Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 867/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 867
Ședința publică din data de 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Marilena Panait Ioana Cristina
- ---
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul -, domiciliat în comuna,-, județ I, împotriva sentinței civile nr.1520 din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta - SA, cu sediul în comuna de,-, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința în ședința publică din data de 21 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate apărătorului recurentului-pârât să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 28 mai 2008, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrata inițial sub nr. 3683/2006 pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta - SA de a chemat în judecată pe pârâtul a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la plata sumei de totale de 926.606,94 RON reprezentând 914.456,182 RON prejudiciu cauzat SN INSTITUL SA și 12.150,76 RON cheltuieli de judecată, sume la plata cărora a fost obligată reclamanta prin sentința civilă nr. 12/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în urma licitației organizată de P P în data de 29.08.2005 pentru vânzarea prin executare silita a unui activ situat în com. de nr. 941 jud. P, acest activ a fost adjudecat de către SN SA B, iar după adjudecarea imobilului noul proprietar a încercat să intre în posesia acestuia, fapt ce nu a fost posibil întrucât fostul chiriaș al spațiului, respectiv - SRL, a pus la dispoziția adjudecătorului actul adițional nr. 3 din 21.07.2005 prin care s-a prelungit termenul de închiriere a spațiului cu încă 6 luni, respectiv până la 01.03.2006.
A mai susținut reclamanta că între aceasta, în calitate de locator și -, ca locatar, a fost încheiat contractul de locațiune nr. 4311/2001 al cărui termen de locațiune expira la 31.08.2005 și, anterior acestei date, pârâtul, în calitate de director general al societății reclamante, a încheiat actul adițional nr. 3/21.07.2005 prin care s-a prelungit termenul de închiriere al spațiului până la data de 01.03.2006.
in discuție se află sub sechestru iar pârâtul nu a solicitat acordul P pentru prelungirea contractului de locațiune și nici nu a comunicat acestei instituții închirierea actului adițional pe care l-a semnat singur fără solicita semnarea contractului de directorul economic al societății și de către Oficiul Juridic, nesolicitând nici Consiliului de Administrație al societății aprobarea semnării contractului, obligație stabilită atât în actul adițional la statutul societății cât și în Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 10/20.02.2001.
S-a arătat în continuare că prin decizia nr. 63/19.10.2005 s- dispus desfacerea disciplinară a Contractului individual de muncă al pârâtului, urmând ca acesta să răspundă și de eventualele prejudicii cauzate societății de acționare în judecată a acesteia de către adjudecător sau de către locatar, adjudecătorul acționând în judecată - SA de pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare imposibilității de a-și desfășura activitatea, proces soluționat prin sentința civilă nr. 12/11.01.2006- irevocabilă prin care reclamanta din prezenta cauză a fost obligată la plata sumei totale de 926.606,94 RON către SN SA.
În drept acțiunea fost întemeiată pe disp. art. 270 alin. coroborat cu art. 282 si 283 alin.l lit.c din Codul muncii.
Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a instanței susținând că acțiunea reclamantei ar putea avea ca temei juridic disp. art. 152 alin.3 coroborat cu art. 148,72 si 73 din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 302/2005 solicitând declinarea competenței în favoarea instanței competente.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 632/12.06.2006 Tribunalul Prahovaa respins excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a admis acțiunea, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 926.606,94 RON reprezentând prejudiciu cauzat acesteia prin îndeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu și cheltuielilor de judecată la care fost obligată reclamanta prin sentința civilă nr. 12/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că pârâtul a fost salariatul societății reclamante în funcția de director general, considerente pentru care excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârât a fost respinsă, dispozițiile art. 152 coroborate cu art. 148, 72 si 73 din Legea nr. 31/1990 modificate prin Legea nr. 302/2005 făcând referire la directorii executivi, funcționari ai societății și la administratorii societății și nu la funcția de director general deținută de pârât.
S-a mai reținut că, pe parcursul derulării contractului de muncă al pârâtului la sediul reclamantei a fost organizată de către DGFP P licitație publică de vânzare unui activ al societății reclamante ce a fost adjudecat de către - SA B care a devenit noul proprietar al imobilului și care a încercat să intre în posesia acestuia, lucru ce nu fost posibil întrucât fostul chiriaș al spațiului respectiv a pus la dispoziția adjudecătorului un act adițional prin care s- prelungit termenul de închiriere al spațiului.
În aceste condiții s-a arătat că noul proprietar acționat- în judecată pe reclamantă pentru recuperarea prejudiciului cauzat de imposibilitatea desfășurării activității în spațiul cumpărat, iar prin sentința civilă nr. 12/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova - SA a fost obligată la plata sumei totale de 926.606,94 RON către SN SA.
A mai reținut instanța de fond că prin cererea de față reclamanta l- chemat în judecată pe pârât pentru obligarea acestuia la plata sumei sus menționată întrucât în calitate de director general semnat singur actul adițional fără a mai solicita semnarea acestuia - în calitate de director economic al societății și de către Oficiul juridic și fără aprobarea Consiliului de administrație încălcând disp. art. 17 pct. l lit. din Actul adițional la Statutul societății, precum si dispozițiile hotărârii Consiliului de administrație nr. 10/2001 pct.2.
A concluzionat prima instanță că prejudiciul cauzat societății s- datorat din culpa și în legătură cu munca pârâtului, astfel încât în baza art.270 alin. si 283 din Codul muncii, acțiunea a fost admisă în sensul celor sus arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâtul declarat în termen legal recurs, criticând- ca nelegală, invocând disp. art. 304 pct.9, 10 Cod pr. civilă.
Astfel, pârâtul a susținut că la primul termen de judecată, reprezentat fiind de apărător, a solicitat proba cu acte, invocând și excepția necompetenței materiale a instantei iar instanta respins exceptia motivand-o partial nepronunțându-se în nici un fel cu privire la neadmiterea probei cu acte solicitate, neindicându-se nici în considerente motivele pentru care a fost înlăturată proba cu acte cerută de recurent în apărare, astfel că s-au încălcat dispozițiile art. 261pct.5 Cod pr. civilă, instanța abdicând de la principiul aflării adevărului consacrat de art. 129 alin.l Cod pr. civilă.
- susține recurentul că în raport de disp. art. 164 alin.2 si art. 270 alin. Codul muncii, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă reprezintă singura modalitate juridică prin care angajatorul poate recupera prejudiciul produs de salariat, iar sentința nr. 12/2006 a Tribunalului Prahova pronunțată într-un litigiu comercial purtat între SN SA și - SA nu poate constitui un temei juridic legal pentru angajarea răspunderii patrimoniale recurentului potrivit Codului Muncii, hotărârea respectivă nefiind opozabilă recurentului și în al doilea rând prejudiciul nu este direct. Acest prejudiciu este produs unui terț care nu se află în nicio relație contractuală cu angajatorul său, respectiv - SA, iar angajatorul în calitate de comitent pentru fapta prepusului răspuns în condițiile dreptului comun al răspunderii civile delictuale, astfel că acesta avea la dispoziție o acțiune în regres împotriva recurentului bazată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale și nu pe cele ale Codului Muncii.
De asemenea, în mod greșit a interpretat prima instanță că directorul general nu este director executiv la data angajării recurentului fiind in vigoare Hotărârea nr. 10/20.02.2001 a Consiliului de administrație al reclamantei prin care s- hotărât ca atribuțiile directorului general al societății să fie preluate de directorul executiv. Așa fiind, răspunderea recurentului nu este o răspundere patrimonială de dreptul muncii, ci una civilă, solicitându-se admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat, depunând la dosar în copie o serie de acte.
Prin decizia civilă nr. 914/21.11.2006, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat recurentul pârât, a casat sentința civilă nr. 632/2006 a Tribunalului Prahova și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Instanța a dispus, pe linia deciziei de casare, efectuarea unei expertize tehnice contabile care să determine cuantumul prejudiciului produs reclamantei de către pârât, ca urmare a faptei ilicite și personale a pârâtului săvârșită în legătură cu munca sa, ținând seama și de conținutul sentinței civile nr.12/2006 a Tribunalului Prahova, de plățile efectuate în baza acestei sentințe de - SA, urmând a se deduce sumele achitate societății reclamante de către locatar pe perioada prelungirii contractului de închiriere.
În cauză a fost administrată proba cu acte.
Prin sentința civilă nr.1520 din 20 noiembrie 2007, Tribunalul Prahovaa admis în parte acțiunea reclamantei - SA, în contradictoriu cu pârâtul, obligând pârâtul la plata sumei de 708.059, 54 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat societății reclamante prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art.270 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vine și în legătură cu munca lor.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului se cere întrunirea următoarelor condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și persoana salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția salariatului.
În speță, la data producerii faptei prejudiciabile pârâtul a avut calitatea de salariat al societății reclamante în funcția de Director general, conform contractului de muncă înregistrat la ITM P sub nr.-/22.12.2004, iar în timpul derulării acestui contract de muncă, în cadrul unei executări silite imobiliare pentru o creanță a DGFP a fost adjudecat la licitație publică un imobil proprietatea societății către adjudecatarul SN SA Contractul de muncă al pârâtului încetând cu data de 20.10.2005 prin decizia nr.69/19.10.2005.
Noul proprietar al imobilului, după adjudecare, a încercat să intre în posesia imobilului, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece fostul chiriaș al imobilului a pus la dispoziția adjudecatarului un act adițional prin care se prelungea contractul de închiriere.
În consecință, față de imposibilitatea de a lua în stăpânire bunul adjudecat, noul proprietar a acționat în justiție societatea reclamantă - SA pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca urmarea imposibilității de a-și desfășura activitatea în spațiul cumpărat la licitație.
Prin sentința civilă nr.12/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.8833/2005 SN SA Bas olicitat obligarea pârâtei - SA la plata sumei de 914.456,182 Ron cu titlu de despăgubiri civile ce au fost individualizate și la cheltuieli de judecată, cererea fiind admisă în întregime și rămasă irevocabilă prin neapelare.
Fapta ilicită care a stat la baza pronunțării acestei sentințe a fost "prejudicierea intereselor reclamantei care nu poate folosi spațiul cumpărat pentru deschiderea celor două hale de producție, contractul de închiriere încheiat cu - SRL fiind prelungit prin act adițional".
Actul adițional la contractul de închiriere a fost semnat de pârâtul, în calitate de Director general cu încălcarea statutului societății, fără a solicita contrasemnarea de către Directorul economic al societății și de către Oficiul juridic și fără aprobarea Consiliului de administrație al societății, încălcându-se astfel art.17.1 lit.n din Actul adițional la Statutul societății și Hotărârea nr.10/20.02.2001 a Consiliului de Administrație al societății prin care se stabilea atât faptul preluării atribuțiilor directorului general al societății de către directorul general executiv, cât și obligația vizării contractelor comerciale încheiate de societate și președintele Consiliului de Administrație.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului produs în patrimoniul - "" SA prin fapta ilicită a pârâtului în legătură cu munca sa, acesta este cel stabilit în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr.12/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.8833/28.12.2005, în măsura în care s-a făcut dovada achitării acestei sume către SN SA, din care urmează a se deduce, conform considerentelor deciziei de casare, chiria primită de - SA în baza actului adițional la contractul de închiriere.
Sentința anterior menționată, chiar dacă procesul nu s-a purta și în contradictoriu cu pârâtul din prezenta cauză, se bucură de puterea de lucru judecat a oricărei hotărâri judecătorești nu doar în sensul că aceeași cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată ci prin acea hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre(res iudicata pro veritate habetur).
Conform raportului de expertiză întocmit de expert, - SA a achitat până la data efectuării raportului de expertiză din totalul sumei stabilite prin sentința civilă nr.12/11.01.2006 în sumă de 926.606,94 Ron, suma de 720.725,54 Ron. Deși din activitatea de prelungire a închirierii clădirii ar fi putut rezulta, așa cum reține expertul, un profit de 33500,05 Ron, în realitate nu au fost încasate decât chiriile pe lunile iulie-august - 12666 Ron ce au fost reținute în garanție, la data de 5 septembrie 2005 fiind restituite societății contravaloarea chiriei pe lunile iulie - august cu explicația că suma a fost încasată eronat întrucât contravaloarea chiriei pentru aceste două luni a fost reținută din garanție, iar în continuare nemaifiind facturate.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pe următoarele considerente:
Expertiza contabilă și completarea la aceasta nu a fost luată în considerare de către instanța de fond.
S-a menționat că reclamanta nu a făcut nici un fel dovada în cauză că pârâtul a avut cunoștință de o hotărâre AGA nr.10/20.02.2001. De altfel, prin probatoriile efectuate s-a demonstrat inexistența unei legături între pretinsul prejudiciu cauzat unității și activitatea pârâtului.
Nu în ultimul rând, învederează recurentul, instanța de fond nu analizează că prin obligațiile sale de serviciu, pârâtul avea dreptul să prelungească prin act adițional orice contract, inclusiv cel invocat de reclamantă.
Legal citată intimata a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs învederate nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului se cere întrunirea următoarelor condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și persoana salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția salariatului.
La data producerii faptei prejudiciabile, pârâtul a avut calitatea de salariat al societății reclamante în funcția de Director general, conform contractului de muncă înregistrat la ITM P sub nr.-/22.12.2004.
În timpul derulării acestui contract de muncă, în cadrul unei executări silite imobiliare pentru o creanță a DGFP a fost adjudecat la licitație publică un imobil proprietatea societății către adjudecatarul SN SA Contractul de muncă al pârâtului încetând cu data de 20.10.2005 prin decizia nr.63/19.10.2005.
Noul proprietar al imobilului, după adjudecare, a încercat să intre în posesia imobilului, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece fostul chiriaș al imobilului a pus la dispoziția adjudecatarului un act adițional prin care se prelungea contractul de închiriere. Ca atare, noul proprietar a acționat în justiție societatea reclamantă - SA pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilității de a-și desfășura activitatea în spațiul cumpărat la licitație.
Prin sentința civilă nr.12/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.8833/2005 SN SA Bas olicitat obligarea pârâtei - SA la plata sumei de 914.456,182 Ron cu titlu de despăgubiri civile ce au fost individualizate și la cheltuieli de judecată, cererea fiind admisă în întregime și rămasă irevocabilă prin neapelare.
Fapta ilicită care a stat la baza pronunțării acestei sentințe a fost "prejudicierea intereselor reclamantei care nu poate folosi spațiul cumpărat pentru deschiderea celor două hale de producție, contractul de închiriere încheiat cu - SRL fiind prelungit prin act adițional".
În mod corect s-a reținut de instanța de fond că actul adițional la contractul de închiriere a fost semnat de pârâtul, în calitate de Director general, cu încălcarea statutului societății, fără a solicita contrasemnarea de către Directorul economic al societății și de către Oficiul juridic și fără aprobarea Consiliului de administrație al societății, încălcându-se astfel art.17.1 lit.n din Actul adițional la Statutul societății și Hotărârea nr.10/20.02.2001 a Consiliului de Administrație al societății prin care se stabilea atât faptul preluării atribuțiilor directorului general al societății de către directorul general executiv, cât și obligația vizării contractelor comerciale încheiate de societate și președintele Consiliului de Administrație.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului produs în patrimoniul - "" SA prin fapta ilicită a pârâtului în legătură cu munca sa, acesta este cel stabilit în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr.12/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.8833/28.12.2005, care poate fi folosită ca act de probă a prejudiciului și nu ca autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu o terță parte care nu a figurat în respectivul dosar.
Conform raportului de expertiză întocmit de expert, - SA a achitat până la data efectuării raportului de expertiză din totalul sumei stabilite prin sentința civilă nr.12/11.01.2006 în sumă de 926.606,94 RON, suma de 720.725,54 RON. Deși din activitatea de prelungire a închirierii clădirii ar fi putut rezulta, așa cum reține expertul, un profit de 33500,05 RON, în realitate nu au fost încasate decât chiriile pe lunile iulie-august - 12666 RON ce au fost reținute în garanție, la data de 5 septembrie 2005, fiind restituite societății contravaloarea chiriei pe lunile iulie - august, cu explicația că suma a fost încasată eronat întrucât contravaloarea chiriei pentru aceste două luni a fost reținută din garanție, iar în continuare nemaifiind facturate. Ca atare prejudiciul a fost reținut corect de către prima instanță, sentința recurată fiind temeinică și legală.
Așa fiind, constată că nu sunt întrunite în cauză disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul -, domiciliat în comuna,-, județ I, împotriva sentinței civile nr.1520 din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta - SA, cu sediul în comuna de,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2008
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Marilena Panait Ioana Cristina
- - - - ---
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2ex./17.06.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Marilena Panait Ioana Cristina
