Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 5334/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3272/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5334R
Ședința publică din data de 5 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Sprînceană Camelia Mioara
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurentul și de recurenta REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT, împotriva sentinței civile nr.1433 din 20.02.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul prin avocat, și recurenta Regia Autonomă de Transport B, prin consilier juridic, cu delegație la fila 23 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta Regia Autonomă de Transport B, prin consilier juridic solicită admiterea recursului său așa cum a fost formulat și respingerea recursului formulat de recurentul, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului său așa cum a fost formulat și respingerea recursului formulat de recurenta Regia Autonomă de Transport B, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1433/20.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport B în contradictoriu cu pârâtul.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5515,74 lei reprezentând contravaloare daune produse autobuzului B-57-, nr. de inventar 4374.
A obligat pârâtul la 500 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând onorariu expert.
În considerente a reținut că pârâtul a condus autobuzul cu numărul de înmatriculare B-54- în ziua de 11.04.2007, în jurul orei 6,00, a atins din neatenție pedala de accelerație și a lovit autobuzul B-55- care era oprit la semafor în fața sa.
Deși autobuzul condus de pârât avea și asigurare de răspundere auto, în cazul de față asigurătorul nu plătește reparația, iar aceasta trebuia suportată atât pentru autobuzul condus de pârâtul-salariat cât și pentru autobuzul lovit de către același pârât.
Conform art.15 al.3 din Ordinul nr.113.133/2006, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice dacă au fost provocate de un autovehicul asigurat RCA, deținut de aceeași persoană fizică sau juridică și este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice, ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică.
Este de reținut că unicul răspunzător de prejudiciul cauzat celor două autobuze este pârâtul, care a fost vinovat de producerea accidentului, conform conținutului procesului-verbal de contravenție întocmit în cauză și necontestat de salariat.
Pârâtul-salariat și-a recunoscut vinovăția, a recunoscut fapta generatoare de prejudiciu pentru angajator și și-a asumat angajamentul de plată, a și achitat deja contravaloarea lucrărilor pentru autobuzul cu numărul de circulație B-54- și numărul de inventar 4274 în sumă de 5256,72 lei.
Tribunalul a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale, stabilite de art.260 Codul muncii. Pârâtul avea calitatea de salariat la data producerii accidentului, deci săvârșirii faptei ilicite. Acesta a săvârșit fapta ilicită în timpul serviciului, în legătură cu munca, pe când se afla la volanul autobuzului B-54-, pe care lucra în 11.04.2007.
Din conținutul procesului-verbal de contravenție rezultă vinovăția pârâtului în producerea accidentului, deci a faptei ilicite.
Aceeași vinovăție este recunoscută de conducătorul auto, în cuprinsul notei explicative, cât și în angajamentul de plată asumat, ca și prin răspunsul la întrebarea 4 interogatoriului.
Existența prejudiciului rezultă din declarațiile pârâtului, din devizele, bonurile de consum, foile de comandă, procesul-verbal de recepție a lucrării de reparație, iar întinderea și valoarea prejudiciului pentru fiecare autobuz avariat rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, din bonul de consum materiale nr.-/15.05.2007.
În cauză există și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. În speță, nu operează asigurarea RCA deoarece avariile s-au produs la două autobuze ale aceluiași asigurat, conform art.15 din Ordinul -/2006.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, costul reparațiilor la autobuzul lovit de pârât, cu numărul de circulație B-55-, numărul de inventar 4374, se ridică la suma de 5.515,74 lei și cuprind operațiunile de înlocuire a capacului de vizitare motor și a barei de protecție și vopsirea lor.
Aceste sume rezultă din devizul de reparații nr.274/8.07.2007 întocmit de Autobaza Militari a pârâtului, unde s-au efectuat reparațiile, în regie proprie.
Din bonurile de consum și devizul de lucrări se reține caracterul net real al prejudiciului.
Din toate probele dosarului, se reține îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.270 Codul muncii, în persoana pârâtului.
Prin producerea accidentului, deci a avariilor la cele două autobuze s-a produs un prejudiciu în patrimoniul reclamantei-angajator, s-a diminuat activul patrimonial al acesteia.
Pârâtul-salariat a produs în mod direct acest prejudiciu reclamantei prin tamponarea autobuzului ce staționa în fața sa, și astfel avarierea celor două autobuze.
Pârâtul este salariatul reclamantei și a produs fapta cauzatoare de prejudiciu în timpul serviciului, în legătură cu serviciul, cu vinovăție.
Nu era nevoie ca din comisia tehnică de constatare a urmărilor evenimentului accident din 11.04.2007 să facă parte și un reprezentant al sindicatului din unitate, deoarece nu s-a aflat angajatorul în situația prevăzută de art.56 din CCM la nivel de unitate, capitolul VI - Protecție Socială, respectiv nu s-a constatat că accidentul se datorează unor cauze tehnice sau de altă natură, independente de voința conducătorului auto, ci s-a stabilit clar că singurul vinovat de producerea accidentului este pârâtul.
În mod clar, reclamanta a dovedit culpa pârâtului în producerea accidentului și a prejudiciului, iar pârâtul și-a asumat vinovăția, prin recunoașterea faptei și semnarea angajamentului de plată.
Față de cele reținute în fapt, Tribunalul a apreciat acțiunea reclamantului întemeiată în parte, și a admis-o în consecință.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs și Regia Autonomă de Transport B, căile de atac fiind înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că la judecarea fondului prezentei cauze, instanța nu a ținut cont de probele administrate, respectiv raportul de expertiză dispus și administrat în cauză, precum și suplimentul acestuia, referitor la valoarea prejudiciului. Astfel, deși în respectiva probă se specifica în clar că valoarea prejudiciului a fost în mod nejustificat majorată cu 20% și că nu i s-ar putea imputa decât plata reparațiilor unui autovehicul, instanța de fond, deși a respins obiecțiunile reclamantei și a înțeles să asimileze cauzei întregul raport de expertiză completat așa cum s-a dispus, păstrează totuși valoarea prejudiciului în același cuantum indicat de reclamantă, fără vreun motiv legal, în consecință, obligând recurentul la a acoperi un prejudiciu ireal, mărit cu cei 20% de către reclamantă.
De asemenea, instanța de fond nu a înțeles să țină cont de faptul că în stabilirea prejudiciului suferit, reclamanta trebuia să urmeze prevederile art.56 pct.2 din Contractul Colectiv de Munca. Prevederile contractului colectiv de muncă sunt imperative atât pentru angajat cât și angajator, nedistingând conform prevederilor:
Art.56 "implicarea într-un eveniment de circulație a conducătorilor de vehicule ce se soldează cu pagube materiale, se analizează în funcție de gradul de vinovăție, urmând ca paguba produsă să se recupereze după ce se cunosc toate elementele privind producerea evenimentului de circulație.
va suporta pe costuri reparația vehiculului, dacă se constată, de către o comisie tehnică numita de conducerea, că accidentul se datorează unor cauze tehnice sau de altă natură, independent de voința conducătorului de vehicul. Din comisia tehnică va face parte și un reprezentant al sindicatului din care face parte cel implicat în eveniment."
Și art. 16 din Ordinului - ANEXA - NORME privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule:
Art. 16 "În situația în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.
În situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului".
Ori, la dosar, neexistând nici un raport a vreunei eventuale comisii tehnice numite de ce ar fi trebuit să se constituie și din care trebuia sa facă parte și un reprezentant al sindicatului, așa cum se prevede în textul învederat, din contractul colectiv de muncă de
la nivelul anului 2007.
În pagina 3, fila 2 sentinței civile nr. 1433/20.02.2009, instanța a depășit și înlăturat această obligativitate de respectare a contractului colectiv de muncă, ceea ce nu face obiectul cauzei, afirmând că "nu era nevoie ca din comisia tehnică de constatare a urmărilor evenimentului accident din 11.04.2007 sa facă parte și un reprezentant al sindicatului din unitate, deoarece [.] nu s-a constatat că accidental se datorează unor cauze tehnice sau de altă natură, independente de voința conducătorului auto ci s-a stabilit clar că singurul vinovat de producerea accidentului este pârâtul."
Față de această afirmație a instanței de fond, recurentul a înțeles a învedera faptul că modul de stabilire conform textelor de lege mai sus enunțate trebuie să urmeze o anumită procedură la care s-au obligat în egală măsură angajatul și angajatorul. Astfel, prin prevederile Contractului Colectiv de Muncă, orice altă modalitate de stabilire a prejudiciilor suferite de una din părțile semnatare, modalitate ce iese în afara cadrului imperativ consfințit prin amintitul contract de muncă, este lipsita de eficiență cel puțin între părțile ce au semnat Contractul Colectiv de Muncă. Problema nesesizată de instanța de fond nu este că în respectiva comisie prevăzută de art. 56 și urm. din Contractul Colectiv de Muncă, conform procedurii arătate în acest contract, nu a făcut parte un membru al sindicatului, ci că această comise nu s-a constituit niciodată.
De asemenea, referitor la personalul angajat în repararea autovehiculelor, instanța în mod eronat a reținut susținerile reclamantei că aceste costuri privind plata angajaților săi și a taxelor aferente acestor salarii ( CAS, CASS, fond de șomaj, fond, etc.) îi sunt imputabile.
În concret, recurentul solicită instanței să observe că în devizele de plată ale așa-ziselor reparații sunt incluse costuri de regie, cheltuieli secție, CAS,CASS, fond de șomaj, fond, sume ce măresc în mod artificial suma ce i se imputa. Respectivele sume, oricum angajatoarea reclamanta le-ar fi plătit pentru angajații săi, tinichigii, vopsitori, mecanici, lăcătuși și electricieni auto ce au participat după spusele dânsei la reparații, aceștia fiindu-i angajați permanenți. Cum prevede legislația muncii și celelalte norme cu aplicare în cauză, angajatorii au obligația să plătească pentru angajații săi respectivele sume și nu recurentul, căci aceștia nu sunt angajații acestuia.
Chiar daca recurentul nu era implicat în vreun accident, iar autobuzul ce-l conducea necesită sau nu reparații, tinichigiii, vopsitorii, mecanicii, lăcătușii și electricienii auto ce au participat după spusele la reparații, erau și rămân angajații permanenți ai reclamantei, lucru ce lesne s-ar fi putut dovedi dacă s-ar fi dispus prezentarea de către reclamantă a evidenței acestora de salarizare și angajare. Nu avarierea vehiculului ce-l conducea a dus la costuri de regie și de secție, atât imobilul unde se desfășoară reparațiile cât și celelalte costuri aferente existau și se efectuau și cu și fără acest incident și, ca atare, nu au cum să-i fie pretinse recurentului.
Recurentul a menționat de asemenea, faptul că din devizele imputate recurentului, de către, reiese clar că piesele au fost reparate și nu înlocuite, în acest fel neputându-se ajunge la o asemenea sumă ca cea imputata acestuia.
Recurentul a mai menționat, de asemenea, faptul că instanța de fond a confundat faptul că autovehiculele aparțineau bazei Militari și reparațiile s-au făcut în altă bază, precum și numerele de înmatriculare cu cele de inventar ale autovehiculelor în cauză, aceasta, arătând de fapt, o superficială atenție acordată prezentei cauze.
De asemenea, recurentul a învederat instanței că fiecare utilizator al rețelei rutiere urbane are obligația legală de a plăti niște taxe pentru vehiculele ce le deține și cu care circulă și a respecta niște norme legale în acest sens. Printre aceste prevederi imperative ale legii, se enumeră și efectuarea asigurării de tip RCA (răspundere civila auto), rolul acestei asigurări fiind de a soluționa eventualele pretenții izvorâte din daunele rezultate în urma incidentelor/accidentelor rutiere ce se soldează cu pagube materiale.
În acest caz, autovehiculul ce-l conducea beneficia de asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, încheiată la 01.01.2007, cu valabilitate până la 31.12.2007, astfel acoperind și data incidentului care a dus la acest litigiu.
Faptul că reclamanta a invocat existența unei "înțelegeri" între ea și societatea asigurătoare SC SA, ce nu ar acoperi și situațiile similare evenimentului rutier în care recurentul fost implicat la 11.04.2007, nu este un argument pentru a nu aplica prevederile legale imperative în domeniu, privind existența asigurării obligatorii impuse de lege și modul în care aceasta operează, deoarece acest acord ar trebui să fie egal ca putere juridică cu actul prin care s-a dispus obligativitatea și modul de operare a asigurărilor obligatorii RCA.
Chiar prevederea în regulamentul intern de funcționare de a suporta angajatul eventuale pagube, nu poate prevala legii care impune efectuarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule și a modului acesteia de a opera, așa cum de altfel se prevede și în art. 148 din Regulamentul de Exploatare, instrucțiunea 0903, depusă de reclamantă la dosar ("conducătorul de autobuz răspunde material pentru daunele aduse Regiei din vina sa și în legătura cu munca sa, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare").
Prin această acțiune, de fapt, încearcă să recupereze un prejudiciu la care a contribuit și ea prin omisiunea de a efectua asigurarea de tip CASCO pentru autovehiculele pe anul 2007, la care era obligată conform art.56 din Contractul Colectiv de Muncă.
Din prevederile art.56 din Contractul Colectiv de Muncă, reiese în mod indubitabil faptul că reclamanta avea obligația de a asigura atât autovehiculele: art.56."Vehiculele vor fi asigurate pentru cazurile de accidente de circulație de către Regie. Costurile de asigurare se suportă anual de ", cât și pe conducătorii acestora, conform: art.56 "Asigurarea conducătorilor de vehicule, ca persoane fizice, se face prin grija, respectând prevederile legale, cu suportarea costurilor de către aceștia".
Având în vedere că nimeni nu poate cere acoperirea unui prejudiciu care s-a întâmplat din vina sa, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, recurentul consideră că pentru prejudiciul suferit este de vină reclamanta, prin faptul că a încălcat prevederi legale imperative, neexecutând obligații ce-i reveneau în sarcină, întrucât din conținutul art.270 din Codul muncii, reclamanta trebuia să se protejeze împotriva "riscului normal al serviciului" (și în cazul unui șofer cel mai evident risc este cel de accident,consideră recurentul.), risc ce exonerează de răspundere, conform textului de lege mai sus invocat.
Recurentul consideră, de asemenea, că sentința civilă ce a recurat-o, este rezultatul unei interpretări eronate a textelor de lege invocate în cauză. De aceea, recurentul a reiterat apărările față de susținerile reclamantei conform cărora între și asigurătorul autovehiculelor există o derogare de la obligațiile de plată ale asigurătorului conform Ordinului nr.-.
În primul rând Ordinul, nr.- nu este special făcut pentru și asigurător, vizând de fapt toți marii operatori în transporturi și apoi:
Numitul articol 15 din Ordinul nr.- se referă la plata prejudiciilor altor bunuri decât a autovehiculelor angajate într-un eveniment rutier.
În textul Ordinului nr.- ANEXA - NORME privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, art. 15 se referă la nedespăgubirea de către asigurător în cazul prejudicierii bunurilor, nu autovehiculelor. În textul ordinului se face o distincție între persoane, bunuri și autovehicule (explicat în art.2 pct.1).
În norma invocată, articolul 2 definește termenii utilizați, tocmai pentru a se evita astfel de speculații precum cele pe care le face în cauză.
Art. 2. - În înțelesul prezentelor norme și în aplicarea prevederilor Legii nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) autovehicul - vehiculul cu propulsie proprie, inclusiv tramvaie, precum și remorci, semiremorci sau atașe tractate ori netractate, după caz;
b) asigurător RCA - societatea de asigurări care are dreptul de a încheia asigurări de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, precum și societăți de asigurare autorizate de autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene, care desfășoară activitate în România conform dreptului de stabilire și liberei circulații a serviciilor;
c) autoritate de înmatriculare - autoritatea administrativă competentă să înmatriculeze, precum și să radieze și să țină evidența autovehiculelor omologate pentru a circula pe drumurile publice;
- autoritate de înregistrare - autoritatea administrativă competentă să înregistreze, precum și să radieze și să țină evidența autovehiculelor omologate pentru a circula pe drumurile publice;
d) Carte - documentul internațional de asigurare a autovehiculelor, emis în numele unui birou național, în conformitate cu nr. 5 adoptată la 25 ianuarie 1949 de pentru transportul rutier al Comitetului pentru transportul pe uscat al
Comisiei Economice pentru Europa Națiunilor Unite;
e) teritoriul în care staționează în mod obișnuit autovehiculul reprezintă:
- teritoriul statului în care autovehiculul staționează în mod obișnuit;
- teritoriul statului în care s-a eliberat autovehiculului un semn distinctiv similar numărului de înmatriculare sau poliței de asigurare RCA, în situațiile în care nu se solicită înmatricularea unui anumit tip de autovehicul, dar autovehiculul are un număr de înmatriculare sau respectivul semn distinctiv;
- teritoriul statului în care proprietarul sau utilizatorul autovehiculului este rezident permanent, în cazurile în care pentru anumite tipuri de autovehicule nu se solicită plăcuța de înmatriculare sau vreun alt semn distinctiv;
- teritoriul statului în care s-a produs accidentul, în cazurile în care autovehiculele care au fost implicate într-un accident nu au număr de înmatriculare/înregistrare sau acesta nu corespunde ori nu mai corespunde, în scopul stabilirii despăgubirilor, conform prevederilor prezentelor norme;
f) proprietarul sau utilizatorul unui autovehicul reprezintă:
- proprietarul/coproprietarul autovehiculului - persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de identitate ale autovehiculului;
- utilizatorul autovehiculului - persoană fizică sau juridică căreia, în baza unui contract încheiat cu proprietarul/coproprietarul, i s-a atribuit pe o anumită perioadă dreptul de folosință a unui autovehicul.
g) polița de asigurare RCA - formă scrisă a contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule;
h) vigneta - partea detașabila a poliței RCA, aplicată la vedere pe autovehicul, care atestă existența unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul respectiv;
i) state membre - statele membre ale Uniunii Europene și celelalte state aparținând Economic European."
De asemenea, legiuitorul, în cadrul art. 6 al aceleiași norme, a definit și modul în care acționează această asigurare de răspundere civilă și ce acoperă ea:
Art. 6. "Documentul de asigurare obligatorie RCA eliberat de un asigurător RCA, în schimbul unei prime plătite de proprietarul sau utilizatorul unui autovehicul, garantează, pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de autovehicule produse în limitele teritoriale de acoperire, în conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispozițiile legislației privind asigurarea obligatorie RCA, în vigoare la data accidentului, a statului în care acesta s-a produs".
Instituind o excepție prin prevederile art. 15: Asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru:
1) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs de un caz de forță majoră;
- din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;
- din culpa exclusivă a unei terțe persoane;
2) prejudiciile suferite de conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului;
3) prejudiciile produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un autovehicul asigurat RCA, deținut de aceeași persoană fizică sau juridică, și este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoana pentru care răspunde persoană fizică sau persoana juridică;
4) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere;
5) partea din prejudiciu care depășește limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;
6) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, precum și cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor;
7) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau de conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar daca în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă;
8) sumele pe care conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat autovehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui autovehicul;
9) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul autovehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate existat un raport contractual la data producerii accidentului;
10) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în autovehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul poate dovedi că autovehiculul respectiv era furat;
11) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe autovehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje prin instalații de lucru;
12) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale;
13) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;
14) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui autovehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac sau război;
15) pretențiile ca urmare a diminuării valorii bunurilor după reparație."
După cum se poate vedea, în textul invocat de reclamantă, respectiv prevederile art. 15 pct.3, se vorbește despre bunurile prejudiciate prin accident (ex.: marfa transportata, garduri, clădiri etc. ce s-ar putea avaria în urma accidentului) și nicidecum autovehicule (termen explicat în cadrul art.2 al aceleași norme). Autovehiculele stipulate prin art.2 din norma sunt excluse din categoria bunurilor la care se face referire, având în mod firesc alt regim.
Dacă norma nu s-ar interpreta așa, s-ar ajunge la următoarele aspecte: s-ar anula prevederile art. 6 "Documentul de asigurare obligatorie RCA eliberat de un asigurător RCA, în schimbul unei prime plătite de proprietarul sau utilizatorul unui autovehicul, garantează, pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de autovehicule, produse în limitele teritoriale de acoperire, în conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispozițiile legislației privind asigurarea obligatorie RCA, în vigoare la data accidentului, a statului în care acesta s-a produs." S-ar anula prevederile art. 12 "Suma asigurată reprezintă limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile provocate în unul și același accident, atât pentru pagube materiale directe sau indirecte, cât și pentru vătămări corporale sau decese, inclusiv prejudicii fără caracter patrimonial.
Pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2007 la un nivel de cel puțin 100.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data
producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.
Pentru anul 2008 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de cel puțin 150.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.
Pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2007 la un nivel de cel puțin 500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii
accidentului, comunicat de Banca Națională a României".
Recurentul consideră că scopul legiuitorului este de a stabili modul cum să se acopere riscurile ce le poate suporta autovehiculul asigurat în cazul unui accident.
De altfel, în cazul în care art. 15.3 s-ar interpreta în sensul arătat de, s-ar ajunge la un fapt ilicit, adică o îmbogățire nejustificată a asiguratului, acesta putând să încaseze pe o poliță de asigurare de două ori valoarea bunurilor:
- o dată pe RCA valoarea bunurilor distruse în urma accidentului;
- a doua oară pe polița de asigurare a bunurilor valoarea de asigurare a acestora (și aceasta asigurare fiind obligatorie pentru transportatori).
Astfel, față de cele mai sus învederate, recurentul solicită instanței să admită recursul, să desființeze hotărârea recurată și pe fond să respingă cererea introductivă de instanță formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului său, recurenta Regia Autonomă de Transport a arătat că instanța de fond, deși a reținut în practicaua sentinței solicitarea recurentei de a se lua act de asumarea angajamentului de plată pentru avariile cauzate la autobuzul cu nr. de înmatriculare B-54- și de inventariere 4293, în dispozitiv nu se regăsește această dispoziție, deși în considerentele acesteia se reține acest aspect, inclusiv achitarea sumei.
Deși instanța de fond,raportat la avariile cauzate la autobuzul cu nr. de circulație B-55- și de inventariere 4374 reținut, în cadrul procesual creat: existența prejudiciului;
- legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită;
- că din bonurile de consum și devizul de lucrări s-a reținut caracterul real al prejudiciului;
- diminuarea activului patrimonial al regiei obliga pârâtul netemeinic si nemotivat la o sumă diminuată de lei 5514,74 față de valoarea reală a pagubei cuprinsă în deviz,respectiv la suma de lei 6587,71 RON.
Ca atare, după opinia recurentei, pe lângă netemeinicie, sentința este si contradictorie.
