Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 7469/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5123/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.7469/
Ședința publică din data de 21 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Bodea Adela
GREFIER
**************************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentele-reclamante - "" - C, - "" - și Asociația Salariaților " ", împotriva sentinței civile nr.3638 din data de 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.5323/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatele-pârâte și - având ca obiect "acțiunea în răspundere patrimonială - plată sumă".
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 21.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 20.08.2009, recurentele - "" - C, - "" - și Asociația Salariaților " ", au criticat sentința civilă nr.3638/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.5323/3/LM/2008, invocând în drept "motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă" și dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au susținut, în esență, următoarele:
Instanța de fond, în mod greșit, a reținut din probele administrate, că prejudiciile nu sunt dovedite, înscrisurile depuse la dosar probând faptul că cele două intimate au cauzat prejudicii importante prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu, prin neprezentarea la termenele de judecată în dosarele în care le fusese încredințată apărarea și prin formularea unor cereri vădit păgubitoare pentru societatea reprezentată.
S-a mai reținut că intimatele, ignorând etica profesională, refuză să predea recurentelor dosarele de instanță în care le-au reprezentat, formulând, ulterior demisiei, 5 acțiuni prin care au urmărit înlăturarea conducerii celor trei recurente și sesizând, cu rea credință, o serie de instituții publice, cum ar fi Garda Financiară, Direcția de Control -, Poliție, Parchet.
Recurentele au mai arătat că prejudiciile materiale și morale aduse de către intimate, cu consecințe nefaste asupra activității, nu pot fi ignorate de către instanțe întrucât există titluri executorii împotriva societăților recurente, rezultate din procese în care intimatele nu s-au prezentat și nu au depus înscrisurile care ar fi permis apărarea în respectivele cauze.
A fost subliniată de asemenea de către recurente și reaua credință a intimatelor care au renunțat la judecata cererii principale din care a fost disjunsă judecata cererii reconvenționale ce a format obiectul judecății la fond, Tribunalul București acordând greșit cheltuielile de judecată pentru intimata deși aceste cheltuieli nu au fost dovedite.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului, Curtea reține următoarele:
Ca aspect preliminar analizei pe fond a recursului formulat, Curtea observă că recurentele, sau, mai exact, apărătorii desemnați să le reprezinte în această etapă procesuală, nu cunosc diferența juridică între casarea unei hotărâri și modificarea acesteia.
Urmare acestei lacune, recurentele sau, mai exact, apărătorii acestora solicită fără nicio bază legală casarea hotărârii, invocând "motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă".
O lectură atentă și coroborată a dispozițiilor art.304 Cod pr.civilă și art.312 Cod pr.civilă ar fi permis apărătorilor recurentelor să observe și să sesizeze diferența între soluția de casare și cea de modificare a unei sentințe supuse căii de atac a recursului. Astfel, potrivit dispozițiilor art.312 alin.3 Cod pr.civilă casarea hotărârii se poate solicita instanței de control judiciar doar în situațiile reglementate de art.304 pct.1-5 Cod pr.civilă sau în ipotezele enumerate în art.312 alin.3 și 5Cod pr.civilă, ipoteze neinvocate și neincidente în prezenta speță.
Potrivit aceluiași art.312 alin.3 Cod pr.civilă, invocarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă poate atrage doar modificarea sentinței recurate, nicidecum casarea acesteia.
Precizările mai sus expuse se află în strânsă legătură cu maniera procedurală în care Curtea va analiza susținerile din recursul formulat prin prisma eventualei modificări a sentinței recurate în măsura în care susținerile vor fi găsite întemeiate.
Confuzia și necunoașterea dispozițiilor procedurale ce reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța de recurs au fost odată în plus, demonstrate în concluziile orale formulate pe fondul recursului de către apărătorul recurentelor care a solicitat Curții, "casarea hotărârii judecătorești recurate în sensul modificării sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii așa cum a fost formulată".
Firește, în contextul în care printre susținerile din recurs referitoare la activitatea profesională a celor două intimate se regăsesc mențiuni legate de o presupusă neglijență și incompetență profesională, rămâne de dorit ca, în prezenta cauză recurentele și persoanele care le reprezintă să facă dovada cunoașterii dispozițiilor legale care reglementează etapa recursului.
Pe fondul recursului, raportat la motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.3638/30.04.2009 Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea reconvențională formulată de recurentele pârâte-reclamante ce a format obiectul dosarului nr.5323/3/LM/2008, disjuns din dosarul nr-.
În motivarea soluției, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanții (din dosarul disjuns) nu au făcut dovada dosarelor concrete predate către fiecare dintre pârâte pe baza unor procese-verbale de predare-primire, menționarea unor dosare în fișa de post a pârâtei, fișă nesemnată de aceasta din urmă, nefiind suficientă pentru a proba neîndeplinirea obligațiilor stabilite în contractul individual de muncă.
În privința obligării celor două pârâte la plata unor daune cominatorii, instanța de fond a constatat accesorialitatea acestui capăt de cerere față de cel anterior având ca obiect predarea dosarelor.
În privința pretenției având ca obiect acordarea daunelor materiale în baza răspunderii patrimoniale a angajatului reglementată de art.270 Codul muncii, Tribunalul Bucureștia reținut că reclamantele (din dosarul disjuns) nu au putut proba existența prejudiciului și legătura de cauzalitate între absența pârâtelor de la termenele de judecată din dosarele în care se susține că asigurau reprezentarea și faptul incontestabil al pierderii respectivelor procese, câtă vreme nu s-a putut proba că celor două pârâte le-au fost repartizate în lucru respectivele acțiuni formulate împotriva angajatorului.
În legătură cu fapta ilicită, instanța de fond a mai arătat că nu s-a putut demonstra, din probele administrate, semnarea de către pârâte a fișelor de post care să cuprindă atribuțiile ce le reveneau în virtutea funcțiilor încredințate, precum și o identificare clară a dosarelor sau lucrărilor pe care le aveau de instrumentat sau dovada că acestea au semnat un regulament intern care să fi conținut asemenea atribuții sau prevederi.
În legătură cu elementul constitutiv al răspunderii materiale întemeiat pe existența vinovăției, Tribunalul a arătat că existența acestui element nu poate fi probată doar raportat la susținerile reclamantelor (din dosarul disjuns), neexistând probe care să dovedească faptul că procesele în care reprezentarea a fost sau trebuia să fie făcută de către pârâte au fost pierdute din culpa exclusivă a acestora.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, reținând existența la dosarul cauzei a unor acte justificative depuse de către pârâta.
În recursul formulat, recurentele afirmă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal ca efect al greșitei analize a probelor administrate.
Raportat la temeiul juridic, Curtea constată că Tribunalul și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art.270 din Legea nr.53/2003, explicând motivele pentru care aceste prevederi nu sunt aplicabile în cauză.
Prin urmare, hotărârea recurată nu este lipsită de temei juridic, ci constituie o analiză a îndeplinirii, respectiv neîndeplinirii condițiilor pe care le implică aplicarea dispozițiilor art.270 din Legea nr.53/2003.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere, deși temeiul legal nu este expres redat în considerentele sentinței recurate, analiza acestora a fost făcută în baza unor dispoziții legale ce reglementează obligația de a face (prevăzută în mod generic de prevederile art.1080 Cod civil) și a unei prezumții logice, pentru care nu este necesar a exista text legal expres, în situația în care soluționarea favorabilă a unui capăt de cerere accesoriu depinde, în mod incontestabil, de soluția de admitere a capătului de cerere față de care este stabilit raportul de accesorialitate.
În cauză, acordarea unor daune-interese pentru nepredarea dosarelor, constituie în mod evident o pretenție a cărei rezolvare favorabilă depinde de o soluție similară dată capătului de cerere principal având ca obiect predarea dosarelor. Temeiul legal în privința soluționării capătului de cerere accesoriu îl reprezintă art.17 Cod pr.civilă și logica juridică, în mod corect aplicată de către instanța de fond.
Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea apreciază că, în cauză, hotărârea recurată nu este, contrar susținerilor recurentelor, lipsită de temei legal, urmând a analiza în ce măsură Tribunalul a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile legale, respectiv art.1088 cod civil referitor la predarea dosarelor și art.270 din Legea nr.53/2003 relativ la răspunderea materială a celor două pârâte-intimate.
În privința art.1088 Cod civil, Curtea reține că prin cererea reconvențională ce a format obiectul dosarului disjuns sub nr-, recurentele-reclamante au solicitat obligarea pârâtelor-intimate la predarea unor înscrisuri la care fac referire și în cererea de recurs ca fiind "dosare de instanță".
O primă precizare se impune în legătură cu această din urmă formulare. Dosarele se constituie de către instanță, prin repartizarea aleatorie și prin atribuirea de număr unic de către registratura instanței de fond. Prin urmare, nu se pot cere pârâtelor-intimate "dosarele de instanță" pentru că acestea nu se vor afla niciodată în posesia lor, ci doar în arhivele instanțelor de fond care au soluționat pricinile în care recurentele au avut calitate procesuală. În măsura în care prin această formulare improprie înscrisă în cererea de recurs, recurentele-reclamante au înțeles să solicite documentele pe care le-au întocmit sau primit pârâtele în dosarele în legătură cu care s-a susținut că au asigurat reprezentarea, este necesar a se sublinia că acestea nu constituie și nu se confundă cu dosarul instanței, ci reprezintă doar o parte a documentelor ce se regăsesc în respectivele dosare.
De altfel, prin deplasarea la arhivele instanțelor recurentele ar avea posibilitatea obiectivă de a vedea ce acte au fost depuse sau au intrat în posesia pârâtelor.
În prezenta cauză însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, recurentele nu au probat cu precizie, cu referire la fiecare număr de dosar repartizat pentru reprezentare către fiecare din cele două intimate-pârâte, care au fost dosarele în care acestea din urmă au asigurat redactarea cererilor și reprezentarea în fața instanțelor, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă și din conținutul cererii de recurs, asistența și reprezentarea juridică nu era realizată exclusiv de consilieri juridici salariați ai recurentelor, ci era partajată între aceștia și societăți de avocatură cu care recurentele colaborau, cel mai probabil, în baza unor contracte de asistență juridică.
În aceste condiții, era necesar ca recurentele să fi fost diligente și să fi ținut, prin intermediul șefului compartimentului juridic sau în orice altă modalitate decisă de conducerea executivă, o evidență clară, nominală a cauzelor repartizate în lucru celor două intimate-pârâte și a celor în care s-a optat pentru colaborarea externă a societăților de avocați contractate.
Așa cum în mod just a reținut și instanța de fond, mențiunile din fișa de post întocmită pentru pârâta-intimată nu au fost însușite de aceasta din urmă, câtă vreme conținutul acestei fișe de post nu a fost semnat de titularul postului, ci de către directorul general al celor trei societăți, care, cu siguranță, nu avea printre atribuții și pe aceea de a asigura apărarea în instanță a respectivelor societăți.
Din rațiuni ce țin de logica juridică instanța de recurs nu va insista asupra soluției dată capătului accesoriu al cererii reconvenționale, câtă vreme, soluția pentru capătul de cerere principal, față de care a fost stabilit raportul de accesorialitate, este apreciată ca fiind temeinică și legală.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor materiale ca urmare a constatării îndeplinirii condițiilor pentru răspunderea materială reglementată de art.270 din Legea nr.53/2003, Curtea apreciază soluția Tribunalului ca reprezentând o corectă aplicare a dispozițiilor legale precitate, în considerarea următoarelor argumente:
Pentru a fi constatată incidența răspunderii materiale în sarcina salariatului, angajatorul este ținut să probeze existența cumulativă a trei elemente: prejudiciul, fapta ilicită săvârșită sau imputată salariatului, vinovăția acestuia și, nu în ultimul rând, legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită presupus a fi fost comisă de salariat.
Prejudiciul pretins de recurentele-reclamante constă în sumele de bani pe care acestea au fost obligate să le plătească ca urmare a soluțiilor pronunțate în procesele pe care le-au pierdut.
Din această perspectivă, se poate aprecia că există un prejudiciu, doar că trebuie verificat în ce măsură acest prejudiciu este urmarea unor fapte ilicite săvârșite de cele două pârâte-intimate, prin urmare, este necesar a se verifica dacă există, înainte de toate, o faptă ilicită și, ulterior acestei constatări, dacă subzistă un raport de cauzalitate.
Fiind vorba despre un litigiu de dreptul muncii, recurentelor le revenea obligația de a proba în ce a constat fapta ilicită a celor două pârâte-intimate, precum și vinovăția acestora, nefiind suficient în acest sens doar simpla afirmare a celor două aspecte, ci și probarea lor.
Așa cum instanța de fond a reținut, iar Curtea a confirmat la momentul analizei soluției privind obligarea predării dosarelor, în cauză nu a fost probată împrejurarea încredințării reprezentării către cele două pârâte-intimate în dosarele în care recurentele au căzut în pretenții.
Neputându-se dovedi care dintre cauze au fost repartizate celor două intimate-pârâte, în situația în care apărarea era asigurată și de alte persoane calificate, fără raporturi de muncă cu cele trei recurente, nu se poate stabili că absența celor două pârâte de la judecarea acestor pricini reprezintă o încălcare a atribuțiilor de serviciu.
Cât privește pretinsele cereri "vădit păgubitoare", la care fac referire recurentele în dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea observă că recurentele nu indică în concret nici măcar în ce a constat o singură asemenea cerere "vădit păgubitoare" pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei acuzației de îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.
În acest context Curtea subliniază un aspect esențial care nu pare a fi fost luat în considerare de recurente, și anume contextul și limitele obligației de reprezentare în litigii pentru avocați și consilieri juridici.
Astfel, avocații, în exercitarea obligațiilor contractuale, trebuie să se circumscrie unei obligații de diligență în ceea ce privește susținerea părții pe care o reprezintă, iar nu unei obligații de rezultat.
Diferența dintre cele două este foarte clară și constă în următoarele: în cazul obligației de diligență, debitorul obligației trebuie să depună toate eforturile și să ia toate măsurile în vederea atingerii unui rezultat, fără însă să garanteze atingerea respectivului rezultat, spre deosebire de obligația de rezultat în care debitorul obligației își asumă răspunderea de a atinge un rezultat anume.
Nu subzistă niciun motiv pentru care obligațiile consilierilor juridici, angajați cu contract individual de muncă, să fie mai oneroase decât obligația de diligență solicitată avocaților. De altfel, nu s-a făcut dovada că în contractele individuale de muncă ale celor două pârâte-intimate sau în fișele de post însușite prin semnătură de acestea, s-ar fi înscris obligația de a avea câștig de cauză în toate litigiile în care asigurau reprezentarea.
Revenind la particularitățile prezentei cauze, Curtea constată, similar instanței de fond, că recurentele nu au reușit să probeze nici fapta ilicită imputată pârâtelor-intimate și nici vinovăția acestora. De altfel, inexistența faptei ilicite, care nu a putut fi probată de recurentele-reclamante, face inutilă cercetarea celorlalte elemente ale răspunderii materiale, respectiv vinovăția și legătura de cauzalitate, motiv pentru care Curtea nu va insista asupra considerentelor Tribunalului ce privește aceste aspecte.
Nu este suficient pentru a declanșa răspunderea materială a salariatului să existe doar prejudiciul, fără ca vreo faptă ilicită să poată fi probată în sarcina angajaților chemați să răspundă material.
În privința capătului de cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea reține, după verificarea înscrisurilor din dosarul de fond (-), că intimata-pârâtă a depus la fila 435 chitanța seria -/nr.028 din 11.02.2009 prin care a probat contravaloarea onorariului apărătorului care a asistat-o, onorariu în valoare de 1550 Ron.
În mod corect, constatând că recurentele-reclamante au căzut în pretenții față de cele două intimate-pârâte, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă privind obligarea la cheltuieli de judecată, nefiind incident motivul de modificare al sentinței recurate prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Nu în ultimul rând, Curtea arată că toate demersurile inițiate de cele două intimate-pârâte ulterior încetării raporturilor de muncă, nu pot face obiectul aprecierii în prezenta cauză cu care nu au nicio legătură directă sau indirectă.
Faptul că pârâtele-intimate au formulat plângeri penale împotriva membrilor conducerii recurentelor sau împotriva avocaților angajați de acestea nu au relevanță în analiza temeiniciei unor pretenții ce deriva din raporturile de muncă, iar nu din atitudinea pârâtelor-intimate în calitate de persoane fizice, subiecte de drepturi și titulare de obligații, în conformitate cu prevederile care reglementează capacitatea de folosință și exercițiu a oricărei persoane fizice.
În egală măsură, este lipsită de relevanță împrejurarea că în dosarul de fond, din care a fost disjunsă judecata cererii reconvenționale, intimatele-pârâte (reclamante în dosarul nr-) au renunțat la judecată, câtă vreme dispozițiile art.246 al.1 Cod pr.civilă permit această conduită procesuală, existând posibilitatea pentru recurente ca, în respectivul dosar, față de cererea de renunțare la judecată, să solicite instanței să dea eficiență dispozițiilor art.723 alin.2 Cod pr.civilă.
Reținând ansamblul argumentelor expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond nu intră sub incidența motivului de modificare a sentinței recurate prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante - "" - C, - "" - și Asociația Salariaților " ", împotriva sentinței civile nr.3638 din data de 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.5323/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatele-pârâte și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./22.01.2010
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Bodea Adela
