Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 7596/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 7596

Ședința publică de la 28 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de - SRL, împotriva deciziei nr.1524/19.03.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru contestatoarea - SRL și avocat pentru intimat .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, s-a acordat cuvântul părților asupra recursului de față.

Avocat pentru contestatoare solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată.

Avocat, pentru intimata,pune concluzii de respingerea contestației în anulare ca neântemeiată.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față.

Prin sentința nr. 911/05.06.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - " SRL C, împotriva pârâtei.

A fost obligată pârâta către reclamantă la 3000 RON despăgubiri, sumă ce se va reactualiza cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale pe perioada 02.04.2006 - data achitării efective.

S-a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta către reclamantă la 400RON.

Împotriva sentinței Tribunalului Dolja declarat recurs reclamanta - SRL.

Prin decizia nr.2667/02 11 2007,Curtea de Apel Craiovaa admis recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 911/05.06.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

A casat sentința și a reținut cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința recurată, Tribunalul a obligat-o pe parata la plata sumei de 3000 RON, rezultata in urma inventarului din data de 02.04.2006.

In ceea ce privește pretinsul prejudiciu constatat la inventarul anterior, Tribunalul a constatat ca nu exista nici o proba la dosar si in acest sens a respins acțiunea cu privire la aceasta suma.

In recurs, recurenta a depus la dosar ca înscrisuri noi, liste de inventar datate - 09.08.2005 si balanța de verificare.

Curtea apreciază ca in cauza sunt necesare, in completare, noi probe in vederea stabilirii împrejurărilor in care s-a efectuat inventarul din data de 09.08.2005, a realității celor consemnate in inventar, prin administrarea probei cu expertiza si interogatoriu parților, precum si altor probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

Curtea a considerat că in cauza este necesara administrarea de probe noi, ce urmează a fi puse in discuția parților la termenul următor.

În rejudecare s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a avut următoarele obiective: să se stabilească dacă lipsurile din inventarul din data de 07 08 2005 sunt reale,să se stabilească dacă suma de 300 lei,lipsă din gestiune la inventarul din 02 04 2006 privește și lipsuri din inventarul anterior de la 07 08 2005,să se calculeze prejudiciul și să se verifice evidența intrărilor de marfă în gestiune cu soldul scriptic din contabilitate.

Raportul de expertiză a fost întocmit de expert și depus la dosar la data de 26 02 2008.

Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiza contabilă.

La dosar s-au depus listele de inventat întocmite cu ocazia efectuării inventarului din data de 07 08 2005 și 02 04 2006.

Prin decizia nr. 1524/19.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 7600 lei, actualizată de la data de 02.04.2006 până la data achitării efective, către reclamantă.

S-a admis în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și a fost obligată pârâta la plata sumei de 1000 lei către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Pârâta a fost angajata reclamantei în funcția de vânzător -gestionar la Magazinul General din comuna. La inventarele efectuate în data de 02 04 2006 și 07 08 2005 s-a constatat o lipsă în gestiunea acesteia de 3000 lei respectiv 7.104,85 lei.

La inventarul din data de 02 04 2006 listele de inventar au fost semnate de pârâtă ceea ce dovedește faptul că acesta s-a desfășurat în prezența acesteia.

Și inventarul în urma căruia s-a constatat lipsa în gestiune de 7000 lei s-a desfășurat tot în prezența pârâtei,după cum rezultă din procesul verbal încheiat la data 09 08 2005(fila 24,dosar recurs).

Faptul că nu a semnat listele de inventar din data de 07 08 2005 nu o exonerează pe pârâtă de răspundere pentru prejudiciul produs.

Raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, atestă faptul că mărfurile au intrat în gestiunea pârâtei, dar nu există documente privind ieșirea acestora rezultând ca urmare a acestui fapt un prejudiciu de 7.104,85lei constatat cu ocazia inventarului din 07 08 2005 și 3000 lei constatat la inventarul din 02 04 2006.

Expertul a concluzionat că,în cadrul societății reclamante,evidența gestiunii se ține valoric,zilnic gestionarul întocmește un raport de gestiune în care se înscrie soldul gestiunii la începutul zilei,valoarea mărfurilor intrate conform recepției întocmite,vânzările de marfă,suma încasată pentru marfa vândută depusă la casierie sau transferuri de marfă în altă gestiune,soldul mărfurilor la sfârșitul zilei.

A mai constatat expertul că listele de inventar au fost întocmite corect și reflectă stocul de marfă existent la data inventarierii.

În conformitate cu art.24 și 25 din Legea nr.22/1969,se instituie în sarcina gestionarilor în cadrați cu contract individual de muncă o prezumție relativă de culpă,pentru daunele directe produse în legătură cu munca lor de gestionare în cadrul unității unde lucrează în sensul că,dacă există documente că marfa a intrat în gestiunea unei persoane și nu există documente care să ateste ieșirea mărfurilor,culpa pentru producerea prejudiciului îi aparține gestionarului,până la proba contrară.

În cauza de față, pârâta nu a făcut dovada că lipsurile constatate nu i se datorează.

Față de aceste aspecte,Curtea consideră că în cauză sunt întrunite condițiile art.270 Codul muncii pentru a atrage răspunderea patrimonială a pârâtei.

Împotriva deciziei Curții de Apel a formulat contestație în anulare, motivele contestației fiind, în esență, următoarele:

Deși expertul contabil a reținut în raportul de expertiză că s-a recuperat din prejudiciul total de 10.000 RON, suma de 1200 RON, fiind de recuperat doar 8800 RON, instanța de recurs, din eroare, a scăzut cei 1200 RON recuperați din 8800 RON, iar nu din prejudiciul total de 10.000 RON, chiar dacă- în considerente - a reținut că prejudiciul cauzat este de 10.000 RON.

Analizând legalitatea deciziei contestate prin prisma dispozițiilor art. 318.pr.civilă instanța reține netemeinicia contestației în anulare, urmând a fi respinsă, din următoarele considerente:

Instanța, potrivit principiului disponibilității, soluționat cauza în limitele investirii. Astfel, deși a reținut cuantumul total al prejudiciului, conform raportului de expertiză la 10.000 RON, se observă că, după depunerea raportului de expertiză, reclamantul nu și-a majorat câtimea obiectului cererii, potrivit dispozițiilor art. 132.pr.civilă, ci a solicitat admiterea acțiunii așa cum fost formulată.

Cum prin acțiunea introductivă a solicitat recuperarea prejudiciului în cuantum de 8.800 RON, fără a preciza ulterior cuantumul acesteia, așa cum rezultă din raportul de expertiză, în mod just instanța a obligat la plata acestui prejudiciu, iar nu cel rezultat în urma calculelor expertului, care este mai mare decât cel solicitat de reclamantă.

În consecință, nu este vorba aici de eroare materială săvârșită de instanță pentru a atrage incidența art. 318.pr.civilă, ci de regulile după care se desfășoară procesul privitoare la limitele investirii și principiul disponibilității, instanța neputând acorda mai mult decât s-a cerut.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de - SRL, împotriva deciziei nr.1524/19.03.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 August 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.Fl.

Tehn./Ex.2/25.09.2008

Președinte:Dorina Stoichin
Judecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 7596/2008. Curtea de Apel Craiova