Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 8763/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 8763
Ședința din Camera de Consiliu de la 10 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
**********
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2008, privind recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 1720 din 11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, -, în contradictoriu cu intimat reclamant, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța în conformitate cu prevederile art. 260 Cod pr. civilă a amânat pronunțarea la data de 10 octombrie 2008.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 1720 de la 11 februarie 2008 admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4333 lei reprezentând drepturi salariale bănești datorate pentru orele suplimentare prestate în perioada 01.06.2004 - 01.06.2006, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A bligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei B în funcția de casier și ofițer cont II, până la 30.05.2006, când i-a încetat contractul individual de muncă în baza art. 55 lit. b Codul muncii, iar pe perioada 01.06.2004 - 01.06.2006 a prestat ore suplimentare peste programul normal de 8 ore pe zi.
Față de această stare de fapt, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 117 și urm. din Codul muncii, munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, iar potrivit art. 119 alin. 1 și art. 120, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, iar în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
Astfel, privitor la prestarea muncii suplimentare, susținerile pârâtei nu pot fi reținute întrucât foile colective de prezență sunt acte încheiate de către angajator fără a fi semnate de salariat și deci nu pot susține din punct de vedere probator punctul de vedere al pârâtei.
Mai mult, instanța a pus în vedere reprezentantului pârâtei (fila 230) să depună la dosar registrul de predare-primire care evidențiază orele prestate de reclamantă, registru care nu a fost depus, iar expertul contabil, în raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 247-248) a arătat că la nivelul Agenției SA Tg.C nu a fost dată o decizie internă de instituire a registrului special pentru evidențierea orelor suplimentare, deși potrivit art. 59 alin. 2 din CCM pentru anii 2005 - 2006 instituirea acestuia era obligatorie.
De asemenea, în speță, acordul salariatului prevăzut de art. 117 alin. 2 nu a fost luat de către pârâtă, deși era obligația sa, motiv pentru care instanța constatat că unitatea angajatoare nu a respectat dispozițiile Codului muncii.
Față de acestea, instanța a reținut că pârâta nu se poate prevala de culpa sa în faptul că nu a luat angajamentul salariatei pentru prestarea muncii suplimentare, precum și în faptul că nu a luat măsuri pentru întocmirea Registrului de predare-primire și în lipsa dispoziției scrise date de conducerea unității, iar potrivit și raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză instanța a constatat că reclamanta a efectuat ore suplimentare peste programul de 8 ore pe zi, ore care nu au fost compensate cu timp liber plătit în următoarele 30 zile (așa cum prevede și art. 60 alin. 1 din CCM/2004-2005 - fila 68).
Potrivit art. 269 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului, iar reclamanta a suferit un prejudiciu prin neplata muncii suplimentare efectuate pe perioada 01.06.2004 - 01.06.2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Un prim motiv de recurs a fost acela că hotărârea instanței de fond a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 117 Codul muncii și 118 din același cod care reglementează efectuarea orelor suplimentare de către salariați numai la solicitarea angajatorului.
Instanța de fond a încuviințat efectuarea expertizei contabile în condițiile în care la dosar nu exista nici o dovadă a prestării orelor de muncă suplimentară.
Totodată instanța de fond ar fi trebuit să stabilească înainte de a încuviința efectuarea expertizei dacă munca reclamantei, astfel cum a fost normată, se putea efectua în timpul de 8 ore de lucru sau dacă era necesară muncă suplimentară pentru îndeplinirea îndatoririlor cuprinse în fișa postului, și numai în situația în care s-ar fi constatat că sarcinile de serviciu nu puteau fi îndeplinite în timpul orelor de program normal de lucru instanța ar fi putut să procedeze la calcularea timpului de muncă suplimentar prestat de către reclamantă.
Aceasta deoarece normele interne referitoare la operațiunile de casă în unitățile prevăd că responsabilul cu tezaurul are obligația ca la începutul programului de lucru înainte de deschiderea tezaurului și la terminarea programului de lucru să verifice dacă toate operațiunile legate de tezaur au fost corect îndeplinite.
Instanța de fond a omis de asemenea să constate că societatea nu i-a solicitat salariatei să desfășoare ore suplimentare.
A mai fost criticată sentința și pentru faptul că instanța a înlăturat singura probă recunoscută de Codul muncii și legislația în vigoare, respectiv foile colective de prezență care sunt alcătuite cu scopul principal de a evidenția orele efectiv lucrate de angajați, și a luat în considerare caietul de predare-primire al tezaurului care nu are rolul de a evidenția efectuarea orelor suplimentare, ci de a consemna predarea-primirea tezaurului, document ce nu a fost semnat de către un reprezentant al angajatorului.
Recurenta a mai arătat de asemenea că instanța a admis plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare în condițiile în care nu a stabilit numărul acestor ore prestate de către reclamantă, orele respective fiind stabilite de către expert pe baza unor criterii necunoscute.
Conform art. 57 și 58 din CCM la nivelul unității pe anul 2005-2006 orele de începere și terminare a programului sunt stabilite de conducerea băncii în așa fel încât să fie respectată ziua de muncă de 8 ore și numai în situații deosebite și pe baza dispozițiilor scrise ale conducerii se pot efectua ore suplimentare.
O altă critică a vizat faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut culpa angajatorului constând în aceea că nu a luat angajamentul salariatei pentru prestarea muncii suplimentare, în speță nefiind întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Este evident că atunci când angajatorul face această dovadă salariatul este obligat să facă contradovada celor arătate de către angajator.
În speță, se constată că reclamanta a solicitat plata orelor suplimentare pretins efectuate pe durata desfășurării raporturilor de muncă cu pârâta.
Pârâta în apărarea sa a depus la dosar foile colective de prezență pe baza cărora reclamanta a fost remunerată pe tot parcursul derulării raporturilor de muncă.
În contradovadă reclamanta a invocat caietul de predare-primire a tezaurului existent în unitate, document avut în vedere și de către expert atunci când și-a întemeiat concluziile expertizei.
respectiv nu face însă dovada că reclamanta ar fi efectuat într-adevăr ore suplimentare în sensul prevăzut de Codul muncii. Prin ore suplimentare în sensul Codului muncii și pentru care salariatul are dreptul să fie remunerat se înțelege acea perioadă în care salariatul desfășoară efectiv activitatea pentru care este remunerat.
Din însemnările consemnate în registrul respectiv reies într-adevăr că reclamanta ar fi rămas în unitate mai mult de 8 ore/zi, însă acest fapt nu demonstrează neapărat că în această perioadă ar fi desfășurat activitate efectivă conform sarcinilor de serviciu. Aceasta deoarece, deși reclamanta susține că a desfășurat activitate conform sarcinilor de serviciu potrivit Normelor interne referitoare la operațiunile de casă din unitățile, operațiunile cu privire la deschiderea și închiderea tezaurului se fac la începutul programului de lucru și la terminarea programului de lucru și nu după terminarea programului de lucru și înaintea începerii programului de lucru.
În aceste condiții în mod greșit instanța de judecată a reținut că reclamanta ar fi efectuat ore suplimentare pentru care trebuie să fie plătită și în mod greșit și-a însușit concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză. Expertul reține fără nici un temei legal că reclamanta nu putea desfășura atribuțiile cu privire la tezaur în timpul programului de lucru de 8 ore/zi, deoarece ar fi fost obligatoriu ca operațiunile premergătoare deschiderii tezaurului să fie făcute înainte de începerea programului de lucru cu clienții și terminarea programului de lucru cu clienții.
Instanța de fond își mai întemeiază soluția și pe faptul că nu a fost luat acordul salariatului în vederea prestării orelor suplimentare și că nu a depus la dosar registrul care să evidențieze orele suplimentare prestate de reclamantă.
Concluzia instanței este greșită deoarece potrivit art. 49 din CCM la nivelul unității munca suplimentară se efectuează pe baza dispoziției scrise a conducerii, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol orele suplimentare aprobate prin dispoziția scrisă a conducerii se vor trece în pontaj. Ori în speță neexistând o dispoziție scrisă a conducerii de efectuare orelor suplimentare nu era necesar acordul salariatei și evident că nici nu putea exista un registru care să evidențieze orele suplimentare prestate de către salariat.
Pentru aceste considerente constatând că sentința atacată este nelegală și netemeinică, în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și 31]2 Cod pr.civilă va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 1720 din 11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, -, în contradictoriu cu intimata - reclamantă .
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
23.10.2
Red.jud.-
4 ex/AS
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru
