor utilizate în cadrul instituției angajatoare, din cauza cărora existența și întinderea prejudiciului nu au fost cunoscute la data concedierii intimatului, deși recurenta ar fi trebuit să le cunoască, motiv pentru care au fost formulate propuneri având ca scop remedierea disfuncționalităților sesizate.
Astfel, cu prilejul inventarierii stocurilor și verificării consumurilor de carburanți, inclusiv pentru autoturismul B 07 - conducător auto, s-a constatat că: depășirea consumurilor de carburanți a fost stabilită în cadrul autobazei la finele lunii iulie 2003 și a fost semnalată în data de 27.10.2003 (anterior concedierii intimatului); lipsa unor accesorii la autoturismul B 07, deși a fost constatată în data de 26.09.2003, a fost reclamantă abia în data de 7.11.2003, după desfacerea contractului individual de muncă al fostului salariat, în data de 5.11.2003; la înlocuirea conducătorilor auto pe autovehicule, nu se efectuează inventarierea stocurilor, predarea-primirea efectuându-se pe baza semnăturii noului conducător auto pe documentul "livret de inventar", în care sunt înscrise numai cantitățile accesoriilor la predare, nu și lipsurile sau stocurile de carburanți; la stabilirea consumului lunar de combustibil acre se efectuează în cadrul autobazei, se ia în calcul stocul scriptic din rezervor rezultat din calcul, iar nu stocul faptic declarat de conducătorii auto sub semnătură, ceea ce nu permite depistarea eventualelor depășiri; stocurile de carburanți au fost stabilite pe baza evidenței primare ținute în cadrul autobazei, deoarece nu se ține evidența contabilă analitică a consumului de carburanți.
Curtea constată că recurenta nu poate invoca în apărarea sa propria culpă, respectiv neefectuarea verificărilor cuvenite la momentul încetării raporturilor de muncă dintre părți, în vederea descărcării de gestiune a pârâtului, fiind lipsit de relevanță sub aspectul datei de la care se calculează termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 faptul întocmirii notei de constatare mai târziu, în luna ianuarie 2004.
Prin urmare, apare ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că u se poate reține susținerea potrivit căreia dreptul reclamantei de a pretinde acoperirea prejudiciului produs de pârât s-a născut la data emiterii notei de constatare de către compartimentul control financiar sau la o dată ulterioară, când a fost înștiințată conducerea unității, întrucât prejudiciul produs de pârât exista la data concedierii acestuia și putea fi cunoscut de reclamantă, iar demersurile și procedura internă pentru stabilirea întinderii acestuia cădeau în sarcina creditoarei.
Cum, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, dreptul la acțiune al reclamantei era prescris, Curtea constată că este neîntemeiată susținerea recurentei privind efectul întreruptiv al cursului prescripției extinctive pe care l-a avut cererea de chemare în judecată, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Un asemenea efect s-ar fi putut produce numai în măsura în care cererea de chemare în judecată ar fi fost formulată înainte de împlinirea prescripției, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Societatea Română de Televiziune () împotriva sentinței civile nr.628 din data de 10.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4936/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: P/4ex./30.10.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
