Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 5853/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.3925/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 5853/
Ședința publică de la 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta Bank SA, împotriva sentinței civile nr.2629 din data de 27.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.2922/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"acțiune în răspundere patrimonială - plată sumă".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 14 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21 octombrie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2629 din data de 27.03.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Bank SA, în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin actul adițional la contractul de muncă încheiat la 3.11.2008, înregistrat la ITM la 20.11.2008, sub nr.5106, părțile au convenit introducerea unei clauze de "fidelitate", prin care salariatul este de acord să nu determine încetarea contractului de muncă pe o perioadă de 2 ani, în schimbul unei sume de 400 lei brut lunar, denumită bonus de fidelitate, inclusă în salariul brut al salariatului.
S-a constatat că părțile au mai convenit ca în situația încălcării clauzei de fidelitate, salariata să restituie bonusurile de fidelitate și să plătească daune interese de la 3000 la 1000 Euro, stabilite în funcție de perioada de timp dintre data intrării în vigoare a actului adițional și data încetării contractului.
S-a avut în vedere că la data de 3.12.2008 salariata a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților, fiind emisă în acest sens decizia nr.262/17.12.2008, prin care s-a constatat încetarea contractului în baza art. 55 lit.b Codul muncii.
S-a reținut că în vederea stimulării salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului o perioada de timp, acesta din urmă s-a obligat la plata unor prestații în bani incluse în salariul de bază denumite de părți "bonus de fidelitate", însă s-a considerat că în realitate, aceste sume, ce sunt stabilite prin actul adițional la contractul individual de muncă, având caracter constant, fac parte din salariu, reprezentând un spor, adică un factor de stimulare a salariatului, ce îl determină la prestarea muncii pe o perioadă de timp.
S-a reținut că acest caracter de drept salarial rezultă și din faptul că suma de 400 lei a fost inclusă în salariul de bază, determinând aplicarea impozitului și plata contribuțiilor de asigurări sociale, astfel că nu se poate vorbi de încasarea de către salariată a unei sume nete de 400 de lei lunar, a cărei restituire se solicită prin acțiune, căci această sumă a fost diminuată obligatoriu conform legii cu impozitul și contribuțiile la fondurile speciale.
Solicitarea de restituire a unei părți din salariu a fost apreciată de către prima instanță ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care obligația de prestare a muncii a fost îndeplinită de salariat pe perioada respectivă, neputându-se reține caracterul necuvenit al sumelor.
S-a menționat că libertatea contractuală în domeniul raporturilor de muncă are anumite limite, neputând fi stabilite clauze care să contravină normelor imperative ale art.38 Codul muncii, arându-se că în speță prin clauza de restituire a unei părți din salariu în caz de încetare a raporturilor de muncă înainte de un anumit termen, salariatul se află în situația renunțării la un drept ce îi este recunoscut de lege.
Din analiza conținutului clauzelor specifice ale contractului individual de muncă reglementate de art.21-26 Codul muncii, instanța de fond a observat că legiuitorul a prevăzut plata de daune interese în situația nerespectării acestora, cu condiția dovedirii prejudiciului de către angajator, cu excepția situației în care se negociază clauza de neconcurență, pentru care indemnizația se plătește după încetarea raporturilor de muncă, fiind expres prevăzut că nu are caracter de venit salarial, putând fi restituită.
, s-a arătat că în cazul oricăror clauze neprevăzute de Codul muncii, negociate de părți, nerespectarea obligațiilor impuse salariatului are drept consecință plata de daune cu condiția dovedirii prejudiciului și nu restituirea sumelor cu titlu de sporuri la salariu achitate în vederea respectării.
În privința clauzei penale prin care se stabilesc daune interese de 3000 Euro, instanța de fond a reținut că aceasta este de asemenea contrară dispozițiilor art.38 din Codul muncii, care au caracter imperativ în ce-l privește pe salariat, în contractul de muncă neputând fi inserate clauze de agravare a răspunderii acestuia.
S-a amintit că răspunderea patrimonială este o varietate a răspunderii civile contractuale, în cadrul căreia nu operează prezumția de culpă și s-a arătat că angajatorul este ținut să dovedească existența și cuantumul prejudiciului, nefiind permis ca părțile să îl evalueze anticipat.
S-a mai avut în vedere că, deși în cuprinsul acțiunii se face referire la existența unei formări profesionale, care ar antrena răspunderea patrimonială a pârâtei, totuși nu a fost făcută dovada prevederii unei asemenea clauze prin contractul de muncă sau actul adițional, care să conducă la aplicarea art.195 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamanta Bank SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, recurenta reclamantă a arătat că nstanța de fond a făcut aplicarea greșită a legii, întrucât a reținut eronat că prin art. 3 din Actul adițional nr. 1 din 03.11.2008 la contractul de muncă părțile au stabilit clauze contrare art. 38 din Codul muncii.
În ceea ce priveștebonusul de fidelitatede 400 lei pe lună, recurenta a susținut că părțile au convenit prin actul adițional că suma de 400 lei ce reprezintă bonus de fidelitate, este inclusă în salariul lunar în suma de 1545 lei menționat în contractul de muncă, astfel încât prin această convenție părțile au agreat ca salariul tarifar de încadrare este de 1145 lei, la care se adaugă cei 400 lei reprezentând bonus de fidelitate, rezultând un total de 1545 lei, reprezentând salariu lunar brut menționat în contractul de muncă.
S-a menționat că asumarea de către salariata a obligației de restituire a bonusului de fidelitate către angajator, în cazul în care încalcă clauza de fidelitate prevăzută de Actul adițional nr. 1 din 03.11.2008 la Contractul de muncă, nu contravine dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, deoarece drepturile ce le sunt recunoscute salariaților prin lege nu includ și bonusurile de orice fel, acestea fiind incluse în pachetul salarial, urmare a convenției survenite între părțile contractante.
S-a precizat că atât contractul de muncă cât și actul adițional nr. 1 la contractul de muncă au fost încheiate la aceeași data de 03.11.2008, ceea ce înseamnă că părțile contractante au avut reprezentarea clară a faptului că în valoarea totală a salariului menționat în contractul muncă este inclusă și suma de 400 lei reprezentând bonus de fidelitate, conform actului adițional nr. 1 din 03.11.2008, bonus care nu face parte dintre drepturile recunoscute prin lege, în accepțiunea art. 38 din Codul muncii.
S-a susținut că includerea în cuprinsul contractului individual de muncă a clauzei de fidelitate este permisă de art. 20 alin. 1 din Codul muncii, care prevede că între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice, enumerându-se la alin. 2 al aceluiași articol câteva clauze specifice, fără ca această enumerare să fie însă limitativă.
S-a amintit că în conformitate cu dispozițiile art. 969 alin. Cod civil, conform căreia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", intimata avea îndatorirea de a respecta obligația de fidelitate asumată prin Actul adițional nr. 1 din 03.11.2008 la contractul de muncă, angajatorul Bank SA având dreptul la restituirea bonusului de fidelitate pe care salariata l-a încasat, în condițiile în care aceasta din urma nu a respectat clauza de fidelitate și a determinat încetarea raporturilor de muncă.
În plus, s-a învederat că art. 39 alin. 2 lit. d) din Codul muncii prevede în mod expres obligația de fidelitate a salariatului față de angajator, obligație asumată în mod expres de salariată prin actul adițional nr. 1 din 03.11.2008.
În privințadaunelor intereseîn valoare de 3000 EUR, recurenta a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că art. 3 din actul adițional nr. 1/03.11.2008, prin care părțile au stabilit o clauză penală în baza căreia salariata s-a obligat la plata de daune interese în valoare de 3.000 EUR către angajator în cazul în care încalcă în mod culpabil clauza de fidelitate și determină încetarea raporturilor de muncă, ar fi contrar dispozițiilor art. 38 din Codul muncii.
S-a amintit că art. 38 din Codul muncii, invocat de instanța de fond, prevede că "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate" și s-a precizat că prin art. 3 din actul adițional salariata nu a renunțat la nici un drept recunoscut de lege și nici nu i-au fost limitate aceste drepturi.
S-a susținut că prin clauza penală prevăzută la art. 3 din actul adițional la contractul de muncă, care se refera la obligația salariatei de a plăti angajatorului daune interese în valoare de 3.000 EUR (sau mai puțin în funcție de cât timp s-a scurs de la data asumării clauzei de fidelitate), părțile contractante au convenit de comun acord valoarea daunelor interese cuvenite angajatorului Bank SA, în cazul în care salariata nu respectă clauza de fidelitate și determină încetarea raporturilor de muncă, fără ca în acest mod să aducă atingere drepturilor recunoscute de lege salariaților în accepțiunea art. 38 din Codul muncii.
S-a precizat că această clauză penală, ca o consecință a nerespectării de către salariată a clauzei de fidelitate față de angajator, prevăzută la art. 3 din actul adițional nr. 1/03.11.2008 la contractul de muncă, este legală și are putere de lege fiind obligatorie între părțile contractante, conform dispozițiilor art. 1087 cod civil ("când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică"), art. 1066 Cod civil ("clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i), art. 1069 alin. 1 Cod civil ("clauza penală este o compensație a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale), art. 969 alin. 1 Cod civil ("convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante").
Prin întâmpinare, intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit actului adițional încheiat în data de 03.11.2008 la contractul individual de muncă pe durată nedeterminată intervenit între părți, salariata intimată s-a angajat să nu determine încetarea contractului de muncă, prin demisie sau prin acordul părților, pe o perioada de doi ani de la data semnării actului adițional, iar angajatorul Bank SA și-a asumat obligația ca, în schimbul respectării de către salariată a clauzei de fidelitate menționate în actul adițional, să plătească acesteia suma de 400 lei brut, inclusă în salariul brut lunar, împreună cu celelalte drepturi salariale, pe perioada de doi ani în care funcționează clauza de fidelitate.
În art.3 din același act adițional s-a stipulat că încălcarea clauzei de fidelitate obligă salariata la restituirea către Bank abonusurilor de fidelitate lunarebrute plătite salariatului în perioada în care această clauză își produce efectele, precum și la plata unordaune interese,în sumă de 3000 euro, pentru nerespectarea de către salariată a obligațiilor asumate prin actul adițional, calculată în funcție de perioada de timp scursă între data intrării în vigoare și data de la care încetează contractul de muncă al salariatului; în art.4 fiind prevăzut că sumele datorate de salariată potrivit art.3 suntcumulative.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta recurentă Bank a solicitat obligarea intimatei pârâte atât la plata sumei de 400 lei, reprezentând bonus de fidelitate încasat de aceasta pentru perioada noiembrie 2008 - decembrie 2008, precum și la plata sumei de 3000 EUR, în echivalent lei la cursul RON/EUR comunicat de Banca Națională a României, valabil la data efectuării plății, reprezentânddaune interese, motivat de faptul că salariata a avut inițiativa încetării contractului individual de muncă prin acordul părților, dispusă prin decizia nr.262/17.12.2008, în temeiul art.55 lit.b muncii, cu începere din data de 8.12.2008.
Prin hotărârea recurată în cauză, nstanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor actului adițional la contractul individual de muncă încheiat de către părți, întrucât a reținut în mod eronat faptul că art. 3 din această convenție contravine dispozițiilor art. 38 din Codul muncii.
Curtea constată că prin textul de lege amintit, legiuitorul a urmărit să interzică doar acele convenții prin care salariatul ar renunța la drepturile sale imperativ prevăzute de lege.
Or, în speță, salariata nu se află în situația renunțării la un astfel de drept prevăzut de lege, cum greșit a reținut prima instanță, de vreme ce în actul adițional din 3.11.2008 s-a stipulat expres că părțile au cunoștință și agreează faptul că suma prevăzută în contractul de muncă drept salariu de bază lunar brut menționat în contractul de muncăincludeși suma de 400 lei, reprezentândbonus de fidelitate,bonus care evident că nu face parte dintre acele drepturi recunoscute prin lege, în accepțiunea art. 38 din Codul muncii.
Instanța de fond nu a avut în vedere căobligația de fidelitatefață de angajator, asumată în mod expres de către intimata pârâtă prin actul adițional din data de 03.11.2008, este permisă de art. 20 alin. 1 din Codul muncii, care prevede că părți pot negocia și cuprinde în contractul individual de muncă și alte clauze specifice, enumerarea clauzelor facultative la alin. 2 al aceluiași articol nefiind limitativă.
Prima instanță greșit nu a ținut seama de faptul că cele statuate în cuprinsul actului adițional din 3.11.2008, inclusiv cu privire la restituirea bonusului de fidelitate pentru încălcarea clauzei de fidelitate, au putere de lege între părțile contractante, potrivit dispozițiilor art. 969 alin. Cod civil, în condițiile în care ambele părți și-au exprimat acordul de voință la încheierea acestui act adițional, act care își produce efectele juridice, de vreme ce nu s-a constatat nulitatea sa absolută prin hotărâre judecătorească.
Împrejurarea că actul adițional din 3.11.2008 a fost încheiat într-un singur exemplar, nu este de natură să afecteze valabilitatea clauzelor sale, astfel cum susține prin întâmpinare intimata pârâtă, întrucât formalitatea dublului exemplar este cerută de lege ca un mijloc de probă, iar nu ca o condiție de care să depindă existența convenției.
De asemenea, Curtea reține că nu prezintă relevanță juridică actul adițional invocat în cauză de către intimata pârâtă, încheiat în data de 29.10.2008, anterior existenței raporturilor de muncă dintre părți, întrucât acesta nu face obiectul litigiului dedus judecății.
Apărarea intimatei pârâte în sensul că încetarea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a denunțării acestuia de către intimată în ultima zi din perioada de probă de 30 de zile, nu poate fi primită de către instanța de recurs, de vreme ce actul adițional nu cuprinde nicio distincție cu privire la modalitatea în care urmează să înceteze raporturile de muncă, iar potrivit deciziei nr.262/17.12.2008 emisă de către angajator, rezultă că raporturile de muncă dintre părți au încetat prin acordul părților, în temeiul art.55 lit.b muncii, cu începere din data de 8.12.2008, iar nu baza unei notificări scrise, potrivit art.31 alin.44muncii.
În privința daunelor interese, Curtea reține că instanța de fond a respins greșit cererea recurentei reclamante, în condițiile în care acestea au fost stabilite printr-o clauză care îndeplinește cerințele de validitate a unei convenții prevăzute de art. 948 și urm. Cod civ.
Împrejurarea că recurenta reclamantă nu a dovedit producerea vreunui prejudiciu nu prezintă relevanță juridică, întrucât clauza prevăzută la art. 3 din actul adițional din 3.11.2008 la contractul individual de muncă, are caracterul uneiclauze penale, prin care părțile au stabilit anticipat valoarea prejudiciului suferit de una dintre ele, cauzat de neexecutarea obligației de cealaltă parte.
Intimata pârâtă și-a dat acordul cu privire la inserarea clauzei penale, prin care s-a determinat anticipat prejudiciul pe care l-ar cauza angajatorului, astfel încât aceasta datorează daune-interese asumate prin convenție, în condițiile în care a încălcat obligațiile ce-i reveneau conform actului adițional la contractul individual de muncă, respectiv de a nu determina încetarea contractului individual de muncă prin acord sau demisie, în termen de doi ani de la data semnării actului adițional din 3.11.2008.
Prima instanță a reținut eronat că prin această clauză contractuală au fost încălcate prevederile art.38 muncii, de vreme ce nu există nici o normă legală imperativă care să interzică încheierea unei clauze penale în raporturile de muncă, iar potrivit prevederilor art. 295 Codul muncii, dispozițiile Codului muncii se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.
Pentru toate considerentele arătate, având în vedere că intimata pârâtă nu a respectat obligația asumată prin actul adițional din 3.11.2008, de a nu determina încetarea contractului pe o perioadă de 2 ani de la încheierea acestuia, Curtea va admite recursul, în temeiul art.312 pr.civ. va modifica sentința civilă recurată, în sensul că, va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 lei, încasată cu titlu de bonus fidelitate și a sumei de 3.000 EURO, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune interese.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Bank SA, împotriva sentinței civile nr.2629 din data de 27.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.2922/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata.
Modifică sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Bank SA, în contradictoriu cu pârâta.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 lei, încasată cu titlu de bonus fidelitate și a sumei de 3.000 EURO, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune interese.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
2.12.2009
Jud. fond.: Dalina;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
