Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 833/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.7287/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.833/
Ședința publică de la 11 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.5343 din data de 04.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39111/3/LM/2006, în contradictoriu cu intimataSC""SA,având ca obiect:"acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,personal și asistat de avocat în baza procurii speciale autentificată sub nr.83 din 30.01.2009 la Biroul Notarial "" și depusă la dosar-fila 17 și intimataSC""SA,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 15.01.2009 depusă la dosar-fila 16.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentului, dl., întrebat fiind, arată că nu a încheiat cu partea pe care o reprezintă un contract de asistență juridică, ci doar procura specială existentă la dosar.
Intimata SC""SA, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia depune la dosar, în fotocopie, certificatul de grefă emis de Tribunalul București - Secția a VIII a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6412/3/LM/2007, precum și sentința civilă nr.227 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, comunicând recurentului prin avocat un exemplar.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, arată că înscrisurile depuse la termenul de azi pot fi apreciate ca fiind practică judiciară.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 pr.civ. încuviințează pentru intimată proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii, luând act de administrarea acestei probe la termenul de azi.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că problema de drept vizează încălcarea flagrantă a legii de către instanța de fond, care, fără nicio motivare, respinge cererea cu privire la încuviințarea unui expert consilier din partea recurentului la efectuarea raportului de expertiză tehnică de specialitate contabilă dispus în cauză și față de această împrejurare, apreciază că s-a încălcat dreptul părții la apărare.
Așa fiind, apărarea fundamentală a recurentului se referă la faptul că printr-o procedură de lucru perfect nelegală, producătorul mărfurilor trimitea mărfurile direct la beneficiar, fără ca acestea să intre în societate, iar factura fiscală nu se mai scădea din contabilitatea societății.
Față de această împrejurare, apreciază că expertul desemnat de instanța de fond, trebuia să verifice dacă mărfurile au intrat cu mijlocul de transport și transportatorul menționat pe facturi și dacă acesta apare și în registrul de intrări/ieșiri auto de la societatea intimată, însă, prima instanță, a înțeles să respingă obiecțiunile formulate la raportul de expertiză cât și expertul consilier propus de către recurent.
Cât privește ultimul inventar, recurentul, prin avocat, solicită a se observa că din conținutul acestuia rezultă faptul că gestiunea deținută de acesta este bună și după un interval de numai șapte luni, se constată lipsa de 900 de tone de cadre metalice în valoare de peste 11 miliarde de lei, ceea ce este inadmisibil.
Având în vedere cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui nou raport de expertiză tehnică de specialitate contabilă cu admiterea unui expert consilier din partea recurentului.
Intimata SC""SA, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, întrucât expertul desemnat de către instanța de fond, a întocmit raportul de expertiză la momentul în care i s-a pus la dispoziție toate documentele necesare, iar recurentul în cauză a formulat trei rânduri de obiecțiuni la care expertul a răspuns la fiecare în parte.
Cât privește susținerile recurentului referitoare la inventarul efectuat, solicită a se observa că acea comisie de inventariere în mod corect a constatat că nu este vorba de o plimbare a cadrelor metalice între gestiuni.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr5343/04.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte cererea reclamantei SC SA formulată în contradictoriu cu pârâtul, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.108.413,555 lei prejudiciu cauzat societății și 1003 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâtul a fost angajatul societății SC SA începând cu anul 1996 iar la data de 15.06.2000 a fost numit șef sec comercial și a preluat gestiunea sectorului 09 (609).
Prin decizia nr.219/09.08.2005 s-a dispus inventarierea gestiunii 09 și prin decizia nr.214/5.08.2005 a fost numită comisia de inventariere.
Inventarierea a fost efectuată în perioada august-septembrie 2005, în prezența reclamantului care a semnat toate actele inventarului.
Tribunalul a constatat că prin procesul-verbal de inventariere încheiat la data de 8.09.2005, s-a stabilit un prejudiciu de 1.132.453,62 RON, iar ulterior, prin procesul-verbal de inventariere întocmit la data de 20.10.2005, s-a constatat un prejudiciu suplimentar în sarcina pârâtului în sumă de 49.069,25 RON, ce nu a putut fi identificat în cadrul inventarului din perioada 11.08.2007 - 7.09.2005 întrucât pârâtul nu a declarat faptul că două produse găsite în statul faptic, și care în statul scriptic figurau ca ieșite din gestiune au fost returnate de beneficiar, reintrând în gestiunea pârâtului fără însă ca acesta să le înregistreze în contabilitate.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă cu obiective ce au fost propuse de ambele părți, ce a stabilit că prejudiciul invocat de reclamantă este cert și real și este în valoare de 1.108.413,55 RON. Pârâtul a formulat 3 rânduri de obiecțiuni la expertiză, la care expertul contabil a răspuns punctual.
Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art.270 alin.1 Codul Muncii, conform cărora salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor și a făcut aplicarea dispozițiilor art.24 și 25 din Legea nr.22/1969 privind gestionarea bunurilor agenților economici, în sensul că, în situația constatării unor lipsuri, se naște o prezumție de culpă a gestionarului și a apreciat că, în cauză, pârâtul nu a dovedit inexistența minusurilor din gestiunea sa sau vreo cauză de exonerare a vinovăției sale.
Pe toată durata desfășurării inventarului, pârâtul, care a participat la efectuarea acestuia, a menționat olograf că nu are obiecțiuni cu privire la modul de efectuare a inventarului iar atunci când a fost solicitat să dea explicații, în cadrul cercetării disciplinare, cu privire la lipsa în gestiune constatată, acesta a declarat că nu are nimic de comentat.
Singura apărare a pârâtului făcută în cuprinsul întâmpinării în sensul că nu era posibil din punct de vedere faptic ca între ultimul inventar și cel din septembrie 2005 să fie cauzat un prejudiciu așa de mare, apărare ce nu a fost reținută de instanță. Instanța a apreciat că pârâtul nu a administrat nici o dovadă în susținerea apărărilor sale, deși a susținut că i-a fost viciat consimțământul atunci când a semnat, la data de 16.11.2005, angajamentul de plată prin care recunoștea vinovăția în ceea ce privește prejudiciul cauzat societății și se obliga să acopere acest prejudiciu.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele atragerii răspunderii patrimoniale a salariatului, existența prejudiciului cert cauzat societății, vinovăția salariatului, legătura de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciu și a achiesat la concluziile stabilite de expert cu privire la valoarea prejudiciului.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat pârâtul care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu următoarea motivare:
A contestat existenta prejudiciului, arătând ca toate inventarele anterioare efectuate la gestiunea sa, nu au constatat nici-o lipsă însă expertiza de specialitate efectuată în cauză a reținut existenta unui pretins minus în gestiune.
A formulat, in mod repetat, obiecțiuni la această pseudo-expertiză, însă expertul a refuzat să răspundă la obiecțiuni împiedicând aflarea adevărului.
Instanța in mod absolut nelegal, încălcând textele de lege, a refuzat la ultimul termen, să oblige pe expert, să răspundă la obiecțiunile depuse la dosar și a respins efectuarea în cauză a unei noi expertize de specialitate precum și cererea sa ca la expertiză să participe și un consilier expert, numit de el.
Recurentul a reiterat, in mod detaliat, toate obiecțiunile formulate împotriva expertizei, la care a apreciat că expertul nu a răspuns:
In răspunsul la obiectivul 1 expertul constată ca facturile operate in fișele de magazie există în realitate, dar nu se pronunță dacă fișele de magazie au fost operate și semnate de pârât sau au fost generate de programul de contabilitate. De asemenea referitor la mărfurile expediate direct de la furnizori la beneficiar, cât și -urile întocmite cu ocazia recepției mărfurilor, nu se poate constata care dintre mărfuri au plecat direct de la furnizor la beneficiar, deoarece aceste date nu sunt înscrise în facturi și -uri.
Recurentul a susținut că în speță, intimata nu a descărcat gestiunea 09 ce îi aparținea, cu mărfuri transportate direct la beneficiar și că mărfurile care au fost livrate direct beneficiarului, se pot identifica dacă mijlocul de transport si transportatorul menționat pe facturi apare și în registrul de intrări/ieșiri auto de la societatea intimată, unde se afla gestiunea 09. A mai arătat că pentru o gestiune de materiale de construcții nu se poate folosi altă metodă de evidență a gestiunii decât metoda inventarului permanent iar în această situație trebuia să se aibă în vedere stocul scriptic final la data de 31.07.2005 și nu cel de la 31.12.2004.
Dacă la inventarierea din 31.12.2004 gestiunea 09 "ieșit bine" este evident faptul ca intr-o perioada de 7 luni calendaristice, recurentul nu ar fi putut să fie și prezent la muncă și să aibă lipsuri, circa 842.356 kg, ceea ce ar însemna că într-o oră de muncă să producă lipsuri de circa 700 kg.
Recurentul a apreciat că i se pot imputa numai lipsurile rezultate astfel: stoc inițial la 01.01.2005 pe care l-a avut în primire și a semnat (stabilit in baza inventarierii efectuate la 31.12.2004) plus intrări (-uri), respectiv ieșirile de mărfuri semnate de el.
Din chiar constatările expertului contabil, a susținut recurentul, reiese ca Gestiunea nu a fost o gestiune de tip închis și că mai multe persoane au procedat la recepția de mărfuri și la vânzarea de mărfuri, fără să aibă competențe în acest sens și pe cale de consecință, presupusa lipsă la inventar a cărei valoare a fost stabilita la 862.716,87 ron nu îi poate fi imputată numai lui.
În răspunsul la obiectivul 2, expertul afirmă că în Anexa l - col. 5 sunt înscrise cantitățile de mărfuri vândute din gestiunea 9, dar nu precizează dacă au fost avute în vedere și transferurile către alte gestiuni, acest aspect influențând stocul scriptic determinat la 07.09.2005.
Cu privire la Anexa 1 întocmită de expertul contabil, se evidențiază un plus de inventar dintr-o marfă pe care nu a avut-o în stocul inițial, fier vechi, nu a achiziționat-o în perioada expertizată și nici nu a vândut-o astfel de marfă, ceea ce ar rezulta că în gestiunea G 09, au intrat mărfuri fără documente legale de proveniență.
Recurentul a exemplificat evidențe scriptice ale intimatei eronate și lipsa de corelare in evidentele scriptice ale intimatei ce semnifică o intrare fictivă sau că stocul inițial la 31.12.2004 30.152 kg este doar scriptic și inventarierea la această dată a fost o simulație, fie că s-au efectuat livrări fără a se întocmi formele legale de vânzare, condiții în care lipsa la inventar trebuie imputată tuturor persoanelor implicate precum și persoanelor angajate ale intimatei, care aveau atribuțiuni de conducere, organizare și control așa cum prevede Legea 31/1990 sau Legea 82/1991.
Cu privire la inventarul întocmit, recurentul a arătat că expertul trebuia să întocmească și o anexă cu recepțiile de primire în gestiune a mărfii, trebuia să stabilească stocul inițial la 31.12.2004 la gestiunea, luat în scris, trebuia să stabilească situația plusurilor și minusurilor de inventar, prin compensarea doar a sortimentelor similare, ca tipo-dimensiune, vânzările de mărfuri de pe facturi coroborând cu registrul de intrări/ieșiri auto și să compare cantitățile de pe facturi cu cele rezultate din cântărire, trebuia să stabilească minusul de inventar care îi putea fi imputat efectiv ținându-se cont de intrările recepționate de el, de livrările efectuate și cota parte din minusul de inventar, ce putea fi imputat pentru livrările si recepțiile de mărfuri efectuate împreună cu alte persoane, trebuia să stabilească dacă în perioada expertizată și pe întreg parcursul exercițiului financiar 2005, intimata a utilizat în evidențierea gestiunilor sale, metoda inventarului permanent sau metoda inventarului intermitent.
Recurentul a mai arătat că din fisa postului nu reiese faptul ca avea obligația de a efectua facturi storno pentru mărfurile returnate, pentru că acele retururi nu se făceau cu acordul gestionarului ci cu acordul conducerii societarii intimate și că in mod eronat intimata arata că nu a înregistrat în evidențele contabile contravaloarea unor retururi de mărfuri, pentru că evidențele contabile aparțin intimatei pe de o parte, iar obligația legală de a înregistra și verifica evidențele contabile și stocul scriptic lunar pentru corespunde cu stocul faptic lunar, aparținea intimatei pe de altă parte.
