Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 950/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (6889/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 950/
Ședința publică de la 17.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Regia Autonomă de Transport împotriva sentinței civile nr.4904/13.06.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2608/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă prin consilier juridic care depune la dosar delegație de reprezentare și intimatul-reclamant prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/11.12.2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 09.02.2009, după care,
Președintele completului comunică recurentei-pârâte, prin consilier juridic, un exemplar al întâmpinării.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și obligarea intimatului-reclamant la plata sumei de 492 lei reprezentând contravaloarea cursului de reșcolarizare, proporțional cu perioada lucrată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței nr.13/01.02.2009, chitanței 15/06.02.2009 și facturii fiscale nr.15/13.01.2009, depuse la dosar.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 22.01.2008, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, reclamanta Regia Autonomă de Transport Bac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 492 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare, proporțional cu perioada nelucrată în cadrul Regiei.
Prin sentința civilă nr.4904/13.06.2008, Tribunalul Bucureștia respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei Regia Autonomă de Transport B formulată împotriva pârâtului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul a fost salariatul Regiei, ocupând funcția de șofer, în baza contractului individual de muncă nr.96921/29.11.1996, începând cu data de 29.11.1996, și până la data de 1.09.2007 când raporturile de munca au încetat prin demisie.
Instanța a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de școlarizare este neîntemeiată față de dispozițiile art.195 alin.1 Codul muncii potrivit cărora salariatul are obligația de a restitui cheltuielile profesionale doar în cazul în care acesta, după ce a beneficiat de un curs sau de un stagiu de cel puțin 60 de zile cu scoatere din activitate de cel puțin 25% din durata zilnica a timpului de lucru, are inițiativa încetării contractului individual de munca la mai puțin de 3 ani de la data absolvirii cursurilor.
Dispozițiile citate reglementează o aplicație concretă a răspunderii patrimoniale a angajatului reglementată prin norma cu caracter general cuprinsă în art.270 Codul muncii ce dispune că salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor.
În ipoteza prevăzută de art.195 Codul muncii, legiuitorul prezumă că angajatorul a suferit un prejudiciu prin denunțarea intempestiva a contractului de munca de către salariatul pentru formarea profesionala a căruia angajatorul a investit bani.
S-a subliniat faptul că răspunderea patrimonială a salariatului, în ceea ce privește restituirea cheltuielilor profesionale, nu poate opera dacă nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.195 Codul muncii printre care și aceea ca cursul de formare profesionala să fi durat cel puțin 60 de zile. Ori, în cazul de față, pregătirea profesională a paratului nu a durat decât 2 zile, intre 16.03.2007- 19.03.2007.
O caracteristică a răspunderii patrimoniale a salariatului (spre deosebire de răspunderea civila contractuala) constă în reglementarea acesteia prin norme legale imperative, modificarea ei prin clauze ale contractului individual de munca derogatorii de la lege în favoarea salariatului fiind inadmisibilă. În acest sens sunt dispozițiile art.38 Codul muncii: "Salariații nu pot renunța la drepturilor lor recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea sau limitarea drepturilor recunoscute de lege salariaților este lovita de nulitate".
Așadar, spre deosebire de situația răspunderii civile contractuale unde este posibila inserarea unor clauze prin care să se agraveze răspunderea contractuala, o clauză de agravare a răspunderii patrimoniale a salariatului către angajator este nula de drept, având în vedere norma de principiu statornicita de art.38 Codul muncii.
În consecință, în considerarea dispozițiilor art.57 alin.4 Codul muncii ce dispun că în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi și obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziții legale aplicabile, instanța a apreciat nulă de drept clauza din actul adițional nr.11 numit "contract de școlarizare, perfecționare (reșcolarizare)" prin care paratul s-a obligat să restituie cheltuielile de școlarizare pentru un curs ce a durat doar 2 zile. Această clauză nu produce nici un efect juridic întrucât stabilește obligații pentru salariat ce contravin normelor legale imperative.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 06.08.2008 reclamanta Regia Autonomă de Transport B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 26.08.2008 sub nr-.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă critică sentința tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie, iar în temeiul art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 492 lei, reprezentând contravaloarea cursului de reșcolarizare proporțional cu perioada lucrată.
Se arată că tribunalul a omis faptul că salariatul și-a asumat sub semnătură obligația de a lucra în cadrul unității timp de un an și nu a respectat obligația. Această obligație nu poate fi exonerată de răspundere pe motiv că durata cursurilor a fost mai mică, câtă vreme cheltuiala regiei prin organizarea cursurilor este dovedită, ceea ce atrage aplicabilitatea art.195 alin.2 Codul muncii.
Mai arată recurenta-reclamantă că în contextul prevederilor generale ale Codului muncii, cuprinse în art.188-195, rațiunea art.195 este aceea de a proteja angajatorul care a investit în formarea unui salariat al său, caz în care este posibilă asumarea obligației de către cursant de a lucra în aceeași unitate chiar dacă modalitatea de formare profesională la care a participat a fost mai mică de 60 de zile.
Prin întâmpinarea formulată la data de 09.02.2009, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanța de fond ca legală și temeinică.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041pr.civ. Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta s-a îndreptat împotriva pârâtului cu o acțiune în răspundere patrimonială întemeiată pe dispozițiile art.270 Codul muncii, constând în restituirea cheltuielilor de școlarizare pe care unitatea le-a făcut cu pregătirea fostului salariat în perioada 16-19.03.2007, cu scoatere integrală din activitate, pentru cursuri de conducător tramvai.
Cererea reclamantei este întemeiată, iar soluția tribunalului eronată, având la bază o interpretare și aplicare greșită a normelor cuprinse în art.270 raportat la art.188 și urm. Codul muncii.
Curtea notează faptul că pregătirea profesională a salariaților este obligatorie putând fi făcută în modalitățile văzute de art.189 Codul muncii printre care și participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din țară sau din străinătate. Cheltuielile cu participarea la aceste programe de formare profesională sunt asigurate de către angajator, conform art.190 alin.2 Codul muncii, iar salariații sunt obligați să suporte aceste cheltuieli în condițiile în care întrerup raporturile de muncă cu angajatorul, din motive imputabile lor, în perioada convenită prin act adițional la contractul individual de muncă.
Nu în ultimul rând, Curtea observă că față de regula în privința cheltuielilor cu școlarizarea arătată anterior, dispozițiile art.194 și 195 Codul muncii, instituie situații de excepție, când fie durata cursurilor depășește 60 de zile, fie nu depășește această perioadă, dar presupune diminuarea duratei zilnice din timpul normal de lucru.
În cauză, pârâtul a participat la un curs de formare profesională cu o durată de două zile, între 16 - 19.03.2007, cu scoatere integrală din activitate pentru pregătirea în funcția de conducător tramvai.
Prin contractul de școlarizare reprezentând actul adițional nr.11 la contractul individual de muncă nr.96921/29.11.1996, salariatul s-a obligat ca după absolvirea cursului de perfecționare să lucreze în cadrul cel puțin un an de la data încheierii procesului de finalizare a cursului.
Ori, prin dispoziția nr.49/7.09.2007, a dispus încetarea contractului de muncă al pârâtului, începând cu data de 01.09.2007, urmare demisiei înaintată de salariat și înregistrată sub nr.-/31.08.2007.
Așa fiind, salariatul-pârât și-a respectat obligația de a munci în continuare în cadrul regiei după absolvirea cursurilor de specialitate, numai 5 luni din perioada de un an, motiv pentru care este ținut să restituie angajatorului cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioade celor 7 luni nelucrate.
Pe cale de consecință, Curtea va admite recursul, în temeiul art.312 pr.civ. coroborat cu art.304 pct.9 pr.civ. și va dispune modificarea sentinței tribunalului în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 492 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Regia Autonomă de Transport împotriva sentinței civile nr.4904/13.06.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2608/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Modifică în tot sentința atacată în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 492 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex.
16.03.2009
Jud. fond: Dalina;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie
