Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 9556/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
- acțiune în răspundere patrimonială -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 9556
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
GREFIER: - - -
******************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta CFR MARFĂ SA cu sediul procedural ales la SUCURSALA C, cu sediul în C,- -7 județul D împotriva sentinței nr. 2254 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în C, str. 2. -b,.1,.7, județul D, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns:consilier juridic reprezentând recurenta reclamantă CFR MARFĂ SA și intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care instanța, apreciind îndeplinite dispozițiile art.150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic, pentru recurenta-reclamantă, pune concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței atacate, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, admiterea acțiunii și, în subsidiar solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Critică sentința atacată, arătând că instanța a achiesat la raportul de expertiză efectuat în cauză, neținând cont de probatoriile depuse de societatea noastră, nemotivând în nici un fel hotărârea sub aspectul actelor care fac dovada redării în mod corect a consumului de motorină de către instalația.
Precizează că instalația este omologată feroviar potrivit certificatului de omologare tehnică și are aprobare de model conform certificatului eliberat de Biroul Român de Metrologie Legală, cu o valabilitate până la 25.06.2012.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
La 17 08 2007 reclamanta CFR Marfă SA Sucursala C, s-a adresat Tribunalului Dolj - Sectia Conflicte de Muncă și asigurări Sociale cu o cerere de chemare in judecată a pîrîtului solicitînd instantei ca prin hotărîrea ce se va pronunta să fie obligat acesta la plata sumei de 1062 lei reprezentind contravaloare motorină consumată nejustificat conform raportului de cercetare nr.T - efectuat de către C in data de 08 06 2007.
In fapt, a arătat că, pîrîtul este salariatul său indeplinind functia de mecanic la C și că a preluat in ziua de 26 04 2007 locomotiva 519 și în data de4 05 2007 locomotiva 265 cu mentiunea " bună de drum " pentru a efectua serviciul de manevră la C, iar cu ocazia citirii și interpretării datelor ( o instalatie de măsurare a consumului de combustibil) s-a constatat că există consum nejustificat.
Astfel, in ziua de 24 06 2007 in intervalul 6,46 - 19 supraconsumul inregistrat la locomotiva 519 fost de 103 kg motorină, iar in ziua de 4 05 2007 in intervalul 6,12 - 21,30 supraconsumul inregistrat la locomotiva 265 fost de 174 kg motorină.
s-a stabilit in urma citirii diagramelor și a comparării acestora cu normele de consum stabilite in documentatiile tehnice.
Pîrîtul mecanic de locomotivă se face vinovat de producerea prejudiciului prin nerespectarea instructiei personalului de locomotivă nr 201, instructie de serviciu care prevede la art 6 alin 14 că personalul de locomotivă este obligat să conducă economic locomotiva fără a depăși consumurile normate de combustibil.
Prin sentința civilă nr.2254 din 08 aprilie 2008, Tribunalul Dolja respins cererea formulată de reclamanta CFR Marfă SA C în contradictoriu cu.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pârâtul este salariatul unității reclamante cu contract individual de muncă în funcția de mecanic de locomotivă și in această calitate in ziua de 26 04 2007 orele 6,46 - 19,00 condus locomotiva 519, iar in ziua de 4 05 2007 orele 6,12 - 21,30 condus locomotiva 265 efectuând serviciul de manevră la
La intrarea in tură a preluat locomotivele cu mențiunea "bună de drum", acestea fiind intr-o stare tehnică bună, fără să prezinte nereguli de natură tehnică in timpul serviciului așa cum rezultă chiar din notele de relații date de pârât cu ocazia cercetării disciplinare.
Cu toate acestea, la ieșirea din tură s-a constatat un consum nejustificat de motorină de 103 kg de motorină la locomotiva 519 din 26 04 2007 și de 174 kg motorină la locomotiva 265 din 4 05 2007.
Acest consum nejustificat ( mai mare decît cel prevăzut de normele tehnice de consum stabilite conform documentatiei tehnice pentru 1250 cai putere) s-a stabilit in urma citirii și interpretării datelor, citire care se realizează atît la intrarea in tură cît și la ieșire, de persoane specializate și instruite in acest sens, in acest caz de - tehnician la Marfă
Instalatia măsoară cantitatea de motorină aflată în rezervorul principal al locomotivei și determină consumul de motorină al motorului diesel așa cum rezultă din manualul de utilizare.
Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a salariatului in conditiile art 270 din Codul muncii trebuie să fie indeplinite cumulativ mai multe conditii: să existe un prejudiciu cert, salariatul să săvîrșească o faptă ce reprezintă o incălcare a atributiilor ce îi revin conform fișei postului, regulamentului intern, contractului colectiv de muncă sau altor acte normative prin care îi sunt reglementate atributiile ( in cazul de față Instructie 201 / 2007), să săvîrșească fapta cu vinovătie și să existe legătură de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Instanța a constatat că în cauza de față nu sunt îndeplinite aceste condiții.
Astfel, prejudiciul in primul rînd nu este cert deoarece a fost stabilit de reclamantă pe baza unei instalatii de măsurare a consumului care nu a fost verificată metrologic, nu e corespunzătoare și nu se incadrează în normele metrologice prevăzute de Lg 11 / 1994.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat in cauză de un expert tehnic metrolog rezultă că părți componente ale acesteia ( traducătoarele de nivel, de debit, de temperatură și turatie ) nu au fost verificate metrologic și nu există buletine de verificare metrologică pentru ele, deși sunt mentionate expres in lista oficială a din Romania și este prevăzut expres de lege că trebuie să fie verificate.
Faptul că trebuie verificate rezultă de altfel și din contractul nr IV A 1 pct -007 incheiat de reclamantă cu SC SRL pentru efectuarea de revizii cu verificare metrologică a instalatiilor.
Reclamanta a făcut doar dovada verificării unității centrale, ceea ce nu este suficient.
In plus, instalația nu are densiometru pentru a putea stabili cantitatea de motorină în kilograme, normele europene impunând măsurarea in kilograme și nu in litri, deoarece volumul in litri variază în funcție de temperatură pe când măsurarea in kilograme are o valoare constantă.
Ca urmare in lipsa densiometrului ( a posibilității măsurării densității), instalația indică valori eronate determinate de variațiile de temperatură, la care se adaugă variațiile privind înclinarea liniilor din locul in care se face măsurătoarea, manevrele efectuate, distanta parcursă.
De asemenea din raportul de expertiză rezultă că in urma experimentelor făcute in prezenta specialiștilor reclamantei s-au constatat erori de măsurare evidente, raportul de expertiză prezentând detaliat datele afișate de instalație și cele înregistrate pe diagramă. S-a constatat că există diferențe intre diagramă și afișajul instalații de minim 100 kg și maxim 200- 300 kg.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat în termen legal recurs CFR Marfă SA, întemeiat pe dispoz.art.304 alin.7, 8 și 9 pr.civ. și art.3041pr.civ. arătându-se în esență că instanța a achiesat la raportul de expertiză efectuat în cauză, neținând cont de probatoriile depuse la dosar, nemotivând în nici un fel hotărârea, sub aspectul actelor care fac dovada redării în mod corect a consumului de motorină, de către instalația.
Pentru efectuarea expertizei era nevoie de o lucrare la fața locului în conformitate cu dispoz.art.208 pr.civ. întrucât numai în acest mod se putea stabili cert atât modul de funcționare al instalației, cât și capacitatea ei de înregistrare a consumului.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Intimatul pârât are funcția de mecanic la depoul C, iar la data de 26.04.2007 a preluat locomotiva 519 și în data de 4.05.2007 a preluat locomotiva 265, cu mențiunea "bună de drum", pentru a efectua serviciul de manevră la
Deși locomotivele erau în stare bună de exploatare, în urma citirii și interpretării datelor s-a constatat un consum, nejustificat în data de 26.04.2007 în intervalul orar 06,46 - 19,00 și în data de 04.05.2007 în intervalul orar 06,12 - 21,30.
înregistrat la 519 este de 103 kg.motorină, iar la locomotiva 265 este de 174 kg.motorină.
Se reține că supraconsumul de motorină este cert, întrucât s-a constatat în urma citirii indicațiilor diagramelor și a normelor de consum conform documentației tehnice pentru 1250 CP.
Potrivit Instrucției personalului de locomotivă nr.201, personalul de locomotivă este obligat să conducă economic locomotiva, fără a depăși consumurile normate de combustibil - art.6 alin.14.
Consumul de combustibil al locomotivei este redat de către instalația.
Această instalație a fost omologată tehnic feroviar conform certificatului de omologare tehnică feroviară, seria - nr.383/2003, eliberat la data de 4 02.07.2003, valabil până la data de 01.07.2008, de către Autoritatea Feroviară Română din Cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Aceasta corespunde din punct de vedere tehnic scopului pentru care a fost construită de către producător, și este capabilă să înregistreze atât consumul motorului, cât și cantitatea de motorină care se afla la un anumit moment în rezervor. Instalația este aptă să stabilească consumul efectiv de combustibil în condițiile de funcționare a locomotivei, influențată fiind de următorii factori planeitate, temperatură, densitatea motorinei, tonajul remorcat.
Potrivit contractului nr.IV A1.1/95/24.05.2007 (filele 21-28 dosar fond), verificarea metrologică a instalației de măsurare și înregistrare a consumului de combustibil tip s-a făcut de către o firmă specializată, respectiv SC SRL, având ca obiect efectuarea de revizie cu verificare metrologică pentru instalații, printre care și instalație de măsurare și înregistrare a consumului de combustibil tip, la care s-au efectuat următoarele lucrări: verificare control debit, traductor temperatură, traductor de nivel, unitate centrală, etalonare rezervor.
Față de considerentele arătate mai sus, Curtea reține că raportul de expertiză tehnică specialitate exploatare căi ferate, locații și material rulant efectuat la instanța de fond, nu va fi luat în considerare, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză și menționate mai sus.
Potrivit art.270, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În cauză sunt întrunite condițiile de fond ale răspunderii patrimoniale și anume: calitatea de salariat a intimatului pârât, existența unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția autorului faptei.
Avându-se în vedere cele arătate mai sus, Curtea în baza art.312 pr.civ. va admite recursul, va modifica sentința, în sensul că va admite acțiunea.
Va obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1062 lei reprezentând despăgubiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta CFR MARFĂ SA împotriva sentinței nr. 2254 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul.
Modifică sentința menționată, în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1062 lei reprezentând despăgubiri.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
10.12.2008
Red.jud.
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan