Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 658/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 658
Ședința publică din data de 13 mai 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în M,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.170 din 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă " " SRL M, cu sediul în M,-, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât prin avocat din cadrul Baroului D, intimata-reclamantă " " SRL M prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Avocat pentru recurentul-pârât, avocat pentru intimata-reclamantă, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-pârât, arată că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că la plecarea recurentului-pârât în Olanda nu i s-a întocmit delegație de deplasare, decontul justificativ al avansului ce se susține că ar fi fost primit de către acesta nu este întocmit și semnat de către titularul avansului, ci este întocmit și semnat de către administratorul intimatei-reclamante.
Deci, nu este reală susținerea intimatei-reclamante că ar fi înmânat recurentului-pârât printr-o anume persoană avansul de 7500 euro, iar instanța de fond a luat de bună susținerea intimatei-reclamante, deși expertul a precizat că această sumă de bani nu apare în niciun document al societății.
De asemenea, instanța de fond a acreditat o chitanță a unui hotel din deși recurentul-pârât nu a stat la acel hotel, în acea chitanță se spune că este vorba despre o factură informativă și nicidecum nu este o factură fiscală.
Consideră că singurul document justificativ care ar fi îndeplinit condițiile unui înscris contabil justificativ era dispoziția de plată către casierie.
Mai mult decât atât, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul a arătat că recurentul-pârât a suportat cheltuielile în sumă de 6950 euro.
S-a mai susținut de asemenea, faptul că recurentul-pârât a beneficiat de un curs de formare profesională cu scoaterea integrală din activitate și că nerespectând prevederile contractului încheiat cu intimata-reclamantă, ar fi produs acesteia un prejuduciu, aceasta fiind în drept, în conformitate cu disp.art.270 Codul Muncii, să-l oblige să răspundă patrimonial corespunzător pagubei produse.
Acest lucru nu este real pentru că în realitate, din înscrisurile depuse la dosar reiese fără niciun dubiu că recurentul-pârât nu a participat în Olanda la niciun curs de perfecționare sau formare profesională, ci a desfășurat activitate productivă în beneficiul intimatei-reclamante, activitate similară cu cea desfășurată în țară, respectiv în meseria de sudor.
De altfel, recurentul-pârât era calificat în meseria de sudor încă din anul 1993 și în plus, la solicitarea instanței de a se depune la dosar de către intimata-reclamantă dovada finalalizării cursului la care recurentul-pârât ar fi participat, aceasta nu a putut să prezinte documentul justificativ, respectiv certificatul de sudor de fuziune.
Mai arată că instanța de fond l-a obligat pe recurentul-pârât și la plata sumei de 2256 lei, în condițiile în care expertul a arătat în raportul de expertiză că această sumă reprezintă salariul minim pe economia națională pe care intimata-reclamantă l-a pătit recurentului-pârât pentru activitatea desfășurată în beneficiul ei pe perioada șederii în Olanda, contribuții la asigurările sociale, precum și contravaloarea biletului de avion.
Din probele administrate în cauză, rezultă fără niciun dubiu că obligația contractuală asumată de intimata-reclamantă, aceea de a-i asigura recurentului-pârât participarea la un curs de pregătire profesională, nu a fost respectată, astfel că această proprie culpă nu poate fi invocată ca temei juridic al pretențiilor solicitate de intimata-reclamantă.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului pârâtului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii intimatei-recxlamante și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă " " SRL M, arată că instanța de fond în mod corect, pe baza probelor administrate a apreciat cuantumul despăgubirilor, având în vedere înscrisurile depuse la dosar dar și raportul de expertiză efectuat în cauză.
Astfel, expertul a constatat că există documente justificative privind cheltuielile efectuate de intimata-reclamantă cu deplasarea recurentului-pârât în Olanda, a se vedea răspunsul expertului la obiectivele nr.2 și 4 din raportul de expertiză.
Cât privește înscrisul provenit de la hotelul "", chiar dacă acesta este intitulat "notă informativă", acesta este documentul justificativ întrucât astfel de documente se eliberează de către hotelurile din străinătate pentru serviciile prestate.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și actul adițional semnat și însușit de recurentul-pârât, declarația din data de 10.02.2006 semnată de către
acesta și prin care acesta recunoaște că a primit suma de 7500 euro ca avans pentru efectuarea deplasării în Olanda, pentru calificarea sa profesională.
Împrejurarea că recurentul-pârât a fost trimis în Olanda în vederea specializării, rezultă indubitabil din contractul de fidelitate și exclusivitate încheiat între părți și semnat de recurentul-pârât, din declarația dată de recurentul-pârât la data de 10.06.2006, din factura emisă de hotelul din Olanda precum și din declarația din 16.10.2006 dată de managerul societății olandeze din care rezultă faptul că recurentul-pârât a terminat perioada de pregătire, primind certificatul de calificare 29591 pt..
Motivul invocat de recurentul-pârât în sensul că era deja calificat în meseria de sudor iar în Olanda a prestat muncă în folosul intimatei-reclamante, nu este real întrucât aceata nu are o calificare în domeniul de activitate ca cel al societății olandeze și de asemenea nu avea niciun fel de experință în acest domeniu (construcția de aeronave).
Deci, în mod corect instanța de fond l-a obligat pe recurentul-pârât la plata către reclamantă a cheltuielilor efectuate de aceasta, inclusiv salariul primit în țară pe perioada deplasării sale în Olanda în vederea calificării.
De asemenea, recurentul-pârât, în răspunsul dat la interogatoriul propus de intimata-reclamantă, a recunoscut că aceasta a suportat toate cheltuielile ocazionate cu deplasarea sa în Olanda.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielor de judecată către intimata-reclamantă, depunând și concluzii scrise.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamanta -" "SRL Mac hemat în judecată pe pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei de 8931 euro.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul a fost salariat al societății pe postul de sudor, conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM D sub nr.92222/4.09.2000, că urmare colaborării cu firma olandeză BV, a trimis în Olanda în vederea specializării mai mulți angajați, între care și pârâtul cu care a fost încheiat contractul de fidelitate și exclusivitate nr.1283/6.02.2006;că pârâtul a fost în Olanda în perioada 13.02.2006-31.03.2006 unde a urmat cursul de specializare, reclamanta achitând contravaloarea cazării, meselor, diurnei, biletelor de avion și a asigurării, a deplasării aeroport-hotel-aeroport precum și salariul acestuia din țară, în total suma de 8931 euro.
A mai susținut reclamanta că pârâtul, care și-a asumat prin contract obligația de a-și desfășura activitatea în firmă pentru următorii 5 ani, a părăsit nejustificat locul de muncă, motiv pentru care în baza art.58 rap.la art.61 lit.a din
Codul Muncii, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia prin decizia nr.1738 din 16 octombrie 2006.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.270 din Codul Muncii și art.7 și 8 din actul adițional la contractul individual de muncă, iar ca mijloace de probă a depus înscrisuri.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate cu motivarea că nu a fost trimis în Olanda la cursuri de formare profesională ci pentru a desfășura aceeași activitate ca și în țară, că suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de specializare este, iar reclamanta ar fi îndreptățită la plata cheltuielilor proporționale cu perioada nelucrată din cea stabilită prin actul adițional, pentru că a lucrat efectiv în folosul acesteia în perioada 1 aprilie 2006-13 octombrie 2006.
La întâmpinare, pârâtul a atașat înscrisuri.
S-au administrat probe cu acte, interogatorii și expertiză de specialitate efectuată de expert.
După administrarea probatoriilor, analizând actele și lucrările dosarului, prin sentința civilă nr.170 pronunțată la 1 februarie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea reclamantei și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 6765,38 euro și 2256 lei, precum și 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a fost angajatul societății reclamante în calitate de sudor până la data de 13 octombrie 2006 când contractul său individual de muncă a încetat disciplinar, în temeiul art.58 rap.la art.61 lit.a din Codul Muncii.
În timpul derulării raporturilor de muncă, pârâtul a fost trimis în Olanda în perioada 11.02.2006-1.04.2006, în vederea specializării, la firma, așa cum rezultă din contractul de fidelitate și exclusivitate nr.1283/6.02.2006 dar și din declarația dată de pârât la 6.02.2006 arestând primirea în avans a sumei de 7500 euro în scopul deplasării în Olanda.
În plus din declarația datată 16 oct.2006 rezultă efectuarea cursurilor de specializare în Olanda unde pârâtul a fost cazat la un hotel pentru care plata cheltuielilor s-a făcut cu factura nr.25114/1.04.2006.
Prima instanță a mai reținut că potrivit clauzelor din contractul de fidelitate și exclusivitate incluse prin act adițional în contractul său de muncă, pârâtul s-a obligat ca după efectuarea specializării să desfășoare activitate în folosul societății reclamante pe o perioadă de 5 ani, până la 1.04.2011.
Cum pârâtul a lucrat numai până la data de 13 oct.2006, când i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, încălcarea obligației asumate atrage plata cheltuielilor de specializare care, potrivit expertizei efectuate în cauză, însumează 6765,38 euro și 2256 lei care au fost evidențiate în totalitate în contabilitatea firmei și atestate cu documente justificative de firma olandeză.
Tribunalul a stabilit că nedepunerea la dosar a atestatului de absolvire a cursului de specializare nu constituie dovada că pârâtul a făcut deplasarea în Olanda pentru a desfășura activitatea de sudor potrivit pregătirii sale profesionale deoarece firma olandeză a confirmat eliberarea certificatului de sudor nr.DIN 29591 primit de pârât de la firma, act distrus ulterior pentru a nu putea fi
folosit de beneficiar care și-a declarat intenția de a părăsi locul de muncă înaintea expirării termenului de 5 ani.
Cu această motivare, în temeiul art.270 din Codul Muncii, instanța de fond a reținut răspunderea patrimonială a pârâtului pe care l-a obligat la plata sumelor mai sus-arătate și a cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței, în termen legal, pârâtul a exercitat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 3-8).
Recurentul-pârât a susținut că potrivit concluziilor raportului de expertiză, reclamanta nu a prezentat documente justificative pentru cheltuielile de deplasare, că nu i-a întocmit pârâtului delegație de deplasare, iar decontul justificativ al avansului de 7500 euro a fost semnat doar de administratorul reclamantei.
Aceste aspecte nu au fost avute în vedere de instanța de fond care a reținut greșit că documentul de la fila 13 denumit"information invoice" reprezintă documentul justificativ al cheltuielilor de cazare, așa cum a stabilit și expertul.
O altă critică vizează concluzia greșită la care a ajuns instanța de fond care a reținut că a beneficiat de un curs de specializare cu scoaterea integrală din activitate și că prin aceasta ar fi produs un prejudiciu angajatorului, fără a observa că în realitate recurentul nu a participat la nici un curs de specializare în Olanda ci a desfășurat activitate productivă în folosul reclamantei -" "SRL M, activitate similară cu cea desfășurată în țară, respectiv cea de sudor.
Certificatul de absolvire nr.1283/6.02.2006 la care se referă instanța de fond nu este relevant, fiindcă recurentul pârât nu avea nevoie de specializare ca sudor câtă vreme era deja calificat în această meserie.
Recurentul a mai arătat că reclamanta nu a putut face dovada finalizării cursului la care pretinde că a fost trimis, fiindcă certificatul de sudor de fuziune ar fi fost distrus ulterior pentru a nu fi folosit în alte scopuri și cu toate acestea prin sentința recurată a fost luată în considerare declarația care atesta această împrejurare.
Referitor la suma de 2256 lei, recurentul-pârât a susținut că expertiza a concluzionat că aceasta reprezintă salariul plătit de reclamantă pe perioada deplasării în Olanda, însă nu doar salariul cuvenit ci și toate celelalte cheltuieli erau în obligația angajatorului în folosul căruia salariatul a prestat activități corespunzătoare pregătirii sale, ajungându-se în situația absurdă de a fi obligat să restituie salariul încasat pentru munca prestată.
Susținând că nu a produs nicio pagubă societății reclamante, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva sa.
Intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe și a depus în ședința dezbaterilor de astăzi concluzii scrise prin care a răspuns punctual tuturor criticilor aduse prin calea de atac exercitată (filele 20-23).
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele, așa cum prevede art.3041cod pr.civ.constată că recursul exercitat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
Sub un prim aspect este de netăgăduit că în perioada 11 februarie 2006-1 aprilie 2006 recurentul pârât a efectuat o deplasare în Olanda la firma, împrejurare atestată de înscrisurile depuse la instanța de fond și pe care pârâtul, ca salariat al societății reclamante nu o poate contesta.
Ceea ce s-a aflat în disputa părților a fost scopul și justificarea acestei deplasări, recurentul susținând că nu a beneficiat de nicio specializare, că a făcut deplasarea pentru a munci efectiv ca sudor la firma olandeză, activitate pe care o desfășura în mod normal și la locul de muncă din țară, astfel că nu datorează nicio sumă de bani, toate cheltuielile ocazionate de deplasarea sa precum și salariul fiind în obligația angajatorului pentru care a prestat activitate.
În mod corect, pe baza probatoriilor administrate în cauză, instanța de fond a reținut ca nefiind întemeiate apărările pârâtului care au fost reluate ți în recurs drept critici ale sentinței.
Astfel, cheltuielile reprezentând deplasarea de la aeroport la hotel și retur au fost dovedite cu înscrisul depus la fila 12 dosar fond, denumit declarație, semnat de pârât la 10 februarie 2006 când a și primit suma de 7500 euro" ca avans pentru efectuarea deplasării în Olanda în vederea calificării profesionale la firma "
Că în perioada șederii în Olanda între 11.02.2006-1.04.2006, pârâtul a fost efectiv cazat la hotelul Art Hotel în camera 804 rezultă din copia facturii nr.25114 depusă la fila 13 prin care sunt confirmate și cheltuielile de cazare.
Susținerea făcută în recurs că acest din urmă document nu ar reprezenta un act justificativ, fiindcă nu a fost întocmit la sfârșitul perioadei de cazare este greșită. Câtă vreme în baza contractului de colaborare încheiat între reclamantă și firma olandeză s-a stabilit cadrul trimiterii la specializare a unor angajați români, perioada și condițiile cursului, modalitățile de decontare, etc, rezervarea camerelor de hotel și plata cazării s-a făcut în mod firesc, anticipat, fiindcă nicio dispoziție legală nu obligă prestatorul de servicii turistice să achite contravaloarea lor la finele sejurului, așa cum a pretins recurentul.
Nici emiterea unei "delegații de deplasare" nu era necesară în condițiile în care cele două firme conveniseră anterior toate datele deplasării, iar salariații trimiși efectiv în Olanda au cunoscut scopul, durata și condițiile acesteia.
Faptul că recurentul-pârât avea pregătirea profesională în meseria de sudor, nemaifiind necesară vreo specializare, nu are nicio relevanță pentru dezlegarea dată, corect, de prima instanță cauzei de față.
Recurentul avea dreptul de a refuza o atare specializare, dacă considera că nu-i este necesară, ori nu numai că nu rezultă din mijloacele de probă o atare situație, ci dimpotrivă, acesta a semnat în deplină cunoștință de cauză contractul de fidelitate și exclusivitate nr.1283 la data de 6 februarie 2006, adițional la contractul său de muncă și având drept obiect tocmai specializarea sa la firma olandeză în meseria de sudor în perioada 13.02.2006-1.04.2006(filele 5-6).
Acest din urmă contract este cel prin care atât angajatorul cât și angajatul și-au asumat drepturile și obligațiile decurgând din specializarea profesională, între acestea fiind și durata de 5 ani în care recurentul-pârât s-a obligat să desfășoare
activitate pentru intimata-reclamantă, astfel cum rezultă din clauza contractuală de la art.IV din acest contract.
Faptul că recurentul-pârât, datorită abaterilor disciplinare, exclusiv imputabile, a încetat raporturile de muncă cu angajatorul anterior perioadei de 5 ani, constituie culpa urmare căreia a fost angajată răspunderea patrimonială a salariatului în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca angajatului, conform art.270 din Codul Muncii.
Nici critica vizând lipsa certificatului de sudor de fuziune ca document ce atestă absolvirea cursului de specializare, nu este întemeiată.
Un asemenea document a fost emis cu numărul 29591, astfel cum rezultă din înscrisul depus în copie, după traducere, la fila 82 dosar fond. Anularea respectivului document s-a impus pentru evitarea oricărei tentative de fraudă ori pentru a nu fi folosit în alte scopuri, câtă vreme recurentul-pârât a făcut cunoscut că va părăsi înainte de termen societatea reclamantă.
Recurentul-pârât a susținut că afirmația este neadevărată și jignitoare, însă desfacerea contractului său de muncă la 13 octombrie 2006 (fila 7) dovedește contrariul.
În plus, nu există obligația întocmirii respectivului certificat în dublu exemplar, cum a susținut recurentul-pârât, împrejurare care oricum nu este de natură să înlăture răspunderea sa patrimonială pentru paguba creată societății reclamante.
În fine, critica recurentului privind greșita sa obligare la plata sumei de 2256 lei reprezentând contravaloarea salariului încasat în țară pe perioada deplasării în Olanda, nu are nici un temei legal.
Intimata-reclamantă și-a respectat toate obligațiile asumate față de pârât prin contractul individual de muncă și actul adițional reprezentat de contractul de fidelitate și exclusivitate nr.1283 la data de 6 februarie 2006, incluzând plata drepturilor salariale pentru toată perioada în care acesta din urmă s-a aflat în Olanda la cursul de specializare.
Datorită nerespectării clauzelor actului adițional și părăsirii locului de muncă din motive imputabile, înainte de perioada celor 5 ani în care recurentul-pârât s-a obligat să lucreze pentru -" "SRL M, acesta a fost în mod legal și temeinic obligat să restituie societății toate sumele de bani primite, inclusiv drepturile salariale calculate de expert la suma de 2256 lei.
Drept urmare, pentru toate considerentele care preced, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce va fi menținută, cu consecința respingerii ca nefondat a recursului exercitat de recurentul-pârât, în conformitate cu art.312 cod pr.civ.
Văzând că intimata-reclamantă a solicitat plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs, în temeiul art. 274 cod pr.civ. recurentul-pârât va fi obligat la plata sumei de 900 lei cu acest titlu, reprezentând onorariul apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în M,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.170 din 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă " " SRL M, cu sediul în M,-, județul
Obligă recurentul la 900 lei cheltuieli de judecată către intimata SRL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița
Judecători fond -
- G
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
