Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 5342/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.3677/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.5342/

Ședința publică din data de 06 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Singh Ioana

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 3: Guranda

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cereri de recurs formulată de recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr.1231 din data de 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - " România & CO " ( România) - având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurentul-pârât și intimata-reclamantă - " România & CO " ( România).

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a citat recurentul-pârât cu mențiunea de a se prezenta personal în instanță, în vederea semnării recursului, în măsura în care și-l însușește, respectiv de a face dovada calității de reprezentant a avocatului care a declarat această cale de atac, așa cum prevăd dispozițiile art. 161 Cod proc. civ. sub sancțiunea anulării cererii.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.08.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamanta - Romania & Co a chemat în judecată pârâtul, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 8.750 Euro în echivalent lei la data plății efective, reprezentând costurile stagiului de formare profesională de care a beneficiat în perioada 17.04.2006-23.12.2006 în, Germania.

Prin sentința civilă nr.1231/16.02.2009, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea formulată de reclamanta - Romania & Co și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.750 Euro în echivalent lei la cursul, din ziua plății, reprezentând despăgubiri, precum și la 1.800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 05.05.2009 pârâtul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 01.06.2009 sub nr-.

Prin motivele de recurs recurentul-pârât a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. A solicitat de asemenea obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, a susținut recurentul-pârât că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzut de art.194 și urm. Codul muncii pentru angajarea răspunderii sale patrimoniale pentru formare profesională, câtă vreme deține permis de muncă și viză de ședere în Germania.

La data de 10.07.2009, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 14.07.2009, Curtea a ridicat din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru avocatul care a semnat cererea de recurs în numele recurentului-pârât, excepție ce va fi admisă pentru următoarele considerente:

Reclamanta a chemat în judecată pe fostul salariat, parte care a răspuns la judecata de fond prin avocat. La judecata de primă instanță a fost atașată la fila 154 împuternicirea avocațială nr.223/2007, prin care cabinetul de avocat a fost mandatat de către să reprezinte clientul în fața Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, la judecata de fond.

Pe parcursul judecății, pârâtul a fost reprezentat de acest avocat până la pronunțarea hotărârii.

După pronunțarea sentinței atacate, în virtutea dreptului conferit de art.69 al.2 Cod pr.civilă, avocatul a exercitat calea de atac a recursului.

Curtea constată însă că partea recurentă-pârâtă nu a înțeles să ratifice actele îndeplinite în numele și pe seama sa. Astfel, dreptul conferit de lege avocatului, care a asistat o parte la judecată, de a exercita căile de atac în numele acestuia pentru a nu se pierde exercițiul unui drept nu semnifică valabilitatea acestui act de procedură dacă nu este ratificat de parte sau dacă aceasta nu înțelege să mandateze avocatul să-i reprezinte interesele și în calea de atac.

Ori, recurentul-pârât, deși a fost citat de către C în interiorul unui termen prevăzut de art.161 alin.1 Cod pr.civilă, nu a înțeles nici să se prezinte în instanță spre a semna cererea de recurs prin reprezentant legal și nici nu a înțeles să mandateze avocatul printr-o procură întocmită conform art.68 Cod pr.civilă de reprezentare în calea de atac.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția lipsei calității de reprezentant pentru recurentul și va anula recursul pe acest considerent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității de reprezentant.

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr.1231 din data de 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - " România & CO " ( România), pentru lipsa calității de reprezentant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact. LG/2 ex./14.10.2009

Jud.fond:;

Președinte:Singh Ioana
Judecători:Singh Ioana, Bodea Adela Cosmina, Guranda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 5342/2009. Curtea de Apel Bucuresti