Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 808/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR.808/2008
Ședința publică de la 22 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani președintele Curții de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL D împotriva sentinței civile nr. 55/LM/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 8.09.2008 și 15.09.2008 care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâtele (fostă ) -, și, solicitând ca în temeiul art. 270, 271 alin.1 și 2 Codul Muncii să fie obligate pârâtele la plata sumei de 24.972,36 lei, reprezentând prejudiciu cauzat in timpul cât au funcționat în calitate de vânzătoare la punctul de lucru al reclamantei din D, precum și cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat ca desfășoară activități comerciale în cadrul unui punct de lucru din D, pârâtele fiind angajate ca vânzătoare, cu atribuții de primire si recepționare a mărfii, iar încasările sumelor de bani rezultate din vânzarea mărfurilor pe ture erau predate pe bază de monetar administratorului societății.
In cadrul unității se obișnuia ca produsele ridicate de vânzătoarele pârâte pentru folosința proprie să fie evidențiate și înregistrate separat, urmând a se reține din salariile următoare sumele reprezentând contravaloarea cumulata a produselor cumpărate.
S-a precizat că deși s-a semnalat un minus în gestiune anterior datei de 01.01.2005, pretențiile ce fac obiectul acțiunii de față vizează doar minusul în gestiune acumulat ulterior acestei date, iar stabilirea prejudiciului a fost realizată în raport cu timpul efectiv lucrat de fiecare dintre pârâte, conform unui proces verbal de constatare a minusurilor.
Ulterior, reclamanta si-a precizat acțiunea (fila 105) în sensul că a solicitat obligarea fiecărei pârâte la plata unei cote părți din prejudiciul de 24972,36 lei, în funcție de perioada lucrată de fiecare, arătând în motivare că pârâtele, cu excepția pârâtei, au încetat raporturile de munca cu reclamanta.
In plus, reclamanta a arătat că înțelege să își majoreze pretențiile și cu prejudiciul reprezentând dobânda plătită la împrumutul bancar pe care unitatea l-a contractat datorită diminuării patrimoniului urmare a lipsei în gestiune și în scopul achitării obligațiilor bănești curente.
In acest sens, a solicitat obligarea paratei (fostă ) - la plata sumei de 3518,82 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 01.01.2005 - 07.09.2005 și suma de 563,01 lei reprezentând cota parte din dobânda aferentă împrumutului contractat, a paratei la plata sumei de 5045,40 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 01.01.2005 - 15.03.2006 și suma de 807,26 lei reprezentând cota parte din dobândă, a pârâtei la plata sumei de 6780,65 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 01.01.2005 - 06.06.2006 și suma de 1084,90 lei reprezentând cota parte din dobândă, a pârâtei la plata sumei de 3871,74 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 24.08.2005 - 25.11.2006 și suma de 619,48 lei reprezentând cota parte din dobândă, a paratei la plata sumei de 3344,07 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 05.01.2006 - până la data ultimei inventarieri și suma de 535,05 lei reprezentând cota parte din dobânda, a pârâtei la plata sumei de 1501,14 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 18.05.2006 - 02.10.2006 și suma de 240,18 lei reprezentând cota parte din dobândă și a pârâtei la plata sumei de 910,54 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 25.07.2006 - 14.11.2006 și suma de 145,69 lei reprezentând cota parte din dobândă.
In drept au fost invocate prevederile art.270 si 271 al. 2 si 3 Codul Muncii.
Prin întâmpinările depuse în cauză pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând în esență că nu se fac vinovate de prejudiciul constatat, că acesta nu este real, iar la data angajării nu li s-a adus la cunoștință existența vreunei lipse în gestiune și o atare lipsă nu a fost constatată nici măcar la primul inventar efectuat. S-a precizat că sumele rezultate din încasările zilnice predate pe bază de monetar administratorului societății, iar cu privire la produsele luate de angajate, s-a arătat că acestea erau evidențiate separat și plătite din următorul salariu, neexistând posibilitatea producerii prejudiciului pe această cale.
Au mai arătat că intrările și ieșirile de marfă se înregistrau zilnic într-un caiet cu menționarea facturilor și a soldului zilnic, iar administratorul societății verifica aceste evidențe și le modifica precum și că nu s-a efectuat predarea -primirea gestiunii la angajarea lor și la scurt timp după angajare au aflat că exista deja o lipsă în gestiune de aproximativ 20.000 lei. S-a mai susținut că în unitate, deseori era adusă marfă fără factură și administratorul ridica diferite sume de bani fără efectuarea unor mențiuni sau notări clare. S-a solicitat respingerea acțiunii și pe considerentul că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii contractuale, iar prejudiciul pretins nu este real și efectiv, întinderea prejudiciului fiind stabilită pe baza unor documente emise de reclamantă și neînsușite prin semnătură de către pârâte.
Prin sentința civilă nr. 55/ din 17 ianuarie 2008 pronunțată în cauză, Tribunalul Hunedoaraa respinge acțiunea în conflict de drepturi formulată și precizată de reclamanta - SRL D, împotriva pârâtelor (fostă ) -, ,.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din probele administrate că pârâtele au fost angajate, diferite perioade de timp, ca vânzătoare la societatea comercială reclamantă, având calitatea de gestionare în înțelesul art.1 din Legea nr.22/1969.
Această lege, prin art.26 instituie prezumția de vinovăție a gestionarului pentru lipsurile în gestiune, însă stabilește o serie de obligații și în sarcina angajatorului, care nu au fost respectate.
Astfel, reclamanta nu a solicitat și nici nu a obținut avizul celorlalte vânzătoare pe măsura noilor angajări efectuate, aviz obligatoriu în cazul gestiunilor în care manipularea bunurilor se face în colectiv de mai mulți angajați și în schimburi succesive și nici nu a constituit garanțiile în numerar sau suplimentare potrivit prev.art.7 și 10 din Legea nr.22/1969.
Nu au fost încheiate acte individuale de preluare a gestiunii la momentul angajării fiecăreia dintre pârâte și nici acte care să ateste predarea individuală și efectivă a gestiunii la momentul încetării contractelor individuale de muncă. In lipsa acestor acte, cum fiecare din cele 7 pârâte a lucrat efectiv în cadrul societății perioade diferite, care cuprind în unele cazuri perioade anterioare iar în unele situații perioade în care nu au mai fost angajate, raportat la cea reținută în care s-ar fi creat prejudiciul, nu se poate determina întinderea răspunderii fiecărui salariat care se pretinde că a contribuit la producerea pagubei. In concret, prejudiciul de 24.972,36 lei a fost determinat de reclamantă și confirmată prin expertiza efectuată în cauză, prin lipsa în gestiune acumulată în perioada 1.01.2005 - 3.10.2006. Deși individualizarea pretențiilor pentru fiecare dintre pârâte s-a realizat în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare (fila 105) perioada verificării, respectiv a stabilirii prejudiciului, include câteva luni în care unele dintre gestionare nu au fost angajate. Astfel, se reține că numita (fostă ) - a fost salariată în perioada sept.2004 - sept.2005, în perioada sept.2004 - martie 2006, în perioada ianuarie 2005 - iunie 2006, în perioada august 2005 - noiembrie 2006, în perioada mai 2006 - noiembrie 2006, în perioada iulie 2006 - noiembrie 2006, iar pârâta doar începând cu ianuarie 2006.
Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, angajatorul are obligația de a proba că prejudiciul s-a produs în perioada în care fiecare dintre salariați a avut atribuții specifice de gestiune. Aceștia nu pot răspunde pentru pagubele produse anterior preluării gestiunii ori după predarea gestiunii, cu atât mai puțin în cazul în care nu s-a probat nici preluarea efectivă și nici predarea acesteia. In această situație, neputându-se stabili perioada efectivă în care fiecare dintre pârâte ar fi putut avea o contribuție la crearea unei pagube în patrimoniul unității, nu se poate stabili întinderea răspunderii patrimoniale a fiecăreia.
Totodată, prejudiciul trebuie să fie real, cert și efectiv fapt nedovedit în cauză întrucât calculul depus de societatea reclamantă, cuprinde și eventualele lipsuri produse în perioada în care reclamantele nu au prestat activitate în societate iar prin expertiza contabilă efectuată în cauză nu se stabilește cu certitudine paguba produsă de fiecare angajată, expertul având în vedere, întreaga perioadă menționată.
A mai reținut că potrivit art.7 din Legea nr.82/1991 reclamanta avea obligația să efectueze inventarierea generală, cel puțin odată pe an și să se înregistreze în contabilitate rezultatul inventarierii iar conform art.10 din aceeași lege, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.
In speță, pârâtele nu aveau atribuții de serviciu întocmirea sau înregistrarea actelor contabile, și orice comandă de marfă sau plată către furnizori se făcea doar cu aprobarea administratorului (fila 5).
Din cuprinsul raportului de expertiză, a reținut că evoluția minusurilor în gestiune a fost stabilită de expert la valoarea de 22195,03 lei (fila 218), în funcție de de inventar întocmite de reclamantă (fila 216 - 218) pornind de la inventarul faptic din 8.2005 iar prejudiciul s-a calculat făcându-se diferența dintre soldurile de la data înscrisă pe fiecare dintre cele 8 liste de inventar (inventarele scriptice) și inventarele faptice (gestiunea fizică) în cuantumurile consemnate în de inventar (fila 381 - 409).
Pe lângă aceasta, la toate cele 8 inventarieri realizate la 08.01.2005, 31.08.2005, 07.01.2006, 11.02.2006, 20.05.2006, 03.06.2006, 31.07.2006 si 28.08.2006 nu au respectat dispozițiile Ordinului nr.1753/22.11.2004 al Ministerului Finanțelor pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și pasiv.
Procesul verbal nr.32/20.10.2006 de constatare a minusurilor cu ocazia inventarului din 03.10.2006, precum și lista de inventar din 3.10.2006 nu au fost întocmite conform prevederilor legale, fiind însușite prin semnătură doar de către administrator, nu s-a emis decizia scrisă prin care să se menționeze competența comisiei de inventariere sau a persoanei împuternicite, modul de efectuare a inventarierii, gestiunea supusă inventarierii, data de începere și de terminare a operațiunilor și nu s-a dovedit respectarea dispozițiilor pct.9 lit.a si d din Ordinul nr.1753/2004, care prevăd obligația comisiei de inventariere de a lua declarație scrisă gestionarilor înainte de începerea inventarierii, de a și semna, la ultima operațiune, fișele de magazie, menționând data la care s-au inventariat bunurile, de a viza documentele care privesc întrebări sau ieșiri de bunuri, existente în gestiune, dar neînregistrate, de a înregistra aceste date în fișa de magazie și de a le preda lor la contabilitate, astfel încât situația scriptică a gestiunii să reflecte realitatea.
De asemenea, persoanele care au întocmit în cauză inventarierile nu au utilizat formularul "listă de inventariere", conform normelor financiar - contabile de inventariere și nu au întocmit procesul - verbal de inventariere prev. de art.47 din Ordinul nr.1753/2004. de inventar folosite de reclamantă nu conțin elementele pe care trebuia să le cuprindă obligatoriu acest act, respectiv mențiunile privind diferențele dintre stocurile scriptice si faptice și nici diferențe valorice ale mărfurilor din gestiune. Astfel, se reține că reclamanta nu a respectat Normele de inventariere a elementelor de activ și pasiv aprobate prin Ordinul nr.1753/2004, astfel încât nu a dovedit în mod legal certitudinea și realitatea prejudiciului.
Mai mult decât atât, pentru recuperarea sumei de 20811,72 lei reprezentând minus în gestiune stabilit de reclamantă la inventarierea din data de 03.06.2006 (rezultata din consemnarea de pe verso filei 396 din dosar), a fost formulată de reclamantă o plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare împotriva a 6 persoane, dintre care doar 5 au calitatea de pârâte în prezentul dosar. Prin rezoluția dată în dosarul nr.1820/P/2006 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Devaa fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale, reținându-se că nu au rezultat probe care să ateste existența minusurilor în gestiune și nici existența efectivă a mărfurilor în gestiunea reclamantei.
Or, lista de inventar din data de 03.06.2006 constituie în opinia reclamantei document de probă și în acest dosar pentru existența minusului în gestiune de 20811,72 lei, iar această sumă a fost reținută de expert cu titlu de minus în gestiune (217).
In plus, în ceea ce privește incertitudinea întinderii prejudiciului, a reținut că, deși nu au fost întocmite acte de inventariere din care să rezulte un minus în gestiune, chiar de la soția administratorului s-a aflat despre o lipsă de aproximativ 200 milioane lei (ROL) lipsă despre care se vorbea deja la data angajării uneia dintre pârâte.
Raportat la starea de fapt reținută a conchis că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 271 din Codul Muncii întrucât prezumția de vinovăție a gestionarelor a fost răsturnată în culpă fiind societatea care a dat dovadă de neglijență în organizarea contabilă, nu a respectat normele legale privind gestionarea bunurilor, predarea - preluarea gestiunii etc, iar întinderea prejudiciului cauzat de fiecare dintre pârâte nu poate fi stabilită cu certitudine.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL D solicitând în principal casarea ei ca netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru completarea expertizei iar în subsidiar casarea cu reținere spre rejudecare pentru completarea raportului de expertiză sau modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată la filele 105-106 dosar fond.
În expunerea de motive, criticând sentința ca netemeinică și nelegală a susținut că mențiunea expresă din cuprinsul hotărârii privitoare la " omisiunea expertului de a stabili cu certitudine paguba produsă de fiecare angajată" creează obligația instanței de a clarifica obiectul cauzei și implicit obiectul probei, în condițiile art. 129 alin. 4, 5, 6 Cod procedură civilă.
Această omisiune, reținută expressis verbis în motivare și apreciată de natură a dezlega un element esențial al cauzei ( întinderea prejudiciului fiecărei pârâte ), în mod intenționat nu a fost pusă în discuția părților și clarificată, făcând proba administrată cu expertiză inutilă în cauză din punct de vedere al instanței, deși proba fusese încuviințată, dispusă și prin urmare câștigată cauzei.
Apreciază că prin această "scăpare" partinică pârâtelor prima instanță a privat-o de dreptul la un proces echitabil și a omis cu bună știință să aibă rol activ considerent ce justifică casarea hotărârii pentru administrarea probei incomplete.
Pe fondul cauzei a susținut că hotărârea este contradictorie și criticabilă atât din punct de vedere al omiterii textelor legale aplicabile și al "selectării" lor în mod trunchiat și parțial, cât și din punct de vedere al examinării probelor.
În primul rând pârâtele nu au adus probe în cauză cu excepția a 2 cereri de demisie, care nu sunt de natură a le înlătura răspunderea și prezumția de vinovăție cum motivează în mod neclar instanța.
Instanța a pornit în motivarea hotărârii de la prezumția de nevinovăție a pârâtelor și de la acceptarea calității lor de gestionar, fără dubiu.
Instanța a ocolit prevederea art. 27 alin. 2 din Legea nr. 22/1969 și art. 271 alin. 2 din Codul Muncii privitoare la gestiunea colectivă și la antrenarea răspunderii proporționale, pe care recurenta a avut-o în vedere în precizările de la filele 105-106, 486 din dosar, limitându-se în motivare la omisiunea stabilirii cotei părți din pagubă corespunzătoare fiecărui salariat, deși legea prevede și răspunderea pentru gestiunea colectivă, cum a fost cazul de față.
Cu referire la lipsa avizului scris al celorlalte salariate la angajarea altor vânzătoare a precizat că prin fișele posturilor, semnarea și executarea contractelor de muncă în gestiune colectivă, acestea s-au acceptat reciproc.
Motivarea privind lipsa unei preluări individuale a gestiunii de fiecare nou - angajată este străină cauzei, dată fiind existența gestiunii colective.
De asemenea este străină cauzei motivarea că prejudiciul nu este real, cert și efectiv și reținerea ad literam a conținutului rezoluției din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva nr. 1820/P/2006, contrazise vădit de răspunsul 3 din expertiză, probă pe care parchetul nu a avut-o la dispoziție
Lipsa probei privitoare la prejudiciul aferent perioadei de angajare a fiecărei salariate denotă din nou o expertiză contabilă incompletă cu privire la minusurile constatate raportat la timpul de angajare al fiecărei salariate sau la calculul proporțional al pagubei.
Consideră că inventarele efectuate sunt probe valabile până la înscrierea în fals iar faptul că nu au fost întocmite scriptic potrivit Ordinului MF 1753/2004 nu poate constitui motiv de înlăturarea lor din probațiune, fiind acte însușite de salariatele gestionare prin semnătură.
Sub ultim aspect a susținut că a probat toate elementele necesare antrenării răspunderii salariatelor, cu înscrisurile depuse la filele 55, 56,217 și 218.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6-7, art. 312 alin. 3,5 art. 129 și 261 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală arătând în esență că susținerile recurentei sunt neîntemeiate întrucât starea de fapt reținută de prima instanță este în concordanță cu probele administrate și în speță s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele
Din probele administrate, în mod corect prima instanță a reținut că pârâtele au fost angajate, diferite perioade de timp, ca vânzătoare la societatea comercială reclamantă, având calitatea de gestionare în înțelesul art.1 din Legea nr.22/1969.
De asemenea, că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să fie real, cert și efectiv.
Prin derogare de la dreptul comun, sarcina probei revine însă pârâtelor nu angajatorului, întrucât Legea nr. 22/1969 prin art.26 instituie prezumția de vinovăție a gestionarului pentru lipsurile în gestiune.
În cazul în care paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în măsura în care contribuit la producerea lui, conform art. 271 alin.1 din Codul Muncii.
Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și atunci când este cazul, și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar, potrivit art. 271 alin. 2.
În speță, deși s-a dispus de instanță efectuarea unui raport de expertiză, nu s- solicitat prin obiectivele încuviințate, stabilirea cuantumului răspunderii fiecărei persoane ce a contribuit la producerea pagubei, conform dispozițiilor art. 271 din Codul Muncii mai sus citat.
Separat de acesta, în mod greșit s-a reținut incert prejudiciul din faptul că pentru recuperarea sumei de 20811,72 lei reprezentând minus în gestiune stabilit de reclamantă la inventarierea din data de 03.06.2006 (rezultata din consemnarea de pe verso filei 396 din dosar), a fost formulată de reclamantă o plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare împotriva a 6 persoane, dintre care doar 5 au calitatea de pârâte în prezentul dosar iar prin rezoluția dată în dosarul nr.1820/P/2006 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Devaa fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale, pe considerentul că nu au rezultat probe care să ateste existența minusurilor în gestiune și nici existența efectivă a mărfurilor în gestiunea reclamantei, având în vedere răspunsul 3 din expertiză unde a fost stabilit un minusul în gestiune în valoare de 22195,03 lei RON.
Nici nerespectarea întocmai a Normelor de inventariere a elementelor de activ și pasiv, aprobate prin Ordinul nr. 1753/2004 nu constituie temei pentru a califica incert prejudiciul și nici de natură a răsturna prezumția de vinovăție a gestionarelor, întrucât nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității tuturor formelor întocmite și ca atare nu le exonerează pe gestionare de răspundere pentru paguba produsă din vina lor.
În aceste condiții, având în vedere contradicțiile dintre.rezoluția parchetului din care rezultă că nu au fost probe certe care să ateste minusurile în gestiune și concluziile expertului, instanța trebuia, conform dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă să atașeze dosarul de urmărire penală și să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să clarifice aspectele contradictorii.
Soluția astfel pronunțată, echivalează cu o neexaminare a fondului, considerent pentru care, Curtea în baza art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul ca fondat și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cu ocazia rejudecării instanța va dispune atașarea dosarului nr. 1820/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și efectuarea unui raport de expertiză contabilă prin care să se clarifice aspectele contradictorii din rezoluția parchetului și răspunsul la obiectivul 3 din raportul de expertiză întocmit în dosar, să se stabilească cuantumul prejudiciului și răspunderea persoanelor vinovate, conform dispozițiilor art. 271 din Codul Muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL D împotriva sentinței civile nr. 55/LM/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond - Tribunalul Hunedoara - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 22.09.2008.
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Elena Truță |
Grefier, |
Red.
Tehnored. 2ex.
Jud. fond.
Președinte:Adriana Petrașcu Ana DorianiJudecători:Adriana Petrașcu Ana Doriani, Manuela Stoica, Elena Truță
