Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 6042/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4257/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.6042/
Ședința publică de la 28.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.3061/09.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.48663/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC BANK SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă, prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 01.10.2009, după care,
Curtea pune în discuție excepția tardivității declarării recursului, excepție invocată prin întâmpinare.
Reprezentantul avocat al intimatei-reclamante, formulează concluzii de admitere a excepției și respingerea recursului, ca tardiv declarat.
Curtea respinge excepția tardivității declarării recursului, constatând că este declarat în termenul legal, potrivit art.301 Cod procedură civilă, în raport de data comunicării hotărârii 13.05.2009 și data înregistrării recursului- 21.05.2009.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Arată, în combaterea motivelor de recurs, că relațiile juridice de muncă dintre părți sunt legale. În contractul încheiat era inserată o clauză de fidelitate.
Reprezentantul avocat al intimatei susține că recurenta-pârâtă și-a asumat obligații prin actul adițional privind clauza de fidelitate, pe care nu le-a respectat. Prejudiciul îl constituie bonusul pe care i l-a acordat, dar si daunele-interese inserate in actul aditonal, avand in vedere si faptul ca pe toata durata angajarii salariatul a beneficiat de pregatire profesionala, iar contravaloarea acesteia a fost suportata de angajator.
Solicită amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3061/09.04-2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de petenta BANK A în contradictoriu cu intimata, a obligat intimata la plata către petentă a sumei de 3600 lei reprezentând contravaloarea primelor de fidelitate pe perioada ianuarie 2008-octombrie 2008, obligat intimata la plata către petentă a sumei de 2000 EURO în echivalent în lei la data plății, reprezentând daune interese si a disjuns cererea reconvențională formulată de și a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 01.06.2009, pentru când se vor cita părțile, fără cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că petenta BANK a solicitat obligarea intimatei la restituirea sumei de 3600 lei reprezentând bonus de fidelitate acordat de petenta și încasat de intimată pentru perioada ianuarie 2008-octombrie 2008, obligarea intimatei la plata sumei de 2000 EURO, în echivalentul în lei la cursul comunicat de BNR la data efectuării plății, sumă ce reprezintă daune interese pentru nerespectarea de către intimată clauzei de fidelitate, clauză inclusă în contractul individual de muncă nr. 7546/05.12.2007.
Instanța a reținut că între părți a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 7546/05.12.2007, contract înregistrat la ITM La aceiași dată, respectiv 03.12.2007, a fost încheiat între părți actul adițional la contractul individual de muncă, prin care se introduce clauza de fidelitate, conform căreia salariatul este de acord să nu determine încetarea contractului individual de muncă, prin demisie ori acordul părților, o perioadă de 2 ani calculată de la data intrării în vigoare a actului adițional. In schimbul respectării de către salariat a clauzei de fidelitate, angajatorul se obligă să plătească acestuia o primă lunară de 400 lei brut. In cazul în care, salariatul încălca această clauză de fidelitate fost obligat la restituirea primelor de fidelitate, precum și la plata unor daune interese, conform tabelului cuprins în actul adițional.
La data de 07.11.2008, intimata solicită petentei încetarea raportului de muncă, începând cu data de 10.11.2008, în temeiul art. 55 lit.b) din Codul muncii.
Deși, intimata a susținut în întâmpinare că actul adițional la contractul de muncă nu este valabil, întrucât nu a fost înregistrat la ITM B și astfel nu-și poate produce nici un efect, fiind nul, instanța nu poate reține această susținere. Astfel, potrivit art. 41 alin.1 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. Actul adițional încheiat între cele două părți, modifică contractul individual de muncă. Din formularea acestui text legal nu rezultă obligativitatea înregistrării actului adițional la ITM, ca o condiție de validitate a acestuia. Analizând actul adițional încheiat, instanța a apreciat că respectă textul art. 41 alin.1 Codul muncii, fiind realizat acordul părților, prin semnarea acestuia.
Potrivit art. 969. civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și astfel ele sunt ținute să-și respecte obligațiile asumate prin încheierea unor astfel de contractante. Mai mult, art. 39 alin.2 lit.e) Codul muncii prevede în mod expres obligația salariatului de a respecta obligația de fidelitate față de angajator, obligație prevăzută în mod expres în actul adițional. Având în vedere faptul că intimata a fost cea care a avut inițiativa încetării raporturilor de muncă înainte de expirarea termenului prevăzut, prin cererea pe care a formulat-o, instanța a apreciat că cererea petentei de a fi obligată intimata la restituirea sumelor de bani primite cu titlu de prime lunare de fidelitate, în cuantum total de 3600 lei, este temeinică și legală, motiv pentru care a admis-
Referitor la cererea reclamantei BANK de a fi obligată intimata la plata sumei de 2.000 EURO, în echivalentul lei, cu titlu de daune interese pentru nerespectarea clauzei de fidelitate, instanța a considerat că și această cererea este întemeiată. Astfel, clauza prevăzută la art. 3 lit. b) din actul adițional la contractul individual de muncă, are caracterul unei clauze penale. Potrivit art. 1069.civil "Clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale". În lumina acestei prevederi legale, instanța constată că părțile prin art. 3 al actului adițional au stabilit cuantumul daunelor interese în cazul în care salariatul nu va respecta clauza de fidelitate.
Instanța a reamintit faptul că actul adițional a fost încheiat prin acordul de voință al părților, fiind valabil din punct de vedere juridic.
Statuând anterior asupra culpei intimatei la nerespectarea art. 1 din actul adițional, instanța a obligat intimata la plata daunelor interese în cuantum de 2.000 EURO, motivat de faptul că încetarea raporturilor de muncă, a avut loc la mai puțin de 1 an de la încheierea actului adițional.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de intimata-petentă, prin care aceasta a solicitat obligarea petentei la plata sumei de 4500 lei, reprezentând drepturi salariale pentru orele suplimentare efectuate în perioada ianuarie 2008-octombrie 2008, instanța a apreciat că pentru soluționarea acestei cereri este necesară administrarea de probe, motiv pentru care în temeiul art. 120 alin.2 pr.civ. a dispus disjungerea ei și formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 01.06.2009,
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că a fost chemată în judecată de către BANK SA pentru plata sumei de sumei de 3600 lei, reprezentând bonus de fidelitate, acordat de către reclamanta si încasat de către recurentă pentru perioada ianuarie 2008-octombrie 2008, precum si pentru plata sumei de 2000 euro, reprezentând daune interese pentru nerespectarea de către parata a clauzei de fidelitate inclusa în contractul individual de munca nr.7546/ 05.12.2007.
S-a administrat proba cu înscrisuri, iar in data de 09.04.2009, instanța a rămas in pronunțare.
În mod eronat instanța de judecata a considerat ca actul adițional aferent contractului individual de munca nu trebuie înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Munca, si ca din dispozițiile art. 41 alin 1 Codul muncii, nu rezulta in mod expres obligativitatea înregistrării actului adițional la ITM.
Actul adițional anexa contractului individual de munca înregistrat la ITM sub nr. 7546/05.12.2007 este inexistent din punctul recurentei de vedere, întrucât nu produce efecte juridice decât in momentul înregistrării lui la Inspectoratul Teritorial d e Munca. Acest act adițional a fost încheiat in aceeași zi cu contractul de munca, dar nu a fost înregistrat la ITM.
Art. 254 din Legea nr. 53/2003, statuează ca "Aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă este supusă controlului Inspecției, ca organism specializat al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale".
Legea nu face nici o excepție in acest sens.
Potrivit art. 20 din Legea 53/2003 in contract pot fi negociate si inserate si alte clauze cum ar fi cele referitoare la formarea profesionala, clauza de neconcurență, clauza de confidențialitate, etc.
Atât contractul individual de munca, cat si actul adițional au fost încheiate in aceeași zi si cu ocazia aceleiași întâlniri (in sensul ca nu a fost încheiat ulterior actul adițional așa cum prevede legea, daca ar fi intervenit clauze care sa la modificarea contractului). După semnarea celor doua înscrisuri, numai contractul individual de munca a fost înregistrat la ITM nu si actul adițional. Recurenta a menționat că pe parcursul duratei sale de angajare au mai intervenit doua acte adiționale care cuprindeau clauze referitoare la modificarea contractului, respectiv majorarea salariului, iar aceste acte adiționale au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial d e Munca.
Potrivit de din Actul Adițional, este adevărat ca actul adițional a intrat in vigoare la momentul semnării lui, dar nu produce efecte întrucât nu a fost înregistrat la ITM
În aceste condiții celelalte clauze referitoare la prima de fidelitate nu-si pot produce efectul.
În situația in care actul adițional ar fi fost înregistrat la ITM puteam purta următoarea discuție, baza la care se adaugă sporuri, indemnizații sau adaosuri.
Potrivit contractului individual de munca înregistrat la ITM sub nr.7546/05.12.2007, lit. j) salariul de baza lunar brut a fost de 1500 lei. La acest salariu nu s-au adăugat alte elemente constitutive cum ar fi: sporuri, indemnizații sau alte adaosuri(sunt specificate in mod expres in contract). In aceste condiții, salariul nu cuprindea prima lunara de fidelitate in cuantum de 400 lei, așa cum prevede actul adițional.
Ca atare, reclamanta nu a respectat prevederile legale de a înregistra actul adițional la ITM astfel încât, acesta nu poate produce efecte, iar in aceste condiții, clauza de fidelitate practic nu exista. Mai mult de atât reclamanta susține ca solicitarea de daune-interese este justificata de faptul ca aceasta, in calitate de angajator, i-a pus la dispoziție, pe toata perioada angajării, diferite cursuri de specializare si perfecționare, întrucât aveam experiența minima in domeniul bancar. Aceste susțineri sunt total eronate si tendențioase, in sensul ca de la data angajării si pana la încheierea contractului de munca nu am beneficiat de niciun fel de curs de perfecționare. Înainte de a lucra la -Bank, recurenta a menționat cp a lucrat la SC SRL tot in calitate de administrator credite.
Potrivit art.193, din Legea 53/2003, participarea la formare profesională poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului. Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă. Nu a existat niciun act adițional in acest sens, pentru ca nu a existat niciun curs de pregătire.
Reclamanta nu a făcut aceasta dovadă.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefundat, de faptul ca obligatiile asumate prin actul aditional sunt opozabile recurentei. Sustinerea recurentei potrivit careia actul aditional nu produce efecte deoarece nu este inregistrat la ITM nu poate fi retinuta, deoarece validitatea acestuia nu este supusa conditiei inregistrarii, cu atat mai mult cu cat carnetele de munca sunt pastrate si completate la sediul intimatei. Se arata ca actul aditional nu are ca obiect formarea profesionala. Recurenta a beneficiat de trening intern specific functiei, ale carui costuri au fost suportate de intimata. Prin incetarea contractului de munca, intimata a fost pagubita prin faptul ca salariatul nu a aplicat in beneficiul acesteia cunostintele dobandite in timpul programului de pregatire interna.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenti, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurenta a fost salariata intimatei in baza contractului individual de muncă nr.7546/05.12.2007, contract înregistrat la ITM La aceiași dată cu cea a incheierii contractului individual de munca, respectiv 03.12.2007, a fost încheiat între părți si actul prin care se introduce clauza de fidelitate, conform căreia salariatul este de acord să nu determine încetarea contractului individual de muncă, prin demisie ori acordul părților, o perioadă de 2 ani calculată de la data intrării în vigoare a actului adițional. In schimbul respectării de către salariat a clauzei de fidelitate, angajatorul se obligă să plătească acestuia o primă lunară de 400 lei brut. In cazul în care, salariatul încălca această clauză de fidelitate era obligat la restituirea primelor de fidelitate, precum și la plata unor daune interese, potrivit actului adițional.
La data de 07.11.2008, recurenta a solicitat petentei încetarea raportului de muncă, începând cu data de 10.11.2008, în temeiul art. 55 lit.b) din Codul muncii, cerere cu care angajatorul a fost de acord, fiind emisa decizia nr.246/19.11.2008.
Intimata-reclamanta a sesizat instanta de fond cu pretentiile sale reprezentand despagubiri in baza actului aditional amintit, pentru nerespectarea clauzei de fidelitate de catre fostul salariat, care a determinat incetarea contractului inainte de expirarea termenului de 2 ani stipulat in actul aditional.
Asa cum rezulta din cererea de chemare in judecata despagubirile solicitate constau atat in restituirea bonusului de fidelitate incasat de petenta pe perioada ianuarie-octombrie 2008, cat si in plata sumei de 2000 Euro, reprezentand daune interese potrivit actului aditional.
In ceea ce priveste clauza de fidelitate inserata in actul aditional, aspect ce constituie cauza pretentiilor deduse judecatii, Curtea constata ca, in ciuda termenilor folositi in conventia partilor, obligatia asumata in baza acestei clauze difera de obligatia de fidelitate a salariatului, asa cum aceasta este reglementata de Codul muncii.
In acest sens, trebuie avute in vedere dispozitiile art.39 alin.2 lit.d, potrivit carora una din principalele obligatii ale salariatului este obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu.
In acest context, obligatia de fidelitate presupune indeplinirea cu buna credinta a atributiilor de serviciu in interesul angajatorului, obligatia de neconcurenta si respectarea disciplinei muncii, fidelitatea fiind o componenta a bunei-credinte ca principiu general valabil in raporturile de munca.
Dar obligatia de fidelitate se refera la perioada executarii contractului, nu la incetarea acestuia.
Din continutul obligatiei asumate prin actul aditional, asa numita clauza de fidelitate ar parea asemanatoare unei clauze de stabilitate, care este o dispozitie inscrisa in contract prin care se garanteaza salariatului mentinerea sa in munca o perioada certa de timp.
Dar, clauza de stabilitate este intotdeauna prevazutain favoarea salariatului, nu a angajatorului, nefiind cazul clauzei in speta, care este in favoarea societatii intimate.
Pretentiile ce fac obiectul actiunii au fost solicitate cu titlu de daune interese contractuale, invocandu-se ca prin nerespectarea unei obligatii contractuale angajatorul a fost prejudiciat prin pierderea unui salariat pe care l-a format profesional.
Atat in cuprinsul actiunii, cat si prin intampinare, intimata a aratat ca recurenta a beneficiat de training intern specific functiei, ale carui costuri au fost suportate de catre angajator si ca prin incetarea contractului de munca si implicit a activitatii salariatului, acesta a fost pagubit.
Din aceasta rezulta ca intimata-angajatoare a solicitat daunele interse pentru cheltuielile efectuate cu formarea profesionala a salariatului. Dar, inițiativa efectuării training-ului a aparținut angajatorului, aceasta fiind regula în domeniu, fapt ce reiese și din sustinerile intimatei, reclamanta-angajatoare fiind cea care a format-o profesional pe recurenta-parata.
Referitor la cheltuielile ocazionate de participarea salariatului la formarea profesională inițiată de angajator, art.194 Codul muncii instituie regula potrivit căreia angajatorul suportă toate cheltuielile de formare profesională.
Potrivit art.195 Codul muncii, salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art. 194 alin. (2) lit. b) și alin. (3) nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională.
Durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă.
Nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la alin. (1) determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
In cauză, reclamanta, care potrivit art.287 Codul muncii avea sarcina probei, nu a facut dovada că participarea pârâtei la cursurile și stagiile de formare profesională a presupus scoaterea din activitate în condițiile art.194 al.2 lit.b sau art.194 al.3 Codul muncii, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art.195 al.3 Codul muncii, în baza cărora salariatul ar fi obligat la suportarea tuturor cheltuielilor de pregătire profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Reclamanta nu a facut nici dovada achitarii contravalorii cursurilor de formare profesionala.
Faptul ca daunele interese sunt pentru formarea profesionala nu rezulta doar din sustinerile exprese ale angajatorului asa cum am aratat, ci si din modul in care acestea au fost evaluate prin clauza penala inserata in actul aditional, adica proportional cu perioada lucrata.
Pe de alta parte, Curtea constata ca respectiva clauza de fidelitate stabilita in favoarea angajatorului cu scopul de a acoperi cheltuielile legate de training-ul salariatei incalca principiul constitutional al dreptului la munca, ingradind libertatea salariatului de a munci si de a-si alege un loc de munca.
o obligatie de fidelitate sub forma interdictiei pentru salariat de a avea initiativa incetarii contractului pe o perioada determinata, clauza respectiva este contrara dispozitiilor art.38 Codul muncii, potrivit caruia salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Dar, asa cum am mai aratat, clauza respectiva urmareste tocmai limitarea dreptului constitutional la munca, motiv pentru care este lovita de nulitate absoluta.
In privinta prejudiciului invocat de catre intimata-reclamanta, Curtea constata ca acesta este format din contravaloarea bonusului de fidelitate, dar si din daunele interese evaluate conventional si stabilite proportional cu perioada nelucrata pana la implinirea termenului prevazut in contract.
Clauza penală înserată în actul aditional la contractul individual de munca, având în vedere faptul că acesta este adiacenta contractului individual de muncă, nu poate produce efecte în condițiile în care nu sunt întrunite cerințele imperative ale legii. Mai mult, ținând cont de raporturile juridice de muncă pe fondul cărora s-au stabilit toate drepturile și obligațiile partilor, clauza penală trebuie analizată atât prin prisma art.969. cât și prin dispozițiile speciale ale Codului Muncii.
Potrivit art.969. numai convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Dacă dreptul civil este guvernat de principiul libertății contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată de lege în interesul protecției salariaților, clauzele contractului individual de muncă urmând a se supune atât principiului legalității, dar și principiului bunei credințe in desfășurarea raporturilor de muncă, potrivit art.8 Codul muncii.
Această concluzie rezultă, asa cum am aratat, și din interpretarea "per a contrario" a dispozițiilor art.37 și 38 Codul muncii care prevad de principiu că drepturile și obligațiile părților se stabilesc prin negociere și că orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute prin lege salariaților sau limitarea drepturilor este lovită de nulitate.
Or, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii, reglementat și de Constituție, îl reprezintă neîngrădirea dreptului la muncă și libertatea muncii.
Libertatea muncii este asigurată și prin reglementarea încetării contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, act care nu e supus niciunei alte limitări sau condiții, în afara obligațiilor de preaviz.
Chiar dacă salariatul și-a dat acordul cu privire la inserarea clauzei penale, aceasta urmează a fi interpretata în favoarea sa, neputându-i îngrădi libertatea muncii prin plata unei despăgubiri în cazul încetării contractului de muncă.
Mai mult, așa cum am arătat, nu sunt îndeplinite nici condițiile legale pentru a opera obligația salariatului la restituirea cheltuielilor de formare profesională în condițiile art.195 Codul muncii.
Nu se pot considera întemeiate nici pretențiile reclamantei-intimate referitoare la restituirea bonusului de fidelitate, deoarece, pe de-o parte, partile au facut o evaluare conventionala a prejudiciului, iar, pe de alta parte, acestea sunt intemeiate pe o clauza contractuala nula, asa cum am aratat.
Mai mult, intimata-parata nu a dovedit ca a platit acest bonus, in conditiile in care din actele depuse la dosar rezulta ca salariul lunar a fost negociat prin acte separate si nu s-a dovedit includerea in acesta a primei de fidelitate.
Curtea nu poate retine sustinerile recurentei referitoare la nevalabilitatea actului aditional deoarece nu ar fi fost inregistrat la ITM, deoarece valabilitatea acestuia nu este conditionata de inregistrare, in lipsa unei prevederi legale contrare.
de aceste considerente, in temeiul art.132 cod procedura civila, Curtea va admite recursul formulat si va modifica sentinta recurata în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată si va obliga parata la plata sumei de 500 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat avansat la fond, avand in vedere dispozitiile art.274 Cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.3061/09.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.48663/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC BANK SA.
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata sumei de 500 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat avansat la fond.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./10.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