Recurentul a arătat că intimata recunoaște direct că între evidențele scriptice și cele faptice nu există concordanță, răspunderea revenind in aceasta situație departamentului contabil și conducerii societății intimate, întrucât expertiza contabilă surprinde în mod clar că aferent gestiunii aflate in discuție, au mai existat și alte persoane care au întocmit acte contabile, au manipulat mărfuri, au efectuat livrări și primiri din sau în gestiune iar faptul că persoanele menționate de expert în expertiza contabilă aveau sau nu calitatea de subordonați ai săi, nu are relevanță, întrucât aceste persoane au manipulat mărfuri și au efectuat operațiuni de intrare/ieșire din gestiune independent de poziția sa. Recurentul a susținut că intimata avea obligația legală de a asigura paza gestiunii deschise și de a ține evidența mijloacelor de transport care au asigurat intrările/ieșirile de mărfuri, și că acest pretins minus, in ipoteza in care ar fi cert, nu putea fi creat numai de către el. Prin urmare recurentul a apreciat că expertiza contabila, nu stabilește ( ca urmare a necorelărilor intre situația scriptica si cea faptica din gestiune), un minus cert imputabil lui și a solicitat în baza art. 304 pct. 7 si 9 Cod proc. civilă și a art. 207,212,201 pct.5 proc.civ. casarea cauzei cu trimitere la aceiași instanța, urmând a se dispune efectuarea unei noi expertize de specialitate, pentru stabilirea corectă a situației de fapt, cu participarea unui consilier expert parte.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Critica recurentului privind modul de administrare a probei cu expertiză tehnică contabilă este întemeiată.
Astfel, din încheierea de ședință din data de 16.03.2007 rezultă că instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, însă a respins, în baza art. 201 alin. 2 și 5 cod proc. civilă cererea formulată de recurentul pârât de numire a unui expert consilier cu motivarea că această posibilitate este oferită de lege numai doar în ipoteza efectuării expertizei de către un laborator sau institut de specialitate.
Curtea apreciază că instanța de fond a procedat la o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 201 cod proc. civilă întrucât asistarea expertului desemnat de către un consilier numit la solicitarea părții nu poate fi restrânsă exclusiv la expertizele efectuate de laboratoare sau institute tehnice ci se dispune și în alte domenii specializate, în cauzele în care lămurirea situației de fapt impune opinia unui specialist din acel domeniu. În acest sens Curtea apreciază că dispozițiile codului d e procedură civilă se completează cu cele ale legislației speciale în materie, respectiv cu OG nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, care în art. 18 dispune că ˝partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă persoana numită în calitate de expert să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa, și un expert sau un specialist, nominalizat de ea, din categoria persoanelor prevăzute la art. 11 - 14˝. Curtea reține că dispozițiile legale menționate nu disting asupra categoriilor de expertize în care poate fi numit expertul parte, astfel că, și în ceea ce privește efectuarea unei expertize contabile, numirea unui expert consilier la cererea părții este admisibilă.
Totodată, Curtea apreciază că prin respingerea cererii de numire a unui expert din partea pârâtului a fost încălcat dreptul la apărare al părții, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 105 alin. 2 cod proc. civilă, vătămare procesuală ce nu poate fi remediată altfel decât prin casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru refacerea raportului de expertiză, având în vedere că acesta a reprezentat o probă esențială pe care instanța de fond și-a întemeiat decizia.
În consecință, Curtea apreciază că această împrejurare constituie un caz de casare din cele prevăzute de disp. art. 304 pct. 5 cod proc. civilă, ce face inutilă analiza celorlalte critici de recurs ce vizează fondul cauzei, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea refacerii raportului de expertiză cu participarea unui consilier, în vederea garantării dreptului la apărare al părții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.5343 din data de 04.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39111/3/LM/2006, în contradictoriu cu intimata SC "" SA.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,11.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored.
2 ex/11.03.2009
Jud. fond: Dalina
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
