Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 7093/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(5817/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.7093/
Ședința publică din data de 03 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă - E SRL și recurentul-pârât, împotriva sentinței civile nr.5254 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22481/3/LM/2008, având ca obiect - acțiune răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă - SRL, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/09.04.2009 atașată la fila 21 dosar, recurentul pârât, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/14.08.2009 atașată la fila 31 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 25.11.2009.
Se înmânează un exemplar al întâmpinării avocatului recurentei reclamante - SRL.
Avocatul recurentei reclamante - SRL, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea dispune apelarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru a da posibilitate avocatului recurentei reclamante - SRL, să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.
La a doua apelarea a cauzei au răspuns recurenta reclamantă - SRL, prin avocat, recurentul pârât, prin avocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Avocatul recurentei reclamante - SRL, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, iar cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată. Cu privire la recursul formulat de recurentul pârât, solicită respingerea acestuia ca nefundat.
Avocatul recurentului pârât, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă - SRL, solicită respingerea acestuia ca nefundat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5254 pronunțată la data de 17.06.2009, în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a respins ca neîntemeiate cererea principală privind pe reclamanta - SRL și pârâtul, și cererea reconvențională privind pe pârâtul-reclamant și reclamanta-pârâtă - SRL. A fost obligată reclamanta-pârâtă la 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit contractul individual de muncă înregistrat a ITM sub nr.1245 din 16.05.2006, pârâtul a fost salariat al reclamantei, pe durată nedeterminată începând cu data de 1.05.2006, îndeplinind funcția de consultant imobiliar.
Contractul individual de muncă al pârâtului are inserată la art.L lit. f, o clauză penală potrivit căreia angajatorul trebuie să păstreze confidențialitatea tuturor informațiilor chiar și în cazul încetării contractului individual de muncă, în caz contrar va trebui să plătească o amendă de 25000 Euro.
S-a statuat că potrivit dispozițiilor art.26 din Codul Muncii prin decizia de confidențialitate părțile convin pe durata contractul individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat la cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în reglementările interne, în contractele colective de muncă sau contractele individuale de muncă.
Nerespectarea acestei clauze de oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune interese.
Așadar, sancțiunea care se aplică în caz de nerespectarea a obligației asumate de oricare dintre părți constă în plata de daune interese ceea ce presupune ca cel vătămat să sesizeze instanța competentă, să probeze existența clauzei, lezarea dreptului său în producerea pagubei.
A constatat Tribunalul că, în privința răspunderii salariatului, clauza penală este nulă în considerarea dispozițiilor art. 26(2) din Codul Muncii. S-a stabilit astfel că nu este admisibilă clauza penală ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului suferit de angajator prin fapta ilicită a salariatului.
În speță, reclamanta a stipulat în contractul individual de muncă clauza penală prin care pârâtul se obligă să păstreze confidențialitatea tuturor informațiilor, iar în cazul încălcării acesteia va trebui să plătească o amendă de 25.000 euro, clauză ce este lovită de nulitate în susținerea tribunalului, față de dispozițiilor art.26(2) din contestator, și a disp.art.38 din același act normativ.
Pe de altă parte s-a reținut că reclamanta și-a precizat cererea așa cum s-a dispus de către instanță, în sensul cuantificării prejudiciului la 108.000 Euro, și care reprezintă comisionul ce l-ar fi încasat pentru intermedierea vânzării terenului ce a format obiectul contractului de intermediere cu - SRL, însă susținerile reclamantei a apreciat Tribunalul că nu au fost dovedite cu probe concludente.
Înscrisurile depuse de reclamantă aflate la pagina 7 și următoarele din dosar sunt extrase de pe internet și nu au nici o forță probantă.
La termenul din 25.03.2009, instanța de fond a pus în vedere reclamantei să depusă înscrisuri din care să rezulte existența unor relații contractuale cu - SRL, însă fără rezultat, împrejurare față de care s-a creat prezumția inexistenței acestora.
S-a statuat că, în realitate, contractul de intermediere nr.151/01.09.2007, depus la fila 92 din dosarul de fond, nu are legătură cu susținerile reclamantei, întrucât numele clientului este șters cu pastă neagră și se referă la o altă locație decât cea indicată în cererea de chemare în judecată.
Inexistența unor raporturi contractuale cu - lnvestment SRL, B, rezultă și din declarația acesteia (fila 140), prin care se susține că terenul la care se face referire nu este proprietatea sa, și că nu a avut nicio legătură comercială cu reclamanta sau pârâtul din prezenta cauză.
Prin cererea reconvențională, pârâtul reclamant solicită obligarea reclamantei - pârâte la plata sumei de 5000 Euro, reprezentând daune morale, cerere motivată pe acțiunile întreprinse de reclamanta - pârâtă ce i-au generat o serie de prejudicii de ordin psihic, familial și social.
Acțiunile la care se face referire în cerere privesc postarea pe site-ul aferent programului a unor afirmații neîntemeiate.
Prima instanță, analizând materialul probator administrat în cauză, a apreciat că pârâtul - reclamant nu a făcut dovada cu probe concludente că a suferit prejudicii morale, context în care nu poate fi antrenată răspunderea angajatorului pentru acordarea de daune morale, în temeiul dispozițiilor art.269 din Codul Muncii.
Față de aceste considerente, tribunalul în temeiul textelor menționate a respins ca neîntemeiate atât cererea principală cât și cererea reconvențională.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civiIă, a fost obligată reclamanta - pârâtă la plata 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată față de pârâtul - reclamant.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal ambele părți, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru considerente diferite.
Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta - SRL susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.26, 38 alin.1, art.39 și art.270 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că în concret clauza prevăzută la capitulul L lit.f din contractul individual de muncă reprezintă o clauză de confidențialitate care respectă atât prevederile art.26 din Legea nr.53/2003, cât și dispozițiile art.270 din același act normativ.
Faptul că părțile au înțeles să evalueze și să stabilească anticipat cuantumul daunelor interese datorate în caz de nerespectare a acestei clauze nu contravine dispozițiilor art.38 alin.1 din Legea nr.53/2003. Se consideră astfel, că prin contractul încheiat cu societatea recurentă inclusiv prin clauza precizată la capitolului L lit.f invocată anterior, pârâtul nu a renunțat nici în mod expres sau tacit la niciunul din drepturile menționate în beneficiul său la art.39 din Legea nr.53/2003, considerent pentru care nu poate fi reținută nulitatea clauzei prevăzută la capitolul L lit.f din contractul individual de muncă nr.1353 din 10.07.2007.
Menționează recurenta că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că societatea sa a continuat executarea obligațiilor asumate față de - SRL, a căror asociați au înființat alături de pârât o firmă - SRL, județul P, firmă ce presta servicii de agent imobiliar pentru firma colaboratoare a recurentei - SRL.
De asemenea, din contractele depuse la dosarul cauzei rezultă și cuantumul valorii medii a comisionului încasat de societatea recurentă în cadrul operațiunilor de intermediere efectuate pe acest segment al pieței imobiliare.
De altfel, scopul contractului de intermediere nr.151 din data de 1.09.2007 depus la dosarul cauzei alături de alte contracte a fost tocmai acela de a demonstra primei instanțe valoarea medie a comisionului încasat de societatea recurentă în cadrul unor astfel de operațiuni și a dovedi că a fost cauzat societății un prejudiciu prin demersurile frauduloase ale pârâtului.
În mod eronat consideră recurenta ar fi considerat instanța de fond că înscrisurile depuse la dosar în susținerea cererii nu au forță probantă pe considerentul că sunt extrase de pe internet, deoarece aceste înscrisuri reprezintă atât o parte din corespondența electronică purtată de către pârât, dar și prețuri efectuate cu privire la date postate spre cunoștința publicului prin intermediul unor programe informatice destinate exclusiv agențiilor imobiliare (de exemplu programul ), iar astfel de date reprezintă cel puțin oferte certe privind încheierea de tranzacții imobiliare. De asemenea, societatea recurentă a depus la dosarul cauzei, pentru a dovedi legătura comercială cu - SRL, înscrisuri reprezentând "print-screen-uri" din baza de date aparținând societății recurente cu privire la imobilele promovate de pârât ca angajat al firmelor din grupul în beneficiul - SRL.
Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.7, 8, 9 și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, recurentul pârât susține în esență că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, că a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că s-ar fi respins nemotivat și neîntemeiat cererea sa reconvențională, întrucât intimata atât anterior introducerii acțiunii, cât și pe parcursul derulării prezentului proces i-a creat o serie de prejudicii de ordin psihic, familial și social prin acțiunile întreprinde de aceasta. Astfel, postarea unor afirmații neîntemeiate și nejustificate pe paginile programului, afirmații ce constituie referințe negative față de modul în care acesta își desfășoară activitatea au avut repercusiuni negative asupra stării sale psihice, lezându-i imaginea pe plan profesional, generându-i o stare de neliniște, nemulțumire și tensiune în activitatea desfășurată.
Totodată s-a omis faptul că i-au fost afectate valori precum onoarea și demnitatea, recurentul bucurându-se de un înalt prestigiu profesional și social prin natura profesiei și a activităților întreprinse.
Cea de-a doua critică a sentinței atacate vizează soluționarea greșită a capătului de cerere cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată. S-a apreciat astfel, că instanța de fond a diminuat în mod nejustificat, nemotivat și fără temei legal cuantumul acestor cheltuieli constând în onorariu avocatului și a acordat recurentului pârât dintr-un total de 8552,35 lei, doar un onorariu în cuantum de 1500 lei. Prima instanță nu a motivat modul de stabilire a acestui onorariu disproporționat de mic.
S-au încălcat astfel dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, întrucât s-au acordat cheltuieli extrem de mici în raport cu munca substanțială depusă de avocatul recurentului pârât. De altfel, instanța de judecată, în temeiul art.274 alin.3 Cod procedură civilă nu este îndreptățită să micșoreze onorariul avocațial, întrucât acesta rămâne cel convenit de către părți contractului de asistență juridică, în virtutea principiului libertății contractuale. Cuantumul în care cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial urmează a fi suportat de către partea adversă aflată în culpă procesuală și modul de stabilire a acestuia se realizează pe baza altor criterii, altele decât criteriile statutare de stabilire a cuantumului onorariului avocațial. Culpa procesuală constituie elementul răspunderii civile delictuale, faptul juridic ilicit constituindu-l conduita procesuală culpabilă a părții în raportul procesual civil, respectiv exercițiul abuziv al dreptului de a introduce cererea de chemare în judecată a reclamantei.
Nu trebuie neglijat gradul de complexitate al cauzei și cuantumul pretențiilor reclamantei 25.000 Euro, cuantumul daunelor morale de 5000 Euro, daune solicitate prin cererea reconvențională, pretențiile cumulate ce au făcut obiectul dezbaterilor fiind în cuantum de 30.000 Euro.
În atare condiții avocatul recurentului-pârât ar fi avut posibilitatea de a percepe un onorariu ce ar fi putut consta în 10% din valoarea pricinii. În speța dedusă judecății, onorariul avocațial solicitat și perceput este sub această valoare, neputând fi considerat un onorariu mare. În acest context, nu sunt aplicabile dispozițiile de micșorare a cuantumului cheltuielilor de judecată, conform prevederilor art.274 Cod procedură civilă, ci în speță se impune a se acorda în întregime cheltuielile de judecată pârâtului recurent care a câștigat procesul.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondate recursurile pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
În ceea ce privește criticile formulate de recurenta persoană juridică - SRL Curtea le apreciază neîntemeiate.
Codul Muncii consacră astfel obligația salariatului de a respecta secretul de serviciu, ceea ce constituie consacrarea legală a obligației de confidențialitate a salariatului, obligație pretinsă a fi încălcată în cauză de către recurentul pârât.
În ceea ce-l privește pe salariat, dacă acesta nu respectă clauza, va răspunde patrimonial datorită obligației sale de a respecta secretul de serviciu.
Se va avea în vedere însă, că în concret constituirea propriei societăți comerciale, după încetarea raporturilor sale de muncă nu se încadrează în categoria încălcării obligației de confidențialitate, prevăzută de art.26 Codul Muncii, ci eventual o încălcare a clauzei de neconcurență, definită de art.21 Codul Muncii, clauză specifică contractului de muncă, neprevăzută de părțile în cauză.
Legal, s-a apreciat din probatoriile administrate în cauză că reclamanta nu a dovedit, că în desfășurarea activității sale pârâtul ar fi folosit informații, date, contacte de care putea să ia cunoștință doar în calitatea sa de salariat al - SRL, încălcând obligația de confidențialitate. De altfel, recurenta reclamantă nu a precizat concret care sunt aceste date sau informații, cu excepția faptului că eventual ar fi folosit identitatea clienților.
Însă, obiectul de activitate - terenuri, în baza căruia reclamantul stabilește relații comerciale nu este confidențial putând fi obținute de la registrul comerțului, de pe site-uri de specialitate.
Nu se poate prezuma astfel că existența unor relații comerciale cu societăți ce au fost cliente ale reclamantei are la bază utilizarea de informații și date de care pârâtul a luat cunoștință în perioada în care a fost salariat al societății, informații și date cu caracter secret, deținute exclusiv de angajator, iar diminuarea încasărilor prin pierderea unor clienți, nu numai că nu a fost dovedită, dar nu poate fi imputată pârâtului, comercianții având libertatea alegerii partenerilor contractuali. Din probele administrate în cauză nu s-a dovedit că în scopul diminuării activității recurentei-reclamante, pârâtul a folosit legăturile, contactele acestei societăți, iar existența unor clienți comuni este normală în condițiile în care cele două societăți furnizează același tip de produse.
Curtea va constata astfel că acțiunile pârâtului sunt apreciate în cadrul acestui litigiu doar prin prisma obligațiilor asumate prin contractul de muncă, eventuala încălcare a dispozițiilor Legii nr.11/1991 putând eventual constitui obiectul unui proces în sfera dreptului comercial.
Pe de altă parte, înserarea unei clauze penale prin care se stabilesc daune interese într-o sumă echivalentă cu 25.000 Euro este contrară dispozițiilor art.38 Codul Muncii, care au caracter imperativ în ceea ce-l privește pe salariat fiind nulă, cum legal a statuat și Tribunalul în contractul de muncă neputând fi înserate clauze de agravare a răspunderii acestuia.
Răspunderea patrimonială este o varietate a răspunderii civile contractuale în cadrul căreia nu operează prezumția de culpă.
. clauzei penale în contractul individual de muncă în cazul răspunderii patrimoniale a salariatului, conform art.270 alin.1 Codul Muncii, nu este posibilă, căci operează prohibitiv art.38 Codul Muncii.
Pe de altă parte, corect a stabilit Tribunalul că recurenta reclamantă nu a fost în măsură a dovedi, deși sarcina probei îi revenea conform art.287 Codul Muncii că pârâtul ar fi folosit date, informații, contacte de care ar fi putut lua cunoștință doar în calitatea sa de salariat.
de pe Internet, print-screenurile din baza de date ale societății recurente cu privire la imobilele promovate de pârât, ca angajat al firmelor din grupul, în beneficiul - SRL nu atestă încălcarea clauzelor contractului individual de muncă al recurentului pârât. Aceasta întrucât nu trebuie neglijate principiile liberei circulații a informației, a libertății comerciantului de a-și alege partenerii contractuali și împrejurarea că datele de identificare a clienților recurentei, a produselor ce fac obiectul său de activitate se puteau obține și din alte surse accesarea pe internet a site-urilor de profil, consultarea de materiale de specialitate. Totodată, prin probatoriile administrate în cauză, nu reiese că în vederea derulării activității firmei a cărui asociat ar fi recurentul pârât, acesta ar fi uzat de legăturile contractele recurentei, existența unor clienți comuni și ai unor produse comune, fiind normală, în condițiile în care ambele societăți furnizează același tip de produse.
De altfel nu s-a dovedit că prin efectuarea unor eventuale tranzacții imobiliare la societatea a cărui asociat este în prezent pârâtul prin utilizarea de informații pe care le-ar fi deținut în calitate de angajat al recurentei - reclamante s-ar fi realizat diminuarea încasărilor.
Totodată, nu trebuie neglijat că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât ca formă a răspunderii contractuale se impunea a fi dovedită existența prejudiciului, ca o condiție necesară angajării acestei forme a răspunderii.
În ceea ce privește cererea de obligare a daunelor morale, legal a respins-o prima instanță ca neîntemeiată deoarece în speța dedusă judecății nu s-a realizat dovada prejudiciului moral suferit.
Prima condiție de acordare a oricărui fel de daune este dovedirea acestora prin orice mijloc de probă. Instanța poate să presupună că pârâtul reclamant a fost supus unei forme de stres, eventual prin postarea unor afirmații nejustificate în ceea ce-l privește pe site-urile din specialitatea în care este angajat, care i-a produs suferința psihică, dar acest fapt trebuie dovedit. În cazul daunelor morale, legea lasă la aprecierea instanței doar cuantumul despăgubirilor ce s-ar cuveni în cazul în care sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, adică existența faptei cauzatoare de prejudicii, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția celui care l-a produs, în speță nefiind însă dovedit prejudiciul.
De asemenea, Curtea apreciază neîntemeiate și criticile privitoare la reducerea cheltuielilor de judecată recurentului-pârât.
Se va avea în vedere în acest sens că într-adevăr onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților din proces și, ca atare, în raport de natura cauzei și după criteriile prevăzute de art.274 alin.3 Cod procedură civilă instanța de judecată poate majora sau micșora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu avocat. În același spirit, instanța constituțională a decis și ea că instanța de judecată are dreptul de a analiza, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea cauzei.
Ori, raportat la aceste criterii, Curtea apreciază că suma de 1500 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată acordată de prima instanță este în măsură a acoperi prestația apărătorului recurentului pârât, ce a formulat o cerere reconvențională de 2 pagini - filele 28-29 dosar fond, un răspuns la precizările la acțiune de 4 pagini filele 49-52 dosar, s-a prezentat la termenele de judecată în vederea încuviințării și administrării probelor a susținut dezbaterea pe fond a cauzei. Suma de 8552,35 lei este nepotrivit de mare raportat la complexitatea cauzei și chiar la valoarea obiectului pricinii deduse judecății, aceasta neraportându-se neapărat la pretențiile însumate din acțiunea principală și cererea recurentului, cu atât mai mult cu cât s-a constatat nulitatea clauzei de confidențialitate ca o consecință a rolului activ al judecătorului în soluționarea cauzei statuat de art.129 Cod pr.civilă.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății, normelor de drept incidente în cauză, motivarea instanței de fond fiind suplinită de instanța de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă - E SRL și recurentul-pârât, împotriva sentinței civile nr.5254 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22481/3/LM/2008.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 03.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LU.
Dact.LG/2 ex./22.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