Instanța de fond, pe aceleași considerente ca cele menționate mai sus, omologhează netemeinic și nemotivat un raport de expertiza fără suport legal, în condițiile în care:
- concluziile acesteia se axează pe criterii subiective (opinii) și acelea neargumentate;
- susținerilor subiective din raportul de expertiză, regia a opus, conform notelor depuse la dosar, concluzii, argumentări, inclusiv raportări la prevederi legale, respectiv nr.1826/2003(( Of. 23/2004);
Recurenta solicită instanței să observe faptul că instanța de fond:
- nu a reținut în considerente obiecțiunile regiei la raportul de expertiză și nu le înlătură motivat, cu atât mai mult cu cât susținerilor subiective din raportul de expertiză, regia a opus, conform notelor depuse la dosar, concluzii, argumentări, inclusiv raportări la prevederi legale, respectiv nr. 1826/2003( ( Of. nr.23/2004);
- nu argumentează diminuarea sumei aferente pagubei create ca urmare a avariilor cauzate în realitate la autobuzul cu nr. de circulație B-55- (nu B-54-, astfel cum din eroare materiala s-a trecut în dispozitiv) căruia îi corespunde în realitate nr. de inventar 4374.
Recurenta solicită instanței să observe și să rețină că diminuarea pagubei cauzate la acest autobuz este netemeinică și nelegală.
În raport de legislația în vigoare, cota de regie nu se aplică exclusiv la cheltuielile de personal și secție, ci la totalul cheltuielilor ocazionate practic de producerea faptei ilicite (cheltuieli materiale + cheltuieli personal + cheltuieli de secție). În acest sens este și Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1826/2003, reținând că reparațiile determinate de producerea avariilor din culpa pârâtului au generat și cheltuieli directe identificabile pe fiecare serviciu sau lucrare efectuată (încă din momentul efectuării lor) cât și cheltuieli indirecte care nu se pot identifica pe fiecare lucrare,dar care se suportă și pentru determinarea cărora se folosește o "cheie" procentuală de repartizare.
Cheltuielile indirecte pot fi aferente unei secții sau unei unități,etc.
Recurenta solicită instanței să observe că din eroare materială s-a consemnat în sentința la pag.4 ultimul alineat că numărul de inventar al autobuzului B-54- ca fiind 4274, în loc de 4293.
Recurenta solicită instanței să observe că din aceeași eroare materială, s-a dispus în dispozitiv ca suma la care a fost obligat la plată pârâtul se raportează la autobuzul cu nr. de circulație B-54- și de inventariere 4374, în condițiile în care această sumă (diminuată nelegal și nemotivat) se raportează în realitate la autobuzul cu nr. de circulație B-55-, căruia îi corespunde nr. de inventar 4374. Aceste aspecte rezultă atât din datele anterioare reținute de instanță în cuprinsul sentinței, dar și în special din datele devizelor din dosar, inclusiv raportul de expertiză.
Față de cele de mai sus, recurenta solicită admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul de a obliga pârâtul la plata sumei totale aferente pagubei cauzate la autobuzul cu nr. de înmatriculare B-55- și de inventar 4374 de lei: 6587,71 RON, luând act că pentru autobuzul cu nr. de înmatriculare B-54- pârâtul și-a asumat răspunderea, conform angajamentului de plată și a achitat întregul prejudiciu.
Cercetând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acestea sun nefondate.
Cât privește primul motiv al recursului pârâtului, se reține că acesta este neîntemeiat, întrucât prima instanță a acordat reclamantei valoarea întocmai stabilită prin expertiza necontestată în condițiile art. 212 alin. 2. pr. civ. adică suma rezultată din aplicarea cheltuielilor generale de 20% numai față de valoarea manoperei și materialelor, înlăturând același procent, reținut de reclamantă, aplicat valorii pieselor, aceasta din urmă nefiind susceptibilă de cheltuieli suplimentare, ci rămânând o valoare fixă.
Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, pârâtul nu a formulat obiecțiuni împotriva opiniei autorizate a expertului în termenul și condițiile prevăzute de art. 212. pr. civ. situație în care nu mai poate pune în discuție concluziile acestui raport în recurs, prin care s-a stabilit un total general de 5.515.74 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat prin avarierea autobuzului cu numărul de înmatriculare B-55-.
Sub același aspect, nu se poate reține nici mărirea artificială a sumei imputate cu cheltuielile de regie, secție, contribuții de asigurări sociale, mai ales că toate acestea au fost ocazionate prin fapta culpabilă a salariatului, săvârșită în exercițiul muncii sale.
Referitor la procedura contestării împrejurărilor producerii accidentului, în mod legal și temeinic a statuat prima instanță asupra inaplicabilității în speță a dispozițiilor art. 56 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, respectiv ale art. 16 din Ordinul -, de vreme ce primul text se referă la cauza tehnică a producerii evenimentului de circulație, iar cel de-al doilea, la modul de stabilire a întinderii răspunderii, în caz de culpă comună.
Or, în speță, cauza producerii accidentului nu este de natură tehnică, iar culpa nu este concurentă, ci aparține exclusiv pârâtului, astfel cum rezultă din mențiunile procesului-verbal de contravenție nr. - din 11.04.2007, care fac dovadă deplină asupra constatărilor, până la răsturnarea acestora în procedura jurisdicțională a plângerii contravenționale.
De asemenea, interpretarea pe care prima instanță a dat-o textului art. 15 pct. 3 din Ordinul - este exactă, în absența unei prevederi exprese contrare, neexistând niciun temei pentru a considera că vehiculele nu se încadrează în categoria bunurilor avariate la care se face referire, potrivit unui principiu elementar de interpretare a legii civile, care cere interpretului să nu distingă acolo unde legea nu distinge, astfel că prin "bun" se înțelege orice obiect material sau valoare economică susceptibilă de apropriere, autovehiculul avariat încadrându-se întocmai în ipoteza normei. Mai mult, această normă stabilește o excepție de la acordarea despăgubirilor, fără niciun efect asupra incidenței altor prevederi, cum ar fi, de exemplu, art. 6 sau 12 din menționatul ordin care nu dispun contrariul și fără nicio relevanță sau legătură cu valoarea despăgubirii ce se acordă și care nu trebuie să depășească întinderea prejudiciului, pentru că în acest caz s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.
În plus, toate considerațiile legate de obligația de despăgubire ce revine asiguratului nu pot fi opuse persoanei asigurate de autorul prejudiciului, asiguratul având acțiunea directă, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în contra persoanei vinovate de producerea prejudiciului, nefiind ținut să se îndrepte mai întâi împotriva asigurătorului.
În măsura în care a fost despăgubit de asigurător, pentru ceea ce depășește valoarea pagubei, se poate îndrepta în contra autorului ei, însă în speță nu s- dovedit despăgubirea totală sau parțială de către asigurător, pentru ca prin prezenta acțiune să se tindă la o dublă reparare a prejudiciului.
Cât privește recursul declarat de reclamantă, astfel cum s-a argumentat și anterior, în mod întemeiat, pe baza opiniei autorizate a expertului, a diminuat prima instanță valoarea pagubei pretinse cu procentul de 20% aplicabil valorii pieselor, întrucât existența unor cheltuieli indirecte care se suportă, deși nu se pot identifica pe fiecare lucrare, pentru determinarea cărora se utilizează o cheie procentuală de repartizare, nu are sens decât în relație cu costurile indirecte, suplimentare, care pot apărea în procesul de remediere (cum ar fi cele cu manopera, materialele), iar nu cu valorile care rămân fixe, nesusceptibile de suplimentare, cum ar fi costul pieselor.
În fine, este rămas fără obiect motivul de recurs referitor la eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței atacate cu privire la numărul de înmatriculare, respectiv de inventar al autovehiculului, pentru care s-au acordat despăgubiri, aceasta fiind remediată pe calea prevăzută de art. 281. pr. civ. prin încheierea pronunțată în același dosar la data de 20.03.2009.
În consecință, potrivit celor expuse, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1. pr.civ. recursurile formulate vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul și de recurenta REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT, împotriva sentinței civile nr.1433 din 20.02.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.10. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 EX./02.11.2009
Jud. fond:
Dalina
Președinte:Sprînceană Camelia MioaraJudecători:Sprînceană Camelia Mioara, Ilie Nadia Raluca
