Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 964/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 964/2008 -
Ședința publică din 5 iunie 2008
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
- R - - JUDECĂTOR 3: Roman Florica
- - - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de pârâta domiciliată în C N,-,. 25, județul C în contradictoriu cu intimatul reclamant SPITALUL ORĂȘENESC O cu sediul în O,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 342 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - acțiune în răspundere patrimonială.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 3 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 5 iunie 2008.
CURTEA DE APEL,
Constată că, prin sentința civilă nr. 342 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul Spitalul Orășenesc O împotriva pârâtei și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 38.772 RON reprezentând despăgubiri contractuale, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele împrejurări factuale relevante:
La data de 5.04.2000 între Spitalului Orășenesc O și d-na se încheie contractul individual de muncă nr. 1486 (fila 4 din dosar); la aceeași dată, între părțile contractului individual de muncă se încheie și un act adițional (fila 5 din dosar), prin care d-na își asumă obligația de a funcționa ca specialist pe postul pe care a fost încadrată o perioadă de minimum 5 ani de la obținerea specializării, iar în cazul nerespectării acestei obligații se obligă să plătească Spitalului Orășenesc Ood espăgubire echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie la momentul renunțării; la data de 6.06.2006, prin cererea înregistrată sub nr. 1996 (fila 8 din dosar), d-na, medic specialist anatomie patologică, solicită conducerii Spitalului Orășenesc O aprobarea încetării contractului de muncă. Prin Dispoziția nr. 58/7.06.2006 emisă de Spitalul Orășenesc O în temeiul art. 79 alin. 7 Codul munciis -a dispus încetarea contractului de muncă al d-nei doctor începând cu data de 1.06.2006, conform înscrierilor de la poziția 41 din carnetul de muncă.
Situației de fapt conturate prin însumarea elementelor de ordin factual arătate mai sus îi sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:
Art. 295 alin. 1 Codul muncii: "Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."
Art. 969 alin.1 Cod civil: "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante."
Art. 1021 Cod civil: "Într-acest caz contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționare."
Art. 1066 Cod civil: "Clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-"
Art. 1068 Cod civil: "Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligației principale."
Art. 1069 Cod civil: "Clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale."
Art. 3 alin. 5 din nr.OUG 58/2001: "După obținerea titlului de medic specialist, aceștia sunt obligați să lucreze cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finanțării rezidențiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs."
Art. 3 alin. 6 din nr.OUG 58/2001: "Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea materială a rezidentului."
În urma aplicării dispozițiilor legale incidente la situația de fapt ce rezultă din dovezile administrate, tribunalul conchide că pretenția reclamantului este justificată.
Partea pârâtă și-a asumat în mod expres și neechivoc, prin încheierea actului adițional la contractul individual de muncă, obligația de a funcționa ca medic specialist la Spitalului Orășenesc Oop erioadă de minimum 5 ani de la obținerea specializării și și-a încălcat această îndatorire în momentul în care a solicitat conducerii Spitalului Județean SMî ncetarea contractului individual de muncă (6.06.2006). Conform clauzei cuprinse, de asemenea, în actul adițional (art. 2), în situația în care pârâta nu-și îndeplinește îndatorirea descrisă anterior, se obligă să plătească spitalului reclamant o despăgubire egală cu nivelul a 36 de salarii medii lunare din momentul încetării raporturilor de muncă. Această prevedere contractuală reprezintă, în ultimă analiză, o clauză penală în înțelesul dat de doctrina juridică și de jurisprudență articolului 1066 cod civil și realizează în fapt o determinare a întinderii răspunderii părților în caz de neexecutare a unei obligații asumate. Așa fiind, pretenția spitalului apare ca fiind întemeiată, părțile contractante având posibilitatea legală de negocia clauze contractuale prin care să agraveze răspunderea debitorului obligației în caz de neexecutare.
Conform dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 10/1972, art. 21 din Legea nr. 1/1970 si art. 82 din Contractul colectiv de munca pe anii 1999, 2000, în vederea formării profesionale, părțile aveau posibilitatea de a încheia acte adiționale la contractul de muncă, în care să se prevadă obligația salariatului de a suporta cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, în cazul neîndeplinirii condiției de a lucra o anumită perioadă la unitatea angajatoare, ulterior finalizării studiilor.
Pârâta invocă nulitatea actului adițional încheiat cu Spitalul O, pentru că nu este precizat contractul individual de muncă față de care devine adițional. Instanța apreciază că această omisiune nu afectează valabilitatea actului adițional, atâta timp cât se precizează că este adițional la contractul individual de muncă, iar între părțile în litigiu s-a încheiat un singur contract de muncă. De altfel, și prin declarația autentificată la Biroul Notarului Public din O sub nr. 1070/5.04.2000, pârâta se obligă să lucreze cel puțin 5 ani la unitatea reclamantă, după absolvirea rezidențiatului, iar în cazul neexecutării acestei obligații, să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate de unitate pentru perioada rezidențiatului, inclusiv penalitățile.
OUG nr. 58/2001, aprobată cu modificările și completările prin Legea nr. 41/2002 la art. 3 alin. 5 și 6, stabilește cadrul general al încheierii unor acte adiționale în maniera celui subscris de către părțile acestui conflict de muncă, dar chiar și în absența normelor cuprinse în nr.OUG 58/2001, actul adițional subscris de către părți este valabil. Conform art. 295 alin. 1 Codul muncii, dispozițiile legislației muncii se completează cu dispozițiile legislației civile, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, și, în consonanță cu art. 969 alin. 1 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În mod evident, Codul civil român, inspirându-se din codul napoleonian, consacră, preluând din gândirea vremii teoria autonomiei de voință, principiul libertății contractuale, potrivit căruia părțile au posibilitatea să încheie orice convenție găsesc de cuviință, sub rezerva respectării dispozițiilor legale imperative (art. 969 alin. 1 Cod civil) și a legilor care interesează ordinea publică și bunele moravuri (art. 5 Cod civil). Cum actul adițional încheiat de către părți nu înfrânge nici o normă juridică cu caracter imperativ și nici o lege care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, acesta are putere de lege între părțile contractante și ele sunt datoare să-l execute, în caz contrar, antrenându-se răspunderea contractuală, inclusiv sub forma clauzei penale.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare a timbru, a declarat recurs pârâta, solicitând în principal casarea hotărârii și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că hotărârea atacată este nelegală, reclamantul nu a probat existența vreunui prejudiciu în patrimoniul său, iar aplicarea greșită a legii de către prima instanță, constă în acordarea unei interpretări eronate a clauzei penale asumate de recurentă.
Recurenta mai arată că, contractul individual de muncă nr. 1486 din 5.04.2000 a fost semnat de părți sub imperiul legislației în vigoare de la data încheierii lui, de aceea nu poate fi argumentată legalitatea clauzei penale prin incidența unei ordonanțe de guvern intrară în vigoare ulterior încheierii actului și abrogată aproape imediat în privința sancțiunii celor 36 de salarii.
Actul adițional, susține recurenta, este un act nul de drept la data încheierii lui, pentru lipsa capacității părților de a reglementa într-un domeniu de aplicare a legii organice și nu poate fi validat prin aplicarea condițiilor de existență modificate ulterior.
Pe de altă parte, pregătirea rezidenților nu este o formare la inițiativa angajatorului și nu era nici facultativă, ci aceasta se constituie într-o etapă de formare obligatorie pentru exercitarea profesiei de medic reglementată prin lege, iar participarea la forma de pregătire a rezidenților nu presupune scoaterea parțială sau integrală din activitate a salariatului, ci participarea în cadrul programului normal de muncă, iar prestarea unei munci trebuie remunerată.
Se mai învederează că fondurile pentru plata drepturilor salariale ale recurentei nu au fost alocate din bugetul reclamantului, astfel că acestuia nu i s-a creat nici un fel de prejudiciu, iar prin actul adițional se tinde la îngrădirea unui drept recunoscut de lege, și anume, dreptul la demisie, drept care duce la îngrădirea unui drept consacrat în Legea fundamentală la art. 41. Dacă este interzis dreptul la demisie, ca un corolar este interzis și dreptul la liberă alegere a locului de muncă, ori acest lucru este inadmisibil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9 Cod procedură civilă.
În ședința publică din 3 iunie 2008, recurenta, prin reprezentantul său, nu a mai susținut motivele de casare referitoare la excepția de necompetență teritorială a primei instanțe în soluționarea prezentei cauze.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului civil de față, cu cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 coroborat cu art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
La data de 5 aprilie 2000, între părți s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 1486/2000, la aceeași dată fiind încheiat și actul adițional potrivit căruia recurenta se obliga ca după obținerea specializării să lucreze efectiv o perioadă de 5 ani ca specialist pe postul obținut, în caz contrar să plătească o despăgubire echivalentă a 36 de salarii medii pe economie la momentul renunțării.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1996/6.06.2006 recurenta, în calitate de medic specialist anatomie patologică, a solicitat conducerii Spitalului Orășenesc O, aprobarea încetării raporturilor de muncă, iar prin dispoziția nr. 58/7.06.2006 s-a dispus încetarea contractului de muncă, în baza art. 79 alin. 7 Codul muncii, începând cu data de 1 iunie 2006.
Problema care se ridică este aceea dacă în cazul acestor raporturi de muncă, părțile au libertatea de a negocia pe orice aspect, în speță, pe locul muncii și în baza unui consimțământ liber exprimat.
Din modul de redactare a Codului muncii, sub aspectul limitării drepturilor salariatului, se constată că sunt permise, însă ele trebuie să aibă o justificare, să fie necesare, să răspundă unui interes general și să fie remunerate în mod corespunzător pentru a asigura o acoperire echitabilă a prejudiciului pe care îl încearcă salariatul din pricina limitării respective.
În cazul de față, actul adițional s-a dorit a fi o modalitate de fidelizare a medicilor. Dar, câtă vreme pe perioada cât s-a desfășurat specializarea, cheltuielile de specializare au fost suportate nu de spitalul de la care a plecat recurenta pentru specializare, ci de Statul Român prin Ministerul Sănătății Publice, care gestionează sistemul public de sănătate, simpla plecare sau reîntoarcere a medicului la spitalul care l-a trimis pentru specializare, nu poate activa clauza cuprinsă în actul adițional, decât în măsura în care plecarea medicului s-ar realiza către un sistem privat de sănătate.
Cât timp el continuă să profeseze tot în sistemul public de sănătate, chiar dacă la un alt spital, nu se poate reține că spitalul de la care a plecat pentru a se specializa a suferit un prejudiciu care să trebuiască să fie reparat.
Este adevărat că Spitalul Orășenesc O poate să susțină că s-a bazat pe faptul că vor avea un medic specialist într-un anumit domeniu, și că prin faptul că medicul specialist nu s-a mai întors la acest spital pacienții din zona arondată acestui spital vor fi lipsiți de serviciile lui.
Aceasta însă este o problemă a modului de gestionare a sistemului public de sănătate al Statului Român, pe de o parte, și nu a spitalului, iar pe de altă parte, cât timp acel medic specialist își păstrează activitatea tot în sistemul public de sănătate, chiar dacă la un alt spital, serviciile sale se întorc către aceeași categorie de asigurați, însă dintr-o altă zonă.
În fine, nu este lipsit de importanță a fi analizat și modul în care medicul ajunge să încheie acel act adițional la contractul de muncă, atunci când merge pentru specializare. În primul rând, acel act adițional este mai mult un contract de adeziune, deci nu se poate pune problema să se poată negocia întinderea prejudiciului (de exemplu, mai puțin de 36 de salarii sau o altă modalitate de despăgubire) și este mai degrabă impus medicului ca o condiție pentru a putea să meargă la specializare, perspectivă din care apare ca fiind o clauză absolut abuzivă, mai ales că implicând o limitare a dreptului la muncă, nu asigură și o remunerare corespunzătoare a salariatului a cărui drept este supus acelei limitări, astfel încât critica recurentei este fondată sub acest aspect.
În plus, pe toată perioada cât s-a specializat, medicul a desfășurat o activitate medicală într-un spital public, așa încât este firesc că el a fost salarizat pentru munca prestată, dar așa cum s-a arătat mai sus, salarizarea nu s-a făcut din bugetul Spitalului Orășenesc O, ci ea a fost asigurată de Ministerul Sănătății Publice, situație în care intimatul reclamant nici măcar nu poate să justifice prejudiciul reclamat, salariile fiind oricum remunerația pentru ceea ce a prestat efectiv recurenta, iar alte cheltuieli nu au fost invocate de către intimat.
Așa fiind, clauza cuprinsă în actul adițional la contractul de muncă este absolut abuzivă, pentru modalitatea în care se ajunge să fie încheiată, pe de o parte, și pentru că urmărește, nu evaluarea unui eventual prejudiciu, cât mai mult "legarea" medicului de un anumit spital dintr-o anumită localitate, fără ca pentru această limitare a dreptului de a-și alege singur locul de muncă să se prevadă și o remunerare corespunzătoare, aspecte față de care apărările intimatului formulate prin întâmpinare apar ca nefondate, nefiind respectate prevederile art. 948 Cod civil, clauza fiind abuzivă și chiar imorală, iar prin nr.OUG 259/2000 și asimilarea cu prevederile art. 195 din Codul muncii, sunt distorsionat înțelese și aplicate, în cadrul contractelor de școlarizare, angajatorul investește în salariatul său trimițându-l la cursuri (pe care le și plătește) și dându-i în continuare salariul deși nu muncește, iar pentru acești bani îi limitează dreptul de mișcare pe o perioadă.
Față de toate cele relevate mai sus, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul civil de față, va modifica în tot sentința civilă nr. 342/2008 a Tribunalului Satu Mare, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, îl va obliga pe acesta la 800 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul introdus de pârâta împotriva sentinței civile nr. 342 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Orășenesc O împotriva pârâtei, având ca obiect despăgubiri.
Obligă intimatul la 800 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 5 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
red.
în concept la 2.07.2008.
jud.fond. -
dact.
2 ex./3.07.2008.
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica
