Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 6377/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (Număr în format vechi 4748/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.6377R

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -

JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul CLUBUL ROMÂN împotriva sentinței civile nr.1608/26.02.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și având ca obiect - acțiune în răspundere patrimonială.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentului CLUBUL ROMÂN, de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 09.11.2009, hotărând următoarele:

CURTEA

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1608/26.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată de reclamantul Clubul Român în contradictoriu cu pârâții, ca neîntemeiată.

A obligat reclamanta la plata către pârâții și a sumei de câte 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de judecată cu onorariul avocatului și onorariul expertului.

A obligat reclamanta la virarea în contul a sumei de 600 lei, onorariu de expert.

În considerente a reținut că în cauza, din analiza înscrisurilor depuse în probațiune de părți, reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâți a vreunei fapte ilicite în îndeplinirea obligațiilor de serviciu, a vinovăției salariaților în crearea prejudiciului și nici existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, cu consecința imposibilității angajării răspunderii salariaților în cauză, acțiunea urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată. Pârâții au fost angajații reclamantei după cum urmează:

Pârâtul a avut funcția de Director Tehnic, șef al Departamentului de Asistență Tehnică, începând cu data de 03 decembrie 1999, astfel cum rezultă din Decizia nr. 169 din 20.12.1999.

Prin Hotărârea Comitetului executiv din data de 26 octombrie 1998, s-a aprobat înființarea noii structuri economice a sub denumirea de DEPARTAMENT DE ASISTENȚA TEHNICA (DAT), pârâtul fiind împuternicit cu conducerea acestui departament.

Nu mai îndeplinește funcția de director tehnic DAT din anul 2004.

Începând cu data de 07.06.2004, acesta a fost desemnat să conducă permanent și efectiv, activitatea de transport rutier.

Reclamanta nu a depus la dosarul cauzei contractul individual de muncă al pârâtului pentru această funcție sau actul adițional din care să rezulte schimbarea funcției și a felului muncii pârâtului. Tot astfel, deși i s-a pus în vedere de către instanță, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei fișa postului pârâtului pentru funcția de șef al Departamentului de Asistență Tehnică.

Pârâta a fost angajată în cadrul reclamantei la data de 09.01.1999 în funcția de contabil șef -DAT, în contractul de muncă menționându-se că aceasta va presta activitate "conform fișei postului".Fișa postului pârâtei nu a fost depusă la dosarul cauzei și nici nu a fost pusă la dispoziția expertizei, deși a fost solicitată în mod expres.

Pârâtul a fost angajatul pârâtei pe funcția de Director al Filialei zonale G potrivit contractului individual de muncă nr. 256 din 18.01.1999.

Deși în contractul de muncă se menționează că acesta va presta activitate "conform fișei postului", fișa postului pârâtului depusă la dosar chiar de către pârât este semnată de acesta abia la data de 12.07.2005, respectiv după aproximativ 6 ani de la data la care s-ar fi creat debitul ce a dus la prejudiciul reclamat (respectiv martie-septembrie 1999).

Nici din prevederile contractului de muncă și nici din fișa postului fiecăruia dintre pârâți (act care fie nu există, fie a fost întocmit mult ulterior perioadei analizate) nu rezultă care erau atribuțiile și responsabilitățile posturilor ocupate de pârâți pentru a se putea verifica în ce măsură a existat o încălcare a acestor atribuții de către salariați.

Astfel, debitul principal provine din perioada mai 1999 - octombrie 1999 - după cum rezulta și din "Situația contribuțiilor declarate, încasate și restante și a dobânzilor și penalităților calculate, încasate și restante": întocmita de CAS Jud. G si înaintată către cu adresa nr.12.321/07.11.2006.

Din raportul de expertiză contabilă aflat la dosarul cauzei ar rezulta că debitele datorate nu au fost achitate la termenele scadente parțial sau total astfel:

- luna iunie 1999, contribuție datorată în sumă de 565 lei, debit achitat parțial - 428 lei;

- începând cu luna iulie 1999 până în luna octombrie 1999 (ultima lună până la desființarea filialei zonale) Filiala G nu a mai achitat din debitele constituite și declarate (raportate) organului fiscal.

Această situație a fost cauzată de reorganizarea reclamantei începând cu data de 01.10.1999, împrejurare care a determinat desființarea unor filiale zonale și revenirea la filialele județene, ocazie cu care s-a înființat și Departamentul de Asistență Tehnică din cadrul Clubului Român, cu obiect de activitate pe linie de asistență tehnică.

De la aceeași dată a fost desființată și Filiala Zonală G, compusă din județele G, H și M, revenindu-se la filiala Județeană G, condusă de pârâtul.

Dată fiind această reorganizare, contabilitatea tuturor filialelor zonale a fost preluată de departamentele.

Or, deși i s-a pus în vedere reclamantei să depună la dosar Hotărârea de Reorganizare a din data de 01.10.1999, hotărâre din care să rezulte în concret modul în care are loc reorganizarea, în ce constă aceasta, ce departamente se înființează sau se desființează, ce structuri sunt create sau după caz, desființate și cum are loc transferul atribuțiilor și/sau al patrimoniilor, a drepturilor și obligațiilor asumate până la data reorganizării, ce departamente sunt implicate în reorganizare, ce sarcini revin departamentelor sau persoanelor, cine are atribuții cu privire la urmărirea sau plata unor datorii scadente la data reorganizării sau devenite scadente după desființarea filialelor zonale, reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziții a instanței si nu a fost în măsură să depună la dosarul cauzei Hotărârea de reorganizare a din data de 01.10.1999.

Singurul înscris care face referire la reorganizarea (începând cu data de 01.10.1999 a activității de asistență tehnică), îl reprezintă "Normele metodologice cu privire la reorganizarea activității de asistență tehnică" cu nr. 1245/22 septembrie 1999, în care se arată că începând cu data de 01.10.1999 activitatea de asistență tehnică va fi organizată și urmărită, din punct de vedere financiar-contabil, al resurselor umane, la nivelul Centralei prin Departamentul de Asistență Tehnică, norme tehnice care sunt completate cu precizările cu nr. 1303/30.09.1999.

Or, aceste norme metodologice au fost semnate de Vicepreședintele și de contabilul șef DAT, fără însă a se putea verifica în ce măsură acestea respectă Hotărârea de Reorganizare și dacă această hotărâre nu are prevederi suplimentare sau chiar contrare cu privire la plata obligațiilor restante sau scadente sau a modalității de predare a pasivului rezultat la data desființării filialelor zonale.

Tribunalul nu a putut analiza, verifica și aprecia cu privire la respectarea de către pârâți, la momentul reorganizării, a atribuțiilor ce ar fi revenit fiecăruia dintre aceștia cu privire la urmărirea, controlarea, efectuarea unor activități sau operațiuni legate de modalitatea de plată sau de transfer a unor obligații de plată către bugetul statului în lipsa documentelor ce au stat la baza reorganizării reclamantei, pentru a se putea verifica atât existența atribuțiilor pârâților cât și măsura în care acestea au fost aduse la îndeplinire de către pârâți.

Aceasta cu atât mai mult cu cât se susține de către pârâți faptul că T - cu sediul în B-dul -, sector 1 reprezentat o structură de asistență tehnică cu delegare prin decizia președintelui a unor atribuții financiar - contabile în scopul degrevării activității Biroului contabil (Departamentul economic) de la nivelul central al.

Atribuțiile Departamentului de Asistență Tehnică (T) ce i-au fost delegate sunt contrare dispozițiilor art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 în care se arată că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului persoanei juridice sau persoanei care are obligația gestionării unității respective.

Acestei persoane care este președintele îi revine obligația legală de a organiza si conduce contabilitatea, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție.

Conform art. 10 (1) și (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului persoanei juridice sau persoanei care are obligația gestionării unității respective. Acestei persoane care este președintele îi revine obligația legală de a organiza și conduce contabilitatea, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție.

Față de aceste dispoziții legale și în raport de statutul rezultă că Departamentul - Direcția de Asistență Tehnică (și conducătorul acesteia) nu putea îndeplini sarcini ce rezultă în mod imperativ din Legea contabilității nr. 82/1991 și în consecință aceste aspecte înlătură răspunderea pârâților și.

Un alt aspect ce a fost analizat de instanță îl reprezintă culpa angajatorului în crearea prejudiciului, după cum urmează:

Pârâții au susținut prin apărările făcute că reclamanta ar fi procedat la plata sumelor înscrise în înștiințarea de plată nr.10/566/23.01.2004 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G, pentru un total al obligațiilor de plată restante la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate reprezentând contribuții la asigurări sociale (CAS) datorate atât de angajator cit si de angajați de 93.115.919 lei (rol), respectiv 9.311,59 RON, reprezentând solduri restante la 30.06.2003 si neîncasate până la data de 31.12.2003, în condițiile în care, trecând la achitarea acestei sume ( 5.206,61 RON cu nr. 1 din 02.03.2006; 4.104,98 RON cu nr. 1 din 17.06.2006.) în condițiile în care nu s-a verificat existența debitului, verificare ce era necesară față de împrejurarea că este posibil ca debitul să constituie o eroare, aspect ce rezultă din actele dosarului, respectiv din situația sumelor încasate și a debitelor declarate și calculate, pentru contribuții, majorări de întârziere, stopaj la sursă, penalități pentru stopajul la sursă, la data de 11.12.2003, înscris aflat la fila 26 din dosar, din care rezultă că în data de 11.12.2003, pe vechiul cod fiscal, G figura cu o datorie totală de 1.136.192 lei vechi, compusă din 1.126.192 lei, vechi majorare neîncasată, 7,000 lei vechi stopaj neîncasat și 3000 lei vechi penalități neîncasate, respectiv un total de 1.136.192 lei vechi iar la rubrica "contribuție restantă" la data de 30.06.2003, apare suma 0,00.

În data de 11.12.2003 (aceeași dată), G achită cu chitanța nr. -/11.12.2003 aflată la fila 26 din dosar suma de 1.136.192 lei vechi către CAS G, astfel încât ar rezulta stingerea întregului debit la data de 11.12.2003.

În aceste împrejurări, reclamanta urma să solicite verificarea condițiilor în care s-a emis la data de 23.01.2004 înștiințarea de plată nr.10/566/23.01.2004 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G pentru suma de 1.126.192,00 lei sumă cuprinsă în suma totală de 01.136.192 lei vechi achitată în luna decembrie 2003 și cum se explică emiterea a mai multor înștiințări de plată cu aceeași dată, dar cu sume diferite, respectiv în urma punctajului făcut în 2003, reiese că nu sunt sume restante, iar ulterior se emit înștiințări de plată pentru aceeași perioadă în care se evidențiază existența unor contribuții restante.

În acest context, Tribunalul nu a putut verifica dacă dobânzile și penalitățile calculate de către AVAS în sumă de 6662,86 lei noi și instituirea popririi asupra disponibilităților din conturile reclamantei, în baza Ordinului nr. 1290/23.02.2006, sunt în parte sau în totalitate reale privind contribuția restantă la data de 30.06.2003 în sumă de 26.487.315 lei vechi, față de suma menționată în somații, respectiv 23.894.191 lei vechi, cu atât mai mult cu cât Casa de Asigurări de Sănătate G trebuia să urmărească și lichidarea restanțelor din vechiul Cod fiscal - -.

În conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, a obligat reclamanta care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată pricinuite pârâților și cu soluționarea prezentei cauze, în suma de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de judecată cu onorariul avocatului și onorariul expertului.

În baza art. 202 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, față de culpa procesuală a părții reclamante, a pus în sarcina acesteia și partea din onorariul expertului ce urma a fi achitată de pârâtul și care a fost stabilită prin încheiere executorie potrivit prevederilor art. 213 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, față de împrejurarea că partea pârâtă nu are nici o culpă în provocarea acestor cheltuieli.

Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Club Român, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului, a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a -a Conflicte de Muncă, Clubul Român, în contradictoriu cu pârâții, și, a solicitat instanței de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să-i oblige pe pârâți la plata sumei de 6.662,86 lei, reprezentând dobânzi, penalități de întârziere și penalități stopaj la sursă calculate până la data de 31.12.2003, la cotele de contribuție către CAS

În motivarea cererii, a arătat faptul că, la data de 02.03.2006, subscrisa a fost înștiințată de către de poprirea înființată prin Ordinul nr. 1290/23.02.2006 emis de către AVAS privind cote restante la bugetul statului în valoare totală de 9.311,59 lei, reprezentând cote de contribuție către CAS G, dobânzi, penalități de întârziere și penalități stopaj la sursă calculate până la data de 31.12.2003.

Având în vedere că obligația achitării sumelor de bani la bugetul statului revenea directorului tehnic, pârâtul, contabilului șef al Departamentului de Asistență Tehnică, pârâta, precum și directorului Filialei G, în persoana pârâtului, conducerea a emis câte o scrisoare pârâților cu rugămintea de a da explicații în această privință.

Pârâta a motivat că nu are nici o legătură cu această datorie a fostei Filiale Zonale G, obligația aceasta revenindu-i exclusiv directorului de filială, care trebuia să asigure plata la timp a obligațiilor datorate către CAS -

Dată fiind organizarea asociației la vremea respectivă, Departamentul de Asistență Tehnică () a Clubului Român, azi, Direcția de Asistență Tehnică, avea obligația să atenționeze toți directorii de filiale în legătură cu datoriile către bugetul de stat. Contabilul al acestui departament era pârâta.

În evidența contabilă a acestui departament se confirmă existența acestei contribuții restante la CAS - G, însă, la data de 30 2000, printr-o notă contabilă întocmită și înregistrată de pârâta, aceasta efectuează nejustificat operația de stornare a acestei obligații de, ceea ce a însemnat că a diminuat contul de cheltuieli, anulând astfel datoria către CAS

Pentru această operațiune, care a avut darul de a se pierde din evidența contabilă, nu există nici o justificare. De asemenea, conducerea Clubului Român, nu a fost înștiințată de existența acestei datorii.

Recurentul a menționat faptul că stornarea s-a efectuat tocmai în ideea de a nu se efectua plata către bugetul statului. De regulă, această operațiune de stornare în contabilitate este posibilă numai pentru corectarea unor posibile erori, nu și pentru stingerea unor obligații de plată.

Pârâta, având funcția de Contabil, trebuia să întreprindă toate demersurile necesare în vederea achitării acestor datorii, chiar dacă nu intra în atribuțiile sale până la 30.06.1999 contabilitatea filialelor.

Însă, o dată cu preluarea inventarelor, respectiv a activului și pasivului fiecărei filiale, la data de 30.09.1999, avea obligația de a le verifica și de a achita datoriile rămase restante.

Pârâtul, având funcția de Director Tehnic, viza si semna toate actele contabile și nu numai. Avea, deci, obligația verificării actelor contabile, fiind principalul coordonator.

Pârâtul, Director Filiala - G, a recunoscut, printr-o notă explicativă adresată conducerii Clubului Român, că știa de această datorie din notificările primite de la CAS - G, dar că le-a transmis mai departe, respectiv conducerii Departamentului de Asistență Tehnică, pârâților și, considerând astfel că nu mai are nici o obligație.

Faptul că pârâta a înțeles să storneze această obligație de plată, diminuând contul de cheltuieli și anulând astfel datoria către CAS G, cu finalitatea pierderii din evidența contabilă a sumei ce trebuia virată la bugetul statului, cu siguranță că întrunește condițiile răspunderii patrimoniale a salariatului, situație în care sentința instanței de fond apare ca netemeinică și nelegală.

Prin această operațiune contabilă efectuată de pârâta, datoria către CAS G era ștearsă din evidențele contabile ale asociației.

Acestă datorie, deși fusese preluată de la lună la lună, până la data de 30.11.2000, la această dată, prin nota contabilă nr. 4 de stornare, întocmită de pârâta, notă aflată la filele 118 și 119 din dosarul de fond, datorie către CAS G, deși neplătită, a fost ștearsă din evidențele contabile ale asociației Clubul Român.

În acesta situație, recurentul poate spune că a fost comisă o faptă gravă cu o latură patrimonială care afectează și care, consideră, poate avea și repercusiuni penale.

În plus, după preluarea filialelor de către Departamentul Tehnic, conducerea acestuia avea obligația să ia măsuri împotriva directorilor filialelor care nu au respectat normele metodologice de reorganizare sau de a lichida aceste datorii fața de bugetul statului, așa cum a făcut-o și față de CAS lași, prin achitarea datoriilor.

Cu siguranță că fapta ilicită, în special în ceea ce o privește pe pârâta a fost dovedită, este de domeniul evidenței faptul că aceasta a fost săvârșită cu vinovăție, stornarea acestei obligații neputându-se face altfel, aceasta cunoscând existența obligației de plată și știind totodată că nu a fost achitata suma.

Recurentul solicită instanței să constate întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii patrimoniale, existența faptei ilicite, a vinovăției salariaților în crearea prejudiciului și existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, iar pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și, rejudecând, admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata sumei de 6.662,86 lei, reprezentând dobânzi, penalităților de întârziere și penalități stopaj la sursă calculate pentru neplata la timp a -ului, până la data de 31.12.2003.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat sub următoarele aspecte:

În primul rând, nu se poate trage concluzia inexistenței faptelor ilicite ale pârâților-intimați din ipoteza absenței fișelor posturilor, întrucât obligațiile ce revin acestora potrivit funcțiilor (meseriilor) îndeplinite sunt și cele care rezultă din lege, statute, regulamente și alte acte ce reglementează serviciul exercitat, legând de acesta atribuții și competențe inerente specificului respectivei munci; în caz contrar, ar însemna ca ori de câte ori n-ar fi întocmită o fișă a postului, respectivului salariat să nu-i revină nicio responsabilitate, cu consecința că nici răspunderea, disciplinară ori patrimonială, nu ar putea fi antrenate, or, aceasta nu este nici în litera, nici în spiritul Codului muncii, care, reglementând răspunderea juridică în titlul XI, consacră alternativ, ca temeiuri de drept ale atragerii acestora, normele legale, regulamentul intern, statutul de personal, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, necondiționând antrenarea acesteia de asumarea prin semnătură, a fișei postului.

Din aceeași perspectivă, cât privește răspunderea patrimonială, aceasta se angajează, conform dispozițiilor exprese ale art. 270 alin. 1 din Codul muncii, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca salariatului, or, nu s-ar putea susține că prejudiciul pretins, derivat din executarea cu întârziere a obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat, este în afara atribuțiilor de serviciu ale directorului filialei zonale căruia-i incumbau obligațiile fiscale neachitate, ale directorului Departamentul de Asistență Tehnică, care a preluat la data de 01.10.1999, activitatea financiar-contabilă a filialei zonale G și sub conducerea căruia se pretinde că pârâta, contabil-șef, a șters fără nicio justificare, la data de 30.11.2000, obligația în discuție, respectiv în afara răspunderii acesteia din urmă, de vreme ce se învederează la baza pagubei produse, tocmai fapta comisivă de anulare nejustificată a unei datorii către buget, cu consecința diminuării contului de cheltuieli.

De asemenea, pe baza actelor depuse la dosar, respectiv normelor metodologice privind organizarea activității de asistență tehnică a filialelor zonale nr. 2247/15.12.1998, deciziei președintelui Clubului român nr. 24/29.01.1999, normelor metodologice cu privire la reorganizarea activității de asistență tehnică nr. 1245/22.09.1999 și precizărilor la acestea, nr. 1303/30.09.1999, sunt în afara oricărei îndoieli răspunderea directorului filialei zonale pentru efectuarea vărsămintelor către bugetul statului, până la data de 30.09.1999, preluarea activității financiar-contabile a filialelor zonale începând cu 01.10.1999 de către Departamentul de Asistență Tehnică din, scop în care, dacă filiala nu a reușit să facă plățile la bugetul statului până la 30.09.1999, era îndrumată să închidă balanța pe 0, obligațiile neachitate urmând a fi plătite ulterior, din disponibilul de la bancă, până la 25 octombrie 1999, precum și răspunderea directorului și contabilului-șef ai departamentului de asistență tehnică centrală care a preluat contabilitatea, pentru executarea obligațiilor scadente și neachitate, ulterior acestui moment.

Față de atribuțiile acestor persoane, menționate expres în cuprinsul actelor anterior amintite, neanulate și nerevocate, nu se poate opune, în sens contrar, spre a justifica lipsa de răspundere a acestora, nedepunerea la dosar a hotărârii de reorganizare ori imposibilitatea instanței de a verifica compatibilitatea normelor metodologice cu menționata hotărâre, întrucât aceste norme sunt deopotrivă opozabile persoanelor pentru care dispun, după cum instanța nu era învestită cu verificarea legalității actelor care fundamentează răspunderea și care, nefiind contestate, reprezintă în mod valabil temeiul acesteia, impunându-se să fie ținute în seamă cu bună-credință și fără a duce exigența probațiunii la absurd, fiind necesar ca hotărârea să fie suficient fundamentată, față de ansamblul probator administrat în cauză.

În același sens, nu este rezonabilă nici îndoiala instanței cu privire la existența debitului, în legătură cu care arată că este posibil să constituie o eroare sau că nu este cert că dobânzile și penalitățile calculate sunt în totalitate reale, întrucât aceste aspecte sunt primordial de verificat prin expertiză, probă de altfel, administrată în cauză și asupra căreia instanța a avut ocazia să se pronunțe, atât din punct de vedere al utilității, cât și al elementelor de expertizat, în scopul unei juste și complete soluționări a cauzei, prin prisma tuturor aspectelor considerate relevante.

Or, din acest punct de vedere, este real că expertiza nu conține elemente suficiente pe baza cărora să se statueze asupra existenței debitului, a faptelor, a caracterului imputabil al acestora, măsurii în care fiecare pârât a contribuit la producerea lui, impunându-se refacerea expertizei contabile, pentru ca aceasta să răspundă la următoarele întrebări:

1) Care este valoare debitului față de care s-au calculat dobânzile și penalitățile pretinse, perioada pentru care s-a calculat această datorie, cu detalierea ei pe fiecare lună?

2) Care este perioada pentru care, față de suma menționată anterior, s-au calculat dobânzi și penalități?

3) Care este valoarea dobânzilor și penalităților curse până la 30.09.1999, respectiv începând cu 01.10.1999?

4) Filiala zonală G avea resursele financiare necesare pentru a face plata datoriei principale către CASS G până la 30.09.1999?

5) Dacă răspunsul la întrebarea anterioară este pozitiv, total sau parțial, să se indice valoarea care putea fi achitată din debitul principal și să se calculeze distinct pentru acestea, dobânzile și penalitățile curse până la 30.09.1999?

6) Cum au fost predate documentele contabile ale filialei la 30.09.1999 din punct de vedere al închiderii balanței, soldului casei, evidențierii obligațiilor neachitate la buget?

7) - Departamentul de Asistență Tehnică a avut posibilitatea financiară de a efectua plata datoriei preluate de la filiala zonală până la 25.10.1999?

8) În ce împrejurări s-a produs "stonarea"? Este legală din punct de vedere al normelor contabile?

9) La ce dată a fost adresată directorului filialei zonale, prima somație de plată a debitului restant?

10) La ce dată a luat cunoștință/a fost înștiințat pârâtul de existența acestei datorii?

11) Să se calculeze dobânzile și penalitățile care au curs față de debitul restant după fiecare din datele menționate la cele două întrebări anterioare.

În consecință, pentru refacerea expertizei contabile, incompatibile cu faza procesuală a recursului, potrivit art. 305. pr. civ. care să statueze asupra aspectelor menționate mai sus, pentru ca instanța să dispună de toate elementele necesare pentru determinarea debitului, întinderii acestuia, a faptelor pretins ilicite, caracterului lor imputabil, funcție de răspunderea ce incumbă fiecărui pârât raportat la atribuțiile de serviciu, omisiunile sau acțiunile săvârșite, ca și de perioada în care, față de natura și proveniența debitului, acestora le reveneau atribuții în legătură cu achitarea lui, în baza art. 312 alin. 3 și 5 rap. la art. 304 pct. 9 și 304¹. pr. civ. va fi admis recursul, se va casa sentința atacată și va fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul recurentul CLUBUL ROMÂN împotriva sentinței civile nr.1608/26.02.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 20.01.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER

Red:

Tehnored.

2 EX./05.01.2010

Jud. fond: